Alergare

Radu C. Milea este sportiv de anduranță și antrenor de alergare la Team Run. 

(c) Runtastic

Perioada noiembrie – martie corespunde de obicei cu sezonul rece al alergării. Este perioada de „off season” în care participările la concursuri sunt limitate și tind spre 0, cu mici excepții. Această perioadă este partea cea mai importantă din pregătirea unui sezon competițional primăvară – vară – toamnă deoarece reprezintă fundamentul pe care se construiește mai apoi întreaga evoluție competițională.

Un moment de respiro

Înainte de a începe perioada de pregătire de iarnă este obligatoriu să luăm o pauză (activă sau nu) de la alergare în care să ne focusăm atenția pe regenerarea organismului după un sezon încărcat.

Este acel moment al anului în care ne putem permite să înotam, să biciclim, să facem din lucrurile care ne plac dar pe care le-am neglijat, fiind foarte focusați pe antrenamente și competiții. Corpul nostru și mintea au nevoie de acest moment de respiro, în care „bateriile” se încarcă. Vor urma multe luni bune de antrenament, de frig, de rutină și avem nevoie de organismul nostru cât mai „fresh” la startul perioadei de pregătire.

Analize

Un alt aspect recomandat în perioada pre sezon rece este realizarea unui set de analize pentru a ne asigura că începem 100% apți din punct de vedere medical această perioadă.

Focus – antrenamente de volum

Principalul obiectiv  pe care ar trebui să îl avem în sezonul rece este să ne  îmbunătățim zona aerobă de efort, axându-ne pe antrenamente de volum în principal – da,  este important să adunăm un volum important de kilometri, o să ne ajute la primăvară; dar asta nu înseamnă să neglijăm și antrenamente de intensitate, conforme și adaptate la perioada în care ne aflăm.

Forma alergarii – exercitii specifice

Alte elemente care pot fi îmbunătățite în această perioadă sunt legate de părți conexe alergării, dar pe care de obicei le neglijăm în perioada încărcată de competiții.

Iarna putem imbunătăți forma și eficiența stilului de alergare, prin exerciții specifice, fie realizate la finalul antrenamentului de bază sau că antrenament de sine stătător, în funție de timpul care poate fi alocat.

Se recomandă un minim de 2 antrenamente de „exerciții speciale” pe săptămână. Un alt tip de antrenament care ajută la forma alergării sunt repetările scurte, în pantă. O să observați foarte mulți alergători care fac acest tip de antrenament iarna deoarece „împușcă doi iepuri”: lucrează la forma alergării dar se îmbunătățeste și forța de împingere, esențială în alergare.

Exercitii de forta

Nu în ultimul rând, corpul nostru este un mecanism complex, iar alergarea solicită la capacitate maximă toate funcțiile corpului. Pentru a ne asigura că nu ne vom accidenta prea curând este ideal să obținem un echilibru muscular al întregului corp și, de aceea, în sezonul rece cred că este necesar să ne ocupăm și de abdomen/spate. Putem face asta acum  indoor, departe de frigul de afară.

Dacă facem toate aceste lucruri, am făcut un prim pas spre a avea un sezon competițional de running de succes!

Citiți aici partea I a materialului: https://adrenallina.ro/accidentarile-alergare-opinia-specialistului/

Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Când credeţi că ar trebui să se prezinte un sportiv amator la o diagnosticare generală? În momentul apariţiei unui discomfort/dureri sau înainte de asta?

Medic Andrei Bogdan: Nu cred că este nevoie de o diagnosticare genereala, ci mai degrabă de una centrată pe problema existentă. În sine este bine că în momentul în care apare o problemă, sportivul să meargă la medic pentru un diagnostic rapid şi corect şi un tratament complet.

Orice accidentare înseamnă durere şi scăderea capacităţii la efort, şi aici vorbim despre accidentări uşoare, sau în cazul unor accidentări grave sportivul poate avea o limitare semnificativă a mobilităţii, asociată cu dureri mari.

Una dintre cele mai inovative metode de tratament este şi infiltraţia cu celule STEM,  un tratament non-chirurgical, folosit şi în ortopedie şi în medicină sportivă. Puteţi să ne spuneţi câteva lucruri despre acest tip de terapie? În ce afecţiuni cauzate de alergare se poate folosi?

Infiltraţiile cu celule STEM reprezintă un tratament non-chirurgical de vindecare, folosit în foarte multe domenii, inclusiv în ortopedie şi în medicină sportivă.

Practic MSCs (celule STEM mezenchimale) sunt  injectate în regiunea afectată pentru a stimula şi a spori procesul de vindecare. MSCs se obţin din sângele propriu al pacientului, modificat prin centrifugare, cu scopul de a produce mega doze de „ingrediente” necesare procesului de  vindecare, stocate în măduva osoasă. Infiltraţia cu celule STEM acţionează conform sistemului natural de vindecare al organismului.

Avantajul este dat de concentraţia foarte mare de MSCs, care odată injectate, iniţiază şi amplifică procesul de vindecare.

Celulele STEM, cel puţin în momentul de faţă în ţară noastră, sunt un concept legate de făt, de recoltarea imediat după naştere din cordonul ombilical. Ideea este foarte adevărată, dar acum vorbim despre un nou concept, adică recoltarea celulelor STEM de la adult. Recoltarea se poate efectua din creasta iliacă, practic din osul bazinului. Recoltarea se poate efectua şi din zona proximală a tibiei.

Ce presupune procedura? 

Procedura medicală este simplă, şi presupune internare de 24 de ore în spital. Este necesară anestezia intravenoasă, pentru confortul pacientului.

Medicul foloseşte o seringă specială, cu ajutorul căreia recoltează sânge din osul bazinului sau tibiei. Ulterior sângele recoltat este centrifugat, proces prin care sunt înlăturate plasma şi celulele roşii.

În urma centrifugării, soluţia este injectată în zona dorită: articulaţii, oase, muşchi, tendoane, ligamente. Astfel, ţesutul lezat este invadat cu milioane de celule regenerative şi factori de creştere, accelerându-se procesul natural de vindecare.

Care sunt indicaţiile tratamentului cu celule STEM? În ce tip de afecţiuni poate acţiona acest tratament?

Conform studiilor actuale, leziunile părţilor moi şi leziunile de cartilaj sunt receptive la tratamentul cu celule STEM. Aceste afecţiuni sunt tendinitele (epicondilită, tendinită plantară, achileana, rotuliană, etc), tendinoză, rupturile de tendon, leziuni degenerative tendinoase.

Tendinopatia cronică se caracterizează printr-o inflamaţie care a apărut în urmă cu mai binr de 3 luni, la nivelul oricărui tendon.

Tendinopatia cronică este complet diferită de cea acută, care în sine reprezintă doar o inflamaţie a tendoanelor. Tendinopatia cronică reprezintă o modificare a structurii tendonului unde a debutat, acesta din urmă pierzându-şi structura normală. Tratamentul este complex, de lungă durata şi necesită încrederea pacietului în medic, şi multă răbdare şi dedicaţie din partea medicului.

Apoi rupturile musculare.

Rupturile musculare apar spontan, din cauza unei contracţii musculare puternice sau a unei lovituri directe în zona musculară, mai ales când direcţia de acţiune este tangenţială cu muşchiul.

Alţi factori care pot favoriza producerea leziunilor musculare sunt eforturile bruşte şi violente, fără o încălzire prealabilă, în condiţiile unui climat rece şi umed.

În general perioada de vindecare pentru ruptură musculară parţială este de 3 până la 6 săptămâni iar în cazul rupturii musculare totale –  aproximativ 3 luni.

Tratamentul cu celume STEM funcţionează şi în cazul leziunilor de cartilaj (artroză).

Artroza este o boală cronică degenerativă a articulaţiilor, bazată pe o degenerare a cartilajului articular, cu o modificare ulterioară a suprafeţelor articulare osoase, dar şi dezvoltarea de osteofite marginale, deformare a articulatiei, precum şi dezvoltarea sinovitei cronice.

În final artroza este o boală invalidantă, care determina un consum imens psihic, fizic şi financiar din partea pacientului, fără a putea realmente să îi influenţeze evoluţia progresivă.

Cea mai bună metodă de tratament este prevenţia sau tratamentul cu celule STEM, în faza incipientă sau moderată. Terapia şi-a dovedit eficacitatea şi în faza avansată a bolii, dar cu anumite limite.

Această terapie are indicaţie şi postoperator în: sutură de menisc, ligamentoplastie, suturi/reinserţii tendinoase (coafa muşchilor rotatori, Bankard, tendon achilean, tendon rotulian, cvadrigeminal, etc).

În ultimele trei decenii, evoluţia ortopediei miniinvazive a fost una remarcabilă, prin apariţia a numeroase tehnici chirurgicale, implanturi, tehnologii, metode de recuperare foarte rapide, astfel încât majoritatea leziunilor sportive pot fi tratate cu succes, asigurând reîntoarcerea pacienţilor la sport.

Totuşi încă există multe incoveniente legate de aşteptările sportivilor ca perioada de recuperare, performanţe sportive şi riscuri de recidive. Trebuie să realizăm că orice intervenţie chirurgicală este doar precursorul vindecării proprii a organismului, şi reprezintă doar o metodă de iniţiere a vindecării sau o metodă adjuvantă. Vindecarea este realizată tot de către organismul propriu al pacientului.

Ce rol are terapia prin aplicarea benzilor kinesiologice?

Terapia prin aplicarea benzilor kinesiologice constă în aplicarea unor bandaje elastice în zone cheie ale organismului, la nivelul leziunilor musculare, articulare şi/sau ligamentare. Stimulează în mod direct sistemele circulator periferic şi limfatic, iar indirect, sistemele muscular şi neurologic.

Terapia cu benzi kinesiologice se adresează atât sportivilor de performanţă, cât şi persoanelor care se confruntă cu diverse dureri sau senzaţii de discomfort la nivel muscular, ligamentar sau articular, apărute de obicei din cauza unor posturi incorecte sau unor accidentări uşoare.

Benzile elastice sunt selectate şi aplicate la nivelul afecţiunii. Au consistentă elastică (până la 150-160%) şi sunt respirabile şi rezistente la apă, astfel încât zonele pe care se aplică nu vor fi sufocate, iar benzile nu se vor degrada până la termenul aplicării unora noi. Acestea pot fi aplicate între 3 şi 5 zile, timp în care bandajul va acţiona în parametri maximi de eficientă.

Kinesio Taping este o terapie cu efecte rapide, fiind astfel folosită de mulţi sportivi de performanţă, precum Serena Williams, Michael Phelps sau David Beckham. De asemenea, este un tratament confortabil şi îi oferă pacientului deplină libertate de mişcare – bandajele nu împiedică fluiditatea mişcării naturale a corpului.

Un alt avantaj al terapiei kinesio îl reprezintă complementaritatea cu alte tratamente, această potenţând efectele terapiilor manuale şi a altor terapii alternative precum hidroterapia sau crioterapia.

Care sunt principalele beneficii?

Prin aplicarea de benzi kinesio se vor optimiza funcţiile musculare, articulare, nervoase şi limfatice. De asemenea, principalele beneficii sunt: scăderea inflamaţiei şi a durerii, creşterea stabilităţii articulare, eliminarea crampelor musculare, stimularea circulaţiei, favorizarea drenajului limfatic, amelionarea posturilor incorecte, favorizarea procesului de cicatrizare, scurtarea timpului de vindecarea al afecţiunilor musculare (hematoame, contuzii).

Ce sfaturi aţi oferi unui alergător amator începător? Dar unui alergător care are deja experienţă?

Îi sfătuiesc să aibă grijă cum îşi dozează efortul, să facă practic acest sport cu cap pentru a evita accidentările. Să aibă grijă să îşi adapteze încălţămintea la suprafaţă de alergare şi la corpul lor.

Ce părere aveţi de fenomenul ultra running în rândul amatorilor? De ce ar trebui să ţină cont un ultrarunner pentru a nu ajunge la o accidentare? 

Cred că cei care practică aceste ultramaratoane nu mai sunt amatori pentru că în afară de faptul că aleargă la concurs, se şi antrenează foarte mult. Putem spune că în această situaţie în timp apare uzură la nivelul articulaţiilor, şi aceşti alergători sunt obligaţi să facă recuperare pentru articulaţii şi terapii regenerative pentru a-şi menţine un nivel competiţional optim dar şi sănătatea la nivelul articulaţiilor.

(c) depositphotos

Un subiect care ne interesează pe toți cei care practicăm sport, fie că suntem la început în ale alergării sau nu: accidentările.

Am discutat cu medicul primar ortoped Andrei Bogdan despre asta, am întrebat despre afecțiunile care pot apărea și cum pot fi ele prevenite sau tratate.

Medicul Andrei Bogdan, ce are și supraspecializare în traumatologia sportivă, poate fi găsit la clinica de kinetoterapie și recuperare Centrokinetic.

Iată prima parte a interviului cu domnia sa pe acest subiect delicat:

Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Care sunt, din experiența dumneavoastră, cele mai frecvente accidentări care apar în urma practicării alergării?

Medic Andrei Bogdan: În primul aş putea remarca faptul că  nu de puţine ori oamenii au tentaţia să exagereze cu efortul pe care îl depun într-un sport, şi aici vorbim de sportivii amatori sau mai bine zis începători.

În acest context, ei sunt dispuşi la multe accidentări, cele mai uşoare fiind febra musculară şi entorsele, iar cele mai grave rupturile musculare sau tendinoase.

Uneori o astfel de accidentare venită într-un moment de maxim entuziast poate duce prematur la renunţarea de a mai practica vreun sport. Nu de puţine ori apare şi fasceita plantară, o inflamaţie la nivelul tălpii, destul de păcătoasă, de aceea este foarte important ca atunci când alergăm  să ne pregătim cu o încălţăminte adecvată piciorului şi terenului pe care alergăm.

La alergătorii semiprofesionişti şi profesionişti, entorsa de gleznă este cea mai frecventă, şi tendinopatia tractului iliotibial. Entorsa de glezna este o afecţiune foarte cunoscută în care ligamentele de la nivelul gleznei sunt afectate, întinse sau rupte, iar tendinopatia tractului iliotibial apare la genunchi.

Cum pot fi tratate?

În primul rând trebuie diagnosticate corect, şi pentru asta este obligatorie prezenţa la medic. În caz contrar sportivii riscă să aibă dureri luni de zile după o astfel de accidentare, aparent minoră.

După vizita la medic urmează o investigaţie mai amănunţită: ecografie sau RMN şi astfel se stabileşte cu exactitate diagnosticul.

Tratamentele sunt multiple, dar nu discutăm decât în mod excepţional de tratamente chirurgicale.

De cele mai multe ori tratamentele sunt în sfera recuperării medicale, infiltraţii, orteze. Totuşi putem concluziona că aceste accidentări minore necesită întreruperea activităţii sportive pentru minimum 2 săptămâni, si putem discuta şi de luni de zile.

Cum pot fi prevenite?

Prevenţia cea mai bună se face prin antrenamente de prevenţie, implementate la ora actuală în clinicile din lume, dar şi în România. Sunt antrenamente de kinetoterapie cu exerciţii specifice pentru tonifierea anumitor grupe musculare sau ligamente, specifice fiecărui sport în parte.

Tot la capitolul prevenţie, pentru alergare, sunt foarte importanţi pantofii de alergare pe care sportivii îi folosesc. Calapodul sau talpa trebuie să fie în conformitate cu structura piciorului iar pentru asta există teste specifice, plantograme şi tălpici personalizate care pot da un confort sporit.

De ce este nevoie din partea sportivului/alergătorului care urmează un tratament de recuperare pe termen lung pentru a ajunge la un rezultat?

Probabil, ca o glumă, de un kinetoterapeut bun. Sportivul trebuie să aibă răbdare să urmeze tratamentul până la capăt, să aibă răbdare să se reintegreze corect și progresiv în sportul pe care îl practică, pentru că recidivele sunt precvente şi mult mai grave decât accidentările primare.

Contează foarte mult cu cine lucrează, cum este recuperat, şi dacă există o comunicare foarte bună între sportiv şi echipa de recuperare.

Credeţi că există suficientă educaţie în rândul sportivilor amatori în ceea ce priveşte modul corect de alergare și evitarea accidentărilor?

Nu ştiu dacă este suficientă, dar este absolut necesară.

La fotbal, FIFA a implementat un sistem remarcabil de prevenţie a accidentărilor, ce constă în informare, educaţie, programe de prevenţie, iar rezultatele au fost remarcabile.

S-a demonstrat că şi financiar este mult mai ieftin să prevenim decât să tratăm. Impacul emoţional să faci un antrenament de prevenţie este mult mai mic decât o şedinţa de recuperare după o accidentare.

Eu sfătuiesc toţi alergătorii care sunt pasionaţi de acest sport, şi care ajung în sfera semiprofesionistă, să îşi rezerve un antrenament de prevenţie o dată pe săptămână într-o clinică de recuperare.

Când vorbesc de semiprofesionist îmi este greu să dau cifre dar probabil că orice om care aleargă peste 20 de kilometri săptămână este încadrabil în această categorie.

Alexandru Corneschi (25) este un alergător cu potențial – anul trecut a câștigat Semimaratonul Internaţional de la Viena, are un personal best pe semimaraton de 1:04:56, dar este focusat și pe distanțe medii, 5.000 de m și 10.000 de m.

Am vorbit cu Alex despre perspectivele lui în atletism și despre dragostea lui pentru acest sport, pe care nu l-a abandonat, chiar dacă majoritatea celor din generația lui au făcut-o, renunțând la performanță pentru un loc de muncă plătit decent.

Alex are un obiectiv major – vrea ca în următorii 3 ani să se focuseze pe  calificarea la Olimpiada de la Tokyo, din 2020.

Alexandru Corneschi

Salut, Alex. Întrebare de încălzire: cum ai ajuns la atletism?

Împins de la spate! 🙂 Am început sportul în clasele primare, făceam două antrenamente pe săptămână cu profesorul de sport, la şcoala nr. 8 din Botoşani, ajungeam acasă după orele de şcoală şi ieşeam la joacă. Fotbalul nu lipsea niciodată, ajungeam în casă transpirat, iar cea mai mare pedeapsă era aceea de a sta în casă.

În clasa a VII-a, am ajuns la Liceul Sportiv din Botoşani, la îndrumarea tatălui meu. Am plecat de acasă cu gândul de a mă înscrie la fotbal şi am ajuns la atletism – consider această alegere cea mai bună făcută de mine până acum.

La început nu îndrăgeam atât de mult antrenamentele, deoarece nu eram obişnuit să primesc “ordine”. Eu eram obişnuit cu joaca de acasă, dar, după primul meu concurs, am început să iubesc cu adevărat atletismul. (n.r. 1.04.2006 – Sf. Gheorge – Campionatul Naţional de Cros – locul 1 cu echipa)

Înţeleg că ai început cu fond şi semifond, cum s-a petrecut trecerea la distanţe lungi? Care este distanţa pe care te simţi cel mai încrezător?

De la început am fost axat pe distanţe medii, 1500 m – 3000 m, chiar dacă aveam şi puţină viteză. La Botoşani nu aveam o bază sportivă necesară probelor de viteză, aşa că am început antrenamentele pentru probele mai lungi.

Am alergat cam toate probele atletice, mi-am ajutat colegii la probele de ştafetă şi chiar a fost ok, dar m-am simţit mult mai bine în probele de 5 000 m şi 10 000 m – sunt mai dinamice şi, pe lângă multă atenţie, necesită şi puţină tactică. Momentan, mă pregătesc tot pentru aceste probe, dar fac faţă cu brio şi probei de semimaraton.

 Ai câştigat anul trecut Semimaratonul Internaţional de la Viena, cu timpul de 1 oră și 7 minute. Cum a fost cursa aceasta? Poţi să ne povesteşti? Ai simţit că o vei câştiga?

Pentru mine, câştigarea Semimaratonului Internaţional de la Viena a fost o mare surpriză. Am plecat de acasă cu gândul la o cursă mult mai rapidă. Aş fi vrut un timp mult mai bun, dar nu a fost să fie… frigul şi vântul foarte puternic m-au ţinut puţin pe loc, iar pe unii concurenţi i-au scos complet din cursă.

Nu am fost acceptat ca sportiv elite şi a durat ceva timp până să ajung în primul “bloc” de concurenţi, pentru un start mai lejer. Spre surprinderea mea, după aproximativ 300 de metri, eram singur în faţa miilor de oameni şi, în fața mea erau elitele de la maraton care au avut startul cu câteva minute înainte.

Atunci mi-am dat seama că nu va fi o cursă “fugărită” şi că trebuie să muncesc singur pe toată distanţa. Pe ultimele sute de metri am verificat ceasul şi am văzut un timp destul de slab, dar mi-am dat seama că, pentru cei din jurul meu, spectatorii, nu conta timpul, ci faptul că văd câştigătorul probei de semimaraton. Am zâmbit şi am trecut linia de finish cu mâinile sus.

Care este victoria de care eşti cel mai mândru până acum?

Cea mai mare victorie este cea a celor 12 ani de sport, în care m-am menţinut pe cele trei trepte ale podiumului. În cei 12 ani, mi-am văzut colegii de antrenament care au renunţat la atletism şi, după o perioadă, au încercat să revină… dar fără succes. Aceasta este cea mai mare victorie pentru mine: să trec peste momentele grele din viaţa de sportiv şi să privesc în faţă încrezător.

Ai încercat să te califici pentru Jocurile Olimpice, ce nu a mers?

Nu am încercat, dar am avut un mic gând în privinţa asta. În toamna lui 2015, voiam să încerc baremul pentru proba de maraton. Dar, după ce am stat de vorbă cu Marius Ionescu, mi-am dat seama că sunt prea tânăr pentru proba de maraton.

Am zis să mai aştept câţiva ani, cu toate că am un titlu de dublu campion naţional la maraton şi am alergat până acum trei curse pe această distanță, dar fără o pregătire specifică (2h:33min – MIB). Dacă pregătirea va merge aşa cum îmi doresc, peste doi ani am să încerc baremul pentru Jocurile Olimpice.

Obiectivul tău fundamental este acum legat de JO din 2020?

Pot spune că din luna ianuarie am început un nou proiect, o nouă abordare a antrenamentelor cu un nou coleg/antrenor. Şi da, obiectivul principal este Tokyo 2020. Anul acesta am fost și într-un cantonament în Portugalia, un stagiu de pregătire de două luni şi jumătate, ce are ca ţintă, în prima fază, probele de 5000 m şi 10.000 m.

Am fost şi anul trecut aici şi am rămas plăcut surprins de desfăşurarea pregătirii, ceea ce m-a făcut să revin şi anul acesta. Aici vin foarte mulţi sportivi de top din Europa pentru a se pregăti,  au fost şi echipele naţionale de atletism ale Germaniei şi Italiei. Anul trecut, cantonamentul a fost suportat de club, dar acum am venit pe cont propriu.

Iar dacă pregătirea va merge bine, în 2020 voi fi la Tokyo.

Deci asta este cursa A pentru tine…

Îmi doresc foarte mult să fiu la startul probei de maraton, ceea ce înseamnă îndeplinirea baremului de 2:19. Mai sunt încă 3 ani de muncă, dar fără o pregătire serioasă nu voi reuși, așa că mi-am propus ca toate celelalte curse până în 2020 să fie ca un mic puzzle, iar la finalul puzzle-ui să scrie TOKIO 2020.

Ai cochetat şi cu alergarea montană. De ce te-ai oprit?

Am alergat şi pe munţi… şi am alergat bine. Am fost campion naţional la alergare montană la categoria Juniori II. Din păcate, am renunţat destul de uşor, pentru că oraşul natal Botoşani nu prea are munţi şi, odată cu pregătirea pentru alergarea montană, scădea şi viteza de pe plat… Asta m-a făcut să renunţ la alergarea pe munte şi să mă axez pe probele de pistă, şosea şi cros.

Ce echipă/club reprezinţi? În ce constă pregătirea ta sportivă? 

Momentan sunt legitimat la CSM Craiova.

Ce crezi că ar trebui să schimbe/să îmbunătăţească organizatorii de concursuri din România?

Numărul competiţiilor atletice la fel ca şi numărul alergătorilor a crescut enorm în ultimii ani, oamenii au reuşit să introducă mişcarea în rutină zilnică şi acesta este un lucru bun. Organizatorii de competiţii fac în general o treabă bună, de la ediţie la ediţie sunt îmbunătăţiri evidente în organizare şi cred că în câţiva ani România va fi pe harta competiţiilor sportive cu mult mai multe evenimente.

Un lucru ce l-ar putea îmbunătăţi este susţinerea şi promovarea sportivilor români, şi nu mă refer doar la alergători…Mulţi organizatori aleg să invite şi să promoveze sportivi de alte naţionalităţi.

Care sunt primele 5 lucruri care ar trebui schimbate/îmbunătăţite de către sistem, în opinia ta?

Lipsa de implicare a cadrelor competente şi lipsa unor baze sportive sunt principalele cauze ale nivelului actual din sportul românesc. Susţinerea sportivilor este aproape de 0 şi asta se reflectă în numărul sportivilor la competiţiile de rang înalt, jocuri olimpice şi campionate mondiale.

Ţări care nu aveau rezultate notabile au reuşit să se bată de la egal la egal cu marile puteri mondiale deoarece şi-au dat seama că fără o infrastructură şi o implicare serioasă nu pot face mare lucru.

Sportul trebuie făcut mult mai serios în şcoli, competiţiile atletice şcolare aproape au dispărut, nu mai avem baza de selecţie la juniori şi asta se reflectă în numărul actual de seniori, pe care din păcate îi numeri pe degetele de la o mâna. Mulţi au abandonat sportul de performanţă în detrimentul unui loc de muncă bine plătit.

Ce rezultate foarte bune ai avut în acest sezon?

Nu pot spune că a fost un sezon reuşit, a fost o perioadă destul de grea pentru mine deoarece am fost încercat de o mică accidentare care nu m-a lăsat să fiu la parametri maximi.

Dar cu toate acestea am reuşit să aduc câteva medalii importante pentru mine, după argintul din proba de 10.000 m de la Campionatul Naţional de pistă, a venit şi un bronz la Campionatul Balcanic ce a avut loc în Serbia în proba de 3000 m. Cu toate că nu este specialitatea mea, am reuşit să mă mobilizez şi să ţin piept sportivilor cu experienţă în proba de 3000m.

În ce cursă te-ai simţit cel mai bine, în maximum de formă?

În toate cursele mă simt extraordinar, când faci ceea ce-ţi place nu mai contează cum ajungi la linia de start/finish, este drept că atunci când eşti antrenat şi rezultatul te mulţumeşte pe deplin eşti cel mai fericit, dar în general sunt o persoană veselă, care intră în concurs optimist şi zâmbăreţ.

Am avut în primăvara acestui an o cursă de semimaraton la Timişoara unde am realizat un nou PB (Personal best) 1:04:56. Înainte de cursă am fost în cantonament de pregătire în Portugalia unde am muncit din greu alături de mari sportivi de talie mondială.

Ce poţi spune despre nivelul alergării din România? Ţi se pare că a crescut, că stagnează?

Nivelul alergării din România a crescut odată cu numărul de alergători, de la an la an văd fete noi pline de emoţii la linia de start, oameni care şi-au propus să ducă la capăt prima lor cursa indiferent de ritm sau locul în clasamet.

Orice parte bună are şi o partea mai puţin bună, numărul alergătorilor amatori a crescut în detrimentul celor profesionişti şi odată cu asta semnificaţia cuvântului performanţă a scăzut enorm. Mulţi alergători amatori ajung să se considere sportivi de performanţă şi nu de puţine ori ajung să dea sfaturi sau să antreneze alte persoane care sunt la primii lor paşi de alergare.

Tu eşti sportiv profesionist full time? Trăieşti din asta? Cât de complex este acest statut în România?

Nu pot spune că sunt sportiv profesionist. Noi nu avem carte de muncă care să ateste acest lucru, toţi suntem sportivi amatori implicaţi mai mult sau mai puţin în acest domeniu … Nu trăiesc din asta, am o indemnizaţie de 700 de lei de la club, aşa că nu poţi spune că trăiesc din sport. Este aproape imposibil să te poţi descurca cu 700 de lei pe lună. Eu am lucrat într-un magazin de articole sportive și recent m-am implicat într-un proiect ce are ca scop creșterea numărului și susținerea alergătorilor amatori.

Asta poate fi şi una din cauzele pierderii seniorilor din atletismul românesc. Mulţi aleg să lase atletismul pentru ceva mult mai uşor şi mult mai bine plătit, astfel că am ajuns ca din toţi sportivii din generaţia mea să îi număr pe degetele de la o mână pe cei care încă mai sunt în activitate.

Care este sursa motivaţiei tale?

Am început atletismul la îndemnul tatălui mei şi am continuat pentru el. Este imobilizat de 11 ani într-un scaun cu rotile şi, de fiecare dată când îmi este greu în antrenamente și concursuri, mă gândesc la el şi asta îmi dă putere să trec peste acele momente şi să alerg şi pentru el.

 Ce este alergarea pentru tine? Cum te-a modelat sportul?

Alergarea este pentru mine un mod de viaţă. Este activitatea pe care o fac zilnic, fără de care nu m-aş vedea nici peste 50 de ani. Ajung la 12-13 antrenamente pe săptămână. Prin alergare, am reuşit să mă cunosc şi am reuşit să stau departe de părţile nu tocmai bune din viaţă.

Fotografii arhiva personala

Pentru sportivi, mâncarea este mai mult decât nutriție simplă, este de fapt energie. E o întreagă inginerie domeniul alimentației sportive și unul supus multor contradicții. Nu degeaba sportivii profesioniști au în echipă medic nutriționist, uneori sau de multe ori alimentația este factorul diferențiator în performanța de cel mai înalt nivel.

La ce trebuie să fim atenți însă noi, alergătorii amatori, astfel încât să atingem maximum de eficiență în antrenamente și curse?

Am demolat câteva mituri legendare în alimentația alergării, pentru cei care se pregătesc pentru cei 10.5 km sau pentru semimaraton la Maratonul Olteniei 2017. Sunt convinsă însă că va fi de folos și celor care nu participă neapărat la Râmnicu Vâlcea :), ci aleargă în general.

Mit 1: Trebuie să mănânci cât mai mulți carbohidrați posibil înainte de cursă

Știți porția de paste din seara de dinaintea cursei, nu? Dacă exagerați cu cantitatea de paste din farfurie și dacă asta se întâmplă mai multe zile la rând, în săptămâna cursei, nu ajungeți la rezultatul scontat.

Carbo loading-ul ce face, de fapt? Umple mușchii cu glicogen, adică cu energie preluată din carbohidrați, care te ajută în cursă, la efort. Hannah Schultz, o cunoscută antrenoare în performanța sportivă, spune că adesea sportivii exagerează cu cantitățile, ceea ce duce de fapt la îngrășare, nu la eficiență în efort. Ceea ce trebuie să se înțeleagă este că mușchii nu pot curpinde atâta glicogen ingerat. Tot ce este peste, este stocat de corp ca grăsime, spune antrenoarea. Ea recomandă în procesul de carboloading creșterea cantității de carbs gradual, cu 300, 400 de calorii pe zi, dacă vorbim despre maraton. Pentru semimaraton, cu 100, 200.

Mit 2: Crampele musculare sunt cauzate de deshidratare și pierderea electroliților, în efort

Sigur că buna hidratare și un nivel adecvat de minerale și electroliți sunt imperios necesare pentru cursa ta. Dar dacă încep să te doară mușchii în cursă și ai ceea ce se cheamă o crampă, cel mai probabil nu lipsa celor de mai sus ar fi cauza. Într-un studiu publicat în British Journal of Sports Medicine, cercetătorii au comparat nivelurile de hidratare și electroliți din sânge a două grupuri de atleți Ironman: unii care au experimentat crampe și unii care nu. Nu au găsit diferențieri, așa că au concluzionat că de fapt crampele au fost rezultatul creșterii vitezei de alergare și nu deshidratării sau lipsei de electroliți.

Oricum, trebuie să știți că la Maratonul Olteniei veți transpira mult 🙂 și veți avea nevoie de hidratare corespunzătoare, atât înainte de cursă, cât mai ales în timpul ei.

Mit 3: Mâncând mai multe proteine îți crești masa musculară

Ecuația este mai complexă, de fapt. Pentru că doar crescând gramajul zilnic de proteine din dieta zilnică nu apar minuni, ca atunci când mănâncă Popeye spanac :D.

Pur și simplu, mai multe proteine decât ai nevoie se transformă fie în grăsime, fie sunt folosite de organism ca sursă de energie.

Ca să-ți crești masa musculară, ai nevoie de 3 elemente: calorii adecvate pentru corpul tău, proteină, un program sportiv de forță.

Și un trick util: imediat după antrenament, consumă o sursă de proteină, împreună cu ceva carbohidrați.

Iată câteva alimente bogate în proteine:

Mit 4: Îmi trebuie doar apă pentru rehidratare post cursă

Sigur că depinde de cursă, dar vara în niciun caz – ai nevoie de mai mult decât apă pentru a așeza la loc electroliții și vitaminele pierdute prin transpirație.

Atât la cursa scurtă Maratonul Olteniei, de 10.5 km, cât mai ales la semi, nu te baza doar pe apă! Numai după primii kilometri din traseu, care sunt comuni, și care încep cu o urcare susținută, numai aici se transpiră deja foarte mult!

Transpirația conține apă, sodiu și alți electroliți esențiali pentru organism, așa că pentru a-ți reface rezervele ai nevoie de o băutură sportivă hidratantă. De obicei, acestea conțin și sodiu, atât de necesar în efort, și de-a dreptul fundamental în activități sportive care durează mai mult de o oră.

După cursă îți recomand gustărici sărate, biscuiței sau crackers, precum și băuturi sportive post workout.

O variantă naturală ar fi laptele. Laptele aduce carbohidrați și proteină de calitate, foarte necesare recuperării – la un pahar de lapte (low fat) avem 12 grame de carbs și 8 de proteine. Proteina din lapte este o combinație ce conține zer –  iar acesta se digeră rapid și ajunge imediat la mușchii obosiți și cazeină – o proteină cu eliberare prelungită, care se ocupă de recuperarea ta în orele de după cursă.

Pentru cei care urmăresc alte obiective decât eficiența curselor, un meme cu dedicație 😀