Accidentările în alergare. Opinia specialistului (I)

(c) depositphotos

 

Un subiect care ne interesează pe toți cei care practicăm sport, fie că suntem la început în ale alergării sau nu: accidentările.

Am discutat cu medicul primar ortoped Andrei Bogdan despre asta, am întrebat despre afecțiunile care pot apărea și cum pot fi ele prevenite sau tratate.

Medicul Andrei Bogdan, ce are și supraspecializare în traumatologia sportivă, poate fi găsit la clinica de kinetoterapie și recuperare Centrokinetic.

Iată prima parte a interviului cu domnia sa pe acest subiect delicat:

 

Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Care sunt, din experiența dumneavoastră, cele mai frecvente accidentări care apar în urma practicării alergării?

Medic Andrei Bogdan: În primul aş putea remarca faptul că  nu de puţine ori oamenii au tentaţia să exagereze cu efortul pe care îl depun într-un sport, şi aici vorbim de sportivii amatori sau mai bine zis începători.

În acest context, ei sunt dispuşi la multe accidentări, cele mai uşoare fiind febra musculară şi entorsele, iar cele mai grave rupturile musculare sau tendinoase.

Uneori o astfel de accidentare venită într-un moment de maxim entuziast poate duce prematur la renunţarea de a mai practica vreun sport. Nu de puţine ori apare şi fasceita plantară, o inflamaţie la nivelul tălpii, destul de păcătoasă, de aceea este foarte important ca atunci când alergăm  să ne pregătim cu o încălţăminte adecvată piciorului şi terenului pe care alergăm.

La alergătorii semiprofesionişti şi profesionişti, entorsa de gleznă este cea mai frecventă, şi tendinopatia tractului iliotibial. Entorsa de glezna este o afecţiune foarte cunoscută în care ligamentele de la nivelul gleznei sunt afectate, întinse sau rupte, iar tendinopatia tractului iliotibial apare la genunchi.

 

Cum pot fi tratate?

În primul rând trebuie diagnosticate corect, şi pentru asta este obligatorie prezenţa la medic. În caz contrar sportivii riscă să aibă dureri luni de zile după o astfel de accidentare, aparent minoră.

După vizita la medic urmează o investigaţie mai amănunţită: ecografie sau RMN şi astfel se stabileşte cu exactitate diagnosticul.

Tratamentele sunt multiple, dar nu discutăm decât în mod excepţional de tratamente chirurgicale.

De cele mai multe ori tratamentele sunt în sfera recuperării medicale, infiltraţii, orteze. Totuşi putem concluziona că aceste accidentări minore necesită întreruperea activităţii sportive pentru minimum 2 săptămâni, si putem discuta şi de luni de zile.

 

Cum pot fi prevenite?

Prevenţia cea mai bună se face prin antrenamente de prevenţie, implementate la ora actuală în clinicile din lume, dar şi în România. Sunt antrenamente de kinetoterapie cu exerciţii specifice pentru tonifierea anumitor grupe musculare sau ligamente, specifice fiecărui sport în parte.

Tot la capitolul prevenţie, pentru alergare, sunt foarte importanţi pantofii de alergare pe care sportivii îi folosesc. Calapodul sau talpa trebuie să fie în conformitate cu structura piciorului iar pentru asta există teste specifice, plantograme şi tălpici personalizate care pot da un confort sporit.

 

De ce este nevoie din partea sportivului/alergătorului care urmează un tratament de recuperare pe termen lung pentru a ajunge la un rezultat?

Probabil, ca o glumă, de un kinetoterapeut bun. Sportivul trebuie să aibă răbdare să urmeze tratamentul până la capăt, să aibă răbdare să se reintegreze corect și progresiv în sportul pe care îl practică, pentru că recidivele sunt precvente şi mult mai grave decât accidentările primare.

Contează foarte mult cu cine lucrează, cum este recuperat, şi dacă există o comunicare foarte bună între sportiv şi echipa de recuperare.

 

Credeţi că există suficientă educaţie în rândul sportivilor amatori în ceea ce priveşte modul corect de alergare și evitarea accidentărilor?

Nu ştiu dacă este suficientă, dar este absolut necesară.

La fotbal, FIFA a implementat un sistem remarcabil de prevenţie a accidentărilor, ce constă în informare, educaţie, programe de prevenţie, iar rezultatele au fost remarcabile.

S-a demonstrat că şi financiar este mult mai ieftin să prevenim decât să tratăm. Impacul emoţional să faci un antrenament de prevenţie este mult mai mic decât o şedinţa de recuperare după o accidentare.

Eu sfătuiesc toţi alergătorii care sunt pasionaţi de acest sport, şi care ajung în sfera semiprofesionistă, să îşi rezerve un antrenament de prevenţie o dată pe săptămână într-o clinică de recuperare.

Când vorbesc de semiprofesionist îmi este greu să dau cifre dar probabil că orice om care aleargă peste 20 de kilometri săptămână este încadrabil în această categorie.

Previous Post

Carmen Brumă: “Sportul mă face să mă simt puternică şi în control”

Next Post

Muzeul Astra din Sibiu – o călătorie în trecut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top