Campanie națională pentru starea de bine a elevilor

A XII-a ediție a mișcării naționale „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS, inițiată de către Fundația PRAIS în parteneriat cu Nestlé România, s-a încheiat cu un record al extinderii la nivel național. Echipa Fundației PRAIS a reușit extinderea proiectului în 179 de orașe și localități din 15 județe. Astfel, s-a înregistrat o creștere teritorială de peste 8 ori față de acoperirea din 2019, an în care SETS a devenit parte a inițiativei globale Nestlé for Healthier Kids.

 

În total, 60.000 de elevi din 402 școli primare au putut avea acces gratuit în acest an școlar la instrumentele de învățare rapidă, la materialele educaționale video și la informațiile de pe platformele social media SETS create de echipa Fundației PRAIS. Dintre aceștia, peste 20.000 de elevi din 224 de școli aflate în 93 localități urbane și rurale, coordonați de peste 1.000 de cadre didactice s-au implicat în toate activitățile.

Cele 15 județe prezente pe harta proiectului sunt: Argeș, Bacău, Brașov, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Ilfov, Neamț, Prahova, Timiș și București.

,,După 12 ani de implementare, mișcarea națională SETS continuă să implice masiv copiii, cadrele didactice, familiile, partenerii noștri. Ultimele rezultate înregistrate ne fac să fim încrezători în misiunea pe care ne-am asumat-o de a contribui măsurabil la formarea obiceiurilor de stil de viață sănătos, în rândul elevilor cu vârsta între 6 și 12 ani“, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.

„Obiectivele și rezultatele obținute în cadrul mișcării naționale SETS sunt aliniate inițiativei noastre globale Nestlé for Healthier Kids, prin care ne propunem să promovăm stilul de viață sănătos și starea de bine a milioane de copii. Pentru noi, este o prioritate educația de la o vârstă fragedă a copiilor pentru a putea face alegeri nutriționale sănătoase, de a consuma legume și fructe, a face activități fizice, sport și de a petrece timp de calitate cu familia și prietenii, în comunitățile unde trăiesc”, a declarat Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestlé România.

 

Ediția a XII-a a mișcării SETS marchează o serie de premiere și recorduri privind implementarea și participarea la activitățile desfășurate:

 – 2 evenimente publice organizate în parteneriat cu Palatul Național al Copiilor din București, în lunile aprilie și mai, la care au participat peste 2.600 de copii, părinți, profesori și invitați de marcă;

 – 4.758 de ore alocate activităților extrașcolare SETS de către cadrele didactice, în perioada ianuarie – iunie 2023;

 – 2.301 lecții deschise organizate de profesori în clase, având ca suport manualele digitale și filmele SETS;

 – 15.652 de „Gustări vesele și sănătoase”: activitatea preferată a elevilor, care și-au pus la treabă creativitatea și îndemânarea în bucătărie, realizând creații culinare bogate în legume și fructe, un exercițiu excelent pentru fixarea cunoștințelor despre alimentația echilibrată;

 – Peste 10.000 de desene – „Poveștile apei, legumelor și fructelor mele preferate!”: elevii au învățat despre importanța consumului de fructe și legume, desenând cu talent și imaginație;

 – 306 sesiuni de gimnastică de înviorare „SETS GymClass”: în școli cu participarea a peste 5.500 de elevi.

 

 

Studiul de impact, realizat la finalul celei de a XII-a ediții SETS, arată că 99,5% dintre respondenți – învățători consideră că participarea la activitățile proiectului i-a ajutat pe elevi să adopte obiceiuri de stil de viață sănătos. Totodată, 99,8% dintre cadrele didactice care au răspuns chestionarului au confirmat că și părinții elevilor au apreciat foarte mult utilitatea proiectului, motiv pentru care au susținut direct implicarea acestora.

Pe parcursul celor 12 ani de la lansarea mișcării SETS, peste 400.000 de elevi, începând cu clasele pregătitoare și până la clasele a-IV-a, familiile acestora au putut avea acces gratuit la informații și activități educaționale SETS, datorită implicării voluntare a peste 4.000 de cadre didactice din 402 școli din țară. Metodologiile SETS au fost recunoscute ca model de bună practică internațional în cadrul EPODE.

Previous Post

Cupa Titan, competiție caiac canoe în IOR

Next Post

Dincolo de Bosfor: partea anatoliană din Istanbul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top