Al doilea BREAKING NEWS după cel cu s-a găsit apă pe Marte este următorul, oameni buni: weekendul ăsta, 33 de kilometri de București vor aparține alergătorilor!
Am primit de curând aceste informații de ultimă oră la redacție, au sosit cu un plic suspect!, l-am deschis purtând o pereche de măsuși de alergare!, și iată un scurt rezumat al misivei, semnată de 10.000 de indivizi, din peste 55 de țări!!!
“Suntem 10.000 de participanți, (din peste 55 de țări!), la cea de a 8-a ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon (RBBM), în zilele de sâmbătă 3 și duminică 4 octombrie, în Piața Constituției.”, așa și-au început scrisoarea, și nouă deja ne tremurau mănușile!
Am trecut mai departe totuși, și vă spicuim. (Trebuie să știți că între timp am anunțat autoritățile, și deja au fost luate măsuri de siguranță. )
Asaltul va fi unul organizat, și vor fi mai multe valuri de atac!
VĂ AȘTEPTĂM PE MARGINE, SĂ NE ÎNCURAJAȚI! Ps. Puteți veni cu bicicleta.
Surse neoficiale declară sub anonimat că primele rezultate ale investigației conduc spre ipoteza că se încearcă o racolare de noi membri ai MIȘCĂRII, dar ancheta încă este în curs, și un raport complet și oficial va fi livrat de către autorități cel mai probabil în 2097.
Am intrat și în posesia hărților de trasee pe care le vor parcurge acești indivizi suspecți, care își spun ALERGĂTORI, iată-le mai jos, pentru siguranța dumneavoastră am nominalizat și străzile care vor fi închise.
Revenim cu noi informații, imediat ce intrăm și noi în posesia lor! Deocamdată suntem în faza de carboloading informațional! Aveți grijă!!!
Iată și un posibil profil al acestor indivizi! (par să aibă device-uri high tech de ultimă generație, probabil se folosesc de ele pentru a fi mereu în legătură! Nu vă lăsați înșelați, nu sunt doar niște baloane albastre!!). Vom reveni!!!
Traseul maraton: Bd. Libertăţii – Piaţa Francofoniei – dreapta, pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Arsenalului – dreapta, pe Str. Izvor – stânga, pe Str. B.P. Hasdeu – dreapta, pe Splaiul Independenţei – dreapta, pe Bd. Libertăţii – stânga, pe Bd. Naţiunile Unite – dreapta, pe Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – dreapta, către Bd. Unirii – stânga, pe lângă Fântâna Mare – stânga, prin faţa Unirea Shopping Center – stânga, pe Str. Halelor – Splaiul Independenţei – dreapta, pe Calea Victoriei – dreapta, pe Bd. Dacia, pâna la intersectia cu Str. H. Coandă – intoarcere catre Calea Victoriei – dreapta, catre Piata Victoriei – la intersecţia cu Str. Sevastopol, întoarcere pe Calea Victoriei – dreapta, pe Str. Ştirbei Vodă – stânga, pe Str. Ion Câmpineanu – dreapta, pe Calea Victoriei – dreapta, pe Splaiul Independenţei – Piaţa Operei – dreapta, pe Bd. Regina Elisabeta – la Cercul Militar Naţional, întoarcere pe Bd. Regina Elisabeta – Piaţa Operei – Splaiul Independenţei – Pod Eroilor – trecere pe celălalt sens al Splaiului Independenţei – Pod Izvor – dreapta, pe Bd. Libertăţii – dreapta, pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Arsenalului – stânga, către Şos. Panduri – dreapta, pe Şos. Panduri – la intersecţia cu Str. Prof. Dr. Francisc Iosif Rainer, întoarcere pe celălalt sens al Şos. Panduri – la intersecţia cu Calea 13 Septembrie, continuare pe Bd. Tudor Vladimirescu – la intersecţia cu Calea Rahovei, întoarcere pe celălalt sens al Bd. Tudor Vladimirescu – dreapta pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Francofoniei – dreapta pe Bd. Libertăţii – la Piaţa Regina Maria, întoarcere pe Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei – dreapta, pe Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Piaţa Alba Iulia – dreapta, pe Bd. Burebista – la intersecţia cu Str. Popa Stoica Fărcaş, întoarcere pe Bd. Burebista – Piaţa Alba Iulia – dreapta, pe Bd. Decebal – Piaţa Muncii – Bd. Basarabia – la intersecţia cu Bd. Chişinău, întoarcere pe Bd. Basarabia – dreapta, în parcul Arenei Naţionale – tur exterior Arena Naţională – la ieşirea din parc, dreapta, pe Bd. Basarabia – Piaţa Alba Iulia – Piaţa Unirii – dreapta, prin faţa Unirea Shopping Center – stânga, pe Str. Halelor – Splaiul Independenţei, până la Piaţa Operei – la Piaţa Operei, întoarcere pe celălalt sens al Splaiului Independenţei – dreapta, pe Bd. Libertăţii – Sosire în Piaţa Constituţiei.
Am început să fac sport … de mică. Eram mereu foarte agitată şi nu aveam stare. Simţeam nevoia să alerg în permanenţă. Îmi amintesc că la un moment dat, când am mai crescut, aveam o prietenă cu doi ani mai mare care atunci când ieşea afară se plimba cu o altă prietenă şi povesteau. Mie mi se părea super plicticoasă activitatea lor. Eu trebuia să alerg în permanenţă, iar toate jocurile pe care le practicam trebuiausă implice cât mai multă activitate fizică. Prietena mea, atunci când am întrebat-o ce găseşte distractiv în plimbarea asta mi-a zis că voi înţelege mai târziu, când voi mai creşte. Binenţeles că am crescut. Şi tot la aceeaşi părere am rămas. Şi în prezent cele mai interesante întâlniri cu prietenii mi se pare cele în care alergăm, mergem cu bicicleta sau urcăm pe munte.
Îmi amintesc că la început…am fost selecţionata să fac parte dintr-un club de atletism, prin clasa a 3 a. Ieşeam în fiecare zi pe terenul de sport al şcolii, a cărui pistă avea 200 m şi îmi plăcea cel mai mult proba de sărit garduri. Într-o zi, prin clasa a 5 a, împreună cu o colegă, ne-am gândit cum ar fi dacă am încerca să alergăm multe ture de pistă….şi am dat 55 de ture. La final, am fi vrut să continuăm, ne simţeam în stare să alergăm şi 100 de ture, dar ne era frică că ni se va întâmpla ceva rău după atâta alergat, aşa că ne-am oprit după cele 55 programate. Băieţii, când au văzut performanta noastră s-au ambiţionat şi ne-au bătut recordul, au dat c-o tură în plus.
Prima mea competiţie memorabilă a fost, binenţeles, una la care am câştigat locul 1. De fapt au fost două pe care mi le amintesc. Una de alergat. La care am câştigat un pix la care am ţinut mult şi-l foloseam în permanentă la şcoală. A fost o proba scurtă, de sprint, în fața Ministerului Transportului. Iar cea de-a doua, de schi, în 1988. Îmi amintesc anul pentru că am primit drept cupă o vază de flori pe care ai mei au păstrat-o mulţi ani şi pe care erau însemnate denumirea concursului şi anul.
Dar prima competiţie cu adevărat importantă a fost în 2008, când am participat la Carpathian Adventure. Atunci am descoperit că munţii pot fi parcurşi în timpi mult mai rapizi decât ne imaginăm până atunci când planificăm o ieşire. De atunci am cam cochetat cu ideea că mai bine merg 18 ore pe traseu decât să car bagaj greu ca să am unde dormi noaptea.
Antrenamentele mele au o frecvenţa mult mai mare atunci când mă înscriu în prealabil la o competiţie. Mă motivez mult mai mult să-mi monitorizez minutele de activitate zilnică în aşa fel încât să încapă în ele şi cele 40—60 de minute pentru antrenamente. Cel mai mult îmi place să particip la antrenamente cu prieteni, atunci parcă antrenamentul e mai uşor şi însăşi ideea de socializare mă face să mă simt mai împlinită. Scopul antrenamentelor nu este doar creşterea performanţei, cât mai ales încărcarea cu energie pozitivă.
Sportul meu preferat este atletismul sau poate ciclismul sau poate înotul, poate de fapt schiul. Nici nu ştiu să spun în prezent dacă am un sport anume care mă face să mă simt mai fericită decât altul. Însăşi ideea de mişcare mă face să mă simt perfect. Poate de-aia sportul meu preferat ar putea fi triatlonul. Şi asta pentru că într-adevăr, în definiţia aceea spusă în glumă, sunt una din persoanele care nu înţelege că un singur sport e suficient. Toate sunt interesante, toate îmi captează atenţia şi interesul.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este cea în care am fost supuşi unor condiţii foarte dificile, în care a trebuit să ne testăm atât capacităţile fizice, cât şi pe cele psihice. Carpathian Adventure 2011. Am făcut rafting pe Arieş, am fost luaţi de un vârtej şi izbiţi cu putere de un copac. Era să-mi rup piciorul, care rămăsese atârnat în el, în timp ce curentul mă trăgea cu putere în aval. Apoi toată lupta de a ieşi la mal, de a recupera pluta, de a nu fi descalificaţi, de a continua concursul. A urmat traversarea Cheilor Râmetului noaptea, în apă până la brâu la 10 grade. Un început de hipotermie pentru colegii mei de echipă şi muncă de lămurire cu al 4-lea coleg care refuza să între în apa aceea super rece. Când l-am întrebat ce l-a convins până la urmă să între, din tot ce i-am spus, mi-a răspuns că nimic, ci faptul că eu stăteam dezbrăcată în pielea goală în apă aia înfiorător de rece şi tremuram îngrozitor în timp ce încercam să-l mobilizez pe el.
Competiţia mea preferată este triatlonul sau aventurile montane. Îmi plac de fapt cel mai mult competiţiile în care fac parte dintr-o echipă. Cred despre mine deja că pot realiza tot ceea ce îmi propun, aşa că în ceea ce mă priveşte nu prea simt nevoia să mai testez lucruri, să văd dacă mă pot autodepăşi. Am testat, ştiu că pot. Este adevărat că doar adrenalina concursului te face să dai de 1000 de ori mai mult decât eşti capabil în condiţii normale. Dar atunci când competiţia implică echipă, atunci ceea ce se sudează este unic şi grandios. Atunci ne arătăm capacităţile, în complexitatea lor, nu doar cele fizice ci şi cele organizatorile, logistice, psihologice, sociale şi emoţionale.
Cel mai mândră sunt când reuşim împreună, când suntem toţi mulţumiţi. Nu pot să spun că am fost mândră de mine la vreo competiţie. Dar am fost de multe ori surprinsă de rezultate. Şi recunosc că atmosfera aceea mă face să descopăr alte tipuri de capacităţi, că şi cum s-ar deschide o uşiţă, iar cheia e acel 10,9,.8,7….2, 1, START.
Prietenii mei spun că sunt nebună, binenţeles. Cred că am auzit cuvântul asta mai frecvent decât oricare altul. Deja îl iau ca pe un compliment. Sigur că acest cuvânt este de cele mai multe ori spus admirativ, dar şi desemnând ceva misterios, de neînţeles, de neatins.
Am aflat despre mine că pot orice. Tatăl meu avea o vorbă, pe care când o spunea mă pufnea râsul. „Eu ştiu orice”. Cum să ştie orice? E imposibil. Mult mai târziu am înţeles ce voia să spună de fapt. Că are capacitatea să înţeleagă orice, să facă orice, să înveţe orice, să pună în practică orice. Aşa şi eu, am capacitatea să POT orice, asta însemnând că pot găsi oricând soluţiile şi resursele pentru a atinge acest orice.
Sportul mă face să mă simt eliberată de orice energie negativă, liberă şi puternică. Am libertate şi deţin controlul. Regândesc kilometrii, distanţele îmi par mici, posibile, iar eu pot ajunge în locuri ce pot părea dificile sau îndepărtate pentru că mi-am testat această rezistenţă şi a devenit parte din mine.
Uneori, mi se întâmplă să nu am timp să mă antrenez, să nu am timp să fac sport. Iar când reiau activitatea, pentru că m-am înscris la un concurs, mi se pare că renasc, că toată frumuseţea din lume se concentrează acolo, în sportul pe care l-am reactivat.
Obiectivul meu în 2015 a fost și este să particip la câteva triatloane (parte din ele amintiri ce trebuie an de an reactivate, dar şi o parte noi), aventuri montane, probe de forţă. Nu-mi plac deloc competiţiile comerciale. Îmi pace tot ce-i nou şi inedit, tot ce implică doar 20% competivitate şi 80% prietenie, frumuseţe, inedit, amintiri de neuitat.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţă mea, aş spune că trebuie să ne testăm capacităţile, limitele, să descoperim că putem şi mai ales cât de liberi putem fi.
“Frate, mai alergăm şi noi azi?”. E trecut bine de ora 11.00 şi nu mai am răbdare: sunt din nou pentru prima oară pe un traseu de trail, dar de data asta freamătă în mine pofta de alergare. Normal, e fără pante, aici e de mine!
Deocamdată băgăm joc de glezne şi ne uităm ca… alergătorul la poarta de start. Am plecat dis de dimineaţă din orăşelul nostru, patru “iepuraşi de câmp” din care unul, Claudiu, e “tăbăcit” bine prin păduri. Noi ăştialalţi, prieteni cu asfaltul, ne propunem să terminăm cu bine, deşi fiecare îşi pune în gând un timp ideal cu care s-ar declara fericit. Neştiind traseul, mă gândesc că orice timp sub două ore pe 21 de kilometri e bine primit. Planuri, gânduri, frânturi de “dar dacă…”, speranţe – “hai că totul va fi bine!”, verificări – “sigur n-am uitat ceva?”… ce-mi plac dimineţile astea! Dimineţi pentru care te-ai pregătit şi ai făcut socoteli – la ce oră e trezirea, ce mănânci, cum te îmbraci, cum alergi, tot. Acum avem din nou dimineaţă de cursă!
Pe principiul cine se trezeşte cu noaptea-n cap ajunge mai repede la start, noi ne prezentăm devreme la Run Fest. Ne luăm kiturile, ne încălzim, ne conectăm la atmosfera cursei. Am destul timp ca să mă şi lupt cu numărul de concurs: tot încercând să-l prind în centura specială, aproape că l-am făcut ferfeniţă, de ziceai că-l tăvălisem prin Munţii Ciucaş. E un număr interesant, 41, vârsta mea. Până la urmă, ajunge pe piciorul stâng, prins de pantalon cu ace de siguranţă. Important e să nu-şi ia zborul.
Timpul trece, vine ora de start la RunFest Băneasa şi noi nu mai plecăm. La microfon se dau ultimele informaţii, apoi începe numărătoarea inversă. 10… 9… 8… Apoi 3… 2… 1… YYYYhhhaaaa!!! Am zbughit-o! În primii paşi am grijă să pornesc ceasul şi-mi fixez căştile în urechi. După trei ani de alergare “pe sec” am descoperit “efectul turbo” al muzicii, aşa că trec cu plăcere pe “pilotul automat” fixat de playlist-ul antrenant. Prima şarjă mă ia pe sus: “By the way”, Red Hot Chili Peppers. Păi să nu te ia valul?!
Plec cam din faţă, atac fără milă aleea de asfalt care ne duce spre desişul umbrit şi simt imediat cum mă trec valurile de adrenalină. Parcă ar fi primul meu start! Sunt încântat să descopăr că mai am zvâc, că alergarea încă îmi oferă aceleaşi senzaţii ca la prima cursă. Cât timp lucrurile funcţionează aşa înseamnă că sunt pe drum bun, cu toate rătăcirile de care pot fi eu în stare. Asta-i plăcerea pură a alergării – îmi scot casca din urechea dreaptă, vreau să aud şi paşii alergătorilor, pietrişul frământat de picioarele urmăritorilor, crengile trosnind învinse sub apăsarea paşilor hotărâţi, răsuflarea gâfăită a celor care au dat de greu. Dacă aş putea, aş face numai asta. Doar alergare. Şi pădure. Şi şosele pustii.
Trec repede vreo doi kilometri în care mă ţin scai de micuţa japoneză Hiroko Ogawa, ba chiar o şi depăşesc, dar asta doar pentru că ea trage pe dreapta ca să-şi lege un şiret şi “Zbang!” – mă trezesc brusc din visul frumos. Tocmai s-a aprins un senzor în bord: un junghi tăios se înfige jos, sub coasta dreaptă, şi mă împunge ca un pumnal înfipt până-n prăsele. “Băiete, unde ţi-e mintea? Păi tu chiar nu bagi nimic în cap, ai de gând să faci câte o tâmpenie la fiecare cursă?” – e clar, am probleme, aud voci şi nu-mi place ce-mi spun. Singura variantă decentă ca să nu-mi rămână pielea pe băţ prin pădurea asta este să calc uşurel frâna, să pun avariile şi să circul liniştit pe banda de urgenţă, adică mai pe marginea cărării, ca să nu încurc traficul, aşteptând să-mi treacă. Asta e: încă mai fac prostioare pe care le plătesc numaidecât cu vârf şi îndesat. Cred că e prea târziu să renunţ la abordările de tip kamikaze şi ar fi şi plictisitor, eu ce v-aş mai povesti? Că am alergat constant şi am terminat fără emoţii?! Păi asta face cam toată lumea, cineva trebuie să stea de serviciu la “ghişeul de erori”, nu?
Nu-i uşor să văd cum se duce de râpă tot ce am câştigat până aici, dar aşa-mi trebuie dacă mă las luat de val ca un boboc naiv! Imediat sunt “înghiţit” de plutonul urmăritor – din spate vin într-una oameni, iar eu mă târăsc. După 4.31 min/km, urc la 5.44, dar măcar se reglează suflul.
Cărarea curăţată ne duce pe sub umbrelele generoase de frunziş. Ici-colo mai răzbate câte o rază de soare, în vreme ce noi înaintăm în şir indian. Când am dat de greu m-am gândit la prietenul meu, Cătălin, care deşi nu mai e cu noi aleargă de fiecare dată cu mine. L-am rugat să mă ajute. Sunt convins că m-a auzit, căci imediat o frunză galbenă s-a lipit de pieptul meu, parcă îndemnându-mă s-o iau cu mine. O prind şi o ţin în pumnul drept, simt că mă ajută. O voi ţine cu mine până acasă şi o voi aşeza lângă medalie. E un suvenir deosebit.
După doi kilometri cu 5.44 şi 5.43, mă adun şi bag în viteză. Junghiul a trecut, acum îmi propun să rămân pe la 5.35-5.30 şi să am grijă să nu mai exagerez. Ne întâlnim cu soarele doar pe o porţiune de traseu care ne scoate din pădure. N-am probleme acolo, alţii se cam resimt când dau de căldură. Acum nu mai ştiu exact să vă spun unde şi când, dar cred că făcusem vreo 10 kilometri când ne trezim atacaţi de un escadron de viespi furioase. La început, nu mi-am dat seama că am intrat pe teritoriul lor, stau cu ochii pe cărare şi încerc să reduc decalajul faţă de cei care mi-o luaseră înainte, când, dintr-o dată, simt că mă arde repede ceva pe mâna stângă. Zăresc ca prin vis câteva atacatoare care trec razant pe lângă mine, dau din mâini mai mult din instinct, fără să încetinesc, şi scap neciuruit. Alţii, însă, nu-s la fel de norocoşi: mulţi ajung la finish cu umflături serioase şi fac coadă la ambulanţă pentru îngrijiri. Organizatorii, care se străduiseră din răsputeri să alunge viespile cu o zi înainte, au trimis un ATV la locul atacului şi au oferit ajutor celor care au fost înţepaţi. Dat fiind că mă nimeresc printre norocoşi, n-am nicio scuză să nu-i dau bătaie înainte.
La jumătatea cursei îmi dau seama că voi scoate sub două ore şi prind încredere. Mă ţin la vreo 10 metri în spatele unei fete, cu gândul că o voi depăşi din inerţie, fără să mă agit. Aiurea! Trece un kilometru, trec doi, şi eu tot în urma ei sunt, cu tot playlistul meu motivant. De aici încolo, nici Rammstein, nici Prodigy, nici veteranii de la Metallica nu mă mai pot ajuta. Parcă patinez, nu alerg!
Adevărul e că nici eu nu prea am chef să trag tare ca să mă bag în faţa ei, mă gândesc că e mai bine să-mi păstrez suflul pentru ultimii doi kilometri, aşa că stau cuminte. Aleargă constant, nu gâfâie, parcă e băgată în priză, devine clar că nu o voi depăşi dacă nu trag niţel de mine. Şi totuşi, uneori e mai indicat să stai “la cutie” şi să aştepţi – ea se opreşte la un punct de hidratare, eu îmi văd de drum şi trec în faţa ei. M-am scos! Na, că se poate să câştigi şi fără să trudeşti!
După aproape o jumătate de kilometru, nu mai văd pe nimeni în spate mai aproape de 300 de metri de mine, reduc puţin turaţia şi scot un gel. Frate, n-apuc să-l storc pe tot că o şi aud pe tipa de care credeam că scăpasem că vine chitită spre mine, o ia frumuşel prin stânga şi iat-o din nou în faţa mea. Fără avertisment, “fără semnalizare”. E clar, nu se lasă, o să am de tras cu ea. Se vede că e antrenată, probabil că a mai şi alergat pe aici, pentru că niciun pas nu pare făcut la întâmplare. Pur şi simplu, aleargă perfect, iar treaba asta îmi taie elanul. Boy, să vezi că o să am de furcă cu ea!
Stau în spatele ei, dar, kilometru după kilometru, cu cât ne apropiem de finish ea prinde avans mai mare. O las să se ducă, cu gândul că la revenirea pe asfalt o ajung cu un sprint de 200 de metri. Prostii! Când se termină cărarea sunt depăşit de un tip solid, greoi, care aleargă cu un tricolor în mâna dreapta. Credeam că scăpasem de el. Dar uite că până să bag eu sprintul nimicitor mă lichidează alţii pe mine!
Intrăm pe aleea care ne duce spre sosire, o văd pe fata pe care mă tot chinuiam să o întrec şi bag mai tare. Parcă mă apropii, ba parcă nu. Normal că a mărit şi ea ritmul, trebuia s-o atac mai devreme. Vin aproape, trec de vreo doi alergători, mai am vreo zece metri, gata, după curba asta o întrec sigur… dar, ce să vezi, nu mai e timp şi spaţiu pentru acceleraţia mea de motor Diesel, căci ea deja este la finish. Trec şi eu linia de sosire, puţin surprins de bătaia pe care am luat-o, uit să mai şi opresc imediat ceasul. Am scos sigur 1.51.03 timp net, locul 60 din 171 la masculin şi locul 63 la general – binişor, zic eu, ţinând cont că abia am început să alerg trail şi am avut un an teribil de prost. Traseul ajută mult, e un trail 100% alergabil, la care am de gând să revin anul viitor, iar pădurea asta e potrivită pentru orice tip de alergător, de la orice nivel.
Mă refugiez la cortul cu apă, bag ca Setilă, iar după ce-mi recapăt suflul mă duc spre start. Când colo, surpriză, o văd pe învingătoarea mea. Nu ştiu dacă are vreo importanţă, dar am simţit atunci, acolo, că trebuie să mă duc la ea şi să o felicit, cu riscul de a fi penibil. Îi întind mâna şi îi spun că a alergat foarte bine. Îmi mulţumeşte. Nu ştiu cum o cheamă, nici nu o întreb. Vreau doar să ştie că azi a fost mai bună ca mine şi că mă înclin.
Acum mă bucur de soarele dulce de toamnă, de întâlnirea cu prietenii şi de atmosfera făină. N-am mai avut cam de multişor sentimentul asta de bine, căruia mă abandonez fără reţineri. E o duminică frumoasă, mi-era dor de o zi ca asta.
Ah, n-am mai fost la un concurs de mountainbike ștafetă de acum 5 ani, cred că a ăla fost printre primele mele concursuri, și nici prea bine nu s-a terminat. Colegul meu de atunci a făcut pană pe traseu și deși am avut chiar o strategie de cursă, n-a fost să fie. Pană în 10 km… Așa e când ai ghinion.
La competiția aia, tot în Băneasa a fost, cred că era Skoda Velo Challenge, am rămas să ne uităm la bicicliștii care au urcat pe podium, și, printre ei, era un domn care avea să devină coleg cu mine la Club Sportiv Adrenalina, și apoi colegul meu de ștafetă, la 4 Pedale. Purcaru.
Imprevizibilă este viața, aș exclama, și când e nișată pe competiții mountainbike de ștafetă, atunci să te ții! Făcând acest arc peste timp, am și o concluzie: n-am noroc la ștafetă! :))
Sigur că despre noroc vorbim, că antrenament… Să vă raportez starea echipei noastre, Adormiții din Pădure, înainte de startul istoric din Băneasa, de sâmbătă, orele 11.00? Imediat: Purcaru, care are 52 (atât ai, colega?!) a constatat că în ultima vreme s-a îngrășat 5 kile, cu o zi înainte de concurs s-a gândit să se antreneze puțin, și a pedalat din Pipera până într-o comună limitrofă ceva, apoi acasă, prin Piața Sudului.
Eu nu m-am mai antrenat pentru că pe 30 august am pedalat la Râmnicu Vâlcea de mi-au ieșit ochii din cap, la Maratonul Olteniei, 56 de km cu 1.700 de metri diferență de nivel, și am considerat că acumularea asta mă ține lejer până la sfârșitul anului. În plus, am mai mers în 2015 și la două ture mai lungi, deci totul este aranjat, a!, și încă un concurs prin… iunie?!, tot la Riders Club, deci e totul sub control, mai ales că sunt așezată la startul unei curse de viteză, de 20 de kilometri. Aveam chiar și o strategie! Purcaru pleca primul, ca să luăm ceva avans, apoi eu a doua. Hm, nu sună chiar ca o strategie, a…?
În fine, a plecat Purcaru în cursă, și eu am rămas să-l aștept și să îmi rod unghiile în timp ce deja apar primii plecați pe traseu și dau ștafeta fetelor, care pleacă, lăsându-mă pe mine în urmă, cu ochii umezi și triști. Noi eram ștafetă mixt, deci ne băteam (nu e la propriu, ok?) cu echipele de la mixt. Una, două, trei, patru, cinci, șase, șapte, wtf?!, opt… PURCARUUUUU!
Cred că peste 8 fete am numărat, toate cu noi la nivelul 2, plecate cu avans în cursa asta. A venit și Purcaru, la 13 minute de primul sosit, dar mie mi s-a părut o veșnicie. Am plecat în alergare cu bicla, până la linia de start, și am decis că trebuie să mă sufoc pe traseu încercând să ajung fetele din față.
În primele 14 minute am trecut pe lângă 3 fete, în jumătate de oră am mai depășit vreo 3, și aproape de finiș, pe ultimii 4 kilometri, alte 3 sau 4. Eram foarte senină, mi se părea că am fost cât de rapidă se putea și că am recuperat cam tot ce era posibil.
La finiș, Purcaru era cam palid. :)) Zic: am recuperat tot! Purcaru: păi cum, c-ai avut multe fete care-au venit în fața ta. Hm. Ne-am luat o bere, ne-am găsit cu Ana și Vanessa, colegele noastre, și ne-am pus pe dezbătut.
Cum dezbăteam noi așa, în legea noastră, că eu am tras, și eu am tras!, și că dacă ăla a plecat la câte minute și dacă tu ai recuperat nu știu câte minute, și dacă veneai mai devreme sau dacă scoteai măcar cu 2 minute mai bine și tot așa, începe dezastrul: întâlnim divserși prieteni, și aflăm că și ei au fost la mixt, calculăm și realizăm că au venit înaintea noastră, și de la un optimist loc 4, care ne-ar mai fi salvat la limită moralul, aflăm că suntem de fapt pe 6. La câteva secunde de echipa de pe 5.
Am decis că plecăm frumos acasă. În drum spre mașină ne întâlnim cu un tip de la nivelul 3 (3 e teoretic un nivel mai slab decât 2 în sistemul Riders Club), care ne spune timpul lui, și care e mai bun decât al nostru cu câteva minute. Am decis să nu mai vorbim cu nimeni până ieșim din aria de concurs, și nu mai privim înapoi! Și nici la telefon să nu răspundem! Sigur e cineva care a mers mai bine ca noi la concursul ăsta, sau, dacă n-a participat, sigur ar merge mai bine!!!
Ultima palmă a destinului ne-a fost aplicată când au fost afișate rezultatele în site. Fiecare și-a făcut calculele lui și la final a rezultat: suntem praf!
Așa că ne-am decis că la final de sezon ne apucăm de antrenamente! :)) Nu se poate totul încheia așa! 2015, we dare you! 😀
ASALTUL LUPILOR este o cursă cu obstacole în teren accidentat, o provocare fizică şi psihică dar şi un mod de distracţie şi socializare.
Evenimentul este organizat de către Asociaţia RunCorp iar ediţia a-II-a a evenimentului se va desfăşura pe data de 25 octombrie, în incinta Aerodromului Strejnic, Ploieşti.
Concursul constă în finalizarea unui traseu cu obstacole de 5 km, iar conceptul este inspirat din antrenamentele militarilor profesionişti, evenimentul fiind structurat pe două planuri:
Pentru participarea la Cursa Competitivă înscrierile se pot face doar individual, iar pentru Cursa Populară se pot face atât înscrieri individuale cât şi pe echipe de minim 4 persoane.
Taxa de participare diferă în funcţie de cursa aleasă, de perioada înscrierii şi în cazul echipelor, de numărul membrilor.
Premiile la cursa competitive nu sună rău deloc:
– Trofeu oficial Asaltul Lupilor. O lucrare de artă hand made
– 1 ora zbor cu avion Cessna pentru 2 persoane. Zborul va avea loc la o dată stabilită împreună cu câştigătorul
– Produse energizante
Detalii suplimentare se regăsesc și la pagina de Facebook a evenimentului, aici.
La Ediţia din 2015 Raiffeisen Bucharest Marathon, Galantom şi comunitatea oamenilor de bine împlineşte doi ani. Sunt doi ani în care s-au strâns peste 1,4 milioane de lei pentru mai mult de 50 organizaţii non-profit active pe Galantom, o platforma online de fapte bune şi donaţii pentru cauze umanitare. Așa că dacă în ultimii doi ani ai alergat şi ai încercat să strângi bani pentru o cauză, eşti Galantom, noul epitet pentru oamenii care fac fapte bune! 🙂
Toţi cei care sunt interesaţi sau care deja susţin o cauză prin intermediul platformei Galantom sunt invitaţi pe 3 şi 4 octombrie la standul Galantom din Piaţa Constituţiei. Dacă veniţi cu tricoul sau însemnul cauzei pe care o susţineţi veţi putea să faceţi poze într-un set-up special pregătit pentru voi şi veţi primi o surpriză din partea echipei Galantom. Şi… o statuie! 😀
“Ştim că voi susţineţi o cauză donând, făcând fundraising sau alt fel de voluntariat în mod gratuit şi nu aşteptaţi “o statuie” în schimb sau nu vreţi neapărat să ieşi în faţă cu asta. Dar, pe de altă parte, unul dintre scopurile proiectului Galantom este tocmai să scoată în faţă omenii implicaţi, cu intenţia de a schimba percepţia despre faptul că în România nu avem astfel de initiative.
Aşa că vă invităm pe toţi să faceţi un pas în faţă, să veniţi să faceţi o poză la stand, ca să le arătăm tuturor că suntem mulţi şi că nu trebuie să ai super puteri ca să fii super eroul unei zile pentru cineva care are nevoie de ajutor”, spun iniţiatorii platformei Galantom.
Vestea bună merge mai departe!
Dacă susţineţi o cauza, fie că alergaţi, fie că donaţi, fie că aţi făcut în altfel volutariat, veniţi la standul Galantom din piaţă Constituţiei, spuneţi povestea voastră şi care este motivaţia voastră de a susţine cauza în care credeţi. Poveştile voastre vor apărea apoi în media online, în materiale scrise & video, pentru a duce vestea bună mai departe şi pentru a inspira alte şi alte fapte bune.
Pe traseul maratonului Bucureşti va exista un punctul de încurajare Galantom, şi cred că pe la kilometrul 30 vom avea nevoie cu toţii de el, nu-i aşa? 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=6RNY7-A-BIw
Ne aşteaptă acolo cântece la chitară, mesaje energizante, dedicaţii muzicale şi multă-multă voie bună. Yu-hu!
Tombolă!
Mesajele voastre amuzante şi motivaţionale de încurajare pot fi câştigătoare la tombolă.
Scrieţi pe adresa info@galantom.ro sau veniţi sâmbătă înainte de cursa la standul Galantom şi spuneţi care este mesajul vostru amuzant cu care aţi vrea să îi încurajaţi pe alergători pe traseu, iar echipa Galantom îl va aşeza pe pancarte şi îl vor scanda cu voie bună în ziua cursei. Toţi creatorii de mesaje vor intra într-o tombolă cu trei premii constând în câte un buff.
Câştigătorii tombolei vor fi anunţaţi pe 04 octobrie la ora 20:00 pe pagina de Facebook Galantom.
Nu uitaţi să lăsaţi, împreună cu mesajele voastre, numele şi datele de contact pentru a va înscrie în tombolă.
Premiul Galantom pentru cel mai bun fundraiser
Şi anul acesta va fi oferit premiul pentru cel mai bun fundraiser individual pe Galantom alergătorului care a strâns cei mai mulţi bani individual pentru a susţine cauza în care crede la Raiffeisen Bucharest Marathon, prin intermediul platformei Galantom, până la dată de 9 octombrie 2015 ora 23.59.
Premiul va fi oferit în cadrul Galei Raiffeisen Bucharest Marathon care se va ţine post eveniment. Câştigătorul va fi anunţat pe blogul şi pagina de Facebook Galantom pe 10 octombrie 2015.
Spor la antrenamente şi la fapte bune! 🙂 Ne vedem la start! 🙂
Ca orice alt tânăr la vârstă de 20 de ani, eram un mare iubitor al sălii de forţă, dar mai ales de clubbing, ceea ce presupune multă băutură, ţigări & junkfood.:).
Astfel, m-am decis să fac o schimbare, am început să fac sport în adevăratul sens al cuvântului, pentru că am vrut să schimb ceva radical în stilul de viaţă.
În primul rând am vrut să mai ies dintre cei 4 pereţi al unei săli de forţă/fitness şi binețeles să renunţ la stilul de viaţă dezordonat.
Atletismul mi s-a părut cel mai potrivit sport pentru această schimbare, aşa că pas cu pas am început să învăţ ce înseamnă să alergi, să te antrenezi, să am un program în jurul unei activităţi sportive şi să am un obiectiv.
Primul mare obiectiv a fost acela de a alerga un maraton. Pentru a îndeplini măreţul obiectiv am avut nevoie de 2 ani de antrenament, ceea ce înseamnă foarte mulţi km de alergat şi multe ore petrecute în aer liber. A fost superb, simţeam că aş vrea să alerg non-stop.
Primul maraton a fost un eşec total, aşa că nu pot spune prea multe, decât că la km 15 am abandonat. Asta înseamnă să te bagi în ceva şi să nu fii pregătit. Orice şut în fund presupune un pas înainte. DAR, următorul an am reuşit să îl alerg, cu toate că mi-a luat peste 5 ore şi a fost al naibii de greu. După prima jumătate în gândul meu era doar de ce m-am băgat în aşa ceva?, de ce mai alerg?, de ce nu mă opresc?, de ce?…..nu puteam înţelege de ce îmi doresc să trec prin asemenea chin şi asemenea durere… Oare sunt chiar atât de masochist? Toate aceste sentimente încep să dispară după km 37 pentru ca la linia de sosire să mă gândesc deja la următorul maraton. Din păcate durerile fizice rămân.
Exista la acel moment vreun obiectiv de performanţă? NU. Sentimentul pe care mi-l oferea alergatul era libertate absolută, mai ales prin varietăţile pe care ţi le oferă – alergat vara, iarna, toamna, prin ploaie, frig, căldură, dimineaţa, seara, la mare, la munte…… posibilităţile sunt infinite. Apropo, alergarea unui maraton reprezintă o mare performanţă.
Întrebarea crucială este: acest sentiment de libertate dispare în timp sau în momentul în care începe să îşi facă loc dorinţa de performanţă? Răspunsul este: NU. Următorul an am reuşit să alerg maratonul în 4:04, un timp ok, zic eu. Iar peste un an să îl alerg cu 3:07. 😀
Ce am învăţat de-a lungul anilor? Foarte multe lucruri, în primul rând am învăţat să îmi fac foarte mulţi prieteni în lumea atletismului şi nu numai, am învăţat să mă bucur de sport la munte, prin păduri…. Am învăţat că fără o etică nu poţi îndeplini tot ceea doreşti să realizezi, am învăţat ce înseamnă să alergi de la ora 4 dimineaţa, nu este imposibil, ba chiar îţi poate oferi o mare doză de energie în prima parte a zilei; nu însă şi în a doua parte.
Revenind la competiţii, cred că cea mai frumoasă competiţie va rămâne BIM sau BIHM (maraton şi semi din Bucureşti). Înainte nu erau competiţii sportive aşa că tot anul mă antrenam pentru acestea două.
Cel mai mândru sunt de rezultatul de la BIHM din anul 2013, luna mai, când am reuşit o clasare pe locul 5 la campionatul naţional de semimaraton, cu un timp de 1:25 (timpul este destul de slab, dar dacă reuşeşti acest timp pe o temperatura de 32 de grade este destul de ok, mai ales că vremea mai fusese relativ rece, aşa că a venit ca un şoc). A fost singura ocazie, până în prezent, când mi s-a cântat imnul naţional pe un podium. M-am simţit extraordinar şi deşi nu eram un mare patriot, faptul că am trăit acel moment m-a făcut să revin.
După primele rezultate în atletism am simţit că vreau mai mult, iar un sport care prindea din ce în ce mai mult contur la noi în ţară era triatlonul, aşa că a fost un pas logic. Faptul că deja eram un alergător bun a reprezentat un mare atu pentru mine. Mulţi triatlonişti consideră că alergatul este cea mai grea probă din triatlon; fiind ultima, organismul este foarte obosit iar resursele sunt pe terminate. Din păcate nu este proba definitorie, proba cea mai importantă este proba de ciclism, unde de regulă se înregistrează cele mai mari diferenţe de timp.
Faţă de atletism, unde începutul a fost foarte greu iar îmbunătăţirile s-au văzut după mult timp, la triatlon am avut o abordare total diferită, asta datorită cunoştinţelor cu privire la ce înseamnă antrenamentul şi abordarea unei competiţii.
Dintre toate competiţiile de triatlon/duatlon la care am participat în primii 2 ani, 16 la număr, (pe distanţele de sprint, olimpic şi half ironman), pe 13 între ele m-am clasat pe podium, de 5 ori am câştigat categoria de vârstă (amatori) şi de 4 ori m-am clasat pe podiumul elitelor.
Obiectivul meu pe 2015 se regăseşte în cifre, mai bine spus în timpi. Vreau să alerg un semimaraton în 76 de minute, să termin proba de half ironman în 4 ore şi 35 de minute, să am cel mai bun timp, în calitate de amator din România, la campionatul mondial de half ironman (70.3) ce va avea loc în luna august în Zell am See, Austria. Va fi prima dată când campionatul modial de 70.3 părăseşte teritoriul continentului nord american. Bineînţeles dacă o să am formă fizică necesară, voi încerca în toamnă să alerg maratonul în sub 2 ore şi 50 de minute, sau să încerc să alerg maratonul Piatra Craiului, despre care am auzit că este spectaculos.
De asemenea voi trage cât de tare să scot în jur de 35 de minute pe distantă de 10.000 m şi să mă clasez de cât mai multe ori cu putinţă pe podium printre elite. Nişte sponsori nu ar strica 😉
Update 23 septembrie 2015:
Ce am reușit din ce mi-am propus:
semi in 1 oră și 20 de minute.
Half in 4 ore 45 minute
ZELL AM SEE, locul 50 la categoria de amatori
36 minute pe 10.000 m (10 km)
Am câștigat fiecare triatlon la care am participat, la amatori.
La Oradea loc 6 național iar la Transfier locul 9 general
Mă pregătesc pentru anul viitor:
– 1.16 pe semimaraton
– 4.35 pe HalfIronman
– Challenge Dubai in februarie
– 70.3 din Antalia in luna octombrie
– half ironman la X Man Oradea si Transfier
– campion național la triatlon de sosea, amatori 🙂
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aş spune că sportul te poate schimba mai mult decât îţi poţi imagina şi îţi poate oferi nişte beneficii imense. În primul rând ne gândim la sănătate, în al doilea rând ne gândim la un hobby care presupune depăşirea unor limite pe care nu crezi că le poţi depăşi, presupune îmbunătăţirea stării de sănătate fizică şi mentală, înseamnă mult mai mulţi prieteni.
Peste 600 de participanți au confirmat prezența la a 7-a ediție a evenimentului Business pe Bicicletă, de mâine, un eveniment ce promovează bicicleta ca mijloc cotidian de deplasare, atât în scop de business, cât și în scop personal.
Startul evenimentului de mâine va fi la 18:30 la Arcul de Triumf, de unde participanții vor defila pe biciclete până la Daimon Club, parcul Tineretului, care va găzdui o sesiune de speech-uri și networking. Cei care nu au biciclete vor închiria de la centrele i’velo: bicicletele pot fi ridicate de la centrul i’velo situat la Arcul de Triumf, urmând să fie returnate la centrul i’velo din parcul Tineretului.
Evenimentul va avea și o cauză socială. După defilarea pe biciclete, 6 copii de la Edulier vor fi premiați cu câte o bicicletă, în urma concursului “Ce vreau să fiu când cresc mare?”. Cei care doresc să ofere biciclete și altor copii sunt invitați să contacteze echipa BPB pe pagina de Facebook.
În cadrul evenimentului vor avea loc 2 concursuri. United we ride este unul dintre ele, în care cel mai mare grup de prieteni sau colegi care parcurg întreg traseul și au un element în comun (papion/cravată/pantofi/cămașă etc.) vor primi un voucher de 150 RON. În cel de-al doilea, numit Dl și Dna Business pe Bicicletă, se vor premia stilul și eleganța – câștigătorii vor primi vouchere de cumpărături în valoare de 500 RON.
Ambasadorul proiectului Business pe Bicicletă, Lucian Mîndruță, va fi speaker în cadrul evenimentului, alături de MC Alex Dona. Muzica va fi asigurată de Tasha & Dj Andrei Rotari, iar participanții se vor putea fotografia și în photo booth-ul asigurat de Amelie.
Pentru mai multe detalii, puteți vizita pagina de Facebook și website-ul evenimentului.
Parteneri eveniment: TNR, Europa FM, Daimon Club, Tudor, Biciclop, The Hurricane, Buzzle.ro, Sovis Print, Karusello, Gamma Digital Printing, The Moment Photography, Amelie PhotoBooth, Geobar, Techir, Men’s Cave, All Boutique, Celebration Garden, i’velo, Bast, Skirt Bike si Optar.
Evenimentul “Business pe Bicicletă”, organizat de o echipă de voluntari din cadrul Junior Chamber Internațional (JCI) București, este menit să promoveze mersul pe bicicletă ca alternativă la alte mijloace de transport, atât pentru deplasarea în scopuri de business, cât și în scop personal.
Asociația Bucharest Running Club anunță peste 10.000 de participanți din peste 55 de țări care vor lua startul la cea de-a opta ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon (RBBM), în zilele de sâmbătă 3 și duminică 4 octombrie, în Piața Constituției.
Pentru prima dată, traseul maratonului nu mai e format din doua bucle de 21 km, ci este extins, la 33 km, pe mai multe artere din centrul orașului, oferind participanților bucuria descoperirii unor zone pitorești din București. Vor fi 42,195 km mai frumoși și mai ușor de parcurs.
Traficul va fi închis sâmbătă, 3 octombrie între orele 07:00-14:30 pe bd Unirii între Piața Constituției și intersecția cu Regina Maria, pe ambele sensuri, iar duminică, 4 octombrie, circulatia auto va fi restricționată pe o lungime de 33 km, între orele 06:30-16:00. Descrierea traseului se gasește pe http://bucharest-marathon.com/traseu/.
În data de 17 septembrie, asociația organizatoare Bucharest Running Club (ABRC) a organizat o conferință de presă pentru a anunța noutățile celei de-a opta ediții a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, prilej cu care au luat cuvântul Valeria van Groningen, președinte ABRC, Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice, Reiffeisen Bank Narcis Horhoianu, Marketing Director HEINEKEN România., Franz Weiler, director general UNIQA Asigurari, Valentin Stefan, Director, Business Development, Vodafone România, Cosmin Nae, Quantix marketing Insights. Conferința a fost moderată de Oana Nastăse, director ABRC și RBBM.
Ca informații de ultimă oră – data limită pentru înscrierile online pentru adulți s-a prelungit până vineri, 25 septembrie!
Vineri, 2 octombrie, între orele 13:00-20:00 și sâmbătă, 3 octombrie, între orele 11:00-20:00, înscrierile continuă în cadrul Sport Expo, spațiul special amenajat din Piața Constituției. Totodată din cadrul Sport Expo, toți participanții înregistrați sunt așteptați să își ridice kit-urile de participare. Locurile disponibile la competițiile de adulți: cursa maraton – 1000; cursa semimaraton VW – 3750; cursa maraton ștafetă Vodafone – 2900; cursa populară Ciuc Radler – 2500.
Se vor acorda premii primilor 5 clasați ai fiecărei curse precum și primilor 3 clasați din categoria scaunelor cu rotile, pe categorii de gen. Finaliștii de la cursele de maraton(42,195km), semimaraton Volkswagen (21,197km), maraton ștafetă Vodafone(4 x 10,548km) vor primi premii în bani, iar alergătorii de la cursa populară Ciuc Radler (3,6km) vor primi premii în produse.
Sâmbătă 3 octombrie va avea loc Cursa Copiilor UNIQA Asigurări, cu starturi pe categorii de vârstă, între 5-12 ani, începînd cu ora 10,30. Înscrierile se fac online pâna pe 28 septembrie și în Piața Constituției, sâmbătă între 7,30 -10,30 și sunt 2500 locuri disponibile. Premiile oferite de UNIQA sunt trotinete, role, rachete de tenis, rucsacuri, mingii de baschet. Tot în ziua competițiilor dedicate celor mici, va avea loc cea de-a treia ediție a Cursei Jogging în scutece SAMAS-Sănătate pentru Mame și Sugari, unde părinții copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni și 4 ani sunt invitati să alerge 850 m împingând căruciorul si copilul. Din considerente de siguranță, pentru a preveni accidentările, la această cursă nu se premiază viteza, cele 10 premii fiind oferite prin tragere la sorți.
Campionatul Național de Maraton al Federației Române de Atletism se desfășoară pentru a opta oară în cadrul RBBM. Sportivii vor avea festivitate de premiere specială iar rezultatele se inregistrează pentru calificarile la competițiile internaționale de profil.
Ca noutăți – mașina oficială a RBBM este în premieră un autoturism total electric: e-Golf. Aceasta a fost prezentat în premieră în România chiar în această vară și va merge in fruntea plutonului alergatorilor de elită măsurand timpul official al competitiției – comunicat e-Golf Anexa 3
Unii alergători vor primi servicii speciale – “Volkswagen te fotografiază”cursa semi-maraton VW și “Ciuc Radler te fotografiază“ la cursa populară Ciuc Radler.
UNIQA Asigurari va oferi opt puncte de divertisment pe traseul curselor competitive de duminică și lecții de baschet pentru copii in Piața Constituției sâmbătă, cu ajutorul antrenorilor de la Federația Română de Baschet. La Cortul UNIQA, de vineri de la 13.00 până duminică la 16.00, alergatorii pot face scurte sesiuni de masaj și își pot măsura masa musculară, procentele de grăsime și apă din corp, vârsta metabolică, nivelul de antioxidanți, tensiunea, pulsul și glicemia. Duminică dimineață se aplică benzi medicale pentru alergătorii cu probleme musculare.
Tot aici, vor fi organizate clase de cycling, antrenamente cardio, stretching, yoga, fotbal, canotaj de către Club Moving.
Competițiile noi din cadrul RBBM 2015 sunt: Campionatului Diplomaților pentru Maraton si Semi-maraton, start – duminică 4 octombrie la ora 9,30, la care sunt anunțati diplomați din Polonia, Austria, Germania, Olanda alături de membrii corpului diplomatic care activează în București, și Teen’s Race, start – duminică 4 octombrie la ora 8,15, la care participă adolescenții între 13-18 ani.
Toți participanții la RBBM vor primi la ridicarea kit-ului de participare o invitație la spectacolul “Studii despre iubire” în regia lui Chris Simion, ce va avea loc sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 21.00 în Piața Constituției.
Duminică 4 octombrie, la finalul festivităților de premiere, va avea loc concertul caritabil „Rock &Run for Life” , susținut de către Dan Helciug-unul dintre ambasadorii RBBM 2015.
“ONG Challenge”- este provocarea adresată tuturor ONG-urilor si celor 15 cauze partenere ale RBBM, cauze pentru care participanții aleargă și donează. ONG-urile vor anima sau deservi unul dintre cele 20 de puncte de hidratare, de împrospătare sau de divertisment de pe traseu iar alergatorii vor putea să voteze la finalul cursei ONG-ul care a venit cel mai mult în sprijinul lor.
Anul acesta vor fi premiate 6 dintre cele mai trăznite și creative costume – alergătorii sunt invitați să alerge costumați într-un mod reprezentativ pentru ei sau pentru cauza pe care o susțin iar organizatorii îi premiază.
Începând din acest an, puteți urmări Raiffeisen Bank Bucharest Marathon și online în cadrul transmisiunii live de pe pagina de Facebook a evenimentului – www.facebook.com/bucharest-marathon.com. Pe lângă vizualizarea imaginilor de start, finish și premiere, veți afla informații despre ceea ce se întâmplă pe traseu, despre cauzele sociale pentru care se aleargă și despre personalitățile care au ales să participe în direct din studioul mobil amenajat în Piața Constituției. Transmisiunea live se va desfășura sâmbătă 3 octombrie între orele 10:00 – 12:30 și duminică 4 octombrie între orele 8:00 – 15:00, cu sprijinul Vodafone, partener comunicații.
Organizațiile care susțin cea de-a opta ediție a Maratonului București sunt: Raiffeisen Bank-partenerul oficial care dă și numele evenimentului, Volkswagen-sponsor cursa semimaraton și mașina oficială a RBBM, adidas-sponsor tehnic, Vodafone-partener comunicații și sponsor al cursei maraton ștafetă, Ciuc Radler-sponsor cursa populară, UNIQA Asigurări-sponsor cursa copiilor, SAMAS Sănătate pentru Mame și Sugari, sponsorul cursei Jogging în scutece, Izvorul Minunilor, apa oficială a RBBM, Mega Image care asigura fructele și alimentele de la punctele de alimentare, Campofrio – Caroli Foods, Hilton Athenee Palace – hotelul oficial al RBBM, Accenture, Isostar– energizantul oficial al MB, City Grill-Hanu’ Berarilor, Club Moving România, Global Relocations Services, Repower, Media Image.
Partenerii media sunt: TVR, TV City, Național TV, Cartoon Network, Boomerang, Europa FM, Itsy Bitsy, Gazeta Sporturilor, Ring, Men’s Health, Cosmopolitan, Beau Monde, Sănătatea de azi, Casa Lux, National Geographic Traveler, Mami, România Liberă, Academia Cațavencu, Alerg.
Partenerii instituționali: Primăria Municipiului București, Ministerul Tineretului și Sportului, Federația Română de Atletism, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, CN Aeroporturi Otopeni, AIMS.
ONG-urile asociate, care participă cu voluntari, aduna fonduri la Sport Expo și primesc parte din taxele de înscriere ale alergătorilor, sunt: Hospice Casa Speranței, Homes and Hopes for Children, Fundația Olimpică Română, Viitor Plus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă, WWF- Team Panda, United Way, Light into Europe, Little People, Touched Romania- Casa Agar.
ONG-urile partenere care participă cu voluntari și sunt promovate în cadrul RBBM sunt: Fundația pentru Dezvoltarea Popoarelor, Star Storage, Hand2Hand, Special Olympics, Casa Ioana, Fundația Inimii, Atletic Cardio Club, Crucea Roșie, Asociația Suedeză pentru Ajutor Umanitar, Asociația Ajungem Mari, Concordia.
Asociația Bucharest Running Club este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală și sport de masă din România. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții. În 2015 au avut loc ediția a patra OMV Petrom Bucharest Half Marathon iar în 3-4 octombrie are loc a opta ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon. La fiecare dintre ele participă peste 10.000 de alergători din peste 50 de țări. Ambele sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semi-maratoanelor). ABRC a dezvoltat în Romania modelul asocierii competițiilor de alergare și sport de masa cu o cauză socială, umanitară sau ecologică iar în prezent sunt peste 15 cauze partenere ale fiecărei ediții OMV Petrom Bucharest Half Marathon și Raiffeisen Bank Bucharest Marathon. La fiecare dintre ele sunt adunate fonduri de 50.000 -100.000 euro pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice prezentate.
ABRC a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în Romania – www.voluntarinsport.ro iar în prezent colaborează cu peste 1.000 voluntari activi care se implică în proiecte și evenimente sportive.
ABRC organizează competiții proprii dar și evenimente de sport de masă pentru companii si ONG-uri. De la înfiintare, ABRC a organizat peste 100 de evenimente de alergare, mișcare în aer liber, sport de masă, voluntariat, educație, comunicare, dezvoltare comunitară.
Site-urile oficiale ale Asociației Bucharest Running Club sunt:www.bucuresti-maraton.ro, www.bucuresti21km.ro , www.voluntarinsport.ro, www.abrc.ro; www.bucuresti-maraton.ro; www.bucharest-marathon.com; FB/BucharestMarathon; #RunInBucharest.