Performanță, suport și prevenție prin sport cu Kayak Champions
Am stat de vorbă cu Marian Baban, președintele clubului sportiv de caiac canoe Kayak Champions, pentru că în ultimii ani au avut o creștere spectaculoasă și au inițiat proiecte minunate, axate pe sport pentru persoane vulnerabile, pentru copii cu sindrom Down și diverse alte deficiențe, dar și pentru femei care se recuperează după cancer.
Cel mai simplu ca să îi cunoașteți este să vă plimbați primăvara, vara și toamna prin IOR și o să observați pe lac mai multe persoane care vâslesc în caiace, cu gura până la urechi. De bucuria sportului. Ei sunt. Vestea bună este că vă puteți alătura, fie pentru o plimbare de agrement, fie ca membri ai clubului.
Haideți să aflăm mai multe despre ei și ceea ce fac.
Roxana Lupu: Kayak Champions se focusează în acțiunile sale mai ales pe performanța în sport a persoanelor vulnerabile. Cum ați ajuns să faceți asta, de la ce ați plecat? Care a fost motivația?
Marian Baban: Suntem un club de caiac-canoe unic în București, care se ocupă atât de sportivi de performanță, cât și de sport de agrement, pentru copii și adulți. Totul a plecat de la o nevoie concretă, pentru că am avut numeroși părinți cu copii din categorii vulnerabile care ne întrebau dacă pot participa la antrenamente. Bineînțeles că am fost deschiși la ideea de a-i ajuta să descopere acest sport, după ce am gândit un program de antrenament adaptat specificului fiecăruia și construit în jurul siguranței lor.
Dincolo de faptul că ne doream foarte mult să îi ajutăm, ne-a motivat și faptul că, la nivel internațional, caiacul și barca dragon este practicat în număr mare de persoane vulnerabile. Avem modele și surse de inspirație, și ne dorim să ajungem să participăm cu aceste persoane vulnerabile la competiții europene și mondiale special adresate lor. Am început deja primii pași, prin participarea la competițiile locale și, în premieră pentru România, prin sesiuni demonstrative în cadrul Campionatului Național de Bărci Dragon 2023.
Roxana Lupu: Ce presupune proiectul adresat copiilor cu Sindrom Down? Ce efecte are asupra copiilor?
Marian Baban: Proiectul presupune organizarea de antrenamente săptămânale în care copiii și tinerii cu sindrom Down și alte dizabilități intelectuale exersează tehnica de vâslit, sincronizarea cu coechipierii și un efort constant aerob de 40 – 50 de minute.
Unul din obiectivele importante este, de asemenea, formarea de echipe sportive pentru competiții. Așa cum spuneam și mai devreme, am avut echipe care au participat la o sesiune demonstrativă în fața întregii comunități sportive, în cadrul Campionatului Național de Bărci Dragon de anul acesta. Participanții au făcut impresie atât la nivelul sportivilor de performanță și al antrenorilor din țară, dar și la nivelul Federației, care a îmbrățișat inițiativa și ne-a invitat să o dezvoltăm și în anul următor.
Efectele sunt evidente chiar de la primele antrenamente. În primul rând aduce bucurie în sufletul lor, râd, glumesc, cântă împreună. Este o relaxare mentală binevenită, care îi ajută să capete și să își mențină o stare de bine.
Aplauzele celor de pe mal din timpul antrenamentelor sau al competițiilor îi fac să se simtă speciali, îi motivează să fie mai buni și le dau încredere în abilitățile lor. Un alt aspect pozitiv este faptul că vâslesc împreună cu ceilalți membri ai clubului sau cu părinții, ceea ce contribuie la integrarea lor și dobândirea sentimentului de apartenență.
Nu în ultimul rând, antrenamentele se desfășoară în natură, în aer liber, ceea ce ajută la îmbunătățirea stării de sănătate fizică a participanților, un aspect foarte important având în vedere predispoziția lor spre obezitate, diabet și afecțiuni cardiovasculare.
Roxana Lupu: Dar proiectul ce implică femeile cu diagnostic de cancer? Știm că aveți și echipe de paradragoni, spuneți-ne mai multe despre asta.
Marian Baban: Și în acest caz există studii internaționale care certifică faptul că mișcarea repetată cu partea superioară a corpului (vâslitul) previne instalarea linfedemului, o problemă medicală frecvent întâlnită după operația de mastectomie.
Vâslitul în barcă dragon este practicat peste tot în lume ca terapie după această problema medicală, și încercăm să promovăm și noi acest mod de prevenție și tratament prin sport.
Avem deja o echipă bine închegată de supraviețuitoare de cancer, care au participat la competiții locale și naționale de barcă dragon (Campionatul Național de Bărci Dragon) și care se pregătesc să treacă la nivelul următor – competiții internaționale dedicate.
Barca dragon este o ambarcațiune lungă de 12 metri în care vâslesc 20 de persoane, în sincron, de o parte și de alta a acesteia. Suplimentar acestor 20 de vaslași, echipajul mai include un toboșar, care ține ritmul prin lovituri constante de tobă, și un cârmaci. Reprezintă o activitate tradițională chineză, cu o vechime de peste 2000 de ani, iar debutul ca sport modern a avut loc la Hong Kong, în 1976.
Paradragonul este o disciplină sportivă internațională special adresată persoanelor cu dizabilități la nivel fizic (utilizatori de scaun rulant, persoane cu deficiențe de vedere și de auz etc) sau intelectual (Down, autism etc.).
Momentan avem echipe de dragon boat de femei supraviețuitoare de cancer (echipa Pink Champions), de tineri cu Sindrom Down și alte dizabilități intelectuale, și de tineri cu deficiențe de vedere și/sau de auz.
În plus, nu neglijăm nici latura paralimpică a caiacului, mai ales având în vedere faptul că la anul vom urmări și Jocurile Paralimpice. Avem sportivi utilizatori de scaun rulant, precum și persoane cu deficiențe de vedere care se antrenează pentru competiții – locale naționale și, de ce nu, internaționale.
Suntem încrezători că sportivii noștri vor oferi inspirație și motivație atât pentru alte persoane vulnerabile, dându-le curaj să vină către noi și să testeze acest sport în condiții de siguranță. De asemenea, sperăm să oferim un exemplu și altor cluburi de caiac-canoe din țară, pentru a dezvolta această disciplină la nivel național.
Roxana Lupu: Aveți rezultate foarte bune la competițiile naționale de caiac. Ce planuri aveți pe mai departe? Și cum ați reușit acest salt de performanță? Care au fost elementele care au contat?
Marian Baban: Avem rezultate foarte bune și suntem tare mândri de acest lucru. Am reușit în doar 3 ani de activitate competițională să ajungem în topul cluburilor sportive de caiac-canoe din România.
Ne propunem ca în perioada următoare să ne menținem poziția în clasamentul național și să obținem rezultate internaționale. Ne bazăm pe faptul că avem deja sportivi selectați în echipa națională și o echipă de performanță solidă, cu atleți care promit.
Am reușit să ajungem aici cu multă muncă, ambiție și perseverență. În primul rând este vorba de felul în care abordăm formarea sportivilor. La noi copiii pot începe caiacul devreme, chiar de la vârsta 6 ani, ceea ce duce la o dezvoltare armonioasă din toate punctele de vedere – fizic, mental, emoțional și social. Practicanții își formează rapid abilități necesare performanței și, cel mai important, ia naștere pasiunea. Atunci când un sportiv iubește ceea ce face și se află sub indrumarea potrivită, rezultatele apar inevitabil.
În al doilea rând, unul din elementele de bază pentru a ajunge la apariția acestor vârfuri este dezvoltarea unei baze de selecție cât mai generoasă pentru echipa de performanță. Și lucrăm la asta încă de la înființarea clubului.
Anul acesta am avut, de exemplu, numeroase acțiuni deschise de inițiere pentru public, sau de testare a interesului copiilor pentru sport în general, și pentru caiac în special. Mai mult, desfășurăm regulat acțiuni în școli prin care le prezentăm elevilor povestea caiacului și îi invităm să testeze acest sport cu ajutorul ergometrului (un simulator care îi ajută să exerseze mișcarea din barcă). Organizăm “ore altfel” de sport în parteneriat cu școlile și profesorii de sport pentru a-i ajuta pe viitorii campioni să facă cunoștință cu caiacul sau barca dragon.
Cicliști profesioniști cu diabet concurează la Turul Ciclist al Sibiului
Prima echipă de persoane cu diabet care face performanță la nivel mondial în ciclism, Team Novo Nordisk: All-Diabetes Pro Cycling Team, vine în România între 3 și 6 iulie 2021, pentru a participa la Turul Ciclist al Sibiului. Toți cei 19 cicliști din echipă, de diferite naționalități, sunt diagnosticați cu diabet zaharat de tip 1. Misiunea echipei este de a inspira, a motiva și a aduce informație de bună calitate pentru toți cei afectați de diabet pentru a-și urma pasiunile și a adopta un stil de viață activ.
Începând din 2012, de când a fost înființată, echipa Novo Nordisk: All-Diabetes Pro Cycling Team a înregistrat o serie de victorii și performanțe, iar cea mai recentă este câștigarea Finland’s National Road Championships de unul dintre membrii echipei, ciclistul Joonas Henttala, în iunie 2021. Acesta va face parte și din echipa care va veni la Sibiu.
Astfel, la 100 de ani de la descoperirea insulinei, o inovație care a dat startul unui secol de noi și noi soluții în îngrijirea diabetului cu un impact real asupra calității vieții pacienților, echipa de cicliști va fi prezentă și în România, demonstrând că persoanele cu diabet pot avea o viață normală, pot fi active, pot face performanță și pot fi o inspirație zi de zi pentru ceilalți pacienți.
“Suntem în 2021 și acum 100 de ani a fost descoperită insulina. Prima injecție de insulină a fost pe 11 ianuarie 1922, prima producție comercială de insulină a avut loc în 1923. În 1960 a apărut prima pompă de insulină. Însă decoperirile cu adevărat revoluționare s-au înregistrat în ultimii 20 de ani. Dacă acum 20 de ani persoana cu diabet din România și poate din întreaga lume avea rar în posesie glucometre, în 2021 suntem la standarde internaționale în ceea ce privește monitorizarea glicemiei și terapia cu insulină. Datorită acestor inovații în diabetul de tip 1 cât și în diabetul de tip 2, persoanele care suferă de această boală își pot urma pasiunile și pot face sport, chiar și de performanță. Exercițiul fizic în cazul lor înseamnă o încercare de a atinge echilibrul. Persoana cu diabet este conștientă de benificiile exercițiului fizic – sportul reduce tensiunea, ameliorează profilul lipidic, arterele vor fi mai sănătoase, dă o stare de bine, reduce nivelul de stres, îmbunătățește somnul și crește sensibilitatea la insulină”, explică Dr. Delia Reurean-Pintilei, Medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Iași.
Din echipa Novo Nordisk vor face parte, pentru Turul Ciclist de la Sibiu, șase sportivi – Kusztor Peter, Lozano David, Peron Andrea, Declan Irvine, Henttala Joonas, Umberto Poli, care vor purta mesajul Changing Diabetes și vor concura, în mod simbolic, pentru doi copii români care suferă de diabet.
“Când primesc diagnosticul de diabet, mulți oameni cred că nu vor putea trăi viața așa cum au sperat. Echipa Novo Nordisk are misiunea de a arăta lumii ce este posibil, când suferi de diabet. Datorită ultimilor 100 de ani de inovație în managementul diabetului, suntem capabili astăzi să concurăm la cel mai înalt nivel sportiv, inspirându-i pe toți cei cu diabet să își urmeze visurile. Susțineți-ne pe măsură ce contribuim la schimbarea percepției asupra diabetului – cursă după cursă”, spun sportivii din echipa de ciclism.
Pe lângă progresul extraordinar în domeniul tratamentului, factori care contribuie la menținerea unei vieți normale și active sunt un stil de viață sănătos și o nutriție echilibrată.
“Diabetul înseamnă un adevărat antrenament mental în ceea ce privește exercițiul fizic și sportul. Pacientul trebuie să decidă dacă și cât trebuie să mănânce înainte și în timpul exercițiului fizic și trebuie să se gândească la ce oră, cu cât timp înainte de efort să facă insulina și ce doză să-și administreze pentru că hipoglicemia poate apărea și la 12 ore după exercițiul fizic. Fiecare medic lucrează cu pacientul său cu stil activ de viață, pentru a genera un plan cât mai corect pentru acea persoană. Cicliștii profesioniști din echipa Team Novo Nordisk au fost subiectul unui studiu legat de modul în care se modifică glicemiile lor din ziua 1 până în ziua 7 de efort fizic susținut și a reieșit că trebuie să fie foarte atenți la riscul de hipoglicemie nocturnă”, mai spune Dr. Delia Reurean-Pintilei.
Și în România, pacienți cu diabet, adevărați ambasadori a unei vieți active, inspiră zi de zi persoanele cu această boală să își urmeze pasiunile. Printre aceștia se numără Ionuț Drăgan, rider și fondatorul Asociației Sports & Diabetes, Gabriela Airinei, prima femeie cu diabet care a făcut Turul României pe bicicletă și care a fondat împreună cu soțul ei, Cristian Airinei, Asociația Da, și eu pot, Ines Nerina, blogger și pasionată de mișcare și sport.
Sportul și diabetul, diabetul ca stil de viață și poveștile persoanelor active cu diabet au fost și subiectele unei întâniri online cu jurnaliștii, organizată de RoDiabet cu sprijinul Novo Nordisk.
**
Despre Team Novo Nordisk: All-Diabetes Pro Cycling Team
Team Novo Nordisk este o echipă globală de cicliști profesioniști, formată integral din persoane care suferă de diabet. În 2012, Phil Southerland, cofondator și CEO al echipei, și compania globală farmaceutică Novo Nordisk s-au reunit pentru a crea Team Novo Nordisk, bazată pe o viziune comună de a inspira, educa și motiva oamenii din întreaga lume afectați de diabet. Pentru mai multe informații, accesați www.teamnovonordisk.com.
Despre RoDiabet
RoDiabet.ro este platforma digitală dedicată comunității de diabet, dezvoltată de Oameni și Companii din noiembrie 2018 ca o sursă de informare și educație în domeniul diabetului, a impactului diabetului în societate. Avizată de specialiști, platforma trimite săptămânal un rezumat al celor mai importante informații postate către cei peste 800 abonați.
Yuppi Lake Challenge 2019 – înot caritabil pentru copii
Szénási Zoltán și Katona Alpár au înotat în 5 lacuri din România și au strâns 43.566 lei pentru copiii şi adolescenţii diagnosticați cu boli oncologice, diabet sau alte boli autoimune din taberele terapeutice Yuppi.
Szénási Zoltán împreună cu Katona Alpár au decis la începutul anului 2019 să participe pentru a patra oară la strângerea de fonduri pentru Yuppi Camp.
Prin campania Yuppi Lake Challenge, ei și-au propus traversarea înot a 7 lacuri din România. Băieții au reușit de-a lungul verii să traverseze 3 lacuri din județul Cluj – Lacul Tarnița, Beliș și Drăgan, Lacul Colibița (județul Bistrița-Năsăud) și Zetea (parțial, din județul Harghita), respectiv să se antreneze de 7 ori în Tarnița.
Astfel au strâns suma de 43.566 de lei, din care 7.031 de lei din partea persoanelor fizice și 36.535 venite din partea companiilor și organizațiilor precum iQuest, Betfair, Fundația Bethlen Gábor Alapítvány, Germina Agribusiness, NTT DATA, Halcyon Mobile, Nexxon și Flower Solutions. SportGuru i-a echipat cu neoprene.
„A fost o aventură superbă! Ne-am întrecut pe noi înșine și ne-am dovedit în primul rând nouă că în ciuda temerilor putem să înotăm 5-6 ore încontinuu. Acum, uitându-ne înapoi, până la urmă nici nu ni se mai pare așa de greu.” a mărturisit Szénási Zoltán în ultimul video trimis echipei de organizare. Puteți viziona filmulețul cu mărturisiile celor doi prieteni, accesând link-ul de mai jos.
https://www.facebook.com/watch/?v=945662199141250
În cazul în care oricine vrea să contribuie în continuare la organizarea taberelor gratuite pentru copii și adolescenți diagnosticați cu boli oncologice, diabet sau alte boli autoimune din taberele terapeutice Yuppi, link-ul pentru donații rămâne deschis în continuare:
Relaxare în adâncimea apelor: Natasha Brooks
“Unii oameni găsesc că e ciudat că îmi place să înot goală dar eu nu văd niciun sens în a pune ceva între mine și apă.”
Așa începe filmul de scurt metraj al Natashei Brooks – Blue Hue – cu aceste cuvinte rostite de ea, pe un ton moale și cald, într-un décor de iarnă veritabilă, pe munte, cu vântul vajaind ușor deasupra lacului înghețat în care se pregătește să între ca să înoate, goală.
Poezia imaginilor cu ea înotând în lacuri, iarna, m-a făcut să îmi doresc să vorbesc cu ea, și așa am descoperit o tipă fascinantă, pentru care sportul capătă valențe de poem artistic, într-o combinație cu forța mentală și perseverența cerute de ceea ce face ea: freediving și înot de anduranță, surf.
Natasha Brooks este producător de film și artist vizual și în creațiile ei folosește apa, ca simbol al barierei dintre fizic și spiritual, intern și extern. Opera ei este influențată de Marcus Coates, Joseph Beuys, James Turrell și Carl Gustav Jung.
Am vorbit cu Natasha despre această împletire minunată dintre sport, fizicul uman și limite ale andurantei și revelația personală și artistică ce derivă din acestea.
Căci opera Natashei este foarte personală și legată ombilical de trăirile ei în experimentarea scufundatului liber și înotului liber în ape deschise.
Mai multe despre Natasha, pe site-ul ei oficial: http://tashbrooks.com/
Roxana Lupu, Adrenallina.ro : Apa predomină în expresia ta artistică și ador conexiunea pe care o faci între sporturile de anduranță și artă, prin intermediul ei. Care este rădăcina legăturii tale cu sportul și cu apa?
Natasha Brooks: Deși am fost foarte creativă toată viața mea, dar cu un puternic accent pe “a face”, nu am ajuns să fac din artă o profesie decât mai târziu în viață.
Actul creativ este o expresie a experienței individuale, poate pentru a încerca să înțelegi lumea sau cel puțin să îți pui întrebări cu privire la ea. Munca mea este deseori foarte personală și viscerală și provine din experiențele mele interioare, generate adesea de mișcare și control al respirației.
Sporturile pe care le-am practicat în viața mea de adult mi-au oferit experiențe atât de vaste, emoționante și pline de smerenie. Simt că mă ancorează, că mă leagă de lumea naturii, din care suntem toți parte.
Doar fiind afară în natură, fie că înot, fac surf sau mă cațăr pe munte, mă face să dezvolt o relație tactilă cu mediul, imersandu-mi simțurile în texturi, modele, temperaturi și atât de mai mult de atât.
În acest context, sportul oferă, de asemenea, o creștere mentală, fie că e vorba despre depășirea fricii de a te cățăra pe o stâncă, fie că e vorba de a învața să te relaxezi în adâncimea unei ape. Sunt aceste experiențe pe care le valorific în arta mea.
Cu toții experimentăm aceleași senzații mentale, doar că ajungem la ele în moduri diferite. Sper doar că exprimând versiunea mea asupra lor munca mea va rezona cu condiția noastră general umană.
Ce sporturi ai practicat în copilărie?
Copil fiind, nu am crescut practicând sport într-o formă organizată.
Mama mea a crescut 4 copii pe cont propriu, astfel încât nu erau bani sau infrastructură pentru asta. In schimb, mi-am petrecut copilăria jucându-mă cu rudele și prietenii mei în locurile sălbatice din jurul nostru. Sunt norocoasă să fi crescut într-un mic sat rural din Dealurile Penine din nordul Angliei. Terenul nostru de joacă era format din mlaștini, dealuri, râuri și diguri. Prin jocul și explorarea din copilărie se formează cu adevărat o legătură cu natura.
Abia în adolescență am descoperit sportul. La aproximativ 13 ani am descoperit că îmi place să alerg pe trail și câțiva ani mai târziu am descoperit că îmi place să fac mountainbiking, pe același tip de teren. Aceste două sporturi au fost o extensie a jocului meu din copilărie, în mijlocul unui peisaj în care crescusem, una cu el, dar bineînțeles că a implicat și jocul mental al determinării.
Acest lucru a dus apoi la descoperirea dragostei adevărate pentru înot, pe când aveam 20 de ani, iar asta s-a transformat curând într-o obsesie pentru antrenament, pentru a vedea cât de departe puteam să-mi împing limitele de fitness.
Așadar înotul de anduranță a venit înaintea surfului? Ce senzații îți provoacă fiecare în parte?
Am devenit târziu un înotător dar nu mi-a luat mult să devin un obsedat al înotului. Mă simt ca acasă în apă și iubesc senzația de a fi capabilă să călătoresc prin ea, cu forță și grație.
Înotul are mult de-a face cu anduranța și datorită naturii sale repetitive este de asemenea foarte meditativ.
Surful este foarte diferit și este un sport dificil din punct de vedere tehnic. Cu siguranță că backgroundul puternic în înot m-a ajutat să fac față frustrărilor din perioada când învățăm să fac surf, până când microbul acestui sport și-a înfipt colții în mine.
Surful te pune în perspectivă, îți arată cât de mic ești în dimensiunea ta umană, și e tot timpul altfel. Fiecare sesiune este complet diferită de cealaltă pentru că atât de mulți factori afectează valurile.
În Marea Britanie, sistemele meteorologice sunt atât de nestatornice, iar condițiile de surfing reflectă acest lucru. Pentru a lua ce e mai bun din valuri trebuie să urmărești îndeaproape vânturile, valurile și multe altele. Devii extrem de conștient cu privire la lună și la forțele mareei, care pulsează ritmic și continuu. Când ești în apă simți acest puls, înconjurat de păsări de mare și foci ore întregi. Adaugă la asta puterea, forța și uneori zgomotul asurzitor al valurilor și obții un cocktail magic.
Care este rutina ta sportivă în privința acestor două sporturi?
Nu am făcut înot de anduranță ani de zile, m-am canalizat în schimb pe înotul în peisaje, doar pentru plăcerea momentului. Surf fac oricând pot.
Care este de obicei temperatura apei în lacurile în care înoți și cum ți-ai adaptat corpul la asta?
Nu mă interesează să înregistrez temperatura apei deoarece cred că asta mi-ar influența modul în care experimentez apa. În loc de asta îmi place să folosesc lacurile ca pe un indicator a ceea ce simt. Dacă mă simt într-o formă bună atunci și cea mai rece apă se simte ok. Pe de altă parte, dacă nu am o stare prea bună atunci și o zi de vară se simte rece.
Îți poți ține respirația sub apă 5 minute. Spui că freedivingul este “cea mai directă, primară și pură formă de meditație”. Cum ai ajuns în punctul în care te încrezi complet în tine, ca să cobori în apa rece și întunecată?
M-am simțit mereu confortabil în apă și nivelul de fitness pe care mi l-a oferit antrenamentul de înot m-a făcut să îmi pot ține respirația cu mult înainte de a afla orice despre freediving. Totuși, momentul revelator a fost când eram în Tailanda, acum 15 ani. Petrecusem mult timp făcand snorkelling și scufundări ca să privesc lumea subacvatică.
Eram în vârf de formă și eram în elementul meu, pur și simplu înmărmurită de lumea acvatică psihedelică care se întindea sub mine. Apoi, într-o zi am luat o barcă să mergem la adâncimi mai mari, ca să încercăm să observăm specimene mai mari. Spre încântarea mea ne-am apropiat de 3 diavoli de mare enormi.
Inițial am fost speriată de acești pești cu aspect extraterestru dar am realizat rapid că erau extrem de prietenoși, curioși și jucăuși. Am petrecut următoarele 3 ore cu aceste ființe magnifice, cu ele stând aproape de noi și însoțindu-ne jucăuș în nenumărate imersiuni în adâncul oceanului.
Veneau pe sub tine și te lăsau să te ții de aripioarele lor și apoi te duceau în adâncimile oceanului, în nenumărate rânduri. Pentru că ele erau cele care înotau am reușit să mă relaxez total și să-mi conserv oxigenul pentru a înota înapoi, la suprafață. Grația mișcării lor și natura lor jucăușă însemna că eu sunt într-o stare de relaxare totală și prezență și așa am fost capabilă să mă duc atât de adânc, cum nu credeam că va fi vreodată posibil.
Îmi amintesc că am privit o dată în sus, după ce m-au scufundat prima dată, ca să privesc suprafața apei, atât de îndepărtată, ca un cer mare și strălucitor, punctat de picioarele în miniatură ale celorlalți. Priveliștea era atât de grea și de descurajantă și sublimă în același timp. Am înțeles că suntem capabili să ne împingem limitele umane, sub apă, mult mai mult decât credem și chiar dacă mulți se simt inconfortabil cu asta, eu am simțit că e parte din ființa mea.
Abia câțiva ani mai târziu am mers la primele mele cursuri de calificare în freediving, ca să înțeleg și să explorez mai mult sentimentul acesta, iar asta m-a dus lângă alți oameni care împărtășesc această pasiune și cu care mă antrenez.
Arta ta este influențată de Carl Gustave Young, care spunea despre apă că este cel mai comun simbol al inconștientului. În ce fel te fascinează apa?
Am avut mereu o credință a conectivității și unității și teoriile lui Jung asupra inconștientului colectiv se potrivesc cu ceea ce cred. În arta mea sunt interesată să evoc trăiri care ne sunt comune tuturor, prin condiția noastră umană, înțelese mai mult la un nivel instinctual decât intelectual.
Cred că majoritatea operelor de artă profunde care le-am văzut sunt așa pentru că vorbesc conștiinței mele adânci, ca și cum ar fi o înțelegere profundă pe care o simt dar totuși nu pot să pun degetul pe ea, s-o numesc.
Cred că apa simbolizează subconștientul pentru Jung pentru fluiditatea și nemărginirea ei dar pentru mine sentimentul de a fi scufundat în apă nu este reprezentativ, este mai degrabă un sentiment direct care evocă o înțelegere interioară a acestui lucru.
Când citesc teoriile lui Jung regăsesc acolo explicate unele dintre experiențele pe care le practic de obicei.
Știu că explorezi în arta ta starea meditativă indusă de controlul respirației. Spune-ne mai multe despre asta.
Mă antrenez de obicei în bazin cu un grup, special pentru a-mi controla respirația prin apnee dinamică și statică. Este un mediu în care mă simt în siguranță și unde pot să-mi împing limitele și să călătoresc total în această experiență mentală de a-mi ține respirația.
Este un sport ciudat deoarece cu siguranță este inconfortabil în cea mai mare parte dar când reușești să treci peste acest discomfort, undeva spre final, când aproape trebuie să începi să respiri din nou, discomfortul este înlocuit cu euforie și cu un puternic simț de pace și odihnă. Toate gândurile se evaporă și experimentezi cu adevărat momentul prezent.
Este cea mai eficientă formă de meditație pe care am descoperit-o si când funcționează depășește cu mult toate celelalte experiențe pe care le-am mai avut în zona asta.
Sunt fascinată de această stare mentală temporară și așa cum o explorez în mod fizic vreau să fac asta și în mod creativ, să văd ce poate să iasă.
Ești mamă a doi copii, cum te-a schimbat maternitatea în general și, mai specific, în ceea ce privește activitatea sportivă și artistică.
Maternitatea îți schimbă în mod evident viața în atât de multe feluri. Cel mai mare shift este sentimentul de sine. Brusc ai o altă persoană pe care o așezi înaintea nevoilor tale iar asta îți schimbă gândurile și percepția asupra lumii. Un alt shift este pierderea timpului liber.
Eu am continuat antrenamentul la înot și în timpul sarcinii dar apoi, peste noapte, cu apariția fiicei mele, a trebuit să mă opresc pentru că nu mai aveam timp. Mi-am crescut copiii singură de când erau foarte mici așa că restricția de timp liber a fost masivă. Și totuși în această perioadă a înflorit dragostea mea pentru înotul în ape deschise.
Mi-am dus copiii să înoate în lacuri, râuri și mare și asta m-a făcut să îmi schimb focusul din “antrenament de înot” în plăcerea de a admira peisajul unde se întâmplă înotul și în conectarea la natură prin înot.
Să ai copii în preajmă este minunat. Acum au deja 11 și 13 ani si când mă gândesc la cât ne-am maturizat și am crescut cu toții în tot acest timp realizez că m-au învățat și ei tot atât cât i-am învățat și eu. Această creștere îți hrănește arta, cu siguranță.
Ai mers în turneu în 40 de țări cu filmul tău scurt, multipremiat, Blue Hue. Ce îți spun oamenii dupa ce îl vizionează, care este reacția lor?
Am fost puțin tensionată când a ieșit Blue Hue, căci este atât de personal pentru mine și erau îngrijorată că oamenii ar putea reacționa negativ la nuditate. Din fericire reacția la film a fost pozitivă și chiar copleșitoare uneori.
M-au contactat oameni din toate colțurile lumii să îmi spună poveștile lor despre această pasiune împărtășită de a înota sălbatic în lacuri și mulți mi-au spus că filmul i-a inspirat să iasă afară și să încerce înotul liber. Când faci orice fel de artă sau film speri ca măcar cineva să rezoneze dar reacția la film a fost incredibilă, a depășit cu mult așteptările mele.
Ce vrei să înțeleagă oamenii care intră în contact cu arta ta?
Cred că vreau ca oamenii să vadă munca mea și ceea ce fac prin perspectiva lor personală.
Fiecare dintre noi aducem experiența noastră de viață și experimentăm diferit un act artistic. Pot să fac o instalație de film care să însemne ceva pentru mine și sunt conștientă că pentru cel care privește va însemna cu totul altceva. Sunt fericită cu asta și cred că luăm din lucruri exact ce avem nevoie la acel moment.
Filmul Natashei, Blue Hue, multipremiat la Festivalurile de profil:
copyright imagini si film : Natasha Brooks
Natasha on social networks:
FB: https://www.facebook.com/tashbrooksartist/
Insta: https://www.instagram.com/natasha_brooks_/?hl=en
EXCLUSIV. Wim Hof, THE ICEMAN: Oricine își poate controla sistemul imunitar!
Wim Hof (c) Becoming SuperHuman
Cine este Wim Hof, cunoscut în întreaga lume sub numele de Omul de Gheață – The Iceman? O să aflăm imediat mai multe, pentru că tocmai avem un interviu cu el în exclusivitate :D.
Este un olandez de 59 de ani devenit celebru prin capacitatea sa de a rezista la frig extrem, deținător a 26 de recorduri mondiale, un tip care a setat noi limite pentru anduranța umană.
Este singurul om din lume care poate sta sub gheață timp de 1 oră, 52 de minute și 42 de secunde, fără ca temperatura corpului său să sufere modificări (record setat de el în 2011). La 51 de ani, Hof a terminat un maraton în Finlanda, la temperaturi de -26 de grade Celsius, „echipat” doar cu pantaloni scurți :D; a urcat pe Kilimanjaro în 2 zile, în …șlapi și pantaloni scurți…
Cum face asta? Wim spune că nu e nimic special cu privire la el, pur și simplu aplică o metodă (www.wimhofmethod.com) ce implică tehnici de respirație – metodă patentată deja de el – prin care își controlează mintea și… sistemul imunitar.
Wim organizează expediții și tabere în toată lumea, prin care ii învață pe oameni această tehnică și spune că după 4 zile cursanții încep deja să își controleze mintea și corpul și să reziste la temperaturi de îngheț.
Dar de ce ai face asta? Pentru că, spune Wim Hof, sunt o mulțime de beneficii asociate cu această practică, legate de sănătatea fizică și psihică, dar și de capacitatea de anduranță, care, spune el, crește semnificativ.
Haideți să aflăm direct de la el despre asta:
Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Ai realizat provocări aparent imposibile, cum ar fi că ai urcat până pe pe vârful muntelui Kilimanjaro în două zile, purtând doar pantaloni scurți sau că ai rezistat aproape 2 ore într-o baie de gheață….; ambele sunt recorduri mondiale – câteva dintre cele pe care le deții.
Cum ai descoperit că ai capacitatea de a rezista la frig extrem?
Wim Hof: Înainte de a ajunge la asta, am practicat mult yoga, kung fu, karate – filosofii. Apoi, într-o zi, am fost atras de frig, de gheața dintr-un în canal, și am intrat acolo, am sărit; am descoperit că mă simt bine. Și asta mi-a fost motivația până acum.
Cum ai intrat în contact cu meditația tibetană Tummo, care te-a influențat destul de mult…
După cum am spus, am intrat adânc în toate disciplinele ezoterice și așa am aflat despre doctrina Tummo. Dar pentru că nu aveam bani să mă duc în Tibet să învat despre Tummo cu călugării, natura s-a dovedit a fi profesorul și mentorul meu iar canalele și lacurile reci au devenit spațiul meu de practică.
(n.r. Hof spune că a câștigat această abilitate a rezistenței la îngheț grație acestei practici antice de meditație himalayana, pe care a practicat-o ani la rând, însă fără implicațiile religioase pe care le presupune. Tummo se traduce prin „foc interior”. În unul din multiplele interviuri acordate publicațiilor internaționale, a declarat: „Tummo mă face să mă încălzesc atunci când stau în frig prin concentrare mentală. Îmi face corpul cald, pur și simplu. E ca și cum apăs un buton de căldură.”)
(c) Red Bull
Cum te-a ajutat, la nivel personal?
Am devenit o persoană foarte rece – hahahaha! Dar nu, a activat cu adevărat un control mai profund asupra trupului și a creierului meu și a energiei pe care am primit-o prin practică.
Ai transformat această abilitate într-o metodă brevetată, cunoscută în întreaga lume că Wim Hof Method. A fost greu să-i convingi pe ceilalți că, așa cum spui, tehnica se poate învață de către oricine? Și că toată lumea își poate pregăti trupul și mintea pentru a face față temperaturilor de îngheț?
La început, era greu să convingi oamenii de beneficiile respirației și ale frigului. Atunci a venit știința cu dovada. Nu mai era doar o convingere, era un fapt dovedit.
Hof in experiment stiintific, la Institutul Feinstein din Long Island, USA, unde a stat 72 de minute acoperit cu gheata. Temperatura sa a ramas de 37 de grade Celsius pe toata durata experimentului. (c) Socawlege.com
(n.r. Wim Hof s-a supus de bunăvoie mai multor experimente științifice, pentru a dovedi valabilitatea practicii sale. Printre altele, un studiu publicat de către Academia Națională de Științe din America afirmă că, prin hiperventilatie conștientă, Hof își poate crește pulsul cardiac, nivelurile de adrenalină și alcalinitatea sângelui. Aici aveți un reportaj realizat de Vice cu privire la capacitățile lui.)
Subliniezi beneficiile pentru sănătate asociate cu aplicarea metodei. Care sunt cele mai importante?
Cel mai important este că îți controlezi sănătatea psihică. Și chiar SIMȚI ASTA, așa cum spun eu mereu că „a simți înseamnă a înțelege”. Cred că suntem capabili să abordăm și să vindecăm boala, atât fizică, cât și psihică, așa cum este ea, cu ajutorul naturii și a metodelor naturale.
(n.r. alte beneficii ale expunerii la frig ar include – o spun și unele studii – acumularea a ceea ce se cheamă țesut adipos maro, ce determină pierderea de grăsime și un sistem imunitar fortificat; de asemenea, s-ar echilibra nivelurile hormonale, ar crește calitatea somnului și s-ar produce endorfine – substanțe chimice din creier care provoacă o stare de bine.
Wim Hof merge mai departe de atât și afirmă că această tehnică poate ameliora simptomele sclerozei multiple, artritei, diabetului, depresiei clinice, anxietății, cancer și altele)
(c) Becoming Superhuman
Cum poate un stil de viață care încorporează exercițiile de respirație pe care le propovăduiesti să ajute sportivi și atleți de anduranță să-și crească performanța?
Rezistența este direct legată de alcalinitate – un corp inflamat nu poate performa. Tehnicile de respirație fac corpul să fie alcalin. Îmbunătățește semnificativ rezistența la antrenament și antrenamentele legate de zona cardio. Oamenii învață să implice în mod conștient respirația, ceea ce scade anxietatea legată de performanță.
Cât de sigură este metoda pentru ca oricine să practice singur? Care sunt recomandările tale în acest sens?
Ca în cazul oricărei tehnici puternice, precauția este justificată. Persoanele cu condiții specifice de sănătate și nu numai ar trebui să consulte site-ul web pentru a obține informații despre cum să pună în aplicare tehnicile în condiții de siguranță. Dacă faceți asta singuri, dupa ce va documentați, mergeți pe instinct și amintiți-vă să nu forțați niciodată.
Vă recomand să practicați tehnica într-un grup, este aproape tribal și minunat.
(n.r.: Pentru cei mai mulți oameni, expunerea la aceste temperaturi este foarte periculoasă: corpul reacționează la început prin a redirecționa fluxul de sânge, de la extremități (degete, nas, urechi, tălpi) către organele interne care asigura supraviețuirea. Rezultă curând hipetermia și odată ce temperatura corpului scade sub 30 de grade Celsius survine moartea, în câteva minute, în cele mai multe cazuri.)
Alaturi de cursantii care practica metoda (c) Spafinder
Imagine din expeditiile organizate de Wim Hof (c) Vox Magasine
Ai fost subiectul unor experimente științifice, toate arătând un răspuns neobișnuit al corpului tău la temperaturi extreme: se pare că ai reușit să îți antrenezi sistemul imunitar, o descoperire revoluționară, deoarece se crede că noi, oamenii, nu avem control asupra lui. Unde este secretul?
Secretul este că oricine poate să o facă, deci nu există nici un secret. Că urmare, fă-o și atât!
Cât durează în cazul unui cursant să stăpânească artă manipulării asupra sistemului său imunitar? Care este reacția medie a participanților la atelierele și expedițiile tale?
Durează aproximativ patru zile – dar este fundamental mentalul, trebuie făcut totul cu convingere. Este logic, dacă mintea este în altă parte, nu poti să te conectezi și să faci totul diferit.
Reacția medie nu este alta decât transformarea. Participanții la atelierele noastre experimentează un sentiment general de control și încredere în corpul lor – libertate.
Ai spus că vrei să-ți trăiești viața la maxim, ce înseamnă exact asta pentru tine?
A cunoaște sufletul, scopul vieții – care este dragostea. Să-mi controlez propria energie a corpului și a minții. Să fiu fericit.
Ai dus acest lucru la un nivel superior, transformându-l în misiunea ta de viață. De ce?
A fost mai întâi o misiune personală de a-mi provoca corpul și mintea, dar adevărata misiune a venit atunci când am putut să-i ajut pe ceilalți cu această metodă.
Cât de puternice sunt mintea și corpul nostru și de ce avem nevoie pentru a debloca acest potențial latent?
Capacitatea înnăscută a minții și corpului nostru depășește cu mult ceea ce credem noi că e posibil. Nu doar că putem face mai mult decât credem noi, SUNTEM mai mult decât credem.
Este lumea pregătită pentru descoperirile tale?
Este timpul pentru schimbare și acum suntem noi cei care fac această schimbare să se întâmple, așa că trebuie să ne ridicăm împreună.
English version
Roxana Lupu, Adrenallina.ro: We are honoured you accepted this interview, so thank you for the very beginning! You have accomplished aparently impossible feats, like reaching the top of Mount Kilimanjaro wearing shorts within two days or resisting almost 2 hours in an ice bath, all world records – to name a few…How did you discover you have the ability to withstand extreme cold?
Wim Hof: Before I began to go into the cold, I had already practiced a lot of yoga, kung fu, karate – philosophies. Then one day, I got attracted to the cold, ice in the canal, and I went in, there I discovered it felt so good. Which has been the guiding motivation up till now.
Where did you first get in contact with Tibetan Tummo meditation, as I’ve read may have had an influence upon you?
As I said, I dove deep into all esoteric disciplines and along with that I found the Tummo doctrine. But as I had no money to go to Tibet to learn about Tummo with the monks, nature proved to be my teacher, the cold canals and lakes became my space for practice.
How did it helped you, on a personal level?
I became a very cold person – hahahaha! But no, it really activated deeper control over my body and brain, and stacks of energy I got from practice.
You have transformed this ability into a patented method, known worldwide as Wim Hof Method. Was it/is it hard for you to convince the others that, as you say, the technique is learnable, and everyone can train his body and mind to cope with freezing temperatures?
In the beginning it was hard to convince people of the benefits of the breathing and that of the cold. Then science came, and with that proof. It was no longer just a belief it was now fact.
You emphasize the health benefits associated with the practise of the method. What are the most important ones?
The most important is that you are in control of your own sanity. And that you really SENSE that, as I always say ‘feeling is understanding’. I believe that we are able to tackle disease as it is, both physical and mental, with the helping hand of natural methods.
How can a lifestyle that incorporates the breathing exercises you are preaching can help athletes and endurance athletes boost their performance?
Endurance is directly related to alkalinity – a sore body cannot perform. The breathing techniques make the body right on alkaline. It improves endurance and cardio related training significantly. People learn to consciously involve breathing, which lower the anxiety related to performance.
How safe is your method for anyone to practice alone and what are yours recommendations?
As with any powerful technique precaution is warranted. People with specific conditions should refer to the website to gain information on how to implement the techniques safely. Doing it alone, follow you feeling, remember to never force. I recommend to do it in a group, it is tribal – beautiful.
You have been the subject of some scientific experiments, all showing an unusual response of your body to extreme temperatures: seems like you suceeded to train your imune system, a revolutionary discovery, as it is believed we humans have no control over it. What’s the secret?
The secret is that everyone is able to do it, so there is no secret. Thus, DO IT! How long does it take a learner to master the same manipulation over his imune system? What is the average reaction of the attendees of your workshops & expeditions? It takes about four days, however don’t forget the mindset, really do it with conviction. It is logical, if you mind is somewhere else, you are unable to connect and make the difference. The average reaction is no less than transformation. Attendees of our workshops experience an overall feeling of control and trust in the body – freedom.
You’ve said you want to live your life to the fullest, what does that exactly mean for you?
To know the soul, the purpose of the life – the love. To own my own energy and control over my mind, fully. In short, be happy!
You have taken this to a superior level, transforming it into your life mission. Why is that?
It was first a personal mission of challenging my body and mind, but the real superiority came when I was able to help others with the method. How powerful do you think our mind and body are and what do we need in order to unlock the potential? The inborn capacity of our mind and body far exceeds what we think. We cannot only do more that we think, we are more than we think.
Is the world ready for your discoveries? It is time for change and we are now the ones to make this change happen, so we must stand up together.
“Mantre” pentru sportivi amatori, de la pros
Vârsta este doar un număr (Shalane Flanagan)
2017 NYC Marathon Weekend, NYC, NY November 4-5, 2017, Photo: Giancarlo Colombo@PhotoRun, www.photorun.NET
Shalane Flanagan este atleta care a câștigat pentru America după 40 de ani Maratonul New York la feminin (Miki Gorman mai câștigase la feminin în 1977).
Shalane a făcut asta la 36 de ani, intr-un mare stil: pe ultimii 5 kilometri ai cursei, a depășit-o pe kenianca Mary Keitany, actuală deținatoare a recordului feminin la maraton (stabilit de ea la Londra, în 2017, cu timpul de 2:17:01). A terminat cu un minut înaintea keniencei. (cu timpul de 2:26:53).
Când s-a apropiat de finish, camerele de vederi i-au citit pe buze un FUCK, YEAH!, de toată frumusețea :D. Era momentul la care Shalane visa de mică, și iată că i s-a întâmplat aproape de finalul carierei, așa cum anunțase după cursă – dar între timp contemplează serios participarea la Maratonul de la Boston, de anul ăsta :D.
Așadar, chiar dacă noi, sportivii amatori, descoperim destul de târziu sportul, în cele mai multe cazuri, nu înseamnă că este o vârstă limită pentru: semimaraton, maraton, ultra, triatlon, curse de mountainbike/șosea, crosuri și orice altceva!
Și nu înseamnă că nu ne putem seta obiective îndrăznețe (cu un plan deștept, adaptat la corp).
Chiar dacă am 36 de ani, m-am decis să mă întorc la maratonul de la New York, pentru că am simțit în cele din urmă acumularea muncii depuse în ultimele două decenii. E ca și cum am ajuns în cele din urmă la lucrurile bune, devenind alergătorul de anduranță care mi-am dorit să fiu. Simt că am mai mult de spus și sunt încântata de asta. Sunt într-o competiție majoră cu mine. Vreau să-mi explorez limitele, să văd de ce sunt pe deplin capabilă – și cred că încă mai am în mine câteva spectacole speciale de arătat lumii.
Jos pălăria, doamnă!
Mai jos veți descoperi un video cu o analiză riguroasă a stilului de alergare a Shalanei, să vă folosească:
Motivația este contagioasă!
O spune aceeași Shalane, insistând pe cât de important este să ai la antrenamente colegi, prieteni care dau totul și care te inspiră să faci la fel.
I-auziți ce spune Shalane: Puterea mea de muncă crește cu 100% atunci când sunt înconjurată de alți sportivi care mă provoacă. Colegii mei de antrenament mă inspiră și eu înfloresc grație energiei lor.
Trebuie să îți placă! Dar găsește-ți un echilibru! (Gwen Jorgensen)
(c) TRS Triathlon
Așadar, dă tot ce poți, dar nu uita că există totuși anumite limitări în ceea ce privește performanța: oricât te-ai strădui, corpul tău nu îl poate ajunge/întrece pe cel al atletului care se antrenează din copilărie… În plus, chiar dacă să presupunem că ajunge să poată, îți supui organismul la un stres enorm, iar repercursiunile (accidentări, oboseală, s.a.) nu vor întârzia să își facă apariția.
Iată o lecție frumoasă de la triatlonista americană Gwen Jorgensen, campioană ITU World Triathlon Series în 2014 și 2015 și campioană olimpică în 2016 în triatlon:
Îmi place ceea ce fac. Și mentalitatea mea este că dacă îmi place, atunci merg până la capăt, dau totul și vreau să arăt lumii munca mea. În același timp, o fac pentru că mă face să mă simt bine, e fun! Nu vom fi atleți toată viața și odată cu vârsta vin oboseala, accidentările… E foarte important să găsești cât mai curând un echilibru și alte lucruri care îți fac plăcere, în afară de sport. Păstrează lucrurile în perspectivă și fă sport pentru că îți place, în același timp în echilibru cu celelalte aspecte ale vieții tale.
Dormi! Dormi! Dormi! (Michael Phelps)
(c) Swimming World Magazine
Michael Phelps nu mai are nevoie de nicio introducere. Cel mai premiat olimpian din istorie dezvăluie unul dintre marile secrete ale
performanței lui: Încă de la o vârstă fragedă am aflat cât de important este somnul, spune Phelps. Când se antrena la Jocurile Olimpice, înota șapte zile din șapte, acoperind cam 100 de km pe săptămână…
Acorda în regimul său de antrenament o atenție deosebită somnului: cel puțin 8 ore pe noapte și alte 2, 3 ore de somn pe zi!
De asemenea, verifica prin date științifice nu doar cât de mult a dormit ci și cât de adânc…
Ok, n-om fi noi Phelps, dar a fi sportiv amator implică o anumită rigurozitate a programului de peste zi, mereu încărcat, mai ales dacă în grafic întră, alături de antrenamente, și job, familie & copii, viață socială…
Dacă nu ai un echilibru și exagerezi cu numărul de ore sau intensitatea antrenamentelor & curselor, fără a acorda atenție odihnei, riști oboseală cronică, chiar depresie și probabil randament scăzut pe toate palierele.
Așa că cea mai bună recuperare este odihna.
Amintește-ți clipele grele din curse și antrenamente anterioare, pe care le-ai depășit (Kara Goucher)
Kara Goucher (c) Running Competitor
Alergatoarea americană Kara Goucher, acum retrasă, (medaliată cu argint la 10 km la Campionatele Mondiale de Atletism din 2007 și sportiv olimpic la Beijing 2008 și Londra 2012), împărtășește ce funcționează pentru ea atunci când îi este greu într-o cursă, în momentele în care se îndoiește de ea.
Cred că toți avem acel punct într-o cursă când începem să ne îndoim de noi. Eu mereu am avut aceste momente, chiar și în cele mai bune curse ale mele: mă gandeam că nu pot să fac asta, că mă simt groaznic, că nu alerg suficient de repede… Ca să depășesc, mă întorc la momente și locuri în care am luptat.
Știm cu toții că nu fiecare zi este una minunată. Orice alergător știe că sunt multe zile proaste… Poate că e un moment în timp în care nu am reușit timpul pe care mi-l propusesem, dar am fost acolo, străduindu-mă! Și încercând.
Mă gândesc la asta în cursă, când mi-e greu. Că am mai fost aici, în punctul asta greu, și l-am depășit.
Și mai fac ceva: în noaptea de dinaintea cursei mă uit în jurnalul meu de antrenament, la antrenamentele reușite, la timpii scoși. Asta mă impulsionează și îmi aduce aminte că sunt suișuri și coborâșuri în fiecare cursă. Și că depinde de mine să le gestionez, spune Kara.
Cu toate cuvintele astea frumoase în minte, sper că noul sezon să ne găsească puțin mai pregătiți 🙂 Si… mai întelepți! 🙂
Vlad Tănase, anduranță brutală: “Planurile de acasă nu au treabă cu ce se întâmplă în cursă”
Vlad Tanase (c) arhiva personala
Îl știți pe Vlad – el e unul dintre sportivii de anduranță din România care au reușit să finalizeze nebunia intitulată 6633 Arctic Ultra (alături de Andrei Roșu și Tibi Ușeriu) – 566 de kilometri de alergare la Cercul Polar, în condiții de frig extrem.
Nu e singura competiție dementă la care a participat și pe care a finalizat-o: ultima dintre ele este The Brutal, un triatlon extrem din Țara Galilor, despre care ne spune mai multe în interviul pe care ni l-a acordat.
Pe Vlad l-am avut alături de noi și la rubrica Sportiv Invitat acum 2 ani, când era deja mușcat de virusul anduranței 🙂 și se pregătea de un Ironman. (Ce îmi oferă sportul de anduranță nu am găsit nicăieri) Dar încă nu ajunsese totuși la anduranța brutală pe care a practicat-o în ultimii doi ani, în curse care presupun efort continuu în condiții inumane 🙂 timp de zile și nopți, fără somn…
Așa că l-am provocat să ne devoaleze din culisele interioare ce l-a adus în acest punct, încă mișcător: de ce a vrut mai mult și mai mult.
Pe Vlad îl puteți citi și pe site-ul lui personal, la http://vladtanase.ro/
ROXANA LUPU, Adrenallina.ro: 11,4 km inot, 556 km bicicleta si 120 km alergare – The Brutal… Vlad, ce e nebunia asta? :)) Pe ce te-ai bazat când te-ai înscris la concursul ăsta? 🙂
VLAD TĂNASE: :)) Nebunia asta brutală este un ultra-triatlon extrem din Țara Galilor, pus în scenă de oameni care știu cu ce se mănâncă astfel de încercări. Este extraordinar ce se întâmplă acolo. Foarte frumos, dar extrem de greu… Și nu o spun eu, o spun cifrele: câți s-au înscris și câți au terminat. The Brutal își merită numele, asta e clar.
Sincer, nu m-am bazat pe nimic. În afară de experiența acumulată odată cu participarea la diverse concursuri de anduranță, altceva nu mă recomanda pentru The Brutal. Dar tocmai acest lucru, faptul că eram văzut ca un no name, ca un diletant, m-a determinat să fac tot ce pot astfel încât să ajung acolo cât mai pregătit. Și, cred eu, am reușit.
Așa funcționez eu: mă înscriu la concursuri pe care, la momentul la care mă înscriu la ele, nu sunt capabil să le termin și deci trebuie să mă transform în omul care le poate duce la capăt. Frica mă face să ies din casă la antrenamente, am mai spus asta.
Când ai început să simți că te apropii de o limită în competiția asta? Cât a durat cu totul?
Nu exagerez cu nimic când spun că m-am simțit la limită pe tot parcursul celor 2 zile și vreo 15 ore cât a durat concursul. Timpii limită au fost extrem de duri, iar traseul, condițiile… Într-adevăr brutale. Glumeam la start cu un concurent care îmi spunea că cei cu căști verzi sunt la proba de half si full IronMan, cei cu căști roșii sunt cei de la Double, și cei cu căști galbene ca a mea sunt cei cu probleme la cap.
Cum se simte când ai atâtea ore nedormite, de efort continuu? Cum jonglezi cu mintea în momentele astea? Ce îți spui?
Se simte nasol, ce să zic… Dar când ești conectat la proces timpul trece și nu prea ai timp să te gândești la alte lucruri. De fapt de la un moment dat încolo nici nu mai poți gândi coerent. Și aici intră în scenă echipa de suport. Nicu și Mădălin au fost cruciali acolo pentru mine, fără ei nu aș fi reușit, o spun cu toată sinceritatea. Nu le voi putea mulțumi niciodată îndeajuns de mult.
Imaginează-ți că în două zile și 15 ore nu am dormit decât 40 de minute, iar asta te afectează psihic. Pur și simplu sistemele încep să ”se închidă”. Picioarele nu te mai ascultă, capul îți cade în piept, nu mai poți vorbi, nu mai știi ce vrei, de ce ai nevoie și multe altele.
Dacă nu mai gândești coerent, nu mai poți respecta planul de nutriție, pace-ul gândit de acasă. Nu mai ești tu cel care gestionează cursa, iar lucrurile încep să scape de sub control. Iar acest lucru te poate costa mult și nu mă refer aici la a nu termina cursa. Nu. Mă gândesc la lucruri mult mai nasoale precum accidentări sau chiar mai rău…
La proba de bicicletă am adormit de 2 ori din mers. O dată am intrat frontal într-un parapete, iar a doua oară era să dea o mașină peste mine. Pe munte, la proba de alergare, un pas greșit de pe potecă și cădeai în gol vreo 200 m. Nu e de glumă.
În astfel de momente, trebuie să ai un ”De ce?” puternic în spate, care să te ducă înainte. Eu mă gândesc la cât am muncit să ajung acolo, la faptul că nu am niciun abandon la activ și că nu vreau să încep atunci. La familie, la voi cei care știu că mă urmăriți. Adesea vorbesc cu cei dragi cu voce tare.
Spun asta deși poate unii mă vor crede nebun, dar știu că sunt câțiva printre noi care îmi dau perfectă dreptate. Oamenii din exterior trebuie să știe că, deși poate noi le facem să pară ușoare, astfel de experiențe sunt dure. În schimb ce câștigi din ele merită tot efortul și suferința.
Cum te-ai antrenat pentru The Brutal? În mare…
N-am avut o constanță în antrenamente, deși trebuia s-o am. Pur și simplu, uneori viața are alte planuri cu tine. Pentru mine sportul este doar o pasiune, prioritățile mele sunt altele.
Așadar, mi-a lipsit constanța, dar am avut foarte multe antrenamente lungi în weekend-uri. Ajungeam vineri seara de la birou, ieșeam cu soția mea, adormeam împreună, apoi la 01, 02 dimineața mă urcam pe bicicletă sau ieșeam în Politehnică la alergare și terminam sâmbătă la 13, 14. Iar sâmbătă spre duminică iarăși.
dupa inot, la The Brutal (c) arhiva personala
Cum l-ai simțit, făcând o comparație cu 6633?
Este greu de spus că unul a fost mai greu decât altul. Dar în niciun caz nu pot spune că 6633 a fost mai greu. Știu, pare imposibil să spun așa ceva gândindu-mă că la Cercul Polar au fost condițiile meteo, distanța, tortura aceea psihică.
Cu toate acestea, la 6633 aveam un confort psihic la sfârșitul zilei, că pot dormi, că-mi pot trage sufletul chiar și pentru 2 ore din cele 24 cât are o zi. La The Brutal nu am avut acest confort. Am fost cu sabia deasupra capului, cu presiune 2 zile jumătate. Claire Smith, organizatoarea The Brutal este ”malefică”. J) Să gândești așa traseu cu timpii ăia limită…
Cum ai făcut tu trecerea la ultra? La acest concept, adică, ultra running, ultra triathlon… De ce ai simțit nevoia de mai mult și mai mult?
Trecerea a fost oarecum firească. Am progresat constant și am constatat că ce simt în timpul probelor de anduranță nu simt alergând mai puțin, dar mai repede. Așa a fost la mine, nu judec pe nimeni.
În timpul unor astfel de concursuri de anduranță se întâmplă unele lucruri, nu ți le pot explica. În cuvinte puține, te redescoperi, vezi ce poți, de ce ești în stare. Descoperi resurse care nu credeai că există. Te repoziționezi în raport cu mediul înconjurător, cu oamenii, înveți să apreciezi ce ai, să te bucuri de micile plăceri ale vieții.
Reușita unor astfel de curse ține în bună măsură de conștiinciozitatea pregătirii și a antrenamentelor, pe termen lung. Nu te obosesc antrenamentele, nu îți influențează celelalte activități pe care le ai de făcut în viața de zi cu zi?
Cu siguranță că antrenamentele încep să te consume la un moment dat. Începi să nu mai vrei, să-ți pui întrebări cu tentă negativă. Dar trebuie să fii concentrat. Ai ceva de făcut și trebuie să faci asta. Ca la birou. Ai un proiect, îți place la început, apoi îți vine să dai de pământ cu el. Ce faci? Îl lași baltă? Nu cred. Așa și la ultra. De altfel mantra mea la The Brutal a fost ”Începi. Și termini. Atât.”
Până la acest moment și eu și cei apropiați putem spune că antrenamentele mele nu i-a afectat. Asta pentru că mă antrenam când nimeni nu avea nevoie de mine: dimineața sau noaptea. Nu mă chema nimeni la bere atunci. J În plus, în cazuri în care aveam altceva de făcut, renunțam la antrenamente pur și simplu. După cum am spus, viața mea e alta, iar dacă va fi vreodată să regret ceva în viață, cu siguranță nu voi regreta că nu m-am antrenat mai mult. Voi regreta că nu am stat cu cei dragi, că nu am ieșit mai mult cu prietenii și multe altele.
Ce crezi că trebuie să ai ca să faci anduranță extremă?
Când te apuci, nu trebuie să ai nimic. Totul se antrenează. Nu suntem supraoameni, suntem oameni simpli care și-au antrenat acele caracteristici pe care oricare dintre noi le are într-o mai mică sau mai mare măsură. Conștiinciozitate, determinare, disciplină, încredere în sine. Toate astea se câștigă în timp, pas cu pas.
Ce urmează pentru tine? Ce curse ai în plan?
Bună întrebare… Sincer, am ceva planuri, dar nu sunt încă concretizate. Sunt doar gânduri. Momentan vreau să mă liniștesc puțin și să mă gândesc la ce fac. Pentru că deși antrenamentele mele nu îi afectează pe cei dragi, concursurile la care particip îi afectează. Ori eu nu pot trăi cu asta. Pot duce astfel de încercări, dar ei nu dorm și orice poză cu mine terminat care apare pe Facebook, îi consumă. Nu pot trăi cu gândul ăsta. Așadar, urmează să am o perioadă de reflecție. Dar orice voi mai face, va fi cu ”dezlegare” de la ei, asta e clar. J
Ce ai învățat după cursele astea? Cu ce ai rămas?
Am învățat foarte multe lucruri… Mi-este imposibil să le enumăr aici pe toate… Am învățat că viața merită trăită, că fiecare clipă lângă cei dragi nu se mai întoarce. Am învățat că nu ești singur, că noi contăm foarte mult doar împreună. Că trebuie să pleci umil, smerit în orice cursă.
Că planurile de acasă nu au nicio treabă cu ce se întâmplă în teren, în cursă, că trebui să te adaptezi, să fii deschis. Am învățat că potențialul uman este enorm și că poți face orice îți propui.
Andrei Gligor ia startul la cursa de anduranță Grand to Grand Ultra!
Andrei la Sahara Race, în Namibia
Între 2017 şi 2019 ultramaratonistul Andrei Gligor aleargă 2045 km la şapte dintre cele mai dificile curse de anduranţă din lume, încercând să tragă un semnal de alarmă privind desertificarea sudului ţării şi să mobilizeze opinia publică să se alăture unui proiect de impact pentru generaţiile viitoare, Pădurea Copiilor.
Pe 24 septembrie va lua startul la Grand to Grand Ultra, 273 km de alergare în 6 etape în deşertul Nevada. Va porni de pe inelul de nord al Marelui Canion şi va trece linia de sosire pe Grand Staircase, la altitudinea de 2600m.
“Terenul pe care se alerga va fi extrem de variat: de la dune de nisip, canioane înguste, câmpuri cu bolovani, precum şi pasaje tehnice cu stanca unde accesul se face cu ajutorul corzilor. Mă simt însă în formă, genunchiul nu mai doare şi sper că voi putea să-mi iau de pe cap cifrele astea două: 11 la general şi 6 la categorie. Merg la Grand to Grand Ultra pentru o clasare în primii 10” spune Andrei Gligor.
Prima cursa din circuitul CaliVita 7 Deserts s-a desfăşurat la sfârşitul lunii aprilie, în cel mai vechi deşert din lume, deşertul Namib, acolo unde Andrei a alergat 250km la temperaturi ce au depăşit adeseori 40-45 de grade. A fost doar începutul unei serii de curse extreme pe toate cele 7 continente, pe care sportivul îşi doreşte să o finalizeze în următorii doi ani.
Cursa din Namibia nu a fost una deloc uşoară pentru Andrei, care înainte cu trei săptămâni de plecare, a descoperit un chist parameniscal la genunchiul stâng, dându-i peste cap toate planurile pe care şi le făcuse pentru acea cursa. Chiar şi aşa, el a terminat cei 250km pe locul 11 în clasamentul general şi 6 la categoria de vârstă 30-39.
A urmat, în luna iunie Gobi March: 250 km de alergare în deşertul Gobi, la graniţa dintre China şi Mongolia. A fost o cursa, în care Andrei a avut reale probleme din cauza altitudinii, primele patru etape desfăşurându-se între 2200m-2900m. În pofida dificultăţilor de aclimatizare, sportivul a reuşit din nou să se claseze pe poziţia 11 în clasamentul general şi 6 la categoria de vârstă 30-39 de ani.
Gobi March, China
“Gobi March a fost pentru mine o cursa total diferită de Sahara Race (Namibia) prin prisma diversităţii reliefului dar şi a diferenţelor de temperatura de la o zi la altă. Nu degeaba este denumită de organizatori cursa celor patru anotimpuri. Mă bucur totuşi că am reuşit o clasare destul de bună în condiţiile date iar asta nu mă face decât să privesc încrezător către cea de-a treia cursa din circuit, cea din Statele Unite, de pe 24 septembrie”.
Andrei Gligor, ultramaratonist pentru fapte bune, va străbate în pas alergător 7 deserturi şi va strânge resurse pentru plantarea şi îngrijirea de puieţi pe 7 hectare de teren degradat din sudul României.
“În ultimii 6 ani am alergat peste 20.000 kilometri şi am dedicat majoritatea curselor la care am participat unor cauze care îmi sunt aprope de suflet. Şi cred cu tărie că la finalul zilei nu este vorba doar despre o medalie frumoasă agăţată la gât, ci despre ceea ce poţi da înapoi comunităţii. Iar dacă în drumul meu reuşesc să inspir oamenii să-mi calce pe urme, atunci efortul meu nu va fi în zadar. Ştiu că aventură în care pornesc acum nu va fi deloc una uşoară, însă sunt hotărât să duc acest proiect la capăt iar în urmă lui să rămână satifacţia că o pădure tânăra se va naşte în sudul României, de beneficiile căreia vom avea parte cu toţii peste ani”.
Andrei a început să alerge în urmă cu 6 ani după ce s-a refăcut în urmă unei operaţii de ruptură de menisc.
Până atunci nu alergase deloc. Însă a fost de ajuns să treacă linia de sosire a primului sau maraton (Atena 2011) pentru a se îndrăgosti iremediabil de alergarea pe distanţe lungi. De la distanţă clasică a maratonului (42 de kilometri şi 195 m) Andrei şi-a îndreptat atenţia spre curse din ce în ce mai dificile, cu sau fără diferenţa de nivel, pe teren accidentat sau pe plat, multe dintre ele de peste 100km.
Gobi March
În cursele de acest tip concurenţii aleargă timp de o săptămâna sau mai bine, cu un rucsac în spate, cântărind aproximativ 10kg, în care au toată mâncarea şi echipamentul necesar supravieţuirii în deşert, organizatorii punând la dispoziţie doar apă şi la nevoie, asistenţă medicală.
CaliVita 7 Deserts este programul sau de competiţie pentru următorii doi ani. El se antrenează în ritm alert în fiecare zi, atât cât îi permite timpul, înainte şi după programul de serviciu – lucrează în domeniul IT. Exclusiv pentru acest proiect Andrei a alergat nu mai puţin de 3000km din luna august 2016 şi până în prezent.
După Grand to Grand Ultra, în vara anului 2018, atletul va trece prin peisajele fascinante ale traseului Fire & Ice din Islanda (250km), cu gheţari, dune şi zone vulcanice. În toamna anului 2018, Andrei va participa la ultramaratonul din deşertul Atacama, Chile (250km), cel mai arid deşert din lume şi apoi The Last Desert, Antarctica (250km), la temperaturi de -30 de grade. În 2019, sportivul va avea de parcurs 522 de km în Australia, traseul cel mai lung din toate cele şapte curse. Vor fi în total 2045 de kilometri alergaţi pe toate cele 7 continente, într-unele dintre cele mai ostile medii de pe planetă.
Îl puteți citi pe Andrei pe site-ul său, la http://andreigligor.ro/.
*fotografii arhiva personală
Andrei este sustinut in proiectul sau de: CaliVita Romania – sponsor principal
XNutrition Romania, CEP Romania, Quantum Sport, Explore Sport, Stem Sure, Doctor MIT, Running Mag, Garmin, Trisport
Ronaldo. Despre motivație.
(c) Soccer Legends
Nu am înțeles niciodată fotbalul sau adorațiile, palpitațiile și fanatismul pe care le stârnește. Nici măcar atunci când la mine în oraș s-a ieșit pe străzi cu drapel și vuvuzele, cu chiote și urlete de bucurie pentru o calificare a echipei naționale, la un Campionat European sau Mondial, nu mai știu ce anume era exact.
Dar asta nu înseamnă că nu respect acest sport și performerii săi.
Cristiano Ronaldo, un nume care a făcut și continuă să facă istorie.
Deține un palmares aiuritor: nenumărate Baloane de Aur, titulaturi mondiale de Cel mai bun marcator, Cel mai bun jucător, a fost declarat cel mai îndrăgit jucător de fotbal de către fani din întreaga lume.
Anul trecut a fost, așa cum a spus și el, cel mai bun din cariera lui, căci 2016 a arătat cam așa pentru Ronaldo: a câștigat împreună cu echipa națională de fotbal a Portugaliei, țara lui de baștină, UEFA EURO 2016, (fiind prima dată în istorie când Portugalia câștigă titlul european), a câștigat Liga Campionilor cu Real Madrid, echipa unde joacă, dar și Club World Cup.
Un titlu european, două titluri mondiale… Un an glorios, dar Ronaldo este obișnuit cu gloria, o trăiește de ceva timp și totuși continuă să joace la cel mai înalt nivel, an după an.
Nu poți să nu te întrebi cum se menține motivat: a câștigat tot ce se putea câștiga în sportul pe care îl practică, și totuși nu se oprește. Ce îl mână în luptă?
L-au întrebat și jurnaliștii de la World Soccer treaba asta, și iată ce a răspuns:
“Pentru mine, fiecare nou sezon este o provocare. Mulți mă întreabă cum voi continua să mă motivez pentru a câștiga în continuare, având în vedere că am câștigat deja totul.
Dar fotbalul este pasiunea mea și pot în continuare să îmi fac fanii fericiți. Oamenilor le place să mă vadă jucând așa că încerc să fac tot posibilul, să marchez, să îmi ajut echipa să câștige trofee, individual și colectiv. Fiecare an este o provocare, anul acesta va fi la fel ca în ultimii 10 ani. Vreau să marchez cele mai bune goluri, să îmi mențin performanța, asta încerc să fac tot timpul“.
Asta putem să apreciem cu toții, fie că ne uităm sau nu la fotbal. Asta înseamnă măreție.
Să ajungi cel mai bun din lume în ceea ce faci și să nu te oprești.
Să te hrănești cu asta zi de zi. La vedere sunt poate trofeele, rezultatele, dar după cortina roșie este transpirația, este dedicarea, este energia consumată din fiecare zi. Ronaldo are deja tot ce își dorește și probabil bani cât să îi trăiască familia până la al 7-lea an pe-o plajă în … (insert cea mai tare plajă :D). Și totuși nu se oprește.
Îți scrie și își rescrie povestea în fiecare zi.
Putem lupta pentru asta, nu? Putem să ne străduim, să încercăm de o sută de ori, să ne ridicăm de și mai multe ori, în spatele cortinei roșii.
Vă las cu un interviu realizat de către Herbalife cu Ronaldo, în cadrul campaniei #truetoyourstory, în cadrul căreia campionul răspunde la 7 întrebări.
Până la urmă, asta înseamnă #truetoyourstory: să îți cauți drumul, al tău și numai al tău, și când l-ai găsit, să depui efort în fiecare zi pentru asta. Credeți cumva că titlurile lui vin ușor? Nu, în fiecare zi sau săptămână este în sala de forță sau pe teren și deși urăște să alerge pe bandă o face aproape în fiecare zi.
(Ronaldo este sportiv sponsorizat Herbalife.)
Enjoy:
Platforma Galantom.ro atinge pragul de donații de un milion de euro, după 4 ani
Peste 3.200 de oameni de bine din România au strâns 1.000.000 de euro pentru cauzele caritabile în care cred, prin intermediul Galantom.ro, platformă online de fundraising pentru organizații nonguvernamentale, în decursul celor 4 ani de la lansare.
Fie că au alergat la maraton, fie ca şi-au propus o provocare personală prin care să îşi învingă limitele, fie că şi-au dăruit ziua de naştere sau o pasiune, fie că au renunţat 30 de zile la fumat sau şi-au donat banii primiţi ca dar de nuntă, “galantomii” au ales să folosească aceste motive ca să susţină un proiect al unei organizaţii nonprofit şi să contribuie la implementarea acestuia în comunitate.
Oameni diferiţi în convingeri, valori, statut social, profesii sau pasiuni au în comun pe Galantom dorinţa de a face bine, parte din ei în mod constant, contribuind la dezvoltarea acestei comunităţi unice în jurul platformei.
Proiectele pentru care s-au strâns fondurile acoperă domenii diverse de impact social precum sănătate, mediu, educaţie, sport, incluziune socială sau dezvoltare comunitară.
Peste 140 de organizații non guvernamentale au utilizat cu încredere platforma pentru a strânge fonduri, printre care HOSPICE Casa Speranţei, Salvaţi Copiii, United Way, Noi Orizonturi Familia, Învingem Autismul, HelpAutism, Padurea Copiilor, MaiMultVerde, WWF România, Asociaţia PAVEL, HHC România, OvidiuRo, Fundaţie Principesa Margareta, Școala de Valori, Ajungem Mari şi altele.
“De multe ori când am nevoie de un puseu de energie și motivatie, intru pe Galantom și citesc poveștile oamenilor frumoși care fac eforturi să sustină prin fundraising voluntar proiecte sociale ce contribuie la rezolvarea problemelor comunităților lor. Asta mă umple de energie pozitivă şi speranţă că lucurile merg pe un făgăş bun. Un indicator îmbucurător pe platformă este nivelul ridicat al donației medii care se menţine de mai bine de 2 ani în intervalul 110-120 RON.“ spune Gabriel Solomon, iniţiator Galantom.ro.
