Laura Baciu: Sportul mă face să țin capul sus oriunde
Am început să fac sport pe la 24 ani. Păi cum să mă fi apucat înainte, dacă până la vârsta aia am crezut o viață întreagă că sunt prea slaba și voiam să mă îngraș? (nu-mi dăduse prin cap că sportul ar putea ajuta, masă musculară, treburi…) Mi se părea că trebuie să mă conserv, doar doar se pune ceva pe mine.
Bine, în copilărie, părintii m-au trimis la ceva cursuri de înot, tenis (n-am trecut niciodată de un nivel de bază) și ski, dar nu cred că se pune în „economia de ansamblu”. Am cam lenevit deci până după facultate.
Îmi amintesc că la început făceam escaladă. Nu atât pentru sportul în sine, cât pentru că grupul era fain și era atât de bine când ieșeam la stâncă, dormeam la cort, spuneam povești la foc și râdeam mult. O atmosferă pe care n-am regăsit-o ulterior nicăieri. Cred că de cățărat mi-a fost de fapt mereu frică, dar mânată de prieteni, am tras de mine. Era pe vremea când alergatul mi se părea cel mai plictisitor lucru de pe pământ. Ziceam că n-o să fac asta niciodată. Am un prieten foarte bun, Tibi, care s-a străduit ani de zile să mă ducă la alergat; îi spuneam „Cum, de ce să alerg? E degeaba. Nici măcar n-ai o minge cu tine, alergi după ce? Hai mai bine la tenis”. Până la urmă, tot el m-a dus la escaladă, și așa a început totul.
2010 – Tri Challenge Mamaia – foto Va Al
Am făcut escaladă vreun an și jumătate, cred că ajunsesem la un nivel mediocru spre decent. Și-apoi, într-o zi, la birou, un coleg m-a întrebat dacă nu vreau să fiu în echipă cu el la Maratonul DHL, să alerg 7 km (văzuse el că am sărit cu parașuta și că urc stânci, deci s-a gândit că sigur sunt bună la alergat – d’oooh 🙂)). Așa că în seara respectivă am alergat în jurul blocului, pentru prima oară, cât am putut eu. Și-un pic peste. Eram frântă, obosită, sfârșită, nu mai știam de mine.
Eram convinsă că alergasem mult peste 7 km și că sunt pregătită să câștig la DHL. Și pentru că, evident, nu aveam ceas de alergare și nici telefon cu Endomondo pe vremea aia, am luat mașina pe același traseu ca să văd cât amar am alergat. Iei, erau aproape 2km… J; mda. M-am deprimat groaznic, dar a doua zi dimineața eram hotărâtă să ajung să alerg la DHL. În anul ăla nu s-a mai ținut, dar microbul intrase.
Prima mea competiție a fost alergarea în ștafetă „3 muschi tari”, cu încă doi prieteni, la triatlon la Mamaia, în 2010. Minunat, avem niște amintiri frumoase tare, cred că a fost primul concurs pentru toți trei, așa că înotătorul (Iepu) a participat în neopren de scuba (a iesit din apă vânăt, abia respira, îl și închisese prea strâns la gât, trăsese și prea tare față de cât era de antrenat, am crezut că aia e, gata, obștescul sfârsit pentru echipă), apoi biciclistul (Andu) s-a luptat cu un spin de la un trandafir și a făcut pană, iar la mine…na, se vede în poza de mai sus ce bine a fost (încă purtam tricoul preferat de la cățărat :)).
Culmea, n-am terminat primii, deși auzisem pe-atunci că dacă mănânci paste în seara dinainte de cursă, vei fi un zmeu. Am facut și noi asta, dar poate totuși nu funcționează la toată lumea…
2014 – Maratonul Olteniei – foto Tache Foto
Antrenamentele mele sunt ca mine. Când prea organizate și cuminți, când haotice și surprinzătoare. După ce 2 ani de zile am auzit zilnic că trebuie să alerg mult și să iau podium (ca doar „e o porcărie asta cu <mergi ca să participi>”), am trecut în tabăra cealaltă, în care mi-am dat seama că sunt șanse totuși limitate de a ajunge la Olimpiadă și că dacă nu mai e plăcere, e chin. Iar mie nu-mi place să mă chinui.
Sportul meu preferat : Oscilez. Îmi place alergarea foarte mult, în parte și pentru că e cel mai ușor sport ca pregătire (adică poți alerga oriunde și oricând), dar am perioade când aș înota mult, muuuult. La înot însă nu am niciodată aceeași consecvență a antrenamentelor pe care o am la alergare, așa că nu prea progresez; cred că asta îl înfurie rău pe antrenorul meu, Flabio (n.r. Flabio Carmona), căruia îi mulțumesc și aici că are atâta răbdare cu mine.
Greu de ales. Dar pot să spun liniștită că dintre cele 3 sporturi ale triatlonului, cu bicicleta mă împac cel mai greu. Nu merge și nu merge. Nu m-am trezit în nicio dimineață de când mă știu să sar din pat și să zic: „ Moamă, am chef să mă urc în șa și să pedalez până la Giurgiu și înapoi!” Nici măcar până la ieșirea din București. Singurele dăți când îmi place să iau bicicleta sunt când merg la câte o terasă și am chef de un pahar de vin. Sau ca să mă duc la o cafea în Poiană, când sunt acasă, la Brasov.
2013 – Tri Challenge Mamaia – foto Triathlon Challenge
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este din triatlonul de la Mamaia, în 2013. Eram înscrisa la individual, dar și la ștafetă cu Ana și Laura (High5 Rock&Roll Girls). Rolul meu era sa înot într-o apă neprietenoasă, cu valurile alea cele mai enervante, nici mici, nici mari. Eram destul de la început cu înotul și era printre primele curse, aveam ambiții mari și știam că fetele depind de mine.
Startul a fost ca orice start de la triatlon, știu ca am luat câteva guri sănătoase de apă când un băiat (simpatic, sunt convinsă) a trecut efectiv peste mine și mi-a trântit apoi și un picior pe undeva prin piept. Ei, și asta combinată cu valurile enervante au reușit să mă amețească cu totul. Și înotam, și mi s-a făcut rău de la valuri și voiam să ridic mâna să mă ia barca, și iar înotam, și iar mă gândeam să renunț, mai ales când realizam că nu făcusem nicio treime din traseu.
Sunt convinsă și acum că singurul lucru care m-a dus până la ieșirea din apă a fost gândul la fete. Și faptul că știam că mă așteaptă pe margine cu sufletul la gură. Dacă nu aș fi fost cu ele în echipă și făceam doar individualul, cred că ridicam frumușel mâna, urcam în barcă, vă pup, ne vedem la anul! Până la urmă, se vede treaba că am făcut bine că nu am renunțat, că am și câștigat atunci la ștafete.
2014 – confirmarea de la NY Marathon
Competiția mea preferată este Maratonul de la New York, cum altfel? Cred că nu am transmis nimănui, nici măcar celor foarte apropiați, exact ce a însemnat cursa asta pentru mine. Mi-am dorit-o foarte mult (cumva în secret, pentru că după primul și singurul maraton de până atunci, spusesem că rămân doar la curse mai scurte și m-am înscris la tragerea la sorți mai mult în joacă).
A fost o experiență incredibilă, pe care o doresc oricărui alergător, pentru că nu se compară cu nicio altă cursă.
Am fost foarte egoistă în ceea ce privește maratonul asta, în sensul în care am povestit destul de limitat despre el, am vrut și vreau în continuare să țin foarte mult din experiența doar pentru mine.
Cert e că m-au impresionat foarte mult americanii și atitudinea lor față de acest maraton, incredibil cât de mulți oameni puteau fi pe străzi. Peste un milion de persoane, peste tot pe traseu, cu o energie îngrozitoare – adică știți cum e în general la curse, când zici „stai să trec de pâlcul ăsta de oameni, că fac dreapta și nu mă mai vede nimeni dacă mă opresc un pic lângă copăcel”? Ei, aici nu puteai, că erau peste tot! Mai puțin pe poduri, că acolo i-ar fi zburat vântul. Dar acolo nici nu mi-aș fi dorit să slăbesc ritmul, la ce rafale erau.
Am râs mult, am dedicat fiecare 2 km câte unei persoane importante (mi-ar fi fost imposibil să găsesc 42 de persoane importante) și am plâns foarte mult de prea multă fericire la final. Este singura cursă în care îmi doream să mai fie, să nu fie doar 42 km, că e prea frumos.
Am plecat de acolo cu gândul (scris pe bucket list) că mă voi întoarce ca voluntar sau ca susținător.
2011 – 3 muschi tari la Fara Asfalt – foto High5
Cel mai mândra sunt de faptul că am avut inspirația să accept propunerea lui Cristi și să mă ocup de High5 de la începuturile lui în România. High5 m-a conectat cu lumea asta minunată a sportului, am cunoscut oameni care m-au inspirat și pe care sper să îi am aproape mereu. A fost o onoare să lucrez cu brandul ăsta până unde e el azi. Iar acum (pentru că de curând am ieșit și nu mă mai ocup de operațiunile din România) mă uit în spate cu drag la cei peste 4 ani pe care i-am dedicat și-mi vine să mă bat pe ambii umeri că am luat așa o decizie bună și că m-am implicat. De fapt, nu doar că-mi vine, chiar o fac.
Prietenii mei spun că nu sunt destul de „rea” în curse. Și că, la cât sunt de lungă, ar trebui să alerg și să înot mult mai bine decât o fac.
Dar și că am inspirat oameni să se apuce de sport. Și când aud asta, mă îmbujorez și mă bucur și îi iert pentru cele de mai sus.
2015 – Ecomarathon – foto Andrei Valentin Dragusanu
Sportul mă face să mă simt frumoasă. Da, și nu pentru că el conturează frumos forme (un pic și de-asta), ci pentru că mă face să țin capul sus oriunde. Știu că am ajuns să am o mare încredere în mine și o atitudine pozitivă în parte datorită sportului.
Am învățat despre mine că pot să îmi găsesc timp pentru toate pasiunile mele. Și că niciodată nu ești prea ocupat. Și mi-ar plăcea să transmit asta și mai departe, pentru că văd din păcate prea mulți oameni care nu fac lucruri care le plac și care se complac în situații care îi fac nefericiți, ascunzându-se în spatele scuzei că sunt prea ocupați și că muncesc prea mult.
Uneori, mi se întâmplă să – vai de mine cate continuari poate avea formularea asta, ohohoooo 😀
Bine, legat de sport: mi se întâmplă să îmi zic „cine te-a pus să vii la concursul ăsta? Nu puteai să stai frumos acasă, să vezi un film, în loc să fii pe urcarea asta care nu se mai termină? Nu vezi că n-ai nicio treabă cu alergarea?” (dar na, mâna sus cine nu aude vocile astea în concursuri).
Mi se mai întâmplă și să merg la concursuri neantrenată și să îmi promit că nu mai fac asta niciodatăniciodată, că uite ce bine ar fi fost dacă te-ai fi trezit în diminețile alea cu ploaie, prințesă…
Bine, și mai e ceva: mi se întâmplă câteodată să visez cu ochii deschiși cum trec linia de sosire de la un maraton în timp ce aud orchestra cântând partitura mea preferată din Ceaikovski. Asta e, am zis-o. Sper că nu am stricat ceva și nu se mai întâmplă din cauză că am dat în scris.
2015 – No Stress Olimp 2 – foto Donez Amintiri
Obiectivul meu în 2015 este să alerg maratonul din Istanbul în sub 4 ore. Sunt consecventă, îl păstrez de anul trecut, a fost același obiectiv și pentru New York J Acolo nu mi-a ieșit și vreau să-mi iau revanța. Istanbulul este orașul meu preferat, mă mir că abia acum m-am gândit să alerg acolo. Și abia aștept să asezonez maratonul cu niște gozleme și baclava.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienta mea, aș spune că echipamentul de mulți bani e bun când știi ce să faci cu el. Am mai spus-o și o voi repeta: în parc sau pe pistă, cei mai buni alergatori sunt cel mai simplu echipați.
2015 – Semi Intersport Brasov – foto Rares Popa
Așa că nu dați din primul moment bani pe biciclete scumpe, cel mai bun ceas de alergare sau gama completă de energizante (chiar dacă sunt High5 :)). Nu de la început. Că nici nu vă vor face mai fericiți, nici nu veți fi mai rapizi. Plus că în echipament de compresie se vede burtica mult mai bine.
Mai degrabă bucurați-vă de sport în sine, indiferent ce alegeți să faceți. Pentru că, din fericire, suntem într-o țară în care se poate face aproape orice sport vă doriți.
Anul acesta alerg din nou la Maratonul Olteniei!
Când am descoperit eu alergarea de trail nu mai eram nici așa de tânără și nici așa de odihnită! 😀 Practic, aveam 33 de ani (nu am o problemă să îmi strig vârsta în gura mare) și încă nu mă recuperasem complet după o cursă Ironman. Știu, cursa a fost pe final de iunie iar revelația mea cu alergarea de trail s-a petrecut cam 2 luni mai târziu. Dar oboseala aceea îți rămâne cumva, oricât ai dormi, mânca…
So, ca toate lucrurile faine din sport cu care m-am găsit cam după frumoasa bornă de 30, așa s-a petrecut și cu alergarea de trail: m-am prezentat frumușel la start, în Râmnicu Vâlcea, la Maratonul Olteniei, powered by CEZ Romania, și am început cu distanța unui semimaraton – încă eram sub imperiul ideii de anduranță și 10 kilometri mi se păreau o glumă. Sigur, între timp nu mai râd așa tare când mă așteaptă distanța asta în alergare :D.
Am început frumușel cu 1.2 km de șosea, apoi ne-a lovit pe toți un urcuș din ăla ticălos și apoi am intrat pe potecă, și ne-am întâlnit cu o nouă urcare dușmănoasă.
Curgeau apele de pe noi ca la concurs :D, dar s-a întâmplat ca după primii kilometri să uit cumva de traseu și de greutate. Era o zi luminoasă, un verde crud în jur, copăcei și surprizele pădurii la tot pasul: ba o urcare nisipoasă, ba o coborâre cu rădăcini, ba un sătuc izolat la care nici nu știam când am ajuns, ba un concurent care încerca să te depășească…
Lucrurile au devenit cu adevărat intense după o oră de urcări și coborâri, de alergătură cu “concurența“ în ceafă. Aici e povestea cursei, din seria “dacă doriți să revedeți“.
Toată combinația asta de natură pură și endorfine și pământ – v-am spus că urăsc asfaltul?; la mine în cartier asfaltează ăștia, într-un final, și, în timp ce toți vecinii se bucură, eu suspin – deci toată combinația asta, cu sudoare, adrenalină și durere în muschi și scrâșnit din dinți m-a cucerit. Așa am aflat și eu că atunci când merg în Tineretului e mult mai distractiv să alerg printre copaci decât pe asfalt, în jurul lacului. Dar lasă, vine și ziua aia când mă mut eu la munte! 😀
Anul ăsta mă bag la tura de 10 kilometri de alergare – nu, nu mi se mai pare amuzantă distanța asta, nu am mai alergat foarte lung lately, dar o să recuperez la biclă. Mă așteaptă 50 și ceva de km cu diferență de nivel. Can’t wait!
Maratonul Olteniei este pe 29 și 30 august, timp de pregătire și hidratare e :D, așa că ne vedem acolo.
Concursul va fi la cea de a 3-a ediție, va fi ca de obicei inițiat și energizat de Grupul CEZ în România. Sunt două zile de sport și aventură, 2 trasee de mountainbike, de 33 de km și respectiv 52 km iar pentru pasionații de alergare 21 de km, adica semimaratonul și cursa de 10 kilometri.
Până atunci, mai povestim pe aici cum anume să abordăm cursa, cum să ne antrenăm pentru distanțele de alergare, ce echipament să avem la noi pentru traseul ăsta și tot așa. Fiți pe poziții și spor la antrenamente!
Premieră românească de aventură: cu jeepurile, de la cel mai arid deșert din lume la cel mai mare deșert de sare, prin munții Anzi
Roxana Lupu
Extreme Travel, prima agenție de turism de aventură din România, marchează o nouă premieră exotică în zona turismului: prima traversare în cadrul unei expediții turistice românești a celui mai arid deșert din lume, deșertul Atacama, din America de Sud, apoi peste munții Anzi către cel mai mare deșert de sare al lumii, Salar de Uyuni în Bolivia.
Echipa Extreme Travel conduce români în destinații spectaculoase ale planetei: de la cele mai înalte și celebre culmi muntoase – Mont Blanc (Franța), Mount Kenya (Africa), Aconcagua (Argentina), la trekking și aventură în Patagonia, Venezuela,Tanzania, Borneo, Antarctica, Peru, America Centrala, și multe altele.
L-am prins între două avioane pe Radu Vatcu, ghid montan și alpinist, fondator și actionar Extreme Travel, și l-am întrebat câte ceva despre asta.
ADRENALLINA: Hei, Radu, cât a durat această traversare exotică și cum a fost expediția, spune-ne mai multe despre aventura asta.
Radu Vatcu: S-a întâmplat la începutul acestui an; este unul dintre traseele pe care le visez de multă vreme, și anul ăsta iată că a devenit realitate Traversarea Anzilor între Atacama și Salar de Uyuni a durat 3 zile și 3 nopți și a fost o călătorie incredibilă, pentru că peisajele par desprinse dintr-un basm; deșertul oferă niște peisaje incredibile iar fotografiile pot vor vorbi mai mult despre asta.
Așadar, am trecut de la un deșert la altul prin Anzi, la peste 5.000 de metri altitudine. Am dormit la 4.300 de metri. Este o schimbare bruscă de altitudine,de la 2500 de metri până la 4.000, dar toți cei din grupul Extreme Travel au făcut față cu brio. Când vezi nebunia de culori a lacurilor vulcanice, în paleta asta de verde, turcoaz, albastru, rosu… și cînd în sfârșit ai ajuns la 4.000 de metri și te așteaptă o baie în ape termale…
Deșertul Atacama este cel mai arid deșert din lume, și aici are loc „El Niño”, celebrul fenomen climatic care apare la 6-10 ani și se manifestă prin averse intense de ploaie care duc pentru un timp scurt la o înflorire a deșertului.
Arată incredibil imaginile cu deșertul de sare. Ce ați mai făcut acolo?
Circuitul acesta în America de Sud – Chile, Bolivia, Peru, mai cuprinde multe minunății: lacul Titicaca, Canionul Colca, Valea sacră a incașilor cn.r. Cusco 3350 m, Ollantaytambo 2750 m), celebrul sit Macchu Pichu, situat la 2.450 de metri altitudine, în mijlocul vegetaţiei tropicale…
Ce expediţii aţi mai avut anul acesta?
Am fost pe 5 continente. Am urcat la începutul anului pe Kilimanjaro, cel mai înalt munte din Africa, cu ai săi 5.895 metri, a urmat apoi Argentina, Bolivia, Chile Peru – cam o lună de zile în America de Sud, apoi am escaladat superbul Mount Kenya, tot în Africa, a urmat Noua Zeelanda si Australia, apoi Nepalul chiar in timpul cutremurelor devastatoare …. noi, slavă Domnului, am scăpat teferi și nevătămați.
Recent am esacaladat muntele Ararat si Kilimanjaro unde am reusit sa stabilim un nou record de vârstă prin ascensiunea celor mai tinere alpiniste românce : Geta Popescu și Mara Savinescu, si un record de reușită prin succesul total al tuturor celor 11 membri ai expediției …
Urmeaza Elbrus, Cuba, din nou Africa de est… Și tot așa.
Ați avut și situații în expediții care v-au dat programul peste cap?
Da, pot să apară surprize, în destinațiile greu accesibile, și au și fost fost. În Venezuela, de exemplu, au fost niște zboruri anulate și am fost nevoit sa închiriez un avion particular ca să pot continua programul.
Știu că și expediția în Noua Zeelandă a fost o premieră și urmează în curând o alta, în Maroc…
Da, Noua Zeelandă este incredibilă. Este o destinație specială pentru iubitorii de aventură!
Ce este diferit la programele Extreme Travel, care este specificul vostru?
În primul rând, ne diferențiem prin program. Destinațiile sunt alese astfel încât oamenii să vadă ceea ce nu pot vedea mergand cu alte agenti, obiective pe care nu e atât ușor să le vezi, majoritatea greu de accesat. Vrem să le arătăm oamenilor cât mai mult posibil din țările vizitate, să ia contact cu localnicii, cultura, tradițiile… să trăiască o aventură, de la început până la sfârșit, una despre care să povestească prietenilor mulți ani. Nu suportăm ideea izolării dintr-un all inclusive, într-o plafonare totală.
Grupurile noastre sunt mici iar clienții noștri sunt mai deschiși către cunoaștere decât clienții altora. Excursiile și expedițiile Extreme sunt unele în care îți folosești mintea, să vezi, să înțelegi, să simți locurile acelea. Cei ce vin cu noi sunt oameni cu spirit de aventură, pasionați de călătorii, cu venituri peste medie, de obicei lucrează în multinaționale sau companii mari sau sunt antreprenori.
*** Extreme Travel este prima agenție de turism (extrem) de aventură din România, înființată în 2010 de Radu Vatcu (ghid montan). Programele Extreme Travel includ circuite pe toate continentele lumii și se adresează atât persoanelor cu experiență în escaladarea vârfurilor muntoase cât și celor fara aptitudini fizice deosebite, dar cu spirit de aventura si dorinta de a descoperi locuri deosebite si de a invata din cultura altor popoare. Echipa Extreme Travel este formata din ghizi de turism profesioniști și alpiniști, care însoțesc grupul turistic în fiecare expediție.
Informații despre Extreme Travel se găsesc pe website-ul www.extreme-travel.ro și la pagina de Facebook, aici.
Câștigătorii de speranță la Crosul HOSPICE
Pe aleea de sub Tâmpa din Brașov a avut loc cea de-a șaptea ediție a Crosului HOSPICE. Sâmbătă, pe 11 iulie alergători de toate vârstele au dăruit speranță celor care suferă de o boală cronică prin prezența la startul unuia dintre cele patru trasee menajate: Martinel (600 m), Waters (2 km), Arvato (4 km) și Miele (10 km).
Banii care s-au strâns din sponsorizări și taxele de înscriere vor fi folosiți de HOSPICE Casa speranței pentru copiii și adulții care suferă de o boală incurabilă.
Pe lângă participanții care s-au înscris individual, la cros, au luat parte echipele mai multor companii: Raiffeisen, Preh, Draxlmaier, GSK, Cerner, Siemens, Duvenbeck și Romanian Vacation.
Pe lângă kit-ul de alergător, toți participanții au primit un voucher pentru un serviciu medical gratuit oferit de HIPERDIA și un voucher de reducere de 10% la consultațiile de cardiologie de la Clinicco.
Încasările provenite de la ediția de anul acesta a Crosului „Aleargă TU pentru EI!“, din sponsorizări și taxe de înscriere, însumează 10.000 de euro, fonduri ce vor asigura medicamentele necesare pacienților HOSPICE din Brașov, timp de jumătate de an.
De 23 de ani, HOSPICE Casa Speranței acordă servicii de îngrijire paliativă gratuite copiilor și adulților diagnosticați cu boli incurabile.
Forestier si single track pe bike, la Dumbrava cu Mărgăritar
Cea de-a treia ediție a competiției „Dumbrava cu Mărgăritar” organizată de Riders Club va avea loc pe 8 august 2015 în Parcul Natural Comana. 500 de rideri au dat deja curs invitației și vor goni în încercarea de a cuceri un loc pe podium, sau cel puțin vor lua startul cu intenția de a se distra în natură.
40 de curse de poveste la Dumbrava cu Mărgăritar
Pe cele trei traseele pregătite de Echipa MPG împreună cu Răzvan Jugănaru, multiplul campion național la MTB, Ciclocros și Velodrom, drumurile forestiere se îmbină cu single-track-urile speciale.
Primul traseu este unul scurt, de 13 km, pe care orice rider începător poate pedala și se poate bucura de o cursă reușită. Al doilea este unul standard, de 20 km, dedicat celor cu ceva mai mult experiență competițională, iar ultimul este traseul Epic, de 40 km, care va provoca cicliștii cu antrenament și vechime în MTB să arate cât de bine stau la capitolele îndemânare și forță. Pe aceste trei rute se vor desfășura nu mai puțin de 40 de curse, împărțite pe 4 niveluri și 7 categorii de vârstă. Toate au ca punct de plecare localitatea giurgiuveană Mihai Bravu.
Până pe 19 iulie, taxa de participare la Dumbrava cu Mărgăritar este de 75 de lei, așadar grăbiți-vă să vă rezervați un loc la preț redus. Pentru copii, prețul de înscriere este unic de 25 de lei. Plata locului rezervat se poate efectua până în ultima zi deschisă înscrierilor online, respectiv 5 august.
Mountainbike la Trofeul Muscelului
Dacă vă doriți să pedalați într-un cadru natural deosebit, pe un traseu solicitant, dar care să vă ofere satisfacții extraordinare la final, atunci Câmpulung vă așteaptă pe 18 iulie! Răzvan Jugănaru, multiplu campion național la MTB, Ciclocros și Velodrom împreună cu Riders Club 2015 organizează concursul „Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului”, o competiție plină de adrenalină, dar care oferă și posibilitatea unei aventuri pentru cei care au mai puțină experiență în ciclism.
Aventura montană începe la concursul Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului
Organizatorii au amenajat două trasee care se întind pe drumurile forestiere și potecile ce străbat poienile și pajiștile alpine ale Muntelui Strâmtu, pădurile întunecoase de conifere ale Culmii Măgura, cursul râului Bughea, precum și cărărui adăpostite de fagii Dealului Ciocanu. Primul traseu este unul standard, de 29 de km, pregătit pentru cei care își doresc mai multă plimbare, și mai au de acumulat la capitolele abilități tehnice și rezistență fizică.
Traseul Epic, cel de-al doilea, este amenajat pentru riderii cu experiență, căliți bine în urcări istovitoare și coborâri rapide, ce solicită manevre tehnice. Prima parte coincide cu cea a traseului Standard, iar restul drumului până la 53 de km va avea o succesiune de urcări relativ lejere și scurte, urmate de single trail-uri special amenajate pentru mountainbike.
Va exista un concurs special, destinat puștilor sub 14 ani, înscrierea se va face la fața locului și va fi gratuită. Concursul pentru copii se va desfășura pe un traseu delimitat în centrul Municipiului Câmpulung, parcurs ce va fi adaptat posibilităților fizice și tehnice ale acestora.
Peste 500 de participanți s-au înregistrat până acum în cea de a treia ediție a competiției Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului. Pentru cei care încă nu și-au rezervat locurile la start înscrierile sunt deschise online până pe 16 iulie pe pagina dedicată concursului. Totuși, dacă vă grăbiți , până pe 12 iulie este valabilă taxa de participare de 85 de lei de persoană.
Sport Extrem. Cine se dă cu placa pe… vulcan?
de Raluca Mihăilă
Poate vă gândiți că e periculos să vizitați un oraș al lumii unde există un vulcan activ. Poate îl și ocoliți în vacanța voastră din cauza asta. Sunt însă unii care se duc țintit la un vulcan activ, ca să… se dea cu placa!
Nu e o glumă, surfingul pe vulcan există și el ca activitate sportivă și recreativă 🙂 în lumea asta…Dacă ați rămas fără adrenalină, o puteți regăsi coborând cu o placă pe vulcanul activ Cerro Negro, din Nicaragua, de exemplu. Nici nu e scump: Quetzal Trekkers, care se ocupă de echipamentul și trainingul tău, îți oferă ocazia să încerci sportul ăsta extrem pentru suma de 30 dolari.
Cerro Negro, tradus Muntele Negru, este cel mai tânăr vulcan din America Centrală, s-a format în 1850 și a avut ultima erupție (cea cu numărul 20) în anul 1999.
Cică partea cea mai dificilă a acestei aventuri ar fi urcarea de 45 de minute până în vârf, la 728 de metri. După, începe distracția! Poți să cazi, să te tai în cenușa vulcanică, să respiri gaze otrăvitoare sau, dacă ești cu adevărat norocos, să te stropească niște lavă! 😀 Panta atinge un punct maxim de 41 de grade, astfel încât poți lesne ajunge la o viteză de 80 km/h.
Poți să adopți o poziție de snowboard, în picioare, sau poți sta jos, ca pe sanie, variantă în care prinzi o viteză mult mai mare pe rocile vulcanice.
Placa este din lemn, iar fundul său este acoperit cu un strat subțire de metal, pe care e lipită o bucată de plastic, care ajută la creșterea vitezei; ea trebuie înlocuită, deoarece se topește după 1 sau 2 ture. 😀
Cerro Negro, tradus Muntele Negru, este cel mai tânăr vulcan din America Centrală. S-a născut în 1850 și a avut ultima erupție (cea cu numărul 20) în anul 1999.
Cum e, îți iei bilet spre Nicaragua? 🙂
Triatlonista Antoanela Manac, despre Baku 2015: “Mă temeam că o astfel de cursă va fi greu de terminat pentru mine”
Roxana Lupu
Triatlonul este un sport tânăr în lume: și-a făcut debutul olimpic la Jocurile Olimpice de Vară din Sydney, în anul 2000, și de atunci au apărut peste 120 de federații naționale afiliate la Uniunea Internațională de Triatlon (ITU), înființată și ea în 1989. În România anului 2008 existau doar două competiții de triatlon și câteva zeci de participanți. Federația Română de Triatlon s-a înființat în 2012, acum 3 ani. Acum, în 2015, sunt multe concursuri de triatlon în calendarul competițional național iar numărul celor care aleg să practice acest sport, fie ei profesioniști sau amatori, este în creștere spectaculoasă. Suntem însă la început.
Am avut nevoie de acest mic intro pentru a înțelege puțin contextul și momentul în care ne găsim. Recent, România a participat în premieră istorică la probele de triatlon femei și bărbați din cadrul Jocurilor Europene de la Baku 2015, prima ediție a Jocurilor Olimpice Europene, ce a avut loc între 12 și 28 iunie în capitala Azerbaidjanului, Baku. Cei doi reprezentanți ai României au fost Antoanela Manac – feminin și Ciprian Bălănescu – la masculin.
***Antoanela Manac, triatlonista de 19 ani legitimată ca sportiv profesionist la Atena Sport Club Constanța, a încheiat competiția pe locul 36, iar Ciprian Bălănescu nu a reușit să termine concursul. (a fost ajuns de liderii cursei la ultima tură de ciclism).
Înainte de orice concluzie, trebuie să înțelegem faptul că suntem la început, să înțelegem nivelul la care este acest sport în România, în condițiile în care avem o Federație Română de Triatlon cu doar 3 ani de existență la activ, și să ne bucurăm totuși pentru acest prim pas.
Am vorbit cu Antoanela Manac despre cursa ei la Baku, despre cum s-a pregătit pentru asta și despre ce planuri sportive are pentru viitor. Antoanela a fost desemnată anul trecut Campioană Balcanică la Triatlon pe distanța sprint (n.r. 750 metri înot, 20 km bike, 5 km alergare) iar la Baku a fost pentru ea a doua oară când a parcurs în competiție distanțele unui triatlon olimpic (n.r. 1, 5 km înot, 40 km bike, 10 km alergare).
Triatlon Challenge Mamaia, 2014
Delegația României a încheiat Jocurile Europene de la Baku pe locul 17 din 42 de națiuni care au punctat în clasamentul pe medalii, cu 12 medalii, din care trei de aur, cinci de argint și patru de bronz. Aurul a fost cucerit de Ana-Maria Brânză la spadă, de Andreea Chițu la judo (cat. 52 kg) și de echipa feminină de spadă (Ana-Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop, Amalia Tătăran.
Pentru a fi alături de sportivii noștri, GROUPAMA Asigurări a lansat ”Delegația Virtuală a României” – o platformă prin care românii au putut fi alături de sportivii care ne-au reprezintat în competiție, încurajându-i virtual.
Dar să vorbim cu triatlonista noastră, care ne-a răspuns la întrebări din Elveția, Geneva, unde va reprezenta România la Campionatele Europene de Triatlon:
Adrenallina: Antoanela, în primul rând felicitări pentru performanțele tale și pentru evoluția la Jocurile Europene de la Baku. Cum a fost cursa ta? Cu ce temeri ai intrat în concurs și cum le-ai depășit?
Antoanela Manac: Mulțumesc frumos pentru felicitări și mă bucur că îmi dați ocazia să vă pot împărtăși momentele pe care le-am trăit.
European Cup, Istanbul, 27-28 iunie 2015
Cursa de la Baku a fost un carusel cu emoții. Am luat startul alături de campioana olimpică de la Olimpiada din Londra, în 2012 (n.r. elvețianca Nicola Spirig, câștigătoarea de la Baku) și multe alte campioane mondiale, sportive puternice și cu o experiență mult mai mare decât mine.
Mă temeam că e posibil ca o astfel de cursă să fie greu de terminat pentru mine dar apoi mă gândeam că am muncit destul alături de antrenorul meu și că nu am voie să îmi fac griji. După proba de înot am început să mă stabilizez emoțional. Am trecut la proba de bike și am reușit să o termin într-un timp foarte bun, spun eu, deși primele 2 ture le-am tras de una singură; din a 3-a tură m-am lipit de pluton și am stat acolo până la ultima tură.
La alergare am reușit să mai depășesc câteva adversare, dar multe dintre ele cedaseră din cauza temperaturii ridicate (n.r. la start s-au aliniat 48 de sportive, doar 38 au terminat cursa). Am trecut linia de sosire ocupând locul 36, un loc care multora nu le inspiră nimic dar care pentru mine a fost o reușită!
Ce a însemnat participarea aceasta pentru tine? Cum te-ai pregătit pentru cursa asta?
Participarea aceasta a însemnat foarte mult, deoarece a fost pentru prima dată când am fost parte din Lotul Olimpic și am reprezentat România la prima ediție a Jocurilor Europene. Am primit vestea în luna ianuarie iar de atunci m-am pregătit cum am putut mai bine. Am urmat un program de antrenamente mult mai complex iar inainte de cursa oficială am participat la o cursa de “încălzire” pentru ce urma să mă aștepte.
Cum a început pentru tine relația cu sportul și ulterior cu triatlonul?
Relația cu sportul a început încă de când eram mică, și aveam vreo 5 ani. Am început cu înotul, și în acest sport am făcut performanță. La triatlon am ajuns abia la vârsta de 17 ani. În orașul în care locuiesc, în Constanța, se organizează anual concursul de triatlon Challenge Mamaia și cursa m-a provocat, mai ales că am aflat că nu implică numai înotul.
Așa am început să practic triatlonul, dintr-o provocare și din curiozitatea de a testa toate cele trei sporturi.
Care este sportul preferat dintre cele trei? Dar distanța preferată?
Cu siguranță că înotul va rămâne proba mea dar m-am îndrăgostit și de bicicletă și alergare.
Distanța preferată nu o pot decide încă, dacă îmi place sprint că e mai scurt și mai ușor ca distanță, sau olimpic, că necesită o anduranță pe măsură – pentru că am făcut doar de două ori proba olimpică în competiție, în acest an.
Diferențele dintre sprint și olimpic din punctul meu de vedere sunt foarte mari. Trebuie să abordezi total diferit proba olimpică, ai nevoie de rezistență dar totodată și de viteză. Este necesar să fii la fel de rapid pe ambele distanțe, doar că trebuie să depui o muncă mult mai eficientă la olimpic, cu dozarea corespunzătoare de energie pe cele 3 probe.
Cu cine te antrenezi, cine îți supraveghează pregătirea?
La antrenamente
Antrenorul meu este Filip Grigorescu. Împreună ieșim la antrenamente, mai ales la ciclism, și mă supraveghează în toate cele 3 discipline. Obiectivul nostru este acela de a mă califica la Olimpiadă. Cea de la Rio, de la anul, este din scurt, dar nu este imposibil să ajung acolo.
Daca nu e Rio, atunci cu siguranță va fi Olimpiada de la Tokyo, din 2020. Obiectivul meu de acum, care mă apropie de Olimpiadă, este acela de a acumula un punctaj cât mai mare – punctele reies din clasarea în topul clasamentului la competiții internaționale.
Cum te antrenezi în perioada asta?
Sunt în sezonul competițiilor, tocmai de aceea aproape săptămânal sunt plecată la diferite concursuri internaționale – Cupe Europene, Campionat European, Balcaniadă, Cupa mondială…. Antrenamentele din această perioadă constau mai mult în menținerea unei forme de vârf; nu mai au o durată așa de lungă, sunt mai reduse ca timp dar mai puternice ca intensitate.
Ce te motivează?
Cel mai mult mă motivează gândul că pot să cresc ușor în performanțe. Asta mă face să mă antrenez cât mai mult. Motivația mai vine și din faptul că sportul îți oferă și alte beneficii: cunoști oameni minunați, sportivi sau nu, călătorești… Beneficiul cel mai mare vine odată cu rezultatul, și de aceea este o “sete” de rezultate cât mai bune. În afară de asta, în programul meu zilnic nu am timp să mă plictisesc. Îmi place ceea ce fac și am plăcerea aceea de a ieși la antrenamente.
Știu că pe lângă sport îți pregătești și o carieră în Medicină. Povestește-ne despre asta.
Da, mă pregătesc pentru o carieră de viitor medic. Medicina este o altă provocare pentru mine, o ocupație majoră în plus față de sport. Viața mea s-a schimbat de când am intrat la această facultate. Am început să înțeleg mai bine cum funcționează organismul uman, să corelez acest lucru cu ceea ce se întâmplă în timpul antrenamentelor, să percep durerea în alt mod și să trec peste ea.
Nu îmi este ușor să le fac pe amândouă, dar am avut un plan de pregătire adaptat, în funcție de orarul facultății, și acest lucru m-a ajutat enorm. Acest lucru a fost posibil datorită antrenorului meu, căruia îi mulțumesc pentru tot.
Cum vezi diferența între modul de pregătire și resursele sportivilor străini și cele ale sportivilor români? Tu, ca sportiv elite, cu ce te confrunți și ce ai dori să se îmbunătățească în primul rând în sistemul românesc în ceea ce privește sprijinul acordat sportivilor?
Diferențele dintre noi și sportivii străini sunt destule. Ei dispun de programe de pregătire, de echipamente calitative, de o echipă întreagă de oameni programați și dedicați sportului, care au datoria de a seta sportivi pe un obiectiv major.
Triatlonul în România este la început dar sunt sigură că vom crește și noi și vom beneficia cât mai curând de tot ce ne trebuie pentru a ajunge la un nivel înalt. Nu aș vrea să mă exprim cu ce ar trebui să se îmbunătățească în sistemul nostru pentru că aș avea destul de comentat. Consider o scuză faptul că suntem la început – Federația Română de Triatlon s-a înființat în 2012, acum 3 ani.
Singurul lucru pe care îl pot spune este că mi-aș dori să simțim că ne motivează pe noi sportivii să practicăm triatlonul, un sport nu tocmai ușor. Avem nevoie de susținere, în primul rând morală și apoi financiară!
Povestește-ne una dintre cele mai frumoase amintiri ale tale legate de sport.
Cea mai frumoasă trăire este aceea când sunt într-un moment de impas, într-un moment în care mi-aș dori să renunț în cursă mai mult decât să continui, și totuși merg la departe.
Este apoi acel moment în care aștepți să urci pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Îți dorești să ajungi acolo cu orice preț și asta te motivează enorm.
O amintire dragă mie este finish-ul primului meu triatlon, mai exact Triatlon Fără Asfalt. Am fost întâmpinată de un val de aplauze și o mulțime de oameni care strigau și mă felicitau. Atunci am înțeles că triatlonul este următoarea mea preocupare.
***
Antoanela Manac a fost cronometrată la Baku cu timpul total de 2 ore, 19 minute și 14 secunde (22 min 08 sec la înot, 1 h 11 min 35 sec la ciclism și 44 min 06 sec la alergare). Medalia de aur a fost cucerită de elvețianca Nicola Spirig, în 2 ore și 28 de secunde, argintul a revenit olandezei Rachel Klamer, cu timpul de 2 ore, 1 minut și 44 secunde, iar bronzul a fost adjudecat de suedeza Lisa Norden, cu 2 ore, 1 minut și 46 secunde.
Vârstă: 19 ani (împlinește 20 în octombrie)
Sportiv legitimat la Atena Sport Club Constanța, Școala de Înot Răzvan Florea
Palmares
2015
Campionatul Național de Duathlon – loc 1
European Cup – Madrid ( 10 mai) – loc 33 (primul ei triatlon pe distanță olimpică)
Triathlon la mare -Vama Veche – loc 1 ștafetă mixt
Jocurile Europene de la Baku – loc 36 (distanță olimpică)
European Cup – Istanbul – Sprint – loc 12
European Championship – Geneva –
2014
Campioană Naționala la Duatlon
Campioană Balcanică la Duatlon
Vicecampioană Națională la Triatlon
Câștigătoare Romanian Triathlon Series
Campioană Balcanică la Triatlon
Locul 11 la Cupa Europeana de la Alanya
Învată să mergi pe bicicletă la Brașov, alături de „Copiii de Cristal”
de Adelina Meilie
Asociația „Copiii de Cristal” vrea să redescopere jocurile copilăriei, așa că invită la „Amintiri din copilărie. Capitolul 1: Mersul pe bicicletă”, unde vor participa sportivi amatori şi profesionişti, membri ai comunităţii locale, care vor sta la dispoziţia tuturor copiilor şi tinerilor care vor dori să înveţe să meargă pe bicicletă. Ei vor putea să îi cunoască pe copiii de la Asociația „Copiii de Cristal”, care suferă de autism, Sindrom Down, Sindrom Asperger şi alte tulburări asociate, şi să petreacă timp împreună.
Evenimentul va avea loc duminică, pe 12 iulie 2015, pe Arena Liceului cu Program Sportiv din Braşov, începând cu ora 12.00.
Pe parcursul zilei, MountainBike School & Rental / Ski Rental – Alpin Resort alături de voluntarii Asociaţiei „Braşovul Pedalează” asigură echipamente și asistență pentru sesiuni de mers cu bicicleta. Instructori de la centrul BelAqua vor oferi o demonstrație de mișcare prin dans și una de gimnastică pentru copii, alături de reprezentanţii Asociaţiei „BebeRostogol”. Nu vor lipsi atelierele sportive și nici artiștii specialiști în facepainting.
Sportul este important în viaţa fiecăruia dintre noi, însă pentru persoanele cu diferite dizabilităţi are o valoare în plus! Acest lucru nu se datorează doar influenţei procesului de reabilitare şi recuperare, ci şi pentru gradul sporit de integrare socială prin activităţi sportive pentru persoanele cu dizabilităţi.
Sportul ne învaţă independenţa şi disciplina, iar în prezent numărul persoanelor cu dizabilităţi implicate în activităţi sportive şi de recreere fizică este în continuă creştere în întreaga lume.
Brașovul demonstrează că Mișcarea face bine
de Adelina Meilie
Zumba, Kangoo Jumps, Khai Bo, dar o cursă cu obstacole vă așteaptă la Crosul „Mișcarea face bine” care va avea loc pe 11 iulie de la ora 19:00 în Piața Sfatului din Brașov. Crosul se află la cea de-a doua ediție și organizatorii au decis să păstreze tradiția și să doneze banii adunați prin taxele de înscriere pentru a ajuta copiilor bolnavi de cancer de la Spitalul Fundeni, prin intermediul Fundației Telekom România.
Crosul-Miscare-Face-Bine—BRASOV
Pentru crosul de seară „Mișcarea face bine” s-au pregătit două trasee. Ambele se întind pe o distantă de 4 km, unul fiind simplu, iar celălalt cu obstacole precum garduri, labirinturi sau piramide. Atât startul, cât și finish-ul treselor se află în Piața Sfatului din Brașov.
În cadrul Crosului „Mișcarea face bine” se va desfășura și cea de-a cincea ediție a evenimentului „Cea mai mare ora de sport”. În punctul 0 al Brașovului, timp de 12 ore, instructori precum Cristina Androne, Ana Maria Guther, Marius Grancea, Mihaela Opria, Echipa Zumba România și mulți alții o să vă ghideze în timp ce vă lucrați mușchii.
Inscrierile se fac online, în limita locurilor disponibile – 200 locuri în total la ambele probe. Tot ce trebuie sa faci este să completezi formularul de inscriere și să te prezinți sâmbătă, 11 iulie, la start.
Distracție plăcută!
