Cunoscută în lumea creativă drept un unicorn autentic – autoare de carte, marketer și consultant de business – Raluca Kișescu și-a descoperit superputerea fizică și emoțională atunci când a început să alerge, la 40 de ani.
De la “paznic oficial al vestiarului” la școală, la finisher de maraton și fundraiser pentru cauze sociale, parcursul Ralucăi în alergare este și despre cum să-ți regândești identitatea, să-ți reconfigurezi limitele și să conectezi oameni prin mișcare, râs și muzică. Raluca este parte activă din BISM Running, comunitatea de alergători a Bucharest International School of Management, unde fiecare long run de duminică e un mix de muzică, umor, dezbateri și endorfine.
Pentru ea, alergarea nu este doar efort fizic, ci o formă de autocunoaștere și reconectare — cu sine, cu fiul ei adolescent, cu tatăl ei.
O avem pe Raluca în seria Sportiv Invitat, enjoy o parte din povestea ei cu sportul, chiar de la ea.
Am început să fac sport când aveam aproape 40 de ani.
Am avut scutire la orele de educație fizică din timpul liceului și facultății fără să am vreo afecțiune serioasă. Mă deranja că nu eram deloc bună la oină, săritura la groapa cu nisipi, volei, baschet sau ce se mai făcea în programa școlară, așa că am preferat să păzesc hainele din vestiar ale colegilor.
Ulterior, am plătit degeaba câteva abanamente anuale la sală, însă pe la 37 de ani am devenit puțin mai conștiincioasă, fără să simt, însă, vreo mare plăcere.
Pot spune că am început – cu adevărat – să fac sport când am ieșit să alerg constant. S-a întâmplat în 2017, pentru că am făcut o promisiune că voi alerga primul meu semi-maraton în memoria lui Andrei, fostul meu coleg de liceu și prieten și cel care mă convinsese să alerg.
Îmi amintesc că la început a fost greu – cum altfel – iar cei din jur mă luau mai degrabă în râs, dar nici nu mă puteam supăra pe ei, cât timp știau cât păzisem vestiare:). Promisiunea de a alerga un semi-maraton era o nebunie, cea mai mare distanță alergată fusese de 10 km chinuiți. Cineva mi-a dat o aplicație de alergare care mi-a setat un program pentru aproximativ 3 luni. Am documentat tot procesul pe rețelele de socializare, făcând haz de necaz și insistând – în capul meu – pe ideea că o promisiune făcută public generează o presiune de a fi dusă la bun sfârșit.
Primul moment important a fost – probabil – când am făcut primul antrenament din programul pentru semi-maraton. Apoi, fiecare milestone de pe parcurs: când am reușit să alerg prima dată 11, apoi 14, apoi 16 kilometri. Și, bineînțeles, prima competiție, respectiv OMV Petrom Half Marathon în mai 2017.
Antrenamentele mele constau din 3-4 alergări pe săptămână (un antrenament de viteză, unul-două antrenamente medii și un long run duminica alături de prietenii mei de la BISM Running – Bucharest International School of Management), o ședință de tenis în familie (cu tata, fiul meu și verișoara mea) și antrenamente de forță la sală. Plus plimbări cu prietenele mele, dans și râs.
Nu mă iau foarte în serios, nu cred că mai e loc pentru lotul olimpic.
Sportul meu preferat este alergatul pentru că mi-a adus cele mai mari descoperiri legate de mine, m-a călit, mi-a eliberat mintea, m-a disciplinat (în condițiile în care sunt o boemă fostă corporatistă), m-a făcut să plâng și să țip de fericire, mi-a adus prieteni, m-a reapropriat de fiul meu și cred că i-a adus ceva ani în plus tatălui meu (căci l-am inspirat să alerge și el o cursă de 10 km la vârsta de 74 de ani).
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de la prima mea competiție, respectiv semi-maratonul București din mai 2017. Mi-am rugat familia și prietenii să trimită unui alt prieten o încurajare audio, iar el a compilat mesajele cu playlistul pe care l-am ascultat la antrenamente. A ieșit un material de aproximativ două ore și douăzeci de minute pe care l-am ascultat în premieră în timpul cursei. Fiecare a ales propriu fel de a mă încuraja, așa că am râs și plâns în timp ce alergam și mi-am creat o amintire memorabilă, pe care nu o voi uita niciodată.
Competiția mea preferată este mereu următoarea (acum este maratonul din toamnă de la Lisabona, unde voi alerga primul maraton cu fiul meu și unde vom fi peste 20 de alergători din gașca BISM Running).
În același timp, iubesc Semi-maratonul și Maratonul București pentru că aici am ocazia să alerg cu și mai multă lume cunoscută, dar și să mă distrez (pentru că avem și un DJ amator alergător cu noi, care întreține atmosfera cu boxă și playlist dedicat).
Sunt foarte mândră de fiul și tatăl meu, pentru că ambii au alergat în competiții – cel mai probabil inspirați de pasiunea mea pentru alergat descoperită târziu (but, hey, it is never too late!). Am alergat toți trei – trei generații – în 2018, la cursa populară din cadrul Maratonului București, apoi tata a alergat la UVT Liberty Marathon cursa de 10,5 km în octombrie 2023 și eu cu Șerban, băiatul meu, primul lui semi-maraton la Semi Maratonul București în mai 2024. Dacă nici acestea nu sunt momente de păstrat o viață, nu știu care să fie altele…
Prietenii mei spun lucruri diferite despre pasiunea mea pentru alergat – în funcție de statutul lor de alergător sau nu:) Însă ceea ce este comun și pentru prietenii alergători și cei ne-alergători este că mă susțin și nu o fac doar la nivel de încurajări, ci și contribuind la toate campaniile mele de strângere de fonduri pentru Hospice Casa Speranței, al cărei alergător ambasador sunt. Același lucru îl face și mama, chiar dacă îmi spune că îi sare inima din piept de fiecare dată când aude de un nou maraton, însă știu că deja poate sta liniștită la cursele de semi:)
Am aflat despre mine că pot. Nu pot doar să alerg maratoane de 42,195 kilometri, dar o pot face cântând și râzând cam vreo 28 de kilometri (și obiectivul este să pot să fac asta pe tot traseul, pentru asta mă antrenez). Mai pot să fiu disciplinată și să îmi schimb percepția despre mine și rolul meu în lume. Fără alergat ar fi fost imposibil.
Sportul mă face să mă simt tânără, în formă, cu picioare mai mișto ca la douăzeci de ani, echilibrată, puternică mental, generoasă, creativă.
Uneori, mi se întâmplă să fiu și tristă, și leneșă, și să mănânc multe dulciuri, și să am în mod constant cu câteva kilograme mai mult decât aș vrea să am. Dar nu mă cert pentru aceste scăpări, le iau ca pe excepții de la regulă. Ba chiar mă felicit că mâine-poimâine se fac 7 ani de când m-am lăsat de fumat, după douăzeci de ani.
Obiectivul meu în 2025 este să fie toți membrii familiei sănătoși, iar pe mine să mă țină articulațiile și genunchii să mă antrenez pentru două semi-maratoane în București și primul maraton împreună cu fiul meu în octombrie la Lisabona. Bine, mai este și lansarea celei de-a treia cărți, inspirată de comunitatea mea de alergare. Stay tuned:)
Dacă ar fi să recomand ceva, bazat pe experiența mea, aș spune că nu ar trebui să asculți nu-urile celor care nu vor să facă, ci da-urile celor care fac. Să mergi la doctor să verifici care e starea ta de sănătate înainte să te apuci de un sport și să vii cu BISM (Bucharest International School of Management) Running Team duminica de la 9:30 în fața statuii Charles de Gaulle din Parcul Herăstrău pentru o tură de alergare cu muzică, dezbateri intelectuale și umor.
