Dan Andrei: Am lăsat barurile şi nopţile pierdute şi m-am apucat de aruncat banii pe triatlon
Pot să spun că am avut un stil de viaţă activ de când mă ştiu. Până să ajung la liceu deja făcusem scrimă şi baschet, iar fotbal în spatele blocului era în fiecare zi în meniu. Cu fotbalul din spatele blocului venea inevitabil şi fuga de proprietarii de maşini buşite cu mingea, dar asta e altă poveste. În timpul liceului am schimbat puţin activitatea şi am rămas să joc baschet şi am început să fiu foarte bun prieten cu muntele, şi în special cu Bucegii şi Piatra Craiului. Şi acum muntele meu favorit este Piatra Craiului, dar încă nu am participat la MPC (marathon Piatra Craiului). Dacă acum mă întreabă cineva ce pasiuni am pot să zic scurt: muntele pe timp de iarnă şi triatlonul.
Triatlon Fara Asfalt 2014
Cu înotul am început să devin prieten în 2011, când, ca un corporatist care se respectă, nu făceam decât să stau pe scaun toată ziua la birou şi acasă sugeam la sticle de bere. Partea relativ interesantă era că nu mă îngrăsam, oricât de sedentar aş fi fost. Dar înotul nu de aici a plecat, ci din faptul că la un control de rutină am aflat că am coloana strâmbă şi înotul ar fi un tratament. Mi-am făcut abonament la bazin la Floreasca şi acolo înotam pentru început 14 bazine de 2 ori pe săptămână.
Prima mea competiţie a fost Petrom Half Maraton în 2013, după ce m-a convins Liviu Dan să mă înscriu şi să alergăm fără niciun scop anume prin centrul Bucureştiului. Eu cu 3 luni înainte abia mă reapucasem de alergat, şi nu duceam mai mult de 3-4 km. Tot în acelaşi an am făcut ştafeta înot la Fără Asfalt în apa aceea de 12 grade şi primul meu sprint individual la Braşov şi la Mamaia.
finish Maratonul Bucuresti 2015
Antrenamente înseamnă: cam 10-14 ore pe săptămână, distribuite cam 3 ore înot, 6 ore bicicletă 4 ore alergare. De obicei înotul îl fac dimineaţa, de la 7 la 8:30, bicicletă mereu seara după serviciu pe trainer, şi alergarea tot seara. Pe lângă aceste antrenamente mai am şi ceva core work out, pe care îl fac când îmi aduc aminte sau am timp.
Dintre toate sporturile pe care le practic, pot spune că am 2 preferate: înotul şi urcatul pe munte iarna; înotul îmi da o libertate pe care nu o pot descrie în cuvinte, iar mersul pe munte oferă o perspectivă pe care nu o poţi experimenta prin poze.
pe munte
Din păcate sportul mi-a adus şi experienţe neplăcute, dar trec repede şi planurile nu sunt niciodată anulate, eventual doar amânate. În 2015 am avut o tendinită care m-a ţinut din alergare 4 luni! Şi din acest motiv la Oradea la proba lungă am avut o experienţă destul de urâtă.
La km 10 din maraton a început să apară durerea în tendon şi alergarea mi-a fost compromisă. Până la km 42 deja vomitasem de 2 ori, avusesem cel puţin 10 momente când nu am mai putut îndoi picioarele de crampe şi 1 blackout total, iar la final am stat 30 min la cortul Smurd, cu perfuzii. Dar când mă gândesc ce îmi place cel mai multă la o cursă … este discuţia pe care o purtăm în seara premergătoare concursului, când toţi îşi expun strategia şi analizează concurenţa, la o porţie de paste şi o bere.
Half Ironman Oradea, 2014
Dintre toate concursurile cel mai mult îmi place Transfier, la care sper să particip şi eu cândva, eventual când o să fiu dispus să las sarcina de organizare în seama altcuiva. Dar dintre toate concursurile din România nu voi rată Fără Asfalt la mare şi Triatlon Braşov.
Cel mai mândru sunt de faptul că după ce am avut 2 accidentări urâte în 201: o tendintina şi o căzătură cu bicicletă, care m-a dus direct la urgenţe, la chirurgie maxilo-facială şi o ruptură musculară, pe care după 3 luni încă o mai simt, nu m-am lăsat de sport şi apucat de mângâiat pisici sau mai ştiu eu ce alt hobby pe care acum nu îl pot înţelege.
cu prietenul lui, Liviu Dan Zburatura, la competitia de la Zell am See-Kaprun, 2015
Aş putea să spun că prietenii mei zic că sunt cam sărit de pe fix, dar realitatea este că şi prietenii mei sunt la fel ca mine, poate mai rău: sâmbătă Moeciu şi a două zi Prima Evadare, şi aşa mai departe. De când am descoperit stilul de viaţă activ am lăsat barurile şi nopţile pierdute şi m-am apucat de aruncat banii pe echipament de triatlon.
Sportul te schimbă, şi mai ales un sport de anduranţă. Îmi aduc aminte când mă pregăteam de Ironman, Tudor B. mi-a spus că după IM o să mă schimb. Nu am înţeles atunci ce anume înseamnă asta, dar pot să zic acum că nu cursa în sine m-a schimbat ci antrenamentul şi programul de antrenament, nevoia de disciplină şi perseverenţa în a termina ceva ce mi-am propus. Cineva care are un job full time şi face Ironman sau orice alt sport de anduranţă este o persoană cu un psihic destul de puternic (rigurozitatea antrenamentelor te omoară, nu cursa în sine).
Sportul îmi dă libertate, îmi eliberează mintea de orice gând, mă duce într-o stare de „brain dead”. Excepţia o fac intervalele, pe care pot să zic cu mâna pe inimă că le urăsc!
Pentru sezonul viitor am mai multe obiective:
- Să nu mă accidentez
- Să merg cu gaşca cu care am fost la 70.3 Zell am See şi la alt concurs IM/Challenge.
- Să fac 1:30 pe semimaraton, şi puţin peste 5 ore pe half.
- Poate ajung odată la 8 minute pe 500m în bazin
- Şi apoi unul important, să iasă bine Transfier
Dacă ar fi să recomand ceva din experientă mea, legată de triatlon aş spune că niciodată nu e prea târziu să te apuci de Ironman sau Half Ironman, şi pentru a nu suferi prea mult la concurs mai bine faci 4-5 Halfuri şi înveţi cu ce se mănâncă triatlonul şi abia apoi să te arunci la un IM (pot să zic că primul este cu adevărat greu).
Dacă vrei să bagi banii în ceva bagă-i abia după ce ai făcut aceste treburi: ai nişte adidaşi buni de alergat, 2 perechi, ai făcut un fitting pe bicla de concurs şi ai un plan bun de antrenament, s-a uitat un profesor la felul în care înoţi.
NICIODATĂ CA SPORTIV AMATOR NU ÎŢI NEGLIJA PRIETENII ŞI FAMILIA PENTRU UN ANTRENAMENT. Să nu uităm că 99,9% dintre noi suntem şi vom rămâne amatori, adică facem ca hobby această activitate.
Şi ceva ce mai toţi marii sportivii spun: IM este un sport de putere, cel puternic câştigă, nu cel care are cei mai mulţi km în picioare. Aşa că niciodată nu ai prea mult antrenament de forţă în picioare şi core.
EXCLUSIV. Interviu Mihai Baractaru: “Psihologic, cursa Ironman Kona este extrem de greu de controlat”
Mihai Baractaru, primul sportiv român care reușește performanța calificării la cel mai important eveniment al triatlonului de anduranță tip Ironman (la Age-Group, amatori), vorbește în exclusivitate pentru Adrenallina despre cum a fost cursa lui Ironman Kona la Campionatul Mondial Ironman, care are loc anual în Hawaii, și strange laolaltă cei mai buni sportivi profesioniști și amatori din lume, pentru a-l încorona pe cel mai bun dintre ei.
Steagul României a fost prezent la Kona anul acesta în premieră istorică, iar Mihai Baractaru a reușit o performanță frumoasă: loc 48, din 112 concurenți la categoria lui de vârstă, 25-29 de ani, și un 390 la general, din 1705 concurenți bărbați, amatori!
Anul acesta au fost înscriși 2.381 atleți înscriși la Campionatele Mondiale, cel mai mare număr din istoria edițiilor acestui Campionat, care a debutat în 1981. (probele unei competiții de triatlon tip Ironman sunt: 3,86 kilometri înot, 180,25 kilometri ciclism, maraton – 42,185 kilometri).
Condițiile cursei de pe insula fierbinte au fost și mai vitrege în 2015: valuri enorme la înot, vânturi laterale și frontale foarte puternice, căldură năucitoare, umiditate crescută, ploaie. Mihai ne povestește de la Kona cum i-a fost în cursa vieții lui (încă nu a revenit în țară):
Mihai Baractaru, Romania, la Ironman World Championship, 2015
Adrenallina: Salut, Mihai, şi felicitări pentru o performanţă minunată! Te-ai calificat la Campionatele Mondiale Ironman, visul tău de peste 8 ani, şi apoi ai făcut o cursă foarte bine acolo, la Kona, proba de foc (la propriu) a triatlonului tip Ironman. Suntem nerăbdători cu toţii, cei de acasă, să ne povesteşti cum ţi-a fost cursa. Hai să începem cu înotul.
Mihai Baractaru: A fost cea mai grea probă de înot din viaţa mea. În loc să înot 3,8 km, cum e distanţa standard într-un Ironman, am înotat 4,5 km cel puţin, aşa mi-a spus ceasul. Au fost curenţi foarte puternici, în larg valuri foarte înalte şi la un moment dat, când am întors după nava din larg care marca punctul de întoarcere, a fost crunt: toţi sportivii se înghesuiau să întoarcă acolo, pe o porţiune de 300-400 m, aşa că a fost irespirabil, la fel că la start! Toată proba de înot nu am ştiut de mine!
Înotul în ocean este foarte diferit, eşti într-o continuă schimbare iar tehnica mea de înot din lac şi bazin nu m-a ajutat foarte mult.
La întoarcere am avut valuri din spate, care mă ridicau în poziţie verticală şi aveam senzaţia că stau efectiv în picioare! După ce trecea valul aveam senzaţia de cădere în gol, ca atunci când treci cu maşina peste hopuri mari.
Adrenallina: Ok, deci înotul la Kona este un înot Ironman înmulţit cu vreo 4, cel puţin anul ăsta. Spune-ne despre bicicletă, deşi nu ne aşteptăm să fi fost mai uşor. Am urmărit mulţi dintre noi transmisiunea live, şi vântul a fost năucitor la bike.
Mihai si bicicleta lui de cursa, Scott Plasma Team Issue, de la Bicishop, inainte sa plece la antrenament pe traseul Campionatului Mondial Ironman, in Hawaii
Mihai Baractaru: După ce am ieşit de la înot am alergat să-mi iau punga de tranziţie pentru bicicletă, am alergat apoi rapid către locul unde aveam bicicleta, m-am echipat şi am pornit. Primii 14 km i-am făcut în Kona pe lângă Ali’i Drive, (str Kuakini), după această porţiune am plecat către vestita Queen K (Queen Kaahumanu), pe care am visat-o atâta timp.
La bicicletă am avut constant vânt de faţă! Până în Waikoloa am avut câteva dealuri line dar foarte greu de abordat, pentru că panta era între 5 şi 7 %. Vântul de faţă era foarte frustrant, uneori nu puteam atinge mai mult de 25 km/h.
După ce trec de Waikoloa, traseul devine mult mai agresiv pe urcări iar vremea se schimbă, începe ploaia… Am pedalat cam 15 km pe ploaie până în Hawi. Era o ploaie mocănească, ajutată de vântul puternic. Asta făcea să pătrundă apă sub ochelarii de ciclism şi nu vedeam nimic în faţă. Pe porţiunea asta am atins viteză maximă pe urcare de 15 km/h.
Priveam în jurul meu atât cât puteam şi vedeam sportivi căzuţi sau cu pană la bicicletă. Mi-era teamă să nu o păţesc şi eu!
La întoarcere din Hawi a urmat o coborâre de 10 km, unde am reuşit să îmbunătăţesc puţin media orară – am mers cu 55-60 km/h.
Ajuns în apropiere de Waikoloa, condiţiile meteo se schimbă drastic, aici fiind extrem de cald, vânturi extrem de puternice şi umiditate crescută. Simţeam nevoia să mă răcoresc în permanenţă, aşteptam cu sufletul la gură următorul punct de revitalizare, să mă pot stropi cu apă pentru a mă răcori!
Adrenallina: Par regizate toate condiţiile astea meteo, că să facă din cursa asta una de Campionat Mondial! Alergarea este proba ta favorită, spune-ne că aici ţi-a fost mai uşor!
Mihai Baractaru: M-am echipat şi am ieşit din tranziţie liniştit, pentru că urma într-adevăr proba mea favorită, alergarea!
Prima porţiune de alergare a fost pe Ali’i Drive, cam 16 km, au fost destul de multe puncte de revitalizare, pe care le aşteptam cu nerăbdare. Pe la km 4, care a fost pe lângă faleză, încep să simt cu adevărat căldura şi umiditatea cursei. Soarele îmi arde pielea, pantofii simt că mă ard, aveam senzaţia că alerg pe cărbuni încinşi sau pe lavă. Îmi repetam în mod constant: “este cu adevărat foarte cald dar poţi să faci faţă! Fii puternic!”. Încercam să mă focusez doar pe tehnică şi hidratare, încercam să-mi eliberez mintea de alte gânduri! Eram în mod constant preocupat să-mi răcesc corpul prin diferite metode, pentru a nu mă supraîncălzi!
Mihai porneste in proba de alergare – 42 de km
După ce am trecut de Ali’i Drive, a urmat o pantă de 10-12 % pe o porţiune de 500 m, aici am simţit că urmează să am o contractură musculară, aşa că două minute am mers, ca s-o previn!
Ajuns în vârful pantei, a urmat o coborâre lină, unde am reînceput să alerg. Simţeam că am tălpile umflate şi efectiv ard, încep să fac bătături din cauza apei luate în pantofi la tranziţie, unde un tip de la organizare mi-a aterizat un prosop ud în cap, şi apa mi s-a scurs în pantofi. Am știut de atunci că nu e bine.
Pe Qeen K, de la km 15 la km 28, simţeam că alerg prin deşert fără pic de umbră, sub soarele arzător. Sunt eu şi o linie valonată-traseul, pe care trebuia să-l parcurg; greu şi cam demoralizant!
Am alergat cu bureţii uzi în mână, mă opream la punctele de revitalizare, mă hidratam şi după 4-5 minute gura îmi era tot uscată!
Pe ultimii 14 km la întoarcere, asta e ceea ce m-a ţinut motivat: “eşti primul român din istorie care termină acest concurs”. Şi mă inunda o bucurie că nu fac asta doar pentru mine.
Bucuros că se apropie de finish
“Pain is temporary. It may last a minute, or an hour, or a day, or a year, but eventually it will subside and something else will take its place. If I quit, however, it lasts forever.” Asta se derula continuu în mintea mea pe ultimii kilometri.
Adrenallina: Te apropii de finish… Cum este finish-ul la Kona?
Mihai Baractaru: Mă simţeam ca într-o poveste, foarte mulţi oameni care aclamă pe margine, zâmbesc, sunt zgomotoşi, mă încurajează, le zâmbesc şi văd poarta de finish, văd cum visul meu devine realitate!
Toate acele ore petrecute în sala de antrenament, vizualizând acest moment… Sunt fericit, mândru şi împlinit de ceea ce am realizat astăzi la concurs, mi-am spus.
Astăzi am scris istorie şi am adus România la Compionatul Mondial de Ironman din Hawaii. Am trecut de zona de Finish, încep să fiu copleşit de dureri şi simt cum tot corpul este acaparat de asta. Mă îndrept spre food court, mănânc ceva şi încerc să mă hidratez cât pot de mult.
Când am ajuns la cazare mi-am dat costumul jos am constatat că pe spate mi-au rămas efectiv siglele sponsorilor: m-am bonzat cu ele pe spate! Soarele a fost atât de puternic încât a trecut prin trisuit!
cu sponsorii tatuati: Emag, Arobs, Bicishop, Global Vision, JPS Group, Solaris, Shimano
Adrenallina: A fost Ironman Kona aşa cum ţi-ai imaginat?
Mihai Baractaru: Înainte de a veni pe insulă ştiam că o să fie cald şi umezeală mare, eram pregătit să întâmpin multă căldură şi umiditate. Însă netrăind înainte aceste senzaţii nu ştiam exact cu ce mă voi confrunta, puteam doar să-mi imaginez, iar asta nu a fost suficient!
Acum că am simţit pe propria piele, îmi dau seama că numai trăind aceste senzaţii poţi afla cu adevărat cum este Ironman Kona.
Să vizionezi nişte filmări şi să mergi de câteva ori pe traseu nu este suficient, este nevoie de mult mai mult.
Aclimatizarea nu constă doar în obişnuirea cu fusul orar şi temperatura, este nevoie de o perioadă de cel puţin o lună înaintea competiţiei, în care trebuie să faci antrenamente intense pe traseul conpetiției, să te obişnuieşti cu alimentaţia locală (să găseşti mâncare sănătoasă aici este o adevărată provocare, va spun sincer, în ultimele două săptămâni am mâncat kilograme de fructe ca să pot compensa deficitul de hrană sănătoasă).
Ironman Kona a fost peste aşteptările mele. Din punct de vedere psihologic, cursa este extrem de greu de controlat şi nu există grad de comparaţie între această cursa şi celelalte. După competiţia asta, mă dor toţi muşchii din corp, mai puţin muşchii fetei. 🙂
Cursele din circuitul Ironman reprezintă doar biletul de intrare şi nu garantează că eşti suficient de pregătit încât să poţi termina!
finish Ironman World Chapionship pentru Mihai
Steagul Romaniei pentru prima data la Campionatul Mondial Ironman, Kona. Multumim, Mihai Baractaru!
Ediția 2015 a Ironman World Championship, care a avut loc sâmbăta ce a trecut în Hawaii, a fost câștigată de către Jan Frodeno la masculine, cu timpul de 8 ore, 14 minute si 40 de secunde și de către Daniela Ryf la feminin, cu 8 ore, 57 de minute si 57 de secunde. Mai multe despre ediția Kona 2015, aici.
Sâmbătă și duminică luăm Bucureștiul cu asalt! Semnat: alergătorii
Al doilea BREAKING NEWS după cel cu s-a găsit apă pe Marte este următorul, oameni buni: weekendul ăsta, 33 de kilometri de București vor aparține alergătorilor!
Am primit de curând aceste informații de ultimă oră la redacție, au sosit cu un plic suspect!, l-am deschis purtând o pereche de măsuși de alergare!, și iată un scurt rezumat al misivei, semnată de 10.000 de indivizi, din peste 55 de țări!!!
“Suntem 10.000 de participanți, (din peste 55 de țări!), la cea de a 8-a ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon (RBBM), în zilele de sâmbătă 3 și duminică 4 octombrie, în Piața Constituției.”, așa și-au început scrisoarea, și nouă deja ne tremurau mănușile!
Am trecut mai departe totuși, și vă spicuim. (Trebuie să știți că între timp am anunțat autoritățile, și deja au fost luate măsuri de siguranță. )
Asaltul va fi unul organizat, și vor fi mai multe valuri de atac!
- Sâmbătă vor alerga pe străzile Capitalei copiii, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, și cu toții știm cât de periculos se manifestă! Din acest motiv, traficul auto este restricționat sâmbătă, pe Bulevardul Unirii, între Piața Constituției și intersecția cu Regina Maria, pe ambele sensuri!, între orele 07:00-14:30;
- Duminică gradul de alertă devine deja roșu. Apar Semimaratoniștii, cei care aleargă 21 de kilometri (ATENȚIE SPORITĂ LA ACEȘTI INDIVIZI!), și Maratoniștii, de departe cei mai suspecți! (plecăm de la această stare de fapt: ești cumva altfel decât suspect când alergi de bunăvoie și nesilit de nimeni 42 de kilometri?!!). Acesta este și motivul pentru care duminică circulația în București este restricționată pe o lungime de 33 de kilometri!, între orele 06:30-16:00.
- Toată această MIȘCARE poate fi urmărită online!, aici: facebook.com/bucharest-marathon.com, sâmbătă 3 octombrie între orele 10:00 – 12:30 și duminică 4 octombrie între orele 8:00 – 15:00
- La final, ALERGĂTORII au ținut să transmită un mesaj personalizat șoferilor bucureșteni. Este un mesaj codat, la care angajații SRI lucrează de zor și speră să îl decodeze până sâmbătă! Iată mesajul adresat șoferilor:
VĂ AȘTEPTĂM PE MARGINE, SĂ NE ÎNCURAJAȚI! Ps. Puteți veni cu bicicleta.
Surse neoficiale declară sub anonimat că primele rezultate ale investigației conduc spre ipoteza că se încearcă o racolare de noi membri ai MIȘCĂRII, dar ancheta încă este în curs, și un raport complet și oficial va fi livrat de către autorități cel mai probabil în 2097.
Am intrat și în posesia hărților de trasee pe care le vor parcurge acești indivizi suspecți, care își spun ALERGĂTORI, iată-le mai jos, pentru siguranța dumneavoastră am nominalizat și străzile care vor fi închise.
Revenim cu noi informații, imediat ce intrăm și noi în posesia lor! Deocamdată suntem în faza de carboloading informațional! Aveți grijă!!!
Iată și un posibil profil al acestor indivizi! (par să aibă device-uri high tech de ultimă generație, probabil se folosesc de ele pentru a fi mereu în legătură! Nu vă lăsați înșelați, nu sunt doar niște baloane albastre!!). Vom reveni!!!
Traseul maraton: Bd. Libertăţii – Piaţa Francofoniei – dreapta, pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Arsenalului – dreapta, pe Str. Izvor – stânga, pe Str. B.P. Hasdeu – dreapta, pe Splaiul Independenţei – dreapta, pe Bd. Libertăţii – stânga, pe Bd. Naţiunile Unite – dreapta, pe Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – dreapta, către Bd. Unirii – stânga, pe lângă Fântâna Mare – stânga, prin faţa Unirea Shopping Center – stânga, pe Str. Halelor – Splaiul Independenţei – dreapta, pe Calea Victoriei – dreapta, pe Bd. Dacia, pâna la intersectia cu Str. H. Coandă – intoarcere catre Calea Victoriei – dreapta, catre Piata Victoriei – la intersecţia cu Str. Sevastopol, întoarcere pe Calea Victoriei – dreapta, pe Str. Ştirbei Vodă – stânga, pe Str. Ion Câmpineanu – dreapta, pe Calea Victoriei – dreapta, pe Splaiul Independenţei – Piaţa Operei – dreapta, pe Bd. Regina Elisabeta – la Cercul Militar Naţional, întoarcere pe Bd. Regina Elisabeta – Piaţa Operei – Splaiul Independenţei – Pod Eroilor – trecere pe celălalt sens al Splaiului Independenţei – Pod Izvor – dreapta, pe Bd. Libertăţii – dreapta, pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Arsenalului – stânga, către Şos. Panduri – dreapta, pe Şos. Panduri – la intersecţia cu Str. Prof. Dr. Francisc Iosif Rainer, întoarcere pe celălalt sens al Şos. Panduri – la intersecţia cu Calea 13 Septembrie, continuare pe Bd. Tudor Vladimirescu – la intersecţia cu Calea Rahovei, întoarcere pe celălalt sens al Bd. Tudor Vladimirescu – dreapta pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Francofoniei – dreapta pe Bd. Libertăţii – la Piaţa Regina Maria, întoarcere pe Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei – dreapta, pe Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Piaţa Alba Iulia – dreapta, pe Bd. Burebista – la intersecţia cu Str. Popa Stoica Fărcaş, întoarcere pe Bd. Burebista – Piaţa Alba Iulia – dreapta, pe Bd. Decebal – Piaţa Muncii – Bd. Basarabia – la intersecţia cu Bd. Chişinău, întoarcere pe Bd. Basarabia – dreapta, în parcul Arenei Naţionale – tur exterior Arena Naţională – la ieşirea din parc, dreapta, pe Bd. Basarabia – Piaţa Alba Iulia – Piaţa Unirii – dreapta, prin faţa Unirea Shopping Center – stânga, pe Str. Halelor – Splaiul Independenţei, până la Piaţa Operei – la Piaţa Operei, întoarcere pe celălalt sens al Splaiului Independenţei – dreapta, pe Bd. Libertăţii – Sosire în Piaţa Constituţiei.
Am luat bătaie la RunFest Băneasa, dar mi-a plăcut!
“Frate, mai alergăm şi noi azi?”. E trecut bine de ora 11.00 şi nu mai am răbdare: sunt din nou pentru prima oară pe un traseu de trail, dar de data asta freamătă în mine pofta de alergare. Normal, e fără pante, aici e de mine!
Deocamdată băgăm joc de glezne şi ne uităm ca… alergătorul la poarta de start. Am plecat dis de dimineaţă din orăşelul nostru, patru “iepuraşi de câmp” din care unul, Claudiu, e “tăbăcit” bine prin păduri. Noi ăştialalţi, prieteni cu asfaltul, ne propunem să terminăm cu bine, deşi fiecare îşi pune în gând un timp ideal cu care s-ar declara fericit. Neştiind traseul, mă gândesc că orice timp sub două ore pe 21 de kilometri e bine primit. Planuri, gânduri, frânturi de “dar dacă…”, speranţe – “hai că totul va fi bine!”, verificări – “sigur n-am uitat ceva?”… ce-mi plac dimineţile astea! Dimineţi pentru care te-ai pregătit şi ai făcut socoteli – la ce oră e trezirea, ce mănânci, cum te îmbraci, cum alergi, tot. Acum avem din nou dimineaţă de cursă!
Pe principiul cine se trezeşte cu noaptea-n cap ajunge mai repede la start, noi ne prezentăm devreme la Run Fest. Ne luăm kiturile, ne încălzim, ne conectăm la atmosfera cursei. Am destul timp ca să mă şi lupt cu numărul de concurs: tot încercând să-l prind în centura specială, aproape că l-am făcut ferfeniţă, de ziceai că-l tăvălisem prin Munţii Ciucaş. E un număr interesant, 41, vârsta mea. Până la urmă, ajunge pe piciorul stâng, prins de pantalon cu ace de siguranţă. Important e să nu-şi ia zborul.
Timpul trece, vine ora de start la RunFest Băneasa şi noi nu mai plecăm. La microfon se dau ultimele informaţii, apoi începe numărătoarea inversă. 10… 9… 8… Apoi 3… 2… 1… YYYYhhhaaaa!!! Am zbughit-o! În primii paşi am grijă să pornesc ceasul şi-mi fixez căştile în urechi. După trei ani de alergare “pe sec” am descoperit “efectul turbo” al muzicii, aşa că trec cu plăcere pe “pilotul automat” fixat de playlist-ul antrenant. Prima şarjă mă ia pe sus: “By the way”, Red Hot Chili Peppers. Păi să nu te ia valul?!
start Runfest
foto credit Cristian Paunică
Plec cam din faţă, atac fără milă aleea de asfalt care ne duce spre desişul umbrit şi simt imediat cum mă trec valurile de adrenalină. Parcă ar fi primul meu start! Sunt încântat să descopăr că mai am zvâc, că alergarea încă îmi oferă aceleaşi senzaţii ca la prima cursă. Cât timp lucrurile funcţionează aşa înseamnă că sunt pe drum bun, cu toate rătăcirile de care pot fi eu în stare. Asta-i plăcerea pură a alergării – îmi scot casca din urechea dreaptă, vreau să aud şi paşii alergătorilor, pietrişul frământat de picioarele urmăritorilor, crengile trosnind învinse sub apăsarea paşilor hotărâţi, răsuflarea gâfăită a celor care au dat de greu. Dacă aş putea, aş face numai asta. Doar alergare. Şi pădure. Şi şosele pustii.
Trec repede vreo doi kilometri în care mă ţin scai de micuţa japoneză Hiroko Ogawa, ba chiar o şi depăşesc, dar asta doar pentru că ea trage pe dreapta ca să-şi lege un şiret şi “Zbang!” – mă trezesc brusc din visul frumos. Tocmai s-a aprins un senzor în bord: un junghi tăios se înfige jos, sub coasta dreaptă, şi mă împunge ca un pumnal înfipt până-n prăsele. “Băiete, unde ţi-e mintea? Păi tu chiar nu bagi nimic în cap, ai de gând să faci câte o tâmpenie la fiecare cursă?” – e clar, am probleme, aud voci şi nu-mi place ce-mi spun. Singura variantă decentă ca să nu-mi rămână pielea pe băţ prin pădurea asta este să calc uşurel frâna, să pun avariile şi să circul liniştit pe banda de urgenţă, adică mai pe marginea cărării, ca să nu încurc traficul, aşteptând să-mi treacă. Asta e: încă mai fac prostioare pe care le plătesc numaidecât cu vârf şi îndesat. Cred că e prea târziu să renunţ la abordările de tip kamikaze şi ar fi şi plictisitor, eu ce v-aş mai povesti? Că am alergat constant şi am terminat fără emoţii?! Păi asta face cam toată lumea, cineva trebuie să stea de serviciu la “ghişeul de erori”, nu?
Nu-i uşor să văd cum se duce de râpă tot ce am câştigat până aici, dar aşa-mi trebuie dacă mă las luat de val ca un boboc naiv! Imediat sunt “înghiţit” de plutonul urmăritor – din spate vin într-una oameni, iar eu mă târăsc. După 4.31 min/km, urc la 5.44, dar măcar se reglează suflul.
Cărarea curăţată ne duce pe sub umbrelele generoase de frunziş. Ici-colo mai răzbate câte o rază de soare, în vreme ce noi înaintăm în şir indian. Când am dat de greu m-am gândit la prietenul meu, Cătălin, care deşi nu mai e cu noi aleargă de fiecare dată cu mine. L-am rugat să mă ajute. Sunt convins că m-a auzit, căci imediat o frunză galbenă s-a lipit de pieptul meu, parcă îndemnându-mă s-o iau cu mine. O prind şi o ţin în pumnul drept, simt că mă ajută. O voi ţine cu mine până acasă şi o voi aşeza lângă medalie. E un suvenir deosebit.
După doi kilometri cu 5.44 şi 5.43, mă adun şi bag în viteză. Junghiul a trecut, acum îmi propun să rămân pe la 5.35-5.30 şi să am grijă să nu mai exagerez. Ne întâlnim cu soarele doar pe o porţiune de traseu care ne scoate din pădure. N-am probleme acolo, alţii se cam resimt când dau de căldură. Acum nu mai ştiu exact să vă spun unde şi când, dar cred că făcusem vreo 10 kilometri când ne trezim atacaţi de un escadron de viespi furioase. La început, nu mi-am dat seama că am intrat pe teritoriul lor, stau cu ochii pe cărare şi încerc să reduc decalajul faţă de cei care mi-o luaseră înainte, când, dintr-o dată, simt că mă arde repede ceva pe mâna stângă. Zăresc ca prin vis câteva atacatoare care trec razant pe lângă mine, dau din mâini mai mult din instinct, fără să încetinesc, şi scap neciuruit. Alţii, însă, nu-s la fel de norocoşi: mulţi ajung la finish cu umflături serioase şi fac coadă la ambulanţă pentru îngrijiri. Organizatorii, care se străduiseră din răsputeri să alunge viespile cu o zi înainte, au trimis un ATV la locul atacului şi au oferit ajutor celor care au fost înţepaţi. Dat fiind că mă nimeresc printre norocoşi, n-am nicio scuză să nu-i dau bătaie înainte.
Cel fără focus sunt eu 😀
La jumătatea cursei îmi dau seama că voi scoate sub două ore şi prind încredere. Mă ţin la vreo 10 metri în spatele unei fete, cu gândul că o voi depăşi din inerţie, fără să mă agit. Aiurea! Trece un kilometru, trec doi, şi eu tot în urma ei sunt, cu tot playlistul meu motivant. De aici încolo, nici Rammstein, nici Prodigy, nici veteranii de la Metallica nu mă mai pot ajuta. Parcă patinez, nu alerg!
Adevărul e că nici eu nu prea am chef să trag tare ca să mă bag în faţa ei, mă gândesc că e mai bine să-mi păstrez suflul pentru ultimii doi kilometri, aşa că stau cuminte. Aleargă constant, nu gâfâie, parcă e băgată în priză, devine clar că nu o voi depăşi dacă nu trag niţel de mine. Şi totuşi, uneori e mai indicat să stai “la cutie” şi să aştepţi – ea se opreşte la un punct de hidratare, eu îmi văd de drum şi trec în faţa ei. M-am scos! Na, că se poate să câştigi şi fără să trudeşti!
După aproape o jumătate de kilometru, nu mai văd pe nimeni în spate mai aproape de 300 de metri de mine, reduc puţin turaţia şi scot un gel. Frate, n-apuc să-l storc pe tot că o şi aud pe tipa de care credeam că scăpasem că vine chitită spre mine, o ia frumuşel prin stânga şi iat-o din nou în faţa mea. Fără avertisment, “fără semnalizare”. E clar, nu se lasă, o să am de tras cu ea. Se vede că e antrenată, probabil că a mai şi alergat pe aici, pentru că niciun pas nu pare făcut la întâmplare. Pur şi simplu, aleargă perfect, iar treaba asta îmi taie elanul. Boy, să vezi că o să am de furcă cu ea!
Stau în spatele ei, dar, kilometru după kilometru, cu cât ne apropiem de finish ea prinde avans mai mare. O las să se ducă, cu gândul că la revenirea pe asfalt o ajung cu un sprint de 200 de metri. Prostii! Când se termină cărarea sunt depăşit de un tip solid, greoi, care aleargă cu un tricolor în mâna dreapta. Credeam că scăpasem de el. Dar uite că până să bag eu sprintul nimicitor mă lichidează alţii pe mine!
Intrăm pe aleea care ne duce spre sosire, o văd pe fata pe care mă tot chinuiam să o întrec şi bag mai tare. Parcă mă apropii, ba parcă nu. Normal că a mărit şi ea ritmul, trebuia s-o atac mai devreme. Vin aproape, trec de vreo doi alergători, mai am vreo zece metri, gata, după curba asta o întrec sigur… dar, ce să vezi, nu mai e timp şi spaţiu pentru acceleraţia mea de motor Diesel, căci ea deja este la finish. Trec şi eu linia de sosire, puţin surprins de bătaia pe care am luat-o, uit să mai şi opresc imediat ceasul. Am scos sigur 1.51.03 timp net, locul 60 din 171 la masculin şi locul 63 la general – binişor, zic eu, ţinând cont că abia am început să alerg trail şi am avut un an teribil de prost. Traseul ajută mult, e un trail 100% alergabil, la care am de gând să revin anul viitor, iar pădurea asta e potrivită pentru orice tip de alergător, de la orice nivel.
Mă refugiez la cortul cu apă, bag ca Setilă, iar după ce-mi recapăt suflul mă duc spre start. Când colo, surpriză, o văd pe învingătoarea mea. Nu ştiu dacă are vreo importanţă, dar am simţit atunci, acolo, că trebuie să mă duc la ea şi să o felicit, cu riscul de a fi penibil. Îi întind mâna şi îi spun că a alergat foarte bine. Îmi mulţumeşte. Nu ştiu cum o cheamă, nici nu o întreb. Vreau doar să ştie că azi a fost mai bună ca mine şi că mă înclin.
Acum mă bucur de soarele dulce de toamnă, de întâlnirea cu prietenii şi de atmosfera făină. N-am mai avut cam de multişor sentimentul asta de bine, căruia mă abandonez fără reţineri. E o duminică frumoasă, mi-era dor de o zi ca asta.
Cu amicul Cornel, la finish
Didina Manole: Alerg cu bucurie în suflet, fără încrâncenare
Didona Goanță
Vine un moment în viața ta când toate lucrurile se schimbă, nimic nu mai e la fel. Și poate că unele lucruri destinate să se întâmple, se întâmplă. Așa a fost și cu Didina, când într-o iarnă a alergat puțin în Herăstrău, dintr-o întâmplare. Avea să revină aici în aproape fiecare dimineață din viața ei. Ca să alerge.
Căci asta i s-a întâmplat, undeva la vârsta de 40 de ani. A fost chimia pe care o aștepta și asta a transformat-o în alergătorul pasionat, pur, un cuvânt pe care îi place să îl folosească des, dimineața, atunci când aleargă.
Cu anii, Didina a rămas fidelă acestei descoperiri și bucuria i-a rămas neschimbată, iar acum, la 47, a ajuns să parcurgă distanțe de ultramaraton, să se claseze pe podium la multe dintre competițiile la care participă, să își programeze vacanțele în funcție de locurile în care vrea să alerge.
Am vorbit puțin cu Didina și am rugat-o să ne povestească mai multe despre asta.
Adrenallina: Cum a început relaţia ta cu sportul ?
Didina Manole: Încă de mică mi-a plăcut să mă joc, dar nu static ci dinamic, jocuri de copii, apoi au urmat excursii pe munte cu tot ce era necesar, cort, rucsac, mâncare pentru câteva zile, cât dura traseul.
În studenţie am tot făcut drumeţii pe munte, cu cazare la cort şi gătit mâncare la ceaun sau mâncând crutoane cu supă instant.
Mult mai târziu, am început să merg la aerobic, de fapt m-a tentat de la început taebo, şi la câteva luni de aerobic+taebo cu o antrenoare destul de dură, am ales să merg la un aerobic-taebo intens.
Am simţit totuşi o rutină după câţiva ani, astfel că a apărut pur şi simplu alergarea, întâi tot aşa ca un joc (o tură de Herăstrău, uşor), fără să resimt oboseală. Era iarnă, iar în primăvară am început să alerg cu perseverenţă, pentru că simţeam o stare de bine peste zi. Dimineţile sunt sublime pentru alergare.
A fost ceva anume care te-a făcut să iei decizia de a face sport ?
Nu a fost o decizie ci a venit pur şi simplu de la sine, şi mă refer la alergare. În general îmi place să fac mişcare.
Ai un sportiv preferat ?
David Goggins, ultramaratonist şi triatlonist. Pe el l-am descoperit ca exemplu motivaţional când am început să mă bucur de alergare.
Ai şi alţi prieteni care s-au apucat mai târziu în viaţă lor de alergare ?
Cunosc alergători care mi-au împărtăşit că s-au apucat să alerge după ce au citit un articol despre mine, vorbind despre alergare, în revista Alerg.
Alergi şi distanţe lungi ?
100 km este distantă cea mai lungă, am alergat în scop umanitar la Ultramaratonul 100 for Children, eveniment 100% caritabil cu scopul strângerii de fonduri pentru copiii aflaţi în tabăra de la Valea Plopului. Am alergat de la Bucureşti la Valea Plopului şi a fost o experienţă minunată.
Ultramaraton Valea Plopului, 30 mai 2015 – 100 km
Care este timpul pe care îl dedici antrenamentelor ?
Alerg de 4-6 ori pe săptămâna. În weekend mă bucur cel mai mult pentru că sunt mai relaxată, dar şi alergările din timpul săptămânii mă încarcă de energie pentru întreagă zi. Îmi place foarte mult să alerg dimineaţa, când totul în jur este liniştit şi pur.
Cum arată o zi din viața ta?
Ziua începe cu o alergare de cele mai multe ori. Atunci când nu alerg, pentru că mă simt mai obosită şi trebuie să fac pauză, ziua începe puţin mai trist, dar încerc să compensez cu altă formă de mişcare, mers, gimnastică…
Apoi ziua decurge normal, merg la birou, la întoarcere spre casă fac o plimbare în mers rapid şi mă relaxez ascultând muzică, îmi admir florile mele, merg la filme, teatru sau concerte de muzică.
Ce anume te motivează ?
Fiind o pasiune nu am nevoie de o motivaţie, dar pot spune că simt o energie şi mai bună când văd în preajma mea alergători ca mine, cu drag de alergare. Îmi place şi când îi văd pe cei începători şi nerăbdători să devină competitivi dintr-odată.
Îţi aminteşti acum o cursă specială din viaţă ta ?
Da, Maratonul de la Berlin de anul trecut. Cu o săptămână înainte de Berlin am participat la un Campionat Balcanic, care s-a desfăşurat la Bucureşti , unde am avut nenorocul de a fi însoţită toată cursa de o durere cumplită la un călcai. Am scos totuşi un timp bun, am ieşit pe locul 2, dar într-o suferinţă cumplită.
Consecinţa acestei competiţii a fost că următoarea zi nu mai puteam călca pe piciorul respectiv, iar eu în 5 zile trebuia să alerg la Berlin. Eram răvăşită total, nu mă mai puteam retrage nicicum, vacanţa nu îmi surâdea… Şi totuşi miracolul s-a întâmplat în aduminica aceea la Berlin.
Aveam în minte să îl termin doar, în limita de timp maximă, am alergat cu bucurie, am interacţionat cu oamenii prietenoşi care ne-au admirat de pe margine, nu am simţit oboseală sau epuizare şi la final am constatat că am terminat în 3.28.58. Şi acum retrăiesc emoţia, sunt nişte trăiri pe care nu le pot transpune în cuvinte, ceva magic, sublim şi da, pot spune că eu cred în miracole.
Maratonul Berlin, 2014
Decizia de a alerga o consideri un bun exemplu şi pentru alţii?
Este o decizie bună să te apuci de alergare din inima, şi nu din dorinţa de a bifa competiţii, a strânge medalii precum bancnotele. Asta nu mi se pare o realizare.
Eu alerg cu bucurie în suflet, fără încrâncenare, şi de când am descoperit această pasiune, mi-am promis că nu voi transforma alergarea într-o sursă de stres. Rezultatele vin natural.
Ce deosebire există între Didina Manole cea dinainte de a se apuca de sport şi cea de acum?
Sunt o persoană care pune suflet în tot ceea ce face, dar până la alergare nu aveam o pasiune aşa de arzătoare. Acum îmi regăsesc starea de bine prin alergare, alergare pur şi simplu.
Maratonul International Brasov, 14 iunie 2015
Eşti Galantom la Raiffeisen Bucharest Marathon?
La Ediţia din 2015 Raiffeisen Bucharest Marathon, Galantom şi comunitatea oamenilor de bine împlineşte doi ani. Sunt doi ani în care s-au strâns peste 1,4 milioane de lei pentru mai mult de 50 organizaţii non-profit active pe Galantom, o platforma online de fapte bune şi donaţii pentru cauze umanitare. Așa că dacă în ultimii doi ani ai alergat şi ai încercat să strângi bani pentru o cauză, eşti Galantom, noul epitet pentru oamenii care fac fapte bune! 🙂
Ești Galantom, adică ai superputeri?!
Toţi cei care sunt interesaţi sau care deja susţin o cauză prin intermediul platformei Galantom sunt invitaţi pe 3 şi 4 octombrie la standul Galantom din Piaţa Constituţiei. Dacă veniţi cu tricoul sau însemnul cauzei pe care o susţineţi veţi putea să faceţi poze într-un set-up special pregătit pentru voi şi veţi primi o surpriză din partea echipei Galantom. Şi… o statuie! 😀
“Ştim că voi susţineţi o cauză donând, făcând fundraising sau alt fel de voluntariat în mod gratuit şi nu aşteptaţi “o statuie” în schimb sau nu vreţi neapărat să ieşi în faţă cu asta. Dar, pe de altă parte, unul dintre scopurile proiectului Galantom este tocmai să scoată în faţă omenii implicaţi, cu intenţia de a schimba percepţia despre faptul că în România nu avem astfel de initiative.
Aşa că vă invităm pe toţi să faceţi un pas în faţă, să veniţi să faceţi o poză la stand, ca să le arătăm tuturor că suntem mulţi şi că nu trebuie să ai super puteri ca să fii super eroul unei zile pentru cineva care are nevoie de ajutor”, spun iniţiatorii platformei Galantom.
Vestea bună merge mai departe!
Dacă susţineţi o cauza, fie că alergaţi, fie că donaţi, fie că aţi făcut în altfel volutariat, veniţi la standul Galantom din piaţă Constituţiei, spuneţi povestea voastră şi care este motivaţia voastră de a susţine cauza în care credeţi. Poveştile voastre vor apărea apoi în media online, în materiale scrise & video, pentru a duce vestea bună mai departe şi pentru a inspira alte şi alte fapte bune.
Pe traseul maratonului Bucureşti va exista un punctul de încurajare Galantom, şi cred că pe la kilometrul 30 vom avea nevoie cu toţii de el, nu-i aşa? 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=6RNY7-A-BIw
Ne aşteaptă acolo cântece la chitară, mesaje energizante, dedicaţii muzicale şi multă-multă voie bună. Yu-hu!
Tombolă!
Mesajele voastre amuzante şi motivaţionale de încurajare pot fi câştigătoare la tombolă.
Scrieţi pe adresa info@galantom.ro sau veniţi sâmbătă înainte de cursa la standul Galantom şi spuneţi care este mesajul vostru amuzant cu care aţi vrea să îi încurajaţi pe alergători pe traseu, iar echipa Galantom îl va aşeza pe pancarte şi îl vor scanda cu voie bună în ziua cursei. Toţi creatorii de mesaje vor intra într-o tombolă cu trei premii constând în câte un buff.
Câştigătorii tombolei vor fi anunţaţi pe 04 octobrie la ora 20:00 pe pagina de Facebook Galantom.
Nu uitaţi să lăsaţi, împreună cu mesajele voastre, numele şi datele de contact pentru a va înscrie în tombolă.
Premiul Galantom pentru cel mai bun fundraiser
Şi anul acesta va fi oferit premiul pentru cel mai bun fundraiser individual pe Galantom alergătorului care a strâns cei mai mulţi bani individual pentru a susţine cauza în care crede la Raiffeisen Bucharest Marathon, prin intermediul platformei Galantom, până la dată de 9 octombrie 2015 ora 23.59.
Premiul va fi oferit în cadrul Galei Raiffeisen Bucharest Marathon care se va ţine post eveniment. Câştigătorul va fi anunţat pe blogul şi pagina de Facebook Galantom pe 10 octombrie 2015.
Spor la antrenamente şi la fapte bune! 🙂 Ne vedem la start! 🙂
Informații esențiale pentru participanții la Raiffeisen Bank Bucharest Marathon!
Asociația Bucharest Running Club anunță peste 10.000 de participanți din peste 55 de țări care vor lua startul la cea de-a opta ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon (RBBM), în zilele de sâmbătă 3 și duminică 4 octombrie, în Piața Constituției.
Pentru prima dată, traseul maratonului nu mai e format din doua bucle de 21 km, ci este extins, la 33 km, pe mai multe artere din centrul orașului, oferind participanților bucuria descoperirii unor zone pitorești din București. Vor fi 42,195 km mai frumoși și mai ușor de parcurs.
Traficul va fi închis sâmbătă, 3 octombrie între orele 07:00-14:30 pe bd Unirii între Piața Constituției și intersecția cu Regina Maria, pe ambele sensuri, iar duminică, 4 octombrie, circulatia auto va fi restricționată pe o lungime de 33 km, între orele 06:30-16:00. Descrierea traseului se gasește pe http://bucharest-marathon.com/traseu/.
În data de 17 septembrie, asociația organizatoare Bucharest Running Club (ABRC) a organizat o conferință de presă pentru a anunța noutățile celei de-a opta ediții a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, prilej cu care au luat cuvântul Valeria van Groningen, președinte ABRC, Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice, Reiffeisen Bank Narcis Horhoianu, Marketing Director HEINEKEN România., Franz Weiler, director general UNIQA Asigurari, Valentin Stefan, Director, Business Development, Vodafone România, Cosmin Nae, Quantix marketing Insights. Conferința a fost moderată de Oana Nastăse, director ABRC și RBBM.
Ca informații de ultimă oră – data limită pentru înscrierile online pentru adulți s-a prelungit până vineri, 25 septembrie!
Vineri, 2 octombrie, între orele 13:00-20:00 și sâmbătă, 3 octombrie, între orele 11:00-20:00, înscrierile continuă în cadrul Sport Expo, spațiul special amenajat din Piața Constituției. Totodată din cadrul Sport Expo, toți participanții înregistrați sunt așteptați să își ridice kit-urile de participare. Locurile disponibile la competițiile de adulți: cursa maraton – 1000; cursa semimaraton VW – 3750; cursa maraton ștafetă Vodafone – 2900; cursa populară Ciuc Radler – 2500.
Se vor acorda premii primilor 5 clasați ai fiecărei curse precum și primilor 3 clasați din categoria scaunelor cu rotile, pe categorii de gen. Finaliștii de la cursele de maraton(42,195km), semimaraton Volkswagen (21,197km), maraton ștafetă Vodafone(4 x 10,548km) vor primi premii în bani, iar alergătorii de la cursa populară Ciuc Radler (3,6km) vor primi premii în produse.
Sâmbătă 3 octombrie va avea loc Cursa Copiilor UNIQA Asigurări, cu starturi pe categorii de vârstă, între 5-12 ani, începînd cu ora 10,30. Înscrierile se fac online pâna pe 28 septembrie și în Piața Constituției, sâmbătă între 7,30 -10,30 și sunt 2500 locuri disponibile. Premiile oferite de UNIQA sunt trotinete, role, rachete de tenis, rucsacuri, mingii de baschet. Tot în ziua competițiilor dedicate celor mici, va avea loc cea de-a treia ediție a Cursei Jogging în scutece SAMAS-Sănătate pentru Mame și Sugari, unde părinții copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni și 4 ani sunt invitati să alerge 850 m împingând căruciorul si copilul. Din considerente de siguranță, pentru a preveni accidentările, la această cursă nu se premiază viteza, cele 10 premii fiind oferite prin tragere la sorți.
Campionatul Național de Maraton al Federației Române de Atletism se desfășoară pentru a opta oară în cadrul RBBM. Sportivii vor avea festivitate de premiere specială iar rezultatele se inregistrează pentru calificarile la competițiile internaționale de profil.
Ca noutăți – mașina oficială a RBBM este în premieră un autoturism total electric: e-Golf. Aceasta a fost prezentat în premieră în România chiar în această vară și va merge in fruntea plutonului alergatorilor de elită măsurand timpul official al competitiției – comunicat e-Golf Anexa 3
Unii alergători vor primi servicii speciale – “Volkswagen te fotografiază”cursa semi-maraton VW și “Ciuc Radler te fotografiază“ la cursa populară Ciuc Radler.
UNIQA Asigurari va oferi opt puncte de divertisment pe traseul curselor competitive de duminică și lecții de baschet pentru copii in Piața Constituției sâmbătă, cu ajutorul antrenorilor de la Federația Română de Baschet. La Cortul UNIQA, de vineri de la 13.00 până duminică la 16.00, alergatorii pot face scurte sesiuni de masaj și își pot măsura masa musculară, procentele de grăsime și apă din corp, vârsta metabolică, nivelul de antioxidanți, tensiunea, pulsul și glicemia. Duminică dimineață se aplică benzi medicale pentru alergătorii cu probleme musculare.
Tot aici, vor fi organizate clase de cycling, antrenamente cardio, stretching, yoga, fotbal, canotaj de către Club Moving.
Competițiile noi din cadrul RBBM 2015 sunt: Campionatului Diplomaților pentru Maraton si Semi-maraton, start – duminică 4 octombrie la ora 9,30, la care sunt anunțati diplomați din Polonia, Austria, Germania, Olanda alături de membrii corpului diplomatic care activează în București, și Teen’s Race, start – duminică 4 octombrie la ora 8,15, la care participă adolescenții între 13-18 ani.
Toți participanții la RBBM vor primi la ridicarea kit-ului de participare o invitație la spectacolul “Studii despre iubire” în regia lui Chris Simion, ce va avea loc sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 21.00 în Piața Constituției.
Duminică 4 octombrie, la finalul festivităților de premiere, va avea loc concertul caritabil „Rock &Run for Life” , susținut de către Dan Helciug-unul dintre ambasadorii RBBM 2015.
“ONG Challenge”- este provocarea adresată tuturor ONG-urilor si celor 15 cauze partenere ale RBBM, cauze pentru care participanții aleargă și donează. ONG-urile vor anima sau deservi unul dintre cele 20 de puncte de hidratare, de împrospătare sau de divertisment de pe traseu iar alergatorii vor putea să voteze la finalul cursei ONG-ul care a venit cel mai mult în sprijinul lor.
Anul acesta vor fi premiate 6 dintre cele mai trăznite și creative costume – alergătorii sunt invitați să alerge costumați într-un mod reprezentativ pentru ei sau pentru cauza pe care o susțin iar organizatorii îi premiază.
Începând din acest an, puteți urmări Raiffeisen Bank Bucharest Marathon și online în cadrul transmisiunii live de pe pagina de Facebook a evenimentului – www.facebook.com/bucharest-marathon.com. Pe lângă vizualizarea imaginilor de start, finish și premiere, veți afla informații despre ceea ce se întâmplă pe traseu, despre cauzele sociale pentru care se aleargă și despre personalitățile care au ales să participe în direct din studioul mobil amenajat în Piața Constituției. Transmisiunea live se va desfășura sâmbătă 3 octombrie între orele 10:00 – 12:30 și duminică 4 octombrie între orele 8:00 – 15:00, cu sprijinul Vodafone, partener comunicații.
Organizațiile care susțin cea de-a opta ediție a Maratonului București sunt: Raiffeisen Bank-partenerul oficial care dă și numele evenimentului, Volkswagen-sponsor cursa semimaraton și mașina oficială a RBBM, adidas-sponsor tehnic, Vodafone-partener comunicații și sponsor al cursei maraton ștafetă, Ciuc Radler-sponsor cursa populară, UNIQA Asigurări-sponsor cursa copiilor, SAMAS Sănătate pentru Mame și Sugari, sponsorul cursei Jogging în scutece, Izvorul Minunilor, apa oficială a RBBM, Mega Image care asigura fructele și alimentele de la punctele de alimentare, Campofrio – Caroli Foods, Hilton Athenee Palace – hotelul oficial al RBBM, Accenture, Isostar– energizantul oficial al MB, City Grill-Hanu’ Berarilor, Club Moving România, Global Relocations Services, Repower, Media Image.
Partenerii media sunt: TVR, TV City, Național TV, Cartoon Network, Boomerang, Europa FM, Itsy Bitsy, Gazeta Sporturilor, Ring, Men’s Health, Cosmopolitan, Beau Monde, Sănătatea de azi, Casa Lux, National Geographic Traveler, Mami, România Liberă, Academia Cațavencu, Alerg.
Partenerii instituționali: Primăria Municipiului București, Ministerul Tineretului și Sportului, Federația Română de Atletism, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, CN Aeroporturi Otopeni, AIMS.
ONG-urile asociate, care participă cu voluntari, aduna fonduri la Sport Expo și primesc parte din taxele de înscriere ale alergătorilor, sunt: Hospice Casa Speranței, Homes and Hopes for Children, Fundația Olimpică Română, Viitor Plus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă, WWF- Team Panda, United Way, Light into Europe, Little People, Touched Romania- Casa Agar.
ONG-urile partenere care participă cu voluntari și sunt promovate în cadrul RBBM sunt: Fundația pentru Dezvoltarea Popoarelor, Star Storage, Hand2Hand, Special Olympics, Casa Ioana, Fundația Inimii, Atletic Cardio Club, Crucea Roșie, Asociația Suedeză pentru Ajutor Umanitar, Asociația Ajungem Mari, Concordia.
Asociația Bucharest Running Club este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală și sport de masă din România. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții. În 2015 au avut loc ediția a patra OMV Petrom Bucharest Half Marathon iar în 3-4 octombrie are loc a opta ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon. La fiecare dintre ele participă peste 10.000 de alergători din peste 50 de țări. Ambele sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semi-maratoanelor). ABRC a dezvoltat în Romania modelul asocierii competițiilor de alergare și sport de masa cu o cauză socială, umanitară sau ecologică iar în prezent sunt peste 15 cauze partenere ale fiecărei ediții OMV Petrom Bucharest Half Marathon și Raiffeisen Bank Bucharest Marathon. La fiecare dintre ele sunt adunate fonduri de 50.000 -100.000 euro pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice prezentate.
ABRC a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în Romania – www.voluntarinsport.ro iar în prezent colaborează cu peste 1.000 voluntari activi care se implică în proiecte și evenimente sportive.
ABRC organizează competiții proprii dar și evenimente de sport de masă pentru companii si ONG-uri. De la înfiintare, ABRC a organizat peste 100 de evenimente de alergare, mișcare în aer liber, sport de masă, voluntariat, educație, comunicare, dezvoltare comunitară.
Site-urile oficiale ale Asociației Bucharest Running Club sunt:www.bucuresti-maraton.ro, www.bucuresti21km.ro , www.voluntarinsport.ro, www.abrc.ro; www.bucuresti-maraton.ro; www.bucharest-marathon.com; FB/BucharestMarathon; #RunInBucharest.
Adriana Dina: Înotul e ca un fel de meditație pentru mine
Am început să fac sport târziu, la 33 de ani. Aveam un stil de viață sedentar și ceva kilograme în plus. După un week-end la mare cu valuri cam mari care mă tot trimiteau pe fundul apei, am decis că ar fi cazul să învăț să înot și am programat prima lecție. Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult și să-mi găsesc o nouă pasiune, dar așa a fost. De-atunci nu m-am mai dat dusă de la bazin iar pe la sfârșitul anului am început să alerg pe bandă, urmând un program pentru începători de tipul run/walk. Când a venit primăvara am descoperit plăcerea de a alerga afară, în parc.
Îmi amintesc că la început oboseam foarte repede, mă înroșeam la față și gâfâiam tot timpul, dar orice progres mă bucura enorm. Luni de zile am trăit într-o continuă stare de surpriză și descoperire: ia uite ce pot să fac, habar n-aveam până acum… La a treia lecție înotam deja pe spate și tot atunci m-am și accidentat prima dată la umăr, pentru că eram atât de entuziasmată încât nu m-am oprit decât atunci când nu am mai putut învârti brațele. Pentru alergare foloseam aplicația Endomondo. Aveam un mic „challenge” cu câțiva cunoscuți și mă motiva să urmez planul de pregătire chiar și atunci când eram foarte obosită sau n-aveam chef.
foto credit Radu Cristi
Prima mea competiție a fost la triatlonul Trichallenge Mamaia, în septembrie 2011. Am facut echipă cu un biciclist, eu urmând să înot 750 metri și să alerg 5 km. Nu am fost niciodată o fire competitivă, știam că înot foarte încet, dar prinsesem gustul înotului în mare și, de când aflasem că și amatorii pot participa la concursuri, eram curioasă să văd cum mă descurc. A fost primul concurs la care am luat startul împreună cu antrenorul meu, fost înotator de performanță, lucru care era cel puțin intimidant la acel moment. Dupa un an de antrenamente solitare în bazin și parc, concursul mi s-a părut ca o sărbătoare. A fost prima dată când am luat contact cu comunitatea și cu energia extraordinară ce se crează în jurul triatlonului. După 3 luni mi-am cumpărat și bicicletă…
Antrenamentele mele se desfășoară de obicei seara, după servici și în week end. Deși mă trezesc devreme, nu mă simt prea bine la antrenamente matinale. De obicei îmi fac un plan săptămânal și încerc să îl respect cât mai mult posibil. 3 antrenamente de înot pe lângă care încerc să înghesui și 2-3 antrenamente de alergare, forță, mobilitate, bicicletă, în funcție de cât timp am sau cum mă simt.
Sportul meu preferat rămâne în continuare înotul, și dintre toate formele lui, cel mai mult îmi place înotul în mare. În apă reușesc să mă liniștesc complet și să mă concentrez la capacitate maximă, e ca un fel de meditație pentru mine. În ultimele vacanțe m-am îndrăgostit de „swimtrekking” (călătoria înot) și de sea-kayaking. E ceva cu totul special să te deplasezi pe apă prin mijloace proprii, să înoți de pe o insulă pe alta sau să strunești caiacul pe valuri, pentru ca apoi să intri în golfuri și grote unde nicio altă barcă nu încape.
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de la triatlonul Fără Asfalt din 2013. A fost o cursă lungă și tare grea, apa mării a avut 11 grade, în aer erau 30, eram arsă de soare, complet epuizată și au fost multe momente în care am vrut să renunț. Pe ultimii metri de alergare încerc să îmi compun o față mai puțin chinuită. Trec linia de finish, crainicul e fericit că a sosit ultimul concurent și… dă să plece. Văd că nu mai avea medalii în mână și nu mai era nimeni în zonă. Întreb sfârșită: „și medalie…nu primesc ?” „Păi…știi…s-au terminat!” Un val de lacrimi stă să năvălească. De ciudă, de oboseală, de descărcare … Dar în momentul ăla toată suflarea triatlonistă de la terasa din Micul Golf începe să aclame și să aplaude. Pe mine, ultima sosită! A fost neprețuit, micul meu moment meu de glorie.
Competiția mea preferata esteEcoMarathon-ul din Moieciu de Sus. Peisajele sunt superbe, se pune mult suflet în organizare și mă simt privilegiată că pot participa. Nu știu cum fac alții, dar eu când alerg acolo salut toți localnicii, toate bătrânele care trebăluiesc prin curți sau fânețe, și din când în când mă mai opresc să fac și câte o poză. Dacă n-ar fi existat concursul probabil că n-aș fi ajuns niciodată pe acele poteci superbe.
Cea mai mândra sunt de faptul că în ultimii 4 ani am reușit să perseverez și să nu am pauze mari fără sport, în afară de cele gândite pentru recuperare. Nu e deloc ușor să intri pe la 8-9 seara în bazin, cu burta goală, pentru un antrenament de 90-120 min. Însă satisfacția de la sfârșitul unui antrenament greu dar reușit e imensă și e principala mea motivație.
Prietenii mei spun că „parca m-au răpit extratereștrii și m-au resetat”, atât de diferită le par acum în comparație cu versiunea mea de dinainte de a face sport. Însă cumva am evoluat împreună, pentru că cei mai mulți dintre ei practică acum cel puțin o formă de mișcare sau sport, chiar dacă nu merg la competiții. Mai sunt câțiva care îmi spun că ar fi cazul să mă potolesc, dar pe-ăștia nu-i bag prea mult în seamă, ba chiar îi invit să vină ca spectatori la concursuri, în speranța că poate se vor molipsi și ei.
Am aflat despre mine că am mai multe resurse decât bănuiam, atât fizice cât și psihice. Că pot să mă mobilizez chiar și atunci când pare că nu mai am niciun strop de energie. Am transformat încăpățânarea în perseverențî. Am invățat să-mi stabilesc obiective, să planific și să muncesc pentru realizarea lor. Că atunci când îți place ceea ce faci totul este posibil. Și am reușit să aplic toate astea și in alte domenii ale vieții mele, nu numai în sport.
Sportul mă face să mă simt echilibrată, fericită, conectată la tot ce mă înconjoară, cu toate simțurile treze. Rareori se întamplă să nu zâmbesc la finalul unui antrenament, și atunci e semn de suprasolicitare sau oboseală extremă.
Uneori, mi se întâmplă să… tresar: și dacă e posibil să mă întorc la starea de dinainte? Și atunci caut un concurs nou, o aventură, o provocare.
Obiectivul meu în 2015 este sa găsesc un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală. Voi merge (și) mai rar la concursuri, și doar la cele de suflet: EcoMarathon, Fără Asfalt, Cupa Hamsia, Aquachallenge. Vreau să mă odihnesc mai mult și să nu mai concurez după condus noaptea și 3-4 ore de somn. Vreau să încerc antrenamente de tip swimrun și o cursă de tip „spartan” cu obstacole. Mă atrage mult ideea de a sări garduri și de a merge pe coate prin tranșee militare pline de mocirlă J
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că sportul trebuie făcut din placere și cu pasiune. Cu trupul, sufletul și mintea deopotrivă. Încrâncenarea își are rostul ei iî curse sau la antrenamente, dar indiferent de clasament sau de timpul realizat, la finish trebuie să fie și bucurie și măcar un zâmbet.
2X2 Race, Jurnal de cursă la dublu: Laura & Silviu Martin
2X2 RACE este una dintre cele mai dificile curse de alergare montană din Europa, având traseul integral la peste 2 000m altitudine, cu o lungime de 45 km și peste 4 200 de metri diferență de nivel. Este singura competiție care îi duce pe alergători pe cele mai înalte două vârfuri ale României, Moldoveanu și Negoiu.
Laura și Silviu Martin, sportivi amatori și soț și soție pe deasupra, au făcut și anul acesta echipă în cursă, ca și în anii trecuți, păstrând tradiția familiei. În fiecare an li se întâmplă câte ceva neobișnuit la cursa asta, haideți să vedem despre ce a fost 2015 pentru ei la 2X2 RACE. Enjoy!
Laura & Silviu, în cursă
Ne apropriam de penultimul check point, Podragu, pe care-l aşteptam cu nerăbdare. De vreo 2 ore nu mai puteam mânca nimic dulce şi aveam o stare continuă de greaţă şi epuizare. Bateria de la ceas mi se terminase deja de ceva timp. Ştiam că avem mai puţin de o oră să ajungem la finish ca să ne încadrăm în timpul de 15 ore care expiră la ora 21.00. Laura i-a întrebat pe cei din organizare cât este ceasul şi răspunsul lor nu a fost încurajator. 20.15. Era nevoie să facem ceva senzaţional să reuşim să finalizăm în timp util. Eu m-am înfipt în „das Kascaval” care avea exact gustul sărat de care aveam nevoie. Gust pe care l-am stins cu o Cola rece. Vreo 3 pahare. I-am spus Laurei ce simţeam în momentul ăla: o să ne fie foarte greu să ne încadrăm în timp, dar că sunt pregătit să dau totul. Laura era mai în formă decât mine şi a pornit prima.
Am plecat înaintea lui Silviu. Mă simţeam mult mai bine acum. Ştiam că suntem la limită cu timpul, dar şi eu eram pregătită să dau tot, ca să ne încadrăm în cele 15 ore. Matematică asta a fost cu noi tot timpul. Ne-am încadrat rezonabil în toate termenele limita – orele impuse de atins cele două vârfuri – Moldoveanu şi Negoiu. Şi totuşi nu ştiam unde au zburat cele aproape 3 ore de când plecasem de pe Negoiu. Simţeam că trecusem deja peste ce fusese mai greu, îmi trecuse şi durerea de la gleznă cu o pastilă albastră magică (nici nu am întrebat ce era). Mai aveam 15 minute până la deadline şi noi urcăm ultima porţiune – total neaşteptată pentru mine. Mă gândisem iniţial că am fi putut să o evităm, traversând un platou… am fi economisit ceva timp, dar…
Trecuse deja de ora 21.00 şi noi eram încă pe traseu. Laura cobora înaintea mea. Amândoi eram tăcuţi şi ascultam premierea care se desfăşura pe heliport. Incercam să derulez cursa şi găseam atât de multe momente în care pierdusem minutele de care am fi avut nevoie atât de multă acum. Şi totuşi nu aveam regrete. Eram convins că am dat tot ce am putut în acea zi şi că oricum am fi aranjat lucrurile, rezultatul ar fi fost acelaşi.
Am plecat de la start cu planul să fim pe fiecare vârf cu o oră mai bine decât timpul maxim permis. Ştiam că o să fie o zi lungă aşa că nu aveam de gând să forţăm decât în ultima treime din cursa, când ne-am fi întors de pe Moldoveanu. Am alergat toate porţiunile de plat şi de coborâre şi ne-am menajat pe urcări. Nu voiam să urcăm pulsul într-o zonă pe care nu o puteam duce până la final. Până la Moldoveanu totul a mers conform planului, 5h:20 minute. Dacă şi la întoarcere făceam acelaşi timp, deja era cu mai bine de o oră sub timpul limită. Să parcurgem traseul Şaua Capra – Negoiu şi returul la Bâlea Lac în 6 ore mi se părea doar o formalitate.
Cu un an înainte îl făcusem în 4h40 iar la prima ediţie 2×2 în 5h45 min. Şi totuşi, la întoarcerea de pe Moldoveanu nu am putut menţine ritmul şi am ajuns înapoi în Şaua Capra în 11h45 min. După o pauză foarte scurtă, ne-am dat seama că atunci este momentul hotărâtor. Ca să facem 6 ore până la Negoiu şi înapoi, trebuie să impunem un ritm mult mai rapid. Eram absolut convins că nu va fi o problemă. Primele semnale că suntem sub o presiune mult mai mare a timpului decât estimasem au venit când am început să coboram de pe Vf. Laitel. Vedeam Lacul Călţun în depărtare iar ceasul ne arăta că mai avem 1h30 min să prindem cutoff de pe Vf. Negoiu. Am alergat pe nerăsuflate până la Călţun, de unde urma doar urcare continuă până pe vârf. Calculam obsesiv şi mă uitam la ceas cum trec minutele şi sutele de metri. Am urcat o oră cu pulsul în zona roşie, cu capul în pământ şi mâinile pe genunchi. După Strunga Doamnei, am văzut şi vârful. Mai aveam 20 minute să ajungem sus. Ştiam că o vom face. Am bifat vârful cu 9 minute înainte să se închidă. Ne-am pozat, ne-am felicitat şi am pornit rapid spre finish, fericiţi că vom termina concursul. Să terminăm în 3 ore…easy! Aşa credeam…
Silviu era chiar în spatele meu. Se auzea muzica de la finish, vedeam oamenii adunaţi pe heliport, primind ultimii participanţi încadraţi în timp. Cred că s-a făcut ora 9 seara în timp ce alergam pe o cărare subţire, la înălţime, pe ultima zonă plată dinainte de coborârea spre lacul Capra. Ce muzică bună aveau! Auzeam cu claritate tot ce vorbesc organizatorii la microfon. Şi totuşi gata! Era 21.00 şi pentru noi concursul, cel oficial, se terminase.
Ne-am montat frontalele undeva pe la jumătatea coborârii din Şaua Capra şi am continuat încet şi sigur spre finish. Mă gândeam doar la faptul că nu vom mai primi medalie ca să o ducem lui Tudor (n.r. Tudor este băiețelul lor 🙂 ) acasă, că atunci când vom ajunge la finish, nu va mai fi nimeni, se vor fi stins luminile şi se va fi oprit muzica. Mă gândeam la punctele pe care le ratăm ca să ne calificăm la UTMB (n.r. Ultra-Trail du Mont-Blanc) şi în acelaşi timp o linişte sufletească pentru faptul că am dat tot, am făcut tot ce am fi putut face, în condiţiile respective, că am terminat cu bine cursa, că am scos totuşi un timp cu mult mai bun decât la ultima ediţie, că am parcurs toată distanța. A, şi una peste alta – eu îmi îndeplinisem anumite obiective punctuale (şi puerile) – să depăşim un anumit număr de echipe mixte (fetele mă intereseau în mod special).
Am ajuns pe şosea, pentru ultimii 200 m. Ne-am intersectat cu prietenii noştri, care ne aşteptau în maşină, nici nu ştiu cum ne-au văzut în beznă aceea. Eu nu m-am oprit să îi salut, cred că doar am mormăit ceva cu „loosers” (şi nu mă refeream la ei, evident). A venit Tibi şi m-a luat în braţe, mi-a dat un ultim boost de încurajări şi energie, în timp eu mergeam hotărâtă să terminăm o dată distracţia asta şi să plecăm acasă. M-am oprit cu Silviu de mâna în faţă scărilor dinainte de finish şi am început să urcăm. Ştiam că nu mai e nimeni, acolo, parcă nici muzică nu se mai auzea. L-am întrebat acum pe Silviu ce a simţit atunci, mi-a spus că „Nimic, tu ai plâns puţin”… În final, am primit şi aplauze şi medalie pentru Tudor.
Şi totuşi, 2×2 Race este cea mai aşteptată cursă a anului pentru noi, cel mai mare test dintre toate concursurile pentru cât de bine ne-am pregătit sau am evoluat, cât de bine ne-am organizat, cât de eficienţi am fost pe traseu din toate punctele de vedere (nutriţie, ritm etc). 2×2 Race este cu atât mai specială pentru noi cu cât participăm împreună, ca o echipă.
În fiecare an se întâmplă ceva special cu această cursă. În 2013, la prima noastră participare, am ajuns pe podium pe locul III, la mixt, anul trecut a fost închis vf. Moldoveanu din cauza vremii şi cursa s-a scurtat la 18 km, parcurşi în cea mai mare viteză. Anul acesta a fost despre cele 15 ore pe care nu voiam să le depăşim ca timp total, pentru a primi punctele necesare înscrierii la UTMB. Mai e special acest 2×2 pentru noi pentru că de fiecare dată participăm alături de prieteni dragi şi asta vine la pachet cu drumul dinspre Bucureşti spre Bâlea şi înapoi acasă, cină de după cursă cu multe poveşti şi planuri pentru anul următor, a doua zi dimineaţă cu poveşti, amintiri noi, relaxare şi peace of mind.
Mihai Baractaru, primul român calificat la Kona: “Mi s-a împlinit visul pentru care am muncit 10 ani”
Roxana Lupu
Acum 3 ani, Mihai Baractaru ne spunea într-un interviu la Adrenallina că vrea să devină primul român calificat la Campionatul Mondial Ironman de la Kona, Hawaii și iată că 3 ani mai târziu s-a ținut de cuvânt.
Un triatlonist de anduranță surprinzător, unul care tace și face, Miță, cum îi spun prietenii, a reușit o performanță frumoasă la Ironman Klagenfurt, Austria : un timp final de 9 ore și 15 minute pe distanța unui triatlon Ironman, adică 3.800 de metri înot, 180de kilometri – ciclism și 42 de kilometri-alergare.
Mihai Baractaru
A bătut recordul național pe distanța Ironman, care era de 9 ore și 30 de minute, și era deținut… tot de el.
Când s-a apucat de triatlon, în 2006, Mihai nu știa să înoate, alerga destul de prost și mergea pe bicicletă cu greutate. I-a luat 10 ani ca să ajungă aici și, chiar dacă este vorba despre o calificare la Age Group, adică la amatori, categorie de vârstă, și nu la Elite, înseamnă enorm pentru triatlonul de anduranță din România. Este un prim mare pas și, cum acest tip de concurs nu ține cont neapărat de vârstă pentru performanță, Miță are toate șansele să ajungă într-o zi să concureze pentru România la Elite – profesioniști.
L-am prins între antrenamente și l-am rugat să ne povestească despre cum a fost cursa lui din Austria, cum se pregătește pentru Kona – e în linie dreaptă, mai sunt două luni până la Campionat – și ce va face mai departe.
Adrenallina: Cât te-ai pregătit pentru cursa asta și care era strategia de calificare? Te așteptai să te califici?
Mihai Baractaru: Pentru cursa de la Klagenfurt, Austria, m-am pregătit 7 luni. Strategia era să obțin timpii pe care mi i-am propus, ca să am șanse să mă calific la Campionatul Mondial de Ironman din Hawaii. (n.r. calificarea la Capionatul Mondial Ironman se face acumulând un anumit punctaj la competițiile marca Ironman din toată lumea, aici mai multe detalii despre calificare).
Înainte să iau startul, gândul meu a fost numai la Hawaii, să pot reuși să mă calific. Apoi când am coborât de pe bicicletă, am fost puțin dezamăgit de timp, iar în proba de alergare mi-a revenit moralul și mi-am spus că o să fac tot ce-mi stă în putință să obțin calificarea.
Timpii pe care mi i-am impus înainte de concurs au fost următorii:
– la înot – sub 1h (am reușit 58 min și 47 sec)
– la bicicletă – să parcurg distanța în 4h 51min cu o medie de 37 km/h (am reușit să scot 5h 8 min cu medie de 35km/h)
– la alergare – să scot un timp de 3h pe maraton cu medie de 4:17/km ( am scos 3h și 2 min cu medie de 4:19/km)
La înot și la alergare mi-am îndeplinit target-ul, mai trebuie să lucrez la bicicletă.
Cum a fost cursa? Cum te-ai simțit la fiecare probă? Ce ai mâncat și cum te-ai hidratat/energizat în timpul ei?
La înot a fost destul de interesant, deoarece am cam fost “căpăcit”. Niciodată de când practic triatlon nu mi-am luat pumni, picioare și coate în așa hal. Culmea este că nu m-am poziționat foarte în față, m-am așezat în a 3-a linie, am spus că nu sunt mare înotător și să nu îi încurc pe ceilalți. Dar faptul că am primit pumni și picioare m-a determinat să înot mai rapid, să îi depășesc. Așa am reușit sa înot sub 1h pe 3,8 km.
La bicicletă am încercat să pedalez cât mai constant. Au fost 2 ture de 90 km pe care le-am parcurs în 2h 34 min. Am avut câteva momente dificile pe urcări, în special pe cele de la final, dar am reușit să nu forțez mai mult decât îmi propusesem. În timpul probei la bicicletă am folosit batoane proteice, banane, geluri energizate. Le-am luat la un interval de 15-30 de minute și în permanență am fost foarte bine hidratat.
la proba de alergare, la Ironman Klagenfurt
În proba de alergare, am simțit la kilometrul 6 că se golește “rezervorul”, m-am alimentat cu banane, pepene și cola. După ce am mâncat, am început să cresc progresiv ritmul. După ce mi-am atins viteza de “croazieră” am menținut-o până la final, cu mici diferențe de timpi.
În ce moment al cursei ai știut că vei reuși performanța asta?
Știam când m-am dat jos de pe bicicletă că îmi va fi extrem de greu să recuperez timpul pierdut, așa că mi-am propus să alerg cât pot eu de bine. Bineînțeles, trebuia să îmi bat timpul de 9h 30 min.
Dar pe la km 21, la jumătatea probei de alergare, am știut că o să scot un timp de 9h 15 min. Până în momentul acela am preferat să nu mă gândesc, că oricum nu puteam să trag mai tare.
Ce urmează acum pentru tine? Cum estimezi că va arăta antrenamentul tău până la momentul Kona, în toamnă? Ce probă e nevralgică pentru tine sau ai nevoie s-o îmbunătățești?
Ironman Oradea, 2011
Am reînceput antrenamentele pentru Campionatul Mondial de Ironman de la Kona. Practic am la dispoziție încă 2 luni intense de antrenament specific pe temperaturi destul de ridicate. Proba cea mai “slabă” pentru nivelul la care mi-am propus să fiu acolo este bicicleta. Mi-am propus să vin în primii 6 la categoria de vârstă, deoarece condițiile meteo din acea perioadă vor fi destul de aspre, și anume: vânturi puternice din față și din lateral, umiditate crescută până la 75-80% , și temperaturi de 35 până la 38 de grade Celsius.
Cum te simți după reușita asta? La ce te gândești cel mai frecvent?
După acestă reușită mărturisesc că mă simt grozav. Simt că sunt pe cale să-mi realizez visul! Acel vis la care am lucrat 10 ani.
Mă bucur foarte mult că am reușit o asemenea performanță. Asta îmi demonstrează că în timp și cu pași mici pot ajunge să concurez cu profesioniști de la Kona. Este un sentiment fantastic! Totodată, mă bucur că pot să reprezint România la un asemenea eveniment. Să pun România pe harta internațională a concursurilor de anduranță.
Ce înseamnă Kona pentru tine și care e următorul tău target?
Toți sportivii vor să se autodepășească. Mulți vor să ajungă la olimpiadă. Pentru mine Olimpiada este Campionatul Mondial de Ironman. Consider că nu sunt o persoană cu calități motrice extraordinare încât să pot termina înotul într-o probă olimpică (1,5km inot, 40 km bike si 10 km alegare) îndeajuns de bine încât să ajung la finish în top 10. Și nu-mi place să fac antrenamente de viteză ci de anduranță, la o viteză moderată. Îmi place acest tip de efort și îmi doresc de acum înainte să pot participa în fiecare an la Kona.
Visul meu este ca în următorii 5 ani să fiu în top 40 mondial pe proba de Ironman!
Îți tinem pumnii! Și… baftă la Kona! 🙂
*Sponsorii sportivului pentru Ironman World Championships 2015 sunt Arobs, Emag, Bicishop, Global Vision, JPS Group, Solaris, Shimano.
