alergare

Bogdan Mireanu: O coborâre nebună pe MTB îmi dă senzația unui zbor liber, asemenea unei păsări

Bogdan Mireanu

Bogdan Mireanu

Am început să fac sport în jurul blocului, pe la 6-7 ani. Fugeam la 9 pietre, la fotbal, la furat de struguri,  de fapt cred că eram cam cel mai sprinten când era vorba să fug de cineva. La 9 pietre toți mă voiau în echipa. Nevoia te învață de mic să lucrezi la anduranță.

În clasa a cincea, am intrat într-o clasă specială, cu profil sportiv, de handbal. Nu prea mi-a plăcut ca sport, dar știu că mergeam la antrenamente cu plăcere. Pe bicicletă sunt de când mergeam cu roți ajutătoare, apoi am trecut la Pegas și, prin ’98, am primit din Italia un mountainbike. Laser, frate! Era ca și cum acum aș conduce un Ferrari.

Îmi amintesc că prin 2007 îmi arătau câțiva colegi niște biciclete la vreo 1.000 de lei, Cube parcă, erau primele pe care le remarcasem prin magazinele de profil și ziceam că trebuie să fii nebun să dai atâția bani. Acum, și eu mă dau pe o bicicletă de carbon, care n-a fost deloc ieftină, deci se poate spune că m-a prins microbul.

Sugas Race, proba de mtb

Sugas Race, proba de mtb

Prima mea competiție a fost, ca la mulți alți pasionați, Prima Evadare. Era în 2010, parcă, unul din acei ani cu noroi, când ziceai că am ieșit la arat, nu la plimbare prin pădurile Snagovului. A fost crâncen, cu prieteni care au abandonat, cu timp de sosire de peste 5 ore, epic, ce să mai vorbim! Și uite așa, imediat după, m-am uitat ce alt concurs MTB ar mai fi prin țară. 🙂

Antrenamentele mele nu le-aș numi chiar antrenamente, pentru că nu mi-am fixat anumite obiective în fiecare an, să termin un anumit concurs în x ore. Toate turele, fie că sunt de alergare sau de ciclism, le fac din plăcere și doar de câteva ori pe an mai dau drumul la STRAVA pe un anumit segment ca să văd cum mai stau cu timpul. În rest, la alergare, îmi înregistrez timpii cu un ceas, dar nu analizez rezultatele. Am înțeles de mult timp că, fiind sportiv amator, trebuie să savurezi cursa, traseul, și nu neapărat să stai cu ochii pe ceas.

Sportul meu preferat este, în momentul de față, alergarea montană. O fi un trend acum, dar faptul că de ceva timp îmi duc veacul prin Brașov, am descoperit farmecul alergării montane. E o simplitate și o liniște când alergi prin pădure pe care nu le găsești la ciclism sau alergarea pe șosea. Pur și simplu ești tu și pădurea. Mi se pare fascinant să poți face câteodată câte 20 de kilometri prin pădure doar cu o sticlă de apă și o pereche bună de pantofi. Dacă în 2014 am alergat aproximativ 100 de km, în 2015 am strâns, fără să-mi propun, cam 800 de km de alergare doar prin pădure. Eu zic că e ceva!

Cea mai pregnantă amintire o am dintr-o cursă de la Maraton MTB Miercurea Ciuc, în 2014. Traseu de maraton: 70 de kilometri în luna august nu e neapărat o glumă bună. Cunoșteam traseul de anul trecut și știam că e mult de mers în câmp deschis, de aceea mi-am propus să o calc în primii 30 de kilometri, cât mai era răcoare şi, dacă dă căldura, să o las mai moale, doar că pe la kilometrul 20, poc! Pană! Scoate camera, montează, dă la pompe și nimic, frate, nu voia să se umfle, camera de rezervă era spartă și ea. Pune petec, dă la pompe din nou și bagă vreo 3 Tatăl Nostru ca să țină petecul. Am pierdut vreo 15 minute cu toată trebușoara asta. După încă vreo 20 de kilometri, pe o coborâre bolovănoasă spre un sătuc harghitean, poc! Iar pană! Tre’ să ai picioare la ture din astea, dar și psihic tare. Am mai pierdut vreo 10 minute, nu m-am stresat, cred că băgam și o țigară dacă aveam când terminasem de montat roata. I-am dat până la final cu ciudă și am scos vreo 5 ore și ceva.

Competiția mea preferată este fosta etapă MTB din Triada, Brașov XCM, varianta traseului lung, pe care nu am reușit să-l fac în regim de concurs, dar l-am rezolvat într-o sâmbătă cu soare.

Cel mai mândru sunt de faptul că am terminat Bate Toaca în 2015, concurs de alergare pe Ceahlău, 28 de km, cu 2.300 diferență de nivel. De fapt, dacă e să vorbim de un scop în 2015, cam ăsta a fost: să reușesc să termin onorabil această cursă. A fost cel mai dur concurs la care am fost vreodată.

la Bate Toaca

la Bate Toaca

Prietenii mei spun că sunt Superman, dar ei nu știu prin câte senzații de vomă trec eu într-o cursă. Evident, glumesc! Dar, într-adevăr, prietenii care nu prea încearcă mai mult de o plimbare prin parc cu bicicleta zic că eu pot, pentru că sunt antrenat, că ei nu ar putea niciodată să ducă x km distanță, dar ei nu știu că lucrurile se fac treptat, cu plăcere și dorind să faci asta.

Sportul mă face să mă simt că zbor, la propriu. Cred că visăm cu toții, de mici, că zburăm. Pentru mine, o coborâre nebună pe MTB sau o alergare prin pădure îmi creează senzația unui zbor liber, asemenea unei păsări.

pe Transfagarasan, cu cursiera

pe Transfagarasan, cu cursiera

Obiectivul meu în 2016 este să termin Ecomarathon și Maraton Piatra Craiului.

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că sportul trebuie pus, ca și cititul unei cărți, mersul la un concert, timpul acordat celor dragi , pe același nivel al importanței. Menține un echilibru pentru aceste lucruri „sănătoase” din viața ta și nu se poate să nu te simți împlinit.

IMG_9822

Andreea Călugăru: Antrenamentele mele sunt planificate și prioritizate după principiul „fără nicio scuză”

Transfier 2015, foto credit Donez Amintiri

Transfier 2015, foto credit Donez Amintiri

Am început să fac sport la vârsta de un an,  pentru a corecta o ușoară problemă medicală. Ai mei m-au încurajat mereu să fiu foarte activă și m-au dus cam la toate sporturile disponibile în orașul natal. Într-un final s-a „prins” atletismul la vârsta de 9 ani, pentru că …îmi plăcea să sar și să fac tumbe pe salteaua de la săritura cu prăjina. M-am lăsat de sport în adolescență și am uitat de latura asta până la 25 de ani, când cele câteva kilograme în plus m-au scos la o alergare chinuită în Tineretului.

Îmi amintesc că la început nu reușeam să alerg mai mult de 400 de metri legați. Abia după vreo 6 luni am reușit să dau o tură de lac completă (3km), fără să încetinesc.

Triatlon Brasov 2013; foto arhiva personala

Triatlon Brasov 2013; foto arhiva personala

Prima mea competiție ca adult a fost în 2009 la MIB – cursa de 3km :), am crezut că o să mor.

Antrenamentele mele sunt planificate din timp și prioritizate după principiul „fără nicio scuză” – altfel sunt imposibil de îndeplinit printre jobul de la birou, afacerea de familie și alte delicii ale vieții.

Sportul meu preferat este… înotul (!?) pentru că …. ăăă… zău că abia acum mi-am dat seama că am început să iubesc mai mult înotul decât alergarea. Cum și când s-a întâmplat asta, nu știu! Ok, poate sunt amândouă la egalitate.

Dupa o cursă de înot de 5.000 de m, pe podium; foto credit arhiva personala

Dupa o cursă de înot de 5.000 de m, pe podium; foto credit arhiva personala

Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este momentul când am ajuns în tranziția 2  la Ironman Mallorca, neștiind dacă m-am încadrat în timpul limită sau sunt deja descalificată (într-un final mai aveam 5 minute și am putut să termin cursa). Au fost câteva momente incredibile, trecând brusc de la agonie și disperare la speranță și apoi ușurare.

Competiția mea preferată este Transfier (half-ironman pe Transfăgărășan). Anul trecut am trăit acolo probabil cea mai fericită linie de finish și abia aștept să revin.

Cel mai mândra sunt de faptul că pot să merg pe bicicletă și că nu prea mai am julituri și vânătăi în ultima vreme.

Prietenii mei spun că nu prea mai am timp de o ieșire la cafea.  Au dreptate!

Am aflat despre mine că sunt foarte fricoasă. Acesta este și motivul pentru care îmi este atât de greu în proba de bicicletă dintr-un triatlon – pentru că și acum, după 3 ani și mii de kilometri făcuți, tot stau cu frica în sân.

Sportul mă face să mă simt curoajoasă,  relaxată, liberă.

Uneori, mi se întâmplă să adorm la birou :), după doar câteva ore de somn și un antrenament greu de dimineață. Din fericire avem un spațiu special amenajat pentru relaxare, în care pot să ațipesc timp de 15 minute.

Obiectivul meu în 2016 este Ironman-ul cu numarul 2, în iunie, la Oradea.

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că trebuie să îți faci timp pentru ceea ce te face fericit. Cu forța și cu buldozerul dacă este necesar :).

Andreea a devenit anul trecut campioana nationala pe distanta de half ironman, la Oradea; foto credit arhiva personala

Andreea a devenit anul trecut campioana nationala pe distanta de half ironman, la Oradea; foto credit arhiva personala

Crosul Pădurii: aleargă pentru împădurire!

Anul acesta Crosul Pădurii se va întinde pe două zile – sâmbătă 16 aprilie, zi dedicată tuturor copiilor, prin alergare și ateliere creative. Pe 17 aprilie, adulții se adună din toate colțurile sub deviza Aleargă și împădurește românește! Echipa Pădurea copiilor va da startul noii ediții a Crosului Pădurii cu o noutate în echipament:   participanții pot alerga în opinci, brâu sau ie.

foto credit Crosul Padurii

foto credit Crosul Padurii

Crosul Pădurii este un eveniment marca Pădurea copiilor, prima ediție având loc în anul 2009 An de an crosul a crescut în numărul de participanți, respectându-și titulatura de cel mai mare eveniment caritabil pentru mediu din România.

Doritorii se pot inscrie la una dintre cursele de 5, 10 sau 15km, întreaga sumă strânsă din taxele de participare se va transforma în puieți care vor fi plantați în Pădurea copiilor, pe terenuri agricole degradate din sudul țării.

banner

Șerban Damian: Îi datorez tatălui meu dragostea pentru sport

Maratonul Bucuresti, 2015, fotocredit Radu Cristi

Maratonul Bucuresti, 2015, fotocredit Radu Cristi

Am început să fac sport ….

Am făcut sport toată viața, însă cu intermitențe și niciodată de performanță. Am trecut prin multe sporturi, în special de forță – judo câțiva ani, apoi „tras de fiare” (culturism ar fi prea mult spus). Însă simt că am început cu adevărat să fac sport atunci când am descoperit alergarea, adică în urmă cu 10 ani. În toamna anului 2006 am alergat primul meu semi, iar în primă vara lui 2007 primul maraton. Cam acesta a fost debutul meu în sportul de anduranță.

Îmi amintesc că la început…

Începuturile mele sunt legate de participarea mea în calitate de (pseudo-) jurnalist la cateva competiții Ironman (în străinătate), prin 2005-2006, alături de un sportiv român. Colaboram (și încă o fac) cu revista Men’s Health. Am scris pentru această publicație câteva articole despre cursele de ultraanduranță, pe vremea când în România erau doar niște rarități.

Acolo am avut ocazia să constat, cu maximă uimire, că nu este un sport doar pentru profesioniști, ci pot să pariticipe oameni de toate vârstele, dimensiunile, formele etc. Așa cum se întâmplă, mi-am propus mai mult din curiozitate să mă antrenez și eu pentru un semi. Nu știam mai nimic despre alergare, dar la sală era o bandă și am început să alerg din ce în ce mai mult. Primul semi a fost chinuitor pentru că a fost chiar prima experiență de alergare pe asfalt și m-au durut picioarele zile întregi. Deci ca să rezum: îmi amintesc că la început nu știam nimic despre alergare, nu cunoșteam pe nimeni și în general, prin 2006, „fenomenul” era doar un embrion față de ceea ce vedeți astăzi.

Prima mea competiție ….

Deși tehnic a fost acel semi despre care am amintit, totuși eu mă gândesc la primul meu maraton, când sunt întrebat despre prima mea competiție. Acesta a fost Maratonul Transylvania, în 2007, un concurs de șosea între Sighișoara și Mediaș, la care au participat vreo 30-40 de oameni.

Deși a fost oarecum un concurs obscur, pentru mine are o importanță deosebită, din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că este una dintre amintirile mele majore legată de tatăl meu, care m-a însoțit atunci și m-a încurajat să particip. Într-o mare măsură îi datorez tatălui meu dragostea pentru sport, pentru că deși el nu a practicat niciun sport, mi-a transmis permanent ideea că sportul este necesar și asta se vede, pentru că de foarte mulți ani nu pot trăi (bine) dacă nu fac sport sau măcar mișcare.

În altă ordine de idei, primul maraton este la fel ca prima dragoste. E o experiență irepetabilă. A fost singura dată când am simțit acel „runner’s high”, cu o intensitate greu de povestit și care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de acest sport. Ok, trebuie să recunosc că m-am chinuit pe finalul cursei, că m-au durut crâncen coapsele la final și că am fost extrem de dezamăgit de faptul că organizatorii au considerat că e mai bine ca în loc de medalie să ne dea o cană inscripționată… O păstrez cu drag, dar din păcate nu am cum să o atârn alături de zecile de medalii colecționate între timp.

Antrenamentele mele …

Am rămas cu obiceiul de a merge la sală, însă nu mai fac antrenamente cu greutăți, ci particip la clase de fitness, în general cu greutatea corpului. Îmi plac clasele cu intensitate mare. Recent am descoperit yoga, care este extraordinară. Cine nu a încercat, ar trebui să o facă. Nu ai cum să înțelegi până nu ajungi pe saltea. Bineînțeles, antrenamentele de bază sunt cele de alergare.

Nu alerg foarte mult, cel puțin comparativ cu sportivii de performanță și unii dintre cunoscuții mei, adică undeva la 150-200 km pe lună în mod obișnuit și ajung pe la 300-350 km în lunile de maximă încărcare înainte de un maraton. Ca orice maratonist, “servesc” meniul complet, cu tempo-uri, long run-uri, intervale, recovery. Nu prea mă omor după intervale, dar le consider importante. De obicei mă antrenez pe asfalt, în parc, iar vara mai aleg la țară pe câteva trasee preferate. Am gașca mea de alergători din IOR cu care ies la antrenamente și asta mă ajută foarte mult, pentru că altfel aș fi mai delăsător (în sensul că aș alerga mai încet).

cu prieteni la alergare, fotocredit Sunday Titan Run

cu prieteni la alergare, fotocredit Sunday Titan Run

Sportul meu preferat este….

Evident, alergarea pe distanțe lungi. Pe scurt, pentru că mă face fericit. Îmi induce acea stare de flux, despre care vorbește psihologul Mihaly Csikszentmihalyi în carte sa “Flux. Psihologia fericirii”.

Este starea aceea de conectare perfectă cu tot ce e în jur. Știu că unii vor considera că bat câmpii, asta e, le doresc să își găsească și ei sursa lor de “flux”. Acum să nu se înțeleagă că la orice antrenament și concurs sunt într-o continuă stare de fericire… Ar fi prea frumos.

Sunt antrenamente la care mă simt complet lipsit de energie, concursuri care nu îmi ies de loc și care mă storc de vlagă… Dar atunci când se întâmplă, e perfect. Pe lângă asta, odată ce am intrat în lumea alergării mi-am făcut o mulțime de prieteni și cunoștințe, mi-am extins preocupările profesionale și nu mai puțin important, m-am menținut sănătos și mi-am redus riscurile pentru o mulțime de boli grave (conform studiilor, bineînțeles).

foto credit Maratonul Bucuresti

foto credit Maratonul Bucuresti

Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este …

În cea mai mare parte am amintiri frumoase și fiecare maraton m-a marcat într-un anume fel.

Totuși cea mai pregnantă amintire este cea de la Olympus Marathon, în care am urcat de la nivelul mării până sus pe muntele Olimp, la tempul lui Zeus și apoi am coborât din nou la bază.

A fost un concurs intens în principal pentru faptul că cei peste 20 km de coborâre i-am parcurs cu tălpile aproape jupuite de piele… Am avut niște încălțări criminale, care nu prevestiseră nimic la antrenamentele pe plat și care m-au ros atât de rău pe coborâre, încât am ajuns la bază cu pielea aproape complet decolată pe călcâie, piciorul anterior și degete. A fost o tortură de câteva ore, în care îmi juram că nu voi mai face asta niciodată, dar bineînțeles că nu mă voi ține de cuvânt. Cursa este superbă și o recomand oricui iubește muntele și alergarea pe distanțe lungi.

Medaliile lui Serban foto credit arhiva personala

Medaliile lui Serban
foto credit arhiva personala

Competiția mea preferată este

Am alergat până acum 32 de maratoane în multe țări, plus o mulțime de alte curse mai scurte. Totuși, competiția mea favorită rămâne Maratonul Internațional București (și în aceeași măsură și semimaratonul din primăvară), cu toate punctele pozitive și negative.

Prima ediție a maratonului a avut loc la scurt timp după ce am început eu să alerg și până acum am participat la toate edițiile. L-am văzut cum crește, am contribuit și eu într-o oarecare măsură la dezvoltarea lui și aici mă simt „acasă”. E o cursă în orașul meu, pe străzile pe unde trec zilnic (știu pe dinafară gropile din asfalt…), alerg înconjurat de zeci de prieteni și sper să pot să particip la toate edițiile de acum înainte. Sigur, am participat la concursuri mult mai mari și cu mult mai mult fast, însă e o chestiune de suflet să fiu alături de cel mai important concurs de alergare din țară și din orașul meu.

Cel mai mândru sunt de …

Aș putea să amintesc vreun record personal, însă îmi dau seama că acestea nu au cine știe ce importanță. Oricum aș da-o, rămân tot un alergător oarecare, cu rezultate modeste. Sunt mândru că în acești ani de alergare am reușit să transmit la rândul meu „microbul” multor oameni din jurul meu.

Sunt mândru că am înființat un club de alergare care a crescut frumos, Ro Club Maraton și prin intermediul căruia am promovat alergarea ca sport de masă. Noi am inițiat primele alergări de grup, care acum sunt peste tot, în multe părți din București și în multe orașe din țară. Am lansat unul dintre primele site-uri dedicate alergării și am contribuit la apariția și susținerea primei reviste românești despre alergare (revista Alerg). Am desfășurat campanii caritabile, am organizat o mulțime de concursuri, și în general am făcut cunoscută alergarea, contribuind la popularitatea ei de astăzi.

multe grade cu minus foto credit Radu Cristi

multe grade cu minus foto credit Radu Cristi

Prietenii mei spun că …

Prietenii mei spun că au alergat aici și acolo, că au scos timpul x sau y, că și-au luat nu știu ce ceas de alergare sau pantofi de alergare, că s-au întâlnit cu alții la o alergare, că vor participa la concursul x, că ne vedem duminică în parc la un long run etc. Aproape toți prietenii mei aleargă, se dau cu bicicleta, merg la sală. Nici nu știu dacă mai am prieteni care nu fac sport. Din acest punct de vedere, este perfect!

Am aflat despre mine că …

Am aflat că îmi trebuie destul de puțin ca să fiu fericit. Dacă îmi dai o pereche de adidași și o alee de parc, sunt mulțumit. Sigur, n-ar strica și 1 milion de euro… 😀 Am mai aflat că acesta e drumul meu în viață: sportul, nutriția sportivă, fiziologia efortului fizic și tot ce derivă de aici. După ani de căutări, în special pe la 20-30 de ani, acum sunt sigur că asta e ceea ce vreau să fac.

Sportul mă face să mă simt…

O să sune destul de banal, însă sportul (în mod particular alergarea) mă face să mă simt liber. Atunci când alerg, am senzația că ies din carapacea de „om modern” (conectat la tehnologie, cu fundul permanent pe scaun sau în mașină, cu ochii în ecrane) și mă reîntorc la forma noastră primordială, în care am trăit (ca specie) sute de mii de ani – alergând, sprintând, fugărind, urmărind, deplasându-ne, mișcând, transpirând, obosind, simțind mușchii, gâfâind… pe scurt, trăind.

Uneori, mi se întâmplă să…

Mă simt sătul de atâta alergare. Contrastează cu ce am spus anterior, dar da, mi se întâmplă să nu am chef, să mă mai doară câte o parte a corpului sau pur și simplu să ies la un antrenament și după câțiva kilometri să constat că de fapt vreau să plec acasă. Uneori mă oblig să continui și cheful revine, altădată chiar renunț și asta e. Încerc să fiu realist: nu sunt sportiv de performanță, am limitele mele, mai am și alte lucruri importante de făcut. Echilibrul rămâne cel mai important lucru. Dacă ajungi să ieși la antrenamente în silă, atunci ai pierdut bătălia.

Dupa Maratonul de la Singapore foto credit arhiva personala

Dupa Maratonul de la Kuweit, foto credit arhiva personala

Obiectivul meu în 2016 este …

Deocamdată singurul obiectiv este să repar niște accidentări care m-au tot chinuit anul trecut. O să particip la niște concursuri, însă nu îmi mai propun timpi sau recorduri personale. Anul 2016 va fi unul de lins rănile. Pe alte planuri, vreau să dezvolt tot mai mult laboratorul meu de testări ale performanțelor sportive (http://performanta.superfit.ro) și să citesc tot mai mult în acest domeniu care mă fascinează și îmi deschide perspective la care nici nu visam cu câțiva ani în urmă.

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că…

Vorbind atât din experiența de sportiv, cât și cea de medic, cel mai important sfat pe care l-aș da ar fi să fiți echilibrați și moderați. Obiectivul principal al oricărui practicant de sport este să-și mențină corpul sănătos și funcțional. Restul… recorduri, proiecte, concursuri, doar pe locul 2 și mai jos.

Se apropie ediția a V-a a Maratonului Zăpezii Isostar-Râșnov 2016

Pe 27 februarie va avea loc ediția a V-a a primului maraton clasic pe zăpadă din Europa, și anume Maratonul Zăpezii Isostar – Râșnov 2016 “Memorial Colonel Aurel Cristea”, un concurs cu tradiție care se va desfășura în Râșnov, județul Brașov.

Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Eco Alpin, în parteneriat cu Primăria orașului Râșnov, cu Direcția de Sport și Tineret Brașov, avand ca sponsor principal al evenimentului Isostar România, lider de nutriție sportivă în Europa.

3Maratonul Zapezii Isostar Rasnov

Sub sloganul Puternic și Rezistent, participanții sunt invitați la una dintre cele 2 probe:

– Proba de maraton, 42,195 km

– Proba de 30 de km.

De asemenea și anul acesta ștafetele pentru copii vor atrage privirile celor de la start:

– Proba de 42 x 1km, în care 42 de copii, elevi ai școlilor generale din Râșnov, vor alerga câte 1 km, având ca ștafetă un tricolor.

– Proba de 10 x 4,2 km, în care 10 copii vor alearga în ștafetă câte 4,2 km, la care participa 2 ștafete din București și din Brașov.

 

Informații complete despre competiție se regăsesc pe site-ul oficial www.maratonulzapezii.ro, www.ilierosu.ro, dar și pe pagina de Facebook a concursului.

 

Competiția face parte din circuitul de maratoane istorice ”Din dragoste pentru România și istoria ei”, pe care maratoniștii le aleargă în fiecare an în locuri cu semnificație istorică din România, cu scopul de a transmite generațiilor tinere, respect și recunostință pentru înaintașii noștri care au luptat pentru a-și apăra țara.”, spune Ilie Roșu, inițiator al evenimentului, maratonistul care are în palmares 141 de maratoane, din care 131 alergate cu steagul României în mâini (în total, peste 5.500 de kilometri).

traseul competitiei trece prin Cetatea istorica Rasnov. foto credit Maratonul Zapezii

traseul competitiei trece prin Cetatea istorica Rasnov. foto credit Maratonul Zapezii

Ne bucurăm să fim și în acest an alături de organizatorii acestei competiții care a setat încă de la prima ediție o premieră europeană: primul maraton clasic pe zăpadă. Isostar așteaptă concurenții la cele 6 puncte de hidratare de pe traseu, unde le va oferi băutură izotonică. Produsele Isostar sunt dedicate sportivilor de anduranță și se pliază perfect pe nevoile nutriționale ale sportivului care îndrăznește să alerge Maratonul Zăpezii. Încă o dată Isostar este partenerul și energizantul oficial al uneia dintre cele mai spectaculoase competiții de alergare din România.“, spune Adelina Păsat, Director Comercial Isostar România.

 

Maratonul Zăpezii Isostar – Râșnov este un eveniment unic în România, o probă a curajului în condiții de iarnă, la temperaturi negative, pe asfalt dar și pe zăpadă. Se va alerga într-un peisaj impresionat, este vorba despre zona istorică și turistică a Râșnovului, un cadru natural unic, unde pot fi admirate Cetatea Medievală Râșnov, Complexul Național de Sărituri cu Schiurile, Valea Glăjeriei, dar mai ales masivele muntoase Piatra Craiului, Postăvaru, Măgura Codlei și Parcul Natural Bucegi.”, spune președintele Clubului Sportiv Eco Alpin Vasile Dogaru – inițiator al maratonului, care a făcut parte din prima expediție integral românească ce a escaladat vârful Everest, în 2003.

pe traseul de concurs foto credit Maratonul Zapezii

pe traseul de concurs foto credit Maratonul Zapezii

Startul se va da la ora 09.00, de la Trambulina Olimpică de schi din Râșnov, iar sosirea în toate probele va fi la Centrul de Pregătire Montană Himalaya, sediul Clubului Sportiv Eco Alpin, de pe Valea Glăjeriei.

 

Înainte de start se va păstra un moment de reculegere în memoria sportivilor care au alergat în ciclul de maratoane istorice „Din dragoste pentru România și istoria ei”: Gheorghe Moșion, Mariana Bazavan, Cornel Misca și Costică Ciriteanu.

 

Startul va fi dat de către primarul orașului Râșnov, domnul Adrian Vestea și va fi precedat de un moment solemn, intonarea imnului național de către solista Domnica Sorescu Voicu, împreună cu toți participanții.

 

Ne bucurăm să fim gazda acestui eveniment sportiv inspirațional, ajuns deja în al 5-lea an de organizare. Vom continua să susținem astfel de inițiative frumoase, care ne invită la o viață sănătoasă, trăită prin sport și mișcare în natură!“, afirmă primarul orașului Râșnov, Adrian Vestea.

 

La final, participanții sunt așteptați la festivitatea de premiere de la Centrul de Pregătire Montană  Himalaya, unde maratonul se va încheia cu focul de tabără al maratoniștilor zăpezii.

 

La competiție vor fi prezenți câștigătorii edițiilor 1 – Florin Simion și edițiilor 2 și 4 – Istvan Szokolszky, la masculin, dar și Livia Szigyarto, câstigătoarea ediției a 4-a, la feminin. La start se vor alinia alergători cu experiență, care au transformat  maratonul într-un mod de viață: Victor Ilie – cu peste 200 maratoane alergate, Ioan Moisa, Dănuț Cernat și Liviu Bica – cu peste 100 maratoane alergate, Andrei Gligor – care a parcurs în 2014 toate etapele competiției „1000 km Balkan Charity Challenge”.

 

Ideea competiției s-a născut dintr-un vis. Un grup format din 3 români, Viorica Gabrian, Daniel Lixandru și Ilie Roșu au alergat în 2011 câte un maraton pe fiecare din cele 6 continente locuite având intenția de a ajunge și pe cel de-al 7-lea, Antarctica. Cu gândul la Maratonul din Antarctica, maratonistul Ilie Roșu împreună cu președintele Clubului Sportiv Eco Alpin, Vasile Dogaru, au reușit să îl împlinească simbolic, organizând Maratonul Zăpezii la Râșnov. Astfel, visul a devenit realitate.

Maratonul Zăpezii Isostar – Cum ne echipăm pentru o cursă de iarnă?

Isostar Maratonul Zăpezii e un concurs cu tradiție, iar anul acesta ajunge deja la ediția a V-a. Este prumul maraton clasic pe zăpadă din Europa și se întâmplă pe 27 februarie, la Râșnov. Este o cursă cel puțin interesantă, pentru că traseul combină șoseaua cu drumul forestier, iar priveliștea e de basm: se aleargă în zona istorică și turistică a Râșnovului, alergătorii trec prin Cetatea Medievală Râșnov în traseul lor, se văd Postăvarul, Bucegii și se aleargă prin pădure! 🙂

Frumos, dar ușor complicat cu echipamentul, nu? 🙂 Ce strategie să aplici? Nu te poți echipa doar ca pentru șosea și nici ca și cum ai alerga trail! Așadar, cum ne echipăm pentru o cursă de iarnă?

alergare iarna

foto credit dailyburn.com

Strategia aparține fiecăruia, dar iată câteva sfaturi generale, pentru echipamentul sportiv în anotimpul rece + tips-uri specifice, pentru cei cu care ne vom întâlni pe 27 februarie la start! 😀

Am vorbit despre asta cu Ilie Roșu, maratonist veteran, cu 141 de maratoane alergate, din care 131 alergate cu steagul României în mâini! 🙂

Iată-l, deși Ilie e destul de cunoscut în comunitatea noastră de sportivi amatori și profesioniști.

Ilie Rosu, foto credit Semimaraton Gerar

Ilie Rosu, foto credit Semimaraton Gerar

Acum, Ilie face parte și din echipa de organizare a competiției, așa că are câteva informații din interior :D. Să-l ascultăm:

Traseul de concurs este atipic, avem jumătate asfalt și jumătate drum forestier cu zăpadă. Prima jumătate este asfaltul, apoi intrăm în munte și temperaturile scad. De la kilometrul 15 și până la kilometrul 30 este mai frig. Anul trecut a fost pe această porțiune zăpadă până la brâu”.

Ilie ne recomandă pentru acest traseu pantaloni de alergare lungi și mai groși, iar la alegerea pantofilor de alergare pentru acest concurs participanții să ia în calcul umezeala.

Organizatorii s-au gândit și la asta, așa că la km 15 la dus sau la km 30 la întors (se trece prin același punct) concurenții au posibilitatea să își schimbe încălțările, dacă doresc. “Este punctul de control de la cabana Himalaya și ne-am gândit să venim în sprijinul alergătorilor, mai ales că ne-am uitat pe prognoza meteo și am văzut că o să ningă în ziua concursului. Deci e posibil să fie pe traseu zăpadă nebătătorită.

Cu cât mai complicat, cu atât mai bine, nu? 😀 Sincer, mereu am preferat competițiile grele sau traversate de factori agravanți :D, cum ar fi ploi torențiale, vânt puternic, (mai puțin faza cu valurile la înot :D), teren accidentat, timpi limită la check point-uri, nămol pe traseu! Really, altfel cum ar arăta povestea ta la bere? Cam așa, probabil: “Hei, și ai alergat maratonul, cum a fost?! Povestește-ne tot!” “Păi, s-a dat startul… și… a fost ok, m-am simțit bine pe primii kilometri, traseul alergabil, soare, păsărele, și apoi am ajuns la finish!“. “Aha. Super.” 😀

:D

În orice caz, oricât de adrenalina junkie am fi fiecare dintre noi, trebuie să ținem cont de niște reguli generale când alergăm la temperaturi scăzute și mai apare și zăpada în peisaj. Ca să ne asigurăm, nu-i așa, supraviețuirea pentru povestea de la bere. 😀

Andrei Roșu, sportiv amator de anduranță, a preluat câteva tips-uri bune pe subiectul ăsta, de pe Running About, iată câteva dintre ele:

  • Să te îmbraci în haine subțiri la primul strat, iar materialul să fie de preferat unul care ține transpirația la distanță; cât despre tipul de material, acesta poate fi sintetic, cum ar fi polipropilena sau polyester, dar și lână
  • Stratul exterior de haine să fie unul din nailon sau Gore-Tex, pentru protecția împotriva vântului și precipitațiilor, dar și cu rolul de a elimina umezeala, prevenind supraîncălzirea sau răcirea;
  • Pentru temperaturile foarte scăzute e nevoie de un strat de mijloc, o bluză de polar;
  • O bună parte din căldura corpului se elimină prin extremități – mâini, cap și picioare. Așa că trebuie protejate în timpul alergării: căciulă sau buff, mănuși, șosete groase de alergare.

Am găsit o chestie interesantă într-un articol RunningCompetitor, cum să îți păstrezi un chip luminos și neînghețat :D, la temperaturi scăzute sau în caz de vânt puternic/ninsoare: să te ungi cu cremă de gălbenele! Pe asta nu o știam. Te protejează de frig, ger și vânt, este rezistentă la apă. E de încercat.

Într-un alt articol RunningCompetitor aflăm că trebuie să ne adaptăm încălțările și șosetele la suprafața pe care alergăm. Când e zăpadă sau gheață, e nevoie ca pantoful de alergare să permită mai multă forță și aderență. Obligatoriu, teste înainte de cursă pe teren similar, pentru a observa cum se manifestă ei și cum te simți tu.

echipament iarna

(e ok, puteti alege alte culori :D)
foto credit frugalbeautiful.com

 

Active.com adaugă la listă șosetele de compresie. Presiunea exercitată pe mușchi de șosețelele astea duce la accelerarea fluxului sângelui, iar asta înseamnă căldurică (tocmai am folosit două diminutivuțe într-o singură frază. but why?!). Compresia mai înseamnă, printre altele,  și reducerea riscului de crampe musculare dar și recuperare mai bună post efort.

Sigur, e clasica aia cu evită să te îmbraci prea gros. Temperatura corpului începe să crească vertiginos după ce începem alergarea. De aceea, atunci când ne pregătim hainele, să le alegem ca și cum temperatura ar fi mai mare cu 10 grade, cel puțin.

Cam atât, vorbă mai puțină și alergare mai multă! 😀

Spor la antrenamente!

maratonul zapezii isostar

Mircea Olaru: Fă din sport un mod de viată. „Rezoluțiile” de Anul Nou nu funcționează

Mircea Olaru

Mircea Olaru, Italia, Pasul Gavia (2652m), 2014 arhiva personala

Am început să fac sport prin liceu când, pe langă orele obişnuite de fotbal sau baschet, am început să alerg pe stadion împreună cu cei care se antrenau să susţină bacalaureatul la proba sportivă. Eu am dat geografie până la urmă însă ţin minte că reuşeam să alerg destul de bine pe distanţa probei de rezistenţă pentru care se antrenau colegii mei.

Îmi amintesc că, la început, 3 kilometri alergaţi erau o mare reuşită personală. Sau un drum de 40 km pe bicicletă (clasicul Pegas pe atunci) de la Râmnicu Vâlcea până la Olaneşti şi înapoi…; şi ce greu părea urcuşul de nici 500 m lungime de la mijlocul traseului.

Prima mea competiție a fost una de ciclism, la grădiniţă, grupa mijlocie cred.. 🙂 Aveam o tricicletă de care eram tare mândru, dar al cărei lanţ a cedat la câţiva metri înainte de linia de sosire. Am reuşit să o trec totuşi, dus de inerţie, pe locul doi chiar. Concursurile de alergare le-am început în facultate şi au fost clasicele crosuri din Bucureşti. Ne trimiteau profesorii de sport în schimbul unor motivări de absenţe de la orele normale de sport. Ironic, nu? 🙂

Antrenamentele le fac puţin după ureche, fără ceas la alergare şi fără ciclocomputer la bicicletă. Mai pornesc din când în când Endomondo sau Sports Tracker pe telefon, dar cam atât. Îmi urmăresc în schimb kilometrii parcurşi şi imi fac un plan de alergări atunci când mă antrenez pentru maratoane.

Sportul meu preferat este ciclismul de şosea. Îmi plac urcările în pasuri alpine şi nu mă împac cu ciclismul de câmpie. Pentru  că am urmărit de mic Turul Franţei şi alte competiţii similare, unde îi admiram pe Indurain şi Pantani zburdând pe căţărările din Alpi sau Pirinei.  Cu toate astea, îmi place să variez sporturile practicate, aşa că weekend-urile şi concediile sunt destul de pestriţe din punctul ăsta de vedere: cursieră, MTB, alergare de şosea, trail, schi, înot, drumeţie.

sportograf-51398485

Maratona Dles Dolomites, 2014 arhiva personala

 

Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este de la Maratonul Piatra Craiului din 2014. Îmi doream de foarte mulţi ani să ajung să particip acolo. Eram într-o formă foarte bună şi am alergat cu o plăcere incredibilă. Nu îmi venea să cred cât de frumos este totul în jur în ziua aceea, deşi merg de mulţi ani în Piatra Craiului şi cunoşteam deja toate traseele. Atmosfera de la MPC este unică.

BT0A9687

Ecomarathon Moeciu de Sus, 2015

Competiția mea preferată în România este Transfier.  Am reuşit să îl termin anul trecut. Organizarea de excepţie, voluntarii inimoşi, atmosfera extraordinară din rândul participanţilor, apa limpede din lacul Vidraru si Transfăgărăşanul închis total traficului auto sunt argumentele pentru care vreau să mă întorc şi în 2016.

Cel mai mândru sunt de faptul că am reuşit să termin două competiţii de ciclism extrem de grele pentru un amator. Ambele au fost în Italia, în munţii Dolomiţi: Sella Ronda Hero (MTB, 86km, 4200 diferenţă de nivel pozitivă) şi Maratona dles Dolomites(cursieră, 138 km, 4230 m diferenţă de nivel pozitivă)

untitled (1171 of 1948)

Sosire la Maraton Piatra Craiului, Zarnesti, 2014

Prietenii mei se împart în două categorii: unii care fac sport la rândul lor şi care îmi inţeleg foarte bine pasiunea şi ceilalţi care încă nu s-au ridicat de pe canapea şi pe care sper să îi influenţez  cât de curând 😉

 

Am aflat despre mine că pot face lucruri care mi se păreau în trecut imposibile. Dacă acum ceva ani mă chinuiam pe 5 km alergaţi acum alerg maratoane  şi visez să termin un Ironman (3,8km înot, 180 km bicicletă şi 42 km alergare). Lucrul ăsta este valabil nu doar în sport ci în orice iţi propui să faci în viaţă. Cu un plan de acţiune şi cu perseverenţă cred că oricine poate realiza lucruri aparent „imposibile”.

 

Sportul mă face să mă simt BINE! Ăsta este cuvântul potrivit: BINE. Făcând mişcare în mod regulat te simţi BINE. Te simţi bine fizic, ai mai multă energie, te concentrezi mai uşor la muncă, te simţi excelent în propria piele, ai mai multă încredere.

20150102_112646

Schi de fond, Maria Alm, Austria, 2015

Uneori, mi se întâmplă să îmi fie lene să ies la alergat. Doar uneori ;-). Tuturor celor care facem sport ni se întamplă asta. Sunt convins că şi sportivilor profesionişti, nu doar amatorilor ca mine. Important este să nu alegi calea uşoară, confortabilă. Te ridici de pe canapea, te echipezi şi pleci la alergat. Sau pe bicicletă, la sală sau la fotbal cu prietenii. Satisfacţia la final de zi este mult mai mare şi iţi vei mulţumi pentru că nu ai ales  să butonezi telecomanda.

Obiectivul meu în 2016 este să ajung la formă necesară pentru a termina un Ironman în 2017. Cred că aş reusi să îl termin şi acum, însă chinuit. Şi nu doresc asta. Vreau să fiu pregatit şi să mă simt bine toată cursa, să mă bucur de fiecare moment.

20150625_133934

Cu cateva zile inainte de Sella Ronda Hero, Dolomiti, Italia, 201

Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că cel mai important este să faci din sport un mod de viaţă. Rezoluţiile de început de an şi dietele post Craciun sau Paşte nu funcţionează .

Retezat SkyRace Intersport, pe 18 iunie, la Cheile Buții!

Competiția Retezat SkyRace Intersport, organizată în masivul Retezat, județul Hunedoara, poartă concurenții de-a lungul unor trasee care urmăresc creasta colțuroasă Piule – Pleșa, culmea crenelată fiind o adevărată provocare pentru orice alergător. Startul competiției cu premii totale de 15.000 de lei va avea loc pe 18 iunie, la Cheile Buții!

retezat skyrace

Competiția Retezat SkyRace Intersport propune trei trasee – Custura, Buta și Valea Mării – primele două încadrându-se în categoria skyrunning (alergare montană cu grad mare de dificultate), iar cea de-a treia adresându-se celor care iubesc drumețiile pe munte sau celor care vor să înceapă alergarea montană.

În plus, se va organiza și o cursă de aproximativ 1 kilometru pentru copiii sub 10 ani, ce va avea loc pe 19 iunie, de la ora 10.00.

”Custura” este recomandată alergătorilor cu experiență montană, are 28 de kilometri (9 kilometri de creastă alpină) și 2.300 de metri diferență pozitivă de nivel și un timp limită de parcurgere de 8 ore.

”Buta” are o lungime de 23 de kilometri (5 kilometri de creastă alpină), 1.400 de metri diferență pozitivă de nivel și timp limită de parcurgere de 6 ore. ”Valea Mării” are o lungime de doar 7 kilometri și 300 de metri diferență de nivel.

Premii totale de 15.000 de lei

 Premiile totale de la Retezat SkyRace Intersport se ridică la 15.000 de lei, urmând a fi răsplătiți primii cinci sportivi de la categoriile feminin și masculin de la cursa lungă: 2.500 de lei, 2.000 de lei, 1.000 de lei, 800 de lei și 400 de lei. Alergătorii vor primi premiile doar dacă se vor încadra la final în următoarele bareme de timp: la masculin, sub 3:40:00, iar la feminin, sub 4:20:00! Se vor acorda și bonusuri de 500 de lei pentru un nou record al traseului (timpi de referință: 3.03.51, Ionuț Zincă, în 2015; 3.48.30, Denisa Dragomir, în 2014) și două premii speciale în valoare de 300 de lei, King of Custura și Queen of Custura, pentru primul băiat și prima fată care vor ajunge pe vârful Custura, la 2.457 de metri.

Ambasador, Ionuț Zincă (unul din cei mai buni alergători montani din lume)

Ambasadorul Retezat SkyRace Intersport, prahoveanul Ionuț Zincă, este cel mai bun alergător montan din România. Printre performanțele atletului român se numără două medalii de bronz, la Campionatul European de Alergare Montană și Campionatul Mondial de Alergare Montană, și două clasări pe locul 2, în 2013 și 2014, în topul general al Federației Internaționale de Skyrunning.

Ionuț Zincă este și cel mai bun orientarist român, cele mai bun rezultate ale sale fiind un loc 5 la proba de Sprint și un loc 8 la proba de Lungă Distanță, la Campionatele Mondiale de Orientare.

Înscrieri on-line, până pe 10 iunie

Înscrierile vor avea loc până pe 10 iunie 2016, valoarea taxei crescând cu 10 lei la fiecare 100 de înscriși, de la 60 de lei, până la 90 de lei, până se atinge limita de 700 de participanți. Înscrierile se pot face aici: http://retezat.skyrace.ro/detalii-inscriere/. În limita locurilor disponibile se mai pot face înregistrări și la fața locului, contribuția de participare fiind de 130 de lei.

 

Fiecare participant la Retezat SkyRace Intersport va primi un tricou tehnic Intersport, un număr personalizat, vouchere și alte materiale, și va avea parte de cronometrare individuală, tabelă electronică, videofinish individual, puncte de susținere, medalie de finisher, ambulanță, clasament online și diplomă electronică, album personalizat, extrageri de premii surpriză, puncte de revitalizare. Mai mult, fiecare participant va primi o porție de paste (17 iunie), o porție de tochitură (18 iunie) și va putea lua parte la o degustare de vin de Corcova (podgoria Roy&Dâmboviceanu).

Despre asociația Sport la Orice Vârstă

Asociația Sport la Orice Vârstă este o organizație nonprofit care din 2012 își canalizează energia, ideile și toate eforturile în trei direcții principale: încurajarea practicării sportului la orice vârstă prin promovarea manifestărilor sportive, dar și prin organizarea concursurilor de alergare și ciclism: albaiulia.cityrace.ro, retezat.skyrace.ro, busteni.skyrace.ro, corcova.trailrace.ro, azuga.trailrace.ro, sinaia.urbantrail.ro; promovarea și sprijinirea sportivilor profesioniști români, prin crearea de oportunități pentru aceștia și prin oferirea de ajutor cuantificabil, în funcție de nevoile lor diverse și neacoperite de statul român; și educarea populației în ceea ce privește evitarea degradării naturii și recunoașterea națională și internațională a zonelor turistice ale României în care au loc evenimentele.

Antrenament cu Baractaru: Cum construiești anduranța de triatlon (I)

Mihai Baractaru foto arhiva personala

Mihai Baractaru, foto arhiva personala

Intrăm direct în pâine, cum îi stă bine oricărui atlet în ianurie :), așa că haideți să vedem cum facem să exploatăm la maximum perioada aceasta pentru a ne construi anduranța de triatlon!

ÎNOT

Primul lucru care ar trebui spus, în introducere, ar fi că ai nevoie de ședințe de înot cât se poate de apropiate în timp și să fii cât mai consecvent cu putință. Mai exact, dacă vrei să progresezi foarte mult la înot trebuie să faci antrenamente aproape zilnic.

Timp pentru antrenamente

În principiu, recomand un interval pe sesiune de 45 de minute pâna la două ore de stat în bazin, și lucrat foarte mult pe tehnică. După ce efectiv ai lucrat foarte mult pe tehnică și ai început să deprinzi  tehnica de înot, după ședințele de înot urci la sală și mergi să lucrezi acele grupe musculare care te avantajează și-ți cresc nivelul de anduranță.

Trebuie să lucrezi la sală bicepși, tricepși, trapez etc, toate grupele musculare care împreună angrenează mișcarea pentru înot. Bineînțeles, nu poți progresa dacă nu ai și un timp de odihnă suficient. De exemplu, eu nu pot să dau randament la antrenamente dacă nu dorm minimum opt ore pe noapte. Dacă dorm șase ore pe noapte, resimt  oboseala și va trebui ca în următoarele zile să compensez acele ore pierdute.

Pentru mine, înotul a fost teribil de greu, chiar și până în ziua de astăzi a rămas ultima probă pe care aș vrea să o practic la antrenament, dar mă duc pentru că trebuie, e foarte importantă. În triatlon, dacă nu încerci să ai toate cele trei discipline la același nivel, la un moment dat, în cursă, vei începe să plătești pentru acel deficit. Antrenamentele mele de înot sunt în fiecare zi, și durează cam o oră și jumătate. Este destul de obositor să stai o oră și jumătate în bazin, deși asta este recomandat la probele de rezistență: să stai cât mai mult în apă.

Aș vrea să mai punctez și faptul că, pentru înot, ai nevoie de o mobilitate extraordinară. Știu că mulți dintre noi suntem foarte rigizi și asta ne împiedică să progresăm. Înotul se desfășoară într-un alt mediu decât suntem noi obișnuiți și trebuie să ne adaptăm cât mai bine.

Ca să îmi cresc mobilitatea la toate articulațiile,  am introdus un program de stretching combinat cu exerciții de respirație. Nu trebuie să dureze mult, maxim 10-15 minute, când vă treziți.

BICICLETĂ

La bicicletă ar fi indicat în perioada asta să  faci antrenamente și pe trainer și pe bicicleta de spinning. Este foarte important să ai zilnic (sau măcar o dată la două zile)  mișcarea de bicicletă, de alergare, pentru că mușchiul uită. În cazul meu,  timpul de antrenament pe bicicletă este de la o oră până la trei ore pe zi.

Antrenamentele pe trainer sunt mult mai bune decât antrenamentele la spinning, deoarece te apropie de condițiile de antrenament de pe șosea… Simulează mult mai bine poziția ta, mișcarea…  Pentru că în sezonul rece temperatura nu ne permite, putem să lucrăm destul de ușor și pe trainer. Evident, nu se compară cu un antrenament afară, cu toate condiițle meteorologice.  Pe bicicleta indoor, poți să insiști foarte mult pe poziție (să găsești modalități noi prin care să-ți găsești un confort mai bun. Un prieten mi-a spus odată:  „confort is performance”. Nu poți să dezvolți foarte multă putere, dacă nu stai confortabil pe bicicletă. Eu mi-am facut bike fitting-ul la bicishop.ro și am simțit o îmbunătațire de cel puțin 25% legat de poziție.

Acum că am început să vorbim despre poziția bicicletei, ne întoarcem la exercițiile de stretching, deoarece fără o mobilitate  bună nu poți obține cea mai bună poziție pentru tine. Te vei chinui mereu să stai înt-o anumită poziție, încordat, stresat că nu-ți iese, și într-un final să-ți dai seama că ai dezvoltat o putere mult mai mică față de cea din poziția inițială.

Pe lângă poziția pe bicicletă, contează mult și respirația. Cât de bine ne oxigenăm în timp ce pedalăm. Cu cât respiri mai bine, cu atât ai mai multă forță în pedale. Cu cât te oxigenezi mai bine, cu atât începi să deții controlul asupra situației.

ALERGARE

Eu alergare fac aproape zilnic. De la 45 de minute (undeva la 10 km) până la 30 km, care înseamnă două ore, două ore jumătate de alergare, de acumulare. Atât la alergare cât şi la bicicletă este foarte important ca antrenamentele să nu fie făcute în grabă. Majoritatea atleţilor au tendinţa să facă antrenamentul doar pentru că trebuie să-l facă şi apoi să meargă direct la birou. Nu este chiar ok. Pentru că dacă tu îl faci mecanic, într-adevăr poţi menţine tonusul muscular, dar tu de fapt nu ai lucrat nimic în ziua respectivă, nu ai făcut un antrenament de calitate. L-ai făcut pur şi simplu doar pentru că trebuia, este doar o stare de tonus muscular.

Dar că să progresezi mai mult, trebuie să înţelegi ce se întâmplă acolo în interior, trebuie să vezi exact care sunt limitele tale şi cât de mult poţi să tragi de ele şi estimativ să vezi cam până unde ai putea să ajungi în sezonul respectiv.

Ca să ai parte de un antrenament calitativ, încearcă pe parcursul şedinţelor de antrenament să nu te mai gândeşti la familie, job, prieteni sau altele, pentru că nu fac decât să-ţi distragă atenţia de la ceea ce este important, şi anume să fii prezent la antrenament.

Nu te mai gândi cum o să te simţi la km X, pentru că nu vei şti dinainte, se pot întâmpla multe în decursul sesiunii de antrenament şi corpul este intr-o continuă schimbare, atât fizic cât şi emoţional.

Vei reuşi să înţelegi mai bine cum funcţionează lucrurile doar atunci când vei avea timp să te asculţi şi pe tine. Corpul îţi trimite foarte multe informaţii şi noi alegem ce vrem să „ascultăm”; foloseşte-te de ele. O să dureze un timp, dar trebuie să fii răbdător cu tine.

Încearcă să nu mai alergi cu căşti în urechi, pentru că nu fac decât să te distragă de la ceea ce se întâmplă cu tine şi ce se află în jur.

Alergarea ar trebui să fie cât se poate de naturală, dar noi alegem să o complicăm al naibii de mult, devenind din ce în ce mai dependenți de gadget-uri. Sunt bune, şi eu le folosesc, şi îmi  arată anumite informaţii pe care le iau ca reper. Atâta tot, nimic mai mult.

Alergaţi de plăcere, şi pentru că puteţi. Bucuraţi-vă de fiecare dată când mergeţi la antrenament. Nu ar trebui să devină o corvoadă. Când faci ceea ce-ţi place o faci cu drag şi nu simţi că depui vreun efort.

*Mihai Baractaru este primul triatlonist român calificat la Campionatele Mondiale Ironman de la Kona, Hawaii. Deține recordul național pe distanța de Ironman – 3, 800 km înot, 180 de km bicicletă și 42 de km alergare. Îl găsiți pe Mihai pe Facebook, aici.

Mihai Baractaru

Mihai Baractaru, finish Ironman Kona, octombrie 2015

Isostar şi antrenamentele tale îţi aduc o înscriere gratuită la Paris Marathon şi alte premii!

Isostar, lider de nutriţie sportivă în Europa, pune la bătaie în această perioadă 4 înscrieri gratuite la Maratonul de la Paris, de pe 3 aprilie 2016, şi alte premii consistente pentru alergători, în valoare totală de 8.900 de lei.

Ce trebuie să faci ca să câştigi o înscriere gratuită la Paris Marathon & alte premii pentru alergători? Păi… să mergi la antrenamente şi să alergi! 😀 Şi să te înscrii cât mai repede în concurs, pentru că îţi sunt contorizate eforturile sportive până la data de 3 februarie!

paris

Cum te înscrii?

Accesează aplicaţiaAlătură-te echipei Isostar“, disponibilă la linkul  hyperurl.co/jt3hoc şi pe pagina de Facebook Isostar România, apasă butonul “Accept provocarea!”.

Apoi alege una din aplicaţiile sport de alergare partenere (Garmin, Strava, Runkeeper, Runtastic) pe cea utilizată cel mai des de tine pentru monitorizarea sesiunilor de alergare (o singură aplicaţie posibilă per participant), şi conectează-te la aceasta direct din aplicaţia Isostar!

Înregistrează-ţi toate sesiunile de alergare din perioada campaniei! Și ești mai aproape de o înscriere gratuită la Paris Marathon & celelalte premii din campanie.

 Actualizările se pot face până în ultima zi, pentru întreaga perioadă a derulării acestui concurs – 14 decembrie 2015 – 3 fenruarie 2016.  Datorită acestui aspect, pot apărea surprize până în ultima clipă a competiţiei. Cu cât mai multe sesiuni de antrenament sau kilometri alergaţi, cu atât participanţii se află mai aproape de podium şi de premiile oferite!

În cadrul competiţiei există patru tipuri de clasamente:

  • Distanţă alergată – femei
  • Distanţă alergată – bărbaţi
  • Număr de sesiuni de antrenament – femei
  • Număr de sesiuni de antrenament – bărbaţi

Cine câștigă o înscriere gratuită la Paris Marathon?

Participanţii clasaţi pe locurile 1 la fiecare din cele patru categorii vor primi câte o înscriere gratuită la Marathon de Paris şi o lună de antrenament cu Team Run.

Participanţii plasaţi pe locurile 2-4 la fiecare din cele patru categorii vor primi câte un set de căşti de alergare wireless Bluetooth Plantronics.

Participantii plasaţi pe locurile 5 la fiecare din cele patru categorii vor primi câte un set de echipament de compresie de alergare Compressport.

Prin noua promoţie <<Alătură-te echipei Isostar la Marathon de Paris 2016>>” dorim să recompensăm fidelitatea consumatorilor Isostar ce au drept pasiune alergarea pe distanţe lungi şi să încurajăm practicarea acestui sport, având în vedere multiplele beneficii pentru sănătate pe care le oferă. Conform ultimelor studii de piaţă, alergarea devine un din ce în ce mai populară şi în România, fapt dovedit şi de numărul mare de competiţii pentru amatori cu participanţi numeroşi din ultimii ani. ” precizează Adelina Păsat, Director Comercial Nutrivita Marketing & Distribution – unic importator al produselor Isostar în România.

Printre competiţiile de alergare susţinute de Isostar în 2015 se numără Maratonul Internaţional Bucureşti, Isostar Maratonul Zăpezii, Semimaratonul Internaţional Bucureşti, Maratonul Internaţional Cluj, Semimaratonul Gerar, Semimaratonul Iaşi, Maratonul Regal, Maratonul Dacilor, Maratonul Aradului precum şi seria de maratoane istorice (Regina Maria, Delta Dunării, Mărăşeşti, Suceava, etc), cu un număr total de peste 20.000 de participanţi.

Scroll to top