Pe 16 mai 2015 staţiunea Tîrgu Ocna a fost gazda concursului de mountain bike cross country Călătorie între Cer şi Pământ powered by Digi. Concursul organizat de Primăria Tîrgu Ocna, Societatea Naţională a Sării SALROM, Asociaţia Sportivă Adventure Mania, Asociaţia Sportivă Transalpin Bike şi Asociaţia Salvează o Inimă a strâns peste 200 de concurenţi la linia de start, ciclişti care au avut de parcurs un traseu pe cât de unic pe atât de provocator şi variat.
Traseul acestui concurs se desfăşoară nu doar la suprafaţă, peste dealuri, pe poteci şi prin păduri ci coboară şi spre Centrul Pământului, pe tunelurile minei Trotuş din localitate. Concursul a durat 120 minute pe un traseu cu o lungime de 15 km. În acest timp de două ore concurenţii trebuiau să efectueze cât mai multe ture. Celor mai buni le-au reuşit patru ture în timp ce majoritatea a pedalat trei.
Concurenţii au plecat în concurs din piaţa Primăriei şi au început să pedaleze pe străzile oraşului îndreptându-se spre prima „probă specială” a concursului, traversarea depozitelor industriale ale Minei Trotuş. După ce acestea au fost depăşite s-a ajuns la intrarea în tunel, ineditul pe care concurenţii nu-l mai întâlnesc la nici un alt concurs din ţară în afară de cel de la Slănic Prahova susţinut tot de SALROM.
Coborârea pe tunel a fost intensă. Obscurul din atmosferă a dat un farmec aparte, iar adrenalina a ajuns la niveluri şi mai mari datorită vitezei cu care se mergea la vale şi a iluminării sporadice. Acesta a fost şi motivul pentru care concurenţii, prin regulament, au fost obligaţi să-şi doteze bicicletele cu lumini puternice în faţă şi stop în spate.
Oricât de ciudat ar suna traseul de concurs trecea inclusiv prin clădirea unde are sediul primăria din Tîrgu Ocna. Concurenţii intrau pe o latură şi ieşeau pe uşa principală direct pe trepte şi o rampă specială construită de organizatori.
Marius Petrache de la BikeXpert Racing Team s-a impus reuşind nu mai puţin de 4 ture în timpul alocat de organizatori, cucerind astfel cea mai înaltă treaptă a podiumului la categorie Elite Masculin.
La Elite Feminin cea mai bună a fost anul acesta Fodor Emese de la NoMad Merida CST după ce la ediţia de anul trecut terminase pe locul 3. Ea le-a învins pe Cojocaru Monica şi Piringer Beata Adrienne de la Giant.
Călătorie între Cer şi Pământ powered by Digi 2015 a fost însă specială întrucât pentru prima dată organizatorii şi-au unit forţele cu Asociaţia Salvează o Inima pentru a contribui la îmbunătăţirea vieţii lui Alexandru Nechita, un băiat de numai 12 ani care suferă de o malformație congenitală, membrele drepte fiind mai scurte decât cele stângi. 10 lei din taxa de înscriere a fiecărui concurent au mers spre el. În plus, la faţa locului se puteau face şi donaţii direct. Alex a suferit până în prezent nu mai puţin de 35 de intervenții chirurgicale prin care se urmăreşte egalizarea lungimii membrelor, însă este pe drumul cel bun. El a fost prezent chiar la faţa locului, spectator la concurs. A promis că primul lucru pe care-l va face după ce se va însănătoşi va fi să înveţe să meargă pe bicicletă, la fel ca orice copil.
Organizatorii – Primăria Tîrgu Ocna, Societatea Naţională a Sării SALROM, Asociaţia Sportivă Adventure Mania, Asociaţia Sportivă Transalpin Bike şi Asociaţia Salvează o Inimă mulţumesc participanţilor şi tuturor celor care au făcut ca acest concurs să se poată desfăşura: Poliţia Târgu Ocna, Jandarmeria Montană, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ambulanţa.
Organizatorii mulţumesc sponsorilor care au făcut posibilă desfăşurarea acestui concurs: SALROM, Primăria Tîrgu Ocna, DIGI 24, DIGI Sport, Mobility Shop, Cyberguard, Spokes The Friendly Bike Shop, Gold Nutrition Plafar, Senyor Hyper si Pensiunea Mont Blanc Poiana Brasov.
Nu în ultimul rând organizatorii mulţumesc celor care nu se vad, dar a căror contribuţie se simte din plin – voluntarilor şi susţinătorilor: Poliţia Rutieră Tîrgu Ocna, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeria Montană, Tare ca Piatra, Adevăraţii Veloprieteni, Pe Două Roţi, Florin Angelescu, Romanticu, In Transilvania, Ciuc Natur Radler, Bike Nature, BikeXpert, Kero Bike, Veloteca, Emmedue Sport, Moş Ion Roată şi Surmont sport.
Partenerii media care au dus vorba mai departe şi au contribuit la succesul evenimentului au fost: Freerider, Diva în Bocanci, Radio Tananana, Informatorul Moldovei, Plus Communication, Adrenallina, Ciclism, SportTim, TgOcna, Targu Ocna Portal, Sportul de Vrancea şi SportsBusiness.
Fotografii oficiali care au alergat pe coclauri pentru ca toţi concurenţii să se regăsească în fotografii sunt: Andrei Ciobică, George David, Mihai Deneş, Răzvan Simionescu şi Sorina Teodor.
Pe 16 mai 2015 va avea loc a 3-a ediţie a concursului de ciclism mounatinbike Călătorie între Cer şi Pământ, la Tîrgu Ocna, Bacău. Concursul este special datorită traseului, care se desfăşoară atât la suprafaţă, pe drumuri forestiere şi poteci, cât şi în subteran, prin tunelurile din mina de sare Trotuş. Organizatori sunt Societatea Naţională a Sării SALROM, Primăria Tîrgu Ocna, Asociația Sportivă Adventuremania şi Asociaţia Sportiva Transalpin Bike.
Călătorie între Cer şi Pământ face parte din seria evenimentelor organizate în minele turistice de sare administrate de Societatea Naţională a Sării SALROM. În plus faţă de drumurile forestiere, potecile şi pădurile pe care traseul le traversează concurenţii vor străbate şi tunelurile salinei Trotuş.
Partea deosebită a concursului este parcurgerea serpentinelor care coboară spre centrul pământului, la 240 m adâncime. Traseul din subteran are 3,1 km, iar concurenţii pedalează prin tuneluri sporadic luminate, după care ajung în mina turistică (luminată), unde mai au de parcurs încă 600 m. Apoi tot ce s-a coborât trebuie urcat, aşadar încă 3,1 km de pedalat la deal pentru a ajunge înapoi la suprafaţă, la lumina naturală. Traseul continuă apoi peste mina de sare, traversând pe drumuri forestiere şi poteci dealurile şi pădurile din regiune.
Înscrierile se fac aici.
Traseul special al evenimentului necesită şi o pregătire specială a concurenţilor. Porţiunea din subteran reprezintă o adevărată velo-aventură întrucât iluminarea, deşi bună şi suficientă, ridică gradul de tehnicitate al concursului. Acesta este motivul pentru care regulamentul concursului dispune de obligaţii suplimentare pentru concurenţi, obligaţii pe care nu le întâlneşti în general la concursurile de ciclism. În plus faţă de obligativitatea purtării căştii de protecţie concurenţii trebuie să monteze pe bicicletă o lumină albă în faţă şi una roşie în spate. Fără aceste două accesorii plus casca de protecţie ei nu pot pleca în concurs.
Concursul Călătorie între Cer şi Pământ este de tip cross country olimpic şi dispune de un traseu în buclă cu o lungime totală de 15 km, aproape în mod egal împărţiţi între subteran şi suprateran. Evenimentul durează două ore, timp în care concurenţii trebuie să parcurgă cât mai multe ture de 15 km. La finalul celor 120 minute, câştigători la fiecare categorie de vârstă vor fi declaraţi cei care au efectuat cele mai multe ture.
Introdusă drept o surpriză de proporţii la ediţia anului trecut, traversarea clădirii Primăriei Tîrgu Ocna de către biciclişti în cadrul concursului se păstrează şi anul acesta.
Călătorie între Cer şi Pământ în cifre:
16 mai 2015 – data concursului;
15 km – lungimea traseului;
120 minute – durata concursului;
+533 m – altitudinea maximă a traseului;
-240m – adâncimea maximă a traseului;
527m – diferenţa totală de nivel a traseului per tur;
12 grade – temperatura constantă din mină;
7.100 lei – valoarea totală în bani a premiilor;
50 lei taxa înscriere până la data de 5 mai;
60 lei taxa înscriere până la data de 12 mai şi în zilele de 15, 16 mai.