Roxana Lupu Extreme Travel, prima agenție de turism de aventură din România, marchează o nouă premieră: spre final de iulie a condus pe Kilimanjaro o expediție cu 10 români, care au reușit să cucerească cel mai înalt vârf muntos al Africii, Uhuru Peak (5.895 m), devenind astfel cea mai mare comunitate românească pe acoperișul Africii. În cadrul aceleiași expediții, echipa Extreme a condus-o pe Dor Geta Popescu spre performanța de a cuceri, la doar 12 ani, Uhuru Peak (5895 m). Geta, membră a Clubului Sportiv Montan Altitudine și componentă a lotului naţional de escaladă copii, multiplă campioană naţională, cu clasări pe podium la competiţiile balcanice şi concursurile de Grand Slam europene, a stabilit astfel noul record feminin românesc de vârstă al acestui vârf, devansându-și sora, pe Crina Coco Popescu. Cu jumătate de oră înainte de Geta, Mara Savinescu, o altă componentă foarte tânără a expediției, reușise și ea acest record,…
Clubul Montan Altitudine și alpinista Crina Coco Popescu aduc anul acesta o nouă provocare în peisajul concursurilor sportive pentru amatori: este vorba despre Cheile Râșnoavei Adventure. Un concurs individual de 2 zile, în weekendul 28 și 29 iulie, cu probe de competiție foarte interesante: mountain bike, semimaraton/maraton montan, duatlon.
Carismatica alpinistă româncă în vârstă de 17 ani, care a făcut cunoscut lumii întregi steagul României, arborându-l pe cele mai înalte vârfuri montane de pe fiecare continent, a vorbit într-un mini interviu acordat blogului Adrenallina despre planurile sale pentru 2012.