Tag

echipa

Browsing

Pe 10 septembrie 2016, Mamaia va fi gazda  TriChallenge Mamaia 2017, triatlon ajuns la a 8-a ediție. Staţiunea îmbracă hainele sport şi primeşte în centrul ei cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani. Lacul Siutghiol, Bulevardul Mamaia (din Năvodari până la Aqua Magic), parcarea de la Rex, promenada şi plaja, toate vor fi însufleţite de peste 1500 de participanţi care vor înota, vor pedala şi vor alerga. După două ediții speciale, în care TriChallenge a fost gazdă pentru Cupa Europeană (în 2014) și Cupa Europeană Premium (în 2015) unde s-au întrecut unii dintre cei mai buni triatlonişti profesionişti din lume, anul acesta evenimentul ia o pauză de la aventura organizării acestei competiţii. Se va concentra pe dezvoltarea curselor dedicate sportivilor amatori și copiilor, cu o infrastructură de concurs la cele mai înalte standarde, cu un accent sporit pe partea de entertainment și suport oferit participanților.…

O zi superbă cu soare ieri, la primul triatlon de iarnă din România, desfășurat la Complexul Olimpic de la Izvorani, pădurea Snagov. Peste 100 de sportivi, majoritatea amatori, au concurat în total la probele de alergare – 6 kilometri, bicicletă – 12 kilometri și înot – 500 de metri. Echipa Adrenallina, formată din Sorin Boriceanu (triatlonist de calibru) – la proba de înot și Roxana Lupu – la alergare și bicicletă – a ocupat la final locul 11 la categoria ștafetă, cu timpul de o oră, 42 de minute și 21 de secunde

O cursă incredibilă ieri, duminică, 29 ianuarie, în campusul Universității Politehnica, la semimaratonul Gerar, unde s-au strâns 400 de concurenți și încă 100 de susținători. 21 de kilometri pe zăpadă, pe porțiuni cu ghețus, la temperaturi de minus 8 grade Celsius, distanță pe care echipa Adrenallina – Alina Băisan, Marius Albeș și Roxana Lupu – a parcurs-o în 2 ore și jumătate.

Ion Bocancea (24 de ani), Florin Szomyu (23 de ani) și Daniel Florea (31 de ani) ne vorbesc despre dragostea pentru alergare, un hobby care le-a schimbat viața

Mai este o săptămână de antrenamente pentru cei care se pregătesc să alerge la Semimaratonul Gerar, primul concurs de alergare din calendarul competițional 2012 – organizat de Ro Club Maraton, Universitatea Politehnica București și Asociația Bucharest Running Club –  așa că Adrenallina a stat de vorbă cu una dintre echipele favorite la podium. Este vorba despre trei băieți inimoși (vorbim așadar despre categoria masculin), care au descoperit diferit această pasiune ce a prins contur în viața lor, și nu le-a mai dat drumul. Ion Bocancea (24 de ani), Florin Szomyu (23 de ani) și Daniel Florea (31 de ani) formează echipa Republika, una dintr-un total de 80 înscrise în concurs (la toate categoriile – masculin, feminin, mixt). Poveștile lor vorbesc despre renunțare, luptă, pierdere și curaj, pentru că alergarea, pentru fiecare dintre ei, nu este o simplă tură în parc – este ceva care le-a schimbat viața.