fundatia olimpica romana

Fundația Olimpică Română și Allianz – Țiriac Asigurări, 20 de burse pentru tineri sportivi cu rezultate excepționale

Fundația Olimpică Română și Allianz – Țiriac Asigurări lansează a doua ediție a programului Bursele de performanță Allianz – Țiriac. Douăzeci de burse vor fi acordate tinerilor sportivi care au obținut rezultate excepționale, însă întâmpină dificultăți financiare în drumul către marea performanță.

Visual_ok

Visual_ok

„Am dorit ca și în acest an să continuăm și să dezvoltăm  parteneriatul cu Fundația Olimpică Română, parteneriat în care ne-am implicat din anul 2015. La baza implicării Allianz-Țiriac în acest parteneriat a stat dorința de a sprijini viitorul unor copii care obțin performanțe reale, performanțe bazate pe muncă constantă și pe o autentică dorință de a fi mai din ce în ce mai buni. Allianz-Țiriac s-a implicat constant în societate de-a lungul anilor, și la ora actuală și-a asumat o responsabilitate pe termen lung, aceea de a susține viitorul copiilor performanți, care depun eforturi reale și muncesc susținut pentru rezultatele pe care le obțin. Aceștia merită să primească cele mai înalte distincții sportive. Suntem mândri de rezultatele obținute de cei 14 bursieri în anul 2015 și ne dorim ca din ce în ce mai mulți tineri sportivi talentați să aibă ocazia să urce pe podium la competițiile sportive naționale și internaționale”, a declarat Remi Vrignaud, CEO Allianz-Țiriac Asigurări.

Bursierii selectați vor primi timp de un an, o bursa lunară de 300 de lei pentru a-și susține cheltuielile cu echipamentul, alimentația și eventuale deplasări. Pot aplica pentru aceste burse tinerii care practică un sport olimpic și au vârsta cuprinsă între 9 și 16 ani. Candidaturile pot fi depuse până în data de 9 martie 2016. Mai multe informații despre program și despre modalitatea de a aplica pentru burse, precum și documentele necesare înscrierii se regăsesc pe site-ul www.fundatiaolimpica.ro.

”Vremurile sunt dificile pentru numeroși sportivi din România. Tinerii, chiar și cei cu rezultate foarte bune, au nevoie de susținere pentru a continua pe drumul performanței. Scopul acestui program este de a-i ajuta și motiva pe acești tineri să continue. Fără o bază de selecție sănătoasă nu putem spera la performanțe sportive recunoascute la nivel mondial. Mulțumesc cu această ocazie partenerilor noștri, Allianz – Țiriac Asigurări, pentru faptul că au ales sa investească în viitor, sprijinind tinerele generații de sportivi”, a declarat Andreea Răducan, Președintele Fundației Olimpice Române.

Aplicanții vor fi evaluați de către un juriu de specialitate. Selecția se va face în funcție de  performanţele sportive și posibilitățile materiale ale părinților. Din juriu fac parte: Andreea Răducan, campioană olimpică la gimnastică și Președinte al Fundației Olimpice Române, Valeria van Groningen, campioană olimpică la canotaj și Vicepreședinte al Fundației Olimpice Române și Valentina Saygo, membru în Consiliul Director al Fundației Olimpice Române.

În cadrul primei ediții a programului Bursele de Performanță Allianz – Țiriac, 14 tineri sportivi au primit susținere financiară pentru desfășurarea activităților sportive. În decursul unui singur an aceștia au reușit să obțină 103 medalii de aur, 39 medalii de argint, 20 de medalii de bronz, stabilind 64 de recorduri naționale. Cel mai medaliat sportiv a fost Martin Daniel, multiplu recordman național de Juniori 3 și Juniori 2 la natație.

***

Fundația Olimpică Română este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care susține dezvoltarea tinerilor sportivi, promovează sportul și principiile unei vieți sănătoase și oferă sprijin sportivilor români aflați în situații deosebite de viață.  Spiritul și valorile olimpice reprezintă fundamentul Fundației Olimpice Române. Principalele valori care ghidează fundația, atât în proiectele desfășurate, cât și prin partenerii cu care colaborează sunt respectul, excelența și prietenia.

Allianz-Tiriac Asigurări este un partener de încredere în domeniul protecției și planificării financiare. Compania a fost în mod constant, în toți cei peste 20 de ani de existență, un reper de calitate pe piața locală. Oferta companiei include o gamă completă de soluții de asigurări generale și de viață pentru persoane fizice și companii. Allianz-Țiriac Asigurări este o companie membră a Grupului Allianz, furnizor de servicii financiare la nivel global pentru aproximativ 85 milioane de clienți din peste 70 de țări. Portofoliul de produse include o gamă variată de produse de asigurări generale și de viață, ce se adresează clienților persoane fizice sau companii. Grupul Allianz este cel mai mare asigurator pe segmentul asigurărilor generale la nivel global și în top 5 asiguratori pe segmentul asigurărilor de viață.

Fundația Olimpică Română a premiat sportivii juniori de la lupte libere din Onești și Berzunți

Fundația Olimpică Română a premiat săptămâna trecută 39 de sportivi aparținând secției de lupte libere a Clubului Sportiv Municipal Onești, precum și tineri practicanți ai luptelor libere din comuna Berzunți, pentru rezultatele foarte bune obținute la diferite competiții naționale, în decursul anului 2015.

Evenimentul a avut loc la Sala de Lupte a CSM Onești. Copiii s-au putut bucura și de prezența unui magician, a unei prințese și au fost pictați pe față de un artist plastic. Evenimentul a avut loc în contextul în care Fundația Olimpică Română își dorește să contribuie la îmbunătățirea bazei de selecție a sportivilor, identificând și ajutând acele comunități care sunt active, implicate, au rezultate relevante în sport la nivel de juniorat, însă se lovesc de probleme financiare.

A venit Mos Craciun pentru cei mai talentati mici sportivi

A venit Mos Craciun pentru cei mai talentati mici sportivi

Andreea Răducan a înmânat premiile sportivilor juniori, felicitându-i pentru activitate și accentuând importanța studiilor în dezvoltarea lor viitoare. ”Greutățile vieții ne întăresc și ne dau măsura reușitelor. Îi apreciez enorm pe acești tineri care intră în sala de antrenamente lăsând la o parte grijile și concentrându-se pe ceea ce au de făcut. Știm că sunt mulți copii talentați și muncitori în România și sperăm, ca la anul să ajungem și la ei”, a povestit Andreea Răducan, președintele Fundației Olimpice Române.

sportivi lupte libere, CSM Onesti

sportivi lupte libere, CSM Onesti

La eveniment au participat și Ingrid Istrate, director CSM Onești, Alin Grigore, Secretar General al Federației de Lupte Libere, Ștefan Tifan, primarul comunei Berzunți, precum și un susținător al secției de lupte și nu numai, domnul Ion Butucaru.

Ne-am bucurat să fim gazda acestui eveniment. Sportul juvenil are nevoie de susținere, iar Fundația Olimpică Română a reușit să le dea aripi acestor sportivi prin cadourile pregătite special pentru ei. Avem și la CSM Onești mai mulți copii care nu au situații financiare bune acasă, așa că orice ajutor contează pentru ei”,  a declarat Ingrid Istrate, director CSM Onești.

Moș Crăciun Sportiv le-a adus tinerilor mai multe cadouri constând în încalțăminte și îmbracăminte sport oferite de Intersport România, Carrefour i-a îndulcit pe cei mici cu surprize pregătite special pentru ei, iar Brenntag le-a oferit acestora prosoape tehnice pentru antrenamente. Evenimentul nu ar fi fost posibil fără implicarea Allianz – Țiriac, unul dintre partenerii tradiționali ai fundației, care susține în mod activ inițiativele îndreptate către sprijinirea tinerilor sportivi. În plus, angajați ai Allianz – Țiriac s-au alăturat evenimentului, oferind sportivilor care au obținut cele mai bune rezultate premii din partea companiei.

1

Angajamentul Fundației Olimpice Române în regiune este unul de durată. Fundația și-a propus să sprijine în 2016 peste 50 de juniori practicanți ai luptelor libere din comuna Berzunți prin construirea unei săli de sport adecvate. Proiectul se va desfășura cu sprijinul și implicarea comunității, precum și a autorităților locale, iar una dintre componentele esențiale va fi cea de voluntariat.

***

Fundația Olimpică Română este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care susține dezvoltarea tinerilor sportivi, promovează sportul și principiile unei vieți sănătoase și oferă sprijin sportivilor români aflați în situații deosebite de viață.  Spiritul și valorile olimpice reprezintă fundamentul Fundației Olimpice Române. Principalele valori care ghidează fundația, atât în proiectele desfășurate, cât și prin partenerii cu care colaborează sunt respectul, excelența și prietenia.

Peste 2.500 de kilometri alergați pentru cauza Fundației Olimpice Române

Susținătorii Fundației Olimpice Române au alergat peste 2.500 de kilometri la OMV Petrom Bucharest Half Marathon pentru foști sportivi care au nevoie de sprijin. Echipa Campionilor a reunit 215 alergători înscriși pentru cauza Fundației Olimpice Române, cărora li s-au alăturat alți 100 de participanți, deciși să parcurgă fiecare kilometru din cursă pentru a le fi alături sportivilor.

Echipa-Campionilor2

Fundația Olimpică Română a beneficiat și de sprijinul și participarea mai multor sportive de performanță. Printre acestea s-au numărat: Monica Roșu, Corina Ungureanu, Viorica Susanu, Sandra Izbașa, Doina Melinte, Liliana Gafencu, precum și Andreea Răducan, președintele Fundației Olimpice Române.

Andreea Chelaru și George Baltă, doi dintre beneficiarii Fundației Olimpice Române, s-au alăturat echipei aflate în Piața Constituției pe 17 mai. Cei doi s-au putut bucura de susținerea alergătorilor, iar George a concurat și el la proba de semimaraton pentru fotolii rulante, parcurgând 21 de km in 1h 51 minute.

M-am bucurat să descopăr, duminică, o echipă atât de mare și frumoasă de susținători care au ales să parcurgă acei kilometri pentru mine, pentru George, precum și pentru alți foști sportivi care au nevoie de sprijin. Le mulțumesc! Experiența mi-a dat încredere și îmi doresc ca în viitor să mă pot alătura și eu echipei pe traseul de concurs. Vreau să particip, așa cum a facut-o și George la proba de fotolii rulante”, a declarat Andreea Chelaru, prezentă la eveniment alături de echipa Fundației Olimpice Române.

Distanța parcursă de susținătorii Fundației Olimpice Române a avut o însemnătate aparte, întrucât URSUS Cooler, sponsorul oficial al echipei, a donat suma de 5.000 de Euro în beneficiul acelor sportivi aflați în situații dificile de viață.

Ne bucurăm că echipa FOR a strâns atât de mulți susținători și suntem mândri că angajații Ursus Breweries au fost printre alergători, susținând cauza foștilor sportivi români. Performanța Echipei Campionilor de la Semimaratonul Internațional București este o dovadă a faptului că o cursă nu este imposibil de finalizat și vrem să felicităm toți membrii echipei pentru voința și ambiția lor de a alerga atât de mulți kilometri pentru foștii sportivi”, a declarat Mihai Bârsan, Vice-Președinte Marketing Ursus Breweries.

Echipa-Campionilor

Partenerii care au susținut echipa Fundației Olimpice Române, alergând pentru cauza foștilor sportivi sau prin donații au fost:  Lugera & Makler România, Calif, Brenntag, Superbet România, Decimas, ȚiriacAuto, Event Stuff Central Europe – România, Izvorul Minunilor și Ro Club Maraton prin Victor Vlad.

Inițiativa Fundației Olimpice Române a fost comunicată cu sprijinul partenerilor media: Sport Total FM, Adrenallina, Radio România Actualități, CSRmedia, precum și prin implicarea jurnaliștilor și bloggerilor care au ales să susțină echipa FOR.

***Fundația Olimpică Română este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care susține dezvoltarea tinerilor sportivi, promovează sportul și principiile unei vieți sănătoase și oferă sprijin sportivilor români aflați în situații deosebite de viață.  Spiritul și valorile olimpice reprezintă fundamentul Fundației Olimpice Române. Principalele valori care ghidează fundația, atât în proiectele desfășurate, cât și prin partenerii cu care colaborează sunt respectul, excelența și prietenia.

Fundația Olimpică Română te invită să alergi pentru foști sportivi care au nevoie de ajutor

Fundația Olimpică Română te invită să alergi pe 17 mai, la Semimaratonul București, pentru a susține cauza foștilor sportivi care au nevoie de ajutor. Andreea Chelaru este unul dintre ei. În  vârsta de 29 de ani, își amintește cum o aterizare nereușită în sala de antrenamente i-a schimbat complet viața în urmă cu 15 ani, lăsând-o în imposibilitatea de a se deplasa singură.

“Am început gimnastica de performanță la Onești, pe când aveam 7 ani. La vârsta aceea copiii visează să facă multe lucruri, dar nu cunosc riscurile și sacrificiile acestui sport. Totul a mers bine până în momentul antrenamentului la sărituri, când o aterizare nereușită, după o săritură Tsukahara, a decis tot restul vieții mele, lăsându-mă paralizată de la brâu în jos. Le mulțumesc celor care înțeleg dificultatea situației în care mă aflu și le sunt cu adevărat recunoscătoare pentru că vor să mă ajute“, a povestit Andreea Chelaru, fostă gimnastă, pe care oricine o poate ajuta alergând în echipa Fundației Olimpice Române, la Semimaratonul București.

URSUS Cooler este alături de foștii sportivi și susține fiecare kilomentru alergat în beneficiul acestora. Mecanismul este menit să încurajeze înscrierea alergătorilor pentru cauza Fundației Olimpice Române și să ofere un ajutor concret acelor sportivi care au nevoie de ajutor, printr-o donație de 20 de lei, pentru fiecare kilometru parcurs, în limita a 5.000 de euro. În plus, echipa URSUS este alături de Fundația Olimpică Română și prin participarea a 40 de angajați, care vor alerga pentru a susține această cauză.

“Uităm uneori că în spatele medaliilor și titlurilor se află mii de ore de antrenamente și sacrificii. Chiar de mai puține ori se întâmplă să ne gândim la acei sportivi nevoiți să renunțe la efortul de-o viață  în urma unor accidente care vor lăsa întotdeauna urme. Haideți să alergăm împreună în echipa FOR, pentru foștii sportivi ai României! Chiar dacă acum nu se mai află pe podium, ei sunt în continuare campioni”, declară Mihai Bârsan, Vice-Președinte Marketing Ursus Breweries.

Andreea Răducan și Alina Dumitru

Andreea Răducan și Alina Dumitru

Andreea Răducan va fi lider de echipă pentru alergătorii Fundației Olimpice Române. I s-au alăturat Sandra Izabașa, Alina Dumitru, Monica Roșu, Corina Ungureanu, precum și alti sportivi dornici să își arate sprijinul pentru colegi de breaslă, care au nevoie de ajutor.

Sportul de performanță implică și multe riscuri. Prin participarea noastră la Semimaratonul București ne dorim să obținem fondurile necesare pentru a-i ajuta pe acești sportivi și, totodată, să fim o voce pentru ei. Vă așteptăm în număr cât mai mare în echipa noastră. Cu cât suntem mai mulți, cu atât putem ajuta mai mult”, a declarat Andreea Răducan, președintele Fundației Olimpice Române.

Sunt campionii noștri și îi vom reprezenta cu mândrie la acest eveniment. Mă bucur să susțin această cauză și voi dedica kilometrii alergați foștilor sportivi, care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat Alina Dumitru.

Toți cei care vor să alerge în echipa FOR o pot face accesând www.bucuresti21km.ro, alegând la cauza susținută – Fundația Olimpică Română.

În plus, cel mai bun alergător din echipă va participa la cina oficială a campionilor, alături de sportivii renumiți care susțin această cauză.

Inițiativa face parte dintr-un program mai amplu al fundației, numit „Împreună pentru sportivii României”. Acesta urmărește sprijinirea unui număr cât mai mare de cazuri sociale din rândul foștilor sportivi care se confruntă cu probleme medicale. Pentru mai multe detalii, puteți citi aici. Și alte companii s-au alaturat Fundației Olimpice Române și vor susține cauza prin sponsorizări sau prin participarea angajaților la una dintre cursele din competiție. Beneficiarii programului “Împreună pentru sportivii României” au vârste cuprise între 29 și 85 de ani.

Semimaratonul București este un eveniment de amploare, dedicat sportului de masă și tuturor tipurilor de alergători. Oricine poate participa, alegând una dintre curse, în funcție de condiția fizică: cursa populară (3.5 km), cursa individuală (10.5 km), ștafeta (21 km alergați de o echipă de 4 persoane) și semimaratonul (21 km). Evenimentul are și o componentă caritabilă, alergatorii putând să susțină o anumită cauză, asa cum este cea a Fundației Olimpice Române, prin fiecare kilometru alergat.

Fundația Olimpică Română este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care susține dezvoltarea tinerilor sportivi, promovează sportul și principiile unei vieți sănătoase și oferă sprijin sportivilor români aflați în situații deosebite de viață.  Spiritul și valorile olimpice reprezintă fundamentul Fundației Olimpice Române. Principalele valori care ghidează fundația, atât în proiectele desfășurate, cât și prin partenerii cu care colaborează sunt respectul, excelența și prietenia.

Fundația Olimpică Română a lansat “Bursele de performanță Allianz-Țiriac” pentru tineri sportivi

Lipsa posibilităților financiare reprezintă unul dintre principalele motive care determină nepracticarea unui sport de performanță de către cei mici, se arată într-un studiu al Institutului Național de Statistică. În acest context, Fundația Olimpică Română lansează ”Bursele de performanță Allianz – Țiriac”, un proiect menit să vină în sprijinul tinerilor sportivi care au obținut rezultate deosebite și au nevoie de sprijin financiar pentru a-și urma visul.

FOR, Allianz Tiriac, tineri bursieri si antrenorii lor

Copiii sunt mai mult susținuți de părinți până ajung la loturile mari, unde sunt ajutați de federații, de Comitetul Olimpic. Până acolo au mult de tras. Daca sunt sprijiniți în felul în care o face Fundația Olimpică Română, atunci acest lucru îi ambiționează mai mult să meargă mai departe, să treacă peste obstacole și să ajunga acolo unde își doresc”, a declarat Alina Dumitru, campioană olimpică la judo.

Paisprezece tineri sportivi au fost selectați, cu sprijinul federațiilor sportive, pentru a beneficia, timp de un an, de o bursă lunară în valoare de 300 de Lei. Sporturile practicate de tinerii bursieri sunt: gimnastică artistică, tenis, lupte, judo, scrimă, natație, patinaj artistic și dans sportiv.

„Am dorit să ne implicăm în acest parteneriat alături de Fundația Olimpică Română din dorința de a sprijini pregătirea și, de ce nu, chiar viitorul unor copii care obțin performanțe reale, prin muncă susținută. Prin intermediul Burselor de performanță Allianz-Țiriac reușim să îmbinăm responsabilitatea față de societatea în care ne desfășurăm activitatea cu promovarea performanțelor reale, două valori importante pentru Allianz-Țiriac. Este vorba despre o responsabilitate pe care noi ne-am asumat-o pe termen lung, în direcția susținerii copiilor pe care ne dorim să îi vedem în viitor pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor de premiere”, explică Remi Vrignaud, CEO Allianz-Țiriac Asigurări.

Tinerii selectați au un palmares bogat, câștigând mai multe medalii de-a lungul activității sportive. Cristina Zoltan este dublă vicecampioană mondială la lupte libere, la categoria cadeți și își dorește ca în următorii ani să câștige cât mai multe medalii. David Odovâncă, deși are doar 8 ani, este campion național la patinaj, la categoria copii. El își împarte timpul între cele două mari pasiuni ale sale: patinajul și pianul. “Vreau să fiu campion și la patinaj și la pian, dar pentru asta trebuie să mă antrenez foarte mult și să cânt la pian foarte mult”, a povestit David. Antonia Duță s-a calificat pe locul I la Campionatele Naționale de gimnastică și a luat locul I la paralele și sărituri, locul al II-lea la individual compus și locul al III-lea la sol. Antonia își dorește să le calce pe urme marilor gimnaste ale României și să devină campioană olimpică.

Tinerii care vor beneficia de ”Bursele de performanță Allianz – Țiriac” provin atât din București, cât și din alte orașe ale țării.Posibilitățile financiare nu ar trebui să stea în calea performanței unor copii talentați și muncitori. Însă realitatea mă contrazice, așa că prin acest proiect am vrut să oferim un ajutor concret și să tragem un semnal de alarmă cu privire la viitorul tinerilor noștri sportivi, care trebuie, nu doar apreciați atunci când obțin rezultate frumoase, ci și susținuți”, a declarat Andreea Răducan, președintele Fundației Olimpice Române.

Cei 14 bursieri selectați sunt:  Antonia Duță și Daniela Trică (gimanstică artistică), Alexandra Petric și Radu Papoe (tenis), Daniela Fulga și Cristina Zoltan (lupte), Lorena Zhuang și Maria Petre (judo), Cerasela Drăgan (scrimă), Daniel Martin și Lucia Giurcă (natație), David Odovâncă și Luiza Ilie (patinaj artistic), precum și Maria Mihalache (dans sportiv).

Mai multe despre proiect și despre copiii sportivi de performanță, aici:

 

Scroll to top