gore tex

Maratonul Zăpezii Isostar – Cum ne echipăm pentru o cursă de iarnă?

Isostar Maratonul Zăpezii e un concurs cu tradiție, iar anul acesta ajunge deja la ediția a V-a. Este prumul maraton clasic pe zăpadă din Europa și se întâmplă pe 27 februarie, la Râșnov. Este o cursă cel puțin interesantă, pentru că traseul combină șoseaua cu drumul forestier, iar priveliștea e de basm: se aleargă în zona istorică și turistică a Râșnovului, alergătorii trec prin Cetatea Medievală Râșnov în traseul lor, se văd Postăvarul, Bucegii și se aleargă prin pădure! 🙂

Frumos, dar ușor complicat cu echipamentul, nu? 🙂 Ce strategie să aplici? Nu te poți echipa doar ca pentru șosea și nici ca și cum ai alerga trail! Așadar, cum ne echipăm pentru o cursă de iarnă?

alergare iarna

foto credit dailyburn.com

Strategia aparține fiecăruia, dar iată câteva sfaturi generale, pentru echipamentul sportiv în anotimpul rece + tips-uri specifice, pentru cei cu care ne vom întâlni pe 27 februarie la start! 😀

Am vorbit despre asta cu Ilie Roșu, maratonist veteran, cu 141 de maratoane alergate, din care 131 alergate cu steagul României în mâini! 🙂

Iată-l, deși Ilie e destul de cunoscut în comunitatea noastră de sportivi amatori și profesioniști.

Ilie Rosu, foto credit Semimaraton Gerar

Ilie Rosu, foto credit Semimaraton Gerar

Acum, Ilie face parte și din echipa de organizare a competiției, așa că are câteva informații din interior :D. Să-l ascultăm:

Traseul de concurs este atipic, avem jumătate asfalt și jumătate drum forestier cu zăpadă. Prima jumătate este asfaltul, apoi intrăm în munte și temperaturile scad. De la kilometrul 15 și până la kilometrul 30 este mai frig. Anul trecut a fost pe această porțiune zăpadă până la brâu”.

Ilie ne recomandă pentru acest traseu pantaloni de alergare lungi și mai groși, iar la alegerea pantofilor de alergare pentru acest concurs participanții să ia în calcul umezeala.

Organizatorii s-au gândit și la asta, așa că la km 15 la dus sau la km 30 la întors (se trece prin același punct) concurenții au posibilitatea să își schimbe încălțările, dacă doresc. “Este punctul de control de la cabana Himalaya și ne-am gândit să venim în sprijinul alergătorilor, mai ales că ne-am uitat pe prognoza meteo și am văzut că o să ningă în ziua concursului. Deci e posibil să fie pe traseu zăpadă nebătătorită.

Cu cât mai complicat, cu atât mai bine, nu? 😀 Sincer, mereu am preferat competițiile grele sau traversate de factori agravanți :D, cum ar fi ploi torențiale, vânt puternic, (mai puțin faza cu valurile la înot :D), teren accidentat, timpi limită la check point-uri, nămol pe traseu! Really, altfel cum ar arăta povestea ta la bere? Cam așa, probabil: “Hei, și ai alergat maratonul, cum a fost?! Povestește-ne tot!” “Păi, s-a dat startul… și… a fost ok, m-am simțit bine pe primii kilometri, traseul alergabil, soare, păsărele, și apoi am ajuns la finish!“. “Aha. Super.” 😀

:D

În orice caz, oricât de adrenalina junkie am fi fiecare dintre noi, trebuie să ținem cont de niște reguli generale când alergăm la temperaturi scăzute și mai apare și zăpada în peisaj. Ca să ne asigurăm, nu-i așa, supraviețuirea pentru povestea de la bere. 😀

Andrei Roșu, sportiv amator de anduranță, a preluat câteva tips-uri bune pe subiectul ăsta, de pe Running About, iată câteva dintre ele:

  • Să te îmbraci în haine subțiri la primul strat, iar materialul să fie de preferat unul care ține transpirația la distanță; cât despre tipul de material, acesta poate fi sintetic, cum ar fi polipropilena sau polyester, dar și lână
  • Stratul exterior de haine să fie unul din nailon sau Gore-Tex, pentru protecția împotriva vântului și precipitațiilor, dar și cu rolul de a elimina umezeala, prevenind supraîncălzirea sau răcirea;
  • Pentru temperaturile foarte scăzute e nevoie de un strat de mijloc, o bluză de polar;
  • O bună parte din căldura corpului se elimină prin extremități – mâini, cap și picioare. Așa că trebuie protejate în timpul alergării: căciulă sau buff, mănuși, șosete groase de alergare.

Am găsit o chestie interesantă într-un articol RunningCompetitor, cum să îți păstrezi un chip luminos și neînghețat :D, la temperaturi scăzute sau în caz de vânt puternic/ninsoare: să te ungi cu cremă de gălbenele! Pe asta nu o știam. Te protejează de frig, ger și vânt, este rezistentă la apă. E de încercat.

Într-un alt articol RunningCompetitor aflăm că trebuie să ne adaptăm încălțările și șosetele la suprafața pe care alergăm. Când e zăpadă sau gheață, e nevoie ca pantoful de alergare să permită mai multă forță și aderență. Obligatoriu, teste înainte de cursă pe teren similar, pentru a observa cum se manifestă ei și cum te simți tu.

echipament iarna

(e ok, puteti alege alte culori :D)
foto credit frugalbeautiful.com

 

Active.com adaugă la listă șosetele de compresie. Presiunea exercitată pe mușchi de șosețelele astea duce la accelerarea fluxului sângelui, iar asta înseamnă căldurică (tocmai am folosit două diminutivuțe într-o singură frază. but why?!). Compresia mai înseamnă, printre altele,  și reducerea riscului de crampe musculare dar și recuperare mai bună post efort.

Sigur, e clasica aia cu evită să te îmbraci prea gros. Temperatura corpului începe să crească vertiginos după ce începem alergarea. De aceea, atunci când ne pregătim hainele, să le alegem ca și cum temperatura ar fi mai mare cu 10 grade, cel puțin.

Cam atât, vorbă mai puțină și alergare mai multă! 😀

Spor la antrenamente!

maratonul zapezii isostar

Scroll to top