Alergarea montană câștigă tot mai mulți adepți. Este firesc, pentru că îți testează și mai mult limitele, constituie o provocare mare și oferă, în schimb, peisaje splendide. Natura te ajută să îți reîncarci bateriile, însă fără echipament potrivit și antrenamente puse la punct este imposibil să devii mai bun. Iată câteva sfaturi în direcția asta:
Unul dintre principiile de antrenament este acelaşi: indiferent că te antrenezi pe plat sau la altitudine, e nevoie să faci săptămânal o alergare pe distanţă lungă, o alergare în tempo, intervale/alergare în viteză. Dacă poţi face asta pe un teren cu diferenţă de nivel, este cu atât mai bine, este de părere Brandy Erholz, membru al U.S. Mountain Running Team, conform runnerworld.com.
De asemenea, dacă te antrenezi pentru o cursă anume, este foarte util să cunoşti bine traseul şi să realizezi antrenamentele cheie în acel loc. Te vei simţi mai sigur pe tine şi vei şti care sunt porţiunile cele mai grele şi cum trebuie dozat efortul.
Volumul de antrenamente trebuie să fie suficient. Recuperarea și odihna sunt și ele importante, dar cu cât te antrenezi o perioadă mai lungă de timp, îți vei da seama, mai ales pe coborâri, care sunt cele mai potrivite mişcări, la fel cum se întâmplă dacă schiezi sau practici mountain biking. Trebuie să dezvolţi o tehnică proprie, ca să fii rapid şi relaxat.
Dacă nu te duci la munte poţi să alergi pe scări, cât de repede şi cât mai mult poţi, este de părere Michael Wardian, alergător montan, triplu câștigător al US 50 km championships și câștigător al U.S. National 100 km championship, în 2008.
Tindem să ne concentrăm pe urcări în timpul antrenamentelor, iar în timpul curselor mult timp şi energie pot fi pierdute pe coborâri. Nivelul tău actual de pregătire şi cursa pentru care te antrenezi vor determina tipul de teren pe care să începi antrenamentele.
Încearcă să nu calci pe călcâie, pentru că în acest caz nu vei putea să reacţionezi destul de repede dacă calci greşit şi îţi vei solicita prea mult gleznele. Alege o coborâre pe care poţi să alergi la un ritm uşor şi coboară de mai multe ori, mărind de fiecare dată viteza, scrie running.competitor.com. Aşa vei învăţa cum să calci cât mai eficient şi să te simţi tot mai confortabil pe coborâri. Tehnici diferite vor fi necesare în funcţie de circumstanţe, teren, condiţii meteo.
Antrenamentul de forță aduce un plus de valoare, ajutând la obținerea unor rezultate și mai bune. Acesta poate fi realizat la sală sau în aer liber, cu greutăți sau fără. Unul dintre avantaje este că întărește și anumite grupe musculare care sunt mai puțin folosite la alergare, dar care, antrenate fiind, reduc riscul de a suferi accidentări ale articulațiilor.
Pe măsură ce se apropie competițiile, volumul acestor antrenamente ar trebui să scadă, dar să crească intensitatea lor. O musculatură bine dezvoltată la picioare, de exemplu, combinată cu un prag aerob ridicat te vor ajuta foarte mult la urcări.
Oprește-te din când în când și admiră peisajul. Cu cât observi mai mult și îți plac împrejurimile, cu atât vei dori să alergi tot mai departe. Vei mai uita de dureri și îți vei reaminti de ce ai ales alergarea montană, în detrimentul celei pe asfalt.
Tu practici alergarea montană? Împărtășește-ne în comentarii ce anume funcționează în cazul tău pentru rezultate cât mai bune! Ne vedem pe poteci de munte!
Pot să spun că am avut un stil de viaţă activ de când mă ştiu. Până să ajung la liceu deja făcusem scrimă şi baschet, iar fotbal în spatele blocului era în fiecare zi în meniu. Cu fotbalul din spatele blocului venea inevitabil şi fuga de proprietarii de maşini buşite cu mingea, dar asta e altă poveste. În timpul liceului am schimbat puţin activitatea şi am rămas să joc baschet şi am început să fiu foarte bun prieten cu muntele, şi în special cu Bucegii şi Piatra Craiului. Şi acum muntele meu favorit este Piatra Craiului, dar încă nu am participat la MPC (marathon Piatra Craiului). Dacă acum mă întreabă cineva ce pasiuni am pot să zic scurt: muntele pe timp de iarnă şi triatlonul.
Cu înotul am început să devin prieten în 2011, când, ca un corporatist care se respectă, nu făceam decât să stau pe scaun toată ziua la birou şi acasă sugeam la sticle de bere. Partea relativ interesantă era că nu mă îngrăsam, oricât de sedentar aş fi fost. Dar înotul nu de aici a plecat, ci din faptul că la un control de rutină am aflat că am coloana strâmbă şi înotul ar fi un tratament. Mi-am făcut abonament la bazin la Floreasca şi acolo înotam pentru început 14 bazine de 2 ori pe săptămână.
Prima mea competiţie a fost Petrom Half Maraton în 2013, după ce m-a convins Liviu Dan să mă înscriu şi să alergăm fără niciun scop anume prin centrul Bucureştiului. Eu cu 3 luni înainte abia mă reapucasem de alergat, şi nu duceam mai mult de 3-4 km. Tot în acelaşi an am făcut ştafeta înot la Fără Asfalt în apa aceea de 12 grade şi primul meu sprint individual la Braşov şi la Mamaia.
Antrenamente înseamnă: cam 10-14 ore pe săptămână, distribuite cam 3 ore înot, 6 ore bicicletă 4 ore alergare. De obicei înotul îl fac dimineaţa, de la 7 la 8:30, bicicletă mereu seara după serviciu pe trainer, şi alergarea tot seara. Pe lângă aceste antrenamente mai am şi ceva core work out, pe care îl fac când îmi aduc aminte sau am timp.
Dintre toate sporturile pe care le practic, pot spune că am 2 preferate: înotul şi urcatul pe munte iarna; înotul îmi da o libertate pe care nu o pot descrie în cuvinte, iar mersul pe munte oferă o perspectivă pe care nu o poţi experimenta prin poze.
Din păcate sportul mi-a adus şi experienţe neplăcute, dar trec repede şi planurile nu sunt niciodată anulate, eventual doar amânate. În 2015 am avut o tendinită care m-a ţinut din alergare 4 luni! Şi din acest motiv la Oradea la proba lungă am avut o experienţă destul de urâtă.
La km 10 din maraton a început să apară durerea în tendon şi alergarea mi-a fost compromisă. Până la km 42 deja vomitasem de 2 ori, avusesem cel puţin 10 momente când nu am mai putut îndoi picioarele de crampe şi 1 blackout total, iar la final am stat 30 min la cortul Smurd, cu perfuzii. Dar când mă gândesc ce îmi place cel mai multă la o cursă … este discuţia pe care o purtăm în seara premergătoare concursului, când toţi îşi expun strategia şi analizează concurenţa, la o porţie de paste şi o bere.
Dintre toate concursurile cel mai mult îmi place Transfier, la care sper să particip şi eu cândva, eventual când o să fiu dispus să las sarcina de organizare în seama altcuiva. Dar dintre toate concursurile din România nu voi rată Fără Asfalt la mare şi Triatlon Braşov.
Cel mai mândru sunt de faptul că după ce am avut 2 accidentări urâte în 201: o tendintina şi o căzătură cu bicicletă, care m-a dus direct la urgenţe, la chirurgie maxilo-facială şi o ruptură musculară, pe care după 3 luni încă o mai simt, nu m-am lăsat de sport şi apucat de mângâiat pisici sau mai ştiu eu ce alt hobby pe care acum nu îl pot înţelege.
Aş putea să spun că prietenii mei zic că sunt cam sărit de pe fix, dar realitatea este că şi prietenii mei sunt la fel ca mine, poate mai rău: sâmbătă Moeciu şi a două zi Prima Evadare, şi aşa mai departe. De când am descoperit stilul de viaţă activ am lăsat barurile şi nopţile pierdute şi m-am apucat de aruncat banii pe echipament de triatlon.
Sportul te schimbă, şi mai ales un sport de anduranţă. Îmi aduc aminte când mă pregăteam de Ironman, Tudor B. mi-a spus că după IM o să mă schimb. Nu am înţeles atunci ce anume înseamnă asta, dar pot să zic acum că nu cursa în sine m-a schimbat ci antrenamentul şi programul de antrenament, nevoia de disciplină şi perseverenţa în a termina ceva ce mi-am propus. Cineva care are un job full time şi face Ironman sau orice alt sport de anduranţă este o persoană cu un psihic destul de puternic (rigurozitatea antrenamentelor te omoară, nu cursa în sine).
Sportul îmi dă libertate, îmi eliberează mintea de orice gând, mă duce într-o stare de „brain dead”. Excepţia o fac intervalele, pe care pot să zic cu mâna pe inimă că le urăsc!
Pentru sezonul viitor am mai multe obiective:
Dacă ar fi să recomand ceva din experientă mea, legată de triatlon aş spune că niciodată nu e prea târziu să te apuci de Ironman sau Half Ironman, şi pentru a nu suferi prea mult la concurs mai bine faci 4-5 Halfuri şi înveţi cu ce se mănâncă triatlonul şi abia apoi să te arunci la un IM (pot să zic că primul este cu adevărat greu).
Dacă vrei să bagi banii în ceva bagă-i abia după ce ai făcut aceste treburi: ai nişte adidaşi buni de alergat, 2 perechi, ai făcut un fitting pe bicla de concurs şi ai un plan bun de antrenament, s-a uitat un profesor la felul în care înoţi.
NICIODATĂ CA SPORTIV AMATOR NU ÎŢI NEGLIJA PRIETENII ŞI FAMILIA PENTRU UN ANTRENAMENT. Să nu uităm că 99,9% dintre noi suntem şi vom rămâne amatori, adică facem ca hobby această activitate.
Şi ceva ce mai toţi marii sportivii spun: IM este un sport de putere, cel puternic câştigă, nu cel care are cei mai mulţi km în picioare. Aşa că niciodată nu ai prea mult antrenament de forţă în picioare şi core.