Cum sunteți la mijlocul lui februarie? V-ați setat cursele? Ați început programele de antrenament? Dacă Halfironman sau Ironman sunt pe lista voastră, sperăm că da :))
Promotorul în România al triatlonului de tip distanță semilungă și lungă, Istvan Szokolszky, și el atlet de anduranță, ne spune într-un interviu excusiv noutățile celei de a 8-a ediții a XMan Romania, care anul acesta va avea loc pe data 10 iunie, bineînțeles, la Oradea. Adrenallina.ro este partener media al concursului.
El însuși atlet de anduranță, Istvan este cel care a “botezat“ la linia de finish majoritatea Ironman-ilor și HalfIronman-ilor din România. 🙂 L-am întrebat și despre evoluția triatlonului de anduranță de tip extrem în România în ultimii ani.
Adrenallina.ro: Salut, Istvan, care sunt noutățile Xman România 2017?
Istvan Szokolszky: Cea mai așteptată noutate este legată de traseul de bicicletă. În sfârșit am reușit să găsim un traseu cu o circulație aproape „0”, și cu o diferență de nivel puțin mai mică decât la edițiile anterioare. Vom avea la half diferență pozitivă de nivel de 795 m, iar la full 1.550 m.
(Aici este traseul gps al probei de bicicletă)
La aceasta ediție deja am simțit nevoia să schimb traseul de alergare, probă care în acest an se va desfășura în centrul istoric al orașului.
Finish-ul va fi chiar în fața Teatrului de Stat, pe scenă, bineînțeles cu tradiționala bandă de finisher personalizata cu numele sportivului.
Acesta este un gest de recunoștință al organizatorilor față de sportivul care obține titulatura de IronMan/Half IronMan. (Aici este traseul gps al probei de alergare).
Dorim să afișăm și un panel imens cu leduri, unde vom putea difuza spoturi de reclamă a sponsorilor, și, foarte important, sportivul va putea să-și vizualizeze timpii, și turele de alergare rămase.
O altă noutate este legată de un circuit format din 4 concursuri pe distanța Half Ironman, intitulat de Federația Română de Triatlon (FRTRI) – Halfdistances Triathlon Series 2017 , care va debuta la Oradea.
Prima etapa va fi deci XMAN Romania, a doua Trichallenge Constanța, a treia – Endurance Triathlon Belis și ultima etapă Transfier.
La fiecare etapă se vor primi punctaje, atât în categoriile de vârstă, cât și la open; astfel, la finalul anului vom afla premianții Campionatului Național de Half Ironman.
Cat de dificil este să asigurați un traseu închis pentru proba de ciclism și care sunt dificultățile pe care le întâmpinați în dialogul cu autoritățile locale?
Ca orice organizator din această țară, mă lupt cu autoritățile de fiecare dată. Mi se pare cea mai grea parte din organizarea concursului.
Plecăm de la „nu se poate” și trebuie să ajungem practic la un consens pentru toate variantele.
Cât mizați pe concurenții străini?
Numărul spotivilor din străinatate va fi în creștere. Încă nu pot anunța oficial, dar suntem în curs de a încheia parteneriate cu concursuri similare din Europa, de unde automat sunt așteptați și sportivi amatori.
Cum a evoluat triatlonul pe distanță lungă și semilungă în România, în ultimii ani? În ce stadiu este sportul de anduranță la noi?
Opinia mea este că în acest moment în România triatlonul este printre puținele ramuri sportive care a avansat cel mai mult în ultimii 2-3 ani!
Acest fapt se datorează atât FRTRI, cât și organizatorilor de concursuri, participanților amatori, care petrec din ce în ce mai mult timp antrenându-se și aducând multă pasiune în acest sport.
Să nu uităm și de sponsori, CEO ai unor companii care investesc în sport. Eu personal niciodată nu am avut șanse să primesc vreo sponsorizare de la firme unde în conducere nu există măcar un sportiv! 🙂
Acesta fiind introducerea, să-ți răspund la întrebare.
Pe măsură ce avansezi într-o ramură sportivă și te împrietenești cu metodica de antrenament, cu competițiile, îți crește pofta de a încerca ceva extrem. Sau încerci să-ți afli limitele fizice, sau încerci să finalizezi un triatlon pe distanță lungă, pentru satisfacția de a te numi IronMan.
Asta nu este o titulatură ce se poate cumpăra. Trebuie să o obții prin muncă, prin sacrificiul a multe ore, zile, săptămâni de antrenament.
Dar așa ne place nouă! Unii pentru acest sentiment trăiesc! Dacă nu ma înșel, sunt în total în jur de 240 IronMani în România, în acest moment.
Un număr mic raportat la populația țării, dar dacă ne gândim că acest număr era în jur de 60 – 70 acum 3 ani, eu zic că suntem pe calea cea bună :). A, și peste 70 % dintre IronMani sunt absolvenți la Oradea ! 😉
Cum ți-a venit ție ideea de a organiza un concurs de Ironman pe vremea când și triatlonul pe distanță clasică era cumva mai pe la început în România?
Nici eu nu mai stiu cum a fost ;). Eram acum mulți ani cu un coleg sportiv, cu care alergam mai mult și făceam drumeții lungi, de 100 – 130 km sau pedalam întruna câte 200 km…
Ne-am zis că ne trebuie și o altă provocare. Atunci am auzit de celebra probă IronMan! Wow! Ni s-a părut realizabil, dar foarte greu.
Doream să facem un Ironman, dar singura cursă în apropiere era în Ungaria (la un preț accesibil), în rest în alte țări din Europa erau sume mult prea ridicate pentru momentul respectiv.
Atunci am hotărât să organizam noi o competiție de acest gen. Nu ne-am gândit nici la cerere și nici la ofertă! Pur și simplu am organizat primul Ironman Oradea, în 2008 J. Atunci nici nu știam cu ce se mănâncă triatlonul, Ironmanul nici atât!
Cum a evoluat X-man România de la începuturile lui și până acum? Cu cât a crescut prezența feminină?
Evolutia X-Man Romania a fost cu pași mici dar siguri. Triatlonul în sine este o ramură sportivă relativ nouă în țară, dar se dezvoltă foarte dinamic și asa este și evoluția X-Man.
La prima ediție au fost 16 sportivi amatori! Iar acum, în 2017, sunt așteptați în jur de 400 de sportivi. Luând în calcul că totuși vorbim de un concurs extrem, eu zic că tendința de creștere este clară!
În ultimii 2 ani fetele au prins curaj și s-au antrenat suficient să poată aborda cu brio și o cursă de IronMan. Suntem foarte bucuroși de prezența lor la concursul organizat de noi. Sunt femei lider, un exemplu demn de urmat.
Care ar fi primul lucru extrem de important pe care simți că ai vrea să îl spui celor care practică triatlon tip half și iron?
Timp de 7 ediții am observat un lucru îmbucurător. Sportivii amatori rareori se aruncă nepregătiți la o astfel de cursă.
Bineînțeles, mici excepții, cei cu ego mai mare decât puterea reală “în picioare” dar ceea ce am constatat este că raportul abandonului la cursa noastră este foarte scăzut în raport cu numărul de participanți. Asta înseamnă că sportivii se antrenează.
Pentru cei care încearcă primul Half sau IronMan în viața lor pot să le spun să se antreneze în mod perseverent; să țină un jurnal de antrenament, eventual să apeleze la un instructor sau antrenor de triatlon.
Extrem de important este să conștientizeze ce înseamnă să parcurgi o distanță lungă, ce se întâmplă cu organismul în acest timp și cum trebuie să se pregătească fizic și mental pentru astfel de curse.
Un IronMan este ca un fel de examen de bacalaureat în triatlon: daca nu ai învățat (antrenat) cât trebuie, nu ai cum să reușești, decât dacă ai noroc – iar asta cu norocul se întâmplă în maximum 10% din cazuri.
Cum simți concursul în ziua în care se petrece? Știu că ești mereu acolo, la microfon, anunțând ture, vorbind cu concurenții, și așa mai departe. Cum simți ziua asta?
Sunt si eu membru al Familiei Ironmanilor din Romania si nu fac altceva decat sa sustin pe cei vechi sa-si consolideze pozitia, iar pe cei noi sa-i intampin cu caldura in familie.
Poate aici este secretul acestor putine abandonuri, toti organizatorii si voluntarii in ziua respectiva sustinem cum putem noi mai bine pe fiecare dintre concurenti. Toti merita atentia noastra maxima, pentru că fac un lucru fenomenal, sunt pe cale de a deveni IRONMANI !
Am început să fac sport la vârsta de 5 ani; tenis de câmp, în orașul meu natal Sighișoara. Ca adult, am jucat timp de 3 ani pentru o echipă din Germania.
Am practicat majoritatea sporturilor, nu doar tenis, și sunt foarte bucuros de faptul că sunt familiarizat și cu baschetul, handbalul, ski alpin, ski nautic, patinaj, squash.
Îmi plac sporturile de echipă, însă prefer sporturile individuale. Tenisul de camp m-a ajutat foarte mult în viata – întotdeauna ești în competiție cu cineva, și trebuie să respecți reguli de fair-play pentru a deveni mai bun decât concurentul tău; nimeni și nimic nu te ajută în sensul ăsta decât tu, persoana ta.
Îmi amintesc că la început, când eram copil, îi reproșam tatălui meu că îmi fură copilăria în favoarea practicării sportului. Acum îi mulțumesc din suflet, pentru că sportul m-a ajutat enorm de mult în dezvoltarea și formarea mea ca om.
Acum sa trecem in perioada actuală. Din motive personale, am întrerupt pentru câțiva ani practicarea sportului în mod organizat, nici timpul nu-mi permitea acest lucru. Dar începand cu anul 2012 am găsit plăcerea de a alerga în parc… de a scăpa de telefonul mobil, laptop … M-am aventurat să alerg primii 6 km, în jurul parcului Herăstrău.
Mi-a plăcut foarte mult, am încercat zilele următoare 2 ture de parc, iar de aici până la primul semimaraton, în mai 2013, a fost un pas.
Nu am așteptat mult și am alergat și maratonul, la Atena, în noiembrie 2013.
Antrenamentele mele sunt structurate pe 6 zile din săptămână, în funcție de perioada de pregătire; în ultima perioadă chiar am trecut la 7 zile pe săptămână, pentru că pregătirea pentru triathlon este mai complexă și necesită mai mult timp. Da, am ajuns la triatlon :).
Prefer să-mi structurez singur antrenamentele. Sunt capabil să le modific singur, în funcție de starea pe care o am în ziua respectivă, respectând în principiu scopul antrenamentului.
Sportul meu preferat este alergarea dar și trialonul pe distanțe lungi, pentru că imi oferă posibilitatea de a-mi cunoaște limitele. Recunosc, ador momentele în care corpul ajunge la limite. Stiu că la fnal voi primi răsplata cuvenită.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este ploaia torențială din timpul cursei Boston Marathon 2015. Practic îmi era imposibil să țin ochii deschiși iar temperatura era scăzută, cam 2 grade Celsius.
Alergarea acestui maraton a însemnat foarte mult pentru mine pentru că mi-am dorit enorm să mă calific, pentru a trăi senzațiile oferite de această cursă unică.
There’s only one: the Boston marathon, un tagline care spune totul despre aceasta cursă, pe care eu o recomand din toată inima.
Așadar, competiții favorite:
Boston Marathon 2015
Chicago Marathon 2016. Este cursa la care mi-am dorit foarte mult să intru în grupul de sub 3 o și am reușit: 2h 57 min 51sec :).
Ironman70.3, Dubai 2017 (1.9 km inot & 90 km bicicleta & 21 km alergare).
O altă cursă de suflet, ceva nou și incitant pentru mine; O cursă în care m-am simțit perfect. Îmi doream foarte mult să reușesc un sub 5 ore și am făcut-o, cu 4h 48min 57sec, așa că sunt foarte bucuros.
Cel mai mândru și bucuros aș fi dacă aș reuși să motivez alte persoane să facă sport. Să încerce să-și fixeze un obiectiv și să-și demonstreze lor că pot să facă acest lucru. Pot să vă spun că sportul m-a învățat că ești capabil de lucruri pe care nu le puteai nici măcar visa la un moment dat!
Triatlonul mi-a adus foarte mulți prieteni. Ne motivăm unul pe celălalt, avem conversații de calitate, e frumos.
Am aflat despre mine că imi place foarte mult să mă joc cu limitele corpului meu. Așa reușesc să mă cunosc mai bine pe mine însumi.
Sportul mă ajută să am o viață organizată, din toate punctele de vedere. Nutritie, odihnă, suport psihic…
Uneori, mi se întâmplă să visez că particip la diverse curse de maraton sau triatlon, iar când mă trezesc sunt supărat pentru că nu este o cursă reală :).
Obiectivul meu în 2017 este să alerg încă o cursă de maraton sub 3 ore, sa particip la un alt Ironman 70.3, la circuitul de curse de triatlon din România și posibil o cursă Ironman.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune să faceți sport! Datorez enorm sportului, mi-a schimbat viața. M-a organizat. Experiențele trăite la curse și antrenamente îmi folosesc în viața de zi cu zi.
*fotografii din arhiva personală
Avem si primele rezultate si concluzii ale studiului derulat de noi dedicat sporturilor de anduranță în România! Vă mulțumim încă o data vouă, celor care ați completat chestionarul nostru!
Am fost împreună 300 de respondenți, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani iar chestionarul online a fost distribuit prin e-mail şi social media.
Iată câteva concluzii interesante:
Cei mai mulți sportivi amatori de anduranta au intre 30 si 40 de ani
26% dintre practicanţi – cel mai mare procent – au vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani;
25% dintre ei au vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani;
16% se situează între 25 şi 29 de ani.
Destul de mulţi români trecuţi de 40 de ani practică sporturi de anduranţă.
Astfel, 24% dintre românii care participă la maratoane şi ultramaratoane de alergare, maratoane de ciclism, competiţii de anduranţă la înot, triatlon, Half Ironman sau Ironman au vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani.
Tinerii care practică sport de anduranţă sunt destul de puţin reprezentaţi: un procent de doar 7,5 % pentru vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.
Studiul arată că în cazul sexului amatorilor de sport de anduranţă, procentul este dezechilibrat: 80% dintre ei sunt bărbaţi şi doar 20% femei. This unacceptable and has to change! 😀 (nota editorului)
Un aspect foarte interesant este că cei care practică sporturi de anduranţă consideră că viaţa li s-a îmbunătăţit de când au descoperit această nouă pasiune, şi mai ales viaţa profesională.
Astfel, la întrebarea:
Cum vi s-a schimbat viaţa profesională de când practicaţi sport/sporturi de anduranţă?
52% dintre respondenţi au spus că au devenit mai organizaţi şi mai energici, că dau mai mult randament şi se concentrează mai bine la locul de muncă.
31% dintre ei spun că au dezvoltat un sistem de time management mult mai bun decât înainte, iar 17% mărturisesc că au devenit mai populari printre colegi şi o inspiraţie pentru cei din jur (colegi, şefi, subordonaţi).
Primele 3 cele mai practicate sporturi
Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu, adică 34% dintre ei, practică alergarea pe distanţe lungi şi foarte lungi (semimaraton – 21,1 km, maraton – 42,195 km, ultra – peste 42,195 km).
Al doilea cel mai practicat sport de anduranţă în România este ciclismul (19% dintre respondenți), iar al 3-lea cel mai practicat sport de anduranţă de către români este triatlonul – 17,5%.
18% dintre sportivii de anduranță practică Half Ironman și Ironman
Sporturile de anduranţă pe distanţe foarte lungi, cum sunt triatlonul de tip Half Ironman şi Ironman sunt practicate de către 18% dintre respondenți, astfel:
10 % ≈ Ironman
8 % ≈ Half Ironman
Distanţele unei competiţii de triatlon tip Halfironman sunt: 1.9 km înot, 90 km ciclism şi 21.1 km alergare (semimaratonul).
Distanţele unei competiţii de tip Ironman sunt 3,8 km înot, 180 km ciclism, 42, 195 km alergare (maratonul)
Înotul de anduranţă este practicat într-un procent de 11,5%.
În ceea ce priveşte banii pe care îi alocă românii practicanţi ai sporturilor de anduranţă, cei mai mulţi dintre ei (49%) cheltuiesc lunar între 500 şi 800 de lei.
33% scot din buzunar pentru practicarea hobby-urilor sportive între 200 şi 500 de lei şi 12% investesc peste 800 de lei pe lună în sporturile preferate.
Studiul a fost derulat de Adrenallina, Sports PR & more, prima agenție de comunicare sportivă din România și Adrenallina.ro.
Joi, 10 martie, de la ora 18.30, la Connect Hub, rezultatele detaliate ale studiului vor fi dezbătute în cadrul evenimentului Cum am devenit ultrarunner, organizat de Adrenallina, Sports PR & more şi Connect Hub.
Evenimentul îi are ca invitaţi pe alergătorii de anduranţă:
Dragoş Rouă, Florin Ioniţă, Iulia Gainariu, Aris Necula, Alex Kelerman şi triatloniştii Mihai Baractaru (primul român calificat la Campionatul Mondial Kona, Hawaii) şi Liviu Dan Zburătura (triatlonist amator)
Andrei Nana, ultrarunner, fondator Internaţional 100+ UltraRunning Foundation, Inc., Director de cursa Icarus Florida UltraFest, sportiv de anduranţă stabilit în America, va interveni prin Skype în timpul evenimentului.
Intrarea este liberă. Vă așteptăm!
Am început să fac sport la vârsta de un an, pentru a corecta o ușoară problemă medicală. Ai mei m-au încurajat mereu să fiu foarte activă și m-au dus cam la toate sporturile disponibile în orașul natal. Într-un final s-a „prins” atletismul la vârsta de 9 ani, pentru că …îmi plăcea să sar și să fac tumbe pe salteaua de la săritura cu prăjina. M-am lăsat de sport în adolescență și am uitat de latura asta până la 25 de ani, când cele câteva kilograme în plus m-au scos la o alergare chinuită în Tineretului.
Îmi amintesc că la început nu reușeam să alerg mai mult de 400 de metri legați. Abia după vreo 6 luni am reușit să dau o tură de lac completă (3km), fără să încetinesc.
Prima mea competiție ca adult a fost în 2009 la MIB – cursa de 3km :), am crezut că o să mor.
Antrenamentele mele sunt planificate din timp și prioritizate după principiul „fără nicio scuză” – altfel sunt imposibil de îndeplinit printre jobul de la birou, afacerea de familie și alte delicii ale vieții.
Sportul meu preferat este… înotul (!?) pentru că …. ăăă… zău că abia acum mi-am dat seama că am început să iubesc mai mult înotul decât alergarea. Cum și când s-a întâmplat asta, nu știu! Ok, poate sunt amândouă la egalitate.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este momentul când am ajuns în tranziția 2 la Ironman Mallorca, neștiind dacă m-am încadrat în timpul limită sau sunt deja descalificată (într-un final mai aveam 5 minute și am putut să termin cursa). Au fost câteva momente incredibile, trecând brusc de la agonie și disperare la speranță și apoi ușurare.
Competiția mea preferată este Transfier (half-ironman pe Transfăgărășan). Anul trecut am trăit acolo probabil cea mai fericită linie de finish și abia aștept să revin.
Cel mai mândra sunt de faptul că pot să merg pe bicicletă și că nu prea mai am julituri și vânătăi în ultima vreme.
Prietenii mei spun că nu prea mai am timp de o ieșire la cafea. Au dreptate!
Am aflat despre mine că sunt foarte fricoasă. Acesta este și motivul pentru care îmi este atât de greu în proba de bicicletă dintr-un triatlon – pentru că și acum, după 3 ani și mii de kilometri făcuți, tot stau cu frica în sân.
Sportul mă face să mă simt curoajoasă, relaxată, liberă.
Uneori, mi se întâmplă să adorm la birou :), după doar câteva ore de somn și un antrenament greu de dimineață. Din fericire avem un spațiu special amenajat pentru relaxare, în care pot să ațipesc timp de 15 minute.
Obiectivul meu în 2016 este Ironman-ul cu numarul 2, în iunie, la Oradea.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că trebuie să îți faci timp pentru ceea ce te face fericit. Cu forța și cu buldozerul dacă este necesar :).
Pot să spun că am avut un stil de viaţă activ de când mă ştiu. Până să ajung la liceu deja făcusem scrimă şi baschet, iar fotbal în spatele blocului era în fiecare zi în meniu. Cu fotbalul din spatele blocului venea inevitabil şi fuga de proprietarii de maşini buşite cu mingea, dar asta e altă poveste. În timpul liceului am schimbat puţin activitatea şi am rămas să joc baschet şi am început să fiu foarte bun prieten cu muntele, şi în special cu Bucegii şi Piatra Craiului. Şi acum muntele meu favorit este Piatra Craiului, dar încă nu am participat la MPC (marathon Piatra Craiului). Dacă acum mă întreabă cineva ce pasiuni am pot să zic scurt: muntele pe timp de iarnă şi triatlonul.
Cu înotul am început să devin prieten în 2011, când, ca un corporatist care se respectă, nu făceam decât să stau pe scaun toată ziua la birou şi acasă sugeam la sticle de bere. Partea relativ interesantă era că nu mă îngrăsam, oricât de sedentar aş fi fost. Dar înotul nu de aici a plecat, ci din faptul că la un control de rutină am aflat că am coloana strâmbă şi înotul ar fi un tratament. Mi-am făcut abonament la bazin la Floreasca şi acolo înotam pentru început 14 bazine de 2 ori pe săptămână.
Prima mea competiţie a fost Petrom Half Maraton în 2013, după ce m-a convins Liviu Dan să mă înscriu şi să alergăm fără niciun scop anume prin centrul Bucureştiului. Eu cu 3 luni înainte abia mă reapucasem de alergat, şi nu duceam mai mult de 3-4 km. Tot în acelaşi an am făcut ştafeta înot la Fără Asfalt în apa aceea de 12 grade şi primul meu sprint individual la Braşov şi la Mamaia.
Antrenamente înseamnă: cam 10-14 ore pe săptămână, distribuite cam 3 ore înot, 6 ore bicicletă 4 ore alergare. De obicei înotul îl fac dimineaţa, de la 7 la 8:30, bicicletă mereu seara după serviciu pe trainer, şi alergarea tot seara. Pe lângă aceste antrenamente mai am şi ceva core work out, pe care îl fac când îmi aduc aminte sau am timp.
Dintre toate sporturile pe care le practic, pot spune că am 2 preferate: înotul şi urcatul pe munte iarna; înotul îmi da o libertate pe care nu o pot descrie în cuvinte, iar mersul pe munte oferă o perspectivă pe care nu o poţi experimenta prin poze.
Din păcate sportul mi-a adus şi experienţe neplăcute, dar trec repede şi planurile nu sunt niciodată anulate, eventual doar amânate. În 2015 am avut o tendinită care m-a ţinut din alergare 4 luni! Şi din acest motiv la Oradea la proba lungă am avut o experienţă destul de urâtă.
La km 10 din maraton a început să apară durerea în tendon şi alergarea mi-a fost compromisă. Până la km 42 deja vomitasem de 2 ori, avusesem cel puţin 10 momente când nu am mai putut îndoi picioarele de crampe şi 1 blackout total, iar la final am stat 30 min la cortul Smurd, cu perfuzii. Dar când mă gândesc ce îmi place cel mai multă la o cursă … este discuţia pe care o purtăm în seara premergătoare concursului, când toţi îşi expun strategia şi analizează concurenţa, la o porţie de paste şi o bere.
Dintre toate concursurile cel mai mult îmi place Transfier, la care sper să particip şi eu cândva, eventual când o să fiu dispus să las sarcina de organizare în seama altcuiva. Dar dintre toate concursurile din România nu voi rată Fără Asfalt la mare şi Triatlon Braşov.
Cel mai mândru sunt de faptul că după ce am avut 2 accidentări urâte în 201: o tendintina şi o căzătură cu bicicletă, care m-a dus direct la urgenţe, la chirurgie maxilo-facială şi o ruptură musculară, pe care după 3 luni încă o mai simt, nu m-am lăsat de sport şi apucat de mângâiat pisici sau mai ştiu eu ce alt hobby pe care acum nu îl pot înţelege.
Aş putea să spun că prietenii mei zic că sunt cam sărit de pe fix, dar realitatea este că şi prietenii mei sunt la fel ca mine, poate mai rău: sâmbătă Moeciu şi a două zi Prima Evadare, şi aşa mai departe. De când am descoperit stilul de viaţă activ am lăsat barurile şi nopţile pierdute şi m-am apucat de aruncat banii pe echipament de triatlon.
Sportul te schimbă, şi mai ales un sport de anduranţă. Îmi aduc aminte când mă pregăteam de Ironman, Tudor B. mi-a spus că după IM o să mă schimb. Nu am înţeles atunci ce anume înseamnă asta, dar pot să zic acum că nu cursa în sine m-a schimbat ci antrenamentul şi programul de antrenament, nevoia de disciplină şi perseverenţa în a termina ceva ce mi-am propus. Cineva care are un job full time şi face Ironman sau orice alt sport de anduranţă este o persoană cu un psihic destul de puternic (rigurozitatea antrenamentelor te omoară, nu cursa în sine).
Sportul îmi dă libertate, îmi eliberează mintea de orice gând, mă duce într-o stare de „brain dead”. Excepţia o fac intervalele, pe care pot să zic cu mâna pe inimă că le urăsc!
Pentru sezonul viitor am mai multe obiective:
Dacă ar fi să recomand ceva din experientă mea, legată de triatlon aş spune că niciodată nu e prea târziu să te apuci de Ironman sau Half Ironman, şi pentru a nu suferi prea mult la concurs mai bine faci 4-5 Halfuri şi înveţi cu ce se mănâncă triatlonul şi abia apoi să te arunci la un IM (pot să zic că primul este cu adevărat greu).
Dacă vrei să bagi banii în ceva bagă-i abia după ce ai făcut aceste treburi: ai nişte adidaşi buni de alergat, 2 perechi, ai făcut un fitting pe bicla de concurs şi ai un plan bun de antrenament, s-a uitat un profesor la felul în care înoţi.
NICIODATĂ CA SPORTIV AMATOR NU ÎŢI NEGLIJA PRIETENII ŞI FAMILIA PENTRU UN ANTRENAMENT. Să nu uităm că 99,9% dintre noi suntem şi vom rămâne amatori, adică facem ca hobby această activitate.
Şi ceva ce mai toţi marii sportivii spun: IM este un sport de putere, cel puternic câştigă, nu cel care are cei mai mulţi km în picioare. Aşa că niciodată nu ai prea mult antrenament de forţă în picioare şi core.