Sunt cu aproape jumătate de corp în apă. Am neoprenul, casca, ochelarii sunt pe cap, o să trebuiască să-i pun pe ochi când încep să înaintez. Simt o căldură în piept și nu-mi aud gândurile. Parcă sunt liniștită, sau așa mi se pare. Oamenii din jur râd toți, sunt bucuroși c-o să facă asta. Începe numărătoarea inversă până la start. Se bate din palme, e o energie care crește progresiv, o simți cum te traversează, atâția oameni care se vor propulsa în lacul ăsta de lângă Oradea, ca să dea totul. Au venit din toată țara, și sunt mulți veniți și din străinătate, ca să facă Ironman și Half Ironman – cele mai demente forme de triatlon care există.
Mâine e o zi mare. Mâine voi încerca să termin un triatlon Half Ironman, la Xterra Triathlon Oradea. Am ajuns aici încă de aseară, după un drum lung de la București, am apucat și noi să adormim pe la 2, iar dimineață la 9 eram deja prezenți la Lacul Paleu, de lângă Oradea – acolo unde se va da proba de înot – pentru tura de recunoaștere a traseului. Am prea multe emoții pentru mâine ca să pot spune mai multe despre asta acum, dar promit să mă întorc cu o poveste. 🙂 Nu, nu sunt pregătită pentru cursa asta. Sunt 1.900 de metri de înot, 90 de kilometri de bicicletă și 21 de kilometri de alergare – un semimaraton.