Celebrul Felix Baumgartner, primul om supersonic în cădere liberă, cu o viteza neoficială de 1.342 km/h, a fost în România, ca invitat la evenimentul de leadership Enlightening 3.0, ediția “Business Odyssey”, organizat de Marketing Insiders Group. Felix a vorbit celor prezenți dar și jurnaliștilor de la conferința de presă de a doua zi despre experiența lui incredibilă, despre cum i s-a schimbat viata după ce a făcut istorie și despre autocontrol și determinare – Felix a intrat în capsula care l-a trimis în stratosferă după ce și-a învins claustrofobia. (asta e cam tare, nu?)
Expo Media, membru Marketing Insiders Group, îl aduce în premieră în fața publicului român pe Felix Baumgartner, primul om de pe Terra care a spart bariera vitezei sunetului în săritura sa din stratosferă din 14 octombrie 2012, într-un eveniment la care Adrenallina este partener media.
Alexandru Nicolau, campion mondial și multiplu campion național la precizia aterizării, parte din echipa Red Bull Romania, a marcat într-un mod spectaculos cea de-a treia ediție Enlightening și sosirea parașutistului austriac în București: a executat un salt impresionant cu aterizare la punct fix, pe acoperișul Stejarii Country Club – de la altitudinea de 3.600 metri.
Ţineţi minte ultima dată când aţi visat că zburaţi? Oare nu e ăsta cel mai frumos vis pe care-l pot avea oamenii? La asta m-am gândit în drum spre Aerodromul Clinceni; că mă trezeam a doua zi dimineaţa şi îmi chemam visul înapoi, ca să-l mai trăiesc o dată. Că o să fiu deasupra a tot şi nimic altceva nu o să mai conteze. Continue Reading