proiect adrenallina

#Primul meu semi. Andreea: Mă simt ca la 21!

Andreea, la antrenamente

Andreea, la antrenamente

Metroul era plin ochi duminică dimineața la ora 7. Și dacă într-o zi obișnuită, nimeni nu își scoate nasul din telefon, din cărți sau din papucii altora, acum se încingeau discuții despre următoarele alergări, despre cum să facă echipă de ștafetă. Și ca la oaste se tot adunau și creștea veselia. Oamenii își purtau numărul de concurs cu mândrie, ca pe-o decorație.

Aveam emoții. Emoțiile bobocilor într-ale semimaratoanelor, „o să reușim”, „ușor, ritm constant”, „lasă telefoanele la garderobă”, „nu ne oprim, bem apă din mers” și tot așa. Până când ne-am aliniat la start și am pornit. Când am intrat pe poarta de start, kenienii făcuseră deja un kilometru, când am ajuns la Piața Alba Iulia, ei se întoarceau, când eu mai aveam 10 kilometri din cursă, ei își primeau medaliile.

Primii 10 kilometri au fost lectură particulară: am citit toate mesajele de pe tricourile colegilor de semimaraton. Muuulte, kilometri de mesaje motivaționale. Aș putea spune că primii kilometri au fost lejeri. Mi-am primit și de pe margine remarca: „poți să-ți dai drumul la alergare, kenienii au ajuns!” M-am maimuțărit la camere, totul era în regulă, parcă nici tibia dreaptă nu mai era supărată ca la ultimele antrenamente. Până când… Până când am priceput că traseul pe care îl știam eu era altfel, mai cuprindea și bucla de pe Calea Victoriei, și în mintea mea kilometrii s-au dilatat amețitor. În alte condiții, lăutarii care scârțâiau viorile de pe margine m-ar fi distrat, or acum nu știam cum să-i fac să tacă, pe toți!

Pe la kilometrul 18, m-a ajuns un tip care nu se mai oprea din remarci vesele și Dumnezeu l-a ferit! Dacă aveam ceva la îndemână, o coajă de portocală, o coajă de banală, jur că mi-aș fi folosit ultima felie de energie ca să-l anihilez. 😀

Nu durerea e cel mai mare dușman în cursă, nici faptul că vezi pe margine persoane care primesc îngrijiri de la paramedici, ci epuizarea. Ultimii trei kilometri  au avut lungimea unui maraton întreg. M-am târât la propriu, dar mi-am jurat că nu mă opresc. Și când m-am văzut față în față cu Finish-ul, îmi venea să chiui! Doar că nu mai puteam. Așa că am accelerat. Atât de tare îmi doream să se termine…

2 ore și 9 minute. Atât a durat cursa. Și a fost frumoasă. Nu m-au durut picioarele după, nu am făcut febră musculară, nu am luat aspirine, nici geluri de hidratare, batoane și alte energizante. Am mers a doua zi la muncă, am primit felicitări de la colegi și m-am bucurat de momentul meu de glorie ca un superstar. Aproape că m-am simțit ca la Oscaruri. Și în sinea mea am început să mulțumesc mamei mele care m-a lăsat să mă urc în toți copacii din grădină, profesorilor mei de sport care nu ne lăsau să facem matematică pe motiv că la matematică dăm cel mai greu examen, ci ne alergau de ne mergeau fulgii, antrenorilor de la sală. Și mai ales, Roxanei Lupu care s-a ținut de capul meu să mă alătur echipei de curajoși pe care îi pregătea pentru semimaraton, cu toate că nu eram convinsă că vreau să fac asta.

Și vreau să îmi mulțumesc mie. Fiindcă „the best cause in the world is yourself”. Așa scria pe un tricou și pentru asta am alergat!

My Sloop! ♥

De când am început să alerg, o regula de aur pe care am învățat-o este: carbohidrați înainte de efort pentru energie, proteină după efort, pentru refacerea mușchilor. Și partea cu carbohidrații mă umple de fericire. Cui nu-i plac pastele?

Toată lumea mă întreabă dacă rup frigiderul după un antrenament. E o preconcepție asta. Pe mine cel puțin, după antrenamente, mi se face atât de poftă de salate, încât aș putea să pasc gardurile vii până ajung acasa. Corpul uman e o mașinărie minunată.

Se reglează singurică, dacă nu o alterăm cu bombardamentul ăsta pe care îl primim de la marketingul la alimentele tare nesănătoase. Ideea că noi cei de la oraș plătim un preț nedrept: acela de a avea foarte puține opțiuni sănătoase și la îndemână. Când sunt la muncă, mereu pe fugă, sunt tentată să parchez și eu la primul fast-food.

Dar mi-am creat obișnuința proviziilor, mereu am la mine un biscuițel, un măr, câteva fructe uscate. Iar faptul că în antrenamente mă pot hidrata cu fructe și legume, sub formă de smuti, este o fericire pentru mine! L-am descoperit pe Sloop când am intrat în programul #spre primul semi și nu l-am mai lăsat de atunci, e  mereu cu mine când merg la sală sau când alerg!

În cele aproape 3 luni de antrenamente am găsit și eu formula câștigătoare My Sloop ♥! Este cel cu cocos și ananas!

Cocos1

Știți cu ce se ocupă ananasul, atunci când facem sport? Păi, este excelent în recuperarea sportivă, repară și menține sănătoase oasele și cartilagiile, are fibre, care ajută la scăderea nivelului de colesterol și conține vitaminele B6, parte din procesul de formare a celulelor roșii din sânge. Iar cocosul vine să ajute în procesul de recovery după efort. Este sursă de calciu, magneziu și potasiu!

la finish, cu gasca #spreprimulsemi

la finish, cu gasca #spreprimulsemi

Primul meu semi. Narcis: Cele mai mari emoții din viața mea

Narcis, al finish-ul primul semimaraton din viata lui. foto arhiva personala

Narcis, al finish-ul primul semimaraton din viata lui. foto arhiva personala

Cred că nici dacă m-aş fi însurat, cu siguranţă n-aş fi avut atâtea aprecieri ca după primul meu semimaraton, la OMV Petrom Bucharest Half Marathon. O să-ncep cu mulţumirile, aşa că ele vor curge sincer către Roxana Lupu, cel mai bun motivator şi antrenor (ambele în acelaşi timp) în viaţă. Deci, dacă vreţi să începeţi o asemenea provocare, contactaţi-mă pentru a vă pune în legătură cu ea. În doar 2 luni m-a făcut să alerg un semimaraton, pe mine, unul care a avut o perioadă de 3-4 ani în care abia mai călca pe piciorul stâng.

Şi apoi să le mulţumesc lui Liviu Dan şi Cezar Romaniuc, pentru sfaturi şi antrenamente, lui Toni Dumitru, care ne-a motivat de ziceai că jucăm finala Cupei Mondiale, celor doi iepuri din cursă, Andreea Archip şi Anca Marcu!

De Andreea m-am ţinut până la kilometrul 11, cred, sau 12, iar pe Anca am lăsat-o 18 kilometri să asculte muzică, o mai întrebam în clipele în care mi s-a făcut rău cam cât mai e... şi am văzut kilometrul 18, apoi mi s-a făcut rău. Am pierdut-o din vedere şi am văzut-o doar la finish. Colegilor de alergare trebuie să le mulţumesc, Ana Jităriţă, Bogdan Ciubuc, Alexandra Tătar, primii doi şi ei la primul lor semimaraton.

Şi să-i mulţumesc singurului meu fan din timpul cursei. Nu îl cunosc, dar el pare că mă ştie bine, probabil e radioascultător (n.r. Narcis Drejan este redactor sef Sport Total Fm :)). A fost ca un înger păzitor, când la Piaţa Alba Iulia, când la Muncii, când la Unirii, când la Eroilor, când aproape de finish.

Ţin minte doar cum îmi spunea: “Drejane, bagi tot semimaratonul?”, “Mai poţi?”, “Ai agăţat ceva?”, “Dacă nu mai poţi, ia-o uşor”, “Hai cu medalia!”. Avea barbă, ochi albaştri, dar sigur nu era Isus… sper să nu fi avut halucinaţii, dar şi pentru el am terminat cursa. Şi pentru cei doi oameni care au tras de mine la kilometrul 19, o doamnă care mi-a zis că nu trebuie să renunţ, şi un domn, cam la 50 de ani, care îmi dădea sfaturi ce să fac, pentru că am avut crampe musculare la piciorul drept.

Nu știu de ce s-a întâmplat asta, că am luat magneziu înainte de cursă și în ultima vreme am avut mare grijă la hidratare și alimentație.

A fost o cursă incredibilă, am avut emoţii mai mari decât orice la examen din viaţa mea, decât la orice invitaţie la dans a unei fete, decât primul sărut, decât orice, sper să nu se supere femeile. 😀

Emoţii peste emoţii, pe care le-am stăpânit la început, pe traseu, făcând mişto de cuplul gay, care vorbea murdar în engleză, în timpul cursei, de băiatul cu bicicletă, care întreba o blondă: “când ieşim la o cafea?”, iar fata îi tot spunea: “cine ne aude ne şi crede!” şi până la kenyenii care au zburat şi au câştigat.

A fost bine până la kilometrul 19, eram sub două ore de cursă, aveam ritm bun, o pierdusem pe Andreea, dar eram cot la cot cu Anca, pe care am întrebat-o cât o mai fi… îi povesteam ceva despre bachatta, că puţini ştiu că e originar din Republica Dominicană, şi-mi aminteam cum dansau dominicanii o zi întreagă pe bachatta, pe malul Caraibelor şi aşteptau să vină balenele în golful Samana! 🙂

Şi la kilometrul 19 mi s-au pus crampe, simţeam că mi-e rău, că mi-e foame... mergeam într-un picior, săream ţup-ţup în stângul, care începuse să doară. M-a văzut un nene de la SMURD, avea de 3 ori greutatea mea, mi-a dat cu apă pe faţă, a pus gheaţă pe locul crampei, apoi am alergat şi nu m-am mai oprit.

Am avut timp să mă gândesc la toţi anii în care n-am avut încredere în mine, după ce am avut piciorul stâng praf, să mă minunez de câţi oameni reuşesc să alerge un semimaraton, să mă încăpăţânez că nu trebuie să renunţ când mi s-a făcut rău, când aveam crampe, să ţin cont de ce ne spunea Roxana Lupu sau Toni Dumitru: “Important e să nu te opreşti, orice ar fi, o iei uşor, dar nu te opreşti decât deasupra ceasului de la finish!”.

. Nu am mai plâns de când a murit bunică-mea şi-s foarte mulţi ani de atunci. L-am sunat pe tata, să mă oprească din plâns, apoi Cezar m-a sunat să vadă dacă am terminat…şi i-am spus tot cu lacrimi în ochi că nu-mi vine să cred şi că nu-mi explic de ce plâng. Şi întrebam oamenii dacă e normal să plâng, pe toate canalele posibile, apoi a venit şi fostul meu coleg de la Adevărul, Emilian Isăilă, şi m-a îmbrăţişat, tot pentru că plângeam…

Şi trebuie să închei cu o promisiune, toată emoția asta o cere: nu mă opresc aici! 🙂

My Sloop 

Probabil vă veți întreba cum, cât și ce am mâncat în ultimele luni de pregătire! Nu am exagerat cu carnea, (mănânc puțină carne), mult pește în general și înainte cu o săptămână de concurs am încercat paste!

Cu sos de roșii cherry, cu fructe de mare, cu ciuperci, cu orice! La un moment dat aproape că nu le mai suporți în farfurie, dar e nevoie de carbohidrați, ce să-i faci! E bine să beți multă apă! Și multe salate, contează enorm o alimentație sănătoasă în sport!

Fructele nu le-am cărat după mine la antrenamente, pentru că există Sloop!

Cu toții știm cât de importantă este o alimentație echilibrată, nu doar pentru slăbit, ci și pentru sănătate. Orice sport trebuie să fie însoțit și de un aport de vitamine din fructe și legume, iar dacă nu ai tot timpul posibilitatea de a căra 1,5 kg de mere, 2 roșii, 1 morcov, jumătate de țelină și o felie de lămâie în fiecare zi după tine :), Sloop te ajută cu 2 din 5 porții de vitamine necesare în fiecare zi. După fiecare alergare prin parc luam câte o sticluță de Sloop și aveam asigurată porția de fructe proaspete! La kilometrul 19, în timpul crampei din cursă, m-a salvat și un pic de Sloop, simțeam nevoia de dulce.

Preferatul meu este Sloop cu castravete și avocado!

Castravete1

Avocado conține magneziu și potasiu, importante pentru producția de energie, contracția și relaxarea musculară. Castravetele  conține vitaminele B, acid folic, vitamica C, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu și zinc și garantează un boost de energie. Așa că m-am hidratat cu Sloop uneori înainte de alergări, pentru forjă :D, și alteori după antrenamente, pentru recuperare!

la finish, cu gasca #spreprimulsemi

la finish, cu gasca #spreprimulsemi

Narcis, al finish-ul primul semimaraton din viata lui. foto arhiva personala

Narcis, al finish-ul primul semimaraton din viata lui. foto arhiva personala

Scroll to top