Forestier si single track pe bike, la Dumbrava cu Mărgăritar
Cea de-a treia ediție a competiției „Dumbrava cu Mărgăritar” organizată de Riders Club va avea loc pe 8 august 2015 în Parcul Natural Comana. 500 de rideri au dat deja curs invitației și vor goni în încercarea de a cuceri un loc pe podium, sau cel puțin vor lua startul cu intenția de a se distra în natură.
40 de curse de poveste la Dumbrava cu Mărgăritar
Pe cele trei traseele pregătite de Echipa MPG împreună cu Răzvan Jugănaru, multiplul campion național la MTB, Ciclocros și Velodrom, drumurile forestiere se îmbină cu single-track-urile speciale.
Primul traseu este unul scurt, de 13 km, pe care orice rider începător poate pedala și se poate bucura de o cursă reușită. Al doilea este unul standard, de 20 km, dedicat celor cu ceva mai mult experiență competițională, iar ultimul este traseul Epic, de 40 km, care va provoca cicliștii cu antrenament și vechime în MTB să arate cât de bine stau la capitolele îndemânare și forță. Pe aceste trei rute se vor desfășura nu mai puțin de 40 de curse, împărțite pe 4 niveluri și 7 categorii de vârstă. Toate au ca punct de plecare localitatea giurgiuveană Mihai Bravu.
Până pe 19 iulie, taxa de participare la Dumbrava cu Mărgăritar este de 75 de lei, așadar grăbiți-vă să vă rezervați un loc la preț redus. Pentru copii, prețul de înscriere este unic de 25 de lei. Plata locului rezervat se poate efectua până în ultima zi deschisă înscrierilor online, respectiv 5 august.
Ziua B – Compoziție cu mountainbike, poliție & ploaie torențială
Frate, când m-am dus la Ziua B, competiția de ciclism mountainbike din calendarul Riders Club, nu m-am așteptat să fie chiar Ziua B! Adică, am zis că merg într-o plimbărică până acolo, bag și eu un 42 de kilometri pe potecuțe plate, în pădurice la Cernica, ajung la finish, culeg niște ghiocei și mă întorc acasă satisfăcută că am realizat și eu un long bike ride pe 2015!
Da’ de unde! Am părăsit domiciliul din Popești Leordeni și am pornit-o spre Cernica pedalând și fluierând bike friendly eco bio etc prin Capitală – am zis că n-o iau pe centură, ca să ajung mai ușor, ci ocolesc!, ca să mai bag niște kilometri în Jurnalul meu de antrenament sărăcăcios. Aveam timp berechet, căci startul era la 11 și ceasul de acasă arăta un generos 09:20.
Îmi așezasem frumos numărul pe biclă și în rucsac totul era aranjat ca-n policlinică. Sigur, omisesem să mă uit pe hartă, să văd unde exact unde e startul, dar vorbisem cu o zi înainte cu niște prieteni care veneau și ei la cursă și îmi explicaseră câte ceva. Cât de greu putea fi să nimeresc?! Really, sunt peste 1000 de participanți, o să văd mașini, bicicliști, mașini cu biciclete, pancarte mari pe care va scrie cu roșu: Roxana, pe aici!!! În plus, am mai fost prin Cernica la ture de câteva ori bune și chiar și la un grătar! (oops, asta mi-a scăpat :D).
Așa că am pedalat frumușel, am intrat în Pantelimon și la sensul giratoriu am făcut stânga, deși toate indicațiile primite cu o seară înainte spuneau altceva. Eram foarte ocupată cu gândurile din capul meu și am tot gândiiiit așa, până mi-am dat seama că de jur împrejur e pădure, că n-am ajuns la nicio cale ferată, la nicio fabrică de pâine, la nicio Cernica și că nici nu se vede nimic din toate astea înainte. Ok, m-am oprit. Cu ocazia asta am realizat că sunt deja cam obosită de la atâta pedalat 🙂 și că e cam târziu pentru un start reușit.
Decid să fac cale întoarsă și pe dreapta dau de Poliția Rutieră în misiune!, în plin exercițiul funcțiunii: dădeau (că erau doi) o amendă unui român. Domnule, zic, unde e calea ferată? Mai am mult? Domnul polițist îmi spune că am cam greșit drumul și că mai e cale lungă până la Cernica, unde vreau eu să ajung. Da’ ce vreau să fac acolo, singurică așa? Am și eu un concurs de biciclete. Da?! Păi și el tot acolo merge! Mă ia cu mașina! M-am uitat în sus, am spus mulțumesc, Doamne, și mi-am îndesat bicla în portbagaj.
Când să încep să conversez cu domnul polițist, care și-a aruncat cutiile cât colo ca să încapă bicicleta mea, se aude un trosnet. Ne uităm în spate: bicla mea lată pe șosea. Să fac infarct, nu alta! Dăm în marșarier, o recuperez, îi scot roata din față și pornim către start. Domnul polițist s-a mobilizat admirabil: a sunat chiar la restul echipajului, ajuns deja pe traseu, să întrebe la cât e startul! Era 11 fără 20, toate șansele să-l prind. Așa că m-am relaxat și l-am invitat pe domnul polițist la primul selfie din viața mea! :)))
Când am ajuns la start, colegii lui au murit de râs când l-au văzut ținând bicla ca să-mi pun eu roata. Răutăcioși, ce să zic! Domnul polițist a fost în slujba cetățeanului până la capăt! – a strigat chiar din toți plămânii hai, Roxana!!!, când am trecut în concurs prin punctul de traseu pe care îl “gestiona”. 😀
Iar am scris o sută de mii de semne fără să ajung la subiectul discuției… Așa, concursul. Păi… potecuțele cu plat și fluturași nu știu unde s-or fi ascuns, că mie mi s-a părut un concurs greuț! Or sunt eu cam ieșită din formă, dar iată că pe un traseu ca cel din Cernica am suferit puțin. Cum anume și de ce: au fost zone cu bălți imense și mâl, la care pierdeai minute prețioase așteptând concurenții (muulți) să traverseze sau traversând chiar tu, coborând de pe bicicletă; au fost trase de noroi întărit, pe care trebuia să le gestionezi foarte mult tehnic, ca să îți menții echilibrul și să înaintezi fără sincope;
foto credit Catalin Negrila
a fost un vânt nemilos, pe digul de lângă lac, la care am ajuns cam obosiți (cred că era cam pe la jumătatea traseului), și pe care l-am părăsit cu toții cam sleiți de puteri- îmi permit pluralul pentru că am văzut colegii de suferință, și părea că arătăm la fel. Niste imagini revelatoare :):
Au fost single track-uri pe care nu se prea putea depăși; single track-uri cu rădăcini cam dubioase; ceva asfalt inclus în traseu, care nu face prea bine la mtb :).
Au fost și câteva urcări (da, în Cernica!!!), unde cu toată rușinea am coborât de pe biclă și am făcut push bike – asta e, lipsa de volum și forță de peste iarnă își spune cuvântul. Bine că n-am început sezonul cu un traseu montan! 😀 Cred că făceam popas pe traseu.
Una peste alta am venit pe un loc 3 la categorie și, în timp ce așteptam premierea mă uitam cum vine furtuna.
Mai aveam de mers un pic până acasă, mai puțin ca la sosire totuși, că am decis c-o să aleg traseul de pe centură, ca să ajung mai repede. Mi-am îndesat medalia în ghiozdan și am pornit. Și ploaia torențială a pornit și ea! A fost frumos. M-au claxonat toate tirurile posibile, unele pentru că mă vedeau probabil în ultimul moment – vizibilitatea era foarte scăzută din cauza ploii. După 5 km eram deja fleașcă dar partea bună este că nu mi-a fost frig deloc – am pedalat cred că mai bine decât în concurs!, ca să ajung naibii mai repede acasă.
Mi-era dor de un concurs de mtb, și pentru că anul ăsta în plan sportiv pentru mine ar putea fi despre redescoperire, ne întoarcem la începuturi; so, mountainbike cât cuprinde! Când aflați despre curse mișto de biclă, pe trasee sălbatice și complicate :D, dați-mi de veste :). Ne vedem acolo!
foto credit Catalin Negrila
Cei mai tari sportivi aventurieri ai lumii (I)
Alexandru Kelerman
În ultimii zece ani, National Geographic a stat cu ochii pe 100 de aventurieri – unii dintre cei mai buni din lume, și recent i-a mai întrebat ce nebunii au mai făcut în ultima vreme, cum au redefinit limitele și ce locuri necunoscute au mai explorat.
Am ales cele mai interesante povești ale sportivilor și aventurierilor acestei lumi dintr-un articol publicat pe site-ul National Geographic, și le împărtășim cu voi.
Sky Runner-ul Killian Jornet
Killian Jornet, declarat de către cititorii National Geographic Aventurierul Anului 2014, și-a continuat anul trecut seria de recorduri de viteză în skyrunning cu o urcare și o coborâre a Muntelui McKinley (Denali), la o altitudine de 6.160 de metri, în 11 ore, 48 de minute. Majoritatea oamenilor abordează această urcare ca pe o expediție de 17 până la 21 de zile :).
Kilian Jornet
De asemenea, sportivul catalan a stabilit un record în cursa Hardrock 100, cursă în care participanții au alergat o sută de mile prin munții San Juan din Colorado, acumulând o diferență de nivel de 10.360 de metri! Kilian a finalizat această nebunie de cursă în 22 de ore, 41 de minute și 33 de secunde.
În cursul zilei de ieri 🙂 Killian tocmai a fost “deposedat” de recordul său de urcare și coborâre în viteză a muntelui Aconcagua în 12 ore, 49 de minute – ecuadorianul Karl Egloff a reușit asta în 11 ore și 52 de minute, devenind noul deținător al recordului mondial. Kilian Jornet a dat dovadă
de spirit fairplay minunat, anunțând imediat vestea pe contul său de Facebook, sub hashtagul #RecordsAreToBeBroken. Jornet ramâne în continuare în tolbă cu o groază de alte recorduri: cea mai rapidă urcare coborârâte a vârfurilor Matterhorn, Mont Blanc și McKinley, câștigător de 6 ori a Campionatelor mondiale de Sky Running, inclusiv anul trecut. Ce urmează pentru Kilian, considerat cea mai dominantă figură din istoria trail runningului, vom vedea anul acesta.
Cățărătorul Alex Honnold
”Uiți de disconfortul fizic foarte repede, știi?” spune cățărătorul Alex Honnold, la finalul unui video numit The Sufferfest. Așa au numit Honnold și producătorul de filme Cedar Wright aventura lor de a pedala și de a urca liber toate vârfurile de peste 4.000 de metri din California.
Americanul este celebru pentru ascensiunile sale free solo (n.r. o formă de free climbing prin care cățărătorul nu folosește echipaj, funii sau harnașament de siguranță, bazându-se doar pe agilitățile sale) pe pereți montani.
Hai să vedem, atenție- not for the faint hearted 😀
Honnold deține recordul pe urcarea Yosemite’s Triple Crown – urcând El Cap, Half Dome și Muntele Watkins (California) în sub 19 ore și este primul om care a reușit urcarea liberă, fără corzi, a vârfului El Sendero Luminoso în Mexic, un traseu cu un grad foarte ridicat de dificultate. Dacă nu ne credeți pe cuvânt, take a look 😀 :
Rider-ul Danny MacAskill
În ciuda a trei fracturi de claviculă, două picioare rupte, un menisc rupt și alte accidente, MacAskill continuă să uimească lumea cu cascadoriile sale pe bicicletă iar video-urile trick-urilor sale adună milioane de vizualizări pe YouTube. Peisajele celor mai recente cascadorii ale sale includ o creastă foarte îngustă din Insula Skye, Scoția și o replică gigantică a camerei sale din copilărie, cu obiecte supradimensionate, inclusiv mingii de cauciuc, cărți de joc și un cub Rubik.
În 1985, digul care proteja orașul Epecuen s-a rupt, acoperind întreg orașul sub 10 metri de apă sărată. În 2009, apele s-au retras și au dezvăluit un peisaj postapocaliptic, pe care Danny MacAskill l-a convertit într-un loc de joacă pe bicicletă, pentru unul dintre filmele sale, Epecuen.
MacAskill a fost un mecanic într-un shop de biciclete până când un prieten i-a urcat pe YouTube un video cu el făcând trick-uri pe bike, în spațiul urban, sfidând gravitația și mânuind o bicicletă cum nimeni nu mai văzuse. Înregistrarea a ajuns viral pe YouTube și acesta a fost primul miracol care l-a transformat în rider profesionist și vedetă a lumii bike trial mondiale.
Iată ultima demență marca Danny MacAskill, care a lăsat cu gura căscată o lume întreagă anul trecut:
rămâneți pe fază, urmează curând episodul 2! 🙂
Odisee mountainbike la Cursa Dunării Călărăşene!
Cred că aveam mai mult chef de plantat panseluţe sâmbăta asta, decât să mă trezesc la 6 dimineaţa să-mi fac bagajele pentru Călăraşi. S-a dovedit că m-am trezit oricum prea devreme, pentru că lui Cristi Purcaru, colegul meu de echipă de la Club Sportiv Adrenalina, îi juca feste siguranţa ( electrică:) ) şi a trebuit să stea acasă s-o repare. Era deja opt fără ceva cred când a ajuns la mine să mă ia, şi până am încărcat cele 4! bicle – două mtb şi două şosea– în remorca maşinii se făcuse deja o oră periculoasă pentru succesul operaţiunii noastre: Cursa Dunării Călărăşene, 56 de km offroad mountainbike, start concurs ora 10.00.
Speranţa ciclismului românesc feminin, Zsuzsu Gyurka: „Nu disper dacă nu câştig o cursă”
Iată o afirmaţie fără drept de apel: la doar 17 ani, Zsuzsu Gyurka este marea speranţă a ciclismului românesc, un sportiv care deţine toate datele pentru a face în viitor performanţă la nivel internaţional. Cu două titluri de campioană balcanică la mountainbike cross-country în palmares, Zsu este cea care dă de obicei ritmul curselor de ciclism de la noi, pentru că sunt o mare excepţie competiţiile în care nu urcă pe prima treaptă a podiumului feminin. Zsu este rider NoMad Merida CST şi RedBull si ne-a povestit putin despre antrenamentele ei de la Târgu Mureş, despre planurile ei în 2014 şi despre celelalte lucruri, care gravitează şi ele tot în jurul bicicletei.
Zsuzsu Gyurka
Lumină de aur, primăvară și adrenalină pe bicicletă!
Pentru că a venit primăvara 🙂 ne delectăm cu un video pe măsură, marca Aaron la Rocque, un tip foarte tânăr și foarte talentat despre care am mai scris. (http://adrenallina.wordpress.com/2012/01/20/un-video-spectaculos-marca-aaron-larocque/) Aaron La Rocque este specializat în filmări HD și spoturi video în diverse sporturi, în special mountain bike, și la acest moment este unul dintre cei mai căutați specialiști în domeniu, deși nu a absolvit cursuri de specialitate și are doar 24 de ani.
Alexandru Câlța, bike-trial: “Bicicleta a rămas mereu cu mine, indiferent ce am făcut”
Este tânăr, talentat și în căutare de adrenalină, iată doar câteva dintre motivele pentru care ne-am decis să ne întâlnim cu trialistul Alexandru Câlța (24 de ani) la o sesiune de bicicletă și una de interviu, în parcul Tineretului. Alex practică una din disciplinele extreme ale mountainbike-ului, este vorba despre Trial – sunt riderii aceia cu bicicletele fără șa, care sar cu dezinvoltură scări, borduri și orice alte obstacole din jur de care se simt ispitiți. Un sport al agilității și echilibrului, bike trial –ul presupune și foarte mult curaj, fiind un sport extrem și destul de periculos.
Alexandru Câlța, la o sesiune de bike trial în Tineretului
