E cea mai frumoasă senzație de pe pământ: să faci ceva la care te pricepi și care îți face plăcere. Când asta înseamnă un anumit tip de mișcare, e și mai mișto, că mai apar și endorfinele în peisaj și atunci totul se bucură: corpul și mintea ta.
Fac un flic flac în timp (știți ce e ăla, da? :D) și ajung la magazia bunicilor mei, la țară, acolo, printre sacii cu făină și grâu și stinghiile de lemn, unde, până pe la 14 ani au avut loc prodigioase competiții de gimnastică, cu mine protagonist principal!
Repetam zilnic, în aerul acela răcoros, în fâșâitul șoriceilor care rodeau prin pod, pe scena luminată de reflectoarele din capul meu. Era momentul când totul dispărea în jur și o nouă realitate, strălucitoare și glorioasă, prindea contur.
Erau și alte momente care mă făceau să mă simt așa: când o călăream pe Fetița, iapă noastră; pe câmpurile înmiresmate de primăvară. Sau când ne întorceam de la câmp spre casă din cauza ploii torențiale și îmi dădeam drumul la vale, alergând, printre piciorul broaștei, cimbrișor de câmp și mărăciniș, care mi se prindea de picioare și mă rănea, dar nu simțeam nimic niciodată, doar mă uităm la sângele ăla, absent, ca la o acuarelă roșie.
Îmi mai plăcea să joc fotbal cu băieții :D. Îmi spuneau „coasa”, deloc flatant, nu-i așa?, pentru că se pare eram cam agresivă și dădeam la picioare ca să întru în posesia mingii :D. O domnișoară în toată regula, ce mai! :))
Cam astea erau sporturile cu care eram familiarizată pe atunci. Și nici prin cap nu îmi trecea vreodată că voi ajunge în viața asta să îmi depășesc groaza de apă și să învăț să înot, să întru în ape deschise și să înot kilometri, unul după altul. Ba mai mult, să mă îndrăgostesc de înot și să mă simt cu el ca peștele în apă. Să îl prefer de multe ori bicicletei.
Cred că atunci când am descoperit bicicleta, la primul primul concurs, am simțit tot ceea ce trăisem în copilărie și uitasem, mirosurile naturii, starea aia de bine în timpul jocului cu ceilalti, bucuria.
Tot ceea ce te ține sănătos și vesel când ești copil. Când crești, mai uiți. 🙂
Dar avem nevoie de căi prin care să aducem înapoi sănătatea și veselia și ține de noi să le găsim pe ale noastre, ale fiecăruia.
Putem începe prin a avea grijă de noi. Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face, spunea cineva. (Constantin Brâncuși mai exact).
Pentru asta trebuie să te îngrijești de sănătatea ta, a trupului și a minții.
Creierul și inima ta au nevoie să le acorzi atenție și ca să te așezi în starea de a avea chef și susținere pentru sport și mișcare te poți folosi de câteva trucuri.
Unul dintre ele este să susții activitățile tale cu un supliment alimentar care cu asta se ocupă: oferă nutriție de calitate pentru creier, inima dar și ochi. Sunt capsule din uleiuri de pește Omega3, de la Herbalife. Produsul se numește Herbalife Max, conține doi acizi grași esențiali, EPA (acid eicosapentaenoic) și DHA (acid docosahexaenoic), cu rol în menținerea sănătății inimii și creierului. Consumul de acizi grași Omega 3 ajută la menţinerea sănătăţii inimii și cum organismul nu produce o cantitate adecvată, e indicat sa fie obţinuţi din surse externe.
Acesta e:
Pentru că ați avut răbdare să citiți până aici :), vreau să va premiez, împreună cu Herbalife. 🙂
Răspunzi la întrebarea: CE SPORT TE FACE SĂ TE SIMȚI CA PEȘTELE ÎN APĂ ȘI DE CE?
Și eu aleg 3 câștigători :).
Poți răspunde printr-un comentariu: aici, la finalul acestei acestui articol, pe site, sau în comment Facebook, la postarea de pe pagina noastră.
Concursul durează o săptămâna, până pe 20 aprilie, ora 18.00, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 23 aprilie.
Să va zic și premiile, nu? 😀
Până ne reauzim, baftă la concurs și bucurați-vă de tot ceea ce va face să simțiți că sunteți în locul potrivit, la momentul potrivit :).
În acest an, cea de-a IX-a ediție a DHL Carpathian Marathon va avea loc pe 16 iunie, într-un cadru nou și cu trasee spectaculoase, în munții Carpați.
După succesul ediției precedente, cu 1.500 de participanți prezenți la start, cu ambasadori de renume, campioni și persoane publice, și aproape 15.000 de euro strânși din taxele de înscriere, donați sportivilor paralimpici români, ediția din acest an vine cu noi provocări.
Cheile Grădiștei – Fundata este noua locație, unde se vor alinia la start toți pasionații de alergare, atât experimentați, cât și începători. Inscrierile se fac la www.maratondhl.ro.
Ediția a IX-a a evenimentului DHL Carpathian Marathon susține, pentru al patrulea an consecutiv, Comitetul Național Paralimpic, care și-a propus, anul acesta, identificarea noilor talente și pregătirea sportivilor pentru a reprezenta cu succes România la Jocurile Paralimpice din Japonia, din 2020. Cei care se vor înscrie vor contribui direct la această cauză, toate fondurile strânse din taxele de participare fiind donate în această direcție. Fiecare iubitor de mișcare devine, astfel, un susținător al sportivilor paralimpici români, participarea fiind cu mult mai importantă decât performanța în sine.
”Sunt deja patru ani de când ne bucurăm de întreaga susținere oferită de DHL, prin donațiile pe care le primim în urma taxelor de participare la DHL Carpathian Marathon. Am putut, astfel, să reprezentăm cu succes România la Jocurile Paralimpice din 2016, la cele de iarnă de la Pyeongchang (Coreea de Sud), și să ne pregătim sportivii pentru următoarea provocare, Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2020. Avem și continuăm să atragem mulți tineri sportivi care promit mult, care ajung să facă performanță prin activitatea desfășurată și cărora, prin intermediul susținerii din partea DHL, vom reuși să le oferim condiții optime pentru a-și îndeplini visurile. În 2018, avem sportivi care vor reprezenta România la trei Campionate Europene și la patru Campionate Mondiale, plus o echipă completă de sportive la Women’s World Games. Îi mulțumim echipei DHL Carpathian Marathon pentru parteneriat, pentru susținerea necondiționată și pentru întreaga încredere pe care ne-o acordă nouă și sportivilor noștri!”, a declarat Sally Wood-Lamont, preşedintele Comitetului Național Paralimpic.
”Descoperă noi orizonturi. Dă valoare cursei tale!” este mesajul prin care DHL Carpathian Marathon îi invită pe toți pasionații de alergare să ia parte la o aventură montană cu totul specială, care traversează parcuri naturale și regiuni sălbatice unice în Europa, multe dintre trasee nefiind încă explorate de sportivi.
Până pe 6 aprilie, participanții beneficiază de un preț special, taxa fiind de 70 lei / participant pentru persoane fizice și 80 de lei / participant pentru companii. După această dată, prețurile vor crește progresiv:
Sunt 42 de categorii de concurs la care alergătorii se pot înscrie:
DHL Carpathian Marathon încurajează tinerii să practice cât mai mult sport și să se dezvolte, astfel, armonios. Tocmai de aceea, înscrierea în concurs a copiilor și a tinerilor sub 18 ani este gratuită. Aceștia pot participa fie la proba de Semimaraton, fie la Ștafetă sau la Crosul Copiilor. Vârsta minimă pentru înregistrarea în cursele disponibile este: 14 ani pentru Ștafetă, 16 ani pentru Semimaraton și 18 ani pentru Maraton. Cursele pentru copii sunt deschise tuturor participanților cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani.
Cea de-a doua foarte urâtă : ruptură în cinci locuri tibie și peroneu, tijă introdusă în tibie și trei intervenții chirurgicale care au rezultat în 12 kg în plus și o stare fizică și psihică proaste.
Aveam dureri îngrozitoare la nivelul genunchilor iar prin tibie îmi treceau săgeți la fiecare pas. După aproape două luni durerile au început să dispară.
Astăzi, după 3 ani de antrenamente, pot spune că am scăpat de durerile în genunchi și tibie prin alergare, în ciuda părerilor „consacrate”.
Așa că a trebuit să reinvat să înot. Întâi bras, că altfel leșinam la jumătatea culoarului. Maria Pajereanu – antrenor de înot cu mulți ani de experiență și cu un tact pedagogic extraordinar, mi-a deschis apetitul pentru înot. Acum iubesc să înot – crawl – nu mai înot bras fiindcă obosesc ?).
Era singura proba unde aveam șanse să mă accidentez grav și mă îngrozea gândul reîntoarcerii în cârje, imobilizare la pat si tot ce vine odata cu asta.
Mă simțeam mai în siguranță pe MTB. Acum mă gândesc să vând MTB-ul, pe care merg maxim de două ori pe an ?). Alergarea este un fel de love to hate, dar cu ajutorul antrenamentelor Anei Gut am reușit să înclin balanța spre plăcere. Oricum, sunt pe stilul diesel turtle ?.
Înotul bras, bicicletă pe MTB, alergarea ca melcul. Vai, cât de grea a fost alergarea de 2.5k la final!
După Trichallenge Mamaia, mi-am format foarte repede o disciplină și o rutină, dar uitându-mă în urmă erau mult prea puține ore alocate. Am decis și am reușit să mă las de fumat după 25 de ani de practica dedicată 🙂.
În 2016 mi-am indeplinit planul de a participa la toate cursele de triatlon șosea pe distanță sprint, semi-maratonul de la București și Cupa Hamsia – proba de 5000m (cea mai frumoasă cursă din 2016).
Tot în 2017 am făcut și Traversarea Tarnitei – superbă cursa!
M-a făcut mai puternică și mai încrezătoare în mine. Am învățat să mă iubesc, să acord mult mai multă atenție corpului meu și să îl respect.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este finish-ul de la WTS ITU Hamburg din iulie 2017, despre care am scris în jurnalul de cursă: Pe ultimii 800m m-am simțit “vedetă”, totul arăta ca finish-ul de la Tour de France: oamenii sarisera gardurile și intraseră pe traseu, făcând boltă cu brațele lor, aplaudand fiecare concurent. Impresionant, emoționant, extraordinar! Am alergat cu furnicături pe piele și lacrimi în ochi de emoție, am bătut palma cu acei minunați, frumoși oameni și m-am încărcat de toată energia (uitându-mă pe ceas după aceea, pe ultimul km am avut cel mai bun timp…).
Mă emoționez de fiecare dată când îmi amintesc.
Este greu să spun că am o competiție preferată. În fiecare weekend sunt zeci de competiții în toată lumea, sau locale. Și îmi doresc să ajung la cât mai multe.
Fiecare cursă la care am participat in 2016 si 2017 și la care îmi doresc să revin și în 2018 a avut ceva care m-a făcut să mă simt bine: fie că a fost peisajul, fie organizarea, fie mediul sau anturajul…
Rezultatele, progresul antrenamentelor sau al timpilor la curse sunt intrinseci.
Prietenii mei spun fie că este o nebunie ceea ce fac: anul acesta half-ironman și 10k înot la Beliș. Alții nu înțeleg cum pot să mă bucur de peste 3 ore sau 7 ore de efort sau de un înot de 7000 m în Lacul Tarnița ori li se pare imposibil să depună un asemenea efort, alții au fost inspirați și s-au apucat la rândul lor să facă sport.
Mi-a devenit evident că limitele sunt doar în mintea noastră și că un antrenament constant te va duce să poți alerga 10k, de exemplu, fără să ți se mai pară atât de imposibil.
În prezent mă antrenez după un program al Trisutto și Brett „the Doc” Sutton. Inițial am fost contrariată de volumul mare de înot din program (nu că mi-ar displăcea). După fiecare antrenament însă mă simt energizată, iar recuperarea este ușoară. În noiembrie 2017 am fost într-o tabără de antrenament organizată de Brett Sutton și am înțeles filozofia din spatele planului de antrenament.
În prima săptămâna după tabără am șters 10 sec / 100m la înot și am devenit mai eficientă la alergare. Plănuiesc să repet experienta acestei tabere și anul acesta.
Simt că mi se va potrivi această distanță și că voi mai face încă două curse în 2018 pe distanța asta.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea de până acum atunci aș spune că nu contează motivul: vrei să slăbești, vrei să îți faci prieteni, vrei să nu te mai doară genunchii, vrei să ai o stare de bine, vrei să mănânci orice, vrei să te auto-depășești, găsește orice motiv să faci sport și vei fi un om mai bun și mai fericit.
Răzvan Pascu este deja foarte cunoscut în comunitatea de călători și călătorii din România. Este tipul ăla care apare în fotografii cu destinații exotice, în toate locurile alea în care visezi să ajungi și tu.
El și-a croit însă atent drumul acesta și nu doar că a visat la ele, dar a găsit si calea prin care să ajungă acolo.
A fost mulți ani la rând cel mai popular blogger de travel, în ultima vreme este în topul celor mai vizibili directori de agenție – a fondat propria agenție de comunicare axată pe turism, Travel Communication România.
A dezvoltat cu conștiinciozitate un business în jurul pasiunii sale și în ultimii 2 ani însoțește grupuri de turiști în destinații exotice ale lumii.
Ne-a spus mai multe despre toate astea în interviul de mai jos:
Acum 8 ani lucram pentru ING și îmi cheltuiam banii din salarii pe călătorii. Apoi am început să scriu pe blogul personal și să îmi construiesc o comunitate pe Facebook.
Ulterior am înființat o agenție de PR care se ocupă de clienți din domeniul turismului. Apoi am investit în alte proiecte care au legătură cu turismul.
De 2 ani călătoresc în destinații din toată lumea împreună cu turiști care descoperă aceste vacanțe premium pe pagina mea de Facebook.
Atunci când am înțeles că interesul oamenilor vizează păreri realiste și aprecieri obiective în legătură cu experiența de travel. A
tunci când mi-am dat seama că publicul călător are nevoie de onestitate și transparență în informare, iar datorită boom-ului rețelelor de socializare am reușit să fiu mai aproape de nevoile și așteptările lor.
Și atunci când am înțeles că oamenii își doresc să aibă încredere în oameni și că încrederea se câștigă pe termen lung, prin muncă zi de zi.
A există o perioadă când mă interesau astfel de topuri, acum nu mai prezintă interes pentru mine. Acum am 2 copii, pentru mine este foarte important să fiu primul în topurile lor. 🙂
Nu mai am ambiții de acest gen și nu doresc să mai demonstrez nimănui nimic. Am muncit și muncesc foarte mult, dar îmi place tot ceea ce fac.
Nici nu mai sunt blogger acum, ci scriu destul de rar pe blog. Sunt mulți alții, mult mai buni, care scriu bine și care alocă timp blogurilor lor.
Sunt foarte ambițios și perseverent. Cele enumerate au devenit automatisme pentru mine, pentru că, inevitabil, pentru a putea fi conectat în permanentă cu publicul tău, trebuie să renunți să le mai privești ca pe niște sarcini, ci mai degrabă că pe niște destăinuiri, contribuții făcute din plăcere.
Astfel că schimbarea această de optică este reciproc avantajoasă, atât pentru mine, cât și pentru cei care sunt interesați de activitatea mea.
Nu fac nimic forțat, nu fac nimic din obligație, chiar îmi face plăcere să ajut cât pot cu informații, să călătoresc cu turiști, să răspund la comentarii și să ajut oamenii să își planifice vacanțe exotice.
Am vizitat peste 70 de țări și pot spune că după fiecare călătorie, „desaga” atârnă tot mai greu. În primul rând, devii mai empatic atunci când pășești pe tăramuri aparent neatinse de civilizație și evoluție, private de resurse esențiale.
Călătoriile reprezintă un izvor nesecat de inspirație, atât profesională, cât și personală. Sunt ca un ciclu de formare permanentă, a cărui absolvire se concretizează în ceea ce oferi tu mai departe lumii.
Și, nu în ultimul rând, la această reinventare continuă au contribuit turiștii pe care i-am cunoscut în cadrul acestor deplasări, oameni speciali, oameni cu personalități diferite, cu profesii diverse, dar legați de aceeași pasiune comună.
E greu de spus, dar cred că a fost prima intercontinentală: China.
SUA reprezintă una dintre destinațiile mele preferate, în primul rând datorită calității serviciilor turistice pe care le oferă. Apoi, fără intenția de a suna că un clișeu, „visul american” chiar ia naștere la pas prin oricare dintre metropolele sale: Las Vegas, Los Angeles, San Francisco.
Fascinante sunt și plimbările prin natura sălbatică din Tanzania și Zanzibar sau prin fascinanta Japonie.
Mi-am dat seama că sunt mulți români dornici să călătorească în destinații exotice, dar și-au pierdut încrederea în agenții de turism.
Mi-am mai dat seama că dintre cei 210.000 de followers pe Facebook sunt mulți care au încredere în mine. Am creat aceste excursii de grup și am căutat să nu dezamăgesc pe nimeni, pun mult suflet în aceste călătorii și turișții cred că simt asta.
Anul acesta am multe excursii de grup planificate, în multe dintre ele mai sunt foarte puține locuri libere: Tanzania și Zanzibar, Coasta de Vest a SUA, croazieră în Alaska și Coasta de Vest a Canadei, America de Sud, Coasta de Est a Canadei și Coasta de Est a SUA, Iran, etc.
Românii sunt din ce în ce mai interesați de călătorii, fiind astfel dispuși să investească mai mult în această pasiune. Tendința românilor de a se îndrepta către destinații exotice a cunoscut o creștere de până la 20-30% anual, în ultimii 3 ani. Tot pe un trend ascendent se situează și numărul celor care călătoresc pe cont propriu în destinații din afara Europei.
Lucrurile se schimbă, piața se schimbă, turiștii au devenit mult mai atenți și mai selectivi, mai ales datorită extinderii ofertei turistice.
Nu se mai lasă păcăliți de prețul cel mai mic, sunt atenți la ceea ce li se promite, sunt interesați de servicii de calitate, vor să descopere cât mai multe locuri și sunt avizi de informații la destinație.
De asemenea, s-a dezvoltat un mecanism excepțional de reglare a serviciilor de turism, chiar de către clienți, respectiv rețelele de socializare; aici sunt împărtășite opinii, feedback-uri, sugestii, astfel că devine din ce în ce mai ușor să faci alegerea corectă.
Va fi mult mai dificil să călătorim în 4, dar nu ne lăsăm. Cu primul băiețel, Alex, am călătorit mult, prin toată lumea. Acum cel mic are doar 2 luni, dar ne planificăm să plecăm toți 4 la vară într-o vacanță exotică.
Care este sfatul pe care l-ai oferi părinților cu copii pe acest subiect?
Să nu își uite pasiunile, să nu îi țină într-un glob de cristal pe copii, să călătorească cu copiii și să își trăiască viața la fel de frumos și activ și în familie.
Oamenii călătoresc tot mai mult pentru experiențe și mai puțin pentru a bifa locuri. De asemenea, încep să câștige teren locurile liniștite, retreat-urile și locuri în care poți merge pentru o cură de liniște.
Mi-ar plăcea să vizitez mai multe insule din Polinezia Franceză și din zona Tahiti. Îmi doresc să ajung și într-o croazieră în Antarctica.
*Fotografii arhiva personala
Între 3 și 5 august, va avea loc în județul Mehedinți ediția a VII-a a Corcova Trail Race. Peste 500 de persoane vor fi prezente la eveniment, să alerge, să pedaleze și să se distreze îmbrăcate în costume haioase și cu un pahar de vin în mână.
Corcova Trail Race s-a transformat pe parcursul celor șase ani de existență într-o adevărată sărbătoare, Sport&Fun Festival, un eveniment în care distracția, sportul, alergarea sau MTB-ul și vinul fac casă bună.
A devenit concursul în care oameni îmbrăcați în costume haioase se fugăresc printre viile cu struguri de pe dealurile Corcova și Jirov, competiția în care toată lumea aleargă cu zâmbetul pe buze și cu gândul la petrecerea ce va urma la finalul curselor, manifestarea unde, seara, se degustă vin de calitate și bucate gustoase alături de familie și prieteni, ascultând muzică live.
Cel puțin un accesoriu haios, obligatoriu!
La Corcova Trail Race se poate concura îmbrăcat în drac, vampir, asistentă medicală sau soldat roman, se poate purta o perucă blondă sau albastră, o mască de la Carnavalul din Veneția sau una Slipknot, e la alegerea fiecăruia. Accesorii obligatorii, pentru că în cadrul spectacolului care are loc în Oltenia deluroasă se combină sportul, umorul, fair-play-ul și buna dispoziție, evenimentul transformându-se astfel într-un festival Sport&Fun de neratat.
Un traseu de MTB și trei de alergare
Traseul de alergare mai lung, ”Jirov”, are 15 kilometri și 400 de metri diferență pozitivă de nivel. Proba mai scurtă, ”Corcova”, care se desfășoară pe dealul cu același nume, are doar 6 kilometri și 200 de metri diferență pozitivă de nivel. La MTB, se pedalează 21 de kilometri și se adună 600 de metri diferență pozitivă de nivel, pe un traseu care este de fapt o îmbinare a celor două de alergare. În plus, copiii au și ei cursa lor, de 500 de metri, o buclă în interiorul cramei Corcova Roy&Dâmboviceanu, înscrierile urmând a se face la fața locului.
Înscrieri online până pe 8 aprilie
Festivalul Sport&Fun care se desfășoară în viile de la Corcova înseamnă pe lângă distracție și voie bună, și sport și performanță, primii clasați fiind recompensați cu premii în bani în valoare totală de 7.200 de lei. Anul trecut, cursa lungă (traseul Jirov) a fost câștigată de Marius Bușcă și de Ancuța Bobocel, iar competiția pe două roți, de Vlad Dobre și de Sonia Al Mării. Înscrierile online vor putea fi făcute până pe 8 aprilie 2018.
Organizatorii cursei de alergare Băneasa Forest Run sunt onorați să anunțe parteneriatul cu MagiCAMP, asociația copiilor cu afecțiuni oncologice, și sprijinirea exclusivă a acestei cauze caritabile. Toți alergătorii participanți la cursă pot să doneze o sumă de bani la înscrierea la eveniment pe www.baneasaforestrun.ro, pentru a sprijini activitatea MagiCAMP.
Cei care sunt deja înscriși vor primi un email în acest sens, pentru a putea face donație. Acestea se pot face și la fața locului, inclusiv prin formularul 2%, în ziua cursei, pe 29 aprilie 2018, data la care sunt așteptați alergătorii să ia startul în pădurea Băneasa.
La fața locului nu numai alergătorii pot face o donație, ci și toți cei care vin să îi încurajeze pe participanți. Copiii sunt bineveniți la eveniment pentru a-și susține membrii familiei care aleargă la Băneasa Forest Run și pentru a participa la surprizele pregătite la fața locului de către membrii echipei MagiCAMP.
Băneasa Forest Run este o cursă de alergare prin pădure, care se adresează celor pasionați de ceea ce înseamnă mișcare în natură. Alergarea are două probe, de distanțe diferite, crosul de 11 kilometri și proba de semimaraton de 21 de kilometri.
”Suntem foarte bucuroși de oportunitate și le suntem recunoscători organizatorilor pentru că au ales MagiCAMP drept cauză caritabilă susținută oficial la Băneasa Forest Run. Toate fondurile adunate din donații cu această ocazie vor merge către copiii cu afecțiuni oncologice. Și ne dorim nu doar să fim susținuți în cadrul cursei, ci să și susținem efortul celor care aleargă, așa că îi veți vedea pe voluntarii MagiCAMP peste tot unde este nevoie de ei!”, a declarat Mihaela Călinoiu, coordonator MagiCAMP.
”Am sprijinit activitatea MagiCamp încă din 2016, drept urmare sunt foarte bucuros că putem face același lucru și prin intermediul cursei Băneasa Forest Run, încă de la prima ediție. E bine ca aceste evenimente care aduc bucurie, satisfacție și un plus de sănătate pentru participanți să încerce să contribuie și să mobilizeze oamenii spre a da mai departe și celor care nu sunt la fel de norocoși, a declarat organizatorul cursei, Theodor Manolache.
Prin toate programele sale de divertisment (taberele de vară MagiCAMP, programul MagicTICKET, vacante pentru familiile greu incercate) sau de asistență socială (MagicHOME, refugiul părinților ai căror copii luptă cu cancerul, MagicBOX, ajutoare lunare cu alimente, produse de igienă, haine, încălțăminte, rechizite, jucării, MagiCALL, program de consiliere pentru pacienții cu cancer), MagiCAMP încearcă să le redea copiilor diagnosticați cu cancer măcar o parte din ceea ce le-a fost luat.
S–a lansat magazinul sportiv stonefeet, ce oferă o gamă variată de produse pentru ciclism, alergare și drumeție. Shop-ul poate fi accesat și online, la www.stonefeet.ro.
stonefeet se adresează nu doar atleților de performanță, ci mai ales celor care devin atleți în momentul în care aleg sportul și îl integrează natural în stilul lor de viață. Fie că este vorba de echipament de alergare pentru o competiție de atletism sau de alegerea produselor pentru plimbările cu bicicleta în timpul liber, personalul oferă recomandări, sprijin si sfaturi utile atât sportivilor de performanță, cât și celor care achiziționează pentru prima dată echipament sportiv.
“Sportul ocupă un loc fruntaș în viețile noastre și știm cât de importantă este alegerea și folosirea echipamentul adecvat atunci când faci mișcare. Experiența în domeniu și pasiunea reprezintă fundamentul brandului stonefeet. Ne dorim să fim aproape de clienți și de nevoile lor, să le oferim soluții personalizate, implicându-ne, în același timp, în comunitățile sportive din România. Ne dorim să susținem inițiativele care provoacă oamenii la mișcare și promovează sportul ca stil de viață, devenind astfel un punct de pornire și interacțiune pentru toți cei care aleg aventura atunci când ies din casă. Începând de astăzi, așteptăm toți iubitorii sportului să ne treacă pragul în magazinul fizic, dar și online”, declară Laura Bunescu, director general stonefeet.
Brandurile găzduite de magazin sunt: Cannondale, GT, Giro, Bell, Blackburn, Fabric, Sugoi, Crankbrothers, Garmin, Michelin și ON Running.
Pe lângă produsele existente în showroom, e-shop-ul completează gama pentru sporturi precum drumeție, hiking, camping, schi și snowboard, alăturând branduri precum NordBlanc, Buff, The North Face și Salomon.
stonefeet înțelege importanța comunităților sportive locale și le va oferi pe viitor ocazii de interacțiune și de învățare prin evenimente organizate în mod constant.
Magazinul stonefeet este situat pe Splaiul Unirii nr. 96, Sector 4, București, iar programul de lucru este de luni până vineri între orele 11:00 – 19:30 și sâmbăta între 10:00 – 14:00.
Pe 21 iulie are loc Rodnei Sky Race, competiția outdoor cu puternic caracter montan, organizată în țara rhododendronilor și a caprelor negre.
Concursul de trail running combină traseele neamenajate şi neprotejate, drumurile publice şi forestiere, potecile marcate şi nemarcate, pantele cu înclinare mare şi zonele accidentate în așa fel încât să redea adevărata față și valoare a zonei.
Cu o suprafață de peste 46.000 de hectare, Parcul Național Munții Rodnei este cea mai întinsă arie protejată din nordul Carpaților Orientali, datorită numărului mare de specii de floră, faună și relicte glaciare.
Competiția se desfășoară pe 3 trasee, pregătite pentru alergători tineri sau mai puțin tineri, avansați sau începători, cu scopul de a oferi un weekend activ pentru toți membrii familiilor care practică sporturi montane.
Traseul Puzdrelor are 25 de km lungime, cu diferență de nivel de 2100 m. Pornește din stațiunea Borșa Complex (aflată la 850 m altitudine, de la baza pârtiei de schi), traversează stațiunea, apoi urcă la 2180 m și are kilometri buni, în care nu coboară sub 2000 m. Este potrivit acelor concurenți care au deja experiență în alergare montană și sunt bine antrenați, deoarece timpul limită până la primul punct de hidratare este de 2 ore de la start.
Traseul Galațului are 16 km lungime și 1250 m diferență de nivel. Urcă aproape de 2000 m dar este mai puțin dur. Se adresează celor care nu au încă curajul și puterea de a alerga printre nori. Bariera de timp impusă este de 3 ore de la start în primul punct de hidratare.
Traseul Cascadei Cailor are 7 km lungime și diferență de nivel de 600 m. Pe acest traseu nu există dificultăți și barieră de timp, de aceea oricine, chiar și întreaga familie își poate încerca puterea.
Înscrierile la concurs au început pe 12 februarie și rămân deschise până la 9 iulie, pe site-ul http://rupicapra.eu/rodneiskyrace/inscriere/ . Taxele de concurs diferă în funcție de traseu și sunt unice pe toată perioada de înscriere: Traseul Puzdrelor: 100 ron, Traseul Galațului: 75 ron, Traseul Cailor: 50 ron.
Detalii despre locație, concurs, trasee: http://rupicapra.eu/rodneiskyrace
Competiția Rodnei Sky Race face parte din asocierea competițiilor de alergare montană din România, „Circuitul Carpaților”.
*Fotografii: Radu Bulubasa
Știu, nu e tocmai momentul să vorbim despre asta, dacă ne uităm pe geam :D, dar ce nu te omoară te întărește, nu? 🙂
Se pare că sunt multiple beneficii asociate cu băile/dușul la temperaturi scăzute ale apei, pentru toată lumea, dar mai ales pentru cei care fac sport.
Ca să nu întrăm într-o zona extremă – și anume băile în gheață sau în ape înghețate, un subiect pe cât de interesant pe atât de controversat – rămânem în aria de siguranță a dușurilor de toate zilele, de la noi din cadă :D.
Dar care nu sunt nici pe departe floare la ureche: ai nevoie de antrenament și de etape de acțiune ca să le practici.
Așadar, cum ne ajută în sport dușurile reci și foarte reci?
Apa foarte rece în contact cu corpul generează o îmbunătățire a circulației sanguine, asta face ca arterele să pompeze sânge într-un mod mult mai eficient, crescând astfel sănătatea generală a inimii.
Cum inima este motorașul principal în efort, nu poate decât să ne ajute funcționalitatea ei maximă.
Un alt efect asupra inimii este acela că scade presiunea sanguină și dă un boost sistemului nostru imunitar.
Sunt deja proverbiale băile de gheață post curse sau antrenamente ale atleților profesioniști, dar la fel de eficiente (și mai puțin periculoase) sunt dușurile reci scurte. Rezultatul este același: te recuperezi mult mai bine după efort, din punct de vedere muscular.
Un studiu efectuat în 2009, pe 360 de subiecți care au făcut baie în apă rece după sesiuni solicitante și de anduranță în ciclism sau alergare, a scos la iveală că efectul asupra organismului a fost unul pozitiv. Băile de apă rece au durat aproximativ 24 de minute, temperatura apei a fost între 10 și 15 grade Celsius și s-a observat o ameliorare a mușchilor inflamați în efort.
Unii specialiști recomandă și dușurile alternante (rece/cald), pentru aceleași efecte. Neal Henderson, director în sports science la Colorado Boulder Center for Sports Medicine spune că acestea reduc inflamația și durerea musculară.
Aici găsiți alte studii realizate pe grupe de subiecți – atleți, la această temă a recuperării post efort prin apă rece.
Părerile pe acest subiect sunt împărțite și, bineînțeles, există nenumărate studii, așa că vă las un articol BBC care citează alte studii, ale căror concluzii sunt că de fapt dușurile și băile reci ar fi contraindicate sportivilor, deoarece ar afecta masa musculară și forța, care nu s-ar mai dezvolta la fel de bine. Argumentul ar fi că această metodă e utila pentru o recuperare rapidă între competiții, dar nu dacă tu ca sportiv urmărești pe termen lung să îți întărești musculatura și forța.
Imersia în dușuri/băi reci provoacă scăderea valorilor de acid uric și creșterea valorii GSH din corp, un antioxidant care se ocupă de funcționarea la capacitate maximă a altor antioxidanți. Pe limba noastră, asta ar însemna că facem mai bine față la stres.
Studiile (nu-i așa? :)) au concluzionat că apa rece provoacă nenumărate impulsuri electrice catre creier, determinând un efect antidepresiv.
O să vorbim într-un articol viitor și despre imersia în apă cu gheață – un subiect controversat pentru că, deși destul de studiat, încă nu i se cunosc pe deplin efectele. Cele mai periculoase includ hipotermie sau șoc al organismului care poate duce la moarte subită.
Ca să închei într-o notă mai optimistă, va las cu un video – o mărturie pe acest subiect de la TEDx :):
Pe 29 aprilie 2018, toți pasionații de alergare sunt invitați în pădurea Băneasa, la evenimentul de alergare pentru amatori Băneasa Forest Run. Înscrierile sunt deja deschise pe www.baneasaforestrun.ro!
Băneasa Forest Run este o cursă de alergare prin pădure, care se adresează celor pasionați de ceea ce înseamnă mișcare în natură. Alergarea are două probe, de distanțe diferite, crosul de 11 kilometri și proba de semimaraton. de 21 de kilometri. Noutatea absolută a traseului, mai cu seamă pentru cei care au mai alergat la alte curse în pădurea Băneasa, este că de dată această se aleargă… în sens invers.
Organizatorii au luat această măsură pentru o mai bună fluidizare a startului (la început, se aleargă pe o porțiune mai lungă de asfalt, singura pe această suprafață, de altfel, din toată cursa), pentru o mai bună poziționare a punctelor de hidratare și alimentare și pentru a schimba peisajul – pentru cei familiarizați cu alergarea în această pădure.
Aceasta nu este singură noutate cu care vine cursa Băneasa Forest Run pentru alergători. Clasamentul va fi realizat pe patru categorii de vârstă (18-29, 30-39, 40-49, 50+), pentru fiecare dintre cele două probe și gen. Valoarea totală a premiilor este de peste 11.000 de lei, fiind premiate locurile 1-5 open și locurile 1-3 pentru fiecare categorie.
Kitul de participare este compus din bandana tubulară, medalie de finisher, săculeț de pânză, bidon de hidratare, baton energizant, fotografii de la cursă, număr de concurs personalizat.
Pe traseu există 6 puncte de alimentare și hidratare, la start, finish și pe traseu organizatorii au prevăzut puncte de servicii medicale, clasamentul este live și toți alergătorii pot participa la tombola de la finalul cursei. Un iaurt, o salată și o porție de paste cu sos roșu vin să răsplătească efortul alergătorilor de la Băneasa Forest Run.
Taxa de participare începe de la 79 de lei.