54.000 de euro, strânși de echipa HOSPICE Casa Speranței în urma participării la Maratonul din Los Angeles
14 alergători ai HOSPICE Casa Speranței au trecut duminică linia de sosire a Maratonului din Los Angeles, într-una dintre cele mai mari curse de acest tip din lume, numărându-se printre cei peste 25.000 de maratoniști care au participat la eveniment. A fost prima dată când o echipă de alergători pentru o cauză caritabilă din România a fost acceptată ca partener oficial la un maraton din Statele Unite ale Americii. Echipa a beneficiat de susținerea Kaufland România, un partener strategic al HOSPICE Casa Speranței.
Participarea echipei HOSPICE la Maratonul din Los Angeles a avut drept scop strângerea de fonduri pentru realizarea unui campus socio-medical al HOSPICE Casa Speranței destinat copiilor cu boli rare și limitatoare de viață, precum și familiilor acestora, în localitatea Adunații Copăceni, la 20 de kilometri de Capitală. Suma totală strânsă în urma participării la maratonul din Los Angeles a fost de peste 54.000 de euro.
credit foto Hospice Casa Sperantei
Centrul HOSPICE de la Adunații Copăceni este gândit ca un spațiu în care copiii cu boli rare și limitatoare de viață și familiile lor pot găsi refugiu și alinare, pentru o anumită perioada de timp. Clădirile care există pe domeniul de la Adunații Copăceni au intrat într-un proces de renovare și utilare, iar unele dintre ele au fost deja finalizate. Domeniul pe care este amenajat campusul a fost donat fundației de familia Florescu în 2012, iar investiția totală estimată pentru finalizarea centrului este de 1.384.000 de euro.
Echipa HOSPICE a fost formată din Adriana Tabac, George Soare, Andrei Roșu, Sorin Preda, Anca Enache, Andrew Le Poidevin, Daniel Osmanovici, Costinela Drăgan, Artur Gurău, Valeria van Groningen, Laura Damian, Steven van Groningen, Alina Georgescu și Tiberiu Căpudean. Cei 14 au fost primiți cu căldură de comunitatea românească de pe coasta de vest a Americii, iar HOSPICE Casa Speranței plănuiește deja viitoare participări la alte evenimente sportive majore din Statele Unite.
„Românii pe care i-am gasit în Los Angeles ne-au pus la dispoziție casele lor, ne-au ajutat să organizăm totul, ne-au susținut de pe margine alergătorii, ne-au împrumutat mașinile lor, au făcut donații generoase, au fost bucuroși să audă de proiectele noastre și, mai important decât orice, ne-au făcut să ne simțim ca acasă. M-au impresionat cel mai mult unitatea și solidaritatea tuturor celor implicați, s-a lucrat cu bucurie și cu zâmbetul pe buze și-mi era dor de asta” a declarat Alex Pădureanu, Director Executiv al HOSPICE Casa Speranței.
„Acest proiect a reprezentat pentru mine o mare bucurie, am spus-o și la recepția dinaintea cursei că sunt mândru și fericit: am avut o echipă senzațională, cu alergători-fundraiseri excepționali și un partener strategic, Kaufland, cu care avem alte două proiecte foarte speciale” a mai spus Alex.
După succesul acestei prime participari la un maraton in Statele Unite, HOSPICE Casa Speranței a făcut deja demersurile pentru a fi acceptată ca organizație beneficiară la Maratonul din New York din 2017, fondat chiar de un român, Fred Lebow, născut în Arad în 1932.
HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară, care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.
Organizația își desfășoară activitatea în Brașov și București, îngrijind copii și adulți diagnosticați cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.
HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.
Șerban Damian: Îi datorez tatălui meu dragostea pentru sport
Maratonul Bucuresti, 2015, fotocredit Radu Cristi
Am început să fac sport ….
Am făcut sport toată viața, însă cu intermitențe și niciodată de performanță. Am trecut prin multe sporturi, în special de forță – judo câțiva ani, apoi „tras de fiare” (culturism ar fi prea mult spus). Însă simt că am început cu adevărat să fac sport atunci când am descoperit alergarea, adică în urmă cu 10 ani. În toamna anului 2006 am alergat primul meu semi, iar în primă vara lui 2007 primul maraton. Cam acesta a fost debutul meu în sportul de anduranță.
Îmi amintesc că la început…
Începuturile mele sunt legate de participarea mea în calitate de (pseudo-) jurnalist la cateva competiții Ironman (în străinătate), prin 2005-2006, alături de un sportiv român. Colaboram (și încă o fac) cu revista Men’s Health. Am scris pentru această publicație câteva articole despre cursele de ultraanduranță, pe vremea când în România erau doar niște rarități.
Acolo am avut ocazia să constat, cu maximă uimire, că nu este un sport doar pentru profesioniști, ci pot să pariticipe oameni de toate vârstele, dimensiunile, formele etc. Așa cum se întâmplă, mi-am propus mai mult din curiozitate să mă antrenez și eu pentru un semi. Nu știam mai nimic despre alergare, dar la sală era o bandă și am început să alerg din ce în ce mai mult. Primul semi a fost chinuitor pentru că a fost chiar prima experiență de alergare pe asfalt și m-au durut picioarele zile întregi. Deci ca să rezum: îmi amintesc că la început nu știam nimic despre alergare, nu cunoșteam pe nimeni și în general, prin 2006, „fenomenul” era doar un embrion față de ceea ce vedeți astăzi.
Prima mea competiție ….
Deși tehnic a fost acel semi despre care am amintit, totuși eu mă gândesc la primul meu maraton, când sunt întrebat despre prima mea competiție. Acesta a fost Maratonul Transylvania, în 2007, un concurs de șosea între Sighișoara și Mediaș, la care au participat vreo 30-40 de oameni.
Deși a fost oarecum un concurs obscur, pentru mine are o importanță deosebită, din mai multe puncte de vedere. În primul rând pentru că este una dintre amintirile mele majore legată de tatăl meu, care m-a însoțit atunci și m-a încurajat să particip. Într-o mare măsură îi datorez tatălui meu dragostea pentru sport, pentru că deși el nu a practicat niciun sport, mi-a transmis permanent ideea că sportul este necesar și asta se vede, pentru că de foarte mulți ani nu pot trăi (bine) dacă nu fac sport sau măcar mișcare.
În altă ordine de idei, primul maraton este la fel ca prima dragoste. E o experiență irepetabilă. A fost singura dată când am simțit acel „runner’s high”, cu o intensitate greu de povestit și care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de acest sport. Ok, trebuie să recunosc că m-am chinuit pe finalul cursei, că m-au durut crâncen coapsele la final și că am fost extrem de dezamăgit de faptul că organizatorii au considerat că e mai bine ca în loc de medalie să ne dea o cană inscripționată… O păstrez cu drag, dar din păcate nu am cum să o atârn alături de zecile de medalii colecționate între timp.
Antrenamentele mele …
Am rămas cu obiceiul de a merge la sală, însă nu mai fac antrenamente cu greutăți, ci particip la clase de fitness, în general cu greutatea corpului. Îmi plac clasele cu intensitate mare. Recent am descoperit yoga, care este extraordinară. Cine nu a încercat, ar trebui să o facă. Nu ai cum să înțelegi până nu ajungi pe saltea. Bineînțeles, antrenamentele de bază sunt cele de alergare.
Nu alerg foarte mult, cel puțin comparativ cu sportivii de performanță și unii dintre cunoscuții mei, adică undeva la 150-200 km pe lună în mod obișnuit și ajung pe la 300-350 km în lunile de maximă încărcare înainte de un maraton. Ca orice maratonist, “servesc” meniul complet, cu tempo-uri, long run-uri, intervale, recovery. Nu prea mă omor după intervale, dar le consider importante. De obicei mă antrenez pe asfalt, în parc, iar vara mai aleg la țară pe câteva trasee preferate. Am gașca mea de alergători din IOR cu care ies la antrenamente și asta mă ajută foarte mult, pentru că altfel aș fi mai delăsător (în sensul că aș alerga mai încet).
cu prieteni la alergare, fotocredit Sunday Titan Run
Sportul meu preferat este….
Evident, alergarea pe distanțe lungi. Pe scurt, pentru că mă face fericit. Îmi induce acea stare de flux, despre care vorbește psihologul Mihaly Csikszentmihalyi în carte sa “Flux. Psihologia fericirii”.
Este starea aceea de conectare perfectă cu tot ce e în jur. Știu că unii vor considera că bat câmpii, asta e, le doresc să își găsească și ei sursa lor de “flux”. Acum să nu se înțeleagă că la orice antrenament și concurs sunt într-o continuă stare de fericire… Ar fi prea frumos.
Sunt antrenamente la care mă simt complet lipsit de energie, concursuri care nu îmi ies de loc și care mă storc de vlagă… Dar atunci când se întâmplă, e perfect. Pe lângă asta, odată ce am intrat în lumea alergării mi-am făcut o mulțime de prieteni și cunoștințe, mi-am extins preocupările profesionale și nu mai puțin important, m-am menținut sănătos și mi-am redus riscurile pentru o mulțime de boli grave (conform studiilor, bineînțeles).
foto credit Maratonul Bucuresti
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este …
În cea mai mare parte am amintiri frumoase și fiecare maraton m-a marcat într-un anume fel.
Totuși cea mai pregnantă amintire este cea de la Olympus Marathon, în care am urcat de la nivelul mării până sus pe muntele Olimp, la tempul lui Zeus și apoi am coborât din nou la bază.
A fost un concurs intens în principal pentru faptul că cei peste 20 km de coborâre i-am parcurs cu tălpile aproape jupuite de piele… Am avut niște încălțări criminale, care nu prevestiseră nimic la antrenamentele pe plat și care m-au ros atât de rău pe coborâre, încât am ajuns la bază cu pielea aproape complet decolată pe călcâie, piciorul anterior și degete. A fost o tortură de câteva ore, în care îmi juram că nu voi mai face asta niciodată, dar bineînțeles că nu mă voi ține de cuvânt. Cursa este superbă și o recomand oricui iubește muntele și alergarea pe distanțe lungi.
Medaliile lui Serban
foto credit arhiva personala
Competiția mea preferată este…
Am alergat până acum 32 de maratoane în multe țări, plus o mulțime de alte curse mai scurte. Totuși, competiția mea favorită rămâne Maratonul Internațional București (și în aceeași măsură și semimaratonul din primăvară), cu toate punctele pozitive și negative.
Prima ediție a maratonului a avut loc la scurt timp după ce am început eu să alerg și până acum am participat la toate edițiile. L-am văzut cum crește, am contribuit și eu într-o oarecare măsură la dezvoltarea lui și aici mă simt „acasă”. E o cursă în orașul meu, pe străzile pe unde trec zilnic (știu pe dinafară gropile din asfalt…), alerg înconjurat de zeci de prieteni și sper să pot să particip la toate edițiile de acum înainte. Sigur, am participat la concursuri mult mai mari și cu mult mai mult fast, însă e o chestiune de suflet să fiu alături de cel mai important concurs de alergare din țară și din orașul meu.
Cel mai mândru sunt de …
Aș putea să amintesc vreun record personal, însă îmi dau seama că acestea nu au cine știe ce importanță. Oricum aș da-o, rămân tot un alergător oarecare, cu rezultate modeste. Sunt mândru că în acești ani de alergare am reușit să transmit la rândul meu „microbul” multor oameni din jurul meu.
Sunt mândru că am înființat un club de alergare care a crescut frumos, Ro Club Maraton și prin intermediul căruia am promovat alergarea ca sport de masă. Noi am inițiat primele alergări de grup, care acum sunt peste tot, în multe părți din București și în multe orașe din țară. Am lansat unul dintre primele site-uri dedicate alergării și am contribuit la apariția și susținerea primei reviste românești despre alergare (revista Alerg). Am desfășurat campanii caritabile, am organizat o mulțime de concursuri, și în general am făcut cunoscută alergarea, contribuind la popularitatea ei de astăzi.
multe grade cu minus foto credit Radu Cristi
Prietenii mei spun că …
Prietenii mei spun că au alergat aici și acolo, că au scos timpul x sau y, că și-au luat nu știu ce ceas de alergare sau pantofi de alergare, că s-au întâlnit cu alții la o alergare, că vor participa la concursul x, că ne vedem duminică în parc la un long run etc. Aproape toți prietenii mei aleargă, se dau cu bicicleta, merg la sală. Nici nu știu dacă mai am prieteni care nu fac sport. Din acest punct de vedere, este perfect!
Am aflat despre mine că …
Am aflat că îmi trebuie destul de puțin ca să fiu fericit. Dacă îmi dai o pereche de adidași și o alee de parc, sunt mulțumit. Sigur, n-ar strica și 1 milion de euro… 😀 Am mai aflat că acesta e drumul meu în viață: sportul, nutriția sportivă, fiziologia efortului fizic și tot ce derivă de aici. După ani de căutări, în special pe la 20-30 de ani, acum sunt sigur că asta e ceea ce vreau să fac.
Sportul mă face să mă simt…
O să sune destul de banal, însă sportul (în mod particular alergarea) mă face să mă simt liber. Atunci când alerg, am senzația că ies din carapacea de „om modern” (conectat la tehnologie, cu fundul permanent pe scaun sau în mașină, cu ochii în ecrane) și mă reîntorc la forma noastră primordială, în care am trăit (ca specie) sute de mii de ani – alergând, sprintând, fugărind, urmărind, deplasându-ne, mișcând, transpirând, obosind, simțind mușchii, gâfâind… pe scurt, trăind.
Uneori, mi se întâmplă să…
Mă simt sătul de atâta alergare. Contrastează cu ce am spus anterior, dar da, mi se întâmplă să nu am chef, să mă mai doară câte o parte a corpului sau pur și simplu să ies la un antrenament și după câțiva kilometri să constat că de fapt vreau să plec acasă. Uneori mă oblig să continui și cheful revine, altădată chiar renunț și asta e. Încerc să fiu realist: nu sunt sportiv de performanță, am limitele mele, mai am și alte lucruri importante de făcut. Echilibrul rămâne cel mai important lucru. Dacă ajungi să ieși la antrenamente în silă, atunci ai pierdut bătălia.
Dupa Maratonul de la Kuweit, foto credit arhiva personala
Obiectivul meu în 2016 este …
Deocamdată singurul obiectiv este să repar niște accidentări care m-au tot chinuit anul trecut. O să particip la niște concursuri, însă nu îmi mai propun timpi sau recorduri personale. Anul 2016 va fi unul de lins rănile. Pe alte planuri, vreau să dezvolt tot mai mult laboratorul meu de testări ale performanțelor sportive (http://performanta.superfit.ro) și să citesc tot mai mult în acest domeniu care mă fascinează și îmi deschide perspective la care nici nu visam cu câțiva ani în urmă.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că…
Vorbind atât din experiența de sportiv, cât și cea de medic, cel mai important sfat pe care l-aș da ar fi să fiți echilibrați și moderați. Obiectivul principal al oricărui practicant de sport este să-și mențină corpul sănătos și funcțional. Restul… recorduri, proiecte, concursuri, doar pe locul 2 și mai jos.
Testarea mișcării reduce cu 3,5% riscul accidentărilor în sport
Fie că vorbim despre copii care doresc să înceapă practicarea unui sport de performanță, ori de sportivi amatori sau profesioniști, specialiștii recomandă întotdeauna efectuarea unor teste funcționale, pentru a preveni posibilele accidentări ulterioare.
Astfel, “Functional Movement Screening” (FMS) este cea mai inovativă metodă, la nivel mondial, de evaluare a riscului apariției accidentărilor sportive. În cadrul acestei analize se testează diverse modele de mișcare și se identifică eventualele asimetrii și disfuncționalități ale aparatului locomotor.
“Este foarte important să identificăm aceste probleme cât mai curând, pentru a le înlătura cu ajutorul unor exerciții corective potrivite.
Studiile au arătat că asimetriile și disfuncționalitățile aparatului locomotor pot crește cu până la 3,5% riscul de accidentare! În plus, deficiențele în mișcare creeaza în timp mecanisme de compensare la nivelul aparatului locomotor, suprasolicitând articulații sau mușchi din zone învecinate celei cu probleme, care pot cauza diferite afecțiuni asociate.”, explică Paul Sittner, coordonatorul Centrului de Recuperare Medicală Sportivă ProVita, specialist în recuperare medicală ortopedică și sportivă.
credit foto ProVita
Având ca intenție prevenirea accidentărilor, dar și creșterea performanței sportive prin înlăturarea factorilor limitatori ai miscării, testarea FMS este recomandata tuturor celor implicați într-o activitate sportivă, sporadică sau de performanță.
Astfel, este indicată pentru:
- copiii care încep o activitate sportivă;
- sportivii amatori (care fac jogging de agrement sau care participa la maratoane, triatloane etc);
- sportivii de performanță;
- persoane aflate în faza de recuperare medicală, în urma unor accidentări.
Testarea modului de mișcare se face individual și se bazează pe anumite exerciții simple, efectuate însă în anumite condiții, folosind un minim de materiale. De aceea, pregătirea și experiența celui ce realizează testarea și recomandă exercițiile corective au un rol foarte important în acest proces. “De exemplu, la tenismeni, o mobilitate redusa în articulația scapulo-toracală duce la efectuarea ineficientă a mișcărilor repetate de lovire din antrenament sau meci, ceea ce poate duce la suprasolicitarea articulațiilor umărului, cotului sau chiar a mâinii. Tratarea locală a acestor zone duce doar la înlăturarea temporară a durerilor, fără efecte pozitive pe termen lung.” explică Paul Sittner.
La 3 luni dupa identificarea deficiențelor în modul de mișcare, în baza testării inițiale, precum și după efectuarea exercițiilor corective în această perioadă, este recomandată repetarea testării. Astfel, se poate evalua nivelul la care s-a ajuns prin corectarea deficiențelor, dar în același timp se monitorizează și evoluția performanței în acest interval de timp.
“Deși practicarea sportului, în general, implică un anumit risc de accidentare, orice ramură sportivă dezvoltă asimetrii musculo-articulare tipice, care solicită corpul unilateral (de exemplu tenis, fotbal, hockey), crescând riscul de accidentare. De aceea, testările FMS se pot aplica la toate sporturile, pentru practicarea acestora în condiții de siguranță și în vederea creșterii performanțelor.”, adaugă Paul Sittner.
# # #
Centrul ProVita – Diagnostic și tratament aduce pe piața serviciilor medicale din România experienţa a 11 ani de practică medicală, acumulată într-un sistem care înţelege actul medical în toată complexitatea lui.
Singura clinică din țară specializată în chirurgia minim invazivă a coloanei vertebrale și în Terapia Durerii (tratamentul bolilor care au ca simptom pregnant durerea cronică sau subacută şi care afectează sever calitatea vieţii).
Centrul de Recuperare Medicală Sportivă definește terapia prin sport drept o îmbinare între terapia pe aparate medicinale și antrenamentul funcțional, cu scopul de a pregăti corpul pentru o gamă largă de provocări, de la solicitările zilnice până la cele specifice sportului de performanță.
Pentru sportivi oferă un serviciu complex de consultanță individuala, care cuprinde:
– teste și măsurători inițiale, pentru evaluarea riscului apariției accidentărilor sportive (“Functional Movement Screening”, cea mai nouă metodă la nivel mondial)
– antrenament specific de prevenire a accidentărilor sportive (de ex: ruptura de ligament încrucișat, hernia sportivului, dureri de spate);
– teste funcționale finale (după algoritmul “Return to activity”), care permit aprecierea obiectivă a momentului corect de reluare normală a activității sportive de performanță (sau amator).
Centrul ProVita – Diagnostic și tratament include în prezent clinicile:
– ProVita Diagnostic și Tratament, Str. Alexandrina, nr. 20-22, sector 1, București;
– ProVita Imagistică, Str. Calistrat Grozovici nr. 1, sector 2, în incinta Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balș”, Pavilion 4, București;
– ProVita Imagistică 2, str. Răcari nr. 8, sector 3, București.
Se apropie ediția a V-a a Maratonului Zăpezii Isostar-Râșnov 2016
Pe 27 februarie va avea loc ediția a V-a a primului maraton clasic pe zăpadă din Europa, și anume Maratonul Zăpezii Isostar – Râșnov 2016 “Memorial Colonel Aurel Cristea”, un concurs cu tradiție care se va desfășura în Râșnov, județul Brașov.
Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Eco Alpin, în parteneriat cu Primăria orașului Râșnov, cu Direcția de Sport și Tineret Brașov, avand ca sponsor principal al evenimentului Isostar România, lider de nutriție sportivă în Europa.
Sub sloganul Puternic și Rezistent, participanții sunt invitați la una dintre cele 2 probe:
– Proba de maraton, 42,195 km
– Proba de 30 de km.
De asemenea și anul acesta ștafetele pentru copii vor atrage privirile celor de la start:
– Proba de 42 x 1km, în care 42 de copii, elevi ai școlilor generale din Râșnov, vor alerga câte 1 km, având ca ștafetă un tricolor.
– Proba de 10 x 4,2 km, în care 10 copii vor alearga în ștafetă câte 4,2 km, la care participa 2 ștafete din București și din Brașov.
Informații complete despre competiție se regăsesc pe site-ul oficial www.maratonulzapezii.ro, www.ilierosu.ro, dar și pe pagina de Facebook a concursului.
“Competiția face parte din circuitul de maratoane istorice ”Din dragoste pentru România și istoria ei”, pe care maratoniștii le aleargă în fiecare an în locuri cu semnificație istorică din România, cu scopul de a transmite generațiilor tinere, respect și recunostință pentru înaintașii noștri care au luptat pentru a-și apăra țara.”, spune Ilie Roșu, inițiator al evenimentului, maratonistul care are în palmares 141 de maratoane, din care 131 alergate cu steagul României în mâini (în total, peste 5.500 de kilometri).
traseul competitiei trece prin Cetatea istorica Rasnov. foto credit Maratonul Zapezii
“Ne bucurăm să fim și în acest an alături de organizatorii acestei competiții care a setat încă de la prima ediție o premieră europeană: primul maraton clasic pe zăpadă. Isostar așteaptă concurenții la cele 6 puncte de hidratare de pe traseu, unde le va oferi băutură izotonică. Produsele Isostar sunt dedicate sportivilor de anduranță și se pliază perfect pe nevoile nutriționale ale sportivului care îndrăznește să alerge Maratonul Zăpezii. Încă o dată Isostar este partenerul și energizantul oficial al uneia dintre cele mai spectaculoase competiții de alergare din România.“, spune Adelina Păsat, Director Comercial Isostar România.
“Maratonul Zăpezii Isostar – Râșnov este un eveniment unic în România, o probă a curajului în condiții de iarnă, la temperaturi negative, pe asfalt dar și pe zăpadă. Se va alerga într-un peisaj impresionat, este vorba despre zona istorică și turistică a Râșnovului, un cadru natural unic, unde pot fi admirate Cetatea Medievală Râșnov, Complexul Național de Sărituri cu Schiurile, Valea Glăjeriei, dar mai ales masivele muntoase Piatra Craiului, Postăvaru, Măgura Codlei și Parcul Natural Bucegi.”, spune președintele Clubului Sportiv Eco Alpin Vasile Dogaru – inițiator al maratonului, care a făcut parte din prima expediție integral românească ce a escaladat vârful Everest, în 2003.
pe traseul de concurs foto credit Maratonul Zapezii
Startul se va da la ora 09.00, de la Trambulina Olimpică de schi din Râșnov, iar sosirea în toate probele va fi la Centrul de Pregătire Montană Himalaya, sediul Clubului Sportiv Eco Alpin, de pe Valea Glăjeriei.
Înainte de start se va păstra un moment de reculegere în memoria sportivilor care au alergat în ciclul de maratoane istorice „Din dragoste pentru România și istoria ei”: Gheorghe Moșion, Mariana Bazavan, Cornel Misca și Costică Ciriteanu.
Startul va fi dat de către primarul orașului Râșnov, domnul Adrian Vestea și va fi precedat de un moment solemn, intonarea imnului național de către solista Domnica Sorescu Voicu, împreună cu toți participanții.
“Ne bucurăm să fim gazda acestui eveniment sportiv inspirațional, ajuns deja în al 5-lea an de organizare. Vom continua să susținem astfel de inițiative frumoase, care ne invită la o viață sănătoasă, trăită prin sport și mișcare în natură!“, afirmă primarul orașului Râșnov, Adrian Vestea.
La final, participanții sunt așteptați la festivitatea de premiere de la Centrul de Pregătire Montană Himalaya, unde maratonul se va încheia cu focul de tabără al maratoniștilor zăpezii.
La competiție vor fi prezenți câștigătorii edițiilor 1 – Florin Simion și edițiilor 2 și 4 – Istvan Szokolszky, la masculin, dar și Livia Szigyarto, câstigătoarea ediției a 4-a, la feminin. La start se vor alinia alergători cu experiență, care au transformat maratonul într-un mod de viață: Victor Ilie – cu peste 200 maratoane alergate, Ioan Moisa, Dănuț Cernat și Liviu Bica – cu peste 100 maratoane alergate, Andrei Gligor – care a parcurs în 2014 toate etapele competiției „1000 km Balkan Charity Challenge”.
Ideea competiției s-a născut dintr-un vis. Un grup format din 3 români, Viorica Gabrian, Daniel Lixandru și Ilie Roșu au alergat în 2011 câte un maraton pe fiecare din cele 6 continente locuite având intenția de a ajunge și pe cel de-al 7-lea, Antarctica. Cu gândul la Maratonul din Antarctica, maratonistul Ilie Roșu împreună cu președintele Clubului Sportiv Eco Alpin, Vasile Dogaru, au reușit să îl împlinească simbolic, organizând Maratonul Zăpezii la Râșnov. Astfel, visul a devenit realitate.
14 români aleargă la Maratonul Los Angeles pentru construirea campusului socio-medical de la Adunații Copăceni HOSPICE Casa Speranței
HOSPICE Casa Speranței participă cu 14 alergători la Maratonul Los Angeles, care va avea loc pe 14 februarie 2016. Team HOSPICE aleargă pentru a strânge fonduri ce vor fi folosite la realizarea unui campus socio-medical destinat copiilor cu boli rare și limitatoare de viață, precum și familiilor acestora, la Adunații Copăceni. Echipa beneficiază de sprijinul Kaufland, un partener pe termen lung al HOSPICE Casa Speranței, care s-a împlicat activ în susținerea serviciilor de îngrijire paliativă oferite copiilor și adulților care suferă de o boală incurabilă.
Este pentru prima dată când o echipă de alergători pentru o cauză caritabilă din România e acceptată ca partener oficial la un maraton din Statele Unite ale Americii.
„Pentru HOSPICE Casa Speranței participarea la Maratonul din Los Angeles este o ocazie foarte importantă, pentru că putem să vorbim unui public generos și avizat despre un proiect frumos din această parte a lumii. Sper că în viitor cât mai multe organizații neguvernamentale din România vor lua parte la astfel de evenimente. Mă bucur și pentru că există șansa de a ‘coagula’ puțin comunitatea românească de peste ocean în jurul unei cauze frumoase”, a declarat Alex Pădureanu, Director Executiv al HOSPICE Casa Speranței.
credit foto fcactivetravel.com
Cei 14 alergători ai HOSPICE la Maratonul din Los Angeles sunt personalități din mediul de afaceri românesc și profesioniști de marcă din companii, cunoscuți pentru susținerea acordată cauzelor umanitare.
Echipa este formată din Adriana Tabac (Head of Brand Advertising, Enel), George Soare (Tribute Salon by George Soare), Andrei Roșu (Președinte Coaching în Alergare), Sorin Preda (Managing Director, Global Vision), Anca Enache (PennyMac, LA), Andrew Le Poidevin (Regional Learning & Development Officer, British Embassy Bucharest), Daniel Osmanovici (Prezentator al Observatorului Antenei 1), Costinela Drăgan (Sustainability & Communications Manager, KMG International), Artur Gurău (CEO Granat), Valeria van Groningen (Președinte Bucharest Running Club), Laura Damian (Director of Finance for Openings Europe, Hilton International), Steven van Groningen (Președinte și CEO al Raiffeisen Bank SA Romania), Alina Georgescu (Sales Director, Ymens) și Tiberiu Căpudean (Corporate Relations Director, HOSPICE Casa Speranței). Mai multe informații pot fi găsite pe team.hospice.ro.
Centrul HOSPICE de la Adunații Copăceni este gândit ca un spațiu în care copiii cu boli rare și limitatoare de viață și familiile lor pot găsi refugiu și alinare, pentru o anumită perioada de timp. Clădirile care există pe domeniul de la Adunații Copăceni au intrat într-un proces de renovare și utilare, iar unele dintre ele au fost deja finalizate.
Este cazul spațiului dedicat taberelor de vară, unde deja grupuri succesive de 20 sau 30 de copii au fost beneficiari ai proiectului. Centrul HOSPICE va include un centru de zi (activitați educativ-terapeutice pentru copii), altul de îngrijire paliativă (12 paturi), un adăpost dedicat familiilor aflate în situații limită (5 apartamente) și un centru educațional (pentru parinți și specialiști în îngrijire paliativă). Domeniul pe care este amenajat campusul a fost donat fundației de familia Florescu în 2012. Investiția totală estimată pentru finalizarea centrului este de 1.384.000 de euro.
HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară, care oferă gratuit servicii specializate de acest tip.
Organizația își desfășoară activitatea în Brașov și București, îngrijind copii și adulți diagnosticați cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.
HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.
Maratonul Zăpezii Isostar – Cum ne echipăm pentru o cursă de iarnă?
Isostar Maratonul Zăpezii e un concurs cu tradiție, iar anul acesta ajunge deja la ediția a V-a. Este prumul maraton clasic pe zăpadă din Europa și se întâmplă pe 27 februarie, la Râșnov. Este o cursă cel puțin interesantă, pentru că traseul combină șoseaua cu drumul forestier, iar priveliștea e de basm: se aleargă în zona istorică și turistică a Râșnovului, alergătorii trec prin Cetatea Medievală Râșnov în traseul lor, se văd Postăvarul, Bucegii și se aleargă prin pădure! 🙂
Frumos, dar ușor complicat cu echipamentul, nu? 🙂 Ce strategie să aplici? Nu te poți echipa doar ca pentru șosea și nici ca și cum ai alerga trail! Așadar, cum ne echipăm pentru o cursă de iarnă?
foto credit dailyburn.com
Strategia aparține fiecăruia, dar iată câteva sfaturi generale, pentru echipamentul sportiv în anotimpul rece + tips-uri specifice, pentru cei cu care ne vom întâlni pe 27 februarie la start! 😀
Am vorbit despre asta cu Ilie Roșu, maratonist veteran, cu 141 de maratoane alergate, din care 131 alergate cu steagul României în mâini! 🙂
Iată-l, deși Ilie e destul de cunoscut în comunitatea noastră de sportivi amatori și profesioniști.
Ilie Rosu, foto credit Semimaraton Gerar
Acum, Ilie face parte și din echipa de organizare a competiției, așa că are câteva informații din interior :D. Să-l ascultăm:
“Traseul de concurs este atipic, avem jumătate asfalt și jumătate drum forestier cu zăpadă. Prima jumătate este asfaltul, apoi intrăm în munte și temperaturile scad. De la kilometrul 15 și până la kilometrul 30 este mai frig. Anul trecut a fost pe această porțiune zăpadă până la brâu”.
Ilie ne recomandă pentru acest traseu pantaloni de alergare lungi și mai groși, iar la alegerea pantofilor de alergare pentru acest concurs participanții să ia în calcul umezeala.
Organizatorii s-au gândit și la asta, așa că la km 15 la dus sau la km 30 la întors (se trece prin același punct) concurenții au posibilitatea să își schimbe încălțările, dacă doresc. “Este punctul de control de la cabana Himalaya și ne-am gândit să venim în sprijinul alergătorilor, mai ales că ne-am uitat pe prognoza meteo și am văzut că o să ningă în ziua concursului. Deci e posibil să fie pe traseu zăpadă nebătătorită.“
Cu cât mai complicat, cu atât mai bine, nu? 😀 Sincer, mereu am preferat competițiile grele sau traversate de factori agravanți :D, cum ar fi ploi torențiale, vânt puternic, (mai puțin faza cu valurile la înot :D), teren accidentat, timpi limită la check point-uri, nămol pe traseu! Really, altfel cum ar arăta povestea ta la bere? Cam așa, probabil: “Hei, și ai alergat maratonul, cum a fost?! Povestește-ne tot!” “Păi, s-a dat startul… și… a fost ok, m-am simțit bine pe primii kilometri, traseul alergabil, soare, păsărele, și apoi am ajuns la finish!“. “Aha. Super.” 😀
În orice caz, oricât de adrenalina junkie am fi fiecare dintre noi, trebuie să ținem cont de niște reguli generale când alergăm la temperaturi scăzute și mai apare și zăpada în peisaj. Ca să ne asigurăm, nu-i așa, supraviețuirea pentru povestea de la bere. 😀
Andrei Roșu, sportiv amator de anduranță, a preluat câteva tips-uri bune pe subiectul ăsta, de pe Running About, iată câteva dintre ele:
- Să te îmbraci în haine subțiri la primul strat, iar materialul să fie de preferat unul care ține transpirația la distanță; cât despre tipul de material, acesta poate fi sintetic, cum ar fi polipropilena sau polyester, dar și lână
- Stratul exterior de haine să fie unul din nailon sau Gore-Tex, pentru protecția împotriva vântului și precipitațiilor, dar și cu rolul de a elimina umezeala, prevenind supraîncălzirea sau răcirea;
- Pentru temperaturile foarte scăzute e nevoie de un strat de mijloc, o bluză de polar;
- O bună parte din căldura corpului se elimină prin extremități – mâini, cap și picioare. Așa că trebuie protejate în timpul alergării: căciulă sau buff, mănuși, șosete groase de alergare.
Am găsit o chestie interesantă într-un articol RunningCompetitor, cum să îți păstrezi un chip luminos și neînghețat :D, la temperaturi scăzute sau în caz de vânt puternic/ninsoare: să te ungi cu cremă de gălbenele! Pe asta nu o știam. Te protejează de frig, ger și vânt, este rezistentă la apă. E de încercat.
Într-un alt articol RunningCompetitor aflăm că trebuie să ne adaptăm încălțările și șosetele la suprafața pe care alergăm. Când e zăpadă sau gheață, e nevoie ca pantoful de alergare să permită mai multă forță și aderență. Obligatoriu, teste înainte de cursă pe teren similar, pentru a observa cum se manifestă ei și cum te simți tu.
(e ok, puteti alege alte culori :D)
foto credit frugalbeautiful.com
Active.com adaugă la listă șosetele de compresie. Presiunea exercitată pe mușchi de șosețelele astea duce la accelerarea fluxului sângelui, iar asta înseamnă căldurică (tocmai am folosit două diminutivuțe într-o singură frază. but why?!). Compresia mai înseamnă, printre altele, și reducerea riscului de crampe musculare dar și recuperare mai bună post efort.
Sigur, e clasica aia cu evită să te îmbraci prea gros. Temperatura corpului începe să crească vertiginos după ce începem alergarea. De aceea, atunci când ne pregătim hainele, să le alegem ca și cum temperatura ar fi mai mare cu 10 grade, cel puțin.
Cam atât, vorbă mai puțină și alergare mai multă! 😀
Spor la antrenamente!
#inspirație. Gimnastul Marian Drăgulescu, multiplu campion mondial : Am spiritul de competiție în sânge!
La 35 de ani, Marian Drăgulescu este cel mai titrat gimnast român, cu opt titluri de campion mondial şi nouă titluri de campion european în palmares, precum și unul dintre sportivii noștri calificați deja la Jocurile Olimpice de la Rio, din august, anul acesta. Drăgulescu a reușit recent calificarea, în noiembrie anul trecut, la Mondialele de Gimnastică de la Glasgow, Marea Britanie, unde a câștigat argintul la sărituri, în condițiile în care venea după o pauză sportivă de 3 ani. (n.r. și-a anunțat retragerea în 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra).
Drăgulescu vânează medalia de aur de la Rio 2016, singura care îi lipsește din palmares. Dacă reușește, o va adăuga celor 3 medalii olimpice deja prezente, una de agint la sol, bronz la sărituri și bronz cu echipa, castigate la Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena.
Am vorbit cu Marian Drăgulescu pe Adrenallina, la rubrica #inspiratie despre motivație, reveniri spectaculoase, performanță în sport și vise mari.
Marian Drăgulescu
Adrenallina: Felicitări pentru revenirea spectaculoasă de la Campionatele Mondiale de Gimnastică de la Glasgow, Marea Britanie, din noiembrie! După 6 ani, ai cucerit o nouă medalie la Mondiale, şi asta după o perioada dificilă pentru tine. O retragere din sport în 2012, 3 ani departe de sportul de performanţă… Cum ai reuşit?
Marian Drăgulescu: Îmi era dor de gimnastică, mi-a prins bine pauza, m-am odihnit. Am reuşit prin muncă, un program şi un obiectiv bine stabilite, determinare, perseverenţă şi motivaţie.
Cum a fost pauza asta pentru tine? Cum ai trăit-o, ce ai făcut?
Am antrenat copiii de la CSA Steaua la gimnastică, am fost şi am făcut selecţie din şcolile şi grădiniţele din apropierea clubului Steaua, și împreună cu colegii mei antrenori Alin Jivan, Adrian Bucur, Cristina Maria şi Fiodor Martea am promovat 2 copii la lotul de olimpic juniori. (n.r. Cristi Anghel si Benjamin Cristea).
Cum te-ai raportat la sport în timpul asta? Şi cum ţi-ai dat seama că încă ai lucruri de făcut în gimnastica mondială?
Nu am făcut mişcare în niciun fel, consideram că am făcut destul sport şi simţeam nevoia să mă relaxez. Am rămas conectat la gimnastică, pe lângă antrenorat am fost şi arbitru la competiţiile interne. Eram la curent cu ce se întâmplă pe plan mondial la gimnastică. Ştiam că încă mai pot face faţă, şi olimpiada era foarte aproape, iar faptul că medalia de aur este singura medalie de la jocurile olimpice care îmi lipseşte din palmares am zis de ce nu! Au fost alături de mine şi m-au sprijinit în decizia pe care am luat-o soţia mea, Corina şi socrul meu, Mihai Alexandru, persoane care iubesc sportul şi marea performanţă.
Din punct de vedere medical mă simţeam mai bine. Am început pregătirea cu un an înainte de prima competiţie, am luat-o uşor, am făcut şi foarte multă fizioterapie şi recuperare medicală, să pot face faţă antrenamentelor. Pe această cale vreau să le mulţumesc persoanelor care m-au ajutat în acest sens: Robert şi Giorgiana Donatelli, Ştefan Movileanu şi Mihai Rascu.
Aur pentru Romania la Campionatele Mondiale de Gimastica Artistica, 2006, Danemarca
10 medalii de aur în cariera ta, argint şi bronz olimpic. Visezi la aur la Rio. Cum merg antrenamentele? Cum arată o zi de pregătire pentru tine în perioada asta?
Visez la medalia de aur la Rio, şi pentru asta mă pregătesc cât pot eu mai bine. Antrenamentele merg bine, mai sunt multe lucruri de pus la punct dar sunt încrezător că voi fi gata când va veni momentul. În momentul de faţă am 11 antrenamente pe săptămâna a câte 2,5 ore fiecare. Suntem în perioada în care încă ne revenim după sărbători, acumulăm forţă, mobilitate şi rezistenţă!
Cum ai ajuns tu la 7 ani în sala de gimnastică? Părinţii te-au dus acolo? De ce tocmai la gimnastică?
Tata era mecanic şi a cunoscut un antrenor foarte bun de Karate de la CSA Steaua. Mama şi tata au făcut sport în copilărie, şi au considerat că sportul este benefic şi aşa am ajuns eu la Karate. Dar nu mi-a plăcut, nu m-am regăsit. Aveam antrenamente numai seară târziu, mă lua somnul, antrenamentele erau foarte stricte, nu aveam voie să zâmbim, să mai schimbăm şi noi o vorba între noi… în fine, nu mi-a plăcut.
Într-o zi, la şcoală a venit un antrenor ( Avarvarei Dumitru ) de gimnastică să facă selecţie, am fost şi eu selectat. Când am intrat în sala de gimnastică a fost dragoste la prima vedere!
Cum a fost pentru tine copilăria? Ai trăit-o foarte legat de sport şi de un program riguros de antrenament?
Până la 14 ani am locuit acasă la părinţii mei, mergeam la şcoală iar după aceea când copiii ieşeau la joacă eu mergeam la antrenament. De la 14 ani am locuit prin cantonamente, împreună cu ceilalţi gimnaşti. Stăteam în cantonament tot timpul anului, mai puţin o săptămâna vara şi o săptămâna iarna de sărbători!
foto arhiva personala
Cum te-a modelat sportul în viaţă? Ce ţi-a dat, ce ţi-a luat?
Mi-a oferit în primul rând un stil de viaţă sănătos, recunoaştere, notorietate şi împlinire. Normal că în sportul de performanţă există şi o uzură a organismului, trebuie să-ţi forţezi limitele întotdeauna pentru a fi cel mai bun. Dar consider că sunt o persoană norocoasă, am avut ocazia să-mi descopăr talentul şi să îl dezvolt la cote maxime.
De unde înflăcărarea asta de a fi cel mai bun? De unde ţi-o iei şi cum ţi-o explici?
Înainte de toate sunt o persoană foarte ambiţioasă, am spiritul de competiţie în sânge, întotdeauna mi-am dorit să fiu cel mai bun. Iar odată cu medaliile au venit recunoaşterea şi beneficiile, iar asta m-a motivat şi mai mult. În prezent, motivaţia mea cea mai mare este palmaresul, îmi trebuie medalia de aur de la Jocurile Olimpice, astfel încât colecţia mea de medalii să fie completă!
Ce face diferenţa între un sportiv foarte bun şi cel mai bun din lume? De ce doar unii dintre cei mai buni ajung şi cei mai buni din lume?
Diferenţa constă în micile detalii cărora unii sportivi nu le dau importantă. Ar mai fi şi viziunea, un dram de noroc şi o strategie în pregătire astfel încât să reuşească să atingă forma maximă exact în perioada competiţiei.
credit foto Romania Libera
Spune-ne un om (sau o situaţie) care te-a marcat profund în drumul tău.
Persoana care m-a ajutat cel mai mult în cariera mea a fost Nicuşor Pascu, deși nu era antrenorul meu, nici măcar la același club nu eram. În 1994 am rămas singurul sportiv la CSS Dinamo din grupa antrenorului Sacerdoteanu Petre, care please dintre noi, și m-am antrenat singur 6 luni. Datorită lui Nicușor Pascu am ajuns la lotul de juniori la Timișoara. Aici ne-am antrenat împreună, am reușit să execut aproape toate elementele din gimnastică sub îndrumarea lui, și ne-am potrivit ca o manușă: eu sportivul curajos care nu zicea nu la nicio provocare, iar el antrenorul care întotdeauna a vrut mai mult, atât de la el cât și de la sportivi. Tot el m-a susținut în promovarea la lotul de seniori.
Am reuşit să trec peste obstacole pe care nu credeam că le voi depăşi vreodată. O situaţie care m-a marcat profund a fost o accidentare într-o competiţie, unde am aterizat în cap la sărituri. Încercam să reiau antrenamentele săptămână de săptămână, dar abia după 6 luni am reuşit să întru în pregătire, iar această încercare a fost doar începutul… dar am reuşit să trec peste toate.
Marian Dragulescu, Jocurile Olimpice, Atena, 2014
Ce calitate preţuieşti cel mai mult la oameni?
Onestitatea şi munca.
Ce îţi doreşti cel mai mult?
Să fiu sănătos, să am familia şi prietenii aproape şi, desigur, medalia de aur la Rio!
Cum vezi viitorul gimnasticii româneşti?
Generaţiile se schimbă, viaţă este grea şi este nevoie de mai mult decât pasiune în sportul de performanţă.
Trebuie susţinuţi şi motivaţi mai mult atât antrenorii cât şi sportivii care aduc medalii pe plan internaţional. Guvernul poate găseşte o soluţie legată de legea sponsorizării, astfel încât companiile să fie co-interesate să investească în sport, marii campioni au nevoie de contracte de publicitate, este un lucru firesc în toată lumea.
Încă mai avem antrenori buni şi copii talentaţi, dar este nevoie de susţinere pe plan naţional din partea Guvernului, pentru un sport cu tradiţie în România, de crearea mai multor săli de gimnastică sau măcar de echiparea celor existente la cel mai înalt nivel. E nevoie de toate acestea pentru că România să aducă în continuare medalii internaţionale.
Programe sportive de intensitate la Daimon, în 2016
Ușor, ușor, începem să ieșim din zona de acumulare și volum și strecurăm în antrenamentele noastre partea de intensitate, pentru a ne pregăti de sezonul competițional și a intra progresiv în formă.
Iată câteva clase de intensitate pe care le putem accesa, din programele wellness Daimon.
TABATA
Antrenamentul tip Tabata implică reprize de efort intense, urmate de pauze extrem de scurte – un fel de intervale. Clasa e indicată pentru consumul de oxigen de după antrenament, aşa numitul „efect după ardere“, asta înseamnă că se arde grăsimea chiar şi după terminarea sesiunii.
foto credit Daimon Wellness
Denumirea asta ciudată provine de la un studiu realizat de profesorul japonez Izumi Tabata, în anul 1996, pe un grup de patinatori de viteză, care s-au antrenat de 4 ori pe săptămână după sistemul său şi au obţinut rezultate echivalente cu ale unui alt grup, care s-a antrenat de 5 ori pe săptămână în condiţii normale. Atleţii care au urmat sistemul Tabata au crescut mult mai mult nivelul de rezistenţă faţă de grupul care s-a antrenat în condiţii normale.
HIT (High Intensity Training)
Programul este, așa cum îi spune și numele, un antrenament intensiv, cu arderi calorice puternice, într-un timp foarte scurt. Exercițiile de intensitate mare și medie, cardio dar și de forță sunt alternate cu pauze scurte de recuperare. Sunt folosite ganterele, BOSU (minge specifică unui anumit tip de antrenament fitness) și propria greutate.
foto credit Daimon Wellness
HIT este o formă de antrenament de forță, popularizată în anii 1970 de către Arthur Jones, un inventator în zona bodybuilding și exerciții de forță – este cel care inventat aparatele de forță Nautilus și exercițiile specifice.
Comparativ cu un antrenament obisnuit, în HIT se ard mult mai multe calorii decât prin alte procedee, calorii care continuă să fie consumate de către organism și în următoarele 24 de ore de la terminarea antrenamentului.
ZUMBA
O formă de intensitate mai soft și mai fun, ZUMBA e un program de fitness inspirat din dansurile latino și creat de către cunoscutul dansator și coregraf columbian, Alberto “Beto” Perez, în anii ’90.
Zumba implică o combinație între elemente ce țin de dans și elemente din sfera aerobicului. Coregrafia Zumba încorporează mișcări de hip-hop, soca, samba, salsa, merengue, reggaeton, mambo, arte marțiale, și chiar bollywood, respectiv dans din buric. 🙂 Sunt incluse și exerciții de squat și streching.
Spinning
La Daimon sunt 10 clase de spinning pe săptămână, 6 antrenori și 30 de bicilete staționare. Câteva dintre beneficiile spinningului, un antrenament cardio, de intensitate sunt consumul ridicat de calorii precum și eliminarea toxinelor din organism și… a stresului.
Lecții înot
Beneficiile înotului sunt multiple, așa cum știm cu toții, iată câteva dintre ele:
- Întărește sistemul imunitar
- Dezvoltă armonios a musculatura și rezistența
- Crește pofta de mâncare, și stimulează astfel cresterea și dezvoltarea copilului
- Ajută la dezvoltarea sistemului osos și a articulațiior
- Îmbunătățește circulația și respirația
În perioada 15-31 ianuarie, Daimon pune la dispozitie 2 pachete de sedinte înot pentru copii, cu antrenor, la prețuri preferențiale:
8 ședințe (valabilitate 1 luna) – 300 lei
30 sedințe (valabilitate 3 luni)- 1000 lei
Lecțiile de înot vor avea loc în piscina interioara ecologică (purificată prin sare).
foto credit Daimon Wellness
Spor la antrenamente! 🙂
SkyRun, cea mai mare competiție de alergare pe scări din țară, în acest weekend!
Cea de-a treia ediție a deja cunoscutului maraton de alergare pe scări, SkyRun, își așteaptă participanții la start sâmbătă, 23 ianuarie, în SkyTower, cea mai înaltă clădire din țară. În competiție s-au înscris peste 800 de participanți, la cele două categorii ale concursului, individual și corporate.
“Ne bucurăm că prin acest eveniment putem nu doar să susținem un stil de viață sănătos și o serie de cauze semnificative la nivelul comunității, ci și să promovăm valori importante, precum implicarea socială, voluntariatul sau filantropia. Interesul mare arătat acestei ediții a SkyRun, dar și celor anterioare, ne arată că ne-am atins scopul și, mai mult de atât, am creat propria comunitate SkyRun, care ne împărtășește valorile. Ne dorim ca această ediție să vină în întâmpinarea asociațiilor beneficiare cu un sprijin real, de care au atâta nevoie și, totodată, să inspire și să propage aceeași atitudine” a declarat Ruxandra Grinzeanu, Director Executiv SkyTower Building.
SkyRun – a 3-a ediție
Startul evenimentului se va da sâmbătă, 23 ianuarie, la ora 11:30, de la parterul SkyTower, iar alergarea se va face până la etajul 34, la o înălțime de 119 metri, după urcarea a 680 trepte. Participanții vor urca cele 34 de etaje o singură dată și vor fi cronometrați cu ajutorul unor cipuri electronice, putând astfel să afle timpul realizat la finalul cursei.
Taxele de participare vor fi direcționate către patru asociații beneficiare în cadrul acestei ediții, astfel că acestea vor primi 24% din taxa de înscriere a persoanelor fizice și 50% din taxa de înscriere a participanților din mediul corporate.
credit foto SkyRun
Participanții au putut alege să doneze către Asociația Mia`s Children, Asociația Mai Mult Verde, HOSPICE Casa Speranței și World Vision România, fiecare participant având opțiunea de a selecta încă de la înscrierea în competiție asociația către care dorește să direcționeze procentele menţionate din taxa de participare.
Inițiativa s-a bucurat de susținere și din spațiul public, astfel că Oana Cuzino, Gianina Corondan, Marius Vintilă, Zoli Toth sau Elena Ionescu (Mandinga) și-au anunțat deja participarea în competiție unde vor susține asociațiile cărora doresc să le ofere sprijinul.
O nouă provocare – ștafetă de 24 ore
Cu fiecare nouă ediție, SkyRun își propune să aducă un element de noutate. Astfel, dacă la ultima ediție SkyRun, încercarea ultramaratonistului Gabriel Solomon de a doborî recordul mondial într-un maraton de 24 de ore de alergare pe scări a ridicat nivelul adrenalinei, această ediție vine și ea cu o surpriză. Astfel, ediția de anul acesta a competiției, introduce și elementul 24 Challenge – o ștafetă de 24 ore, la care vor participa 4 echipe a câte 6 alergători, fiecare reprezentând câte unul din ONG-urile participante. Aceasta se va desfășura în ziua de 24 ianuarie, echipele de ștafetă luând startul la încheierea competiției de masă. La final, echipa care va contoriza cele mai multe urcări va fi desemnată câştigătoare.
Evenimentul este organizat de SkyTower Building și RPHI, alături de smartatletic, având Raiffeisen Bank ca partener principal, Radio 21 ca partener media și Ciuc, Power Bar şi Ambulanţa BGS, parteneri tehnici.
Mai multe detalii despre ce pregătesc organizatorii la această ediție SKYRUN aflați pe site-ul evenimentului: http://smartatletic.ro/skyrun/.
EXCLUSIVE. Mimi Hughes, the only woman who swam the Danube and Europe’s rivers: “The only thing that counts is the next stroke”
Mimi Hughes is a highschool teacher somewhere în Tenessee, America, 59 years old and 4 children, now adults with families. Mimi is also the only woman in the world to have swam, in 2006, when she was 50, the 2.850 kilometers of the Danube River, starting from its source, Black Forrest Mountains (Germany) to Sulina (România), the river mouth to Black Sea.
She achieved this performance together with her daughter, Kelsey, at that time of 19 years old. Kelsey acompanied her in a kayac.
Mimi swimming and Kelsey, her daughter, accompanies her in the kayac; photo credit blog.al.com
But this is not the only of Mimi’s incredible swimming expeditions: the endurance swimmer has swam the distance between North America and Siberia, the almost 5 kilometers of frozen and dangerous waters (because of the currents) of the Bering strait, (when she was 41, in 1997), but also the tributaries of the Danube, Drava river (707 km) & Mura river (480 km), and also Tenessee river (1049 km), located in South East of America, and Ohio River (1,579 km).
We have been talking with Mimi in an exclusive interview, for Adrenallina, and we stepped into a wonderfull story: the swimmer has dedicated all of these epic adventures to a great cause, and that is, most often, the protection of the environment. Mimi has swam but also gathered people to talk to them about the importance of protecting the natural areas and the necessity of some practical measures to limitate pollution and distruction of nature.
Mimi Hughes (Petterson)
photo credit: danubeswimmer.com
“If I wouldn’t have dedicated these endeavours to a bigger cause than myself, I wouldn’t have suceeded”, Mimi said, adding: “To swim rivers is most efficient than me staying home and complain to my kids about the things that bother me in the world”.
The Danube swim took Mimi 90 days, and she swam around 6 to 8 hours a day, in a water that is mostrly poluated, because of the accidental oil spillings and plastic waste thrown irresponsible. You can read the she story of this adventure in the book Mimi wrote, Wider than a Mile, it is available on Amazon.
“Absolutely everybody should be passionate about environment. It’s our life. If you truly care about people, then you’re going to make sure they don’t drink water that’s going to harm them or breathe air that’s going to hurt them“, Mimi stated in 2007 to an Associated Press reporter.
Let’s hear her story:
Dear Mimi, first congratulations for your performance! Please tell us how it all started for you? How did you discover endurance swimming?
When my four children were young, I signed them up to be on a swim team. At the beginning of the swim season, they complained about the cold water. I thought it was only fair for me to swim in the cold water too. At the time, I was already running. Swimming was just a great addition to my running. At the time, I was content swimming 1500 meters. Then my daughter, Tess, started doing very well as a competitive swimmer.
I had to take her 50km away to a larger pool and a better coach. Instead of sitting on a bench watching her swim, I joined the Master’s swim team and swam too. My practice distances grew to five kilometres. I loved the longer distances, and my coach enjoyed giving me sets of 800 meters. In the summer months, I began doing open water swimming at a nearby lake.
The kids all sat in an inflatable kayak, and I’d pull them around the lake. Sometimes I’d pull them to the marina for an ice cream or an order of french fries, and then I’d pull them back. Sometimes, they still go to the lake and let me pull them around while they drink beer and listen to music on their iphones.
I know all of your swims have a cause, you want to increase awareness over the environmental issues. What did you find out swimming all this international rivers, like Danube (2,860 km, Europe ), Tenessee (1049 km, USA), Drava (707 km, Slovenia) Mura (480 km, Austria, Slovenia)? What were your main concerns?
Every one of my major river/ocean swims had a cause. I could not complete such tasks without the belief that I was swimming for something significantly larger than myself. Russia, my first major swim, was for Peace and Healing between countries; the Tennessee, Danube, Drava, and Mura were to inspire more social/environmental responsibility; the Ohio River was for social responsibility in regard to supporting the life skills and academic education of girls/women locally, nationally, and internationally.
Mimi talks about the need to protect the Danube River, at a festival in Serbia, 2013; photo credit wwf.panda.org/
There were a multitude of concerns for all of the swims, and those concerns could change at any given moment depending on the situation. It was imperative to the completion of the swims, and the morale of the support kayaker and me, that we stayed in the present. Thinking about what might happen only serves to eat away at one’s resolve.
What was the toughest experience/part of all? You swim for weeks, every day more than 20 kilometers. How do you manage to do that? Sounds superhuman.
The length and time commitments of the swims make it is difficult to name the “toughest” part—the challenges were varied and frequently changed. When it was too cold, we struggled with hypothermia. When it was too hot, heat exhaustion was an issue. Hail, thunderstorms, rain and flooding added to the list of weather challenges. Obtaining drinking water and healthful food (we are vegetarians) was not always an easy. Sometimes we had no idea where we were going to sleep at the end of a day. When the day’s kilometres were completed, we looked for places along the river to camp. Thankfully, people—regardless of nationality, race, religion, or gender—came to the river to help and made the success of my swims possible.
The toughest part of my swim is not just what happens during the swim but also AFTER the swim. The swims are too intense and overwhelming, that there is no time to really reflect. In addition, it is all about “moving forward”. Allowing myself the time to think about anything more than the next minute, stroke, or water intake could be devastating to my resolve. My only concern or worry must be limited only to the present. It is all that matters—the next stroke.
When the swim is over and I return home, that is when the reflection begins. In addition to reflecting—sometimes on things I don’t want to remember—there is the physical and mental exhaustion to overcome. Reuniting with friends and acquaintances is difficult because the swim changes me.
The Danube was an incredible experience. I think about the people that came to the river to help and those that help from afar every day of my life.
You teamed up for all of your adventures with your daughter, Kelsey, who guided you throughout your quests, in a kayac. How did this work? I know Kelsey has a sports career background, isn’t it?
My friends, Kathy Cohen (nurse practitioner) and Pam Dean (a teacher) were my team for the swim to Russia and the Tennessee River. Kelsey was still in high school when I swam the Tennessee River but did crew me for a few days towards the end of it. She was a great crew person. That’s why she was my choice for the Danube. She was still young, 19, when she crewed me on the Danube and was terribly overwhelmed by the whole experience. She still reflects on the experience as extremely difficult and challenging but will say without hesitation that she would do it all over again.
credit foto experimentinflight.blogspot.com
Kelsey began swimming and running when she was five. She started soccer when she was eight and has not stopped. She helped to start a women’s soccer (football) league in Huntsville, Alabama and often coaches for American Youth Soccer Organization (AYSO). She rarely swims but still runs 5km races for fun. She also enjoys white water kayaking.
How did you connect to each other during your swims?
Kelsey had an extremely difficult job. She was my eyes down the Danube. Where she led me, I followed. Swimming a straight line is something I cannot do! We learned how to function as one. She made hand movements alongside of the kayak to let me know when there was danger ahead or when to stop. Every hour or two she stopped me and passed water and food to me. Without her, I doubt I could have made it. We were a team. Not always a happy team but a team. I am proud and love all four of my children, but Kelsey and I have had an experience that no other mother/daughter in the world has experienced.
Mimi’s tattoo, the the simbol of recycling, it’s a gift from one of her daughters
photo credit blog.al.com
How did these expeditions change your life?
How did my expeditions change my life? The swims changed my life in many ways, but the most significant change came from my interactions with the people along the rivers and beyond that helped with the success of the swims. I learned what most people (unfortunately) never learn. As a people, we basically all want the same thing—a peaceful, healthy planet in which to live and love. It is when we view each other through race, religion, nationality, social class, or gender do we find reason to hate, brutalize, and support war. Individuals never benefit from that mentality, only governments, religious leaders, and the extraordinarily wealthy do. I strive to consider everyone by their character and compassion for life—not their religion, nationality, social class, etc.
One of my most prized possessions has no monetary value. It is a flower a man sent me from Russia along with a wish for a successful swim. I know nothing about the man other than he is a Russian who did a swim with an amazing Russian woman, Natasha, who was a tremendous help with my swim to Russia. The gift of the flower, in my world, symbolizes the compassion we are all capable of sharing with each other as a people, as human beings. We must remember that first and foremost, we are human beings.
Mimi and her daughter, Kelsey, in one of the stops along the Danube expedition; photo credit www.kpbs.org
Two women, one river. The cover of the book Mimi wrote about the incredible expedition of swimming the Danube
- At 59 years old, Mimi continues to swim and run in ultramarathons, and, foremost, to inspire people all over the world, no matter the race, sex, religious views…
