*
Când am ajuns aici, când ne apropiam, de fapt, era o noapte cu lună și din mașina tăcută și încălzită priveam în jur. Copilul adormise la el în scaun, iar noi, părinții, nu puteam decât să privim întinderea nesfârșită de zăpadă, luminată de lună, un drum pierdut, singuratic, străbătut doar de zgomotul de motor.
Nu puteam să spunem nimic, eram absorbiți. Nu mai văzusem zăpadă noaptea sau chiar prea multă zăpadă în general de nici nu mai știu când. Cum de Sărbători nu am călătorit și am stat cuminți acasă, la București, să simt în cele din urmă iarna, cu toate ale ei, îmi părea un dar prețios. Dar cel mai mult venisem aici pentru ea. În probabil ultimele zile de iarnă veritabilă.
Am ajuns târziu la căsuța noastră de weekend, în miez de noapte. Pastel Chalet ne-a așteptat cu căldurică și un pat moale, cu munți la geam, în depărtare. Nu mai fusesem niciodată aici, în Vama Buzăului, la 50 de km de Brașov și 15 minute de Întorsura Buzăului, în rezervația naturală Munții Ciucaș. Liniștea asta de aici era tot ce îmi doream. Am descoperit că atunci când aleg un loc departe de casă trebuie să simt vibe-ul ăla de liniște și izolare pentru că zgomotul în București este omniprezent. Vreau să uit de el. Când am coborât din mașină am știut că am ajuns unde trebuie.
**
Am adormit – undeva pe la 4 dimineața, căci a durat ceva până copilul s-a obișnuit cu noul loc 😀 – si cred că am visat prima dată cappuccino de a doua zi. Gras, cu lapte, cu spuma aceea pufoasă și ușoară, promisiunea pentru o nouă zi. Când devii părinte, momentul ăsta de liniște al dimineții, tu cu tine, cu cafeaua sau cappuccino în față, capătă valențele unei meditații budhiste. Dacă ești părinte înțelegi perfect ce spun aici :). Iar eu l-am primit pe însuși Dalai Lama lângă mine la masă, pentru că dimineața la Pastel Chalet m-a primit cu un răsărit de soare minunat, o lumina caldă și totusi încă rece, revărsată peste întinderea de nea sclipitoare. Am drăgălit unul din câinii pensiunii, un ciobănesc imens și foarte prietenos, și, cu obrajii reci de la dimineața înghetată, am îmbrățișat o cană aburindă cu cappuccino, lângă prietenul Dalai Lama, care rostea ceva zen în legea lui. N-am vrut să îl deranjez, mai ales că nu aveam nici eu chef de conversație. Voiam doar să fiu. În acel moment. Fără gânduri, fără planuri. Fără zumzetul din capul meu din fiecare zi.
***
Când mi s-a trezit zvârluga ritmul zilei s-a schimbat. Urma să ajungă în fața pensiunii chiar o căruță cu cai, cu care să plecăm – noi, familiile cu copii din pensiune – la un drum spre întinderea de zăpadă. I-am povestit că asta vom face, o plimbare cu căruța, astfel că de când s-a trezit a spus în continuu, cu accentul ei inconfundabil, prin care cuvintele capătă o melodie doar de ea cântată: caaaaaaaai, caaaaaaaai. 🙂
S-a și urcat pe cal, apoi pe lavița din căruță, lângă noi. Am realizat că nu am mai călătorit cu o căruță din copilărie… Și mi-am amintit bucuria asta simplă, trăită de mine în copilăria de la țară în fiecare zi, ca mâncatul de mămăligă la fiecare masă, devenită o activitate exotică în programe de turism. Și bine că există. Fără bunici la țară, ea nu ar fi trăit fericirea asta nici acum.
Am luat la noi în căruță o sanie, cu care ne-am întors pe drum înapoi. Nicio șansă să reziste într-un loc timp de jumătate de oră (este, totusi, fiica-mea :D), așa că le-am urat drum bun celor din căruță, care au plecat mai departe spre un săniuș îndepărtat, cu ceai cald și vin pentru părinți. Noi am coborât din căruță și ne-am trezit în mijlocul unei feerii albe, cu un pârâu vesel înghețat pe jumătate, pe dreapta, înconjurați de brazi încărcați și un drum de țară devenit derdelușul nostru personal. Într-o liniște maiestuoasă, spartă doar de râsul ei cristalin de copil.
După o masă caldă și îndestulată la gazdele noastre, toată lumea a capitulat într-un somn adânc. Ne-am trezit și am aterizat într-un atelier creativ pentru copii și părinți: cu desenat și pictat, cu jocuri de lego, cu modelat lut și plastilină făcută în casă, acolo, pe loc, sub ochii noștri, cu zeci de acuarele și pensule și creioane colorate și jucării. În liniștea și lumina după-amiezii, în tihna sfârșitului de săptămâna, la adăpost și căldură, cu zăpadă în geam, fără așteptări, fără deadlines, fără tensiune. Privindu-i pe copii cum experimentează, cum se mânjesc cu culorile, cum se joacă. Totul firesc și armonios.
****
Și așa ajungem la gazde. Pentru că ele au gândit acest program de weekend pentru familii. Cea care a condus atelierul creativ este… însăși ownerul pensiunii. Enisa. Care are un dar aparte de a vorbi pe limba copiilor și a-i atrage în povești fantastice cu legende ale locului. Când nu face asta, o găsești… cam peste tot: inclusiv la recepție. Chiar și la 1 noaptea, când ajungi la Pastel Chalet. Tot ea ne-a fost ghid a doua zi, când am vizitat rezervația de zimbri Valea Zimbrilor, din Vama Buzăului.
Implicarea lor, a Enisei și Bogdan, soțul ei – care ziua este și el peste tot, de la instalația electrică sau reconstrucție prin vreun colț al domeniului, până la servit masa oaspeților! – se simte în locul ăsta și face minuni. Sunt tineri, muncesc de dimineață până noaptea și fac asta cu zâmbetul pe buze mereu, Pastel Chalet este investiția lor financiară, emoțională, de efort, de creație. Tot ce este aici și ce se petrece poartă amprenta lor. Pentru că au știut să simtă locul și să integreze tot ce are autentic acest cătun izolat de la intrarea în munți: pădurea și potecile ei, viața simplă a oamenilor care încă merg din loc în loc cu căruțe trase de cai, merindele lor încă neatinse de e-uri, de la brânză la ouă la dulcețuri.
Au fost două zile minunate pentru noi, într-un loc așa cum visam, pentru noi și bebelina, în ultimele zile din ceea ce a devenit, iată, în vremea noastră, ceva exotic: iarna. Aici s-a plimbat pentru prima dată fetița noastră cu căruța trasă cu cai. Cu sania. Aici am fost fericiți.
Cea de-a treia ediție a festivalului Winterfest a pregătit anul acesta o serie de surprize pentru iubitorii de sporturi de iarnă. În perioada 13-16 februarie 2020, Stațiunea Parâng din Petroșani va deveni terenul de întâlnire a unor activități sportive diverse, menite să aducă zâmbete pe buzele tuturor participanților.
Se va putea participa la cursuri de ski și snowboard desfășurate în două zile ale festivalului, la concursuri de ski și snowboard slalom destinate atât începătorilor, cât și celor avansați, concursuri de sărituri la trambulină prin foc ski/snowboard/bicicletă, concursuri de sărituri pe apă ski/snowboard sau concursuri de volei în zăpadă.
Pentru a achiziționa bilete la festival și pentru mai multe detalii despre acesta puteți accesa: www.winterfestromania.ro
Cupa Winterfest Parâng
Cupa Winterfest Parâng este un concurs care se adresează iubitorilor de ski și snowboard. Competiția se va desfășura pe pârtia Europarâng și va consta într-un concurs de ski în paralel și un concurs de snowboard în paralel. De asemnea, participanții vor avea posibilitatea să se înscrie la una din categoriile: Amatori sau Profesioniști, în funcție de nivelul de pregătire pe care îl au.
Pedalează pe zăpadă
Pe 15 februarie, iubitorii de sporturi de iarnă vor putea paticipa la Pedalează pe zăpadă,care este un concurs de cross country, care se va desfășura pe drum forestier și va presupune un traseul cu o lungime de o lungime de aproximativ 5 km prin zăpadă. Categoriile la care se vor putea înscrie cei care doresc să participe sunt copii (12-18 ani), adulți (18-29 ani) sau adulți (+30 de ani).
Despre Winterfest
Festivalul Winterfest este unul dintre cele mai complexe festivaluri de iarnă din România, realizat de români pentru români, de iubitori de munte pentru iubitori de munte.
Acest festival aduce împreună muzică potrivită pentru munte (Folk, Rock), muzică de festival (Electronică, Trap, House, Hip-Hop), cursuri de ski/snowboarding pentru începători și avansați, concursuri de ski/snowboard și, bineînțeles, un plăcut AprésSki.
Astfel, Winterfest oferă o gamă complexă de oportunități pe care participanții o pot accesa, fie că sunt împătimiți ai sporturilor de iarnă, începători sau, pur și simplu, iubitori de festivaluri.
Scopul conceptului Winterfest este de a dezvolta și crește acest gen de festival în România, de a oferi publicului o gama complexă și diversă de activități de iarnă potrivite tuturor nivelelor de pregătire și preferințe. Totodată se urmărește și promovarea și dezvoltarea stațiunilor montane din România și încurajarea turismul montan românesc.
Parteneri:
Sponsori:
Începând de ieri, 6 ianuarie, exclusiv în magazinele Kaufland este disponibilă prima linie de haine 100% sustenabile din România, realizată din PET-uri reciclate și deșeuri din material plastic, plase de pescuit sau din bumbac organic certificat GOTS.
Linia face parte din gama Newcential cuprinde articole sportive pentru bărbați și femei și este prima colecție marcă proprie Kaufland prin care compania face încă un pas în implementarea strategiei ReSet Plastic.
Disponibilă exclusiv în magazinele Kaufland, gama oferă un outfit sportiv complet, prietenos cu mediul. Îmbrăcămintea sport din poliester reciclat este de calitate și are aceleași caracteristici funcționale precum cea obișnuită. Poliesterul este certificat Global Recycle Standard (GRS).
În fabricarea hainelor sunt folosite între 10 (pentru un tricou) și 15-20 de PET-uri reciclate (pentru colanți). Ele sunt colectate din oceane, curățate, tocate, topite și apoi trase pe fir.
Chiar și ambalajul este sustenabil, pentru confecționarea lui fiind utilizată hârtie reciclată și o cantitate redusă de cerneală.
Gama conține tricouri, jachete, pantaloni scurți, colanți, bustiere și pantofi sport, disponibile în culorile kaki, roz, până la negru, culori obținute din vopsele naturale.
La începutul lunii ianuarie, clienții magazinelor Kaufland vor găsi promoții speciale pentru aceste produse.
Conform datelor publicate de Parlamentul European, până în 2050, oceanele ar putea conține mai multe materiale din plastic decât pești. Obiectele din plastic din oceane reprezintă 70% din deșeurile marine.[1] În acest sens, colectarea și reciclarea lor este imperios necesară.
„Noua colecție pe care o lansăm astăzi nu vine doar cu articole sportive care ajută corpul să respire după antrenamentele intensive de la sală, ci aduce o inovație în domeniul sustenabilității, o zonă în care investim constant. În plus, ne-am propus ca în următorii ani să producem din fibre sintetice obținute prin reciclare 10% dintre articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte”, a declarat Valer Hancaș, Director Corporate Affairs şi Comunicare la Kaufland România.
Drumul producției inovatoare: de la PET la tricou
Pentru realizarea unui tricou sport din poliester reciclat, de exemplu, sunt necesare circa 10 PET-uri, iar în cadrul procesului de producție, toate articolele sunt confecționate pe baza unui mecanism complex.
Mulțumită acestui procedeu, cantitatea de energie utilizată și emisiile de CO2 produse sunt reduse cu 50%. Mai mult decât atât, prin reciclarea PET-urilor și deșeurilor din material plastic se stopează total folosirea petrolului brut în confecționare, iar după purtare toate hainele pot reintra în ciclul de reciclare, ceea ce asigură continuitate activității sustenabile.
Lansarea noii game este parte din strategia la nivel de grup, REset Plastic, care abordează integral problematica plasticului. În cadrul secțiunii REduce, grupul are ca scop economisirea plasticului în procesele interne. De asemenea, REdesign are sarcina de a concepe ambalaje reciclabile cu conținut redus de plastic. La secțiunea Recycle, grupul Schwarz dezvoltă sisteme de colectare, sortare și reciclare, pentru a închide circuitele de deșeuri ce pot fi valorificate. REmove se ocupă cu opțiunile de înlăturare a plasticului din mediul înconjurător, iar la secțiunea REsearch, grupul investește în cercetare și dezvoltare pentru a găsi soluții viabile pentru evitarea utilizării plasticului.
Prin lansarea noii game de îmbrăcăminte sustenabilă, Kaufland se alătură și campaniei Detox 2020, dezvoltată de organizația Greenpeace la nivel mondial pentru a reduce cantitatea de plastic din ambalaje și a accelera conversia la bumbacul organic certificat GOTS.
[1] Conform infograficelor Parlamentului European privind deșeurile din oceane și inițiativele UE în această direcție
Fitness Scandinavia, una dintre cele mai mari școli de Fitness din România, organizează în perioada 30 noiembrie- 01 decembrie 2019 Yoga Festival România, a treia ediție a festivalului dedicat practicii yoga în România.
La eveniment vor participa peste 40 de yoga teachers din România și din străinătate, care vor susține clase de Yoga, Tai Chi, descoperirea sinelui, dar și workshop-uri de terapie prin sunet și Nirvana, toate menite să te elibereze de stres, să îmbunătățească postura, să crească vitalitatea și nivelul energiei din corp.
Printre cele mai așteptate clase din cadrul Yoga Festival: Cosmic Bliss Journey, Power Yoga, Himalayan Hatha Yoga, Ballet Yoga, Postural Yoga, Free your Inner Voice, Budokon Yoga, Kundalini Yoga sau Vinyasa Flow.
Informatii suplimentare si la pagina de Facebook a festivalului: Yoga Festival Romania
Editia 2018:
Beko Kaygee din Anglia este presenter internațional, creatorul a nenumărate programe, precum Yoga Vibes™, Capoeira Fitness (UK), Tribal Yoga, Bollywood Groove, Dynamic Chi Yoga, Tribal Jam, ‘Bend it With Beko’ și ‘Blade’ (antrenamentul inspirat de filmul “Blade”), toate acestea dezvoltându-se o dată cu a sa carieră că și director al programului F3 Fitness, fondator al Academiei F3 Tai Chi & Chi Kung și în prezent punând bazele școlii de yoga F3.
Beko Kaygee va susține în cadrul Yoga Festival România un Yoga Workshop, Budokon Yoga – o clasă de neuitat dedicată celor cărora le place fitness-ul, yoga, artele marțiale, calisthenics sau tehnologia miscatii, dar și Yogic Dance, o clasa care dezvoltă conștiința asupra corpului prin dans.
Yogi Ashokananda este un profesor autentic de yoga din India, expert și pionier ca practicant, maestru în yoga și meditație și speaker în subiecte umanitare și filosofie spirituală.
Yogi practică yoga din copilărie, bunicul său fiind fost primul său profesor. De-a lungul anilor, Yogi Ashokananda a avut șansă să își dezvolte învățăturile, experiența și educația de yoga sub unii dintre marii maeștri și siddhas indieni din zone foarte retrase ale Indiei.
El a predat învățăturile Școlii de Yoga din Bihar în Ashramul Sivananda, Hatha Yoga și meditația la Ashramul Shri Ved Niketan, Rishikesh și în Ashramul Yogamaya din Vrindavan. Acum, Yogi predă propriile discipline profunde care își au rădăcinile în vechea tradiție indiană sacră̆.
Filosofia și metodele practice ale lui Yogi Ashokananda combină̆ ață̂t misterul, că̂t și accesibilitatea și evocă̆ un misticism rar și preț̦ios, dar, în acelaș̦i timp, care este relevant în societatea modernă și se poate adapta cu ușurință vieților noastre cotidiene.
Julie Wu și-a început călătoria profesională în domeniul cercetării, investigând mecanismele diferitelor forme de diabet și cancer în mediul de laborator. Văzând sănătatea că pe o acțiune mult mai holistică, viața ei a luat o întorsătură abruptă și a devenit specialist în acupunctură, educate în studiul celor cinci elemente clasice. Iubește practica yoga și a simțit o pasiune deosebită pentru zona de anatomie și mișcare, predând acum workshopuri miofasciale la nivel național și internațional. Julie ne va delecta cu câteva clase de trigger point folosind accesorii inedite și eliberând din tensiunile fizice la nivel profund.
Nieke Franken din Israel, Rajesh Kumar din India, Pantelis Nikolaidis din Grecia, Avisek Majumdar din India, Karma Dondupp din India, Liora Zytcer din Israel, Denis Dochioiu, Andreea Pautov, Ana Popescu, Veronica Alexe și Ana Werczberger din România, toți susțin practicile de Yoga și vor fi prezenți cu clase speciale în cadrul Yoga Festival România, ce va avea loc în perioada 30 nov- 01 decembrie 2019.
„Toți iubitorii de yoga, ai sportului și ai unui stil de viață sănătos sunt așteptați la Yoga Festival să descopere yoga, ca practică fizică, dar și ca modalitate de relaxare, de eliberare de stres, energizare și meditație. Clasele din cadrul Yoga Festival sunt destinate atât începătorilor, deoarece ne dorim să oferim o alternativă la variantele clasice de mișcare, dar și celor avansați, care vor putea experimenta tehnici noi și vor practica yoga alături de profesori recunoscuți la nivel național și internațional. Așadar, va așteptăm la Yoga Festival România!” declară Richmond Bachia, Fondator Fitness Scandinavia.
Festivalul are loc la Ramada Plaza, de pe Bd. Poligrafiei 3-5 din București, iar biletele sunt disponibile pe www.fitness-scandinavia.ro.
Peste 100 de top investitori, furnizori, personalități și influenceri din România și din străinătate se reunesc anual la Termalia, un eveniment dedicat industriei spa și turism medical din România.
Ediția 2019, a 3-a, organizată de Rouge Media, va avea loc pe 22 noiembrie, la Stejarii Country Club, București.
Va fi o zi specială dedicată industriei răsfățului și stării de bine, un eveniment luxury și interactiv, care îi reunește pe antreprenorii și managerii de spahoteluri, de centre spa, retreat-uri și clinici medicale. O zi în care se dezbat subiecte de business alături de top speakeri și invitați.
Linkul de înregistrare al evenimentului pentru cine dorește să participe este https://termalia.ro/înregistrare/
Speakerii evenimentului: https://termalia.ro/whos-who/
Din agendă:
Transformarea digitală în industria răsfățului
Puterea feedback-ului și a recomandării. Între ok, good și wow. Customer journey (seminar interactiv)
Cine sunt noii creatori de conținut? Arhitectură și design spa și medspa
Turismul medical – încă la scară mică, dar cu profit mare
Cum îți protejezi investiția și îți sporești profitul?
Chef SPA food challenge
Ce înseamnă consultanță pentru centre de wellness, SPA și medspa, dezvoltarea de concepte unice pentru proiecte de afaceri distincte, inovatoare și eficiente, durabile și profitabile.
Networking is Power – sesiune interactivă
Szénási Zoltán și Katona Alpár au înotat în 5 lacuri din România și au strâns 43.566 lei pentru copiii şi adolescenţii diagnosticați cu boli oncologice, diabet sau alte boli autoimune din taberele terapeutice Yuppi.
Szénási Zoltán împreună cu Katona Alpár au decis la începutul anului 2019 să participe pentru a patra oară la strângerea de fonduri pentru Yuppi Camp.
Prin campania Yuppi Lake Challenge, ei și-au propus traversarea înot a 7 lacuri din România. Băieții au reușit de-a lungul verii să traverseze 3 lacuri din județul Cluj – Lacul Tarnița, Beliș și Drăgan, Lacul Colibița (județul Bistrița-Năsăud) și Zetea (parțial, din județul Harghita), respectiv să se antreneze de 7 ori în Tarnița.
Astfel au strâns suma de 43.566 de lei, din care 7.031 de lei din partea persoanelor fizice și 36.535 venite din partea companiilor și organizațiilor precum iQuest, Betfair, Fundația Bethlen Gábor Alapítvány, Germina Agribusiness, NTT DATA, Halcyon Mobile, Nexxon și Flower Solutions. SportGuru i-a echipat cu neoprene.
„A fost o aventură superbă! Ne-am întrecut pe noi înșine și ne-am dovedit în primul rând nouă că în ciuda temerilor putem să înotăm 5-6 ore încontinuu. Acum, uitându-ne înapoi, până la urmă nici nu ni se mai pare așa de greu.” a mărturisit Szénási Zoltán în ultimul video trimis echipei de organizare. Puteți viziona filmulețul cu mărturisiile celor doi prieteni, accesând link-ul de mai jos.
https://www.facebook.com/watch/?v=945662199141250
În cazul în care oricine vrea să contribuie în continuare la organizarea taberelor gratuite pentru copii și adolescenți diagnosticați cu boli oncologice, diabet sau alte boli autoimune din taberele terapeutice Yuppi, link-ul pentru donații rămâne deschis în continuare:
Conform studiului „Percepția românilor despre un viitor «verde» ”, inițiat de Grupul CEZ în România, 96,78% dintre respondenți declară că sunt deschiși să facă o schimbare în obiceiurile de consum sau de cumparare a unor produse pentru a-și reduce impactul asupra mediului.
Peste jumatate dintre aceștia (62,72%) încearcă să aibă un impact pozitiv asupra mediului prin acțiunile lor de zi cu zi, iar dintre românii care sunt responsabili față de mediu, 7 din 10 au grijă să nu arunce gunoaie în spații nepermise, 6 din 10 reciclează selectiv gunoiul, iar peste 2 din 10 încearcă să reducă consumul de apă și energie.
Pentru această generație verde, interesată de protejarea mediului înconjurător, CEZ Vânzare a lansat pe 15 august CEZ Verde, un produs de energie 100% regenerabilă. Destinat atât clienților rezidențiali, cât și companiilor, acesta a debutat cu un îndemn pentru un mediu mai puțin poluat, acela de a #SchimbaPeVerde, dar și cu o ofertă specială, care să stimuleze consumatorii români: primii 100 de clienți care contractează online produsul primesc gratuit energia în prima lună de contract.
În mai puțin de o lună de la lansarea produsului CEZ Verde, 720 de clienți rezidențiali și 30 de companii au optat pentru înlocuirea contractului de furnizare a energiei electrice din surse convenționale cu cel care garantează furnizarea de energie verde. Acești clienți sunt atât persoane fizice, cât și persoane juridice, companii sustenabile, interesate de reducerea impactului business-ului lor asupra mediului.
Încurajați de acest trend, Școala Gimnazială Mușătești a trecut pe energie verde, pentru a oferi copiilor un exemplu de grijă pentru mediu și de a-i educa în același spirit. Acest proiect special a fost primul pas făcut de CEZ Vânzare în #SchimbareaPeVerde: instalarea și inaugurarea unui sistem de panouri fotovoltaice pe acoperișul școlii. Implementarea proiectului aici s-a realizat în urma unui concurs între 12 biblioteci (Aninoasa, Merișani, Mușătești, Vlădești, Bărbătești, Tetoiu, Țicleni, Turburea, Vladimir, Pietrari, Tomșani, Bradu), biblioteci din regiunea Olteniei (județele Argeș, Gorj și Vâlcea), elevii ghidați de bibliotecarii locali și de conducerea școlilor au trimis un set de cerințe tehnice și și-au susținut motivația de a #SchimbaPeVerde. În etapa finală, patru școli au transmis un filmuleț care promovează energia regenerabilă.
Investiția a fost realizată la inițiativa și cu finanțarea companiei CEZ Vânzare, cu facilitarea Fundației Progress, în parteneriat cu Primăria Mușătești, Biblioteca Publică Mușătești și Edusa Green Energy.
Proiectul reprezintă o alternativă ecologică pentru producerea energiei electrice, la o capacitate de 15 kWh, cu mai multe avantaje: reducerea costurilor la factura de energie electriă, fiabilitatea panourilor solare, protejarea mediului înconjurător prin reducerea gradului de poluare la zero și promovarea energiei inepuizabile. Mai multe detalii puteți afla urmărind filmul proiectului, aici.
“Producem energie regenerabilă și lucrăm la construirea unor comunități prietenoase cu mediul – acesta este angajamentul pe care ni l-am asumat ca parteneri pe termen lung. Pentru o schimbare majoră, este nevoie însă ca fiecare dintre noi, cei care facem parte din această generație atentă la viitor, să «schimbăm pe verde»”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.
Demersul de promovare a energiei verzi a început odată cu parteneriatul Neversea de anul acesta, unde spațiul de activare CEZ a fost prima zonă 100% verde din cadrul festivalului, alimentată cu energie nepoluantă din cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, deținut de Grupul CEZ în România.
Conform declarației Corneliei Szabo, Președintele Directoratului CEZ Vânzare, “compania va continua acțiunile de promovare a unui viitor sustenabil și îi va încuraja pe cei deschiși să se implice în protejarea planetei să transmită această inițiativă și celor din jurul lor, să îi inspire să devină un exemplu în acest sens”.
Una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism din Sud-Estul Europei, Turul României, are loc în perioada 11-15 septembrie 2019;
Țara noastră are o lungă tradiție în ciclism, fiind a șasea din lume care a găzduit un tur național, în 1934. „Mica Buclă” este inclusă în calendarul competițional al Uniunii Cicliste Internaționale, care anul acesta a promovat competiția la categoria 2.1.
La ediția din 2019 a Turului României vor fi prezente 20 de echipe, dintre care 6 naționale și 14 continentale: Team Novak, Echipa Națională a României, Lokosphinx (Rusia), VosterATS Team (Polonia), Giotti Palomar Victoria (România), LKT Team Brandenburg (Germania), Vivo Massi (Paraguay), Kyiv Capital (Ucraina), Echipa Națională a Slovaciei, CCC Development Team (Polonia), Elkov Author (Cehia), Team Hurom (Polonia), Friuli Cycling Team (Italia), Team Illuminate (SUA), Monkey Town (Olanda), Echipa Națională a Rusiei, Echipa Națională din Belarus, Echipa Națională a Estoniei, Pannon Cycling Team (Ungaria), precum și Vino Astana Motors (Kazakhstan).
Aproximativ 140 de cicliști se vor lupta pentru tricoul galben, în cadrul a 5 etape, printre care și Serghei Țvetcov, câștigătorul ediției din 2018 a Turului României, care a concurat pentru Echipa Națională a României. Sportivul va concura și anul acesta pentru a-și apăra titlul.
Turul României 2019 începe la Cluj-Napoca
Ceremonia de deschidere oficială a Turului României va avea loc pe 10 septembrie, la Cluj-Napoca, începând cu ora 19:15, în parcarea Cluj Arena, fiind deschisă publicului. Tot în preambulul primei etape a Turului României, pe 10 septembrie, la Cluj-Napoca vor avea loc, o serie de evenimente conexe competiției sportive, destinate pasionaților de bicicletă și copiilor. Bike Show cuprinde o serie de ateliere pe bicicletă, curse de sprinturi, speed race, acrobații, outdoor cycling și ateliere de siguranța biciclistului pentru copii. La cursa copiilor sunt invitați să ia parte, în aceeași zi, micii cicliști cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani. Evenimentele au loc în zona pietonală Cluj Arena, pe 10 septembrie, între 15:00 și 21:00.
Bike Show și Cursa Copiilor vor avea loc și la Târgoviște, pe 13 septembrie, adiacent celei de-a treia etape a Turului României, între orele 15:00-21:00, la Complexul Natație, dar și la București, pe 15 septembrie, adiacent etapei finale a Turului României, între orele 10:00-16:00, în alveola Kiseleff, din Piața Victoriei.
Un alt eveniment conex Turului României este King of the Mountain, concurs de cățărare pe off-road. Cursa are loc pe 14 septembrie, adiacent celei de-a patra etape a Turului României, și ia startul la ora 12:00, la Telegondola Sinaia, având ca punct de finish Cabana Piatra Arsă, la o altitudine de 1920 metri. Cățărarea pe șoseaua TransBucegi are o lungime de 17 kilometri și 1000 de metri diferență de nivel.
Programul competițional al Turului României 2019
Traseu: Cluj-Napoca – DN1C- Vălcele-Apahida – Sighișoara
Start festiv: 10:45 – Cluj-Napoca, Parcarea Cluj-Arena
Traseu: Brașov – DN 11 – Focșani
Start festiv: 10:45 – Brașov, Auchan Coresi Shopping Resort
Traseu: Buzău – E 85 – Târgoviște
Start festiv: 12:45 – Buzău, Piața Daciei
Traseu: Ploiești – RAR Prahova – DN 72/DJ156 – Piatra Arsă
Start festiv: 11:50 – Ploiești, Auchan
Traseu: Piața Victoriei – Șoseaua Kisseleff – Piața Arcul de Triumf – Bulevardul Regele Mihai I – Piața Presei Libere (18 ture)
Start festiv: 12:00 – Șoseaua Kiseleff, Piața Victoriei
Proiect de promovare a potențialului turistic al țării
Mai mult decât o competiție sportivă, Turul României reprezintă un proiect de promovare a bicicletei și stilului de viață sănătos în rândul populației, precum și de promovare a frumuseților României la nivel mondial, prin parteneriatul cu Auchan Retail România.
„Turul României ia startul, anul acesta, cu un obiectiv pe cât de ambițios, pe atât de frumos. Vrem să îi facem pe români să iubească ciclismul și bicicleta, să construim o cultură a bicicletei, precum și să le arătăm și cât de frumoasă este țara, văzută pe două roți. Rezultatele unui studiu pe care l-am realizat în preambulul competiției cicliste cu cea mai mare tradiție în România ne bucură, pentru că arată că suntem pe drumul cel bun. Românilor le place să meargă pe bicicletă, fie pentru că se simt liberi, fie pentru că doresc să aibă un stil de viață sănătos și să se bucure de natură astfel. Îi invităm să participe la Recensământul Bicicletelor, vrem să aflăm câți suntem pe două roți în țară, și să fie alături de Turul României”, a declarat Eduard Novak, Președintele Federației Naționale de Ciclism.
„Suntem onorați și încântați să fim partener principal al Federației Române de Ciclism pentru Turul României, iar rolul nostru este să ajutăm ca acest eveniment să devină un fenomen național și, în același timp, un motiv de mândrie pentru români și România. Încă de la înființare, de acum aproape 13 ani, Auchan Retail România susține viața sănătoasă, atât prin numeroasele soluții pentru o alimentație bună și echilibrată puse la dispoziția clienților în magazine, cât și prin promovarea unui stil de viață activ, bazat pe mișcare, fiind un susținător permanent al diverselor activități sau competiții sportive locale sau naționale”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director marketing Auchan Retail Romania.
Traseul pe care vor pedala cicliștii se întinde pe o distanță de 688 de kilometri și a fost conceput pentru a surprinde unele dintre cele mai spectaculoase peisaje. Pornește din Cluj-Napoca, ajunge pe TransBucegi (Drumul Babelor) la o altitudine de 1950 de metri, în premieră națională pentru o competiție, și se încheie în București. Sighișoara, Brașov, Focșani, Buzău, Târgoviște, Ploiești sunt alte orașe aflate pe traseul Turului României 2019.
TURA DE RECUNOAȘTERE A TURULUI ROMÂNIEI
7 din 10 români participanti la studiu aleg bicicleta ca mijloc de relaxare
Cu ocazia Turului României 2019, Federația Română de Ciclism invită românii să participe la Recensământul Bicicletelor, o inițiativă menită să arate dimensiunea comunității pasionaților de mișcare pe două roți. Oricine poate înscrie numărul de biciclete deținute pe http://turulromaniei.com/recensamant-biciclete/, în perioada 3-15 septembrie 2019.
Pentru 37% dintre români, bicicleta e mai populară decât mașina, arată un sondaj național realizat în perioada 22-29 august 2019, pe platforma Ivox.ro, realizat la solicitarea Federației Române de Ciclism cu ocazia startului Turului României. Dintre cei chestionati, 7 din 10 merg cu bicicleta ca să se relaxeze, în weekend sau în călătorii. 13% dintre ei merg cu bicicleta cel puțin o dată pe săptămână, mai arată studiul, la care au participat 750 de respondenți, cu vârste între 18 și 65 de ani, utilizatori de Internet. (marjă de eroare de +/- 3%)
Majoritatea participanților la sondaj (64%) asociază bicicleta cu sănătatea, în timp ce aproape jumătate (46%) spun că bicicleta le trezește amintiri din copilărie. 38% dintre români asociază bicicleta cu senzația de libertate, iar 29% – cu un comportament „verde”. Creșterea în popularitate a bicicletei a atras și creșterea popularității a ciclismului în țară: 1 din 5 respondenți a declarat că urmărește competiții de ciclism.
Tricourile distincte acordate la Turul României
În cadrul Turului României vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (lider clasament general), tricoul alb (cel mai bun U23), tricoul roșu (cel mai bun sprinter), tricoul verde (King of the Mountain) și tricoul albastru (Cel mai bun român).
Partenerii principali ai Turului României sunt Auchan Retail România și Ministerul Tineretului și Sportului, alături de partenerul de mobilitate – Skoda, partenerii instituționali – Primăria Municipiului București, Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Cluj și partenerii de organizare: Danone (Tricoul Galben), Coccolino (Tricoul Cel mai bun sprinter), Persil (Tricoul cel mai bun U23), Auchan (Tricoul cel mai bun Român), Vodafone, Petrom, Chio, Cristim, Eti Dare, Gatorade, Perfect Fit (Mars), Banca Transilvania, Prodlacta, Wanted, Zuzu FIT și Ivox.ro.
Partenerii media sunt: Radio Guerilla, Libertatea, ELLE, Unica, Viva, Monitorul de Cluj, Radio România Cluj, Gazeta Dâmboviței, Columna TV, Observatorul Prahovean, Observatorul de Brașov, Radio Brașov, MIX TV și Opinia Buzău.
Mai multe informații despre Turul României 2019: http://turulromaniei.com.
In perioada 31 august – 01 septembrie, iubitorii de sport se intalnesc la Ramnicu Valcea, in Tinutul Maratonului, pentru o portie generoasa de miscare in aer liber, distractie si oportunitatea de a darui #energiepentrubine cauzelor sociale sprijinite de eveniment.
Concurenti, sustinatori sau vizitatori sunt asteptati in ultima saptamana din luna august, in parcul Zavoi din Ramnicu Valcea, sa devina cetateni ai Maratonului Olteniei. Pasionatii de sport in aer liber se vor bucura de un week-end plin de surprize, trasee de concurs spectaculoase, zone tematice, muzica si multa voie buna.
Biletele de participare la probele de concurs consacrate (Cursa MTB Cross Country, cu doua variante de traseu – scurt, de 33 km si lung, de 51 km si cea de Trail Run, cu trei variante de traseu: crosul de 10,5 km, semimaratonul de 21,5 km si maratonul de 42 km) au fost deja epuizate de sportivii care si-au asigurat pasaportul de maratonist in Tinutul Maratonului, cum a fost supranumita comunitatea creata in jurul evenimentului.
Primii care vor concura sunt pasionatii de MTB, sambata, 31 august, fiind urmati de amatorii de alergare, care vor lua startul duminica, 01 septembrie. Tot duminica, isi vor masura fortele si copiii cu varste intre 4 si 13 ani, in cadrul unei competitii special organizate pentru ei. Incurajarile si buna dispozitie a copiilor vor fi asigurate de mascotele CEZ Vanzare, Energix si Calorix – care intruchipeaza energia electrica si gazul natural.
Pe langa celebrarea unui stil de viata sanatos, participarea la Maratonul Olteniei le ofera concurentilor oportunitatea de a oferi #energiepentrubine uneia dintre cele trei cauze sociale sustinute de MO, editia 2019: Fundatia Progress – proiectul CODE Kids, Habitat for Humanity Romania – proiect de construire case in comuna Vaideeni si Cruce Rosie Valcea – echipamente si dispozitive medicale noi pentru serviciul de ambulanta.
Lista surprizelor pregatite participantilor la Maratonul Olteniei 2019 include 13 zone tematice, pe gustul tuturor vizitatorilor parcului Zavoi, de la mic la mare:
Suplimentar, concurentii se vor putea hidrata si reface dupa efort, in zonele special gandite pentru ei:
Editia din 2019 a Maratonului Olteniei este organizata cu sprijinul Primariei Municipiului Ramnicu Valcea, HyperSport, SmartAtletic, beneficiind de suportul partenerilor Platinum Adrem si RC Europe; Ciga Energy in calitate de partener Gold; LeasePlan, Star Storage, Fine Business Consulting, ALM Power, Electroalfa, Epure Lizac si Asociatii, Comranado, Inform Lykos, Energobit, Venturo, Heinner, Gold Nutrition, in calitate de parteneri Silver, fiind sustinuta de Intrarom, Sloop, Hotel Sofianu, Serve, Alka, Dr. Oetker si Rogalski Damaschin Public Relations, cu sprijinul Realitatea, Europa FM, Adevarul, Running Mag, 321sport.ro (parteneri media) si Club Sportiv Lykaios, Cozia Racing Team, Buridava (parteneri locali).
Mai multe detalii despre Maratonul Olteniei 2019, puteti regasi accesand www.maratonulolteniei.ro
Totodata, concurentii pot obtine toate informatiile despre eveniment, trasee, regulamentul concursului, programul MO 2019 si nu numai folosind aplicatia mobila Maratonul Olteniei.
Aplicația Maratonul Olteniei este disponibilă gratuit pentru Android și iOS și se poate descărca foarte ușor de aici:
Play store – http://bit.ly/2MD9S2B
Apple store – https://apple.co/2M0FQq4
Carpathian MTB Epic („CMTBE”), cea mai importantă competiție de mountain-bike de tip multi-etapă din România, începe în două zile, pe 1 August, la Cheile Grădiștei Fundata. Peste 220 de rideri de top din întreaga lume, dar și amatori dornici de senzații tari și peisaje magnifice s-au înscris pentru a treia ediție a competiției care le rezervă experiențe spectaculoase, în inima munților Carpați.
MPG România, organizator al evenimentului, a pregătit intens în această perioadă traseul marcat, care însumează 158 km prin România sălbatică, zone spectaculoase, unele chiar protejate, și 7.450m de urcări epice. Cicliștii Elite care vor lua parte la acest eveniment vor avea șansa să câștige 80 de puncte UCI MTB XCO, dar și trofee, medalii și sume în bani, plus alte cadouri speciale din partea sponsorilor. Suma totală a premiilor în bani este de 8.550 euro.
Evenimentul devine unul de tradiție în sportul mondial, iar a treia ediție reușește să readucă la start cicliști celebri, campioni internaționali și naționali, precum elvețianca Ariane Lüthi, câștigătoare CMTBE 2018, multiplă câștigătoare a Absa Cape Epic, locul 1 în topul UCI XCM 2018, pe slovacul Tomas Visnovsky, câștigător CMTBE 2017, campion național în Slovacia, dar și pe Raul Sinza, cel mai bine clasat român din CMTBE al anului trecut. De asemenea, au acceptat provocarea MTB la superlativ și Guy Sessler, campion național Israel XCO în 2018 și 2019, și Ada Xinxo, campioană națională în Catalonia 2019, dar clasată constant în această competiție în top 5, în ultimii 4 ani. Vitor Gamito, atlet olimpic, câștigătorul Turului MTB al Portugaliei și Ambasador Gold Nutrition, revine la Carpathian MTB Epic 2019 pentru un proiect special ce implică o evaluare multimedia a cursei din perspectiva unui profesionist. Performanțele lor și ale tuturor participanților, dar și multe alte informații utile pentru pasionații de MTB, vor putea fi urmărite live urmărind pagina Carpathian MTB Epic pe Facebook.
Race-village-ul din Cheile Grădiștei-Fundata își așteaptă oaspeții cu servicii all-inclusive de nivel olimpic și o atmosferă prietenoasă și caldă. Pe lângă serviciile de cazare și mese, participanții beneficiază de o zonă de lounge, de fizioterapie și masaj, bike wash, reparații și mentenanță, bike park pentru noapte și zi. La final, ei sunt invitați la o cină de rămas bun cu temă tradițional românească, de unde nu va lipsi Contele Dracula.
Pe scurt, Carpathian MTB Epic 2019 înseamnă o experiență de neuitat, de depășire a propriilor limite, într-un peisaj magnific, ce oferă două opțiuni de participare:
Ne bucurăm de încrederea și susținerea acordată pentru acest eveniment din partea Băncii Transilvania, sponsor oficial al evenimentului, alături de furnizorii oficiali BOSCH, Gatorade, GoldNutrition, Tractalis și staţiunea Cheile Grădiștei Fundata.
Mulțumim de asemenea și susținătorilor Barilla, Julius Meinl, CrisTim, Temad, WD-40, Sprint Bike, Terapie pentru mișcare, Eisberg, Orkla Foods, Ardealul, Orlandos, Mainfreicht, Kronenbourg Blanc, Tuborg, Expotehnica, Torockoi, Oragnic India, Romdist Packaging SRL, Jeep, Domeniile Urlați, 4×4, Inedit, Asociația Veganilor, Herbagetica, AmBike, România Sălbatică, Let’s Do It Romania, NTD Films.
Autorităţile care sprijină evenimentul sunt: Ministerul Tineretului și Sportului, Federația Română de Ciclism, Consiliul Județean Brașov, Salvamont Romania, Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Natural Bucegi, Romsilva, și Fundația Conservation Carpathia.
Ne sprijină și ne ajută să comunicăm în permanență și să vă informăm: Europa FM, radioul oficial al evenimentului, TVR, Telekom Sport, BikeFM, News.ro, FreeRider.ro, Adrenallina.ro, Biciclistul.ro, DirtBike.ro și Ziarul de Sport.
CARPATHIAN MTB EPIC by MPG – Wild. Rugged. EPIC.
1-4 august 2019, Cheile Grădiștei Fundata
Website oficial: www.carpathianmtb.ro/ro
Film oficial Best Of 2018: https://www.youtube.com/watch?v=FP–Hb6Fuek
Facebook: https://www.facebook.com/carpathianepic
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCWOee6yoPeN8ZTRW9ZGQZow