tudor

Ținutul Maratonul Olteniei deschide granițele 

 

Ajuns la ediția a-7-a, Maratonul Olteniei, powered by CEZ România, celebrează anul acesta comunitatea puternică de sportivi și fapte bune construită în edițiile anterioare, prin inaugurarea Ținutului Maratonului. Gândit cu identitatea specifică unei țări reale, ținutul și-a format o cultură proprie, tradiții și istorie, care pot fi urmărite pe nouă platforma online a maratonului.

 

Râmnicu Vâlcea devine astfel capitala Ținutului, în timp ce pasionații de sport în aer liber sunt invitați să se alăture evenimentului, în calitate de cetățeni. Aplicațiile pentru viza în Ținut continuă pe www.maratonulolteniei.ro, pentru cele cinci probe de concurs deja consacrate:

  • Cursa MTB Cross Country, cu două variante de traseu: scurt, de 33 km și lung, de 51 km. (sâmbătă, 31 august, start Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea);
  • Cursa Trail Run, cu trei variante de traseu: crosul de 10,5 km, semimaratonul de 21,5 km și maratonul de 42 km (duminică, 1 septembrie, start Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea).

După obținerea vizei pentru a participa la probele favorite, participanții sunt așteptați la linia de start alături de susținători și cei dragi. Ținutul Maratonului pregătește o mulțime de suprize cetățenilor săi (concurenți, vizitatori, localnici și voluntari).

„Maratonul Olteniei, cea mai frumoasă tradiție a noastră pe plan local, a ajuns anul acesta la cea de-a 7-a ediție. Creșterea de peste 320% a numărului de participanți (față de prima ediție) și implicit a valorii donațiilor, de la 1.650 euro în 2013 la 19.000 euro în 2018, marchează trecerea de la un eveniment sportiv la o comunitate puternică, consolidată în Ținutul Maratonului. Sunt foarte mândru că fac parte din ea și abia aștept să particip și la ediția de anul acesta”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.

Activitatea Ținutului Maratonului poate fi urmărită pe pagină de Facebook pentru a afla în timp real noutăți despre eveniment, sfaturi de pregătire și experiențe din anii anteriori. Pentru mai multe detalii despre înscrieri, taxe de participare, metode de plata sau trasee, accesați constituția Ținutului Maratonului (regulamentul concursului).

DHL Marathon, pentru sportivii paralimpici români

 

DHL Carpathian Marathon powered by MPG continuă tradiția și investește în viitor, în performanță și în sport! Pentru al cincilea an consecutiv, evenimentul susține Comitetul Național Paralimpic și pe acești sportivi de excepție, care își doresc să aducă cinste României și să ne reprezinte cu succes la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2020.

Pentru a le îndeplini visul, DHL Carpathian Marathon powered by MPG, împreună cu sponsorii evenimentului, și-a propus să doneze o sumă cât mai mare posibil către această cauză. Astfel, toți concurenții care vor lua startul pe 22 iunie, la Cheile Grădiștei, nu numai că se vor putea bucura de o experiență fabuloasă pe culmile Carpaților, dar vor și scrie o poveste frumoasă despre omenie și bunătate, despre recunoștință și apreciere la adresa sportivilor paralimpici români.

 

În acest an, alături de toți participanții la eveniment, se va alătura la start o echipă de ștafetă formată din trei atleți paralimpici, oferind un exemplu de motivație și determinare.

 

În plus, ca o continuare a proiectului inițiat în 2018 în cadrul DHL Carpathian Marathon powered by MPG, Ziua Sportului Paralimpic se va desfășura, și în acest an, în Race Village-ul de nivel olimpic de la Cheile Grădiștei. Așadar, pe 22 iunie, toți cei prezenți la DHL Carpathian Marathon powered by MPG vor avea șansa să cunoască mai multe despre cauza socială pe care evenimentul a ales să o susțină în ultimii cinci ani. Participanții vor putea astfel interacționa cu sportivii paralimpici, le vor afla obiectivele și planurile de viitor și, mai mult decât atât, vor putea juca diferite sporturi împreună cu ei, precum tenis de masă sau tenis de câmp, tir cu arcul, blind football și goal ball.

 

Nu avem cuvinte să ne exprimăm aprecierea față de sprijinul oferit de DHL Carpathian Marathon powered by MPG! Înseamnă enorm de mult pentru sportivii noștri să fie susținuți prin donații, pentru al cincilea an consecutiv, de acest eveniment de alergare montană de top din România. Comitetul Național Paralimpic continuă să lupte pentru visurile sportivilor săi, scopul pentru acest an fiind să reprezentăm România la cel mai înalt nivel, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, din 2020. Investim în echipa noastră, în timp ce DHL Carpathian Marathon powered by MPG susține performanțele sportivilor paralimpici și crede în visurile și în viitorul lor. Suntem mai mult decât recunoscători și mândri să continuăm acest parteneriat”, a spus Sally Wood-Lamont, președintele Comitetului Național Paralimpic.

 

Vestea continuării parteneriatului cu DHL Carpathian Marathon powered by MPG este extraordinară pentru noi. Avem speranța că și datorită lui vom reuși să performăm la cel mai înalt nivel la Tokyo. Ca în fiecare an, vom avea și noi o echipă de ștafetă la start, pe 22 iunie. Mai mult decât atât, ne bucură să anunțăm că vom organiza din nou Ziua Sportului Paralimpic, care se va desfășura în același timp cu evenimentul de alergare. Astfel, toți cei prezenți la DHL Carpathian Marathon powered by MPG vor putea să joace sport împreună cu noi, ne vor cunoaște îndeaproape poveștile și visurile”, a precizat Ciprian Anton, vicepreședinte al Comitetului Național Paralimpic.

 

Trăiește experiența DHL Carpathian Marathon la cea de-a X-a ediție!

 

Înscrierile la DHL Carpathian Marathon powered by MPG continuă pe www.maratondhl.ro, secțiunea Înscriere! Invitația de participare la probele de Maraton, Semimaraton, Ștafetă sau Crosul Copiilor este deschisă pentru toți cei ce iubesc sportul, natura și adrenalina și vor să-și ofere șansa unei experiențe de 10, în inima Carpaților.

Până pe 31 mai, puteți beneficia de pachetul Regular, la prețul de 125 lei / participant pentru persoanele fizice și 140 lei / participant pentru companii. După 1 iunie, înscrierea se face contra sumei de 140 lei / participant pentru persoanele fizice și de 160 lei / participant pentru companii.

 

Ediția 2019 a DHL Carpathian Marathon este organizată în parteneriat cu MPG România, lider de piață pe segmentul proiectelor sportive adresate participanților amatori, cu o experiență semnificativă care include organizarea a peste 5.300 de evenimente sportive.

 

Evenimentul este susținut de sponsorii Generali, Medlife, Barilla și Goldnutrition și îi are ca suporteri pe La Vitta, Buff Romania, 4X4, Superfit, Terapie prin mișcare, Organic India, ALKA, Easy Plast, Recosport, Orlandos, Torockoi, Julis Meinl, Temad si Runningwarehouse. CNN este partener oficial pentru Crosul Copiilor, Banca Transilvania se alătură ca sponsor principal al acestei curse, iar Lego și Napolact, ca sponsori. Companiile Polach, Digisign, Bachmann si Vora Invest susțin echipele de voluntari care aleargă pentru cauza evenimentului.

Ziua Sportului Paralimpic are ca partener oficial pe Kaufland Romania, iar Sunnto s-a alăturat ca sponsor al evenimentului.

Evenimente partenere: Bucharest International 10K și Brașov Marathon.

 

Toate detaliile legate de eveniment sunt disponibile pe  www.maratondhl.ro și pe pagina Facebook DHL Maraton.

 

Buftea Multisport Festival 2019, start!

 

Asociația Pegas Triatlon Club anunță astăzi deschiderea înscrierilor pentru Buftea Multisport Festival, care va avea loc la Buftea, în weekendul 22-23 iunie 2019, unde pasionații de triatlon și alergare vor avea parte de patru întreceri sportive, duatlon, semimaraton, triatlon și crosul copiilor.

Înscrierile sunt deja deschise pe www.triatlonbuftea.ro!

“În fiecare an vrem să atragem cât mai mulți români către sport și un stil de viață sănătos. Sute de participanți concurează anual la fiecare dintre competițiile noastre, iar în 2019 vrem să îi avem alături de noi pe toți, alergători și triatloniști, în cadrul unui festival sportiv excepțional. Va fi o atmosferă specială de concurs, cu multe surprize pentru participanți”, a declarat Cosmin Rogoveanu, reprezentant al Asociației Pegas Triatlon Club.

Buftea Multisport Festival va debuta pe  22 iunie cu competițiile de duatlon și semimaraton. Cursa de duatlon va fi pe distanța Sprint (5 km alergare, 20 km ciclism, 2,5 km alergare).

În cadrul concursului de Semimaraton concurenții se pot înscrie la una dintre cele trei probe propuse, în funcție de nivelul de pregătire: 7 km, 14 km, 21 km. Probele sunt destinate inclusiv persoanelor care concurează în fotolii rulante.

 

În ziua următoare, 23 iunie, va avea loc Campionatul Național de Triatlon pe distanța Sprint, dar și concursul tradițional de alergare organizat pentru copii.

 

Buftea Multisport Festival va avea în perioada 15 – 19 aprilie taxe de participare reduse, iar în plus va oferi un discount de 50% locuitorilor din Buftea, dar și alte reduceri adresate comunităților online de sport.

 

Probele sportive vor avea loc ca și până acum în zona rezidențială a localității Buftea. La triatlon se înoată în  Lacul Buftea, unul dintre cele mai curate lacuri din apropierea Bucureștiului, segmentul de ciclism își are traseul pe străzile asfaltate ale orașului Buftea, iar alergarea se derulează inclusiv prin parcul Palatului Știrbei.

 

Asociația Pegas Triatlon Club, fondată în 2012, organizează evenimente sportive destinate amatorilor și profesioniștilor, deschise atât pasionaților de mișcare din România cât și celor din străinătate. Până în prezent, asociația a gestionat peste 20 de competiții sportive, printre care și Campionatul Sud-est European de Duatlon, în 2017. Mai multe informații despre eveniment sunt disponibile la www.triatlonbuftea.ro.

S-a lansat MagneVie Stress Resist

 

Conform unui studiu recent1, 98% dintre românii din mediul urban declară că sunt afectați de stres. Majoritatea persoanelor incluse în studiul realizat de Ipsos în noiembrie 2018 au manifestat cel puțin un simptom cauzat de  stres în ultimele 6 luni.

Stresul apare atunci când se produce un dezechilibru între acțiunea factorilor externi asupra organismului și capacitatea reală de răspuns a acestuia, tradus prin simptome ca oboseală, nervozitate, suprasolicitare fizică și psihică.

Stilul de viață actual a făcut ca stresul să devină o parte din cotidian și ne determină uneori să transformam situații care în mod normal nu ne-ar deranja, în unele percepute ca fiind cu adevărat dramatice. Acesta este momentul când simptomele stresului devin deranjante în viața de zi cu zi, iar persoanele afectate decid să intervină, încercând să controleze stările de stres prin diverse metode.

„De multe ori, perioadele solicitante sunt parte a stilului de viață modern si nu pot fi evitate. Acestea sunt momentele când stresul generează un răspuns disproporționat, neadaptat la stimulii normali. Pentru a veni în întâmpinarea românilor care s-ar putea confrunta cu astfel de momente,  lansăm în România formula MagneVie Stress Resist® sub conceptul „drame din orice”, care sintetizează creativ situațiile negative cauzate de intensificarea simptomelor asociate stresului”,   a declarat dr. Iulia Rosian – General Manager Consumer Health Care, Sanofi Romania & Moldova.

„Cum ne afectează stresul, de fapt? Stresul este un răspuns reflex al organismului, cuprinzând 3 faze2,3: prima fază – reacția de alarmă, în care apare mobilizarea energiei și începe consumul de magneziu; urmează faza de rezistență – în care apare adaptarea la stres și începe să se instaleze deja oboseala fizică și psihică și ultima fază, epuizarea – în care rezervele fizice, psihice și biologice sunt deja consumate”, a declarat dr. Lorena Petcu – Medical Lead Consumer Health Care, Sanofi  Romania & Moldova.

MagneVie Stress Resist® este o formulă inovatoare de extracte naturale, minerale și vitamine cu dublă acțiune în controlul stărilor de stres și oboseală: crește rezistența la stres și nivelul de energie al organismului.

 

MagneVie Stress Resist® conține extract de Rhodiola Rosea, magneziu marin japonez și vitaminele B6 și B9 și intervine în cele 3 faze ale stresului, pentru a sprijini organismul să răspundă adaptat perioadelor aglomerate și solicitante.

Pentru mai multe detalii despre produs: www.dramadinorice.ro

Alergare la Maratonul Argonauților, în Dobrogea

 

Asociația Sportivă Activ Pontica organizează pe 13 aprilie 2019 în Cheile Dobrogei ediția a II a competiției Maratonul Argonautilor: https://maratonulargonautilor.ro/

 

Concursul de alergare este adresat alergătorilor amatori și profesioniști din țară și străinătate. Competiția are scop caritabil și de promovare a istoriei turismului ținuturilor Dobrogene.

 

Sunt trei probe: maraton 40 km, cros 15,9 km și Cursa Familiei. Sunt așteptați în jur de 300-350 de participanți și 50 de voluntari. Proiectul Acces Natura este susținut de Asociația Sportivă Activ Pontica, organizatorul competiției, prin donații în ziua concursului pentru achiziția primelor 3 scaune cu roți speciale concepute pentru teren accidentat.

 

Detalii și înscrieri: www.maratonulargonautilor.ro

Alte info: https://www.facebook.com/maratonulargonautilor.ro/

Evenimentul este sprijinit de Primăria Grădina, Cheia, Casian având ca parteneri Primăriile Cogealac și Târgușor.

MTB pur la CARPATHIAN MTB EPIC 2019

 

CARPATHIAN MTB EPIC by MPG, una dintre cele mai spectaculoase curse multi-etapă de mountain bike din Europa, deschide înscrierile pentru ediția din august 2019. Competiția care a pus România pe harta celor mai importante evenimente de acest tip se află deja la cea de-a treia ediție. Evenimentul reunește cicliști de top, dar și jurnaliști de specialitate din toată lumea, care îl descriu drept un eveniment premium, de nivelul celor mai renumite evenimente de pe mapamond, cu tradiție îndelungată.

 

Trasee noi și o experiență MTB autentică, într-un peisaj superb, acestea sunt câteva dintre motivele pentru care cicliști din toată lumea au ales să se alinieze la start. CARPATHIAN MTB EPIC by MPG va avea loc între 1-4 august 2019 la Cheile Grădiștei. Înscrierile sunt DESCHISE pe carpathianmtb.ro/ro pentru toţi cicliştii pasionaţi, profesionişti şi amatori, la preţuri speciale.

 

Evenimentul este înscris în calendarul Federaţiei Române de Ciclism si al Uniunii Cicliste Internaţionale (UCI) la categoria S2, oferind sportivilor de performanţă accesul la 80 de puncte UCI, relevante pentru eligibilitatea participanţilor la Olimpiada din 2020.

 

Evenimentul se adresează cicliștilor profesionişti aflaţi în topurile mondiale, dar şi amatorilor din România şi alte peste 20 ţări. La ediţia din 2018 au luat startul atât sportivi români cu şanse de participare la Olimpiada Tokio 2020, precum Lucian Logigan, Arpad Kelemen şi Ede Molnar, cât şi ciclişti aflaţi în topul mondial precum elveţianca Ariane Lüthi, de 5 ori câştigătoare la ABSA Cape Epic, belgianul Frans Claes, câştigător al UCI Marathon Series, estonianul Peeter Pruus, campion naţional şi suedezul Gustav Larsson, campion olimpic.

 

CARPATHIAN MTB EPIC by MPG înseamnă 4 zile de mountain biking pur, cu peste 173 kilometri de pedalat şi 8.050 metri diferenţă de nivel, în mijlocul ultimei regiuni sălbatice din Europa. Participarea este completată de experienţa all-inclusive, care acoperă totul, de la cazare în Race Village, la complexul de nivel Olimpic Cheile Gradiştei Fundata, opţiuni diverse de masă şi servicii complete, menite să ofere o experienţă deosebită tuturor cicliştilor intraţi în cursă.

 

Participanţii amatori care nu sunt încă pregătiţi pentru a face faţă provocării de 4 zile au la dispoziţie opţiunea 1-day Challenge, cursă organizată pe data de 4 august, pe un traseu mai scurt, cu o lungime de 43 kilometri şi 1.800 metri diferenţă de nivel.

Încă de la prima ediţie, evenimentul CARPATHIAN MTB EPIC by MPG a fost rapid etichetat ca unul dintre cele mai spectaculoase concursuri din regiune, prin frumuseţea deosebită a zonei, pachetul complet de servicii, promovarea excepţională şi calitatea organizării. Sportivi din peste 20 de ţări se alătură în fiecare an pentru o experienţă ce presupune depăşirea limitelor, întărirea caracterului, crearea de legături de prietenie cu alţi rideri pasionaţi şi trăirea unei aventuri pe trasee EPICE, etichetate de participanţi ca fiind în acelaşi timp uluitoare şi dramatice.

Înscrierile în eveniment se fac exclusiv online, pe carpathianmtb.ro/ro, pagina fiind disponibilă atât în limba română, cât şi în engleză. Taxe speciale sunt disponibile pentru participanţii cu reşedinţă în România, prin intermediul Programului de dezvoltare regională a sportului de masă, dar şi pentru cluburile de ciclism afiliate Federaţiilor Naţionale şi pentru grupurile mari de rideri.

 

Ne bucurăm de încrederea și susținerea acordată pentru acest eveniment din partea Băncii Transilvania, Sponsor Oficial al evenimentului, alături de furnizorii oficiali și partenerii BOSCH, Gatorade, GoldNutrition, Barilla, Kronenbourg Blanc, Terapie prin mișcare, Torockoi, Expotehnica, ROMDIST PACKAGING & ROMCUP, Sprint – Bike, Organic India, Federația Română de Ciclism, Consiliul Județean Brașov, Tractalis și staţiunea Cheile Grădiștei Fundata. Suporterii CARPATHIAN MTB EPIC by MPG sunt Brașov Tourism App, Ambulanța de Biciclete – AmBike, România Sălbatică și NTD Films. Ne sprijină și ne ajută să comunicăm în permanență și să vă informăm: Europa FM, radioul oficial al evenimentului, FreeRider.ro, BikeFM,  Adrenallina.ro.

 

CARPATHIAN MTB EPIC by MPGWild. Rugged. EPIC.

1-4 august 2019, Cheile Grădiștei Fundata

 

Website oficial: www.carpathianmtb.ro/ro  

 

 Facebook: https://www.facebook.com/carpathianepic

 

YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCWOee6yoPeN8ZTRW9ZGQZow

MTB și alergare la Satu Mare

 

Sportivii sunt invitați la cea mai veche competiție de moutain bike și alergare din județul Satu Mare, care a ajuns în acest an la cea de-a 14-a ediție – TOUR DE TUR CBA – 2019.

 

Concursul va avea loc anul acesta de 1 iunie în locul deja bine cunoscut: în zona lacului Mujdeni. În centrul atenției, pe lângă concurenți vor fi în continuare Ariile Protejate „Râul Tur”. Concurenții vor lua startul de lângă lacul Mujdeni și vor vizita zona lacului de acumulare Călinești Oaș, râul Tur și Viile Remetea Oașului.

Pentru detalii și înregistrare la concurs:  www.tourdetur.ro, sau pagina Facebook: Tour de Tur.

Probele de concurs:

Trasee mountain bike

  • Race: 34 km, diferență de nivel: 800 m+
  • Maraton: 65 km, diferență de nivel: 1200 m+

 

Trasee alergare

  • Cross: 12 km, diferență de nivel: 380 m+
  • Semimaraton: 25.5 km, diferență de nivel: 800 m+

 

Pentru cei cu mai puțin spirit competitiv, organizatorii pregătesc o excursie ciclistă, prin care participanții vor avea oportunitatea de a cunoaște frumusețile ariilor protejate. Organizatorii pregatesc si o expoziție mobilă despre Ariile Protejate Râul Tur.

 

Taxele de înscriere early bird (până la sfârșitul lunii martie) costă 50 de lei pe traseele scurte și 70 de lei pe traseele lungi. Din 1 aprilie acestea se scumpesc la 70, respectiv la 90 de lei. Va exista și posibilitatea înscrierii la fața locului dar la un preț mai ridicat și fără tricou în kitul de start.

 

Organizatorul concursului este Societatea Carpatină Ardeleană Satu Mare. Sponsor principal: CBA.

Convenția Internațională de Fitness 2019

 

Pasionații de fitness sunt așteptați la cea de-a noua ediție a Convenției Internaționale de Fitness din România ce va avea loc în perioada 13-14 aprilie 2019 la București, la Rin Grand Hotel.

Cel mai așteptat eveniment de fitness din Europa, Convenția Internațională de Fitness, este gata să își deschidă porțile cu aceleași clase și seminare antrenante și educative cu care Fitness Scandinavia ne-a obișnuit. Evenimentul va avea loc în weekendul 13-14 aprilie și te vei putea bucura de prezența unor experți de top din lumea fitness-ului care te vor motiva să încerci cele mai noi concepte sportive, care fac înconjurul lumii la momentul actual. Vei putea de asemenea să te delectezi cu bunătăți sănătoase în zona expo, care este cu acces liber pentru oricine are curiozitatea să vadă cele mai noi tendințe în materie de accesorii și echipamente fitness, yoga sau pilates, nutriție sportivă și sănătoasă, haine pentru sport și alte accesorii legate de domeniul fitness wellness.

Așa cum probabil știți deja, evenimentul este dedicat tuturor pasionaților de sport și stil de viață sănătos în general.

În cadrul Convenției te vei putea bucura de de clase de la cycling (indoor, tradițional, interval training etc), Fight Klub Bag Box, Insane Body Training, Intense Body Challenge, Extreme Tabata Challenge, Foam Roll Stretch & Release,Yoga Fusion, Functional Pilates, Postural Alingment,  Mobility, Step Dance, Aerobic Funcțional, Kangoo Power, precum și multe alte clase special concepute pentru gusturile și capacitățile fiecărui participant.

Toate clasele sunt detaliate în secțiunea dedicată Convenției de pe site-ul Fitness Scandinavia (http://www.fitness-scandinavia.ro/detalii-conventie/conventia-internațională-de-fitness-din-romania-editia-a-9-a).

De asemenea, ai posibilitatea de a participa și la o serie de seminare pe teme diverse de la fitness la wellness, ținute de cei mai relevanți speakeri din România. Dintre acestea menționăm numai o mică parte: „Sport,mișcare și ciclul menstrual feminin” cu Mihaela Brailescu, „How to market your brand as a fitness professional” cu Cristina Cerga, „Reguli alimentare în funcție de obiective” cu Gabriela Nedelea, „The future în strength and conditioning” cu Matthew Griffiths, „Cum să îți construiești o echipă de superstars în fitness” cu Florin Cujba.

Și dacă ești curios cine face parte din echipa de presenteri ai evenimentului din acest an, iată numai o mică parte: Tony Stone, Matthew Groffiths, Omer Rosenberg, Andrea Gobbi, Beko Kaygee, Stefano Crocetta,  Troy Dureh, Liora Zytcer, Tiberiu Vintiloiu, , Radu Restivan, Iulia Popa, Alexandru Valah și mulți, mulți alții.

Dacă vrei să știi mai multe despre experții care vor susține clasele din cadrul evenimentului, vizitează site-ul Fitness Scandinavia în secțiunea dedicată (http://www.fitness-scandinavia.ro/detalii-conventie/conventia-internationala-de-fitness-din-romania-editia-a-9-a).

Pentru mai multe informații le poți contacta pe: Nadia Eperjessy (+40 727 347 761), Georgiana Berbeceanu (+40 785 120 414) și Bianca Ianuș (+40 735 559 252)

Despre Fitness Scandinavia

Academia a fost fondată în anul 2009, fiind una dintre primele companii de educație în fitness din România. 10 ani mai târziu, Academia FITNESS SCANDINAVIA numără peste 8000 de clienți, instructori reputați, traineri și specialiști în domeniul sportului și nutriției, pe care i-a format și cu care colaborează.

Portofoliul Academiei constă în educația în fitness profesionist, workshop-urile despre conceptele noi în fitness, yoga și nutriție cât și în organizarea convențiilor, congreselor și evenimentelor speciale.

Mai multe informații despre Fitness Scandinavia pot fi găsite pe site-ul Fitness Scandinavia (http://www.fitness-scandinavia.ro/).

DHL Carpathian Marathon, ediție aniversară

 

 

DHL Carpathian Marathon, eveniment de alergare montană de top din România, ajunge, în acest an, la ediția cu numărul 10. Participanții își vor da întâlnire la linia de start pe 22 iunie, în inima uneia dintre ultimele regiuni sălbatice din Europa, munții Carpați, la Cheile Grădiștei Resort Fundata, un Race Village de nivel olimpic.

 

După o ediție 2018 SOLD OUT, înainte de închiderea înscrierilor, DHL Carpathian Marathon powered by MPG vine, în acest an, cu noi provocări, cu experiențe unice și adrenalină la cote maxime! Sunt așteptați, ca în fiecare an, mii de alergători la linia din start, ambasadori și susținători de seamă, iar obiectivul este donarea unei sume cât mai mari pentru Comitetul Național Paralimpic, cauza pe care evenimentul o susține pentru al cincilea an consecutiv.

 

”Oferă-ți șansa unei aventuri de 10! Trăiește experiența DHL Carpathian Marathon la cea de-a 10-a ediție!” este mesajul cu care evenimentul îi așteaptă pe toți iubitorii de alergare, fie ei începători sau profesioniști, să doboare orice barieră mentală și să cucerească munții, în una dintre cele mai spectaculoase curse de alergare din România! Ei vor putea explora trasee inedite, care traversează parcuri naturale și regiuni sălbatice unice în Europa, unele încă nedescoperite de alergători.

 

”Aniversăm anul acesta 10 ediții de experiențe memorabile, de timp petrecut în natură, prin mișcare, adrenalină și o multitudine de fapte bune, alături de o comunitate frumoasă de alergători! Despre asta este DHL Carpathian Marathon și mă bucur nespus să văd evoluția acestui eveniment în timp. Participanții rezonează cu noi și, pe lângă pasiunea de a alerga, de a explora și de a cuceri munții, ei sunt motivați să ajute cauza socială pe care o susținem la fiecare ediție a DHL Carpathian Marathon. Mă bucur să spun că vom continua tradiția și vom fi din nou alături de Comitetul Național Paralimpic, investind în sportivii noștri paralimpici, astfel încât să ne reprezinte cât mai bine la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, 2020. Eu știu ce voi face pe 22 iunie, sper că și voi! Ne vedem la linia de start!”, a declarat Daniel Kearvell, Managing Director al DHL Express România.

 

De la prima ediție și până în prezent, DHL Carpathian Marathon s-a impus ca un eveniment de notorietate, numărul alergătorilor trecând de 8.200, în timp ce aproape 500 de companii importante au decis să se alăture cu echipele la start. Cauza socială reprezintă, an de an, o coordonată importantă a evenimentului. Până în prezent, toată suma strânsă din taxele de participare s-a redirecționat către cauza susținută. Fondurile donate depășesc 142,000 de euro și au fost direcționate către Fundația Hospice Casa Speranței, Asociația Noi Orizonturi – Familia, Fundația Light Into Europe, Salvați Copiii România și Comitetul Naţional Paralimpic.

 

Înscrierile pentru cea de-a 10-a ediție a DHL Carpathian Marathon powered by MPG sunt deschise. Toți iubitorii de alergare, mai mult sau mai puțin experimentați, sunt invitați să acceseze site-ul oficial www.maratondhl.ro și să se înscrie individual, sau în echipă, la probele de Maraton (42km / 2000m diferență de nivel), Semimaraton (21km / 1000m diferență de nivel), Ștafetă (în echipe de 3 sau de 6 persoane / 290m diferență de nivel pentru fiecare tură de 7km) sau la Crosul Copiilor (pe distanțe de 250m, 500m sau de 1km, în funcție de vârstă).

 

Pentru înscriere, participanții se pot bucura, până pe 28 februarie, de un preț special, de 90 lei / participant, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru companii. După această dată, prețurile vor fi:

 

–              Pentru înscriere între 1 – 30 martie: 110 lei / participant pentru persoane fizice și 125 lei / participant pentru companii;

–              Pentru înscriere între 1 aprilie – 31 mai: 125 lei / participant pentru persoane fizice și 140 lei / participant pentru companii;

–              Pentru înscriere după 1 iunie: 140 lei / participant pentru persoane fizice și 160 lei / participant pentru companii.

 

DHL Carpathian Marathon powered by MPG încurajează companiile să participe în număr cât mai mare la eveniment, să se bucure de o experiență LIVE pe culmile Carpaților și să lupte pentru cauze nobile, așa încât, în acest an, ele vor putea beneficia de o ofertă personalizată. Toate detaliile se pot afla printr-un simplu email la: events@mpg.com.ro.

 

Surprizele nu se opresc aici! Ca și în anii trecuți, evenimentul susține sportul și dezvoltarea armonioasă a copiilor și a tinerilor, mișcarea fiind un factor esențial pentru un stil de viață sănătos. Astfel, toți participanții sub 18 ani se pot înscrie gratuit în concurs! Aceștia au oportunitatea de a participa fie la proba de Semimaraton, fie la Ștafetă, fie la cursele dedicate copiilor. Vârsta minimă pentru înregistrarea în cursele disponibile este de 14 ani pentru Ștafetă, 16 ani pentru Semimaraton și 19 ani pentru Maraton. La cursele pentru copii pot participa toți cei cu vârsta cuprinsă între 5 și 13 ani.

 

Ediția 2019 a DHL Carpathian Marathon este organizată în parteneriat cu MPG România, lider de piață pe segmentul proiectelor sportive adresate participanților amatori, cu o experiență semnificativă care include organizarea a peste 5.300 de evenimente sportive.

 

Evenimentul este susținut de sponsorii Generali, Medlife și Barilla și îi are ca suporteri pe Goldnutrition, La Vitta, 4X4, Terapie prin mișcare, Organic India, Easy Plast, Buff România, Recosport, Sunnto și Runningwarehouse. CNN este partener oficial pentru Crosul Copiilor, iar Banca Transilvania se alătură ca sponsor principal al acestei curse. Companiile Polach și Digisign susțin echipele de voluntari care aleargă pentru cauza evenimentului.

 

Toate detaliile legate de eveniment sunt disponibile pe site-ul www.maratondhl.ro și vă ținem la curent cu toate noutățile pe pagina Facebook DHL Maraton.

 

Ne-am mutat în Filipine și ne-am apropiat de sport

Guestpost, autor: Oana RACHELEANU

www.oanaracheleanu.ro

 

 

Timp de vreo cinci ani, Mădălin mi-a tot reamintit, sub o formă sau alta, dorința lui să ne mutăm din România, măcar o vreme. „Vai de mine, cum să-mi părăsesc țărișoara?”, apoi începeam să croșetez, din frică, la lista impresionantă de „dar dacă?”. Dacă nu mă adaptez, dacă mi se face dor, dacă n-o să am de lucru, dacă o să mă simt singură?

Locuim în Manila, Filipine, de trei luni și mi se pare că a trecut deja cam vreun an, cât ne-am propus să stăm aici. Dar văd timpul diferit nu pentru că mi-e greu, ci, din contră, că se întâmplă atât de multe lucruri.

 

Călătoriile

Arhipelagul filipinez cuprinde 7.641 de insule, din care doar 2.000 sunt locuite, iar 5.000 nici măcar nu au nume. Adică atât de multe mici paradisuri încât dacă nu ar trebui să lucrăm și am avea și bani am putea să ne petrecem anul numai făcând island hopping. Chiar și așa, am reușit să plecăm cel puțin o dată pe lună din poluata și haotica Manila și ne bucurăm de vreun colț de rai mai departe sau mai aproape de capitală.

Până acum am fost în San Narciso, Zambales, unde am făcut pentru prima dată snorkeling și ne-am îndrăgostit iremediabil de senzația de relaxare pe care o ai când urmărești peștii. Golful de pe insula Anawangin, cu munți în stânga și în dreapta și cu un lac dincolo de fâșia îngustă de nisip alb, o să rămână ca imaginea reprezentativă pentru primul meu contact cu frumusețea din Filipine. Și, din păcate, „locul unde mi-am ars rău fundul pentru că am uitat să mă dau cu cremă”. Dar asta e altă poveste.

Apoi am descoperit Anilao, la o aruncătură de băț de Manila. Am fost de două ori acolo, exclusiv pentru snorkeling. Dar pe locul întâi al destinațiilor uimitoare pe care le-am vizitat este insula Palawan. Am stat în El Nido cinci zile și simțeam că am mai fi putut sta măcar o săptămână, că aveam ce face. Pe lângă island hopping, adică excursii cu barca în timpul cărora vizitezi insule, lagune, faci snorkeling, înoți și te bucuri de o masă pregătită de barcagii, poți să faci și alte activități. Noi ne-am dat cu o tiroliană de 750 de metri care unește două insule, am făcut via ferrata pe muntele Taraw (cunoscută de localnici drept „canopy walk”) și un traseu pe lângă cascada Kuyawyaw, care are trei căderi spectaculoase de apă (ba am și înotat în cascadă și, cu ocazia asta, cred că încep să câștig teren în fața fricii de apă).

 

 

Sportul

Am marele noroc să nu fiu genul de persoană care se îngrașă dacă respiră lângă o ciocolată. Sunt o fire agitată, cu inima la gât, iar asta mă ajută să ard calorii. Sigur că nu-i neapărat bine, nu doar pentru că trebuie să fac un efort conștient să mă temperez, dar și pentru că nu-mi dau interesul să am un program regulat de sport. Sau, mă rog, nu-mi dădeam. Doar sunt fit anyway, nu?

De când am ajuns în Manila, mi-am instalat o aplicație care te asistă să faci exerciții timp de 10 minute. Fac asta dimineața, după puțin stretching. Apoi, dacă tot dau de gust, mai stau puțin în plank, fac un antrenament scurt după un video de pe Youtube sau exersez niște posturi de yoga. Sau dacă am febră musculară – doar stretching. Dar acum știu că dimineața trebuie să fac puțină mișcare, că altfel corpul meu simte că are 80 de ani.

Într-o duminică, o prietenă filipineză m-a dus într-o sală de cățărat. Mă mai cățărasem de două ori în viața mea, acum vreo mie de ani, și țineam minte că mi s-a părut distractiv. Și chiar a fost. După două urcări, mă uitam prin sală și nu înțelegeam de ce țipă unii. M-am gândit că dacă vin o dată pe săptămână, vreo două luni, pot să ajung profesionistă. Doar că data următoare am venit cu Mădălin, care m-a felicitat că am făcut un curcubeu superb. Cum adică? „Adică te-ai cățărat pe toate culorile care ți-au ieșit în cale, în loc să urmezi o singură culoare”. De atunci, totul a fost mai greu. Dar mergem cel puțin o dată pe săptămână.

Săptămâna asta am testat și boxul. Într-o căldură de RATB în plină vară, cu miros puternic de usturoi călit de parcă cineva ar fi gătit chiar pe ring, nu jos, în fața clădirii, am lovit cât de tare am putut apărătorile antrenorului meu. Cu un cap mai mic decât mine și cu vizibil mai puțini dinți, zicea ferm, dar cu zâmbetul pe buze: „Go, go!”. „Again!”. Stânga, dreapta, stânga, jab, croşeu, uppercut, acum lovește sacul asta trei minute, apoi fii mai deșteaptă decât mingea asta care o să-ți vină în nas dacă o lovești tare. Nu-mi amintesc ultima dată când am făcut un exercițiu cardio atât de intens și când am fost atât de roșie la față. A doua zi m-am simțit de parcă eu am fost sacul de box, iar a treia zi nu puteam să-mi dau tricoul jos fără să fac o grimasă. Sigur că o să mă mai duc.

Printre înot/snorkeling, cățărat, exercițiile după aplicație, mă mai duc uneori, rareori, la alergat. Ah, și o dată ne-am provocat unul pe altul cine sare mai mult coarda. Ne-am oprit la o sută.

Nu-mi amintesc ca printre obiectivele noastre pentru anul ăsta pe care o să-l petrecem în Filipine să fi fost vreodată să facem mai mult sport. Sau, mă rog, să facem mai mult decât plimbarea cu câinele, ce făceam în București. Dar, ușor, ușor, se pare că începe să ne placă la fel de mult precum călătoriile.

 

crediti foto: arhiva personala Oana Racheleanu

Scroll to top