EXCLUSIV: Dana Torok, prima româncă sub 11 ore la Ironman: Din septembrie anul trecut am respirat doar pentru recordul național!
Doamnelor și domnilor, Dana Torok este prima româncă ce reușește performanța unui timp absolut incredibil într-o cursă de anduranță tip triatlon distanță foarte lungă, Ironman, devenind astfel deținătoarea recordului național pe această distanță, cu 10 ore, 32 de minute si 25 de secunde. Dana a reușit asta la Austria Triathlon Podersdorf, weekendul trecut, pe 2 septembrie. Vechiul record național era deținut de Ana Mega, și era de 11 ore și 23 de minute.
Iată timpii defalcați ai Danei, pe probe: înot – 1 oră și 8 minute, bicicletă- 5 ore 34 de minute, alergare- 3 ore 43 de minute.
Dana este o obișnuită a sportului de anduranță, s-a îndrăgostit de această distanță și în anii aceștia a construit, ridicând constant ștacheta – acesta este al doilea record național pe care îl setează.
Am vorbit cu Dana în exclusivitate și am întrebat-o ce o mână în luptă, ce o face să depună zilnic efort în antrenamentele complexe pe care le presupune Ironman și ce îi dă anduranța, cu ce o hrănește, și cum a reușit să facă istorie în anduranța feminină din România.
Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Dana, felicitări pentru performanţa ta! Eşti din nou deţinătoare a recordului naţional feminin pe distanţa Ironman, de data asta cu un timp absolut incredibil. Spune-ne cum ai reuşit acest 10 ore, 32 de minute şi 25 de secunde? Acum 2 ani, timpul tău pe distanța asta era în jurul a 11 ore şi 34 minute. Cât ai muncit pentru timpul ăsta?
Dana Torok: Am muncit foarte, foarte mult. În perioada de vârf am avut antrenamente de până la 25-27 de ore pe săptămâna. Din septembrie anul trecut, de când am plănuit sezonul competiţional 2017, am respirat, am mâncat şi am dormit numai pentru titlul de campioană naţională şi pentru recordul naţional.
Am studiat mult, deoarece am vrut să mă antrenez “cu cap”. Am avut grijă să nu întru în stări de burn-out şi să nu mă accidentez. Am slăbit pentru că am ştiut că la alergare contează fiecare gram în plus sau în minus. M-am hrănit sănătos.
Iar ingredientul cel mai important a fost liniştea sufletească, pe care am reuşit să mi-o găsesc la sfârşitul anului trecut.
Cum a arătat 2017 pentru tine din punct de vedere antrenamente? Mai ales că Ironman presupune un consum enorm de timp şi energie. Cum ai prioritizat lucrurile sau cum găseşti loc pentru antrenamente, pe lângă job, viaţă socială…?
Părerea mea e că oricine doreşte cu adevărat să se antreneze pentru Ironman îşi găseşte timp, cu puţină organizare deşteaptă. Trebuie doar să îşi dorească cu adevărat, cu fiecare celulă a corpului său. Eu am reuşit să mă antrenez de două ori pe zi şi când eram la teatru în prag de premieră şi lucram 8-10 ore pe zi.
Mă trezeam la 4 dimineaţa să mă urc pe trainer pentru câteva ore, iar la 10 eram fresh la repetiţie. În pauza dintre repetiţii mergeam să alerg sau să înot.
Culmea e că am găsit timp şi pentru viaţă socială. Singurul “sacrificiu” pe care l-am făcut a fost să mă culc mereu devreme. Odihna e foarte importantă, la fel de importantă ca antrenamentele. 2017 a fost şi încă este cel mai frumos an din ultimii zece ani. A fost încununat cu multe realizări, pe plan sportiv, profesional, dar şi personal. Am legat prietenii frumoase, am eliminat toate elementele negative care îmi tulburau echilibrul sufletesc.
De ce ai ales Podersdorf şi care au fost provocările acestui traseu? Povesteşte-ne puţin cu ce te-ai confruntat în cursă. Ştiu că fiecare cursă de anduranţă are povestea ei, mereu ceva se întâmplă din ce nu ai vrea şi trebuie să remediezi din mers lucrurile şi să găseşti o soluţie. Tu cu ce te-ai confruntat acum?
Oooo, Podersdorf e una din cele mai faine curse pe care le-am făcut vreodată. În primul rând, îmi place că traseul de bicicletă e plat.
Mă simt foarte puternică pe plat. În Timişoara nu prea ai unde să te antrenezi pentru diferenţa de nivel, de aceea majoritatea timpului sunt cu bicicleta pe centura Timişoarei.
Şi deoarece e fără diferenţa de nivel, Podersdorf e o cursă foarte rapidă, deci un posibil loc de doborât recorduri. Asta dacă sunt şi condiţiile meteo favorabile. Cu toţii ştim că dacă e plat sunt foarte mari şanse de vânt puternic. Anul acesta a fost vânt foarte puternic. Am înţeles că a bătut cu 25 km la oră.
Cu o zi înainte deja se înrăutăţise vremea, s-a răcit şi a plouat. Noaptea de dinaintea concursului nu am putut dormi din cauza vâjâitului puternic al vântului.
Dimineaţa dârdăiam de frig în tranziţie şi mă uităm deznădăjduită spre valurile din lac. Cu un an înainte, la Ironman Vichy, am avut mari probleme cu valurile, am scos un timp foarte prost la înot şi am ieşit din lac mai mult moartă decât vie. Iar acum mă uităm la valuri şi mă gândeam că pot să uit de recordul naţional la care visam de atâta timp. Însă cu 20-30 de minute înainte de cursa m-am adunat şi mi-am zis că nu am muncit atât degeaba, că trebuie, pur şi simplu, să mă adaptez la situaţie şi să dau tot.
Şi asta am şi făcut. Până la urmă, valurile nu au creat problema decât într-o direcţie, în celelalte chiar simţeam că mă ajută şi că mă împing în faţă. Când am ieşit din apă, zâmbea soarele. Am simţit că cineva acolo sus mă iubeşte. Am urcat pe bicicletă şi am dat tot. Am profitat cât am putut de vântul de spate ca să recuperez timpul pierdut cu cel de faţă. La alergare am avut parte de vremea perfectă, puţin soare cât să te înveselească, iar în rest răcoare şi vânt, cum îmi place mie.
Cu ce strategie de cursă ai plecat la start? Care era marea ta teamă? Ce a contat cel mai mult în acest rezultat, ce a făcut diferenţa?
Strategia a fost să dau tot. Să fie cursa vieţii mele. Legendară, cum zice şi sloganul cursei. Să scot sub 11 ore. Când eram întrebată cât vreau să scot, răspundeam 10 ore și 59 de minute. Nici prin cap nu mi-a trecut că voi putea scoate 10 ore și 32. Teamă mea cea mai mare au fost valurile, însă am reuşit să scap de ea. În acest rezultat, diferenţa a făcut-o muncă. Determinarea. Pozitivitatea. Încrederea în mine. Gândurile bune ale oamenilor dragi mie de acasă.
Cu cine te antrenezi? Ai un antrenor care îţi urmăreşte evoluţia? Sau eşti autodidactă?
Nu am antrenor. După cum ţi-am zis, am studiat mult şi am reuşit să îmi compilez un program de antrenamente care să mi se potrivească precum o mănuşă. La înot mai cer sfaturi unui înotător foarte bun şi drag mie.
Cum te simţi acum, că ai reuşit performanţa asta? Cât contează pentru ţine această titulatura: “deţinătoarea recordului naţional pe distanţă Ironman”?
Sunt în al nouălea cer! Cu un km înainte de finish, ştiind ce timp voi scoate, m-a apucat plânsul şi nu m-am mai putut opri decât la o oră după finish. Şi acum când mai îmi amintesc anumite momente din cursă mi se face pielea de găină şi mi se umezesc ochii. Titulatura această contează foarte mult. Mă onorează. E o confirmare a muncii mele, a tuturor strădaniilor mele. E un boost pentru planurile de viitor.
Ce te ţine motivată? Sunt mulţi ani de când ai ales drumul anduranței şi al triatlonului şi nu pare că îl vei părăsi prea curând. Ce îţi da ţie anduranţa?
Progresul este ceea ce mă ţine motivată. În decurs de 4 ani am făcut 5 curse Ironman. Am evoluat de la an la an. Nu am de gând să părăsesc drumul triatlonului pe distanţă lungă. Aş vrea să continui şi când voi fi mamă. Iar dacă îmi va permite sănătatea, vreau să fac curse pe această distanță până la adânci bătrâneţi.
De ce te-ai “lipit” de distanţă asta? De ce nu triatlon clasic sau altceva?
Ironman e un microb pe care dacă l-ai luat, greu mai scapi de el, poate deloc. E cea mai “provocatoare provocare”. Antrenamentele lungi pentru această cursă sunt timpul meu cu mine. Timpul meu de meditaţie. Mă eliberează de tot ce e negativ şi mă echilibrează.
Spune-ne câteva lucruri fără de care nu ai fi reuşit chestia asta.
Dorinţa, munca, munca, munca, pasiunea, dedicaţia, concentrarea… Sunt indispensabile. Eu am fost norocoasă şi am avut parte de susţinere totală din partea părinţilor şi a prietenilor. Şi lucrul acesta a contribuit la reuşită.
Ce urmează pentru tine: planuri de viitor, curse…
Anul acesta mai am doar 2-3 concursuri, dintre care triatlonul pe distanţă olimpică de la Mamaia şi Triatlonul Aradului, la care voi participa în mod sigur. La anu’ aş vrea să fac multe… dar acum nu vreau să decid pentru că sunt încă sub influenţa euforiei de după Podersdorf. Ce e cert şi pot să va zic este că îmi doresc să îmi bat propriul record.
EXCLUSIV. Interviu Mihai Baractaru: “Psihologic, cursa Ironman Kona este extrem de greu de controlat”
Mihai Baractaru, primul sportiv român care reușește performanța calificării la cel mai important eveniment al triatlonului de anduranță tip Ironman (la Age-Group, amatori), vorbește în exclusivitate pentru Adrenallina despre cum a fost cursa lui Ironman Kona la Campionatul Mondial Ironman, care are loc anual în Hawaii, și strange laolaltă cei mai buni sportivi profesioniști și amatori din lume, pentru a-l încorona pe cel mai bun dintre ei.
Steagul României a fost prezent la Kona anul acesta în premieră istorică, iar Mihai Baractaru a reușit o performanță frumoasă: loc 48, din 112 concurenți la categoria lui de vârstă, 25-29 de ani, și un 390 la general, din 1705 concurenți bărbați, amatori!
Anul acesta au fost înscriși 2.381 atleți înscriși la Campionatele Mondiale, cel mai mare număr din istoria edițiilor acestui Campionat, care a debutat în 1981. (probele unei competiții de triatlon tip Ironman sunt: 3,86 kilometri înot, 180,25 kilometri ciclism, maraton – 42,185 kilometri).
Condițiile cursei de pe insula fierbinte au fost și mai vitrege în 2015: valuri enorme la înot, vânturi laterale și frontale foarte puternice, căldură năucitoare, umiditate crescută, ploaie. Mihai ne povestește de la Kona cum i-a fost în cursa vieții lui (încă nu a revenit în țară):
Mihai Baractaru, Romania, la Ironman World Championship, 2015
Adrenallina: Salut, Mihai, şi felicitări pentru o performanţă minunată! Te-ai calificat la Campionatele Mondiale Ironman, visul tău de peste 8 ani, şi apoi ai făcut o cursă foarte bine acolo, la Kona, proba de foc (la propriu) a triatlonului tip Ironman. Suntem nerăbdători cu toţii, cei de acasă, să ne povesteşti cum ţi-a fost cursa. Hai să începem cu înotul.
Mihai Baractaru: A fost cea mai grea probă de înot din viaţa mea. În loc să înot 3,8 km, cum e distanţa standard într-un Ironman, am înotat 4,5 km cel puţin, aşa mi-a spus ceasul. Au fost curenţi foarte puternici, în larg valuri foarte înalte şi la un moment dat, când am întors după nava din larg care marca punctul de întoarcere, a fost crunt: toţi sportivii se înghesuiau să întoarcă acolo, pe o porţiune de 300-400 m, aşa că a fost irespirabil, la fel că la start! Toată proba de înot nu am ştiut de mine!
Înotul în ocean este foarte diferit, eşti într-o continuă schimbare iar tehnica mea de înot din lac şi bazin nu m-a ajutat foarte mult.
La întoarcere am avut valuri din spate, care mă ridicau în poziţie verticală şi aveam senzaţia că stau efectiv în picioare! După ce trecea valul aveam senzaţia de cădere în gol, ca atunci când treci cu maşina peste hopuri mari.
Adrenallina: Ok, deci înotul la Kona este un înot Ironman înmulţit cu vreo 4, cel puţin anul ăsta. Spune-ne despre bicicletă, deşi nu ne aşteptăm să fi fost mai uşor. Am urmărit mulţi dintre noi transmisiunea live, şi vântul a fost năucitor la bike.
Mihai si bicicleta lui de cursa, Scott Plasma Team Issue, de la Bicishop, inainte sa plece la antrenament pe traseul Campionatului Mondial Ironman, in Hawaii
Mihai Baractaru: După ce am ieşit de la înot am alergat să-mi iau punga de tranziţie pentru bicicletă, am alergat apoi rapid către locul unde aveam bicicleta, m-am echipat şi am pornit. Primii 14 km i-am făcut în Kona pe lângă Ali’i Drive, (str Kuakini), după această porţiune am plecat către vestita Queen K (Queen Kaahumanu), pe care am visat-o atâta timp.
La bicicletă am avut constant vânt de faţă! Până în Waikoloa am avut câteva dealuri line dar foarte greu de abordat, pentru că panta era între 5 şi 7 %. Vântul de faţă era foarte frustrant, uneori nu puteam atinge mai mult de 25 km/h.
După ce trec de Waikoloa, traseul devine mult mai agresiv pe urcări iar vremea se schimbă, începe ploaia… Am pedalat cam 15 km pe ploaie până în Hawi. Era o ploaie mocănească, ajutată de vântul puternic. Asta făcea să pătrundă apă sub ochelarii de ciclism şi nu vedeam nimic în faţă. Pe porţiunea asta am atins viteză maximă pe urcare de 15 km/h.
Priveam în jurul meu atât cât puteam şi vedeam sportivi căzuţi sau cu pană la bicicletă. Mi-era teamă să nu o păţesc şi eu!
La întoarcere din Hawi a urmat o coborâre de 10 km, unde am reuşit să îmbunătăţesc puţin media orară – am mers cu 55-60 km/h.
Ajuns în apropiere de Waikoloa, condiţiile meteo se schimbă drastic, aici fiind extrem de cald, vânturi extrem de puternice şi umiditate crescută. Simţeam nevoia să mă răcoresc în permanenţă, aşteptam cu sufletul la gură următorul punct de revitalizare, să mă pot stropi cu apă pentru a mă răcori!
Adrenallina: Par regizate toate condiţiile astea meteo, că să facă din cursa asta una de Campionat Mondial! Alergarea este proba ta favorită, spune-ne că aici ţi-a fost mai uşor!
Mihai Baractaru: M-am echipat şi am ieşit din tranziţie liniştit, pentru că urma într-adevăr proba mea favorită, alergarea!
Prima porţiune de alergare a fost pe Ali’i Drive, cam 16 km, au fost destul de multe puncte de revitalizare, pe care le aşteptam cu nerăbdare. Pe la km 4, care a fost pe lângă faleză, încep să simt cu adevărat căldura şi umiditatea cursei. Soarele îmi arde pielea, pantofii simt că mă ard, aveam senzaţia că alerg pe cărbuni încinşi sau pe lavă. Îmi repetam în mod constant: “este cu adevărat foarte cald dar poţi să faci faţă! Fii puternic!”. Încercam să mă focusez doar pe tehnică şi hidratare, încercam să-mi eliberez mintea de alte gânduri! Eram în mod constant preocupat să-mi răcesc corpul prin diferite metode, pentru a nu mă supraîncălzi!
Mihai porneste in proba de alergare – 42 de km
După ce am trecut de Ali’i Drive, a urmat o pantă de 10-12 % pe o porţiune de 500 m, aici am simţit că urmează să am o contractură musculară, aşa că două minute am mers, ca s-o previn!
Ajuns în vârful pantei, a urmat o coborâre lină, unde am reînceput să alerg. Simţeam că am tălpile umflate şi efectiv ard, încep să fac bătături din cauza apei luate în pantofi la tranziţie, unde un tip de la organizare mi-a aterizat un prosop ud în cap, şi apa mi s-a scurs în pantofi. Am știut de atunci că nu e bine.
Pe Qeen K, de la km 15 la km 28, simţeam că alerg prin deşert fără pic de umbră, sub soarele arzător. Sunt eu şi o linie valonată-traseul, pe care trebuia să-l parcurg; greu şi cam demoralizant!
Am alergat cu bureţii uzi în mână, mă opream la punctele de revitalizare, mă hidratam şi după 4-5 minute gura îmi era tot uscată!
Pe ultimii 14 km la întoarcere, asta e ceea ce m-a ţinut motivat: “eşti primul român din istorie care termină acest concurs”. Şi mă inunda o bucurie că nu fac asta doar pentru mine.
Bucuros că se apropie de finish
“Pain is temporary. It may last a minute, or an hour, or a day, or a year, but eventually it will subside and something else will take its place. If I quit, however, it lasts forever.” Asta se derula continuu în mintea mea pe ultimii kilometri.
Adrenallina: Te apropii de finish… Cum este finish-ul la Kona?
Mihai Baractaru: Mă simţeam ca într-o poveste, foarte mulţi oameni care aclamă pe margine, zâmbesc, sunt zgomotoşi, mă încurajează, le zâmbesc şi văd poarta de finish, văd cum visul meu devine realitate!
Toate acele ore petrecute în sala de antrenament, vizualizând acest moment… Sunt fericit, mândru şi împlinit de ceea ce am realizat astăzi la concurs, mi-am spus.
Astăzi am scris istorie şi am adus România la Compionatul Mondial de Ironman din Hawaii. Am trecut de zona de Finish, încep să fiu copleşit de dureri şi simt cum tot corpul este acaparat de asta. Mă îndrept spre food court, mănânc ceva şi încerc să mă hidratez cât pot de mult.
Când am ajuns la cazare mi-am dat costumul jos am constatat că pe spate mi-au rămas efectiv siglele sponsorilor: m-am bonzat cu ele pe spate! Soarele a fost atât de puternic încât a trecut prin trisuit!
cu sponsorii tatuati: Emag, Arobs, Bicishop, Global Vision, JPS Group, Solaris, Shimano
Adrenallina: A fost Ironman Kona aşa cum ţi-ai imaginat?
Mihai Baractaru: Înainte de a veni pe insulă ştiam că o să fie cald şi umezeală mare, eram pregătit să întâmpin multă căldură şi umiditate. Însă netrăind înainte aceste senzaţii nu ştiam exact cu ce mă voi confrunta, puteam doar să-mi imaginez, iar asta nu a fost suficient!
Acum că am simţit pe propria piele, îmi dau seama că numai trăind aceste senzaţii poţi afla cu adevărat cum este Ironman Kona.
Să vizionezi nişte filmări şi să mergi de câteva ori pe traseu nu este suficient, este nevoie de mult mai mult.
Aclimatizarea nu constă doar în obişnuirea cu fusul orar şi temperatura, este nevoie de o perioadă de cel puţin o lună înaintea competiţiei, în care trebuie să faci antrenamente intense pe traseul conpetiției, să te obişnuieşti cu alimentaţia locală (să găseşti mâncare sănătoasă aici este o adevărată provocare, va spun sincer, în ultimele două săptămâni am mâncat kilograme de fructe ca să pot compensa deficitul de hrană sănătoasă).
Ironman Kona a fost peste aşteptările mele. Din punct de vedere psihologic, cursa este extrem de greu de controlat şi nu există grad de comparaţie între această cursa şi celelalte. După competiţia asta, mă dor toţi muşchii din corp, mai puţin muşchii fetei. 🙂
Cursele din circuitul Ironman reprezintă doar biletul de intrare şi nu garantează că eşti suficient de pregătit încât să poţi termina!
finish Ironman World Chapionship pentru Mihai
Steagul Romaniei pentru prima data la Campionatul Mondial Ironman, Kona. Multumim, Mihai Baractaru!
Ediția 2015 a Ironman World Championship, care a avut loc sâmbăta ce a trecut în Hawaii, a fost câștigată de către Jan Frodeno la masculine, cu timpul de 8 ore, 14 minute si 40 de secunde și de către Daniela Ryf la feminin, cu 8 ore, 57 de minute si 57 de secunde. Mai multe despre ediția Kona 2015, aici.
Mihai Baractaru, primul român calificat la Kona: “Mi s-a împlinit visul pentru care am muncit 10 ani”
Roxana Lupu
Acum 3 ani, Mihai Baractaru ne spunea într-un interviu la Adrenallina că vrea să devină primul român calificat la Campionatul Mondial Ironman de la Kona, Hawaii și iată că 3 ani mai târziu s-a ținut de cuvânt.
Un triatlonist de anduranță surprinzător, unul care tace și face, Miță, cum îi spun prietenii, a reușit o performanță frumoasă la Ironman Klagenfurt, Austria : un timp final de 9 ore și 15 minute pe distanța unui triatlon Ironman, adică 3.800 de metri înot, 180de kilometri – ciclism și 42 de kilometri-alergare.
Mihai Baractaru
A bătut recordul național pe distanța Ironman, care era de 9 ore și 30 de minute, și era deținut… tot de el.
Când s-a apucat de triatlon, în 2006, Mihai nu știa să înoate, alerga destul de prost și mergea pe bicicletă cu greutate. I-a luat 10 ani ca să ajungă aici și, chiar dacă este vorba despre o calificare la Age Group, adică la amatori, categorie de vârstă, și nu la Elite, înseamnă enorm pentru triatlonul de anduranță din România. Este un prim mare pas și, cum acest tip de concurs nu ține cont neapărat de vârstă pentru performanță, Miță are toate șansele să ajungă într-o zi să concureze pentru România la Elite – profesioniști.
L-am prins între antrenamente și l-am rugat să ne povestească despre cum a fost cursa lui din Austria, cum se pregătește pentru Kona – e în linie dreaptă, mai sunt două luni până la Campionat – și ce va face mai departe.
Adrenallina: Cât te-ai pregătit pentru cursa asta și care era strategia de calificare? Te așteptai să te califici?
Mihai Baractaru: Pentru cursa de la Klagenfurt, Austria, m-am pregătit 7 luni. Strategia era să obțin timpii pe care mi i-am propus, ca să am șanse să mă calific la Campionatul Mondial de Ironman din Hawaii. (n.r. calificarea la Capionatul Mondial Ironman se face acumulând un anumit punctaj la competițiile marca Ironman din toată lumea, aici mai multe detalii despre calificare).
Înainte să iau startul, gândul meu a fost numai la Hawaii, să pot reuși să mă calific. Apoi când am coborât de pe bicicletă, am fost puțin dezamăgit de timp, iar în proba de alergare mi-a revenit moralul și mi-am spus că o să fac tot ce-mi stă în putință să obțin calificarea.
Timpii pe care mi i-am impus înainte de concurs au fost următorii:
– la înot – sub 1h (am reușit 58 min și 47 sec)
– la bicicletă – să parcurg distanța în 4h 51min cu o medie de 37 km/h (am reușit să scot 5h 8 min cu medie de 35km/h)
– la alergare – să scot un timp de 3h pe maraton cu medie de 4:17/km ( am scos 3h și 2 min cu medie de 4:19/km)
La înot și la alergare mi-am îndeplinit target-ul, mai trebuie să lucrez la bicicletă.
Cum a fost cursa? Cum te-ai simțit la fiecare probă? Ce ai mâncat și cum te-ai hidratat/energizat în timpul ei?
La înot a fost destul de interesant, deoarece am cam fost “căpăcit”. Niciodată de când practic triatlon nu mi-am luat pumni, picioare și coate în așa hal. Culmea este că nu m-am poziționat foarte în față, m-am așezat în a 3-a linie, am spus că nu sunt mare înotător și să nu îi încurc pe ceilalți. Dar faptul că am primit pumni și picioare m-a determinat să înot mai rapid, să îi depășesc. Așa am reușit sa înot sub 1h pe 3,8 km.
La bicicletă am încercat să pedalez cât mai constant. Au fost 2 ture de 90 km pe care le-am parcurs în 2h 34 min. Am avut câteva momente dificile pe urcări, în special pe cele de la final, dar am reușit să nu forțez mai mult decât îmi propusesem. În timpul probei la bicicletă am folosit batoane proteice, banane, geluri energizate. Le-am luat la un interval de 15-30 de minute și în permanență am fost foarte bine hidratat.
la proba de alergare, la Ironman Klagenfurt
În proba de alergare, am simțit la kilometrul 6 că se golește “rezervorul”, m-am alimentat cu banane, pepene și cola. După ce am mâncat, am început să cresc progresiv ritmul. După ce mi-am atins viteza de “croazieră” am menținut-o până la final, cu mici diferențe de timpi.
În ce moment al cursei ai știut că vei reuși performanța asta?
Știam când m-am dat jos de pe bicicletă că îmi va fi extrem de greu să recuperez timpul pierdut, așa că mi-am propus să alerg cât pot eu de bine. Bineînțeles, trebuia să îmi bat timpul de 9h 30 min.
Dar pe la km 21, la jumătatea probei de alergare, am știut că o să scot un timp de 9h 15 min. Până în momentul acela am preferat să nu mă gândesc, că oricum nu puteam să trag mai tare.
Ce urmează acum pentru tine? Cum estimezi că va arăta antrenamentul tău până la momentul Kona, în toamnă? Ce probă e nevralgică pentru tine sau ai nevoie s-o îmbunătățești?
Ironman Oradea, 2011
Am reînceput antrenamentele pentru Campionatul Mondial de Ironman de la Kona. Practic am la dispoziție încă 2 luni intense de antrenament specific pe temperaturi destul de ridicate. Proba cea mai “slabă” pentru nivelul la care mi-am propus să fiu acolo este bicicleta. Mi-am propus să vin în primii 6 la categoria de vârstă, deoarece condițiile meteo din acea perioadă vor fi destul de aspre, și anume: vânturi puternice din față și din lateral, umiditate crescută până la 75-80% , și temperaturi de 35 până la 38 de grade Celsius.
Cum te simți după reușita asta? La ce te gândești cel mai frecvent?
După acestă reușită mărturisesc că mă simt grozav. Simt că sunt pe cale să-mi realizez visul! Acel vis la care am lucrat 10 ani.
Mă bucur foarte mult că am reușit o asemenea performanță. Asta îmi demonstrează că în timp și cu pași mici pot ajunge să concurez cu profesioniști de la Kona. Este un sentiment fantastic! Totodată, mă bucur că pot să reprezint România la un asemenea eveniment. Să pun România pe harta internațională a concursurilor de anduranță.
Ce înseamnă Kona pentru tine și care e următorul tău target?
Toți sportivii vor să se autodepășească. Mulți vor să ajungă la olimpiadă. Pentru mine Olimpiada este Campionatul Mondial de Ironman. Consider că nu sunt o persoană cu calități motrice extraordinare încât să pot termina înotul într-o probă olimpică (1,5km inot, 40 km bike si 10 km alegare) îndeajuns de bine încât să ajung la finish în top 10. Și nu-mi place să fac antrenamente de viteză ci de anduranță, la o viteză moderată. Îmi place acest tip de efort și îmi doresc de acum înainte să pot participa în fiecare an la Kona.
Visul meu este ca în următorii 5 ani să fiu în top 40 mondial pe proba de Ironman!
Îți tinem pumnii! Și… baftă la Kona! 🙂
*Sponsorii sportivului pentru Ironman World Championships 2015 sunt Arobs, Emag, Bicishop, Global Vision, JPS Group, Solaris, Shimano.
I AM IRONMAN. Cristi Hanga: „Cel mai important pentru un începător este să nu forțeze”
Intervievatul nostru de azi este un caz aparte. A terminat deja 4 curse Ironman, toate la Oradea, la el acasă, și una în Ungaria. A pornit de la 106 kilograme. În fiecare an, focusul lui este această competiție, pentru asta se pregătește, asta visează. Să vină vara și să ia startul, alături de triatloniști veniți din toate colțurile țării, mânați de aceeși dorință, și, în același timp, de aceeași spaimă.
În fiecare an, Cristi primește în casa părinților săi pe câțiva dintre ei, câți încap :). Așa ne-am cunoscut și noi, mai precis; în sufrageria părinților săi am tremurat cu o seară înainte de half și apoi am avut coșmaruri cu o seară înainte de full! 🙂
Cristi ne-a povestit călătoria lui până aici, despre cum spiritul acestui concurs l-a schimbat, dăruindu-i o nouă viață.
Un mic tease, să vă fac poftă de citit: “Când ajungi să faci Ironman și știi că nu puteai și ai făcut asta pentru că ai muncit și ți-ai făcut o ordine în viață, îți dai seama că poți face orice”. 🙂
Cristi Hanga
Să începem!
Adrenallina: Când te-ai apucat de sport și de ce?
Cristi Hanga: Cred că în 2009, sunt oricum vreo 6 ani, ca să slăbesc, pentru că deja ajunsesem aproape obez. Am avut 106 kg la un moment dat. Tot am încercat, iar mă lăsam iar mă apucam. Tot am citit pe net despre motivație, și zicea acolo că îți trebuie un obiectiv ca să funcționeze lucrurile. Și atunci am zis hai să alerg un maraton. Habar nu aveam ce presupune chestia asta, ce e maratonul, ce trebuie să fac… M-am înscris la un maraton, și am luat un program de începători. Am terminat cursa în genunchi aproape, cred că am făcut 4 ore și 52 de minute, cam așa. La final mă depășeau babe, moși, a fost cam demoralizant, dar senzația aia de câteva minute de la final, când mai era puțin și ajungeam la finish, și știam că am tras tare dar cu un rost, a fost emoționantă. Am plâns. Așa că am zis că trebuie să mai fac asta. Am început să mă antrenez mai serios. Și am progresat, după 6 sau 7 maratoane, am zis să caut ceva mai greu.
Și așa a apărut triatlonul…
Și așa a apărut Ironman-ul, nu triatlonul, eram cu înotul praf, bicicletă n-aveam… M-am băgat prima dată la șatefetă la Oradea, apoi al doilea an am zis că fac full. Încet, încet am cumpărat echipament specific pentru fiecare sport și am început să mă antrenez. Făceam volum foarte mult, ca să nu abandonez, ăsta era scopul, altceva nu mă interesa.
Cum a fost primul Ironman? La tine acasă… (n.r. Cristi Hanga este din Oradea, unde are loc competiția de triatlon pe distanță foarte lungă Ironman)
Da, m-am antrenat pe traseul de concurs, știam toate curbele și toate gropile de la traseul de bicicletă, am înotat în lac… Traseul de biclă aici e greu, că e diferență de nivel, și dacă mă antrenam la câmpie era complicat pentru mine. Am avut avantajul ăsta. Primul a fost cel mai greu pentru mine, am suferit, dar cred că din lipsa de exeperiență. Mi s-a blocat stomacul… 5 ore din șapte am mers cu crampe la stomac, spre sfârșit m-a lăsat, dar eram deja deshidratat și nealimentat, și la alergare a fost foarte greu. După o lună am mers la unguri, la un alt Ironman, acolo traseul e mai ușor. Acolo am câștigat 1 oră jumătate la bitza și am scos 4 ore 28 de minute la maraton. Timpul final a fost de 11 ore și 48.
Deci ai început ușor, cu două Ironman, cu o diferență de o lună între ele 😀.
Da, am mai încercat să fac de atunci două, dar nu mi-a mai ieșit. Ultimul Ironman însă a ieșit cel bine. Am intrat în concurs cu 10 kg mai puțin decât de obicei și am avut un rezultat bun.
De la 106 kg la fit for Ironman
Ce timing ai avut?
Cred ca 12 ore jumătate.
Ai trecut printr-o cură?
Mi-am schimbat alimentația, am tăiat pâinea, dulciurile, am început să mănânc mai des, porții mici, de 5, 6 ori pe zi. Și am slăbit destul de mult.
Cum s-a schimbat viața ta de când ai început să faci câte un Ironman în fiecare an? Sunt 4 ani de când ai început “ritualul” ăsta.
Îți dă așa o încredere în tine foarte mare. După ce faci o chestie de felul ăsta te cam liniștești. Pe mine m-a liniștit în viață. Nu mai eram așa agitat: oare pot să fac aia, pot să fac aia? Când voiam să fac ceva nu mă mai gâneam, băi, oare o să reușesc? Ci: cum fac să rezolv chestia asta, că sigur pot, trebuie doar să stabilesc cum.
Când am auzit prima dată în ce constă Ironman am crezut că e o glumă. Terminasem vreo două maratoane până atunci și ajunsesem mort la finish, și mă gândeam că așa ceva nu e posibil, e bătaie de joc, e pentru ăștia cu death wishes. Când ajungi să termini un Ironman și știi că nu puteai și ai realizat asta pentru că ai muncit și ți-ai făcut o ordine în viață, îți dai seama că poți orice.
La al doilea Ironman mi s-a întâmplat că a început să alerge un băiat lângă mine, în afara concursului și mi-a spus că el datorită mie s-a apucat de sport, pentru că a citit ce am scris eu pe Facebook, despre cum am început să alerg pentru că eram gras. M-a dărâmat chestia asta, wow, eu am influențat pe cineva?! Cu o postare pe Facebook?
Cum ai reușit să echilibrezi lucrurile, cu viața peronală, job și antrenamente…
Aici am foarte mare noroc. Nu sunt la program fix, lucrez în ture – 24 de ore, apoi am 3 zile libere…e foarte ok. Mă antrenez ziua, am destul timp la dispoziție, pot să mimez curse, pot să fac orice. E greu să lucrezi 8 ore și apoi să faci antrenament.
Ce ai putea să le spui celor care și-au setat o cursă de Ironman? Ce îți vine în minte să le recomanzi?
Sunt muulte lucruri de spus. Dar ce e cel mai important pentru un începător este să nu forțeze. Dacă alergi 3-4 km nu te poți arunca la Ironman, sunt niște trepte. Trebuie să ai o bază foarte solidă ca să te bagi la o cursă Ironman, pentru că e foarte periculos. Tragi ca nebunul de tine în cursă pentru că ai voință, dar tu nu ești pregătit fizic. Poți să clachezi foarte urât.
Atenție foarte mare la alimentație – cred că la Ironman, alimentația e proba a 4-a, e la fel de importantă ca toate celelalte. Dacă nu ai pus la punct acest aspect, nu e ok. Echipamentul e important. E diferență foarte mare între un echipament prost și unul bun. Dar un echipament bun îți ajunge, dacă nu vrei să câștigi. Nu are rost să investești mii de euro, să îți iei ce au cei de la Kona, mai bine mai slăbești puțin și mai introduci niște ore de antrenament și tot acolo ești.
Care sunt planurile tale pentru 2015?
Păi, sunt înscris la cursa de la Oradea. 🙂
Deci ești omul dedicat Ironman, focusat pe acest tip de concurs?
Da, mai făceam câteva maratoane, dar anul trecut am avut operația de hernie și n-am mai foțat. Iar anul ăsta sunt într-o perioadă de tranziție, că s-ar putea să mă mut în alt oraș, și cu jobul, și voi vedea, după ce se aranjează toate. Acum sunt într-o perioadă de tranziție.
Voiam să te întreb, ce te ține pe tine motivat? Până la urmă, ai făcut Ironman de multe ori, și de fiecare dată nu ai avut un target specific de timp… Ce te face să repeți această cursă?
Îmi place. În vara asta m-am operat, și acum un an am mai avut o operație, și am avut perioade de repaos total. Nu vrei să știi cum a fost. Am crezut că mor. Acum în vară mi-a zis medicul să stau 2 luni în recuperare, după operație. După o lună m-am urcat pe bicicleta de cameră, și am început să pedalez în gol, deci fără nicio greutate, dar numai să simt eu că fac bicicletă, să pară că pedalez. A devenit un mod de viață.
I am Ironman. Andrei Dudu: „În 2015 vreau să termin cursa în 10 ore și jumătate”
Am o dedicație pentru toți cei care și-au stabilit drept obiectiv o cursă de Ironman – acest interviu cu Andrei Dudu, care ne-a povestit despre cum a fost prima lui cursă pe aceste distanțe de parcă ar fi alergat puțin prin parc. În iunie 2014, la Oradea, totul a decurs pentru el așa cum și-a setat cursa (cu foarte mici excepții), a ajuns pe locul trei național, a mâncat o pizza și a plecat fericit acasă cu soția și băiețelul.
Daaar, să nu ne grăbim sau amăgim – în spatele acestei povești cristaline stă multă muncă și un parcurs de film – Andrei a suferit o operație de refacere de ligamente, apoi a slăbit 30 de kilograme, pentru că era ușor supraponderal, abia după asta s-a apucat de ceva alergare, ca să ajungă în cele din urmă aici, la acest loc trei național la Ironman. Unde nu dorește să rămână prea mult. Merge mai departe.
Andrei Dudu
Adrenallina: Cum arată începuturile tale în sport?
Andrei Dudu: De mic copil am făcut înot, schi, încă de pe la 4 ani. Am făcut înot de performanță până pe la 12 ani. Am făcut școala de schi din Poiana Brașov. În liceu mi-au plăcut mult sporturile de echipă, baschetul de exemplu. Mi-am rupt genunchiul drept la baschet. M-am operat atunci dar nu mi-am refăcut ligamentele, le-am refăcut ulterior, în 2009, în anul când s-a născut băiețelul meu. Am zis să fiu pregătit pentru provocarea asta :).
Cum ai ajuns la triatlon?
M-am apucat de alergat, în primul rând. Când m-am operat la ligamente a fost o perioadă în care m-am îngrășat destul de mult. M-am apucat de un regim de slăbit, am slăbit cam 30 de kg, și apoi m-am apucat de alergat. Am slăbit doar nutrițional kilogramele astea, mi-a spus și doctorul că așa e mai bine, altfel puneam presiune pe articulații prin greutatea mea.
Când am început să alerg parcurgeam în fiecare seară tura de parc IOR. Am ajuns la 69 de kg.
Și cum ai făcut pasul următor?
Am participat la o cursă de semimaraton în primăvara lui 2013, maraton am făcut apoi în toamnă, și prima oară la un triatlon am participat anul trecut, la Triatlonul Mamaia. Am fost 12 la categorie și 20 la general. Îmi luasem bicicleta de 2 săptămâni și era a treia oară când mergeam pe ea, în concurs. La bazin fusesem de vreo două, trei ori, dar eram antrenat la alergare, așa că stăteam bine la capitolul cardio.
Când a apărut Ironman în peisaj?
Când am vorbit despre asta cu un amic, Andrei Bălănică. Am zis să încerc, la maraton stăteam bine, scosesem 3 ore 30 la prima mea cursă de acest gen. Făceam față bine anduranței, stăteam bine cu alergatul, cu înotul…
Ce înseamnă “stăteam bine”?
Am început antrenamentul pentru Ironman imediat după triatlonul de la Mamaia. Începusem să scot la înot un minut 50 de secunde pe suta de metri, era ok. Urmam și un program de pe triathlete.com, pentru Ironman beginner, varianta free; am părăsit varianta asta căci mi-am dat seama că nu am timp să urmez chiar tot programul așa cum era acolo, și așa că am început să fac eu singur. La fiecare dintre cele trei discipline, o sesiune scurtă și intensă, una de recovery și una mai lungă, săptămânal.
Cât anume te-ai antrenat pentru Ironman?
Din septembrie 2013, dar serios așa din ianuarie 2014. (n.r. concursul a fost în iunie, la Oradea)
Cum a fost pentru tine să introduci acest program în viața ta de zi cu zi?
A fost destul de solicitant. Este băiețelul, care are nevoie de atenție, soția mea lucrează și ea destul de mult. Am încercat ca antrenamentele lungi să le fac în weekend, antrenamentele scurte și intense în timpul săptămânii, înot făceam dimineața, la 6, înainte de program, sau poate dacă era iarnă mă trezeam și urcam pe home trainer și pedalam… Și, ce să zic, mai stăteam seara să pedalez și îl puneam pe fiu-meu să se uite la desene animate… m-am descurcat, în mare. Am ajuns la maxim 16 ore de antrenament pe săptămână.
Cum ai stat cu nivelul emoțiilor, cu așteptarea momentului cursei?
Pentru mine a fost… hai să mă antrenez ca să termin un ironman. Cred că se vorbește despre acel vârf de antrenament, eu cred că l-am atins exact în cursă. Pe bune. Nu mersesem mai mult de 160 de km cu bicicleta – am mers o dată până la mare pedalând, București-Fetești. Și am mers foarte bine în cursă. Îmi spunea Mugur Frățilă, frate, ai mers ca un avion. Chiar am mers bine, nu mă antrenasem să stau pe aerobare, ci în dropuri, dar am stat foarte bine pe bicicletă în cursă, până la urmă. Îmi propusesem un timp de aproximativ 12 ore – cam o oră și ceva înotul, 6 ore bicicleta, 4 ore maratonul, cu tot cu tranziții și tot.
Și au ieșit calculele?
Da, am făcut în final 11 ore și 9 minute.
Și nu au ai avut momente critice în cursă sau vreun incident sau altceva. A decurs totul cristalin?
Am ieșit bine din apă, mi-am pus încălzitoarele la bicicletă, bucle bucle bucle ușurel, am mâncat foarte multe mineral, așa că nu am avut deloc crampe, am avut noroc de echipa mea de suport – soția, copilul și maică-mea, care mi-au dat mereu isotonic. Am băut foarte mult, m-am hidratat, și am intrat foarte ok în proba de alergare. Alergam cu 5 minute pe kilometru doar că la un moment dat mi s-a întâmplat că nu am mai putut înghiți nimic – dulciuri, geluri sau orice altceva. Tot am zis, o sa iau tura următoare, tura următoare, până am început să amețesc de la căderea glicemiei.
Am început să merg – am făcut asta cam 3 ture de parc, timp în care am înghițit un baton foarte dulce, extrem de dulce, grețos de dulce, dar mi-am revenit. Am reînceput alergarea și nu a mai fost nicio problemă. Ce îmi aduc aminte este un moment deosebit pentru mine: știi că în parcul de la Oradea unde se face alergarea este în mijloc un loc de joacă pentru copii, unde era nevastă-mea cu fiu-meu, și ăsta mic se dădea în carusel și țipa de acolo haide, tati!, haide, tati! Era mortal piticul.
Da, ce să zic, o cursă foarte lină de Ironman 🙂…
Bine pregătită, mai ales, aș spune. Nu am avut surprize mari.
Te-ai antrenat și la detalii, mișcările din tranziție, hidratare și altele…
M-am antrenat la concursurile de până la Iron – triatloane, duatloane, tot ce am prins.
Pe scurt, cum a fost pentru tine experiența asta… Ai simțit ceva deosebit la finish?
Am fost foarte mulțumit, am mâncat o mare pizza la finish. Am luat întâi o felie de la Istvan și echipa de organizatori, apoi am mers cu nevastă-mea și am luat o pizza întreagă de unde comandaseră ei. Mi-era o foame incredibilă.
Ceva mai în zona spirituală a lucrurilor s-a întâmplat?
Am fost fericit că am reușit să termin și când am auzit că sunt și pe locul 3 național, îți dai seama, am fost super mega încântat. M-am bucurat că am reușit să accelerez ritmul pe finish, așa cum îmi propusesem, am ajuns pe finalul cursei la sub 5 minute pe km.
Ce urmează pentru tine? Ai un țel?
Pentru anul ăsta obiectivul ar fi să fac în 10 ore jumătate Ironmanul, ceea ce cred că e posibil. Vreau să fac în iunie cursa de la Oradea, în iulie halful la Transfier, și în toamnă sper să mai fac un Ironman în toamnă, în afară.
O să intensifici antrenamentele pentru asta, nu?
Îmi trebuie o bicicletă cu un cadru mai mare, așa că o să-mi iau o bicicletă de contratimp, apoi o să mă antrenez pe ea. Am început înotul cu un antrenor, cu Matei Giurcăneanu, și am scăzut deja din timpul pe sută. Sincer, nu vreau să intensific antrenamentele, chiar vreau să le reduc. Mă simt cam obosit, am avut niște crampe la Maratonul București, și cum fac un pic de mișcare – alergare adică, îmi apare febra musculară. Așa că vreau să reduc puțin din program, pentru că nu am luat nicio pauză.
Nicio pauză?!
Păi după cursa de Iron în iunie, după două săptămâni a fost triatlonul Metropolitan Brașov, unde am ieșit pe 9 general și 2 la categoria mea de vârstă, în spatele lui Sorin Boriceanu. De aceea am mers la antrenor de înot, poate anul ăsta ies și eu în fața lui din apă. 🙂
Este o declarație publică, da? Să știe și el ce îi pregătești 😀
Da da. Merge mai bine ca mine pe distanțele lungi la înot.
Cum ți-a schimbat viața sportul? Căci ai vorbit despre cursa de Ironman ca și cum ar fi un concurs oarecare.
Eu am fost destul de speriat înainte de concurs, dar după ce l-am terminat și modul în care am făcut-o… Să îl fac mai bine este ceea ce îmi doresc. Nu vreau să renunț la chestia asta.
De ce?
Mă face să mă simt bine, activ, energic. Îmi place sportul. Nu mă plictisesc făcând sport – înot continuu o oră în apă și nu mă plictisesc, aleile din Tineretului le-am învățat pe toate în alergare, îmi place și bicicleta. Încerc și să fiu un exemplu pentru piticul meu. Deja pedalează la doi ani fără roți ajutătoare, este deja încântat de sport.
I AM IRONMAN. Povestea cursei mele de la Oradea: 3 km 800 m înot, 180 km bicicletă, 42 km alergare (II)
Când am coborât la calea ferată şi am auzit muzica din parc eram foarte senină. M-am repezit la tranziţie, mi-am lăsat casca, bicicleta şi spd urile, mi-am luat adidaşii şi am pornit. 38 de ture de parc. Păi, se face, mi-amspus. Am uitat intenţionat informaţia că urma să intru în primul maraton din viaţa mea, şi să parcurg 42 de kilometri. După 9 ore şi ceva de efort.
(Aici este primul episod al Jurnalului de cursă, cu partea de înot şi bicicletă)
I AM IRONMAN. Povestea cursei mele de la Oradea: 3 km 800 m înot, 180 km bicicletă, 42 km alergare (I)
În ultimii kilometri de alergare din cursa asta mi-am spus că e ultima dată când mai particip la aşa ceva. Corpul meu era atât de lipsit de resurse şi atât de îndurerat încât mi-am spus că a doua oară nu mă mai bag la chestia asta.
Eram obosită nu doar după concurs. Parcă toată oboseala acestui an se concentrase în kilometrii ăia de finish, ultimii 20. Dimineţile de la 5.45, când plecam la bazin, alergările în parc seara, după o zi obositoare la job, frustrările din zilele când nu reuşeam să mă ţin de antrenament, panica la gândul că nu voi reuşi să fac cursa asta, că voi claca, că nu ştiu ce mă aşteaptă în timpul şi după 226 de kilometri înotaţi, pedalaţi şi alergaţi. Şi, de fapt, era şi oboseala primelor luni din viaţa mea în care am avut un program de antrenament, pe lângă toate celelalte chestii pe care le fac oamenii.
Ironman, cea mai dură competiție de anduranță din triatlon, nu este o cursă, este o călătorie.
I AM IRONMAN. Răzvan Staicu: „După prima mea cursă Ironman am fost dus la cortul de reanimare”
Seria I AM IRONMAN de pe ADRENALLINA continuă cu un nume sonor. Ladies and gentlemen, I give you Răzvan Staicu! Un medic stomatolog care într-o zi s-a decis să mai dea jos din cele 100 de kilograme şi s-a apucat de alergat. Câţiva ani mai târziu devenea un nume în triatlonul românesc pentru amatori şi se apropia de recordul naţional Ironman la 11 minute distanță. Lui Răzvan sportul i-a schimbat viaţa, odată ce a luat antrenamentele în serios şi şi-a fixat obiective ambiţioase. Una dintre schimbări a fost şi aceea că viaţa personală i s-a dat peste cap şi a apărut în schemă un divorţ. Răzvan ne-a vorbit despre un echilibru în tot ceea ce facem, a demontat mitul că Ironman pot deveni doar cei aleşi, ne-a povestit despre prima lui cursă de Ironman, despre antrenamentele şi planurile sale de viitor. Unul dintre cei mai promiţători triatlonişti ai momentului are cuvântul:
Răzvan Staicu
I AM IRONMAN. Mugur Fratila: „Stiam ca nu voi abandona pentru nimic in lume si ma intrebam daca am sa mai ies sau nu din apa”
Mugur Fratila aproape ca nu mai are nevoie de introducere, dar povestea lui trebuie spusa si respusa la infinit, ca o dovada a faptului ca odata descoperit, sportul iti intra in sange si te schimba, intotdeauna in bine.
Acum 5 ani, in pragul varstei de 40, Mugur Fratila a inceput o alta viata: a renuntat la cafea, alcool si tigari si a inceput sa alerge. Cu o foame incredibila, transformata intr- o pasiune nebuna pe care o traieste zilnic, chiar daca are un job solicitant. Ajunge tarziu acasa si nu mai are vreme de antrenament? N-are nimic, a gasit solutia, pentru ca intotdeauna exista una cand iubesti ceva: alearga de la job spre casa, incercand sa depaseasca autobuzul! Pe care, by the way, chiar il depaseste :).
Mugur Fratila a trecut de la maratoane de alergare la triatlon, si de la triatlon la Ironman. A fost printre primii 14 romani care au terminat aceasta cursa in Romania, la prima editie a acestui concurs, in 2011!
Sa il ascultam:
Mugur Fratila, la proba de inot la Ironman Nagyatad, Ungaria, 2013
I AM IRONMAN. Sebastian Butcovan: „Antrenamentele sunt la fel de provocatoare precum cursa in sine”
La 33 de ani s-a apucat de alergat iar asta i-a schimbat viata. A reusit sa slabeasca 22 de kilograme, a renuntat la televizor, a inceput sa participe la maratoane si ultramaratoane montane, a ajuns la triatlon, si ulterior, bineinteles, la cursa suprema. Sebastian Butcovan (40 de ani) ne vorbeste despre aceasta schimbare din viata lui, despre cum reuseste sa strecoare antrenamentele in ecuatia vietii, alaturi de familie, job si prieteni. Despre cum sportul il face fericit dar are rigorile sale, despre programul sau de antrenament, si despre ce inseamna pentru el cursa Ironman si cum a fost cand a trait-o prima data.
Daca mai precizam si ca Sebastian a reusit sa devina anul trecut vicecampion national la Triatlon Distanta Lunga (Ironman), atunci chiar ca trebuie sa auzim ce ne povesteste.
Sebastian Butcovan, la Ironman Oradea
