Life & Style

Dincolo de Bosfor: partea anatoliană din Istanbul

Turcia este în topul preferințelor pentru vacanțe, atât la nivel global cât și national, numai anul trecut fiind vizitată de aproximativ 51,4 milioane de turiști. Istanbul atrage o bună parte din acești turiști, pentru că este una dintre cele mai vibrante metropole din lume, are o identitate unică în care culturile europene și asiatice se îmbină armonios iar trecutul și prezentul sunt împletite.

În ceea ce privește preferințele românilor, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în anul 2022 au călătorit în Turcia peste 324.000 de români (324.851), cifrele referindu-se la turiștii care au călătorit în Turcia numai prin intermediul agențiior de turism.  La începutul anului, Domnul Nuri Ersoy, ministrul Culturii și Turismului din Turcia afirma că obiectivul autorității este ca țara să gâzduiască 90 de milioane de turiști și să obțină venituri de totale de 100 de miliarde de dolari din turism până la finalul anului 2028.

Metropola are o gamă de atracții turistice renumite la nivel mondial iar partea anatoliană a orașului sau partea sa de pe continentul asiatic contribuie la această faimă prin experiențe mai liniștite, puțin cunoscute dar extraordinare. Această zonă are caracteristicile sale, inclusiv frumusețe naturală, repere istorice, viață de noapte interesantă, bucătărie apetisantă și multe alternative de cumpărături.

CE SĂ VIZITAȚI LA ISTANBUL, PARTEA ANATOLIANĂ?

Insula Prinților de la Istanbul

Locația oferă turiștilor săi un mediu ideal prin care să experimenteze liniștea pe care o are viața de pe insulă. Insula Prinților este cunoscută pentru natura înconjurătoare și pentru conacele istorice care au găzduit de-a lungul istoriei mai mulți scriitori faimoși.

Cartierele istorice de pe malul Bosforului

Atunci când cobori de pe un feribot în Uskudar și te îndrepți direct către Anadolu Hisari, vei vedea cartierele cu clădirile sale vechi de sute de ani. Kuzguncuk este prima oprire iar locația te va uimi cu clădirile sale colorate și vechi de secole. Locația are livezi vechi de ani de zile care sunt cultivate și în ziua de astăzi, are biserici, moschei și sinagogi dar și cafenele.

Beylerbeyi, una dintre cele mai vechi opriri de la Istanbul îi captivează pe vizitatori cu faleza lui și cu paltul istoric Beylerbeyi – considerate treb una dintre cele mai vechi clădiri de la malul Bosforului, amplasat chiar sub podul care leagă cele două părți (cea asiatică și cea europeană). Palatul impresionează prin arhitectura sa care combină atât stilurile estice cât și pe cele occidentale și atmosfera care se schimbă în 4 sezoane.

Cei mai mulți oameni cunosc Cengelkoy, un alt cartier istoric din Uskudar, renumit pentru faleza lui și pentru mica grădină de ceai cu vedere la pod și la Bosfor. În grădina respective se poate consuma ceai turcesc dar totodată, în acest cartier se pot vizita concele vechi de secole și cartierele pitorești cu restaurantele de pește.

Kadıköy

Kadikoy este considerat cel mai popular cartier din partea anatoliană. Nu este surprinzător faptul că acest cartier a fost considerat în 2019 și 2021 drept cel mai frumos cartier din lume. Cafenelele și pub-urile, restaurantele, casele de vinuri și tavernele, Kadikoy a devenit unul dintre centrele sociale ale Istanbulului în ultimii ani. În Kadikoy, totuși, există întotdeauna mai multe de descoperit și de experimentat. Kadikoy este un oraș care își întâmpină vizitatorii cu magazine de antichități, de discuri, librării second had, farmacii vechi de un secol și chiar o opera. Opera se numește Sureyya și este localizată pe strada Behariye. Cartierul poate fi tranzitat fie pe jos fie cu tramvaiul. Aici vă puteți bucura de un pahar de ceai sau de cafea de la cafeneaua de la Moda Pier în timp ce admirați arhitectura frumoasă a orașului. Tot aici puteți lua un picnic pe malul mării într-o seară caldă de vară și puteți privy apusul de soare.

Strada Bagdat

Strada are o lungime de 14 kilometri și este cea mai luxoasă stradă de pe partea anatoliană, renumită pentru frumoasele sale magazine. Cartierele Kadikoy și Bostanci gâzduiesc mai mutle mărci de modă și de design local și internaționale. Pe stradă unde vă puteți bucura de o plimbare lungă în timp ce priviți vitrinele magazinelor, puteți descoperi și toate gusturile pe care le puteți căuta, de la gastronomie la bucătăria locală și cea internațională.

Școlarii învață despre deșeuri în mod creativ: boardgame și robotică

Elevii din clasele primare și gimnaziale din București vor avea acces la informații despre problemele de mediu cauzate de generarea deșeurilor de ambalaj, într-un mod creativ. Astfel, ei vor putea juca cu colegii lor, la clasă, sub îndrumarea unor traineri specializați, un joc de cărți tip boardgame cu informație specifică: cardurile au imagini sugestive legate de probleme de mediu și lasă spațiu copiilor de a genera propriile lor conexiuni și a găsi singuri soluțiile. Roboțelul Titans este o altă manieră amuzantă și creativă de a vorbi despre deșeuri și soluții. El a fost inventat și creat de către liceenii din echipa de robotică a Colegiului Național Gheorghe Lazăr, TITANS.

Boardgame-ul este pus la dispoziție de către Marathon EPR Group SA, o organizatie de implementare a obligațiilor privind responsabilitatea extinsă a producătorului, în cadrul proiectului Marathon-ul Reciclării, demarat încă din anul 2020, alături de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, proiect ce are ca scop sensibilizarea, educarea și conștientizarea prevenirii, reutilizării și reciclării deșeurilor.

 

Am început deja primele sesiuni de joc la clasă cu copiii și a fost minunat, învățarea prin joc este clar formula câștigătoare. Jocul pe care l-am gândit pune accent  pe partea de prevenție – reducere și reutilizare – în cazul acestei problematici de deșeuri de ambalaj, și copiii învață cum să colecteze selectiv deșeurile, cum să reducă consumul și alte măsuri practice de protejare a mediului, în viața cotidiană. Scopul proiectului este de a educa copiii și tinerii asupra problemelor actuale de mediu și a-i ghida spre implementarea de bune practici axate pe colectarea separată și reciclare“ spune Roxana Buzețelu, Director de Marketing, Marathon EPR Group SA.

Atât jocul creativ de tip boardgame, Învățăm prin Joc!, dezvoltat de Asociația de mediu Micile Bucurii, cât și Roboțelul Titans, creat de către liceenii din echipa de robotică a Colegiului Național Gheorghe Lazăr, au beneficiat de suportul financiar asigurat de Marathon EPR Group SA.

“Conștienți de situația îngrijorătoare în care se află mediul înconjurător, am decis să arătăm ca reciclarea poate fi  distractivă și facilă. Astfel, am construit un robot ecologic care este manevrat prin intermediul unui controler. El este programat ca printr-o demonstrație să colecteze deșeurile și să le arunce într-un container special amenajat. Folosind robotul, copiii vor simți că reciclarea este o joacă și o vor face cu plăcere” spun liceenii din echipa de robotica TITANS.

Marathon-ul Reciclării este o campanie umbrelă, prin care Marathon ERP implementeaza multiple proiecte, toate având ca scop sensibilizarea, educarea și conștientizarea în rândul cetățenilor și instituțiilor referitor la prevenirea, reutilizarea și reciclarea deșeurilor. Acest joc tip board game care se adresează școlarilor este un mod distractiv de a genera soluții prin joc de a reduce volumul de deșeu de ambalaj generat și o oportunitate neplictisitoare de a vorbi despre impactul pe care alegerile noastre le au asupra mediului” spune Liviu Petcu, Director General al companiei Marathon EPR Group SA..

 

Parteneri de implementare ai proiectului sunt Dunapack Packaging, care ofera coșuri pentru colectarea separată în clasele unde este susținut jocul.

 

Scoala Gimnazială Nr. 194 a fost prima unitate de învățământ unde a început seria de workshop-uri adresate copiilor iar reprezentanții școlii sunt încântați de proiect:

Realizarea unui program educațional prin care copiii dobândesc cunoştinţe şi motivaţii pentru a acţiona individual şi în echipă pentru soluţionarea problemelor care ţin de protecţia mediului înconjurător, ajutati de robotica, este o componentă esențială a educației actuale.”

Go Yoga 55+, la final

 

În perioada iunie – noiembrie 2021, Asociația Răsăritul de Argint a demarat proiectul Go Yoga 55+.

Timp de 6 luni, 320 de seniori cu vârste cuprinse între 55 și 76 de ani au folosit mediul online pentru a face yoga împreună. Exerciții blânde, dedicate, momente de meditație și respirație adecvată, terapii de bine prin râs și dans, workshopuri de dezvoltare personală, toate au făcut parte din programul Go Yoga 55+, program dedicat vârstei a treia.

 

Prin exercițiile făcute, seniorii și-au câștigat mobilitatea, flexibilitatea, au dobândit un somn mai bun, ameliorarea afecțiunilor tiroidale și de digestie și peste 90% dintre participanți au afirmat că programul de yoga i-a stimulat să fie mai activi în rutina zilnică.

 

Din dorința de a promova o viață activă și sănătoasă pentru a crește speranța de viață, asociația Răsăritul de Argint a reușit la nici un an de la înființare să conceapă un program de prevenție îndrăgit de seniori, construind o cumunitate sigură, prietenoasă și activă pentru cei cu vârsta de peste 55 de ani. Înregistrările ședințelor au fost vizionate, însumând 25.000 de minute și se estimează dublarea acestora după terminarea programului.

 

Mai mult, înregistrările ședințelor au fost donate către 10 cămine de bătrâni din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Sibiu și București și ele pot fi oferite în continuare oricărui cămin din țară, la cerere, contactând Asociația Răsăritul de Argint.

 

Marcela Ț., 60 de ani, participant la program: „Prin yoga mi-am cultivat o stare de liniște și pace. Sunt mult mai atentă la mine, la ce simt, la postură, la respirație, la gânduri. Am o stare de vitalitate și energie pe tot parcursul zilei. Am căpătat o mobilitate și flexibilitate mult mai mare și, nu în ultimul rând, mi-am îmbunătățit somnul și am ameliorat simptomele menopauzei.”

 

„Este important să avem programe de prevenție, care nu sunt nici pe departe atât de costisitoare ca îngrijirea anuală a vârstnicilor care nu-și mai pot purta singuri de grijă. Exercițiile fizice au un puternic impact asupra sănătății organismului, iar asanele de yoga sunt minunate pentru detensionarea durerilor articulare și ajută la îmbunătățirea funcțiilor organismului, fără a fi nevoie de vreun mare efort fizic. Sunt perfecte pentru seniori și lucrăm deja la o scalare a programului pentru anii următori.”, ne spune Odile Turcu, vicepreședinte Asociația Răsăritul de Argint.

 

Proiectul Go Yoga 55+ este posibil prin programul Start ONG. Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Fani yoga la peste 55 de ani

 

200 de persoane vârstnice din România s-au înscris în programul de yoga GO YOGA 55+ al asociației Răsăritul de Argint, făcând mișcare în fiecare zi de luni de la 10 dimineața și din două în două zile de marți, online, chiar din siguranța casei lor. Programul de yoga online pentru seniori are o durată de 6 luni (iunie-noiembrie 2021), este în întregime gratuit, înscrierile rămânând deschise petoată perioada programului.

Speranța de viață a românilor este cea mai scăzută din Europa din cauza sedentarismului și a alimentației nesănătoase și doar 11,6% dintre români fac săptămânal sport, conform Institutului Naţional de Statistică.

Asociația Răsăritul de Argint a făcut o statistică a sănătății în rândul a 200 de vârstnici, iar cele mai răspândite boli sunt cele de tiroidă (20%) și hipertensiune arterială (25%) și este îngrijorător faptul că doar 11% dintre vârstnici nu au nicio boală cronică.

Mișcarea este un element esențial pentru păstrarea sănătății, în special la vârsta a treia, iar misiunea Asociației Răsăritul de Argint este facilitarea cursurilor de yoga proiectul Go Yoga 55+.

Exercițiile de yoga online readuc mobilitatea în corp și sunt concepute atent pentru sănătatea coloanei vertebrale, mobilitatea articulațiilor, flexibilitatea corpului, tonifiere musculară și pentru imunitate.

Din 2 în 2 săptămâni, în ziua de marți seniorii fac cursuri de meditație și respirație.

Cristina M, participant la programul Go Yoga 55+: „Am mai încercat exerciții de meditație online, dar nu am rezonat cu vocea care făcea meditația. Acum mă bucur că fac parte din această familie și sper că o să mă împrietenesc cu fiecare dintre voi. Prima ședință de yoga mi-a tras un semnal de alarmă din punct de vedere medical, motiv pentru care am început investigații. Nu mă las însă, știu că voi intra în formă, împreună cu voi!”

Seniorii cu vârsta de peste 55 de ani se pot înscrie în program pe pagina de facebook a Asociației Răsăritul de Argint sau printr-un mail la acasa@rasarituldeargint.ro

Tot ce au nevoie pentru a practica yoga este un dispozitiv (telefon, laptop, calculator sau tabletă), conexiune la internet și instalarea aplicației Zoom – care se poate realiza împreună cu un voluntar al Asociației Răsăritul de

Argint.

Proiectul Go Yoga 55+ este posibil prin programul Start ONG.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Gustări proteice după efort

 

 

Cred că dincolo de efortul pe care îl depunem noi ca sportivi amatori pentru a ne informa cu privire la diverse aspecte ale pregătirii pentru efort – echipament potrivit, tip de antrenament, specificitățile unei curse, tip de ceas gps – trebuie să luăm în calcul și modul în care ne recuperăm.

Cumva, nutriția adecvată pentru a susține organismul în efort rămâne la coadă. De asemenea, revenirea și recuperarea fizică după efort.

În sportul de anduranță – triatlon, alergare, înot, ciclism – nutriția în cursă este de multe ori diferența dintre a câștiga o competiție și, uneori, abandon. Este o întreagă știință dar măcar fundamentele să le cunoaștem și să le adaptăm la noi înșine – ce este indicat să consumi înainte, în timpul, după concurs sau antrenament, ce tolerăm sau ce preferăm, ce nu este indicat să consumi în aceste etape.

Exercițiile fizice declanșează în organism, printre altele, descompunerea proteinei din mușchi. Țesuturile, cum ar fi mușchii, ligamentele, tendoanele, părul, organele și pielea sunt toate constituite din proteine, precum și hormonii, enzimele și alte substanțe chimice necesare vieții. Așa că prin consumul unei cantități adecvate de proteine după antrenament sau cursă va oferi organismului aminoacizii de care are nevoie pentru a repara și reconstrui aceste proteine.

 

Este și suportul pe care ni-l oferim pentru a construi un țesut muscular nou. Pentru că musculatură se formează mai ales după efort. Literatura de specialitate spune că recomandarea ar fi să consumăm 0,14–0,23 grame de proteine ​​pe kilogram de greutate corporala, imediat după efort. Studiile au arătat ca ingerarea de 20–40 grame de proteine ​​pare să maximizeze capacitatea organismului de a se recupera.

Ideală este combinația de proteine cu carbohidrați, întrucât capacitatea corpului de a reconstrui glicogenul și proteinele este îmbunătățită dupa ce faci exerciții fizice.

 

Alimentele derivate din animale, incluzând carne, pește, ouă și majoritatea produselor lactate conțin proteine complete. Cea mai mare valoare proteică se regăsește în lapte și ouă.

Iată câteva sugestii de gustări proteice post efort:

 

pulbere proteica (creatina monohidrată)

ouă

iaurt grecesc

brânză de vacă

somon

pui

baton de proteine

ton

curcubeu de proteine

 

Este important și intervalul în care se servește proteina – specialiștii spun că e vorba despre maxim 40 de minute post efort. Așa că dacă durează ceva până ajungi acasă, la masă, poți încerca o gustare proteică on the go, de exemplu: să îți faci pe loc o băutură proteică din pulbere proteică și apă, să ai la tine un baton proteic.

Sau să încerci de exemplu Chipsurile Proteice Herbalife Nutrition, abia lansate pe piață. Sunt o gustare nutritivă delicioasă, disponibilă în două arome: barbecue și smântână & ceapă. Mie îmi plac mult acestea din urmă, așa că le port cu mine la bazin sau în rucsac, când plec cu bicicleta.

Chipsurile Proteice de la Herbalife Nutrition nu sunt prăjite și sunt bogate în proteine din mazăre. Aceste chipuri se prepară prin așa numitul proces de popping, care are loc pe măsură ce paleta de proteine este expusă la presiune și temperaturi ridicate, ceea ce face ca produsul să explodeze, precum floricele de porumb sau rondelele de orez. 😀

micutele astea au calatorit cu mine in Grecia 🙂

 

Datorită procesului inteligent de popping și ingredientelor sale, Chipsurile Proteice de la Herbalife Nutrition sunt o opțiune de gustare delicioasă, ideale ca gustare proteică post antrenament sau concurs. Nu au gluten, au arome naturale și pot fi consumate de vegani și vegetarieni.

 

Vă las cu un articol din Shape.com, cu recomandări de gustări proteice post workout: sunt colorate și naturale și gustoase, așa că nu le ratați, mai ales că se fac repede, la voi acasă:

https://www.shape.com/healthy-eating/diet-tips/trainers-reveal-my-favorite-post-workout-snack

Poftă bună și spor la sport!

 

Roxana

Ce fac eu pentru o viață trăită în wellbeing

Ultimii ani m-au schimbat. Și probabil nici nu avea cum să fie altfel: am devenit mamă, în primul rând. A venit pandemia.

Ideea mea despre wellbeing și o viață trăită în armonie s-a schimbat pe alocuri. M-am apropiat mai mult de natură, dar într-un mod mai delicat, mai prezent. În anii competiționali de mountainbike și triatlon natura era tot lângă mine, o căutam și atunci, doar că era decorul. Scena pe care îmi desfășuram pasiunea pentru sport. Acum natura este principala căutare, locul după care tânjesc, destinația. Nu e nimic să mă liniștească mai mult, după familia mea.

Este ceea ce am pierdut în orașele care mi-au fost case de când am plecat de acasă, de când am început școala. Până în clasa I am copilărit într-un sat din Moldova, dintre dealuri, și zilele mele însemnau flori cu rouă, ciocârlii, câmpuri, picioare desculțe, mirosuri de iarbă cosită, de fân, pământ plouat, stâne. Și aromele au rămas cu mine iar legătura cu pământul – uscat sau înglodat, cu iarbă sau crăpat, lutos sau reavăn- doar s-a erodat dar nu a pierit niciodată. Probabil asta am căutat de fapt în pădurile și munții pe care i-am străbătut pe bicicletă, o reconectare.

Formele sub care chem din nou cumva această legătură cu pământul s-au multiplicat în ultimii ani. Și s-au rafinat, mai ales cu pandemia. Am realizat că nu sunt o persoană urbană, de fapt. Urăsc apartamentele – sigur că trăiesc în unul; că nu-mi doresc seri la terase, concerte, expoziții, participări la evenimente de business – eu având un business în comunicare și evenimente și unul în e-commerce 😀

Mă obosesc uneori aceste lucruri.

Dar unele dintre ele trebuie făcute. It is the law of survival. Nu tot ceea ce facem în fiecare zi trebuie să fie o mare pasiune.

Sunt însă lucruri pe care le fac și care mă remontează. Mă primesc la ele în brațe și îmi cântă suav cântecele de leagăn.

 

Iată câteva dintre ele:

 

Urmăresc video-urile făcute de o chinezoaică ce trăiește la țară, în munți, alături de bunica sa

Acolo gătește niște mâncăruri absolut fabuloase, pe care le filmează. Cred că dacă aș căuta cuvântul perfect aș putea să alătur fata asta. Filmele pe care le produce (nu le filmează ea dar scenariile și regia îi aparțin) sunt ireale, nu doar imagistic dar și prin priceperea și manualitatea ei absolut fantastică la oricare dintre următoarele: vopsit haine cu culori naturale din legume, croit veșminte, construit garduri (!), gândit și ridicat sere și răsaduri, meșterit diverse obiecte de uz casnic sau de garderobă și orice altceva vă mai trece prin cap + mâncărurile pe care le gătește, aproape toate inventate de ea, cadrele din munții ăia cu văi interminabile de flori de primăvară sau ninsori ireale. Totul este un vis.

Când simțiți nevoia să vă relaxați, urmăriți-o. Este de neașezat în cuvinte ce poate să facă, nu mai ai nevoie de meditație. Eu una rămân pierdută cu orele în video-urile ei.

O cheamă Liziqi și e celebră în China și în lume:

 

 

Încerc să contribui la a avea o natură mai îngrijită și mai luminoasă și împreună cu voluntari curățăm pădurile din țară de gunoaie

 

Este vorba despre proiectul asociației noastre eco sportive Plogging pentru România.

Ne-am asumat că igienizăm zone verzi cu ajutorul voluntarilor iubitori de natură și mișcare, prin tabere sau teambuildinguri de educație eco sportivă și stil de viață sănătos. Am cunoscut oameni incredibili prin proiectul nostru și am fost deja în multe păduri din țară, de unde am cules tone de gunoaie. Știu că prima reacție este tristețea când vezi cruzimea acestui gest: cauciucuri și betoane și genți de haine și frigidere și sticle și pet-uri și ambalaje și orice vă trece prin cap, toate aruncate peste iarbă, peste floricele, în râuri, printre copaci.

 

Unii zic: autoritățile trebuie să facă, să strângă, nu tot noi, care platim taxe la stat. Ok, și până fac autoritățile și până se reglementează și până se și aplică (căci normele teoretic există), noi ce facem ca să oprim asta? Căci putem face și noi ceva, practic și simbolic, educând, încurajând, învățând copiii să iubească și să protejeze natura, vorbind despre asta în spațiul public, invitând oameni să se alăture. Expresia pe care o tot auzim – Să facă autoritățile înseamnă pasivitate și neimplicare, pentru că până una alta suntem în țara în care regula este că autoritățile nu fac.

Așa că ploggingul – o combinație între ecologizare și sport în cadrul taberelor noastre – este pentru mine un mod de a trăi în wellbeing.

 

Mi-am schimbat modul de a călători și de a alege o cazare

Sigur, asta are mare legătură cu copilul, dar am înțeles că doar ne-a întors și pe noi, părinții ei, la ceea ce ar fi trebuit să fie dintotdeauna. Astfel că acum criteriile pentru un loc în care să ne cazăm sunt în primul rând lipsa betonului. Pur și simplu nu mai suport curți betonate, mă întreb de ce te-ai muta la o casă cu curte, pe care să o înghiți toată în beton, când ai putea lăsa iarba așa cum e sau ai putea planta flori sau legume sau copaci.

 

 

Deci o curte înverzită, de preferință nu la șosea principală, cu trafic… Apoi dacă putem găsi ca acest loc să fie o afacere de familie sau dacă conceptul ar putea fi unul care are legătură cu zona sau cu tradițiile, atunci cu atât mai mult. Și să fie la sat, neapărat, nu la oraș. Iată o platformă de travel lansată relativ recent care pune accent iarăși pe ceva ce prețuiesc: experiențele, nu doar cazarea: Travlocals.com.

 

Am mai descoperit un hobby: să fac obiecte utile pentru spațiul de birou, din licheni norvegieni

suport de telefon, pentru birou, cu licheni

 

organizator pentru articole birou, cu licheni

 

Fără nicio altă introducere, acestea sunt obiecte pe care le producem noi la Wellness Highs, într-un mic atelier meșteșugăresc, compuse din lemn și licheni. 😊 Sunt accesorii pentru spațiul amorf de birou, de unde ne lipsește natura și verdele și uneori și viața 😊)).

Când m-am gândit la ele asta am avut în minte: să fie ceva util și să îți aducă puțin verde din natură. Iar lichenii au și un iz plăcut ușor dulceag, care aduce a muschi de pădure, este minunat să îi ai aproape.

 

Am mai multă grijă de corpul și pielea mea

Mă rog, ultima grijă față de mine s-a soldat cu o ruptură de ligamente + menisc, dar hei, I’m working on it :D. (povestea e aici: https://adrenallina.ro/m-operat-la-genunchi-punct-si-de-la-capat/)

Dacă până acum (aproape) orice cremă pe care scria hidratantă era una bună, acum nu mai merge. Vin the 40’s și chiar e nevoie să insist mai mult pe rutina de îngrijire a pielii, a tenului.

Am început să beau zilnic un pahar de Collagen Skin Booster, un produs nou marca Herbalife Nutrition – este un supliment alimentar sub forma unei băuturi pentru înfrumusețare, care are grijă de aspectul exterior al pielii pornind de la interior.

 

Am o lună și jumătate de când beau zilnic un pahar de apă amestecat cu Collagen Skin Booster – se adaugă o măsură de pudră (5.7 g) la 250 ml de apă. Și nu prea am ratat vreo zi și datorită faptului că apărea pofta de dulce și era o ocazie foarte bună să o potolesc așa, cu o băutură ușor dulce, dar fără prea multe calorii, incluzând astfel și o porție de hidratare.

Simt că tenul meu arată mai puțin uscat și mai viu, dacă pot spune asta despre piele :D. Folosesc bineînțeles și câteva măști de față (cât mai naturale) la fiecare două, trei zile și mai este ceva ce vreau să integrez în acest proces de îngrijire și wellbeing – masajul săptămânal 😀 (I am not there yet, deocamdată mă falimentează kinetoterapia+ înotul :D).

 

Revenind la Collagen Skin Booster. Colagenul reprezintă până la 30% din masa totală de proteine din corpul nostru și este cel care oferă structură și fermitate pielii noastre. După vârsta de 20 de ani producția de colagen scade iar pielea suferă modificări. Așa că studiile arată o îmbunătățire a elasticității pielii după doar patru săptămâni de utilizare zilnică și o reducere a semnelor vizibile de celulită, prin utilizarea zilnică a acestui produs. Collagen Skin Booster conține Verisol® P, care este cea mai susținută științific sursă de peptide de colagen de pe piață, un conținut ridicat de vitamine cheie (A, C, E, Niacină & Biotină) și minerale (Zinc, Seleniu, Cupru & Iod) care contribuie la menținerea sănătății pielii, a părului și a unghiilor. Are puține calorii, nu conține gluten și este disponibil cu aromă răcoritoare de căpșune și lămâie. Poate fi folosit atât de femei, cât și de bărbați.

 

Mi-am pus stufăriș în balcon și o imitație de iarbă 😊))

Yep, o adaptare românească disperată, totul ca să îmi lase senzația că trăiesc în natură – which I am not 😊)).

Dar ceva ceva tot schimbă verdele ăla – când am o cană cu cappucino dimineața și o savurez aici, ei bine, asta schimbă total vibe-ul zilei.

Vă doresc să vă găsiți și voi mici oaze de wellbeing în jungla urbană! 😊

 

Doar 3% dintre români știu că analizele de sânge ajută la depistarea cancerelor de sânge

 

Analizele de sânge sunt unele dintre cele mai uzuale teste medicale de laborator și sunt recomandate de medic, fie pentru un control de rutină al stării de sănătate, fie pentru a diagnostica și a urmări evoluția unor boli. Hemoleucograma este o analiză de sânge care ajută la  depistarea a numeroase boli, inclusiv anemie sau infecții și cancere de sânge, cum ar fi leucemia, limfomul și mielomul și se poate realiza gratuit, la recomandarea medicului, de către persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Deși joacă un rol atât de important în evaluarea stării de sănătate și în depistarea unor afecțiuni grave, inclusiv a cancerelor de sânge, doar jumătate dintre românii care folosesc internetul , declară că au auzit de hemoleucogramă2. Dintre aceștia, doar 65% știu ce presupune această analiză de laborator, majoritatea menționând spontan că este doar o “analiză de sânge”. Abia 3% au menționat că este o analiză pentru depistarea cancerelor de sânge.

La persoanele cu vârsta peste 60 de ani, care reprezintă o categorie de risc pentru numeroase afecțiuni, inclusiv cancerele de sânge, realizarea unui set de analize anuale care să cuprindă și o hemoleucogramă ar trebuie să devină o rutină. De multe ori, însă, persoanele în vârstă au nevoie de un impuls din partea celor dragi pentru a se îngriji de sănătatea lor. În România, doar 1 din 5 adulți își întreabă părinții într-o discuție obișnuită dacă și-au făcut analizele de sânge gratuite, anuale.

„Analizele de sânge pot oferi informații cruciale despre starea de sănătate a unui pacient. Hemoleucograma ar trebui să devină o rutină anuală mai ales pentru cei cu vârsta peste 60 de ani pentru că detectarea precoce a oricărei afecțiuni, în special a cancerelor de sânge, și începerea tratamentului într-o fază incipientă a bolii, pot crește ratele de supraviețuire și îmbunătăți calitatea vieții. Cei dragi și mai ales copiii pot juca un rol important în protejarea sănătății părinților, din ceea ce am observat de multe ori.”, spune Dr. Dina Mergeani, Președinte Societatea Națională de Medicină de Familie.

 

Ai grijă! este o campanie realizată de Janssen România şi susţinută de Societatea Națională de Medicina Familiei, Societatea Română de Hematologie și de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, pentru a atrage atenția asupra sănătăţii noastre, a părinţilor noştri şi a  importanței analizelor de sânge pentru a detecta din timp modificările stării de sănătate.

Am un adevărat cult pentru părinții mei. Și pentru părinți în general. Exist datorită lor, sunt ceea ce sunt datorită educației primite de acasă, am un set de valori solide și pentru că ei au fost primele mele modele. Dragostea și grija pe care le-am primit le ofer înapoi cu recunoștință zi după zi. Nimeni nu ne va iubi vreodată mai mult ca părinții, nimeni nu va avea grija de noi mai bine decât au avut părinții noștri. Aveți grijă de părinți. Păstrați-i sănătoși și lângă voi. Analizele de sânge anuale protejează sănătatea părinților noștri. Oferă-le și tu grija de care ai avut parte!, afirmă Iuliana Tudor, Ambasador al acestui demers.

Peste 900.000 de oameni din întreaga lume sunt diagnosticați cu o formă de cancer de sânge în fiecare an și multe persoane nu cunosc importanța analizelor de sânge în depistarea precoce a acestor boli grave.

Andreea Retea, Andressa.ro: În perioada asta mi-am încărcat bateriile cu peisaje superbe

Andreea Retea

 

În timpuri guvernate de pandemie și digital, am o prietenă cu care nu m-am întâlnit fizic niciodată.

Vorbim la telefon, ne sprijinim cu o vorbă sau cu o faptă bună. Avem destule în comun: suntem amândouă mame de fetițe, avem amândouă blog, am practicat jurnalismul ca job full time și acum activăm în domeniul larg al comunicării.

Andreea este de fapt Andressa, unul dintre primii bloggeri din România, citită de sute de mii de oameni, cu un har aparte în a te ține conectat la povestea pe care o scrie, cu o lejeritate de parcă o poți auzi vorbind. Este o tipă self made, cum își spune, luptătoare și foarte optimistă.

Este invitata mea la Life & Style, vorbim relaxat despre… relaxare în pandemie, sau cum o faci mai prezentă în viața ta, despre hobby-uri sau călătorii.

 

Roxana Lupu: Andreea, ești unul dintre primii bloggeri din România, ai lansat andressa.ro în 2005, adică acum 15 ani. Cum te ajută și te-a ajutat chestia asta, că ești, cum te numești tu, povestitor: faptul că vorbești despre viața ta, despre ceea ce te frământă, ce îți face bine, și împărtășești lucrurile astea unei comunități deja închegate.

 

Andreea Retea: Blogul m-a ajutat în 3 moduri: mi-a creat un brand personal, m-a ajutat să cunosc mulți oameni valoroși și a fost un exercițiu de consecvență, de decență și de antreprenoriat foarte util. O să le explic pe rând.

Lucrând 10 ani la ProTV, mulți au trăit cu impresia că slujba asta m-a făcut cunoscută în breaslă, mi-a deschis uși. De fapt, datorită blogului, deja foarte citit în 2007, m-au sunat de la ProTV și mi-au propus angajarea, când eram studentă, iar în anii care au urmat, chiar și în ProTV, dar și în afara lui, lumea mă știa ca Andressa, nu ca scenaristă, editorialistă sau producătoare.

Pe o piață profesională aglomerată, este dificil să ieși în evidență ca jurnalist, editorialist, copywriter sau specialist în PR. Am simțit din nou puternic ce important este blogul în viața mea în 2016, când am anunțat că mi-am dat demisia și vreau să lucrez pe cont propriu. Primii mei clienți au apărut repede, erau cititori fideli ai blogului, antreprenori la început de drum care mi-au spus că au rezonat cu modul meu de a gândi și că din acest motiv au vrut să colaborăm. Textele mele au fost cel mai tare CV pe care mi l-am putut scrie. De altfel, nici nu am un CV. Blogul i-a suplinit lipsa, din fericire. Cam asta este legat de brandul personal, m-a făcut cunoscută când și unde mi-a fost util.

În al doilea rând, am cunoscut mulți oameni valoroși, spuneam. Mai ales la început, când eram doar o mână de oameni scriind pe bloguri, ne știam toți. Pe măsură ce simțeam că rezonăm cu alți pionieri ai social media, ne contactam, ne întâlneam, puneam țara la cale, ne propuneam să colaborăm.

Mulți dintre ei îmi sunt prieteni apropiați acum sau colaboratori. Probabil că nu i-aș fi cunoscut niciodată dacă nu ar fi existat aceste platforme pe care să ne lăsăm descoperiți.

Nu în ultimul rând, spuneam că a fost un exercițiu de decență, de consecvență și de antreprenoriat în toți acești 15 ani. Decență, pentru că mi-am dat seama rapid ce putere avem când ne putem exprima fără filtre, pe blog sau pe rețele sociale, că putem desființa și distruge reputații cu câteva click-uri. Așa că mi-am propus de la început să nu fac asta, m-am bazat doar pe conștiința mea.

De consecvență, pentru că este greu să dedici timpul tău liber unui hobby, dar, pe de altă parte, te ajută să vezi în perspectivă lucrurile și să nu uiți că nu tot ce faci trebuie să aibă un beneficiu imediat. De antreprenoriat, pentru că a fost prima mea experiență pe cont propriu, îmi gestionam singură costurile – hosting, mentenanță și altele, câștigurile – aveam contracte pentru advertoriale. Cred că dacă nu ar fi fost el, nu mi-aș fi imaginat până la urmă că pot să demisionez dintr-o companie și să înființez firma mea. Blogul m-a ajutat să prind curaj.

 

Draga mea, ce faci ca să te deconectezi, în general? Ce te relaxează?

Îmi place să citesc, să mă uit la filme, să mă plimb în oraș și la munte, să fac drumeții, să petrec timp cu prietenii. De obicei, simt nevoia de odihnă, mai mult decât de relaxare. Nu e ușoară viața de freelancer și de părinte, uneori aș dormi un weekend întreg: m-aș culca vineri și m-aș trezi luni dimineață.

 

Pentru că această întrebare nu poate fi evitată: s-a schimbat rutina ta de relaxare odată cu pandemia? Am fost cu toții mai anxioși și mai stresați, am avut îngrădiri de mișcare și mă întrebam cum ai contracarat situația asta, să faci să fii mai liniștită?

Pentru că lucrez de acasă și fetița mea face școală online tot de acasă, desigur, am început să petrec weekenduri multe la munte, în țară. Aproape săptămânal! În mod obișnuit, aș fi găsit ceva de făcut în oraș, aș fi ieșit la restaurant, la teatru, la o plimbare, dar distanțarea socială ne-a obligat să găsim alte variante ca să petrecem timp în aer liber și drumețiile au fost cea mai bună soluție.

Cum venea weekendul, cum plecam! Am dus dorul litoralului, dar, în condițiile date, nu mă plâng deloc. Mi-am încărcat bateriile cu peisaje superbe, am făcut baie în ciubăr și m-am bronzat la înălțime.

 

Înțeleg că în trecut ai avut o fobie față de bicicletă? Și că ți-ai învins-o și acum pedalezi? Și la fel întrucâtva cu înotul?

Așa spuneam, da, dar poate că este mult spus fobie. Cert este că am tot încercat să merg pe bicicletă și am căzut, era chiar să cad într-un lac! Și nu voiam să mai încerc, mă lua groaza numai când îmi aduceam aminte! Prietenul meu m-a convins să mai încerc și tot el m-a învățat să merg.

Cât despre înot, am încercat să învăț să înot când eram copil, am mers la cursuri, am dat de profesori care nu au reușit să mă învețe, ci doar să mă sperie.

Unii mă aruncau în apă, alții îmi spuneau să dau mult din picioare și să mă țin de marginea bazinului… Pe la 12 ani am învățat singură să mă țin la suprafață cât de cât, iar ca adult am luat iar cursuri și am reușit să învăț. Am avut un profesor care s-a ocupat numai de mine, nu mai eram într-o grupă de 10-15 persoane. Contează să evoluezi în ritmul tău, într-o grupă unii sunt mai curajoși, alții plâng dacă îi pui să își bage capul sub apă. Nici acum nu sunt o mare înotătoare, în primul rând pentru că obosesc după un bazin, dar măcar știu cum să stau, cum să respir, mă descurc.

 

Știu că îți place să gătești, ce ai experimentat culinar în lockdown?

De voie, de nevoie, gătesc des, așa este. Am gătit mai ales pește și fructe de mare, pentru că asta ne place cel mai mult. Chiar și fetiței mele!

Midii cu sos de vin alb făceam miercurea – pentru că era ziua în care le luam proaspete de la magazin, creveți cu unt și usturoi sau în risotto, paste cu somon și mai ales pește la cuptor: doradă regală, biban de mare. În rest, am gătit cam orice se găsește pe meniul unui restaurant de care ne era dor: burgeri, lasagna, supe, rețete chinezești.

 

Pe unde ai călătorit în 2020? Știu că ai mers mai mult pe munte. Cum a fost? Ce ai descoperit?

Am descoperit că pot să rezist la efort, dacă nu renunț! J Am fost mai ales la munte, dar și în țară. Am descoperit un loc fantastic pe Drumul Vinului: Valea Scheilor. În mica localitate, am stat într-una din cele 3 case ale unui ansamblu care avea și piscină. Vă recomand locul, se numește Jardine Hills. Am fost să vizitez cramele din apropiere și am făcut o degustare memorabilă la Lacerta Winery.

 

Care este relația ta cu sportul și mișcarea, în general? De exemplu, ai vreo legătură cu sporturile de iarnă?

Mie mi se pare că este splendid să faci mișcare în aer liber, în sezonul rece. Uiți de frig, de oboseală, vezi multă zăpadă în jur, este de vis. De aceea, acum 3 ani mi-am propus să fac mai mult sport iarna, nu doar să urc pe munte. Mi-am pus prima oară ski-urile în picioare și mi-a plăcut la nebunie. Am luat lecții la Poiana Brașov și la Sinaia, iar în februarie 2020 am avut o vacanță de vis în Livigno, Italia, unde am progresat mult. Alte sporturi de iarnă nu s-au lipit de mine, am încercat să patinez, dar nu pot să spun că am învățat.

Cum ți-a schimbat paradigma de wellbeing faptul că ai devenit mamă?

Am trecut printr-o perioadă de oboseală cruntă, ca mai toți părinții. Această oboseală m-a făcut să îmi dau seama că a mă odihni sau a mă relaxa făcând ce îmi place nu înseamnă, cum credeam până atunci „a nu face nimic”, ci a mă ajuta pe mine să fiu sănătoasă la cap, funcțională, zâmbitoare, iubitoare, productivă. Fericirea nu este un lux, ci o necesitate ca să putem oferi la rândul nostru cât mai multă iubire și susținere celor din jur. Așa că, după câțiva ani de la nașterea fetiței mele, am început să trăiesc mai echilibrat.

 

Cu ce gânduri sau planuri ai început 2021?

Am început anul simțind că pot să mai cresc, așa cum am făcut și în 2020. Simt că acumulez, că învăț încă multe pe plan profesional, că e loc de mai multe performanțe: proiecte mai ambițioase, clienți mai mari, provocări mai complexe și, totodată, venituri mai mari.

Pe plan personal, am aceeași senzație de urcare spre orizonturi mai frumoase, cu multă împăcare. Mă vizualizez pe o scară și nu mă uit înapoi ci doar în sus, unde văd un curcubeu. Cred că viitorul ne rezervă tuturor lucruri frumoase, trebuie doar să nu umbrim șansele primite cu frică și pesimism. O să fie bine.

 

credit foto Andreea Retinschi, 2018

Tendințe în fitness care vor contura anul 2021

articol scris de Samantha Clayton, vicepreședinte pentru performanța sportivă și educație în fitness în cadrul Herbalife Nutrition

 

Privind înapoi spre anul 2020, ne amintim cum au evoluat activitățile noastre de rutină pentru a ne adapta la noul normal, în special în ceea ce privește programul de fitness. Pentru că sălile de sport au fost închise, ne-am îndreptat spre sesiuni de workout online, am optat pentru exercițiile fizice în casă și am redefinit modul în care ne păstrăm în formă.

De asemenea, am ales programele de fitness care ne-au ajutat mintea și corpul și care ne-au oferit relaxarea necesară în contextul unui an dificil. În 2021, vom vedea cum multe dintre schimbările care au avut loc în 2020 în materie de fitness vor deveni un standard. Vom vedea mai mulți oameni făcând exerciții acasă și nu într-o sală aglomerată, punând accent pe starea mentală, precum și un număr din ce în ce mai mare de instrumente tehnologice care ne vor ajuta să ne actualizăm obiceiurile, fie acasă, la serviciu sau afară.

 

Exerciții fizice și echipamente

Popularitatea programelor de fitness la cerere și pe bază de abonament a atins niveluri record în 2020 și va continua să crească în 2021. Pe lângă accesul facil oriunde și oricând la astfel de programe, multe au dezvoltat și o bază de utilizatori dedicată care a dat naștere unor comunități virtuale menite să-și susțină și să-și inspire membrii. Aceste comunități atrag utilizatorii cărora le lipsește interacțiunea fizică din sălile de fitness.

Programele bazate pe abonamente online vor continua să se extindă în anul care urmează, oferind o varietate mai mare în ceea ce privește tipurile de sesiuni și conținut, punând la dispoziția pasionaților de fitness opțiuni mai personalizate adaptate nevoilor și obiectivelor lor specifice.

Cererea de echipamente de fitness pentru acasă nu a fost niciodată mai mare, anumite companii raportând creșteri uriașe în sectorul de vânzări, dar și întârzieri frecvente în livrarea comenzilor de echipamente sportive în ultimul an, și se estimează că această cerere va continua să crească în 2021. Acest lucru poate fi mai mult decât o tendință trecătoare. Și nici echipamentele nu trebuie să fie costisitoare; mulți oameni au fost inventivi și au folosit articole pe care le au în casă pentru a-și intensifica rutina de exerciții sau au integrat câteva mișcări de exerciții fizice în timp ce își făceau treburile casnice. Chiar și cu livrarea noilor vaccinuri, noi ordine de izolare și preocupări legate de igiena și siguranța întoarcerii în sălile de fitness fizice vor exista în continuare echipamentele personale devenind astfel articole dorite în viitorul apropiat.

Soluții de combatere a monotoniei și stresului prin fitness

Stresul de a fi închiși în casă i-a determinat pe mulți oameni , ca după ridicarea acestei restricții, să meargă în natură pentru a face sport și a beneficia de o foarte necesară pauză mentală. Activitățile în aer liber precum drumețiile sau alergatul, ghidate de programe de asistență prin aplicații, sunt din ce în ce mai populare, această tendință continuând și în noul an.

De asemenea, oamenii tânjesc și după activitățile distractive de altădată, de aceea activități nostalgice precum mersul pe role se bucură de o popularitate în creștere. Mersul pe role este nu doar un exercițiu excelent pentru picioare și coapse, ci și foarte distractiv! Rolele au devenit articole atât de dorite la nivel global, încât producătorii s-au confruntat cu probleme în a îndeplini cererile copleșitoare, raportând stocuri limitate, stocuri epuizate și întârzieri mari în livrarea comenzilor.

 

Efectele pandemiei le-au creat multor persoane probleme emoționale, de aceea din ce în ce mai mulți au apelat la yoga și meditație pentru a-și revitaliza atât corpul cât și mintea. Numeroase aplicații axate pe fitness, precum și platforma Herbalife Nutrition Fitness oferă sesiuni de meditație și yoga. Ne așteptăm ca în 2021 să se înregistreze o creștere a aplicațiilor și sesiunilor online pentru sănătate psihică și stare de bine, dar și în alte segmente. Richard Davidson, fondatorul Center for Healthy Minds din cadrul University of Wisconsin-Madison, a declarat că aplicațiile de tipul mindfulness pot ajuta la combaterea singurătății, depresiei și anxietății – toate agravate de această pandemie.

 

Angajații corporațiilor și nu numai s-au bucurat de beneficiile oferite de programele de stare de bine la locul de muncă, însă în 2021, acestea se vor transforma din programe „ar fi bine” de implementat într-o componentă principală pentru a asigura starea de bine a echipei. În afară de a susține programele de sport în rândul angajaților, va exista un interes mai mare pentru sănătatea mentală. Ne putem aștepta ca aceste companii să continue să solicite asistență pentru a sprijini sănătatea mentală a personalului.

 

Pentru că am fost un sprinter competitiv și instructor de fitness o viață întreagă, a fi activă este în ADN-ul meu. Fiecare an aduce tendințe în materie de fitness care oferă moduri noi sau revenirea la exercițiile preferate, cunoscute pentru a ne menține în formă. Anul trecut am învățat multe lecții, dintre care, menținerea unor obiceiuri sănătoase prin practicarea exercițiilor fizice și o dietă echilibrată este unul dintre cele mai bune lucruri pe care noi oamenii le putem face în beneficiul propriu. O stare bună de sănătate presupune mișcare, iar acum există mai multe opțiuni pentru a participa la activități fizice în orice moment și oriunde din confortul casei noastre sau al biroului .De asemenea, a rămâne în formă se referă și la starea mentală și la a găsi moduri prin care să ne relaxăm, să inspirăm și să ne destindem. Cred că anul 2021 va fi un an al speranței și, cu atâtea variante de a ne menține în formă, poate un an în care vom avea o condiție fizică incredibilă.

SPORT ÎN PANDEMIE. Ana Zaharia: Aproape în fiecare weekend pe munte

Pe Ana la orice oră din noapte o trezești din somn, cred că primele cuvinte pe care ți le poate spune sunt: munte și ciocolată. 😀

Este îndrăgostită iremediabil de natură și sport și  înflorește când le unește pe amândouă. Am cunoscut-o pe Ana acum mulți ani, pe când mergeam împreună foarte des la competiții de mountain bike sau la ture cu bicicleta. Am și împărțit vreo două cluburi de ciclism, fiind colege, și multe podiumuri.

Vă las cu o mică descriere pe care am rugat-o să o facă chiar ea 😊 și apoi cu un scurt interviu despre viața ei sportivă în pandemie. Enjoy!

“Numele meu e Ana-Maria Mătușica, am 40 ani, lucrez la FAN Courier în echipa de vânzări și iubesc muntele, ciocolata și animalele 😁 . Sport am făcut mereu pentru sănătate și ca să pot mânca ciocolată fără să am regrete 😁. În 2010 am început să merg la concursuri de bicicletă, ca amator. Am început cu cele de MTB și nu de puține ori am urcat și pe podium.

În 2013, împreună cu colega mea de echipa de la bicicletă, Andreea, am participat la primul maraton de alergare montană, 7500 Marathon, cursa hobby de 45 km, unde, spre bucuria noastră am câștigat locul 3. După, au urmat zeci de maratoane montane de alergare și de bicicletă. Am participat și la concursuri de alergare pe asfalt, puține ce-i drept, pentru că niciodată nu aș da pădurea și peisajele de pe munte pentru asfalt. În momentul de față fac parte dintr-o gașcă nebună și frumoasă, echipa Today/Under Armour 😍

 

 

Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Cum s-a schimbat rutina ta de antrenamente și mișcare în ultima perioadă?

Ana Zaharia: Nu pot să spun că s-a schimbat foarte mult, nu aveam un plan de antrenament bine pus la punct, am făcut mișcare mereu de plăcere și pentru sănătate. Ies și am ieșit și în starea de urgență cât de mult s-a putut.

În general prefer mișcarea în natură, dar mai mergeam și la sală.

M-am adaptat treptat : au închis sălile, am făcut exerciții în casă și scări în bloc, au restricționat ieșirea din localitate, de la drumețiile pe munte m-am limitat doar la mișcarea în parc, s-au închis parcurile, m-am limitat la alergarea în jurul blocului.

Îmi lipsesc totuși „antrenamentele” din concursuri, acolo mereu m-am autodepășit :). De ce să nu recunosc, mă motivau să mă mișc mai mult, mă simțeam cu musca pe căciulă când știam că am concurs și nu am mișcat nimic.

 

Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Care e regularitatea antrenamentelor tale și ce sporturi practici acum?

Ana Zaharia: Alerg de câte ori îmi permite timpul, ies cu bicicleta și aproape în fiecare weekend merg pe munte, marea mea iubire.

M-au pasionat întotdeauna sporturile de contact și, de curând, m-am apucat de antrenamente de kickboxing, merg de două ori pe săptămâna și îmi place maxim! Recent, am reușit să dau examen la centura roșie 😀

 

 

Niciodată să nu spui niciodată : anul acesta mi-am achiziționat o bicicletă de șosea cu ajutorul prietenilor de la Bikexpert și uite că am început să ies și la ture pe șosea.

MTB-ul rămâne însă prima și marea iubire.

 

Roxana Lupu Adrenallina.ro: Ce iți lipsește de dinainte de pandemie?

Ana Zaharia: Îmbrățișările !!! Evident concursurile și atmosfera, întâlnirile cu prietenii bicicliști și alergători, petrecerile, apropierea de oameni .. tuturor cred că ne lipsește.

 

Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Ce obiectiv de mișcare sau sportiv ai acum?

Ana Zaharia: Să nu mai ratez niciun antrenament de kickboxing, să mă focusez din nou mai mult pe bicicletă pentru că nu prea mă mai țîn genunchii pentru alergarile montane și să ies din iarnă cu ceva mai puține kilograme (!!!) și într-o formă mult mai bună decât cea în care am fost anul acesta ..și de ce nu, poate să încerc sporturi noi :). Nu, nu, sigur nu înot, pot să trăiesc și fără un triatlon 😀 Îmi tot propun în fiecare iarnă să skiez și mai mereu a apărut ceva, anul acesta simt eu că îmi iese!

Ah, și mai am un gând : 2X2 :-p Da, știu, am zis că nu mai alerg…

 

Roxana Lupu: Ce ai descoperit nou în perioada asta în ceea ce te privește pe ține în relația cu sportul?

Ana Zaharia: Două chestii îmi vin în minte:

  • că nu există „eu nu pot să fac sport în casă”.
  • că viața mea nu e viață fără sport !

Indiferent de situațiile neprevăzute care apar și care ne schimbă mai mult sau mai puțin viața, metode de a face sport se găsesc și nu ar trebui să găsim scuze pentru a renunta la el.

Ritmul nostru de viață e unul nebun, din ce în ce mai nebun de la un an la altul iar sportul nu face decât să ne deconecteze, să ne „țină bine cu capul”, căci de la cap pleacă totul.

Scroll to top