Guilty pleasures în triatlon, faza pe antrenamente (I)
Le trăim cu toții, dar sunt atât de personale (și, uneori, jenante! :D) încât le ținem pentru noi. Acele chestiuțe, detăliuțe 😀 care sunt doar ale noastre, micile superstiții, gafe, obiceiuri, pe care le luăm cu noi în orele de înot, alergare și bicicletă, și care spun despre noi câte ceva. Dar ar fi totuși amuzant să le împărtășim, nu credeți? 😀 Vă dau leapșa imediat!
So, guilty pleasures la antrenamente, varianta mea. 😀 Aș vrea să vă încurajez ca în finalul acestui articol, la comments, să mi le povestiți și voi pe ale voastre, nu de alta, dar să nu mă fac doar eu de râs. 😀 Puțină unitate, colegi din triatlon!
Începem:
– fac ultimii 200 de metri din bazin cu gândul la saună. Abia aștept să mă întind și să mă gândesc la orice și la nimic. Sigur, când ajungi la the promised land și găsești o sticluță cu esență de eucalypt, pe care o doamnă care acum face duș se pregătește s-o împrăștie peste pietrele fierbinți atunci când va veni, trăiești un moment de instabilitate. Mai ales dacă tu ai alergie la parfum! 😀 Și aromaterapia te lasă rece.
Așa că ce să faci? Ascunzi sticluța otrăvitoare!! Când vine doamna, spui inocent, cu ochi de căprioară în întuneric, că nu ai văzut nicio sticluță! Paranormal și inexplicabil, sticluța va apărea din neant, în timpul celui de-al doilea duș al stimabilei;
-ești în bazin și înoți în treaba ta. E dimineață, devreme, ai un 800 de metri lung, ești abia la 400, și continui să aproape dormi în timp ce te mai trezești ca să numeri bazinele. Pe culoarul apropiat, observi un tip care pare că se întrece cu tine. Cumva accelerează de câte ori ajunge în dreptul tău. Hm. Îți vezi de treabă. La capetele de bazin vă nimeriți totuși în același timp de câteva ori, tipul pare că gâfâie, și că încet-încet, privirea lui capătă accente criminale, cu fiecare nou capăt de bazin, în timp ce pare că te studiază să vadă dacă pleci în următoarea tură. E jumătatea aceea de privire pe care o simți în ceafă.
Și, oricum, simți când cineva te provoacă. Ce drăguț, o șansă să te trezești de-a binelea pe ziua de azi! Așa că arunci pe geamul enorm de la Daimon planul de antrenament pe azi, și bagi intensitate. La al 4-lea bazin tipul e roșu ca racul, respiră ca o locomotivă și pare că te va asasina. Te cruță totuși, și decide că e cazul să treacă la niște exerciții cu pluta ;), ca și cum nimic nu s-a întâmplat;
-tot din seria saună: să intri cu telefonul, și abia când micuțul începe să transpire să te prinzi că tu chiar ai intrat cu telefonul în saună; până îl salvezi, faci totuși o poză. nu, nu selfie :D. foto cu cartea pe care o citești :))
ar trebui sa facem un grup: cei care citesc in sauna. cine se mai baga? 😀
-una dintre dilemele din sezonul hibernal, în familie: ce facem cu home trainerul Roxanei? Acum, când am terminat de văruit și mobilat sufrageria?
(extrase) soțul: oricum nu folosești trainerul! De când îl ai te-ai urcat pe el de maxim 4 ori! eu: nu e adevărat, au fost mai multe, nu m-ai văzut tu! Și, oricum, chiar vreau să mă apuc serios! el: banca mea de forță a fost scoasă, așa că nu are ce căuta chestia asta în sufragerie. eu, rugător: atunci în dormitor? el: nu în casă! eu: atunci îl scot pe balcon.
Așa că iarna asta programul meu pe hometrainer se desfășoară pe balcon :D. Azi a fost prima sesiune!
vecinii se uita in sus si inca nu inteleg nimic :D.
Urați-mi vreme bună! :))
-next one: să ajungi în sfârșit la ora de spinning susținută de Răzvan Jugănaru, la MTB Academy, la Daimon, după ce ai reușit să te strecori printr-un trafic îngrozitor, și să descoperi că ți-ai pierdut bidonul cu apă și lămâie pe undeva, exact în timpul în care instructorul spune: aveți toți apă la voi, da? Hidratarea e foarte importantă.
Important e că el vede că ești singurul sărac fără bidon din sală, și îți dă din izotonicul lui, exact când ai mai mare nevoie, yey!
cu gasca MTB Academy, la final de ora
-Să ieși la alergat în Tineretului, la o alergare ușoară, și să te plictisești atât de tare încât să sprintezi. Să fii foarte mulțumit de tine la final. Și invers: să ai programată o sesiune de intervale, și să fii atât de fără chef, încât să bagi un jogging cu privirea tâmpă la rațele de pe lac. Ești la fel de mulțumit la final. J)
Mai am, dar le las pentru episodul 2 :D. Le aștept pe ale voastre! 🙂
Testez. Smuti din fructe, înainte și după antrenament
Te mențin sănătos, îți asigură o stare de bine, optimizează performanța în perioadele de antrenamente grele, ajută la recuperarea după efort. Sunt doar câteva din beneficiile consumului de fructe în cazul sportivilor, fie ei amatori sau de performanță. Ca să susții un antrenament zilnic, ai nevoie de o dietă bogată în fructe și legume. Ce se întâmplă dacă le ignori? Păi… oboseală, mușchi care țipă, imunitate afectată, performanță scăzută. În termeni științifici, stres oxidativ și celule distruse.
Atleții și cei care fac sport intens au un risc ridicat de infecții, pentru că producția de radicali liberi crește în timpul efortului și provoacă situațiile de mai sus. Noroc cu antioxidanții! Antioxidanții sunt mecanismul de apărare al organismului împotriva acestor dușmănoși 🙂 radicali liberi (brr, și numele e înspăimântător, sunt și radicali! Și liberi! :)) Aici aveți un articol cu detalii despre antioxidanți și radicali liberi, ca să înțelegem mai bine cu ce se ocupă fiecare.
Și ghici unde se găsesc antioxidanții? Da, în fructe și legume. Studiile au scos la iveală că cea mai bună rețetă de antioxidanți, pentru oamenii care fac sport, este o dietă zilnică ce conține 5 până la 7 fructe și legume.
Cum ne purtăm cu fructele în relația cu sportul :), și când anume e cel mai bine să relaționăm cu ele? Dacă relaționăm prea mult și la ore nepotrivite, s-ar putea să ne uităm în oglindă după un timp și să nu mai fim așa bucuroși că suntem sănătoși, pentru că tocmai am devenit grăsuți :D. Fructele conțin zahăr, așa că cel mai potrivit moment să le consumi este dimineața, dacă te preocupă silueta.
Sigur, noi cei care facem sport, suntem la adăpost! Înainte sau după antrenament fructele sunt binevenite! 🙂
Mai ales după, când îți vine să rozi și varul de pe pereți! Mie asta mi se întâmplă după înot. Niciun alt sport nu îmi provoacă atâta foame! 😀 Tocmai terminasem o sesiune de vreo 2.000 de m de înot, și m-am trezit, fără să-mi dau prea bine seama, la recepția Daimon, căutând ceva de mâncare! Un baton, un shake proteic, un sandwich, orice!
sursa foto: popsugar.com
Așa am dat eu peste Sloop! Suc natural de fructe fără zahăr adăugat, fără conservanți, coloranți, aditivi. I se spune smuti, o adaptare simpatică a lui smoothie, și faza tare este că sunt conservate toate calitățile nutritive ale fructelor, prin tehnologia de procesare și presare la rece.
Mai aveau “la bar” doar varianta cu castravete, avocado, ananas, măr și lime, și când am văzut combinația am zis doar wow. Nu m-am gândit niciodată că poți combina toate chestiile astea! Rezultatul este ceva acrișor, tonic, dulceag și-un-nu-știu-cum-să-explic taste, care mi-a redat zâmbetul pe buze, că eram cam palidă după bazinele alea. Avocado conține magneziu și potasiu, importante pentru producția de energie, contracția și relaxarea musculară.
Cât despre castravete, care este un fruct dicotiledonat, de culoare galben-verzuie… dar mai bine aflați aici despre proprietățile castravetelui :)))
Cred că v-ați convins de importanța castravetelui! :)) Lăsând gluma la o parte, el conține vitaminele B, acid folic, vitamica C, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu și zinc. Da, castravetele garantează un boost de energie, mai ales grație B-urilor pe care le conține. Cam asta m-a făcut să mă simt mai bine, combinația următoare:
Apoi mi-am amintit că am mai încercat Sloop. A fost în vară, la Maratonul Olteniei, când am încercat unul cu măr și coacăze negre. It was time for us to meet again, se pare.
Cum ajută fructele după antrenament?
Fructele consumate dupa antrenament refac rezervele de glicogen din mușchi si ficat. Conțin destul de mulți carbohidrați, necesari în recuperare, alături de proteine. Fructele vin la pachet cu vitamina C si alți fitonutrienți cu efect antioxidant, conțin apă, pentru hidratare, și fructoză, care dă energie.
Foarte Important: nu trebuie sa te bazezi doar pe fructe pentru o recuperare optimă post antrenament! Și pentru că e indicat să mănânci ceva în următoarele 15-30 de minute post workout, Sloop poate fi bunul tău prieten până ajungi la the real food! Asta am făcut și eu: am băgat un shot de Sloop, ca să nu fiu nevoită să vandalizez bucătăria unui restaurant în drum spre casă!
Între timp m-am împrietenit cu micuțul ăsta cu avocado și castravete, și l-am luat cu mine nu doar înainte și după, dar și în timpul! Mai jos, un instantaneu artistic cu telefonul în piscina Daimon, pe o vreme nefavorabilă: se creaseră valuri și parcă nu mai ajungeam odată la mal! 🙂
storm at sea 😀
Pe Sloop îl găsiți, dacă îl căutați, în două variante: fresh (suc din fructe proaspete) și acest simpatic smuti (suc, pulpă și fibre din fructe și legume).
Dacă nu sunteți înnebuniți după avocado și castravete, există încă 3 sortimente noi, abia lansate: Sloop pepene, mango și fructul pasiunii, Sloop Freh Mandarine (editie limitata) si Sloop Fresh Kiwi si Portocale.
Așadar, nu doar că nu trebuie să ocolim fructele dacă facem sport, dar e musai să ne împrietenim cu ele. Maximizează performanța, ne mențin sănătoși și ne adăpostesc de infecții și oboseală.
Spor la antrenamente! 🙂
* Smuti-urile delicioase pot fi găsite acum și la promoție de 3+1, în magazinele Cora si Carrefour Artima, pentru o zi într-adevăr slooperbă!
Mult așteptatul SkyRun, în ianuarie: 34 de etaje, 680 de trepte, 119 metri ascensiune
SkyTower Building anunță startul înregistrărilor pentru cea de-a treia ediție a celei mai mari competiții de alergare pe scări din România: 34 de etaje, 680 de trepte, 119 metri ascensiune. Aceasta va avea loc pe 23-24 ianuarie 2016.
SkyRun 2016 aduce un plus de noutate, astfel că există patru asociații beneficiare ale evenimentului: Asociația Mia`s Children, Asociația Mai Mult Verde, HOSPICE Casa Speranței și World Vision România, ficare participant având opțiunea de a selecta încă de la înscrierea în competiție asociația către care dorește să direcționeze un procent din taxa de participare.
Asociațiile beneficiare vor primi 24% din taxa de înscriere a persoanelor fizice și 50% din taxa de înscriere a participanților din mediul corporate.
În plus, orice participant înscris care și-a ales asociația beneficiară poate deveni și fundraiser oficial al acesteia, având opţiunea de a strânge fonduri suplimentare prin platforma online dedicată – Galantom.ro.
Dacă la ultima ediție SkyRun, pe lângă competiția individuală, am avut parte și de o premieră națională, respectiv încercarea ultramaratonistului Gabriel Solomon de a doborî recordul mondial într-un maraton de 24 de ore de alergare pe scări, această ediție vine și ea cu o surpriză. Astfel, SkyRun 24 va întâmpina amatorii de sport și cu o ștafetă de 24 ore, la care vor participa 4 echipe a câte 6 alergători, fiecare reprezentând câte un ONG participant. Aceasta se va desfășura în ziua de 24 ianuarie. La final, echipa care va contoriza cele mai multe urcări va fi desemnată câştigătoare.
Competiția este deschisă participanților cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, angajații corporate bucurându-se de înregistrări prioritare și un clasament separat. Înscrierile sunt deschise din data de 6 decembrie şi se vor încheia la sfârşitul zilei de 18 ianuarie 2016.
Pentru înscrieri și mai multe detalii despre cea de-a treia ediție SKYRUN accesați pagina oficială a competiției: www.smartatletic.ro/skyrun.
Pastila de ZLD: Cele mai frecvente 7 accidentări în triatlon
Liviu Dan-Zburătura
Cea mai mare oroare a celor care practică orice tip de sport este accidentare, așa că m-am gândit să vorbim despre cele mai întâlnite accidentări în triatlon. O accidentare, indiferent cât de gravă este, presupune o pauză forţată de la antrenamente. Mai înseamnă şi pierderea formei fizice, la care ai lucrat atât de mult ca să o obţii.
Înţelegerea modului în care pot fi evitate accidentările este un prim pas spre un sezon mai bun. Hai să vedem:
- Umărul înotătorului
Afecţiunea este cauzată de o suprasolicitare a articulatiei umărului în nenumăratele ore petrecute în bazin, de mişcarea incorectă a articulatiei. Asta se întâmplă, bineînţeles, pentru că tehnica este deficitară.
Nu este folosită în mod corespunzător rotaţia corpului, astfel că mişcarea de rotaţie a articulatiei umărului aplică un stres adiţional asupra tendoanelor şi articulatiei.
sursa www.ebtc.ie
E bine de ştiut că o poziţie prea ridicată a braţului (deasupra articulatiei umărului), în momentul când este introdus braţul în bazin, poate provoca daune enorme. Oricine resimte dureri la nivelul umărului după un antrenament de înot, va trebui să îşi regândească tehnică folosită, pentru că este incorectă.
În situaţia apariţiei acestor simptome, cel mai indicat este să iei o pauză de la antrenamente şi să laşi zona accidentată să se refacă. Şi, mai ales, să foloseşti tratamentul potrivit, indicat de medic pentru o recupare cât mai rapide şi cât mai eficientă.
Când te întorci la bazin, regândeşte tehnica de înot.
2. Dureri în zona mediană
Cicliştii adesea resimt dureri acute în zona inferioară a spatelui, care pot să apară din foarte multe cauze. Pentru a remedia situaţia, trebuie corectată poziţia pe bicicletă. Recomand un bike fit.
E bine ca înainte şi după fiecare antrenament de ciclism să existe o sesiune de stretching care să se axeze pe zona mediană, mişcări care vor avea un rol important în flexibilitate şi în detensionarea muschilor din zona asta.
Mobilitatea coloanei este foarte importantă, indiferent dacă ne gândim la activităţi sportive sau nu. Asigurarea unei mobilităţi bune are legătură directă cu grupele musculare care susţin coloana.
Sigur, dacă ai dureri şi acestea persistă, trebuie să ceri părerea unui specialist.
3. Dureri inghinale
Orele de antrenament petrecute pe bicicletă pot avea ca efect, pe lângă creşterea performanţelor sportive – ceea ce ne place, şi dureri în zona inghinală – ceva nu prea plăcut.
Durerile pot avea drept cauză flexibilitatea redusă a structurilor musculare din zona bazinului, sau folosirea unei poziţii incorecte pe bicicletă.
Compresele cu gheaţă pot ajută destul de mult, de asemenea şedinţele de stretching sunt binevenite în acest caz. Grăbesc ritmul de recuperare, întrucât măresc circulaţia şi cresc flexibilitatea muşchilor.
4. Afecţiuni la tendonul „lui Ahile”
Durerea în zona călcâiului este insuportabilă şi e foarte posibil să te ţină departe de alergat sau de pedalat, cel puţin o vreme.
sursa www.mensjournal.com
Cum apare durerea aceasta: în situaţii de suprantrenament sau de antrenament fără suficient stretching. Durerea se manifestă exact în locul unde tendonul este ancorat de călcai şi poate fi tratată cu mai multe sesiuni de aplicare de comprese cu gheaţă, pentru minim 4-5 minute, de două/trei ori pe zi, câteva zile la rând.
5. Rupturi musculare la bicepsul femural
Asta e o afecţiune întâlnită cel mai adesea la sprinteri sau la triatlonişti, şi apare din cauza unui stress prea mare la care e supusă grupa musculară respectivă, în antrenamentele de viteză, atât la alergat cât şi la ciclism.
Astfel, micro fisurile care au loc la nivelul muşchilor, nu au posibilitatea de a se recupera, deoarece numărul antrenamentelor de viteză de la alergat (de tip intervale sau fartlek) combinate cu cele ţări de ciclism (îndeosebi cele cu diferenţa considerabilă de nivel) sunt mult prea frecvente, iar corpul nu are timp să se recupereze.
De asemenea, în ceea ce îi priveşte pe alergători, poate fi adusă în discuţie şi o tehnică deficitară de alergat. Astfel în locul paşilor foarte largi şi în forţă este indicată creşterea cadenţei de alergare şi micşorarea considerabilă a pasului. Aşa vor fi implicate şi alte grupe musculare iar stresul mişcării va fi suportat de mai mulţi muşchi.
6. Fractura de stres
Această accidentare apare în momentul când ţesutul muscular nu mai deţine capacitatea de a susţine stresul antrenamentelor, iar întregul şoc este absorbit de către os. Micro fisurile osoase necesită mai multe săptămâni de pauză pentru a se reface.
O altă cauza pentru apariţia acestei accidentări este lipsa mineralelor şi a vitaminelor din organism. Există astfel posibilitatea de a suferi de fractură de stres indiferent dacă ai depus un nivel foarte mare de antrenament, întrucât se poate manifestă încă de la primele antrenamente, dacă oaselor le lipseşte unul dintre mineralele esenţiale.
În cazul apartitie primelor simptome la nivelul tibiei este necesară o pauză de la alergat pe orice fel de teren.
Singura posibilitate acceptată pentru alergare este în apă, un bazin nu foarte adânc, de circa 1 metru sau mai mult pentru persoanele mai înalte, unde poţi să îţi realizezi antrenamentul, astfel încât să nu îţi pierzi formă fizică pentru care ai muncit cu greu.
Deşi în bazin nu vor fi atinse distanţele pe care le alergi în cadrul antrenamentelor obişnuite, dificultatea de a alerga în apă va compensa lipsa de distanţă.
7. Fasciită plantară
În interiorul tălpii există o membrană care o acoperă, care susţine toate terminaţiile nervoase şi structura osoasă.
Ca urmare a stresului la nivelul tălpii din cadrul antrenamentelor de alergat şi de ciclism apar mai multe microfracturi la nivelul acestei membrane, moment în care aceasta îşi pierde din flexibilitate.
Pentru a scăpa de durerile din zonă şi a recăpăta flexibilitatea membranei respective, este indicat masajul cu o minge de tenis sau cu o sticlă de apă îngheţată, şi bineînţeles, mult stretching.
Ne „auzim” data viitoare! 🙂
Până atunci, atenţie la antrenamente 😉
Răzvan Norocel: Îmi amintesc că la început era să leşin după 300 metri de alergare
Am început să fac sport pe la 6 ani. Am început cu înot, hochei şi apoi a urmat atletismul. Am avut noroc deoarece stăteam foarte aproape de zona Lia Manoliu.
Am făcut atletism cam 10 ani apoi am continuat să fac sport doar de întreţinere. Au urmat nişte ani de pauză şi deja nu-mi plăcea cum mă simţeam şi cum începusem să arăt. Aşa că m-am reapucat de alergare în 2014. Inspirat de Dragoş Rouă şi Andrei Roşu.
Ultramaraton 100forchildren, credit foto Radu Cristi, Donez Amintiri
Îmi amintesc că la început era să leşin după 300 metri de alergare. Îmi lăsasem băiatul la înot şi am zis să folosesc ora pe care o aveam la dispoziţie. Planul era să dau o tură de parc IOR. Restul turei am mers. Data următoare am alergat două bucăţi de 300 metri şi tot aşa. În 2 săptămâni am reuşit să alerg o tură întreagă şi eram tare mândru. A venit şi tura 2 şi apoi întâlnirile cu Dragoş Rouă şi Andrei Roşu, şi am decis să alerg la Maratonul internaţional Bucureşti, în octombrie 2014, proba de semimaraton. Aşa au început antrenamentele, 2 -3/ săptămână .
Prima mea competiţie …. 21 km în octombrie 2014. O zi frumoasă , cald. M-am întâlnit cu Dragoş Rouă la start. El urma să alerge un maraton. Am avut mare noroc să alerg cu el căci am alergat constant toată cursa, m-am hidratat şi totul a ieşit bine. Am reuşit să termin primul meu seminmaraton în 2 ore şi 7 minute.
Am 3 antrenamente pe săptămâna: unul de viteză, unul de forţă şi un long run. Între ele alergare uşoară. Deşi am făcut atletism în adolescenţă, ce fac acum e cu totul şi cu totul diferit. Atunci am făcut sărituri (săritură în înălţime ) Acum alerg de la 5.000 metri în sus, plat sau pe munte, până la ultra. Fiind încă la început, experimentez.
Sportul meu preferat este alergarea montană, pentru că mă forţează să îmi depăşesc limitele într-un cadru special. De asemenea, mă atrage şi triatlonul.
Retezat SkyRace
La câte curse au fost anul ăsta e greu de zis care a fost cea mai tare. Fiecare cursă a avut ceva special. Amuzant a fost la Campionatul Naţional de Duathlon. Îmi luasem bicicletă de 10 zile şi am mers de 4 ori pe ea. Practic am învăţat atunci să merg. Bicicleta era un MTB decent, dar nu de şosea. Ştiam că nu am nicio şansă, dar cum visul meu este IronMan am zis că trebuie să acumulez experienţă. Planul de acasă era să trag tare pe primii 5 km de alergare, apoi să termin cei 20 de bicicletă şi să recuperez cât pot pe ultimii 2 km. Şocul a fost după ce am coborât de pe bicicletă şi am vrut să alerg! Râdea un arbitru de pe margine de mine căci primii paşi au fost un fel de mers apoi picioarele şi-au mai dat drumul.
O altă experienţă interesantă a fost la un ultra montan. Trebuia să fie o alergare de 82 km. La km 12 am călcat strâmb de 2 ori şi a început distracţia. Se spune ce distanța ce depășeșete 42 de km în alergare e considerat ultra, iar eu voiam să alerg cât mai mult aşa că am decis să continui şi am reuşit 68 km, scurtând puţin din traseu pentru a evita punctul de hidratare de la km 45, deoarece ştiam că acolo riscam ca organizatorii să mă oprească, pentru că ajunsesem târziu. În astfel de momente nu e despre alergare, ci despre minte. Mi-am imaginat că trebuie să-mi duc băiatul acasă, că suntem numai noi doi şi aşa am mers/alergat până la finish, uneori cântând urcă soldăţeii urcă, aleargă soldăţeii aleargă.
Competiţia mea preferată este orice cursă în care este şi o componentă socială caritabilă.
Cel mai mândru sunt de faptul că am început să inspir oameni să iasă din casă. Nu am performanţe dar fac asta cu pasiune și asta se simte. Prietenii mei spun că sunt nebun şi că deja am luat-o razna cu atâtea antrenamente şi competiţii.
Dar mă simt bine când fac mişcare. Am slăbit mai bine de 10 kg. Starea de sănătate este mult mai bună şi nu am mai răcit de un an jumătate, chiar dacă uneori alerg pe munte, în ploaie sau frig doar în tricou.
Am aflat despre mine că …am multe resurse interioare. Se spune că fizic putem îndura aproape orice şi doar mintea trebuie convinsă. Cred că asta fac şi asta caut.
Maratonul Zapezii Isostar
Sportul mă face să mă simt… puternic, încrezător şi îmi dă o stare de bine. La sfârşitul antremanentelor am o stare de satisfacţie. Este senzaţia lucrului bun dus la capăt. La competiţii ador să mă întâlnesc cu ceilalţi concurenţi. Cu fiecare competiţie, legăturile dintre noi devin din ce în ce mai puternice.
Uneori, mi se întâmplă să am câte o problemă în cursă dar concurenţii care trec pe lângă mine şi mă întreabă dacă sunt ok îmi dau putere. Sunt momente când vreau să renunţ de epuizare dar mă montez şi îmi spun : Astăzi este ziua în care o să termin această cursă. Și de cele mai multe ori termin şi asta mă ajută apoi şi în viaţa de zi cu zi.
Obiectivul meu în 2016 este să am un parcurs competiţional cât mai bun, fără accidentări, dar marele meu obiectiv este legat de Lions Running Program, un program de mers, alergare şi nutriţie de 3 luni. Are ca scop principal formarea obiceiului de a face mişcare şi vreau să-l împărtăşesc cu cât mai mulţi oameni.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea, aş spune că în viaţă avem perioade bune şi mai puţin bune, dar alergarea şi o sănătate bună ne ajută în orice situaţie. După 37 de ani garantez oricui că nu există scurtături în niciun capitol al vieţii, aşa că ia-o treptat şi antrenează-te zi de zi.
Exclusiv. Anca Bucur, corespondență de la Campionatul Mondial de Fitness, Las Vegas: “Iubesc să fiu pe scenă”
Românca Anca Bucur, Miss Fitness Universe*, este zilele acestea în America, Las Vegas, unde participă în perioada 19-21 noiembrie la Campionatul Mondial Fitness America 2015, una dintre cele mai importante competiții din industria fitnessului mondial, ce adună peste 700 de concurenți.
Anca participă la categoria Profesioniști, categorie dedicată concurentelor deja calificate în urma câștigării unei competiții importante, așa cum este Miss Fitness Universe. LATER EDIT: Anca Bucur a CÂȘTIGAT COMPETIȚIA ȘI ESTE CAMPIOANĂ MONDIALĂ LA FITNESS, CATEGORIA PROFESIONIȘTI! 🙂
*Sportiva noastră are la activ două titluri de campionă mondială la fitness şi unul de vicecampioană, obținut anul trecut, așa că are șanse mari acum pentru titlul suprem, și noi îi ținem pumnii!
Ne-a dat voie să intrăm puțin în culisele unui campion mondial, așa că vom afla din interviul de mai jos care a fost și este drumul ei către performanță.
Mulțumim că ne-ai scris din avion, Anca! 🙂
Anca Bucur foto arhiva personala
Cum arată, în mare, antrenamentul tău pentru Campionatele Mondiale de Fitness din SUA, care se apropie? Poţi să ne spui câte ceva şi despre nutriţia şi alimentaţia ta în perioada aceasta?
Sunt antrenor de group fitness şi predau o medie de 4 clase pe zi în diferite centre WorldClass din Bucureşti.
Trebuie să pun accent pe asta deoarece acest lucru contribuie foarte mult la condiţia mea fizică şi rezistenţa la efort.
Bineînţeles, pregătirea pentru concurs este specifică şi separat de ceea ce fac eu în sala că antrenor.
Am 28 de ani şi am început să fac sport de la vârsta de 3 ani. Toată experientă trăită până acum şi antrenorii pe care i-am avut de-a lungul anilor contribuie azi la capacitatea mea de a mă pregăti singură.
Ştiu cum să îmi compun exerciţiile de fitness, mă gândesc la temă, ideea de costum, şi toate celelalte.
Aşa că încerc să mai strecor printre clase înainte cu 3 luni de competiţie pregătirea specifică – coregrafie, mobilitate, dificultatea exercitilor şi rezistenţă crescută pentru a putea duce la final întreg exerciţiul de concurs.
În ceea ce priveşte alimentaţia adopt un stil de viaţă sănătos. Adică am un echilibru şi respect câteva reguli de bază indiferent de anotimp.
Fiind o Federaţie de Fitness în care se cere o musculatura naturală (e motivul principal pentru care am ales să particip la aceste competiţii) programul alimentar nu este deloc dramatic. Trebuie doar să scad procentul de grăsime ca să accentuez musculatura, iar asta rezultă din pregătire şi program alimentar.
Aşa că în cele 3 luni înainte de pregătire las dulciurile deoparte (pe care le mănânc ocazional) şi toate celelalte pericole alimentare. Am 3 mese principale, 1 shake sau 2 de proteină Herbalife, creată special pentru oameni activi că mine şi uneori o gustare compusă din seminţe crude/unele fructe.
Încerc să îi ofer corpului meu vitamine, mâncare şi suplimente de calitate, ca să reziste la programul care este supus.
Ştiu că ai un job solicitant, şi că zilnic tăi Bucureştiul în toate cele 4 colţuri ca să ajungi la centrele Worldclass, unde eşti instructor de fitness, sunt şi şedinţele particulare de antrenor… Cum găseşti timp?
Aşa este. Am perioade mai încărcate, unele mai normale.
Spre exemplu nu am mai avut un weekend liber din luna august ( după nunta mea) dar am fost foarte implicată în proiectele mele şi de asemenea ştiam că va urma satisfacţie, mulţumire şi apoi şi zile libere.
Îmi aleg singură proiectele şi aparitile în care mă implic. Dacă nu mă reprezintă sau simt că nu aş face faţă, reuşesc să aleg varianta cea mai potrivită mie. Cred că de fapt acesta e cel mai bun lucru pentru mine. Că îmi găsesc echilibrul şi mă implic în lucruri ce mă reprezintă şi motivează să îmi găsesc energia şi inspiraţia, chiar şi în zilele mai puţin bune.
Sunt un om optimist căruia îi place lucrul bine făcut.
Ce presupune antrenamentul mental pentru un Campionat Mondial? Poţi să ne dai un exemplu din care să înţelegem importantă psihicului în acest proces?
Este foarte inportant. Motoul meu preferat e: “Credinţa mişcă munţii din loc”. Cred că aşa am crescut.
Făcând sport de mică şi fiind departe de familie, am învăţat să fiu hotărâtă şi să fac lucrul până la capăt, dacă mi-l doresc cu adevărat. Aşa şi cu pregătirea pentru campionatele de fitness. Iubesc să fiu pe scenă, mă bucur că am reuşit şi mai ales că inspir oameni din jur. Cred că asta e hrană pentru suflet la un artist, la mine.
Anca pe scena, in concurs
foto arhiva personala
De unde vine această forţă, aceea de a devedi mereu? Ai la activ două titluri de campionă mondială la fitness şi una de vicecampioană, anul trecut. Şi ştiu că tintă ta a fost şi este întotdeauna aceea de campion.
Aşa e. Până aici am muncit să ajung campioană, pentru că asta îi spuneam mamei la vârstă de 7 ani când m-a înscris la şcoală de Gimnastică de la Deva: “Mami, vreau la gimnastică la Deva (ştiam de la televizor că acolo era Lotul de Gimnastică), să devin campioană”. Am reuşit.
Azi mă bucur de moment, de drum, de oameni, de experienţă.
Mi-am promis că atunci când nu voi mai fi entuziasmată sau nu voi reuşi să mă prezint la nivelul la care am ajuns, voi renunţa să fac asta. Deocamdată, bineînţeles, cât îmi permite şi sănătatea, am să îmi hrănesc pasiunea pentru sport şi scenă cu aceste competiţii 🙂
Cum ai reuşit să te ridici în 2013, în urmă acelei accidentări la genunchi, să totuşi să câştigi titlul în anul acela?
Ahh… acel an. A fost un adevărat proces şi lucru intens cu mine şi psihicul meu.
O persoană activă care e în picioare la 6 dimineaţa şi ajunge seara la 10, să fie nevoită dintr-o dată (a fost o accidentare banală) să stea la pat 6 sapamani?
Nu mi-a fost uşor, dar am acceptat situaţia şi m-am gândit la cum să procedez să mă ridic.
A fost primul an în care eram calificate – doar foste campioane- într-o divizie a profesioniştilor.
Ce sportiv nu vrea să fie numit profesionist şi să se aflet pe o scenă cu cei mai buni din sportul pe care-l practică?
Mi-am zis: voi merge la concurs, chiar dacă va fi să îmi fac prezenţa. M-am recuperat singură, am avut răbdare, ceea ce nu credea doctorul meu că se va întâmpla. Am urmat paşii, am citit mult în acea perioadă, mi-am imaginat exerciţiul şi reuşita.
foto arhiva personala
Poţi să ne divulgi tema show-ului tău de anul acesta? Cum îţi alegi aceste teme, programul artistic?
Anul acesta exerciţiul, mişcările, muzica şi costumaţia reprezintă: Dracula.
Trebuie să recunosc că aşteptam de la început (încă de la primele concursuri) să fac o tema care să aducă cu gândul la România. Dar acum a venit momentul ei.
Am avut Black Swan, Cleopatra, Xena printesa războinică… Pur şi simplu simt aceste personaje. Mă gândesc ce mi s-ar potrivi, ce muzică aş putea folosi în program…
Cei din America m-au numit master of disguise, datorită momentelor memorabile de la concursuri. Mă bucur că am reuşit să fac cunoscută România în aceste competiţii internaţionale. La primul meu concurs, abia la a treia încercare m-au prezentat corect, cu numele ţării…
Cum reuşeşti să te automotivezi, zi de zi? Ştiu că nu apelezi la un antrenor şi faci totul singură. Care este cheia, în cazul tău?
Pasiune pentru ceea ce fac, un parcurs frumos în sport, aspiraţii şi dorinţa de a mă simţi bine cu mine.
Va fi Usain Bolt desemnat cel mai bun atlet al lumii?
Jamaicanul Usain Bolt și americanii Ashton Eaton și Christian Taylor se luptă pentru titlul de cel mai bun atlet al anului 2015. Anunțul a fost făcut de Federația internațională de atletism (IAAF), care a făcut publică lista cu cei trei finaliști.
Bolt a reușit anul acesta, la Beijing, să-și apere cu succes titlurile mondiale la 100 m, 200 m și 4×100 m. El a stabilit totodată cea mai bună performanță mondială a anului la 200 m, cu timpul de 19sec.55/100.
Usain Bolt
credit foto dailymail.co.uk
Eaton a câștigat, la rândul său, a doua sa medalie de aur la Campionatele Mondiale, în proba de decatlon, cu un nou record al lumii: 9.045 puncte.
Taylor a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere la Beijing, în concursul de triplusalt, stabilind și un nou record al Statelor Unite, cu 18,21 m, a doua performanță din istorie. Americanul a câștigat în 2015 și Liga de Diamant în această probă.
Se cunosc și cele trei finaliste la titlul de cea mai bună atletă a anului. Acestea sunt etiopianca Genzebe Dibaba (1.500 m), olandeza Dafne Schippers (200 m) și poloneza Anita Wlodarczyk (ciocan).
Gala de premiere ar fi trebuit să se desfășoare pe 28 noiembrie, la Monte Carlo, însă noul președinte al IAAF, Sebastian Coe, a decis să o anuleze după arestarea predecesorului său, Lamine Diack, acuzat de corupție, potrivit L’Equipe.
Lovitură pentru Rusia: Se cere suspendarea atleților ruși la JO din 2016
Beatrice Dumitru
INADO, organizația care regrupează 53 de agenții naționale antidoping, între care și cea din România, a cerut interzicerea participării atleților ruși la Jocurile Olimpice 2016 de la Rio de Janeiro. Astfel se încearcă transmiterea unui “mesaj puternic de descurajare” către trișori.
sursa foto sport.ro
“Federația rusă de atletism trebuie să fie suspendată de la Jocurile Olimpice de vară 2016 de la Rio. Corupția în atletismul rus nu merită mai puțin. Federația a demonstrat că nu poate trimite o echipă curată la Olimpiadă“, a precizat președintele INADO, David Kenworthy, care conduce și Agenția antidoping din Marea Britanie.
“Un puternic mesaj de descurajare trebuie să fie trimis federațiilor. Ele nu pot participa la cele mai mari competiții atunci când acțiunea antidoping a fost subminată în mod intenționat“, a adăugat Kenworthy, la finalul unei reuniuni a INADO care a avut loc în Colorado (SUA). Agenția Mondială Antidoping (AMA) urmează să analizeze marți și miercuri, la Colorado, consecințele scandalului care a lovit atletismul rus.
Nu este prima lovitură primită de Rusia în scandalul “dopajului organizat”. Federația Internațională de Atletism (IAAF) a suspendat provizoriu Federația Rusă din toate competițiile internaționale. Decizia a fost luată în urma unui Consiliu al IAAF, cu 22 de voturi pentru și doar unul singur contra.
Puștiul de 6 ani care rupe skateboard-ul în 2!
Beatrice Dumitru
În aprilie 2014, un copil în vârstă de 4 ani, Fox Rio Bruner, îl aștepta pe tatăl său, Jamie, pentru a monta un snowboard la un magazin local de articole sportive. El a văzut, însă, un skatebord și a început să se plimbe cu el pe culoare.
Cu toate că nu se mai urcase niciodată pe un skateboard i-a cerut tatălui său să i-l cumpere, iar Jamie i-a îndeplinit dorința fiului său.
A doua zi, el și soția lui, Megan, s-au trezit într-un zgomot ciudat – Fox încerca prima sa Ollie. (mișcare din skatebord)
De atunci, Fox Rio s-a dovedit a fi, la doar șase ani, cel mai promițător viitor atlet în acest sport: la 4 ani putea ateriza pe o margine de 30 inci la 180 grade, la 5 ani a făcut stomping pe kickflips, 360 flips și boardslides, mișcări complicate în acest sport.
Fox Rio in actiune,
credit foto Dave Lauridsen
Pe contul de Instagram al tatălui găsiți performanțele micuțului sportiv, dar și pe Youtube:
https://www.youtube.com/watch?v=9w_GcuARfvk
În august 2014, Fox a început să participe la competiții. Dorința lui Fox este să participe la X Games, atunci când va împlini 8 ani. Pentru a căpăta mai multă experiență, în iunie, el a luat parte la o demonstrație X Games Austin, în Texas, recomandat de celebrul skateborder Tony Hawk. Când Bruner a fugit la Hawk după o cursă, Jamie a crezut că fiul lui se duce să bată palma cu legenda skateboard-ului. În schimb, el l-a întrebat: “Poți să-mi legi șireturile?”. 🙂
Jurnal de alergare retrospectiv. După un 2015 negru plănuiesc un 2016… fără obiective
N-am nimic de ascuns: pentru mine, 2015 a fost un an cumplit. Cu câteva raze de speranţă pe ici, pe colo, de care mă mai agăţ când simt că mă scufund.
Ianuarie nu prevestea nimic bun. Terminasem 2014 cu nişte necazuri pe plan personal şi cred că pe fondul ăsta de stres m-am accidentat la piciorul drept. Am alergat cam cu furie atunci.
Timpul trecea şi se apropia maratonul de la Paris, despre care v-am povestit chiar aici. Am trecut prin toate chinurile şi când începusem să cred că totul s-a dus pe apa Sâmbetei, am dat de un doctor care m-a liniştit şi mi-a dat tratamentul potrivit care m-a scăpat de necaz. “Succes la maraton!”, mi-a urat. Şi a avut dreptate: cu doar trei săptămâni înainte, am încercat să îngraş purcelul în ajun şi, deşi ştiam că nu voi face mare brânză, tot ce-mi doream era să termin cursa. Obiectiv îndeplinit: primii 21 de kilometri i-am parcurs într-un timp bun, apoi lipsa pregătirii a început să mă tragă în jos, iar pe ultimii trei chiar am suferit, dar am scos la limită un timp un timp cu 3 în faţă: 3.59.
finish la Maratonul de la Paris
foto arhiva personala
Îmi aduc aminte că a fost o cursă superbă, că m-am bucurat de Parisul ăla alergat ca un copil de jucăria preferată. Eram tare fericit şi abia aşteptam să zburd după ce am trecut hopul cu piciorul.
Apoi am debutat şi la prima mea cursă de trail, la Măcin, unde m-am simţit la fel de bine ca la Paris. O frumuseţe de traseu, unde m-am chinuit teribil la urcări, dar m-am contaminat cu plăcerea alergării în natură. Şi unde a început o frumoasă prietenie cu un alergător mai experimentat pe trail, Claudiu Dinescu. Nimic nu mă mai oprea. Şi totuşi… curând ajungeam în genunchi.
Apoi s-a întâmplat o nenorocire: mi-am pierdut socrul, la care ţineam enorm. Nici acum nu cred că nu mai e cu noi. Dispariţia lui neaşteptată m-a străpuns. Un văl negru de durere cruntă a pus stăpânire pe mine şi toată bucuria alergării s-a topit de parcă nici n-ar fi fost vreodată.
În iunie, eram înscris la prima ediţie a Maratonului Internaţional Braşov şi am ezitat îndelung dacă mă mai duc sau nu. Am zis că o voi face pentru socrul meu. Cursa aia a fost un chin îngrozitor, un calvar pe care mi-l voi aminti mereu; căldura i-a strivit pe mulţi şi dacă n-aş fi ştiut pentru ce eram acolo, m-aş fi lăsat păgubaş. Eram nepregătit, nedormit şi îndoliat, dar am zis că nu am voie să mă opresc. Am trecut prin toate stările neputinţei. A fost primul maraton la care am trecut la mers, torturat de crampe la stomac şi la gambe, sufocat de căldură, demolat psihic. Dar am zis că prefer să mor acolo decât să cedez, eram decis să mă târăsc şi în coate şi în genunchi dacă trebuia. Am ajuns la finish într-un timp aiuritor, 4.38, dar mai important e că am aflat răspunsul la întrebarea: poate alergarea să-ţi vindece rănile? Da, ştiam că poate, dar trebuia să mă conving.
finish Macin, prima cursa de trail.
foto arhiva personala
N-a trecut mult până când am primit a doua lovitură grea – câteva săptămâni mai târziu, îl pierdeam şi pe Cătălin Iofciu. Eram prieteni de 23 de ani şi eram fericit că în ultimii doi descoperise plăcerea alergării. Nu ne mai săturam să ne pregătim pentru maratoane, mă bombarda cu întrebări şi informaţii despre alergare. Şi acum îl aud şi parcă totul a fost ieri.
În 2014, toamna, a fost diagnosticat cu cancer şi atunci, după şocul acestei descoperiri, am fost tot timpul convins că el va câştiga această luptă, oricât va dura. N-am conceput niciun moment că se va sfârşi prost, mai ales că el era foarte puternic şi determinat ca în cel mult un an să revină la alergare. Dar n-a fost să fie. Într-o noapte am primit telefonul acela pe care nu cred că-l voi uita vreodată.
Pierderea prietenului meu m-a năruit. Nu mai aveam vlagă, nu mă mai simţeam în stare să încalţ pantofii Nike pe care mi-i dăruise. Îl văd cum alerga în faţa mea, neobosit, îl aud cum mă striga şi mă încuraja şi încă am senzaţia că totul e un vis şi că mă voi trezi. Au trecut luni aşa, incapabil să mai fac ceva, fără chef să mai fac vreun plan sau să-mi doresc ceva.
Alergarea rămăsese undeva, departe, în spate. Ştiam că fără ea voi fi terminat şi că trebuia să fac ceva. Apoi am înţeles că dacă tot sunt în viaţă şi pot să alerg, nu am niciun drept să nu fac asta. Cătă m-ar mustra că am devenit delăsător. În plus, alergarea nu m-a trădat niciodată, m-a ajutat mereu să găsesc răspunsurile căutate şi să ies din orice bucluc.
Încet-încet, am reînceput să ies la “una mică”. Era teribil de greu, nu fizic cât psihic. Mă consolam tot sporovăind cu Cătălin una-alta. Şi uşor-uşor am simţit că aleargă şi el cu mine. De atunci, pot să jur că eu îl simt lângă mine. N-a pierdut niciun pas.
pe coclaurii mei de acasa, de langa Slobozia
Nu mă gândeam că mai fac mare lucru anul ăsta, nici nu mai aveam vreun orizont de aşteptare. Mă complăceam cu alergările libere, uşoare, fără timpi, fără obiectiv. Am descoperit şi ajutorul muzicii, mi-am făcut un playlist şi m-am lăsat în voia paşilor.
Dar uneori cărările pe care te duce alergarea sunt surprinzătoare. Am primit o invitaţie de a participa la Maratonul Olteniei şi n-am putut să o refuz. Şi bine am făcut. Cursa aia, deşi am am avut o cumpănă la doi paşi de finish, mi-a redeschis apetitul pentru competiţii. Apoi am fost şi la RunFest Băneasa, unde am simţit că încep să mă ridic din ţărână şi să reîncep să alerg cât de cât.
Am continuat să alerg prin pădure şi pe dealuri cu amicul meu, Claudiu Dinescu, iar acum here I am: mai bag asfalt doar când rămân singur, pe şoselele din afara oraşului. Nu mai am legătură cu timpii pe care-i scoteam în anii trecuţi, dar ştiţi ce? Nu mai contează. După experienţele nefaste care m-au marcat în acest an, percep altfel alergarea. Mă bucur mai mult de evadările astea, nu mai sunt dependent de ritm sau de distanţă. Alerg cum pot, când pot şi în general în weekend fac un semi prin pădure şi pe dealuri. E un antrenament grozav, mă bucur ca un copil de escapadele astea în natură.
Ăsta a fost 2015-le meu, cu bune şi cu rele. Dacă e să trag linie, recunosc că nu sunt mulţumit şi nu cred că exagerez. Mi-e dor de oamenii pe care i-am pierdut şi aş da orice să-i mai văd măcar o dată.
Pe de altă parte, am învăţat că trebuie să merg înainte şi îi port cu mine în gând oriunde mă duc. E tot ce pot să fac. Am supravieţuit cumva şi mă bucur cât pot de ceea ce mi-a rămas: familia, prietenii, alergarea. Nu-i puţin, dimpotrivă!
Ce aşteptări am de la 2016? Nu prea mai îndrăznesc să mai fac planuri, iau lucrurile aşa cum vin şi încerc să le fac faţă. Altădată, pe vremea asta, începeam deja să mă gândesc la următoarele competiţii; acum simt că mă doare capul doar dacă încerc mă gândesc la ce voi face săptămâna viitoare; rănile nu s-au închis.
Nu m-am înscris la nicio competiţie, dar în mod normal nu voi rata Măcinul, de care mi-e dor de pe acum. Posibil să vin şi la Semimaratonul din mai, de la Bucureşti, dar nu-mi mai propun niciun obiectiv. Am devenit un alergător încet, dar mai dispus să îndure. Sunt mai hârşit, aşa că important e să ajung la start, de acolo văd eu ce fac.
Sper ca 2016 să fie un an mai bun, mai liniştit şi să-l încheiem cu bine, atâta tot. După câte am pătimit, mie mi se pare mare lucru.
