Sporturi care ne ajută să slăbim
Adevărul este că nu orice sport ajută atunci când obiectivul tău este să scazi în greutate. Unele sporturi sunt mai eficiente în aceste sens iar altele da, este posibil chiar să te facă să așezi câteva kilograme în plus! Cum e posibil? Simplu: efortul este resimțit astfel încât creierul îi cere organismului mai multă mâncare pentru a compensa consumul de energie. Înotul este un astfel de exemplu: caloriile pe care le consumi când înoți nu sunt printre cele mai ridicate și partea cu adevărat proastă este îți provoacă o foame de lup.
Sigur că o strategie corectă pentru slăbit este în primul rând una personalizată, ce combină adecvat alimentația și mișcarea. Ne vom concentra acum, generic, pe tipurile de efort care dau cele mai bune rezultate când ne dorim un rezultat satisfăcător pe cântar și în oglindă.
Sărit coarda
(c) youne.com
Sigur ai făcut asta în copilărie și îți amintești cât de distractiv era. Ei bine, în funcție de greutatea pe care o ai, sărind coarda timp de o oră arzi între 800 și 1200 de calorii, ceea ce este foarte mult! Topește grăsimea corporală, tonifică și îți crește anduranța!
Alergarea
(c) Wiggle Guides
Este una dintre cele mai eficiente metode, însă pe termen mai lung. Mai este ceva: contează ritmul în care alergi; astfel, pentru a scăpa de kilogramele în plus, alege să alergi ușor, constant și fără pauze mari între alergări (nu mai mult de 2, 3 zile între sesiuni). Poți include în programul de antrenament și alergări de forță, la deal.
Zumba & Kangoo Jumps
(c) www.fmconlaracordoba.com.ar
Zumba combină elemente de fitmess, gimnastică și dans și este un mod distractiv de a face mișcare. Nu doar că te ajută să slăbești – arzi cam 500 până la 1000 de calorii pe oră – dar te eliberează de stresul zilei și te binedispune.
Kangoo jumps este un tip de aerobic ce implică încălțările speciale de tip ghete înălțate pe arcuri și sărituri pe ritmuri muzicale. Arde grăsimile, slăbește. Tonifică abdomenul, mușchii fesieri, picioarele.
Ciclism sau spinning
(c) anabolic.co
Depinde de nivelul de fitness și anduranță la care te găsești pentru a slăbi din ciclism.
De fapt, este o afirmație valabilă pentru orice sport ai aborda. Pentru că dacă nivelul tău de fitness și anduranță este ridicat și corpul tău este obișnuit cu acel tip de mișcare, șansele de slăbire sunt, din păcate, minime. Ai mai multe șanse de a reuși exclusiv prin dietă decât printr-un sport cu care corpul tău este comfortabil. Așa că trebuie să îl șochezi.
Dacă nu ai mai pedalat în mod organizat până acum, ciclismul te va ajuta, fie el de tip mountainbike sau de șosea. Dacă ai mai ieșit la ceva plimbări prin parc sau ture cu bicicleta, încearcă bicicleta staționară, adică spinning-ul. Este un antrenament cardio foarte intens, de anduranță, și cele mai importante beneficii sunt sănătatea inimii și creșterea capacității pulmonare. Slăbitul vine ca bonus.
Nu uita de nutriție
Unul dintre aspectele fundamentale ale unei cure de slăbire privește menținerea greutății scăzute, odată atinse. Așa că renunțarea la sport imediat ce ți-ai atins obiectivul este exclusă. Practicarea activităților sportive ajută în primul rând la menținerea greutății corporale, împreună cu dieta și un stil de viață sănătos.
Și cum ai putea renuna la el când îți oferă atât de multe:
o sănătate de neclintit, îmbunătățirea presiunii arteriale, a capacității pulmonare, a functiilor inimii, e reglării insulinei, întărirea mușchilor și a oaselor și așa mai departe.
Nu putem însă vorbi despre slăbit fără a face câteva mențiuni importante la capitolul alimentație. Iată câteva reguli, care combinate cu 2, 3 variante de mișcare, te ajută să ajungi la greutatea dorită.
Cosmina Grigore, nutritionist și pacient coach la clinica de medicină integrativă Quantum Therapy, ne spune câteva lucruri despre asta.
“Este important să renunți la zahăr sau să reduci consumul; asigură-te că ai o digestie bună și nu întâmpini probleme precum balonări, reflux gastrointestinal; redu grăsimile, elimină prăjelile, dar introdu în meniul tău grăsimi bune, precum cele din avocado, somon, nuci, migdale, caju, ulei de măsline. Consumă proteine după efort, carne sau shake-uri proteice (pudră proteică din mazăre, de exemplu), pentru vegetarieni.“
Ideal este să ajungi la un nutritionist sportiv, care poate lua în calcul toate particularitățile tale, de sănătate, alimentație, efort, program zilnic.
Mult succes, cu puțină perseverență și motivație vei ajunge la silueta pe care o dorești. 🙂
Se apropie semimaratonul Pe Argeș în Jos!
Se apropie cu paşi repezi luna decembrie şi s-au deschis înscrierile pentru conpetiția de alergare Pe Argeş în Jos, de la Piteşti. Concursul se află la a III-a ediție și va avea loc duminică, 18 decembrie.
Semimaraton „Pe Argeş în Jos” este un eveniment sportiv de agrement care incurajeaza mişcarea în aer liber şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
Vor fi 3 probe: semimaraton, cros – 14 km si cros – 7 km, şi cu un traseu ce parcurge aleile parcurilor Ştrand şi Lunca Argeşului.
Pentru toate detaliile referitoare la concurs și pentru înscrieri sunt detalii la www.PeArgesInJos.ro si la evenimentul de pe Facebook https://www.facebook.com/events/1319356984763510/
Ingrid Mutter: “Eu trăiesc cu ideea că e imposibil să eșuez”
Este alergătoarea de trail a momentului în România și începe să se impună și în circuitul internațional. Anul acesta a fost anul ei, a reușit câteva performanțe uimitoare, câștigând Bellagio Skyrace (27km, +1.840m diferență de nivel, din circuitul Skyrunner Series Italia și celebra Giir di Mont, cursă de skyrunning – 32km +2.400m diferență de nivel, parte din La Sportiva Mountain Running Cup.
Dar cine este Ingrid Mutter? Am vrut să aflăm mai multe despre ea și planurile de viitor în alergare, așa că am întrebat-o.
Iată ce am aflat:
Adrenallina: Cine este Ingrid Mutter? 🙂 Spune-ne câteva lucruri definitorii despre tine, pentru cei care nu te cunosc.
Ingrid Mutter: Am 24 de ani și sunt studentă în anul 5 la Medicină la UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca. Sunt alergătoare montană, legitimată la CSM Cluj-Napoca; la cursele din afară alerg pentru Valetudo Skyrunning Italia și fac parte din echipa CompresSport România.
Am ca hobby-uri alergatul, mersul pe munte, pe bicicletă, schiul și călătoriile. Sunt genul de om care pur si simplu nu poate sta în casă 🙂
(c) Maraton 7500
Povesteşte-mi cum ai început să alergi şi cum ai ajuns la maratoane montane.
Am început să alerg chiar de 1 martie 2012, cu Cătălina Serbu, o amică ce mi-a devenit cea mai bună prietenă. Era anul în care învățam ca să intru la Medicină și nu prea aveam alte activități în afară de asta; toți prietenii mei intraseră la facultate, plecaseră din Brașov și simțeam nevoia să mai ies, simțeam nevoia să fac sport.
Cătălina alerga dinainte și m-am bucurat că, deși nu mă cunoștea foarte bine, a acceptat să ieșim la alergat împreună și de atunci am început să alerg zilnic. Eram hotărâtă să îmi schimb viața, sport am mai făcut în copilarie, dar, în timpul liceului, cam din clasa a 10-a am cam neglijat sportul, deși îmi plăcea foarte mult, mai ales mersul pe munte.
Ce sport ai practicat în copilărie?
Tenis 3 ani si jumătate, iar apoi Ashihara Karate pana în clasa a 9-a, când nu am mai făcut sport, însă continuam să merg pe munte și la schi.
Apoi a apărut ideea de concurs…
De când am început să alerg viața mea s-a schimbat, alergam pentru mine, pentru că mă simțeam bine să fac asta. La concursuri am început să particip din 2013, întâi la crosuri, apoi și la curse de alergare montană.
La ultramaratoane încă nu am ajuns, nu am alergat niciodată mai mult de un maraton și nici nu cred ca o voi face prea curând. Nu mă atrage deloc ideea unui ultramaraton, în următorii 10 ani, clar nu. Cât încă mai am viteză, nici nu vreau să mă gândesc la distanțe mai lungi, mie și 30 de km încă mi se par mulți, iar maratonul deja e ceva foarte lung pentru mine. Poate pe la 35-40 de ani voi începe să mă gândesc și la astfel de curse 🙂
Care crezi că sunt cursele cele mai interesante din România pe alergare montană?
Mie imi place foarte mult Retezat Skyrace, este o cursă foarte grea dar extrem de frumoasă. Și Eco Marathon-ul are farmecul lui, deși în fiecare an îmi promit că nu mai alerg maratonul, iar când se pornesc înscrierile, evident că nu merg la Moeciu ca să alerg doar prima buclă, doar bucla a 3-a face totul, nu?
Și nu în ultimul rând Maraton Piatra Craiului, pe care însă nu l-am alergat în cursă niciodată, dar am alergat pe traseu, am fost spectator, intr-un an și voluntar și este foarte frumos, iar atmosfera e una aparte.
arhiva personala
Cum se desfăşoară o zi obişnuită de-a ta?
Depinde, dacă e vacanță sau nu, dacă sunt în timpul facultății sau în sesiune, dar în mod sigur ies la alergat în fiecare zi. Am și zile în care fac pauză de la alergat, dar atunci fac altceva, de exemplu bicicletă, mers pe munte sau schi. Fără mișcare clar nu rezist.
Anul acesta a fost unul extrem de bun pentru tine, atât pe plan naţional, cât mai ales internaţional, ai câștigat curse importante. Cum ai reuşit aceste performanţe?
Aș vrea să zic că m-am antrenat cu cap, dar nu prea e cazul, poate ca am fost un pic mai organizată în ceea ce privește antrenamentele față de anul trecut.
Ceea ce a fost cel mai important pentru mine (și a fost și momentul în care am avut un salt foarte mare) a fost faptul că mi-am tratat anemia.
Eram anemică, nu știam asta și mă antrenam așa până să îmi fac analizele. Ajunsesem să am hemoglobina 9,7 ceea ce e foarte puțin. Dar asta a fost în cazul meu, de aceea nu am putut progresa în 2015 și orice făceam nu funcționa, nu reușeam să progresez nicicum, ba chiar am avut momente de regres și nu înțelegeam de ce, nu îmi puteam da seama unde greșesc.
(c) Rosetta Skyrace
Cum anume te-ai antrenat diferit anul acesta? Cum te antrenezi acum pe frig?
Nu am un plan de antrenament anume, în afară de faptul că lunea mereu o las să fie o zi ușoară și sâmbăta sau duminica fac o alergare mai lungă și cam atât. Mai am zile in care fac și viteză, tempouri, dar contează foarte mult și cum mă simt în ziua respectivă, dacă simt că nu merge și văd că nu sunt în stare să fac un antrenament mai greu, nu îl fac și gata.
Am un singur antrenament pe zi, uneori mai fac si forță. Ca sfaturi, foarte mult am învățat de la Gyorgy Szabolcs și de la antrenorii mei de la CSM Cluj – Sergiu și Cristina Dascăl. Pe frig mă antrenez la fel ca pe căldură, doar că mă îmbrac mai gros. Nu cred că aș putea să alerg pe bandă, nu aș rezista psihic și nici nu îmi place. Se poate alerga afară pe orice fel de vreme.
Care este performanţa la care ţii foarte mult, cea care contează cel mai mult pentru tine?
Giir di Mont în mod sigur, a fost o victorie total neașteptată. Îmi doream foarte mult să vin în primele 5, dar nu am visat nicio clipă că voi câstiga această cursă.
La începutul anului nu am visat nici măcar că voi participa la această cursă, nici vorbă de victorie. Giir di Mont a însemnat pentru mine foarte mult, de când am început să alerg pe munte mă tot uitam pe YouTube la filmulețe despre cursele mari din afară, îmi doream să ajung acolo, știam că se poate, vedeam la Ionuț Zincă, la Gyorgy Szabolcs, la Denisa Dragomir.
Faptul că am câștigat mi-a dat mai multă încredere în mine, m-a motivat mult mai mult. Sincer mi-au trebuit câteva zile să îmi dau seama că eu chiar am câștigat, nu pot să descriu exact ce am simțit în momentul acela, dar a fost o cursă incredibilă de la început până la sfârșit.
(c) arhiva personala: Giir Di Mont, alaturi de alti 3 romani pe podium: Denisa Dragomir, loc 2 general feminin, Andrei Preda, loc 3 categorie de varsta, masculin și Gyorgy Szabolcs, loc 3 la general masculin
Te simţi altfel la o cursă internaţională faţă de una din circuitul intern?
Este puțin diferit la cursele din afară, ceea ce mie mi se pare cel mai important sunt spectatorii de pe traseu. La cursele mari sunt foarte foarte mulți oameni peste tot, în vârf de munte, pe poteci, este incredibil câtă forță îți pot da oamenii care te încurajează.
Și la noi sunt curse mari care sunt foarte bine organizate, nimic de reproșat în această privință, însă lumea care nu aleargă nu prea conștientizează încă ce înseamnă și nici nu îi prea interesează, o să mai treacă ceva timp.
În afară, în Italia, că momentan doar acolo am alergat, e cu totul altă cultură. Pe de altă parte, la noi în țară alergi înconjurat de prieteni, toată lumea cunoaște pe toată lumea și din punctul ăsta de vedere e foarte frumos la cursele de la noi.
Ce sporturi alternative practici, pentru a susţine ultrarunningul?
Pentru a-mi susține alergarea merg cu bicicleta, merg pe munte, merg la sală, mai și înot dacă trebuie (nu îmi place foarte mult apa), iarna mai merg la schi, deși nu sunt foarte bună la asta.
Anul acesta îmi doresc să încerc ceva nou, și anume schiul de tură, am fost de cinci ori pe schiuri de tură anul trecut și mi-a plăcut foarte mult, așa că iarna asta îmi voi cumpăra schiuri de tură.
Ce planuri de viitor ai?
Să alerg în continuare, să văd lumea (îmi place foarte mult să călătoresc) și să particip la circuitul mondial de Skyrunning, dar pentru a avea rezultate bune și acolo trebuie să mă mai antrenez. A, da, și să termin Medicina, mai am anul ăsta și încă unul. În rest, nu mi-am făcut planul pentru anul viitor, depinde foarte mult și de cum va decurge pregătirea de iarnă și în funcție de asta îmi voi alege și cursele la care voi merge.
Care consideri că este elementul cel mai important, de care oricine ar trebui să ţină cont pentru a avea succes?
Să aibă încredere în sine, indiferent de ceea ce zic sau cred alții și să fie perseverent/ă. Atâta timp cât crezi că se poate și muncești pentru a-ți atinge scopul, poți face orice.
Ce ai face dacă ai avea garanţia că este imposibil să eşuezi?
Eu încă trăiesc cu ideea că e imposibil să eșuez. Părerea mea e că fiecare trebuie să creadă asta, atunci când te gândești la eșec înainte să încerci ceva, nu vei realiza nimic.
Desigur, nu întotdeauna îți ies lucrurile așa cum vrei, mai și cazi, dar atunci trebuie să ai puterea să te ridici, să vezi ce ai făcut greșit, ce trebuie să schimbi și să mergi mai departe. Să îți fixezi un scop și să nu te lași până nu îl atingi. Dar asta cred eu, fiecare face cum vrea, poate că unii m-ar contrazice și mi-ar zice că viața nu-i chiar așa roz.
Doar că, cel puțin până acum, la mine așa a fost: mi-am dorit ceva și am găsit o cale de a obține ceea ce am vrut.
(c) fabiomenblog, Zacup Skyrunning,, 2016
Pegas Duatlon Buftea: 50% reducere la înscriere pentru domnițe
Sâmbătă, 29 octombrie, se va desfășura la Buftea cea de-a 3-a ediţie a Duatlonului organizat de Asociaţia Pegas Triatlon Club. Această ediţie a duatlonului, împreună cu Triatlonul din vară, întregeşte seria evenimentelor sportive organizate în oraşul Buftea.
Sportivii amatori vor putea participa alături de profesionişti la proba individuală sau în ştafetă.
Cu aceeaşi ocazie, ca şi la Triatlonul din vară organizat tot la Buftea, şi copiii se vor putea întrece în alergare, cu starturi separate şi pe distanţe adecvate vârstei acestora.
Concurenţii de la Duatlon vor alerga 4 km, apoi vor pedala 20 km şi vor încheia cu încă o probă de alergare tot de 4 km.
Startul şi sosirea vor avea loc în dreptul Calului Bălan iar traficul rutier va fi oprit pe perioada derulării competiţiei pe str. Independenţei, str. Ştirbei Vodă, str. Cloşca, str. Horia şi Aleea cu brazi.
Cu totul inedit pentru astfel de concursuri, dar devenit tradiţie la Buftea, organizatorul cu sprijinul Primăriei Buftea oferă o reducere de 50% a taxei de înscriere pentru persoanele de sex feminin precum și pentru concurenții cu domiciliul în localitatea gazdă, Buftea.
Detalii suplimentare despre înscrieri și program se regăsesc pe pagina competiției, la http://www.duathlon.ro/, dar și pe pagina de Facebook a evenimentului, respectiv https://www.facebook.com/PegasDuatlon/.
Partenerii evenimentului sunt: Primăria Buftea, Redis, Silkat, Sloop, Fundatia Emag, NoStress Events, Modernism, Domeniul Stirbey, Sailfish, Trimag, Adrenallina.ro.
Baneasa Trail Run, pe 11 decembrie
Duminică, 11 decembrie, toți alergătorii sunt așteptați în pădurea Băneasa la editia de iarnă a evenimentului Băneasa Trail Run, powered by Băneasa Shopping City și sponsorizat de Intersport România.
Evenimentul a ajuns la cea de-a șaptea ediție, iar ediția de iarnă încheie seria de evenimente de alergare Băneasa Trail Run din acest an. Atât la ediția de primăvară cât și cea de toamnă toate locurile au fost ocupate cu aproximativ o lună înainte de start, iar la ediția de iarnă ne așteptăm să închidem înscrierile și mai repede.
Peste 300 de participanți s-au înscris în mai putin de 48 de ore pentru a se bucura de frumusețea traseului de cros 10,5 km sau pentru a experimenta aventura pe traseul de semimaraton, 21de kilometri pe timp de iarnă.
Kitul de participare al Baneasa Winter Trail Run conține un hanorac Intersport, un bidon de hidratare și un baton energizant de la Powerbar, număr de participare personalizat, cip de unică folosință. Fiecare alergator va primi medalie de finisher. Medalia obținută la această ediție completează puzzelul format din cele trei medalii ale seriei.
După cursă participanții sunt invitați la after party unde pot socializa și povesti alergările de peste an. La masă pot opta pentru o porție de sarmale cu mămăliguță sau o porție de paste cu sos roșu (de post) de la Barilla. Masa va fi completată cu o salată Eisberg, o bere Ciuc Natur Radler cu 0,0% alc. și un iaurt Zuzu.
Pentru acomodare, alergătorii sunt invitați la antrenamentele oficiale desfășurate pe traseul de cros în datele de: 16 octombrie, 6 noiembrie, 13 noiembrie si 27 noiembrie.
Pentru mai multe detalii legate de ediția de iarnă Băneasa Winter Trail Run accesați http://baneasatrailrun.ro/winter-trail-run-2/ .
si pagina de Facebook: https://www.facebook.com/BaneasaTrailRun/ .
Maratonul București – ce străzi și artere din București sunt închise traficului și deschise alergării
Weekendul acesta, pe 8-9 octombrie 2016 are loc o nouă ediție a Raiffeisen Bank Maratonul București, cu punctul de Start/Sosire în Piața Constituției.
Ediția 2016 se desfășoară pe un traseu stradal securizat și închis circulației auto pe o distanță de 33 km.
Traficul va fi închis sâmbătă, 8 octombrie între orele 06.30-14.30 pe bd. Unirii, pe ambele sensuri, între Piața Constituției și Bd I.C. Brătianu și pe bretelele adiacente Pieței Constituției pentru desfășurarea competiților Curselor Copiilor UNIQA Asigurări, iar duminică, 9 octombrie, circulația auto este restricționată între orele 06.30-17.00 pe traseele menționate mai jos:
Startul curselor competitive-Maraton, Semimaraton Volkswagen, Maraton Ștafetă Vodafone (42,195km, 21,197km, 4X10,5km)– este duminica 9 octombrie, ora 9,30, Piața Constituției.
Traseul acestora este:
Start în Piața Constituției (Bd. Libertăţii) – Piaţa Francofoniei – dreapta, pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Arsenalului – dreapta, pe Str. Izvor – stânga, pe Str. B.P. Hasdeu – dreapta, pe Splaiul Independenţei – dreapta, pe Bd. Libertăţii – stânga, pe Bd. Naţiunile Unite – dreapta, pe Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – dreapta, către Bd. Unirii – stânga, pe lângă Fântâna Mare – stânga, pe Bd. I.C Brătianu-stânga, pe Str. Halelor – Splaiul Independenţei – dreapta, pe Calea Victoriei – dreapta, pe Bd. Dacia, întoarcere înainte de Piața Romană, dreapta pe Calea Victoriei-până la intersecția cu Str Sevastopol, întoarcere pe Calea Victoriei – dreapta, pe Str. Ştirbei Vodă – stânga, pe Str. Ion Câmpineanu – dreapta, pe Calea Victoriei – dreapta, pe Splaiul Independenţei – Piaţa Operei – dreapta, pe Bd. Regina Elisabeta – la Cercul Militar Naţional, întoarcere pe Bd. Regina Elisabeta – Piaţa Operei – Splaiul Independenţei – Pod Eroilor – trecere pe celălalt sens al Splaiului Independenţei – Pod Izvor – dreapta, pe Bd. Libertăţii – dreapta, pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Arsenalului – stânga, către Şos. Panduri – dreapta, pe Şos. Panduri – la intersecţia cu Str. Prof. Dr. Francisc Iosif Rainer, întoarcere pe celălalt sens al Şos. Panduri – la intersecţia cu Calea 13 Septembrie, continuare pe Bd. Tudor Vladimirescu – la intersecţia cu Calea Rahovei, întoarcere pe celălalt sens al Bd. Tudor Vladimirescu – dreapta pe Calea 13 Septembrie – Piaţa Francofoniei – dreapta pe Bd. Libertăţii – la Piaţa Regina Maria, întoarcere pe Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei – dreapta, pe Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Piaţa Alba Iulia – dreapta, pe Bd. Burebista – la intersecţia cu Str. Popa Stoica Fărcaş, întoarcere pe Bd. Burebista – Piaţa Alba Iulia – dreapta, pe Bd. Decebal – Piaţa Muncii – Bd. Basarabia – la intersecţia cu Bd. Chişinău, întoarcere pe Bd. Basarabia – dreapta, în parcul Arenei Naţionale – tur exterior Arena Naţională – la ieşirea din parc, dreapta, pe Bd. Basarabia – Piaţa Alba Iulia – Piaţa Unirii – dreapta, pe Bd. I.C. Brătianu- stânga, pe Str. Halelor – Splaiul Independenţei, până la Piaţa Operei – la Piaţa Operei, întoarcere pe celălalt sens al Splaiului Independenţei – dreapta, pe Bd. Libertăţii – Sosire în Piaţa Constituţiei.
Punctele de predare/primire a ștafetei se va face în următoarele puncte: Șos. Panduri intersecție cu Str. Rainer, Calea Victoriei, vizavi de Muzeul Național de Artă, în zona Stadionului Național Arena.
Cursele Teen’s Race și Cursa Populară Ciuc Radler (3,6 km) iau startul duminică 9 octombrie, din Piața Constituției, la ora 8,28, respectiv 08,30 pe traseul: Bd. Libertății, Calea 13 Septembrie, strada Izvor, strada Hașdeu, Splaiul Independenței,Bd Libertății.
În intervalele orare mai sus menționate, liniile de transport în comun care trec pe aceste trasee vor fi deviate.
Harta traseelor competiților poate fi vizualizată pe http://bucharest-marathon.com/traseu/
Ne vedem în weekend! 🙂
Diana Amza, Super 24h: “Mi-am dorit ca rezultatele alergătorilor români să fie recunoscute internaţional!”
Pentru cine n-a fost pe fază, anunțăm că în România a avut loc weekendul trecut prima cursă de alergare de anduranță tip ultra, recunoscută la nivel internațional, cu certificare Bronze Level a Asociației Internaționale de Ultramaraton: Super 24h.
Ce înseamnă asta? Păi, mai multe lucruri bune pentru sportul românesc: alergătorilor români le sunt recunoscute rezultatele la nivel internațional, se deschid premisele crearii unei echipe de ultra care sa ne reprezinte la competitii de profil, europene și mondiale, creste gustul pentru distantele ultra…
Competiția s-a desfășurat în Timișoara, în Parcul Copiilor Ion Creangă, pe un traseu de 1,236 km, și a avut patru probe: individual 24h și 12h, ștafetă 24h și ștafetă 12h.
Cea care a avut ideea acestui eveniment, care a depus toate diligențele pentru certificare și a reușit să marcheze această premieră împreună cu o echipă de antuziaști este Diana Amza, alergătoare de anduranță.
Am vorbit cu Diana ca să aflăm mai multe despre ea și proiectele pe care le derulează.
(c) arhiva personala
Adrenallina.ro: Cine este Diana Amza ? 🙂
Diana Amza: Sunt este o persoană extrem de optimistă şi determinată :). Am început să alerg atunci când fetiţa mea împlinea vârsta de 1 an, adică în 2013, din dorinţa de a scăpa de kilogramele în plus cu care rămăsesem după sarcină. Treptat însă am descoperit că alergarea nu m-a ajutat doar să revin la forma fizică dorită, ci mi-a îmbunătăţit starea generală a organismului, m-a făcut mai energică, mai încrezătoare, mai răbdătoare, practic mi-a echilibrat viaţa. Şi pentru că fac cu sufletul tot ceea ce fac, am ajuns să alerg 100 kilometri la 1 an de când mi-am cumpărat prima pereche de pantofi de alergare (22 noiembrie 2014).
Motto-ul meu în viaţa de zi cu zi este Dacă poţi s-o visezi, poţi s-o realizezi!. Fac muncă de voluntariat şi mă implic activ în acţiuni ce schimbă în bine comunitatea din care face parte.
Mi-am început activitatea de Life & Performance Coach, însoţind oamenii în drumul spre atingerea obiectivelor lor în alergare, însă treptat mi-am dus această abilitate la un alt nivel şi în prezent însoţesc oamenii în atingerea obiectivelor lor de viaţă.
Diana, la Transmaraton
foto arhiva personala
Ce este proiectul Supermamici alergatoare ?
Supermămici alergătoare este o comunitate născută în Timişoara în care mămicile se întâlnesc pentru a alerga împreună, dar şi pentru a schimba idei despre cum îşi pot aduce contribuţia în societate.
Am înfiinţat comunitatea Supermămicilor alergătoare în martie 2015 din dorinţa de a transmite şi altor mămici mesajul că beneficiile mişcării trec dincolo de trup şi se răsfrâng şi asupra minţii şi sufletului. Din martie 2015 şi până în prezent proiectul s-a extins şi în alte oraşe din România unde mămicile se întâlnesc să alerge împreună o dată pe saptămână la ore şi în locaţii prestabilite.
De fiecare dată când am ocazia, le reamintesc oamenilor că mişcarea întinereşte, energizează, creşte imunitatea organismului şi îi transformă în oameni mai veseli, mai răbdători, mai buni! Cu siguranţă ceea ce mămicile fac astăzi va fi modelul care va fi urmat de copii mâine, căci nu există o modalitate mai bună de a-i învăţa să facă mişcare şi să se implice în comunitate decât oferindu-le propriul exemplu.
(n.r. Mai multe detalii despre activităţile Supermămicilor alergătoare pot fi găsite pe pagina lor de Facebook: https://www.facebook.com/supermamicialergatoare sau accesând pagina www.supermamicialergatoare.ro)
De unde a pornit ideea „Super 24h”?
Îndrăgesc alergarea de anduranţă şi am parcurs la rândul meu distanţe de ultramaraton de 52 km, 61 km şi 100 km. Ideea de a organiza competiţia Super 24h a apărut din dorinţa de a oferi şi altor iubitori de alergare oportunitatea de a-şi testa limitele actuale.
Sunt de părere că lecţiile oferite de alergarea de anduranţă pot fi aplicate inclusiv vieţii de zi cu zi: să duci la bun sfârşit o sarcină în ciuda oboselii fizice, să faci faţă stresului, să ai încredere în corpul tău şi în tine, să iţi creşti disciplina şi perseverenta, să îţi întăreşti psihicul, să înveţi să depăşeşti orice obstacol îţi iese în cale.
Cursa a obţinut certificare IAU Bronze Level de la Asociația Internațională de Ultramaraton (IAU), ceea ce înseamnă recunoaștere oficială a competiției și a rezultatelor, la nivel internațional. Cum ai reușit asta și ce demersuri ai făcut?
Mi-am dorit foarte mult ca rezultatele alergătorilor români să poată fi recunoscute la nivel internaţional, ca numele alergătorilor noştri de ultra să se regăsească în bazele de date internaţionale.
Oricine poate obţine certificarea IAU Bronze Label cu condiţia ca traseul competiţiei să fie recunoscut şi măsurat oficial cu un instrument de măsurare special etalonat şi avizat. În cazul meu, Federaţia Română de Atletism a răspuns pozitiv invitaţiei de a veni la Timişoara si de a măsura traseul competiţiei Super 24h, drept urmare am aplicat pe site-ul Asociaţiei Internaţionale de Ultamaraton (http://www.iau-ultramarathon.org/) şi am obţinut certificarea dorită.
Cum a decurs competitia? Cat de complicată este organizarea unei curse de ultra? A trebuit sa respectati anumite standarde internationale?
Competiţia a decurs extraordinar de bine pentru toate persoanele implicate, de la organizatori la concurenţi. Fiecare şi-a făcut treaba la superlativ – organizatorii pe a lor, alergătorii pe a lor, drept urmare prima ediţie a concursului de alergare Super 24h a fost un real succes din toate punctele de vedere.
În ceea ce priveşte organizarea acestei curse de 24h, nu aş numi-o complicată, cât imensă ca volum de lucru! Logistic vorbind, am muncit neîntrerupt la ea timp de 3 luni de zile. Weekendul 23-25 septembrie 2016 a arătat atât de bine căci timp de 3 luni de zile m-am trezit dimineaţa şi am adormit seara cu S24H în gând :). M-am dedicat trup şi suflet acestui concurs şi i-am dedicat neîntrerupt toate resursele mele.
Da, a trebuit să respectăm cerinţele internaţionale pentru o cursă de 24h: traseul să fie circular, cu o lungime între 400 m şi 2,5 kilometri, să existe o distanţă de cel puţin 10 m între alergători, prin urmare la o buclă de 1200m să nu permitem participarea a mai mult de 120 concurenţi. În plus, am vrut să ne asigurăm că alergătorii au condiţii optime pentru a performa, de aceea am ales un traseu iluminat nocturn astfel încât starea lor de somnolenţă să nu se instaleze atât de rapid şi curbele să fie line astfel încât să nu se piardă timp cu frânarea şi schimbarea vitezei de alergare.
Ce planuri ai pentru perioada urmatoare?
Întâi de toate să mă odihnesc, să îi acord corpului meu un timp de odihnă şi de refacere. Cu siguranţă în perioada de linişte ce va urma voi avea viziunea următorului proiect căruia îi voi dedica energia mea.
(c) Super 24h
(c) Super 24h
(c) Super 24h
Ciucaș X3. Jurnal de alergător montan diletant. Prima filă.
de Eliza Frâncu
Ciucaș X3. N-am stat prea mult pe gânduri să aleg proba de maraton din cele trei (semimaraton, maraton și ultramaraton). După ce făcusem un singur semimaraton la Măcin (primul și singurul meu trail), am considerat că trebuie să evoluez.
Mi se tot spusese că Ciucaș e o cursă montană accesibilă și celor mai puțin obișnuiți cu muntele, așa cum sunt eu. Pregătire înainte de cursă: o oră, poate o oră și jumătate petrecută în Cheile Dobrogei, să se obișnuiască nițel piciorul cu pietrele și inima cu diferența de nivel. Deci, s-o recunoaștem: echivalent cu zero. Sau pe acolo.
Cu o zi înainte, la ridicarea kiturilor, prietena cu care venisem din Constanța îmi arată de jos cel mai înalt vârf din jur. “Uite, mâine pe vremea asta o să fim acolo”. “Fix pe vârf?”. “Da. Fix pe vârf, traseul de maraton arată clar că pe acolo se ajunge”. Mă apucă panica de-a dreptul. Una suplimentară, căci ajunsesem deja acolo cu alte două mari temeri.
Prima: să nu-mi sucesc ori rup ceva și să îmi petrec vacanța de după îmbrăcată frumos în alb (de ghips )și a doua – să nu ratez marcajele și să rămân singură pe munte. Curând aveam să aflu că, dacă prima era justificată (pentru un alergător de beton și nisip), a doua trebuia să fie cea mai mică dintre grijile mele. Traseul nu era doar excelent marcat, dar mai erau și sute de oameni pe traseu, de era imposibil să rămâi singur.
Ca de obicei înainte de concurs, nu am dormit. Nu știu când sau dacă voi scăpa vreodată de emoții. La 10 dimineața, când lumea de la semi și maraton a luat startul, eu eram trează deja de nouă ore, așa că trecuse jumătate de zi pentru mine. Venisem la start cu un rucsac-farmacie: nurofen, no spa, anticârcel, magneziu, calciu, glucoză, geluri, batoane. “Să fie, dom’le”.
Batem pasul pe loc. Sute de oameni. Bat și tobele. Tot mai rapid. Ni se pun niște motivaționale muzicale. Rammstein. Și începe să-mi fiarbă sângele. “Ce caut eu printre competenții ăștia? Nu sunt în toate mințile”. Start.
După ceva mai mult de un kilometru, intrăm în pădure. Urcuș moderat. Din ce în ce mai abrupt. Toți o lasă la pas. Zeci de călcături aiurea pe lemne și pământ reavăn. Deși gâfâiam ca o locomotivă, aveam încă impresia că țin pasul. Am refuzat de la bun început ideea de a lua cu mine bețe de trekking. “Mai mult m-ar încurca”. N-o să știu niciodată. Mulți, foarte mulți kilometri prin pădure. Nimic de zis, frumos, dar nu când faci atâta efort la fiecare pas. Curând, în capul meu rămăsese un singur gând. Măcar zece kilometri om fi făcut? Nimeni pe lângă mine nu avea ceas.
De pe drumul prin pădure, intrăm într-o ravenă. Și mai toți cei de pe lângă mine icnesc și se plâng că li se înfundă picioarele în nisipul și pietrișul de pe fundul fostei albii de râu. La mine, e pe dos. În sfârșit, mă simt bine. Mă simt ca acasă, pe malul mării. Prind curaj, încep să conversez, să zâmbesc.
Locul e fabulos, cu pereți stâncoși care încep să se apropie și să ne strângă. Mă tot gândesc dacă să mă opresc și să fac niște poze. Prea târziu. Albia începe să urce, tot mai abrupt. Se termină cu nisipul, ajungem din nou la drum prin pădure. Alți kilometri, urcare și iar urcare.
Ieșim în sfârșit din pădure și dăm de pajiște. De aici, am impresia că nu mai pot face un pas sub soarele unei zile de septembrie toride.
“Om fi trecut de jumătate? Măcar să se fi făcut 20”. Încă un pas, încă doi. Încerc să mă gândesc pe unde voi merge în concediu, ce locuri incredibile voi vedea. Să mă refugiez din fața durerii fizice. Și funcționează. De departe, văd Cabana Ciucaș. “Aha. Deci am trecut de mult de kilometrul 20. Cabana e la km 23!”
Ajungem la Cabana Ciucaș și voluntarul îmi spune: “După hidratare, o iei în dreapta, începe urcarea spre vârf. Nu mai e mult, la întoarcere vei avea deja 29 de km”. Învățasem totuși până acolo că trebuie să te bucuri de încurajările astea, dar să le iei cu penseta. Era suficient să te uiți în sus, la colții de stâncă golași și știai că greul abia de acolo începea. Nu am stat deloc la punctul de hidratare.
Nu că n-aș fi avut nevoie ori că nu mi-aș fi dorit mai mult decât orice în momentul ăla. Nu m-am oprit de teamă că, dacă aș fi stat, fie și un minut, m-ar fi părăsit puterile și curajul. “La întoarcere”. N-a fost o decizie prea inteligentă.
A urmat un ocol în jurul cabanei (ocol care includea vârful!) de 6 km. Cât 60 de kilometri. Fără să-mi dau seama, mă deshidratasem. Uitasem să mai beau apă pentru că mă concentram să pun corect fiecare pas pe pietre și să ocolesc turiștii care încercau și ei să escaladeze spre vârf. Din fericire, am dat peste oameni politicoși care ne vedeau încrâncenați și cu numere de concurs și nu doar că se trăgeau ca să putem trece, dar ne și aplaudau și încurajau.
Gata. Vârful Ciucaș. 1954. Inima mea îi resimțea de parcă escaladase Everestul. “În stânga pentru coborâre”, îmi spunea voluntarul din vârf. Căci eu tot dădeam s-o iau în dreapta , deși vedeam clar marcajul.
“Știu, dar stai să nimeresc cărarea”. De deshidratare, apăruseră probleme cu echilibrul și direcția. Până la cabană, drumul (altul, nu cel pe care venisem) trebuia să fie coborâre. Teoretic. Practic, a fost coborâre tehnică (adică foarte dificilă) alternate cu alte urcări! Mă simțeam trișată. Cum să cobori din vârf și să ai parte…tot de urcare?!?
Când am ajuns din nou la cabană, parcă îl apucasem pe Dumnezeu de-un picior. “Fie ce-o fi, aici stau două, trei minute”. Am încercat să iau niște sticksuri și o bucățică de cașcaval și mi-am dat seama că până și asta devenise o sarcină dificilă: aveam mâinile atât de umflate, că a trebuit să pun mâncarea în căușul palmei, căci de apucat cu degetele nu puteam. Am stat pe iarbă câteva minute. Nu știu dacă 2 minute, cum voiam, sau 10, dar aveam nevoie de un moment de respiro. Mai aveam încă 9 km și “baterie” undeva pe la 1%.
Târâș-grăpiș, m-am urnit din nou, amăgindu-mă că “gata, de aici doar coborâre”. Aiurea. La un moment dat, tot m-am pomenit în fața Muntelui Roșu. Am văzut panta, m-am oprit o secundă și am pus decibeli pe urletul din minte. “Haide, măi. Pe bune?!?!” Au început să râdă cei din spate, au început să râdă și cei din față.
Îmi zvâcnea tot corpul, pe coborâre devenise încă și mai chinuitor decât pe urcare, căci degetele mari îmi izbeau dureros vârful pantofului și îmi dădeau impresia că la următorul pas o s-o iau de-a dura. “Oare am intrat pe ultimul kilometru?” În sfârșit, panta lungă de la finish. Părea că mai sunt trei oameni pe acolo.
“Fir-ar să fie, am ajuns printre ultimii”. Cu vreo 50 de metri înainte de finish, îmi dau seama că organizatorul trebuie să citească numărul de concurs. Pe care eu îl aveam pe rucsac. Așa că intru pe poarta de finish…cu spatele. O văd la câțiva metri pe prietena din Constanța așteptându-mă cu un zâmbet larg și mă prăbușesc pe iarbă.
Mă pocnesc lacrimile de durere. “Tu de când mă aștepți, când ai ajuns?” “Acum o oră jumate. Am făcut cinci ore și jumătate”. Din plâns, o dau în râs. Asta însemna că eu făcusem șapte ore. ȘAPTE.
Și totuși…Dincolo de toate problemele provenite din lipsa mea de experiență în ale alergărilor montane, a fost un traseu superb din toate punctele de vedere. Peisaje, oameni, experiențe.
Organizarea a fost excelentă, punctele de alimentare – bine aprovizionate, traseul excelent marcat, iar voluntarii drăguți și săritori. În plus, oamenii, toți oamenii pe care i-am întâlnit pe traseu, au fost tare simpatici. M-am simțit între prieteni. În cele din urmă, mi-am atins scopul.
Am terminat întreagă un maraton montan. Singura daună: unghiile mari de la picioare. Așa că o să revin. Și anul viitor promit să scot ceva mai puțin de șapte ore! 🙂
Maratonul Olteniei – de câte ori poți să cazi? O dată, de două ori, de trei ori…
Prima dată…
M-am trezit într-un șanț. De ciment. La nici 4 minute de când se dăduse startul la Maratonul Olteniei. Eram pe urcarea inițială (sau cum se numește o urcare continuă de câțiva kilometri care apoi continuă cu alte urcări).
Pornisem la startul probei lungi de mountainbike de la Maratonul Olteniei – 52 de km cu 1600 de metri diferență de nivel – conștientă că voi fi usor pe modul survival.
Anunțasem aici într-un post anterior că anul ăsta e hardcore la MO, și că mă bag la turele lungi, sâmbătă la mtb și duminică la semi, la alergare. La momentul postării aveam vise mari de antrenament! dar chiar daca ele nu s-au materializat nu puteam da înapoi!
Anyways. Pregătită sufletește pentru câteva ore bune de tras și împins și pedalat, eram în lumea mea când, la urcarea de pe ciment, înainte de a intra în pădure, simt că mă împinge cineva. Next thing I know e că sunt în șanț, cu bicicleta mea peste mine, cu picioarele într-un fel de șpagat. Peste mine, un domn + bicicleta sa. Știu că nu gândeam decât: oare mi-am rupt vreun picior? Și dacă l-am rupt, când începe să mă doară?
La impact norocul meu a fost că eram pe viteză foarte mică, pe urcare. Căzătura a fost așadar aproape fără urmări, mai puțin faptul că m-a enervat teribil domnul ciclist. Și-a cules frumos bicicleta și a plecat mai departe în cursă ca și cum nimic nu s-a întâmplat. I-am strigat din urmă să mă ajute să ies din șanț, că din cauza lui sunt acolo, și mi-a răspus că nu e adevărat, că trebuie să mă dau la o parte, că el a strigat. Wow. Este cel mai non fairplay comportament peste care dau în 6 ani de competiții. Ca să nu spun altfel.
M-a extras un alt tip din șanț, pentru că singură nu prea avem cum, blocată fiind cu bicla peste mine, în șpagat. 🙂
Am plecat mai departe!
A doua oară
A urmat cazna lui Sisisf, pe urcarea interminabilă, continuată cu alte urcări, dar măcar nu așa abrupte. Ăsta e profilul traseului :D:
traseu mountainbike, tura lunga, Maratonul Olteniei
Am ajuns în punctul unde se despart cele 2 trasee – cel lung mai face o buclă sănătoasă, de 18 km cu vreo 700 de metri diferență de nivel. Am sărit pe bunătățile de la punctul de alimentare – aveau mure proaspete printre altele, puteți să vă imaginați așa ceva?? Am balotat glucoză, stafide, portocale, lămâie…
punctul de alimentare 😀
Am stat frumos de vorbă cu oamenii de acolo, mi-am luat apă proaspătă în bidon… Bine, bidonul nu era al meu… Uhm, era al altcuiva, nu știu cine!
Pe coborârile lungi am dat peste cimitirul bidoanelor de energizant – am văzut vreo 6 pe drum!, căzute de la hurducături. Când am terminat coborârea mă uit în suport – plecase și al meu în lumea celor drepți.
Așa că m-am holbat cu ochi de beduin (ăla din deșert :)) la un copil dintr-o curte și l-am rugat să-mi dea ceva apă. Un tip care făcea ca și mine push bike pe urcarea din sat, îmi întinde efectiv un bidon și zice: uite, p-ăsta l-am găsit pe drum… dacă ai nevoie. Aleluia, brother! (insert church bells). După ce am murit de sete anul trecut pe același traseu, pen’ că plecasem fără bidon, îmi învățasem bine lecția și știam că e fundamental să am apă la mine!
Am luat frumos recipientul salvator, care nu încăpea în suportul meu, și l-am băgat în buzunarul de ciclism de la spate!! Acolo a stat cuminte toată cursa, l-am scos de câte ori am avut nevoie. Sigur, cu oprire, frumos, ca la picnic :).
M-a mai salvat ceva în cursa asta: energizantele sărate de la Isostar, din noua gamă!
Am descoperit cracker-ii cu cremă de șuncă și brânză. OAU. Au un gust absolut genial și te hrănesc instant.
Sunt ca un fel de sandwich, crocanți, doar că exact în formula care îți trebuie pentru efort susținut, care trece de 3, 4 ore. Sunt bogați în proteine dar și carbohidrați. Iar trebușoara asta contribuie la hranirea fibrei musculare in efort. Și îți dau senzația de sațietate!
Am trăit pe traseu și cu 2 pliculețe de băutură izotonică cu roșii și busuioc. Faza mișto la ele este că au rolul de a compensa pierderile de electroliți – tot ce ne pleacă din corp la efort susținut. Are sodiu mult, iar asta e grozav pentru că reface ceea ce pierzi prin transpirație, carbohidrați, ca să îi dai înainte și vitamine.
Am băgat și tablete energizante, tot de la Isostar: pline cu magneziu, potasiu și vitamine. Ce mai, am avut toate condițiile :)). Am înțeles într-un târziu cât de important este să îi dai corpului ce îți cere în efort. Înainte nici nu opream punctele de alimentare! Dar acum nu mai fac asta.
Mai ales la turele lungi. Ador bucla suplimentară de la cursa lungă în aceeași măsură în care o urăsc. 🙂 Știți cum e acolo? E ca și cum intri într-o altă dimensiune. Pădurea este mult mai … stufoasă și mai sălbatică și mai umbroasă, potecile mult mai înguste, iar râpa de jos, care răsare în partea dreaptă a primei poteci, este un hău pe care e bine să îl observi la timp :). Mai ales că poteca single track este pe coborâre abruptă, cu rădăcini. Chiar trebuie atenție acolo.
Nu, n-am căzut în râpă. Dacă se întâmpla asta, nu mai apucam să povestesc. Dar imediat după ce m-au chinuit urcările acestei bucle, când simțeam că nu mai am vlagă, i-am dat tare pe o coborâre și m-am trezit pe jos. Of, ce singurătate! Eu cu bicla, pădurea și căzăturile. 🙂 Măcar să mă plâng și eu cuiva! Nu trecea nimeni. La punctul de alimentare 2, în bucla suplimentară, o doamnă zice: Tu ai fost și anul trecut, nu? (uitându-se la ceas și la fața mea cam distrusă) Și… parcă atunci ai venit puțin mai bine la noi la punct, nu? Ha, cine mai știe. De fapt, dacă mi-aș fi amintit corect, nu știu dacă mai eram tot pe aici :))), pe tura lungă.
A treia
2 căzături și nicio durere pe nicăieri. E bine. Totuși, ce naiba se petrece? N-am căzut atâta în toate concursurile din ultimii 6 ani! Ori am început să îi dau prea tare pe coborâri, ori nu am apucat să mă obișnuiesc cu noile frâne ale biclei (luată direct din revizie în concurs. Nu faceți asta!) ori … it was that kind of day… Când nimic nu pare să meargă.
Și a venit a treia. Eram pe o coborâre. Spre finish. Mai aveam maximum 4 kilometri. Eram nervoasă. Tocmai o luasem anapoda, ieșisem din traseu și când m-am prins a trebuit, nu-i așa, să urc ce coborâsem greșit!! Superb. Când făceam și eu sfeștanie că am scăpat de coborâri, mi-am făcut singură rost de urcări inutile.
Îi dădeam tare, eram pe un single track printre copaci, și am pus o frână brusc, pentru că trebuia să ocolesc un copac întrucât părea că mă îndrept spre el! Mda, bicla peste mine, am căzut cumva pe lateral, piciorul era încă prins în spd, iar la pulpa stângă aveam o rană deschisă, plină de praf. În cap mi se învârteau niște steluțe, ca-n desene animate.
Hai sus! Eram cam dezumflată și dezamăgită de prestația mea – pe bune, să cazi de 3 ori într-un concurs pe care l-ai mai făcut de nenumărate ori??, și n-aveam niciun chef să merg la ambulanță.
Am ajuns la finish în starea asta, m-a curățat doamna doctor cu ceva apă oxigenată de am zis că mă urc pe ambulanță, am mers să fac un duș și m-am culcat :))).
Și cumva, a doua zi, la tura scurtă, de 10 km (nu, chiar nu mai eram în stare să susțin semimaratonul) m-am simțit grozav. Pe coborâri mai ales. Așa se face că am scos cu vreo 4 minute mai bine decât anul trecut :). Asta m-a mai înveselit.
Cu prieteni, la start: eu, Toni Dumitru, Bogdan Ciubuc, Narcis Drejan (Sport Total FM)
La anul voi fi uitat iarăși urcările și căzăturile și îmi voi aminti doar răcoarea pădurii, libertatea coborârilor, apa băută exact atunci când ți-e sete, strategul din tine, pe care-l descoperi atunci, când ai nevoie să știi ce trebuie să faci, oamenii care se bucură de traseu, cu tine, și care te ajută cum pot: anul trecut mi-au dat apă, anul ăsta mi-au dat bidon :). O să îl uit pe tipul care m-a aruncat în șanț. O să uit epuizarea de la tura lungă. O să uit căzăturile. Și o să mă înscriu iar, cu aceeași emoție și același entuziasm. 🙂
cu amicul Cezar, jurnalist la Sport Total Fm
start proba de mountainbike
CONCURS. Câștigă o invitație la Maratonul Olteniei! Alergare sau mountainbike
Salut, un alergător și un biciclist pleacă la Maratonul Olteniei, cu invitație specială! 🙂
Maratonul Olteniei powered by CEZ Romania e o competiție aflată la a patra ediție, cu patru probe deja consacrate, unde bicicliștii și alergătorii se vor întrece în patru probe cu tradiție:
MTB Cross-country pe două variante de traseu: scurt, de aproximativ 33 km, și lung – de 51 km, și Trail Running pe două trasee: unul de semimaraton, de 22 km, și un cros de 10,5 km.
Cursele de ciclism montan sunt programate sâmbăta, 27 august, în timp ce probele de alergare vor avea loc duminică, 28 august.
Cine sa fie, cine sa fie cei 2 câștigători? Poți fi chiar tu unul dintre ei, iată ce trebuie sa faci ca să intri în concurs:
- completează această sintagmă, cat de generos vrei:
Particip la competitii sportive pentru că…
- dă like la pagina de Facebook Adrenallina.ro si la pagina de Facebook Maratonul Olteniei (asta dacă nu ați dat deja, ok? Că altfel se transformă în Unlike :D)
Cel mai fain răspuns primește invitația – redacția Adrenallina alege câștigătorul!
Până marți, 23 august, ora 00.00, așteptăm răspunsurile voastre mai jos, în comentariu, aici, la această știre, pe site la Adrenallina.ro!
