Triatlonista Antoanela Manac, despre Baku 2015: “Mă temeam că o astfel de cursă va fi greu de terminat pentru mine”
Roxana Lupu
Triatlonul este un sport tânăr în lume: și-a făcut debutul olimpic la Jocurile Olimpice de Vară din Sydney, în anul 2000, și de atunci au apărut peste 120 de federații naționale afiliate la Uniunea Internațională de Triatlon (ITU), înființată și ea în 1989. În România anului 2008 existau doar două competiții de triatlon și câteva zeci de participanți. Federația Română de Triatlon s-a înființat în 2012, acum 3 ani. Acum, în 2015, sunt multe concursuri de triatlon în calendarul competițional național iar numărul celor care aleg să practice acest sport, fie ei profesioniști sau amatori, este în creștere spectaculoasă. Suntem însă la început.
Am avut nevoie de acest mic intro pentru a înțelege puțin contextul și momentul în care ne găsim. Recent, România a participat în premieră istorică la probele de triatlon femei și bărbați din cadrul Jocurilor Europene de la Baku 2015, prima ediție a Jocurilor Olimpice Europene, ce a avut loc între 12 și 28 iunie în capitala Azerbaidjanului, Baku. Cei doi reprezentanți ai României au fost Antoanela Manac – feminin și Ciprian Bălănescu – la masculin.
***Antoanela Manac, triatlonista de 19 ani legitimată ca sportiv profesionist la Atena Sport Club Constanța, a încheiat competiția pe locul 36, iar Ciprian Bălănescu nu a reușit să termine concursul. (a fost ajuns de liderii cursei la ultima tură de ciclism).
Înainte de orice concluzie, trebuie să înțelegem faptul că suntem la început, să înțelegem nivelul la care este acest sport în România, în condițiile în care avem o Federație Română de Triatlon cu doar 3 ani de existență la activ, și să ne bucurăm totuși pentru acest prim pas.
Am vorbit cu Antoanela Manac despre cursa ei la Baku, despre cum s-a pregătit pentru asta și despre ce planuri sportive are pentru viitor. Antoanela a fost desemnată anul trecut Campioană Balcanică la Triatlon pe distanța sprint (n.r. 750 metri înot, 20 km bike, 5 km alergare) iar la Baku a fost pentru ea a doua oară când a parcurs în competiție distanțele unui triatlon olimpic (n.r. 1, 5 km înot, 40 km bike, 10 km alergare).
Triatlon Challenge Mamaia, 2014
Delegația României a încheiat Jocurile Europene de la Baku pe locul 17 din 42 de națiuni care au punctat în clasamentul pe medalii, cu 12 medalii, din care trei de aur, cinci de argint și patru de bronz. Aurul a fost cucerit de Ana-Maria Brânză la spadă, de Andreea Chițu la judo (cat. 52 kg) și de echipa feminină de spadă (Ana-Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop, Amalia Tătăran.
Pentru a fi alături de sportivii noștri, GROUPAMA Asigurări a lansat ”Delegația Virtuală a României” – o platformă prin care românii au putut fi alături de sportivii care ne-au reprezintat în competiție, încurajându-i virtual.
Dar să vorbim cu triatlonista noastră, care ne-a răspuns la întrebări din Elveția, Geneva, unde va reprezenta România la Campionatele Europene de Triatlon:
Adrenallina: Antoanela, în primul rând felicitări pentru performanțele tale și pentru evoluția la Jocurile Europene de la Baku. Cum a fost cursa ta? Cu ce temeri ai intrat în concurs și cum le-ai depășit?
Antoanela Manac: Mulțumesc frumos pentru felicitări și mă bucur că îmi dați ocazia să vă pot împărtăși momentele pe care le-am trăit.
European Cup, Istanbul, 27-28 iunie 2015
Cursa de la Baku a fost un carusel cu emoții. Am luat startul alături de campioana olimpică de la Olimpiada din Londra, în 2012 (n.r. elvețianca Nicola Spirig, câștigătoarea de la Baku) și multe alte campioane mondiale, sportive puternice și cu o experiență mult mai mare decât mine.
Mă temeam că e posibil ca o astfel de cursă să fie greu de terminat pentru mine dar apoi mă gândeam că am muncit destul alături de antrenorul meu și că nu am voie să îmi fac griji. După proba de înot am început să mă stabilizez emoțional. Am trecut la proba de bike și am reușit să o termin într-un timp foarte bun, spun eu, deși primele 2 ture le-am tras de una singură; din a 3-a tură m-am lipit de pluton și am stat acolo până la ultima tură.
La alergare am reușit să mai depășesc câteva adversare, dar multe dintre ele cedaseră din cauza temperaturii ridicate (n.r. la start s-au aliniat 48 de sportive, doar 38 au terminat cursa). Am trecut linia de sosire ocupând locul 36, un loc care multora nu le inspiră nimic dar care pentru mine a fost o reușită!
Ce a însemnat participarea aceasta pentru tine? Cum te-ai pregătit pentru cursa asta?
Participarea aceasta a însemnat foarte mult, deoarece a fost pentru prima dată când am fost parte din Lotul Olimpic și am reprezentat România la prima ediție a Jocurilor Europene. Am primit vestea în luna ianuarie iar de atunci m-am pregătit cum am putut mai bine. Am urmat un program de antrenamente mult mai complex iar inainte de cursa oficială am participat la o cursa de “încălzire” pentru ce urma să mă aștepte.
Cum a început pentru tine relația cu sportul și ulterior cu triatlonul?
Relația cu sportul a început încă de când eram mică, și aveam vreo 5 ani. Am început cu înotul, și în acest sport am făcut performanță. La triatlon am ajuns abia la vârsta de 17 ani. În orașul în care locuiesc, în Constanța, se organizează anual concursul de triatlon Challenge Mamaia și cursa m-a provocat, mai ales că am aflat că nu implică numai înotul.
Așa am început să practic triatlonul, dintr-o provocare și din curiozitatea de a testa toate cele trei sporturi.
Care este sportul preferat dintre cele trei? Dar distanța preferată?
Cu siguranță că înotul va rămâne proba mea dar m-am îndrăgostit și de bicicletă și alergare.
Distanța preferată nu o pot decide încă, dacă îmi place sprint că e mai scurt și mai ușor ca distanță, sau olimpic, că necesită o anduranță pe măsură – pentru că am făcut doar de două ori proba olimpică în competiție, în acest an.
Diferențele dintre sprint și olimpic din punctul meu de vedere sunt foarte mari. Trebuie să abordezi total diferit proba olimpică, ai nevoie de rezistență dar totodată și de viteză. Este necesar să fii la fel de rapid pe ambele distanțe, doar că trebuie să depui o muncă mult mai eficientă la olimpic, cu dozarea corespunzătoare de energie pe cele 3 probe.
Cu cine te antrenezi, cine îți supraveghează pregătirea?
La antrenamente
Antrenorul meu este Filip Grigorescu. Împreună ieșim la antrenamente, mai ales la ciclism, și mă supraveghează în toate cele 3 discipline. Obiectivul nostru este acela de a mă califica la Olimpiadă. Cea de la Rio, de la anul, este din scurt, dar nu este imposibil să ajung acolo.
Daca nu e Rio, atunci cu siguranță va fi Olimpiada de la Tokyo, din 2020. Obiectivul meu de acum, care mă apropie de Olimpiadă, este acela de a acumula un punctaj cât mai mare – punctele reies din clasarea în topul clasamentului la competiții internaționale.
Cum te antrenezi în perioada asta?
Sunt în sezonul competițiilor, tocmai de aceea aproape săptămânal sunt plecată la diferite concursuri internaționale – Cupe Europene, Campionat European, Balcaniadă, Cupa mondială…. Antrenamentele din această perioadă constau mai mult în menținerea unei forme de vârf; nu mai au o durată așa de lungă, sunt mai reduse ca timp dar mai puternice ca intensitate.
Ce te motivează?
Cel mai mult mă motivează gândul că pot să cresc ușor în performanțe. Asta mă face să mă antrenez cât mai mult. Motivația mai vine și din faptul că sportul îți oferă și alte beneficii: cunoști oameni minunați, sportivi sau nu, călătorești… Beneficiul cel mai mare vine odată cu rezultatul, și de aceea este o “sete” de rezultate cât mai bune. În afară de asta, în programul meu zilnic nu am timp să mă plictisesc. Îmi place ceea ce fac și am plăcerea aceea de a ieși la antrenamente.
Știu că pe lângă sport îți pregătești și o carieră în Medicină. Povestește-ne despre asta.
Da, mă pregătesc pentru o carieră de viitor medic. Medicina este o altă provocare pentru mine, o ocupație majoră în plus față de sport. Viața mea s-a schimbat de când am intrat la această facultate. Am început să înțeleg mai bine cum funcționează organismul uman, să corelez acest lucru cu ceea ce se întâmplă în timpul antrenamentelor, să percep durerea în alt mod și să trec peste ea.
Nu îmi este ușor să le fac pe amândouă, dar am avut un plan de pregătire adaptat, în funcție de orarul facultății, și acest lucru m-a ajutat enorm. Acest lucru a fost posibil datorită antrenorului meu, căruia îi mulțumesc pentru tot.
Cum vezi diferența între modul de pregătire și resursele sportivilor străini și cele ale sportivilor români? Tu, ca sportiv elite, cu ce te confrunți și ce ai dori să se îmbunătățească în primul rând în sistemul românesc în ceea ce privește sprijinul acordat sportivilor?
Diferențele dintre noi și sportivii străini sunt destule. Ei dispun de programe de pregătire, de echipamente calitative, de o echipă întreagă de oameni programați și dedicați sportului, care au datoria de a seta sportivi pe un obiectiv major.
Triatlonul în România este la început dar sunt sigură că vom crește și noi și vom beneficia cât mai curând de tot ce ne trebuie pentru a ajunge la un nivel înalt. Nu aș vrea să mă exprim cu ce ar trebui să se îmbunătățească în sistemul nostru pentru că aș avea destul de comentat. Consider o scuză faptul că suntem la început – Federația Română de Triatlon s-a înființat în 2012, acum 3 ani.
Singurul lucru pe care îl pot spune este că mi-aș dori să simțim că ne motivează pe noi sportivii să practicăm triatlonul, un sport nu tocmai ușor. Avem nevoie de susținere, în primul rând morală și apoi financiară!
Povestește-ne una dintre cele mai frumoase amintiri ale tale legate de sport.
Cea mai frumoasă trăire este aceea când sunt într-un moment de impas, într-un moment în care mi-aș dori să renunț în cursă mai mult decât să continui, și totuși merg la departe.
Este apoi acel moment în care aștepți să urci pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Îți dorești să ajungi acolo cu orice preț și asta te motivează enorm.
O amintire dragă mie este finish-ul primului meu triatlon, mai exact Triatlon Fără Asfalt. Am fost întâmpinată de un val de aplauze și o mulțime de oameni care strigau și mă felicitau. Atunci am înțeles că triatlonul este următoarea mea preocupare.
***
Antoanela Manac a fost cronometrată la Baku cu timpul total de 2 ore, 19 minute și 14 secunde (22 min 08 sec la înot, 1 h 11 min 35 sec la ciclism și 44 min 06 sec la alergare). Medalia de aur a fost cucerită de elvețianca Nicola Spirig, în 2 ore și 28 de secunde, argintul a revenit olandezei Rachel Klamer, cu timpul de 2 ore, 1 minut și 44 secunde, iar bronzul a fost adjudecat de suedeza Lisa Norden, cu 2 ore, 1 minut și 46 secunde.
Vârstă: 19 ani (împlinește 20 în octombrie)
Sportiv legitimat la Atena Sport Club Constanța, Școala de Înot Răzvan Florea
Palmares
2015
Campionatul Național de Duathlon – loc 1
European Cup – Madrid ( 10 mai) – loc 33 (primul ei triatlon pe distanță olimpică)
Triathlon la mare -Vama Veche – loc 1 ștafetă mixt
Jocurile Europene de la Baku – loc 36 (distanță olimpică)
European Cup – Istanbul – Sprint – loc 12
European Championship – Geneva –
2014
Campioană Naționala la Duatlon
Campioană Balcanică la Duatlon
Vicecampioană Națională la Triatlon
Câștigătoare Romanian Triathlon Series
Campioană Balcanică la Triatlon
Locul 11 la Cupa Europeana de la Alanya
E frig afară? Continuă să alergi!
Toni Dumitru
Ideal e să alergi pe orice vreme, atâta timp cât asta nu-ți face rău. E un principiu natural și sănătos pentru întărirea organismului. Când corpul se întâlnește constant cu efortul, se adaptează la condițiile cu care se confruntă. Iar asta, ne place sau nu, implică să alergăm și când e rece afară. Micile neplăceri, cum ar fi rănile provocate sub nări din cauza ștersului repetat cu mănușa, pantofii uzi după alergările prin zăpada topită sau zloata azvârlită în față de mașinile care gonesc pe lângă tine (asta în cazul în care te plictisești de turele prin parc și ieși pe șosea) nu pot anula avantajele. Și sunt cu duiumul: continuitate în pregătire, întărirea rezistenței la efort, îmbunătățirea respirației.
În plus, alergarea în timpul iernii este perfectă dacă îți propui să participi la o competiție în sezonul de primăvară. Nu poți să te prezinți în condiții optime la un semi sau un maraton prin martie, aprilie sau mai dacă nu faci o pregătire constantă acum, când se formează baza antrenamentului.
Susan S. Paul, fiziolog american care a antrenat peste 2.000 de alergători, explică detaliat, într-un articol publicat de Runner’s World, cum să te antrenezi iarna pentru a fi în formă primăvara.
Alergările de bază, cele care crează temelia formei sportive, sunt alergări relativ ușoare, pe un ritm lejer, în care poți purta o conversație fără să gâfâi. Dacă măsori pulsul în alergare, în aceste curse ar trebui să fii undeva pe la 60-70% din pulsul maxim, arată specialistul citat.
Oricât de inutile ar părea aceste “plimbări”, avem nevoie de ele pentru că întăresc mușchii, țesuturile, ligamentele și tendoanele, reducând totodată riscul accidentărilor. În plus, corpul se transformă într-o mașinărie care arde grăsimile, pentru că alergările cu un puls scăzut ard un procent mai mare de grăsime, spre deosebire de antrenamentele în regim de viteză, explică Susan Paul. Alergările ușoare îmbunătățesc și pregătirea aerobică și măresc stocurile de glicogen, necesare pentru distanțele lungi.
Într-un program de alergare de bază întins pe 10 sau 12 săptămâni, zilele cu vreme urâtă nu pot fi evitate, în schimb planul de antrenament te scoate cu două luni înaintea cursei, exact când începe greul pregătirii, în regim de viteză și distanțe lungi. Iar dacă simți că te plictisești în sezonul rece, Susan Paul îți sugerează câteva exerciții pentru antrenamente de iarnă, pe care le poți integra o dată pe săptămână sau la două săptămâni în programul de alergare.
Esențial este să nu uiți că iarna construim baza formei fizice pe care ne vom baza de-a lungul anului. În plus, frigul și aleile sau șoselele alunecoase cresc riscul de accidentare, astfel că se impune o încălzire mai lungă. Nu uita să te echipezi corespunzător, din cap până în picioare: chiar dacă la plecarea de acasă vremea e frumoasă, iarna condițiile meteo se pot altera rapid. Iar dacă bate vântul: caută să-l înfrunți în prima parte a alergării, când ai mai multă energie, și să vii cu el în spate spre final.
Pentru alergările de iarnă în afara localității, eu aș adăuga că e important să observi bine vremea, să alergi pe o șosea sau drum fără gheață, pe trasee cunoscute, și, pe cât posibil, însoțit, pentru a evita plictiseala dar și eventuale pericole, ținând cont că te deplasezi în zone izolate.
Ia-ți echipament care să te facă vizibil pentru șoferi – albul tăios al zăpezii în care se reflectă lumina îi împiedică să te observe din timp și, la urma urmei, nici nu prea se așteaptă să vadă pe cineva atât de “sărit” încât să alerge prin pustietate, pe frig.
În plus, dacă ataci o distanță mai mare de 15 kilometri, nu lăsa hazardul să-ți joace feste: îndeasă un gel sau un baton într-un buzunar, ia-ți apă sau o băutură izotonică și nu-ți lăsa telefonul acasă, fiindcă altfel nu te va auzi nimeni dacă ai nevoie de ajutor.
