S-KARP UrbanTrail Sinaia – un nou concept de alergare în România!
Pe 9 aprilie anul acesta va avea loc prima competiție de tip Knockout din România, și anume S-KARP UrbanTrail Sinaia! Ce presupune mai exact acest concept? Alergătorii vor fi nevoiți să se califice pe parcursul a trei curse succesive pentru a ajunge în finală!
credit foto George Oprea
Competiția UrbanTrail Sinaia are un traseu de 10 kilometri și o diferență pozitivă de nivel de 400 de metri. Traseul este un amalgam de suprafețe de alergare, se fuge pe asfalt, pe piatră cubică, pe scări, pe pământ și pietriș, și, ceva nou pentru Europa, pe pista de bob și sanie din orașul de pe valea Prahovei.
Cei mai buni 32 de sportivi și 32 de sportive se vor califica în sferturi de finală (start de la ora 11.30, 3.3 km cu 150 de metri diferență pozitivă de nivel), iar de aici, în semifinală (start de la ora 15.00, 3.3 km cu 150 de metri diferență pozitivă de nivel) vor ajunge 16 alergători și 16 alergătoare.
Cei mai buni șase dintre ei vor alerga finala, al cărui traseu va fi dezvăluit înainte de start (ora 17.00).
Pentru cei mici, ca un prim pas spre inițierea în alergare, a fost concepută o cursă specială, ”Kids Race” (start de la ora 15.00), pe o distanță de 1,1 kilometri. Înscrierile la ”Kids Race” se vor face la fața locului, începând din 8 decembrie, ora 16.00, la Casino Sinaia.
Premii totale de 6.600 de lei la S-KARP UrbanTrail Sinaia
Premiile totale de la S-KARP UrbanTrail Sinaia se ridică la 6.600 de lei, urmând a fi răsplătiți primii șase sportivi de la categoriile feminin și masculin: 1.000 de lei, 800 de lei, 600 de lei, 400 de lei, 300 de lei și 200 de lei. Înscrierile vor avea loc până pe 1 aprilie 2016, valoarea taxei crescând cu 10 lei la fiecare 100 de înscriși, de la 70 de lei, până la 100 de lei, până se atinge limita de 1.000 de participanți. Înscrierile se pot face aici: http://sinaia.urbantrail.ro/detalii-inscriere/.
Ambasadori: Toma Coconea și Gheorghiță Vitalie
Competiția îi va avea ca ambasadori pe basarabeanul Gheorghiță Vitalie și pe Toma Coconea. Atletul moldovean este un fondist foarte bun care are ca recorduri personale 14.44:36 pe 5.000 de metri, 31.13:52 pe 10.000 de metri, 64.24 pe semimaraton și 2 ore, 24 de minute și 38 de secunde pe maraton. Toma Coconea, sportivul din Petroșani, este cunoscut pentru faptul că ia parte cu succes în cursa de alergare și parapantă care traversează Munții Alpi, Red Bull X-Alps, concurs unde s-a clasat de două ori pe locul doi.
Kit-ul de participare
Fiecare participant la S-KARP UrbanTrail Sinaia va primi un tricou tehnic S-KARP, un număr personalizat, vitamine Sport Doppelherz, vouchere și alte materiale, și va avea parte de cronometrare individuală, puncte de susținere, medalie de finisher, clasament online și diplomă electronică, album personalizat, extrageri de premii surpriză, punct de revitalizare și acces la petrecerea S-KARP UrbanTrail de la Casino Sinaia, ce va avea loc după festivitatea de premiere.
Două concepte noi: Urban Trail și Knockout
”S-KARP UrbanTrail Sinaia este evenimentul de alergare din România care și-a propus să inoveze conceptul de «competitivitate», introducând două noi idei pe scena alergării din România: UrbanTrail & Knockout! Parte a seriei de concursuri organizate de Asociația Sport La Orice Vârstă, apariția acestuia s-a datorat parteneriatului cu brandul românesc S-KARP și a deschiderii Primăriei Sinaia către sport. Obiectivele acestui concurs sunt acelea de a demonstra că alergarea poate fi o provocare chiar și în mediul urban îmbinând toate elementele specifice orașului Sinaia, trecând în alergare pe lângă cele mai importante obiective turistice, dar și dorința de a impune un nou standard de organizare și de a răsplăti eforturile sportivilor care vor avea de înfruntat o mare provocare!”, a spus pe pagina oficială a competiției, sinaia.urbantrail.ro, directorul sportiv Radu Milea.
Despre asociația Sport la Orice Vârstă
Asociația Sport la Orice Vârstă este o organizație nonprofit care din 2012 își canalizează energia, ideile și toate eforturile în trei direcții principale: încurajarea practicării sportului la orice vârstă prin promovarea manifestărilor sportive, dar și prin organizarea concursurilor de alergare și ciclism: albaiulia.cityrace.ro, retezat.skyrace.ro, busteni.skyrace.ro, corcova.trailrace.ro, azuga.trailrace.ro, sinaia.urbantrail.ro; promovarea și sprijinirea sportivilor profesioniști români, prin crearea de oportunități pentru aceștia și prin oferirea de ajutor cuantificabil, în funcție de nevoile lor diverse și neacoperite de statul român; și educarea populației în ceea ce privește evitarea degradării naturii și recunoașterea națională și internațională a zonelor turistice ale României în care au loc evenimentele.
Site: http://www.sportlaoricevarsta.ro/
Pagina Facebook: https://www.facebook.com/SportLaOriceVarsta
Informații esențiale pentru participanții la Raiffeisen Bank Bucharest Marathon!
Asociația Bucharest Running Club anunță peste 10.000 de participanți din peste 55 de țări care vor lua startul la cea de-a opta ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon (RBBM), în zilele de sâmbătă 3 și duminică 4 octombrie, în Piața Constituției.
Pentru prima dată, traseul maratonului nu mai e format din doua bucle de 21 km, ci este extins, la 33 km, pe mai multe artere din centrul orașului, oferind participanților bucuria descoperirii unor zone pitorești din București. Vor fi 42,195 km mai frumoși și mai ușor de parcurs.
Traficul va fi închis sâmbătă, 3 octombrie între orele 07:00-14:30 pe bd Unirii între Piața Constituției și intersecția cu Regina Maria, pe ambele sensuri, iar duminică, 4 octombrie, circulatia auto va fi restricționată pe o lungime de 33 km, între orele 06:30-16:00. Descrierea traseului se gasește pe http://bucharest-marathon.com/traseu/.
În data de 17 septembrie, asociația organizatoare Bucharest Running Club (ABRC) a organizat o conferință de presă pentru a anunța noutățile celei de-a opta ediții a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, prilej cu care au luat cuvântul Valeria van Groningen, președinte ABRC, Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice, Reiffeisen Bank Narcis Horhoianu, Marketing Director HEINEKEN România., Franz Weiler, director general UNIQA Asigurari, Valentin Stefan, Director, Business Development, Vodafone România, Cosmin Nae, Quantix marketing Insights. Conferința a fost moderată de Oana Nastăse, director ABRC și RBBM.
Ca informații de ultimă oră – data limită pentru înscrierile online pentru adulți s-a prelungit până vineri, 25 septembrie!
Vineri, 2 octombrie, între orele 13:00-20:00 și sâmbătă, 3 octombrie, între orele 11:00-20:00, înscrierile continuă în cadrul Sport Expo, spațiul special amenajat din Piața Constituției. Totodată din cadrul Sport Expo, toți participanții înregistrați sunt așteptați să își ridice kit-urile de participare. Locurile disponibile la competițiile de adulți: cursa maraton – 1000; cursa semimaraton VW – 3750; cursa maraton ștafetă Vodafone – 2900; cursa populară Ciuc Radler – 2500.
Se vor acorda premii primilor 5 clasați ai fiecărei curse precum și primilor 3 clasați din categoria scaunelor cu rotile, pe categorii de gen. Finaliștii de la cursele de maraton(42,195km), semimaraton Volkswagen (21,197km), maraton ștafetă Vodafone(4 x 10,548km) vor primi premii în bani, iar alergătorii de la cursa populară Ciuc Radler (3,6km) vor primi premii în produse.
Sâmbătă 3 octombrie va avea loc Cursa Copiilor UNIQA Asigurări, cu starturi pe categorii de vârstă, între 5-12 ani, începînd cu ora 10,30. Înscrierile se fac online pâna pe 28 septembrie și în Piața Constituției, sâmbătă între 7,30 -10,30 și sunt 2500 locuri disponibile. Premiile oferite de UNIQA sunt trotinete, role, rachete de tenis, rucsacuri, mingii de baschet. Tot în ziua competițiilor dedicate celor mici, va avea loc cea de-a treia ediție a Cursei Jogging în scutece SAMAS-Sănătate pentru Mame și Sugari, unde părinții copiilor cu vârste cuprinse între 6 luni și 4 ani sunt invitati să alerge 850 m împingând căruciorul si copilul. Din considerente de siguranță, pentru a preveni accidentările, la această cursă nu se premiază viteza, cele 10 premii fiind oferite prin tragere la sorți.
Campionatul Național de Maraton al Federației Române de Atletism se desfășoară pentru a opta oară în cadrul RBBM. Sportivii vor avea festivitate de premiere specială iar rezultatele se inregistrează pentru calificarile la competițiile internaționale de profil.
Ca noutăți – mașina oficială a RBBM este în premieră un autoturism total electric: e-Golf. Aceasta a fost prezentat în premieră în România chiar în această vară și va merge in fruntea plutonului alergatorilor de elită măsurand timpul official al competitiției – comunicat e-Golf Anexa 3
Unii alergători vor primi servicii speciale – “Volkswagen te fotografiază”cursa semi-maraton VW și “Ciuc Radler te fotografiază“ la cursa populară Ciuc Radler.
UNIQA Asigurari va oferi opt puncte de divertisment pe traseul curselor competitive de duminică și lecții de baschet pentru copii in Piața Constituției sâmbătă, cu ajutorul antrenorilor de la Federația Română de Baschet. La Cortul UNIQA, de vineri de la 13.00 până duminică la 16.00, alergatorii pot face scurte sesiuni de masaj și își pot măsura masa musculară, procentele de grăsime și apă din corp, vârsta metabolică, nivelul de antioxidanți, tensiunea, pulsul și glicemia. Duminică dimineață se aplică benzi medicale pentru alergătorii cu probleme musculare.
Tot aici, vor fi organizate clase de cycling, antrenamente cardio, stretching, yoga, fotbal, canotaj de către Club Moving.
Competițiile noi din cadrul RBBM 2015 sunt: Campionatului Diplomaților pentru Maraton si Semi-maraton, start – duminică 4 octombrie la ora 9,30, la care sunt anunțati diplomați din Polonia, Austria, Germania, Olanda alături de membrii corpului diplomatic care activează în București, și Teen’s Race, start – duminică 4 octombrie la ora 8,15, la care participă adolescenții între 13-18 ani.
Toți participanții la RBBM vor primi la ridicarea kit-ului de participare o invitație la spectacolul “Studii despre iubire” în regia lui Chris Simion, ce va avea loc sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 21.00 în Piața Constituției.
Duminică 4 octombrie, la finalul festivităților de premiere, va avea loc concertul caritabil „Rock &Run for Life” , susținut de către Dan Helciug-unul dintre ambasadorii RBBM 2015.
“ONG Challenge”- este provocarea adresată tuturor ONG-urilor si celor 15 cauze partenere ale RBBM, cauze pentru care participanții aleargă și donează. ONG-urile vor anima sau deservi unul dintre cele 20 de puncte de hidratare, de împrospătare sau de divertisment de pe traseu iar alergatorii vor putea să voteze la finalul cursei ONG-ul care a venit cel mai mult în sprijinul lor.
Anul acesta vor fi premiate 6 dintre cele mai trăznite și creative costume – alergătorii sunt invitați să alerge costumați într-un mod reprezentativ pentru ei sau pentru cauza pe care o susțin iar organizatorii îi premiază.
Începând din acest an, puteți urmări Raiffeisen Bank Bucharest Marathon și online în cadrul transmisiunii live de pe pagina de Facebook a evenimentului – www.facebook.com/bucharest-marathon.com. Pe lângă vizualizarea imaginilor de start, finish și premiere, veți afla informații despre ceea ce se întâmplă pe traseu, despre cauzele sociale pentru care se aleargă și despre personalitățile care au ales să participe în direct din studioul mobil amenajat în Piața Constituției. Transmisiunea live se va desfășura sâmbătă 3 octombrie între orele 10:00 – 12:30 și duminică 4 octombrie între orele 8:00 – 15:00, cu sprijinul Vodafone, partener comunicații.
Organizațiile care susțin cea de-a opta ediție a Maratonului București sunt: Raiffeisen Bank-partenerul oficial care dă și numele evenimentului, Volkswagen-sponsor cursa semimaraton și mașina oficială a RBBM, adidas-sponsor tehnic, Vodafone-partener comunicații și sponsor al cursei maraton ștafetă, Ciuc Radler-sponsor cursa populară, UNIQA Asigurări-sponsor cursa copiilor, SAMAS Sănătate pentru Mame și Sugari, sponsorul cursei Jogging în scutece, Izvorul Minunilor, apa oficială a RBBM, Mega Image care asigura fructele și alimentele de la punctele de alimentare, Campofrio – Caroli Foods, Hilton Athenee Palace – hotelul oficial al RBBM, Accenture, Isostar– energizantul oficial al MB, City Grill-Hanu’ Berarilor, Club Moving România, Global Relocations Services, Repower, Media Image.
Partenerii media sunt: TVR, TV City, Național TV, Cartoon Network, Boomerang, Europa FM, Itsy Bitsy, Gazeta Sporturilor, Ring, Men’s Health, Cosmopolitan, Beau Monde, Sănătatea de azi, Casa Lux, National Geographic Traveler, Mami, România Liberă, Academia Cațavencu, Alerg.
Partenerii instituționali: Primăria Municipiului București, Ministerul Tineretului și Sportului, Federația Română de Atletism, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, CN Aeroporturi Otopeni, AIMS.
ONG-urile asociate, care participă cu voluntari, aduna fonduri la Sport Expo și primesc parte din taxele de înscriere ale alergătorilor, sunt: Hospice Casa Speranței, Homes and Hopes for Children, Fundația Olimpică Română, Viitor Plus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă, WWF- Team Panda, United Way, Light into Europe, Little People, Touched Romania- Casa Agar.
ONG-urile partenere care participă cu voluntari și sunt promovate în cadrul RBBM sunt: Fundația pentru Dezvoltarea Popoarelor, Star Storage, Hand2Hand, Special Olympics, Casa Ioana, Fundația Inimii, Atletic Cardio Club, Crucea Roșie, Asociația Suedeză pentru Ajutor Umanitar, Asociația Ajungem Mari, Concordia.
Asociația Bucharest Running Club este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală și sport de masă din România. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții. În 2015 au avut loc ediția a patra OMV Petrom Bucharest Half Marathon iar în 3-4 octombrie are loc a opta ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon. La fiecare dintre ele participă peste 10.000 de alergători din peste 50 de țări. Ambele sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semi-maratoanelor). ABRC a dezvoltat în Romania modelul asocierii competițiilor de alergare și sport de masa cu o cauză socială, umanitară sau ecologică iar în prezent sunt peste 15 cauze partenere ale fiecărei ediții OMV Petrom Bucharest Half Marathon și Raiffeisen Bank Bucharest Marathon. La fiecare dintre ele sunt adunate fonduri de 50.000 -100.000 euro pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice prezentate.
ABRC a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în Romania – www.voluntarinsport.ro iar în prezent colaborează cu peste 1.000 voluntari activi care se implică în proiecte și evenimente sportive.
ABRC organizează competiții proprii dar și evenimente de sport de masă pentru companii si ONG-uri. De la înfiintare, ABRC a organizat peste 100 de evenimente de alergare, mișcare în aer liber, sport de masă, voluntariat, educație, comunicare, dezvoltare comunitară.
Site-urile oficiale ale Asociației Bucharest Running Club sunt:www.bucuresti-maraton.ro, www.bucuresti21km.ro , www.voluntarinsport.ro, www.abrc.ro; www.bucuresti-maraton.ro; www.bucharest-marathon.com; FB/BucharestMarathon; #RunInBucharest.
Spaima maratoanelor montane – 7500. Povestea mea. (I)
Alexandru Kelerman
Am făcut cunoștință cu Marathon 7500 în 2014, când abia mă apucasem de alergat și urmăream cu mult entuziasm și interes reportajele de cursă realizate de Marius Popescu, de la Carpe Diem. După ce am aflat de el, am început să-l studiez, să citesc și alte povești. Am aflat, printre altele, că oamenii o numeau ”printre cele mai grele curse din România, dacă nu chiar cea mai grea”.
Nu știu exact ce m-a atras la M7500, dar m-am hotărât să-l includ în provocările de anul acesta și mi l-am trecut în calendar. Lipsea un singur lucru: partenerul.
Marathon 7500 este o cursă la care te poți înscrie doar în echipă și ești obligat să parcurgi întreg traseul alături de un partener sau o parteneră. Distanța pentru proba Elite este de aproximativ 90km cu 7500m diferență pozitivă de nivel.
La mine s-a combinat dorința de a face un ultramaraton montan anul acesta cu faptul că aveam deja alte câteva maratoane montane în plan pentru 2015, așa că am ales din start proba Elite. La vremea aia, habar n-aveam în ce mă bag.
La start
N-a durat mult și mi-am găsit și partener, pe Claudiu Belețoiu. Claudiu alergase ceva curse în 2014, participase chiar la 7500 la Hobby, care în 2014 s-a scurtat cu vreo 20km din cauza vremii. Am făcut ceva alergări împreună și am decis că putem face echipă bună.
Sărind peste câteva luni în care ne-am împrietenit și am făcut antrenamente împreună, iată-ne pe mine și pe Claudiu la o masă, cu o săptămână înainte de cursă, făcând planuri, analizând traseul pentru a nu știu câta oară, stabilind toate detaliile legate de alimentație, echipament și strategie de cursă. Deja eram emoționați și începeam să conștientizăm magnitudinea provocării pe care o aveam în față. Cu toate astea, eram încrezători în propriile forțe și ne vedeam terminând cursa fără prea multe probleme.
La Marathon 7500 am avut binecuvântarea de a-l avea alături și pe bunul meu prieten Daniel, care s-a oferit să ne ajute cu orice e nevoie și pe care l-am delegat să stea la Cabana Omu și să ne acorde suportul necesar acolo. Urma să urce cu 2 rucsaci și să ne aștepte la fiecare dintre cele 3 urcări pe care urma să le facem.
Iată-ne ajunși joi, 16 iulie, în zona Peștera. După ce ne-am cazat, am plecat spre start ca să facem check-in și să ne luăm kiturile. Am aflat că ședința tehnică se mutase la ora 21, așa că am mers să mai încărcăm niște carbohidrați la Hotel Peștera. A venit și ședința tehnică, unde am recapitulat traseul și echipamentul obligatoriu, după care ne-am grăbit înapoi la vila unde eram cazați, pentru că era deja trecut de ora 22 și noi aveam de făcut bagaje pentru cursă și echipament de pregătit.
Într-o oră erau gata toate. Aveam echipamentul de bază, echipamentul obligatoriu și nutriția pentru prima bucată în rucsacul de cursă, iar în rucsacul ce urma să ne-aștepte la Omu am pus echipament de schimb și multă mâncare. Uitându-mă înapoi, am învățat că am pus mult prea multă mâncare în acel rucsac. Ne-am fi descurcat lejer cu mai puțin de jumătate din ce-am pus acolo. Dar așa e prima oară, când nu știi. Înveți 🙂
Ne-am băgat rapid la somn și am dormit adânc până la 5AM. N-am dormit mult, dar am dormit adânc. M-am trezit brusc și în 10 minute eram gata, echipat cu tot ce aveam nevoie pentru cursă. Daniel ne-a condus până la zona de start, am făcut poze, am mers să bifăm verificarea echipamentului și ne-am aliniat la start.
10, 9, 8…, 3, 2, 1…START!
Am început în ritm lejer, planul era să ne conservăm energia cât de mult pe prima bucată, care măsura aproximativ 35km, pentru ceea ce urma, cu trei urcări la Omu și o noapte petrecută, cel mai probabil, în urcarea dură de pe Bucșoiu. Am rămas spre coada plutonului și am alergat lejer pe drumul forestier, până la intrarea în pădure. Primul punct de control era la Cabana Vârful cu Dor și aveam 1h30m timp limită ca să bifăm acel punct. Am am ajuns la primul punct după 1h și 13 minute, am luat sticker-ul și am plecat mai departe. Ce sticker? Am uitat să vă spun, la M7500, fiecare echipă are o foaie de concurs, pe care se lipește câte un sticker din partea organizatorilor, la fiecare punct de control. În total sunt 15 puncte pe traseu, plus două, unul de la Start și unul de la Finish.
La km 10 ne-am oprit pentru o poză, pe care am postat-o pe profilul meu de Facebook. Urma să facem câte o poză la fiecare 10 km, pe care să o postăm pe Facebook și să provocăm câte un prieten din lista noastră să facă o donație (pentru cauza pe care am susținut-o în cadrul evenimentului), egală cu numărul de kilometri parcurși de noi, iar acest prieten era invitat să provoace alți 3 prieteni să facă același gest.
Am alergat pentru copiii bolnavi de cancer de la Asociatia PAVEL și donațiile au fost pentru ei.
A fost o idee pe care am primit-o de la Oana Solomon (mulțumim, Oana!!) ca să punem campania noastră pe modul turbo și să fie și distractiv să faci donații.
Continuăm cursa. Am început urcarea spre Cota 1400 și Cabana Piatra Arsă, unde aveam timp limită eliminatoriu 4h. A fost o urcare destul de lungă, dar lejeră pentru mine, care iubesc urcările și mă descurc foarte bine pe ele.
echipa – Alexandru si Claudiu
Am ajuns la 3h și 30 de minute, am făcut plinul cu apă și am plecat mai departe, în coborârea pe Jepii Mari. A fost o coborâre destul de lungă, pe alocuri foarte tehnică, cu porțiuni cu lanțuri chiar. Spre final a urmat o porțiune alergabilă și chiar m-am simțit bine că în sfârșit mai și alergam în maratonul ăsta. Până la urmă, sportul se numește ”alergare montană”, nu?
Am ajuns la Intersecția Jepilor, Claudiu s-a oprit să mănânce, mie nu mi-a plăcut oferta din punct, așa că am luat doar vreo două fructe și am coborât 10m la un râu, să mă spăl și să mă răcoresc, după care am făcut plinul la bidoane și l-am așteptat pe Claudiu să termine de mâncat. Urma urcarea pe Jepii Mici, până la Babele. Am pornit-o cu hotărâre, cu atât de multă hotărâre, încât am ratat cotitura la stânga pe care trebuia s-o facem și ne-am pierdut puțin pe drumul forestier. Bine că n-au fost decât vreo 500m, dar tot s-au dus vreo cinci minute.
Urcarea devenea din ce în ce mai abruptă, eu eram ok, dar Claudiu nu se simțea prea bine. Mâncase ceva halva în punctul de alimentare și se pare că nu prea i-a priit. Dar asta nu l-a împiedicat să mențină ritmul impus de mine, care era cât de alert posibil, pentru că aveam un timp limită de 9 ore la tabăra de bază de la Peștera. Au fost destule momente când eu și Claudiu ne uitam unul la celălalt și nu știam dacă o să ne încadrăm în timp. Îl apreciez că, deși nu se simțea strălucit, a dat tot ce a putut pe urcarea pe Jepi.
priveliște de pe traseu, de pe Jepii Mici
Iată-ne ajunși la Babele, unde fetele din punct ne lipesc sticker-ul și ne spun ”Trebuie să vă cam grăbiți, că mai aveți o jumătate de oră până la timpul limită”. Claudiu vine și, parcă citindu-mi gândurile, zice: ”Tovarășe, de aici îi dăm tot ce putem, pe coborârea asta, da?”. Dau din cap și o zbughim la vale. Depășim o echipă de băieți, pe care îi impulsionăm să alerge și ei cu noi, dar nu dau vreun semn că și-ar dori asta.
Claudiu a prins aripi pe coborâre, se vede că e punctul lui forte, eu mă străduiesc să mă țin după el și dau tot ce pot. La un moment dat, se oprește și mă întreabă: ”Mai avem vreo șansă?” Îi răspund direct: ”Nu mă interesează, hai să-i dăm înainte!”. Ajungem la Peștera și sprintăm către punctul de control. Depășisem cu 5 minute timpul limită, eram cu sufletul la gură, dar când văd că organizatorii pregătesc stickerul verde, mi se calmează pulsul. Putem continua cursa!
Cu mare surpindere, îi văd întiși pe iarbă pe doi prieteni dragi, care au făcut echipă anul acesta. E vorba de Andrei Gligor și de Dani Cîrstoveanu. Sincer, nu mă așteptam să-i găsesc acolo și credeam că sunt mult mai în față. După ce mâncăm ceva și ne tragem sufletul, băieții ne spun că vor să mergem împreună. Mie-mi convine, așa că o luăm la pas spre prima urcare la Omu.
Și când credeam că totul merge bine…:)
Fiți pe fază, apare imediat și episodul 2! 🙂
De ce este diferită alergarea de trail de alergarea de șosea?
Roxana Lupu
Îți trece prin gând să încerci alergarea și pe poteci, nu doar pe asfalt? Nu alunga ideea asta, habar nu ai unde te poate duce :).
Într-o lume minunată, bineînțeles. În primul rând n-o să mai vezi aceleași magazine & stopuri și n-o să mai înghiți toate reziduurile din trafic, ci toate astea sunt înlocuite cu ceea ce are natura mai frumos: copăcei, verdeață, cer albastru, cărări interminabile și misterioase. Da, asta e vestea bună: este mult mai frumos să alergi în sălbăticia naturii decât prin oraș, pe asfalt. Reversul monedei este că… e mai greu.
foto runningcompetitor.com
1. Suprafața neomogenă și terenul variat provoacă altfel mușchii, așa că trebuie să muncești ca să îți menții echilibrul mai mult decât o făceai pe asfalt. Ai nevoie de mai multă forță.
2. Când faci această tranziție, de la alergarea de șosea la alergarea de trail, vei simți că… ai regresat. Parcă nu mai ești alergătorul acela încrezător, care avea deja ritmul setat pe tura de parc… Ia uite, gâfâi ca un novice și parcă abia înaintezi. Păi… da. Asta e senzația, pentru că e nevoie de exercițiu la trail. Nu fă greșeala că încerci să alergi aici la același ritm la care erai obișnuit pe asfalt! Ai nevoie de altă concentrare și de o formă mult mai bună! Așa că încetinește. Ai nevoie de antrenament ca să te simți confortabil.
3. Nu te gândi la distanță când ești la început în alergarea de trail. Mai degrabă stabilește-ți ca timp cât vrei să alergi: 30 de minute, 45 de minute, o oră jumătate…
Eu, de exemplu, în perioada asta mă antrenez pentru proba de 10 kilometri trail de la Maratonul Olteniei, de pe 30 august. În alergările lungi încerc să bag la un ritm mai lejer cam o oră de alergare. Și ca să mă apropii cât de puțin de ideea de trail în București :D, alerg în Parcul Tineretului, pe traseul de cross country al competiției de ciclism MoonTime Bike, nu știu dacă auzit despre. Traseul e aici dacă vreți să îl încercați, are super urcări și super coborâri, este destul de tehnic – eu l-am făcut acum doi ani cred, pe biclă, în concurs.
P.S. Cei care vizează un semi maraton de trail – poate v-ați înscris la 21 km la Maratonul Olteniei – atunci puteți alerga lejer, având setat un obiectiv de timing în antrenament, deci puteți alerga și o oră jumătate. Dar ușor. Sfatul meu este să căutați un traseu cu multă urcare – că o să aveți din plin la Râmnicu Vâlcea, pe 30 august. (cam așa arată traseele; dar nu vă impacientați, mai este o lună până atunci, așa că aveți timp pentru antrenamente!)
4. Spre deosebire de asfalt, trail running-ul necesită exersarea mai multor abilități, pentru că e … mai periculos, să spunem. Totul e frumos în jur, ne fură peisajul și la picioarele noastre se deschide fie o gropiță, fie apar niște rădăcini sau pietre. Nu-ți trebuie foarte mult să te accidentezi aici dacă nu ești atent. Fii cu ochii nu doar acolo unde pășești ci și acolo unde vei păși. Trebuie să știi cum abordezi terenul cu vreo 10 pași înainte, dacă nu mai mult.
Sigur că sugestia este ca, la nivel macro, să studiați traseul de concurs înainte, dacă vă pregătiți de vreunul. Să știți în ce parte a cursei aveți concentrate urcările grele, sau coborârile abrupte, unde anume puteți să vă mai trageți sufletul, unde anume puteți sprinta.
5. Alergarea de trail este mult mai … aventuroasă 😀. Poți zări pe traseu diverse anumăluțe! De preferat să nu fie un ursuleț :D. Adio eticheta de la alergarea de asfalt, unde apari ca scos din cutie. La trail îți vei face apariția probabil stropit cu noroi, cu ceva julituri la activ, bluza puțin agațată de la vreo creangă… Hai că dai mai bine în poze, pare că ai mai multe de povestit :D.
Vă las în compania unor comparații la tema alergătorul de șosea versus alergătorul de trail, ușor discriminatorii la adresa primilor :)), aici e, pe Trailrunnermag.com.
Baftă la alergat, pe șosea sau trail! 🙂
Mountainbike la Trofeul Muscelului
Dacă vă doriți să pedalați într-un cadru natural deosebit, pe un traseu solicitant, dar care să vă ofere satisfacții extraordinare la final, atunci Câmpulung vă așteaptă pe 18 iulie! Răzvan Jugănaru, multiplu campion național la MTB, Ciclocros și Velodrom împreună cu Riders Club 2015 organizează concursul „Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului”, o competiție plină de adrenalină, dar care oferă și posibilitatea unei aventuri pentru cei care au mai puțină experiență în ciclism.
Aventura montană începe la concursul Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului
Organizatorii au amenajat două trasee care se întind pe drumurile forestiere și potecile ce străbat poienile și pajiștile alpine ale Muntelui Strâmtu, pădurile întunecoase de conifere ale Culmii Măgura, cursul râului Bughea, precum și cărărui adăpostite de fagii Dealului Ciocanu. Primul traseu este unul standard, de 29 de km, pregătit pentru cei care își doresc mai multă plimbare, și mai au de acumulat la capitolele abilități tehnice și rezistență fizică.
Traseul Epic, cel de-al doilea, este amenajat pentru riderii cu experiență, căliți bine în urcări istovitoare și coborâri rapide, ce solicită manevre tehnice. Prima parte coincide cu cea a traseului Standard, iar restul drumului până la 53 de km va avea o succesiune de urcări relativ lejere și scurte, urmate de single trail-uri special amenajate pentru mountainbike.
Va exista un concurs special, destinat puștilor sub 14 ani, înscrierea se va face la fața locului și va fi gratuită. Concursul pentru copii se va desfășura pe un traseu delimitat în centrul Municipiului Câmpulung, parcurs ce va fi adaptat posibilităților fizice și tehnice ale acestora.
Peste 500 de participanți s-au înregistrat până acum în cea de a treia ediție a competiției Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului. Pentru cei care încă nu și-au rezervat locurile la start înscrierile sunt deschise online până pe 16 iulie pe pagina dedicată concursului. Totuși, dacă vă grăbiți , până pe 12 iulie este valabilă taxa de participare de 85 de lei de persoană.
Brașovul demonstrează că Mișcarea face bine
de Adelina Meilie
Zumba, Kangoo Jumps, Khai Bo, dar o cursă cu obstacole vă așteaptă la Crosul „Mișcarea face bine” care va avea loc pe 11 iulie de la ora 19:00 în Piața Sfatului din Brașov. Crosul se află la cea de-a doua ediție și organizatorii au decis să păstreze tradiția și să doneze banii adunați prin taxele de înscriere pentru a ajuta copiilor bolnavi de cancer de la Spitalul Fundeni, prin intermediul Fundației Telekom România.
Crosul-Miscare-Face-Bine—BRASOV
Pentru crosul de seară „Mișcarea face bine” s-au pregătit două trasee. Ambele se întind pe o distantă de 4 km, unul fiind simplu, iar celălalt cu obstacole precum garduri, labirinturi sau piramide. Atât startul, cât și finish-ul treselor se află în Piața Sfatului din Brașov.
În cadrul Crosului „Mișcarea face bine” se va desfășura și cea de-a cincea ediție a evenimentului „Cea mai mare ora de sport”. În punctul 0 al Brașovului, timp de 12 ore, instructori precum Cristina Androne, Ana Maria Guther, Marius Grancea, Mihaela Opria, Echipa Zumba România și mulți alții o să vă ghideze în timp ce vă lucrați mușchii.
Inscrierile se fac online, în limita locurilor disponibile – 200 locuri în total la ambele probe. Tot ce trebuie sa faci este să completezi formularul de inscriere și să te prezinți sâmbătă, 11 iulie, la start.
Distracție plăcută!
Maraton Apuseni: povestea cursei mele
Pe Maraton Apuseni l-am așteptat cu multă nerăbdare și cu multă poftă de munte. După frumusețea trăită la EcoMarathon, Apuseni îmi părea că vine ca o completare naturală, cu peisaje cel puțin la fel de frumoase și cu un traseu ceva mai lung și cu ceva mai multă diferență de nivel.
La Maraton Apuseni urma să alerg împreună cu colegul Claudiu, cu care voi face echipă la tură lungă de la Marathon7500.
Am avut un somn destul de neliniștit în noaptea dinaintea cursei, m-am trezit din două în două ore și nici nu știu când s-a făcut ziuă și ceasul mi-a dat de știre că e cazul să ne trezim și să plecăm spre zona de start. M-am echipat, mi-am luat nutriția pentru cursă și am mâncat ceva banane, după care am ieșit să-mi salut prietenii. Erau și ei gata, așa că ne-am urcat în mașină și am plecat spre Pensiunea Skiland din Stațiunea Muntele Băișorii, locația de unde urma să luăm startul.
După un drum de vreo 40 de minute, am ajuns în parcare și am urcat spre start. Vorbisem cu mama, că dacă sunt prezente corturi cu echipament și găsesc niște pantofi de trail noi acolo, să-mi iau o pereche, pentru că să parcurg cei 43 de kilometri în pantofi de șosea nu era deloc cea mai bună variantă. Zis și făcut.
Erau două corturi cu pantofi de munte, iar la unul din ele, prietenii mei, Claudiu și Eliza, aveau cunoștințe. Asta m-a salvat, pentru că nu aveam prea mulți bani la mine, iar băieții de la cortul CAF au acceptat să le plătim după maraton (mulțumesc Eliza, mulțumesc băieții de la CAF! M-ați salvat!).
Iată-mă, cu 10 minute înainte de start, încălțat cu o pereche nouă de pantofi de trail, urma să iau startul împreună cu Claudiu și alte câteva sute de participanți la Maraton Apuseni.
3, 2, 1…start!
Am plecat repede, dat fiind faptul că eram mai puțini decât la alte concursuri mari. Am pornit împreună cu Claudiu și am trecut prin primele urcări și primele coborâri. Eu îl lăsam puțin în urmă pe urcări, el mă lăsa puțin în urmă pe coborâri.
Am ținut-o așa până la primul punct de alimentare, la Bocșești, unde am ajuns cam plin de noroi, traseul până aici fiind presărat cu multe bălți, de la pârâiașele din apropiere. Am mâncat bine și-am plecat în alergare pe un forestier care a urcat puțin, după care a început să coboare și a tot coborât câțiva kilometri buni.
Mă simțeam bine, mă mișcam puțin mai greu ca de obicei, mai ales la coborâre, din cauza pantofilor noi. Neobișnuit cu ei, era să-mi sucesc glezna de vreo două ori, ba chiar am alergat puțin cu o mică durere la glezna dreaptă.
A urmat prima urcare lunguță, unde l-am lăsat din nou pe Claudiu în spate. Am ajuns pe culmea unui deal, de unde se vedea un peisaj absolut superb. Eram înconjurați de verde și combinația de cer perfect senin cu verdele puternic al brazilor și mirosul acela de iarbă proaspătă erau un deliciu. Cam asta a fost tema generală a cursei, prin peisaje din astea m-am tot plimbat. De fapt, peisajele aveau să joace un rol important mai târziu în cursă, pentru că m-au salvat mental, în niște momente mai dificile.
Ziceam că ajunseserăm într-un vârf cu priveliște faină. După vârf, normal, urmează coborâre. După coborâre, vine urcare. Și tot așa, până la următorul punct de alimentare de la Săgagea, unde m-am alimentat destul de mult și mi-am dat seama după, când am început s-o iau la pas, că băusem cam multe lichide.
Ușor, ușor, nu de alta, dar urcam iar și n-aveam cum să mă mișc prea repede, mă apropiam de jumătatea cursei. Pe la kilometrul 17 s-a iscat o urcare mai abruptă, moment în care m-am uitat după prietenul Claudiu și l-am văzut undeva în spate. A fost ultima dată când aveam să-l văd în cursă.
A urmat o alergare splendidă pe curbă de nivel, pe Dealul Răfăileștilor, într-o zonă pe care o declar, oficial, cea mai frumoasă zonă unde am alergat până acum. Pe la mijloc am dat de-un izvor, de unde am băut cu poftă și brusc m-am simțit foarte hidratat. E ceva la apa asta de munte, proaspătă, curată. Parcă îți dă forțe altfel.
Mă întrec fetele? 🙂
După ce-am ajuns la următorul punct de alimentare, la kilometrul 21 și după ceva poteci prin pădure, am ajuns la cea mai tehnică coborâre pe care am făcut-o până acum, cu corzi, cu salvamontul în jur, cu pietricele mici pe care am și alunecat puțin și m-am ales cu o julitură, dar cu o senzație tare faină, încărcat de adrenalină. În scurt timp, am parcurs toată coborârea tehnică din zona numită La Stânci și a urmat o coborâre luuuungă și frumoasă, cu niște curbe largi și potecă îngustă, pe care am alergat-o cât m-au ținut picioarele. Am avut în spate o fată care nu m-a lăsat să încetinesc un moment, o simțeam că are mai multă experiență la fugă pe munte ca mine. Tocmai de-asta m-am ambiționat și n-am lăsat-o să mă depășească. La finalul coborârii, am sărit peste un râu, mi-am dat cu apă pe față și mi-am udat șapca și am luat-o la pas spre următorul punct de hidratare.
Între timp, m-a ajuns și fata de pe coborâre și-am făcut cunoștință. Voichița o chema, la prima ei alergare pe traseul de maraton, dar unul dintre organizatorii edițiilor precedente. Mi-a dat așa un sentiment în plus de siguranță, faptul că am alături, chiar și pentru puțin timp, un om cu experiență mai mare ca mine.
Am ajuns în punctul de alimentare și am mâncat bine, căci intuiam ce urmează. Văzusem din profilul cursei că pe la kilometrul 25 șade o urcare lungă, vreo 5 kilometri cu 600-700 de metri diferență de nivel. M-am pregătit psihic pentru urcare și am luat-o la pas. Primul kilometru a fost integral pe o vale cu niște pietre destul de mari, peste care săream destul de ușor. Mă surprinde mereu cât de bine merge urcarea la mine.
Voichița, noua mea cunoștință, plecase din post înaintea mea, iar eu îmi pusesem ca scop să o ajung din urmă. Urc, urc, urc, trec printr-un punct de control și văd în stânga mea creasta unde urma să ajungem. Avea în mijlocul ei un fel de peșteră fără tavan, o adevărată splendoare!
Surviving: rămân fără apă
N-a mai durat mult și am intrat în pădure, iar urcarea continua, devenea din ce în ce mai abruptă și din ce în ce mai dificlă. Cu multă răbdare, am înaintat cu ritm constant. Am ajuns-o în sfârșit pe Voichița și am și depășit-o. La un moment dat, cât de mult îmi plac mie urcările, am început s-o înjur. Parcă nu se mai termina și mă storcea de toate resursele. Deja îmi era foame și rămăsesem și fără apă. Mi-am zis că dacă mânânc un gel fără apă, o să regret, așa că i-am dat înainte cu perseverență. Și cu câteva înjurături. Aproape de final, am ajuns din urmă o altă fată, care avea un bandaj la genunchi. Am întrebat-o dacă e ok și dacă are nevoie de ceva, mi-a răspuns că vrea doar apă. Asta voiam și eu. Hai, urcare, termină-te odată!
Spuneam că peisajele au jucat un rol foarte important pe toată durata cursei. Aici a fost unul din momente. Când am ajuns în vârf, pe creastă, printre copaci, m-am oprit pentru câteva momente și am admirat priveliștea (am poze și de aici). Am rămas fără cuvinte. În secunda aceea mi-am zis: ”Cât de nenorocită a fost urcarea asta, pentru peisajul ăsta, a meritat tot efortul!”. Și-am plecat mai departe, pentru că mintea îmi era ocupată cu următorul punct de alimentare.
A mai durat ceva până am ajuns la punct, dar din nou, peisajele și-au făcut treaba. Am alergat printr-o vale extraordinară, unde de-o parte și de alta erau văcuțe la păscut și era o muzică întreagă ce venea din clopotele lor. Treceam aproape de văcuțe, iar ele continuau să pască și să-și zdrăngăne clopotele. Mi s-a părut de poveste porțiunea aia. Mi-a dat multă energie și am ajuns la punctul pe unde mai trecusem o dată, la kilometrul 21. De data asta, eram la kilometrul 31. Voichița și fata bandajată la picior, pe care am aflat ulterior că o cheamă Cristina, au plecat amândouă înaintea mea. De Claudiu nu mai știam nimic, dar după calculele mele, era la cel puțin o oră în spatele meu.
Energizant. Sursa: muntele
Am mâncat bine, m-am hidratat din belșug și am luat-o la pas, pe niște urcări și coborâri mai line, dar care mi s-au părut foarte lungi. În punctul ăsta, pe urcări mergeam, pe plat combinam mersul cu alergatul, iar pe coborâri alergam cât puteam de tare. Iar la kilometrul 35, ”cât puteam de tare” nu era deloc rapid. Măcar eram constant.
Am ajuns mai repede decât credeam la ultimul punct de alimentare, unde era și Cristina, cu un bandaj nou, gata de plecare. M-a întrebat cum sunt, i-am spus că bine. Chiar eram bine, doar că nu prea mai aveam resurse și pofteam ceva sărat. Noroc că am găsit o tăviță plină cu sărățele la punct, pe care le-am combinat cu niște portocală, banană și măr, am băut vreo 2 pahare de izotonic și-am plecat pe ultimii kilometri.
Din nou, peisajul a venit în ajutorul meu. Norocul meu că iubesc muntele și mă conectez bine cu el. Îmi iau multă energie în felul ăsta, exact atunci când am nevoie. Eram în mijlocul unei păduri, cu potecă lată, în dreapta aveam un râu, iar în stânga un perete de stâncă. Era, să zicem, o potecă tipică de munte. Pe care am alergat-o cât am putut și apoi am mers. Am ajuns la o răscruce, unde o tipă, voluntar, mi-a zis că mai am maxim un kilometru. Am cotit la dreapta și am continuat să merg.
După ce am trecut peste o baltă uriașă, un grup mare de voluntari a început să strige și să aplaude. Mi-au dat multă energie și mi-au zis că mai am 600 de metri până la finish. Fiind în urcare, nu se poate spune că am sprintat pe ultimele sute de metri. Doar pe ultimele zeci de metri, când am ajuns în parcarea Pensiunii Skiland și am văzut-o pe mama și pe Eliza, care mă încurajau și îmi făceau poze. Am luat-o la sănătoasa și am trecut linia de finish, m-am aplecat să fiu medaliat și m-am trântit direct pe iarbă. Am început să râd și să plâng în același timp, inundat de un val de emoții de moment. Bine că predominant era râsul, căci eram foarte bucuros să fiu acolo, la finishul celei mai dificile curse pe care am alergat-o până acum. După ce m-am ridicat, am luat-o pe mama în brațe și i-am mulțumit pentru tot ceea ce face pentru mine. M-am gândit multă vreme, în timpul cursei, la asta. La cât de multe resurse depune pentru ca eu să particip la concrusrurile astea și la cât de mult suport îmi asigură. Îți mulțumesc, mamă! Ești cea mai tare!
Ceasul mi-a arătat 7h37m. Cronometrul oficial s-a oprit la 7h36m44s. Un timp bun, pentru așa traseu, aș zice. A, ce credeți, e ok? 🙂 M-am dus să mă alimentez, m-am întâlnit cu Cristina, care terminase cu puțin timp înaintea mea. Ne-am felicitat și am mers să ne luăm porția de gulaș. Deși nu știam aproape nimic unul despre celălalt, am simțit că o cunosc de multă vreme. Cumva, faptul că am alergat aceeași cursă ne-a unit. De-asta iubesc eu sportul ăsta 🙂
Au urmat câteva ore bune, vreo 3, în care l-am tot așteptat pe Claudiu. Nu știam ce s-a întâmplat cu el și deja începuserăm să ne facem griji. Am pornit pe traseu, în speranța că-l vom întâlni. Așa a și fost, după vreo 500 de metri, l-am văzut cum venea împreună cu alți băieți. Am mers împreună la finish și am avut onoarea să-i medaliez. După mai bine de 10 ore și jumătate, băieții ăștia n-au renunțat. Au fost niște eroi.
Toți am fost, la așa cursă. Maraton Apuseni a fost transformațional și cred că mi-a extins limitele. Pe care, încă, nu le-am atins. Sper să fie cât mai departe! 🙂
XC Race Sărata Monteoru – start înscrieri
Asociaţia XC Riders invită la aventură montană pe două roţi şi adrenalină toţi pasionaţii de competiţii sportive, pe data de 21 iunie 2015, la cea de-a doua ediţie a maratonului de Mountain-Bike “XC Race – Sărata Monteoru”.
Competiţia are startul în staţiunea balneară Sărata Monteoru, la aproximativ 100 de km de Bucureşti, pe dealurile împădurite ale Subcarpaţilor de Curbură din judeţul Buzău.
Organizatorii propun două trasee, potrivite atât pentru cicliştii cu un nivel avansat de aptitudini, cât şi pentru cei amatori care vor avea posibilitatea să descopere un cadru natural de vis, cu păduri întinse şi liniştite. Pentru cei mai experimentaţi a fost pregătit traseul de Maraton cu o distanţă de 65 km şi 1800 m diferenţă de nivel, care va pune la încercare pregătirea fizică şi tehnică a concurenţilor, iar pentru cicliştii de nivel începător sau mediu a fost gândit traseul de Semimaraton cu o distanţă de 30 km şi 800m diferenţă de nivel. Din dorinţa de a oferi posibilitatea parcurgerii traseului în orice condiţii meteo, organizatorii au căutat rute noi care ocolesc zonele de exploatare forestieră, îmbunătăţind traseul de la ediţia precedentă.
Înscrierea participanţilor la concurs se face online, pe www.xcriders.ro, până pe 14 iunie 2015. Pentru mai multe informaţii accesați site-ul www.xcriders.ro sau pagina de Facebook a evenimentului.
Competiţia este organizată de Asociaţia XC Riders şi se bucură de sprijinul partenerilor oficiali Skoda şi Direcţia Judeţeană Pentru Sport şi Tineret Buzău, şi a sponsorilor: Alascom, Bergenbier, Multiprod Service, Multiprod Energo, Sistem Euroteh, Sara, Trident Service, Sloop, Euro Print şi Le Big.
Maratonul Măcin: prima mea cursă de trail running
Toni Dumitru
Privesc “cocoaşele” care sparg orizontul Dobrogei şi mă gândesc că eu am vrut-o: nu pot să dau vina pe nimeni. Tovarăşul meu de drum, Claudiu Dinescu, m-a adus aici şi e convins că o să-mi placă. Eu simt că am două variante mari şi late: va fi ceva magnific sau voi muşca din ţărână şi nu voi mai părăsi niciodată asfaltul. Pe 2 mai, în zori, când lumea încă nu şi-a revenit după “fiesta” cu mici şi bere, părăsim orăşelul nostru de câmpie ca să cucerim munţii tociţi de vânt ai Dobrogei.
Sunt debutant la o cursă montantă, aşa că un semi la Maratonul Măcin mi s-a părut cea mai potrivită ocazie pentru a părăsi asfaltul şi a încerca altceva. E o competiţie nouă, micuţă, eco, aflată la a doua ediţie, la care vin mulţi alergători din zonele de câmpie, dornici să facă saltul la înălţime, dar şi concurenţi cu experienţă care se pregătesc pentru cursele mai grele, cu diferenţă mare de nivel. Eu vin din curiozitate. N-am mai participat niciodată la aşa ceva.
Am găsit prin casă o pereche de pantofi Nike cu talpă groasă şi profilată, cu aderenţă, dar când mă uit la pantofii cu crampoane ai camaradului meu înţeleg imediat unde mi-e locul: e ca şi cum m-aş prezenta la un maraton clasic încălţat în tenişi. Amândoi ne-am înscris la distanţa de 24 de kilometri, dar el se pregăteşte pentru maratonul de la Moeciu, de peste o săptămână, în timp ce eu mă declar mulţumit dacă ajung la finiş.
Ajungem cu două ore înaintea startului în comuna Greci, judeţul Tulcea. În centrul localităţii, Asociaţia “Aleargă Zâmbeşte Trăieşte” organizează aici o cursă în care ni se promite că com alerga “împreună cu broaşte ţestoase şi iepuri voioşi, pe vârful Tuţuiatul, pe culmea Pricopanului, prin poieni cu bujori, pe lângă lanuri înverzite şi printre sute de alte specii de floră şi faună”. Sună bine.
Suntem doar o mână de oameni în centrul localităţii. Primim într-un minut tricoul tehnic şi numărul de concurs, mai schimbăm impresii şi încep să apară tot mai mulţi concurenţi. Îi privesc cu atenţie, le analizez trupurile robuste şi picioarele zdravene, ca nişte butuci – altă specie de alergători faţă de “iepurii” de şosea.
Muntele îmi spune cinstit câţi ani am
La ora startului ne strângem cam 100 şi ceva de entuziaşti. Printre ei şi Ilie Roşu, cu nelipsitele lui steaguri, şi brăileanul Victor Ilie, românul cu peste 200 de maratoane la activ, semn că Măcinul începe să atragă elita autohtonă a alergătorilor.
Diferenţa de nivel la maraton e de 1.900 de metri, cu opt ore timp limită, în timp ce distanţa de la semi este de 24 de kilometri, cu 1.000 de metri diferenţă de nivel şi cinci ore timp limită. Am ales ultima variantă. Pe traseu ne aşteaptă patru puncte de alimentare si trei de hidratare. Suntem bine primiţi aici – soarele ne îmbrăţişează şi ne lasă în plata vântului şi a stropilor mărunţi de ploaie pe vârfurile Ţuţuianu, Îmbulzita şi Piatra Râioasă.
Se dă startul şi grupul se înşiră repede pe uliţa noroioasă care ne scoate repede în afara comunei. Şi aici apare repede primul meu şoc: nici n-am început să urcăm, iar eu deja gâfâi. După 300 de metri, părăsim ultimele case şi ne îndreptăm pieptiş spre prima urcare. Eu-s cam la jumătatea grupului care acum s-a răsfirat rapid. Pe primii nici nu-i mai zăresc, pe cei din urmă îi văd abia ieşind din sat. Nimeni nu mai aleargă, luăm panta la pas şi începem să urcăm susţinut pe cărarea care ne conduce deasupra platoului Dobrogei. Efortul mă năuceşte – îmi aud inima bubuind de parcă aş fi un cal de curse şi mă întreb ce naiba a fost în capul meu să mă bag la aşa ceva fără o minimă pregătire. Dar parcă mai contează acum…
Tot ce-mi rămâne de făcut e să-mi temporizez un pic efortul, să-mi trag sufletul şi să înaintez. Şi, cumva, după o urcare continuă de 40 de minute, reuşesc să mă adun şi să susţin efortul. E greu, dar simt că-mi place, dacă m-ar ruga cineva să mă opresc n-aş ceda. Urmează tot tacâmul: coborâri abrupte, în care încerc din răsputeri să frânez, convins că-mi voi rupe gâtul sau picioarele în râpa din faţa mea, apoi o bucată bună de vale lină, prin pădure, în care alerg cu o foame de nestăvilit şi depăşesc tot ce întâlnesc în cale şi încă o urcare cruntă, care-mi seceră puterile şi mă îngenunchează, realmente. Mă opresc de trei ori ca să ajung pe vârful stâncos, bătut de vânt, unde cei dinaintea mea par nişte furnici.
Pentru prima oară în cei trei ani de când alerg, acolo mi-am simţit vârsta reală: nu mai eram copilul de odinioară, de nestăpânit, bucuros să zburde ore în şir. Inima îmi bubuie, gâfâi şi privesc neputincios cum toţi cei pe care i-am depăşit la alergare trec pe lângă mine. Oribil! Chiar nu contează deloc că am alergat şi eu nişte maratoane?! Simt că am luat-o de la zero.
Îmi dau seama cât de jos sunt dacă mă târăsc la o cursă pe nişte dealuri, căci ăştia sunt Munţii Măcin. Dar eu vrut să fac asta şi nu pot să dau vina pe nimeni, aşa că mă reamintesc că am venit la o plimbare, nu să fac un record. Plăcere. Explorare. Peripeţii. Distracţie – astea-s cuvintele-cheie.
Şi uite aşa ajung şi eu în vârf, unde realizez, ca toţi ceilalţi, că avem o mică problemă: marcajul se bifurcă, iar unii o iau în stânga, alţii în dreapta. Ne întrebăm între noi încotro s-o luăm, hărţile nu ne lămuresc, iar cineva sună jos, în sat, şi află că o luăm în dreapta, pe cărarea şerpuind printre stânci. Aşadar, toţi cei care au luat-o în partea opusă au scurtat din greşeală traseul şi au ratat un punct de control. Printre ei şi tovarăşul meu, care ajunge la finish cu timpul 1:49:15, dar apoi află că a parcurs doar 19 kilometri din cei 24. Organizatorii şi-au asumat eroarea marcajului neclar şi au întocmit un clasament separat pentru toţi cei care au luat-o pe scurtătură, iar Claudiu a încheiat pe primul loc la categoria de vârstă 40-49.
Broscuţa nu-i acasă
Noi, “dreptacii”, continuăm să şerpuim printre stânci. Ajung la un punct de control, prind o bucată bună de drum şi bag viteză, apoi uit că trebuie să casc bine ochii la marcaje şi mă las în voia drumului, de parcă aş fi la mine acasă, pe şosea. Imediat vine şi “răsplata”: când mă dumiresc, nu mai văd niciun semn roşu. Un alt concurent apare mergând agale spre mine şi-mi dau seama că am ieşit de pe traseu. Ne întoarcem, mergem şi urcăm, simţim cum trec minutele şi ne stoarcem aiurea “bateria”, dar n-avem ce face. Regăsim drumul, intrăm pe o cărare şi urcăm din nou, gâfâind şi asudând. Apoi o nouă bifurcare, unde iarăşi alegem greşit, dar după câţiva paşi ne întorc din drum alţi rătăciţi şi o luăm repede în direcţia corectă.
Oboseala mă apasă, dar nu mă las. Îmi place mult aici şi simt că n-am de ce să mă grăbesc. Ştiu că greşeala de a pierde marcajul m-a costat destul de mult, aşa că mă opresc relaxat, fără să-mi pese de timp, dau jos rucsacul de alergare şi fac poze. Salut şi o ţestoasă care nu mă bagă în seamă – stă pitită în carapacea ei, camuflată în iarbă şi nu răspunde la interfon. Ce să zic, îi promit că nu scapă nici la anul de mine, aşa că ne mai vedem noi.
Flori de soc înainte de medalii
Acum vine partea cea mai uşoară. Coborâm abrupt până ajungem la un drum drept de pământ – mai sunt şase kilometri până la sosire. În sfârşit, aici e de mine! Atac ultimul “cartuş” cu gel, îmi fixez bine rucsăcelul în spate şi bag viteză. Dar viteza e doar în mintea mea, tot ce pot e să alerg constant şi să depăşesc câţiva oameni pe care nu i-am văzut la urcare. Pe toţi cei care merg îi încurajez, ştiu că pentru ei este la fel de greu cum era pentru mine la urcuş. Ultimul tip pe care îl depăşesc e singurul care mă ascultă şi mă urmează. Îl aud cum începe să alerge şi zâmbesc mulţumit – am reuşit să ajut pe cineva să creadă în el şi să mă urmeze.
Mai am câţiva paşi până în sat când cvadricepsul stâng începe să mă înţepe, aşa că încep să merg prudent. Din spate, omul pe care l-am încurajat se apropie şi îl aud: “Acum, dacă tu m-ai ajutat, e rândul meu să te ajut. Hai să alergăm, mai e puţin”. Facem cunoştinţă. El e Cristian Petre, din Constanţa. Îmi dă să beau isotonic din bidonul lui cu furtunaş, apoi pornim spre sosire.
Parcurgem uliţele din Greci cu ultimele forţe, iar piciorul meu stâng este pe punctul de a se bloca, dar nu apuc să-l bag în seamă: câţiva copii din sat ne ies în cale şi ne oferă bucheţele de flori de soc şi atunci, acolo, simt că ăsta este de departe cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat de când alerg. Trecem linia de sosire ca doi învingători, cu florile în mână.
Un bebeluș la punctul de alimentare
Rezultatele le găsiţi pe pagina Maratonului Măcin. Eu am terminat distanţa de 24 de kilometri în 3:46:41, al şaptelea din 12 participanţi la categoria de vârstă 40-49 de ani, la egalitate cu tovarăşul de finish pe care l-am ajutat şi care m-a ajutat. Ce poate fi mai frumos? Am primit o medalie din lemn, simplă şi frumoasă, am dăruit florile unei voluntare, am băut o bere şi am mâncat o porţie de tocăniţă, gătită în două cazane uriaşe, ca la cantină. M-am simţit grozav şi m-am bucurat de prima mea alergare montană ca de maratoanele de la Berlin şi Paris, cu tot “glamour-ul” lor.
Îmi place la nebunie cursa asta mică, aflată la început, aproape neştiută dacă o comparăm cu alte competiţii care atrag vedete din showbiz şi sportivi cu brand. Măcinul are un parfum boem, un aer necomercial, al alergării de plăcere, fără surle şi fără trâmbiţe, fără premii în bani, cu volutari puţini dar entuziaşti – printre ei şi o tânără mamă care şi-a aşezat bebeluşul pe o păturică şi a împărţit zâmbind pahare cu apă concurenţilor.
Îmi plac oamenii din sat care ne-au salutat şi ne-au încurajat, îmi plac culmile stâncoase, mângâiate de vânt, ca-n Scoţia, de pe care poţi vedea covorul multicolor al Dobrogei întins sub picioarele tale. Îmi plac montaniarzii de toate vârstele care ne felicită şi ne aplaudă.
Am suferit serios la Măcin, dovadă că febra musculară n-a trecut nici după patru zile. Dar mă bucur că, în calitate de “iepuraş de câmpie” nu mi-am prins urechile acolo şi încă îmi vin în minte secvenţe din coborârile ameţitoare pe care le-am parcurs. Abia aştept să treacă anul ăsta şi să mă întorc acolo!
Ce m-a învățat primul meu maraton montan
Alexandru Kelerman
Tocmai am terminat primul meu maraton montan, la Brașov Marathon 2015! 🙂 A fost un regal de limite depășite, de la cele peste șase ore și jumătate petrecute pe munte, până la distanța de 38 de kilometri, cea mai lungă distanță parcursă de mine până acum.
Experiența acestui prim maraton montan mi-a oferit mai multe ocazii, pe care le așteptam de ceva vreme. În primul rând, am vrut să văd dacă mă lovesc de vreo limită. Pentru că încă nu le-am descoperit pe-ale mele și pot să spun că e bine că nici în cursa asta nu s-a întâmplat. Mi-am arătat mie că pot să alerg 38 de kilometri, adunați cu aproape 1.900m diferență de nivel pozitivă, într-un timp decent. Limită dragă, sper să fii cât mai departe, sau cel puțin mai departe de cei 105 km care mă așteaptă în septembrie la maratonul de trail Ciucaș. 🙂
A doua ocazie a fost legată de nutriție și hidratare. Parcurgând până acum numai semimaratoane, majoritatea pe plat, n-am avut prea multe tangențe cu hidratarea și alimentarea în timpul cursei, pentru că n-am simțit nevoia și m-am descurcat cu ce-am găsit în posturile de alimentare din curse. Dar în momentul în care bariera unor ore și distanțe se sparge, e nevoie să introducem nutriția și hidratarea în ecuație. Nu știam prea bine cum reacționează corpul meu la diverse produse, la un anumit tip de hidratare și mai ales, la tipul ăsta de efort. Din acest punct de vedere, am învățat foarte multe lucruri, pe care promit că vi le spun în alt articol.
Zona în care am avut ocazia să descopăr cele mai multe lecții este cea care ține de mental. Peste tot, în toate cărțile și rapoartele de curse pe care le-am citit despre alergat și ultra-alergat, scrie că mentalul joacă un rol foarte mare în rezultatul final pe care îl obții. Dar este una să citești aceste lucruri, să zici: ”Ok, deci mentalul e important” și să fii de acord cu treaba asta și e alta să experimentezi pe propria piele cât de esențial este, de fapt, tot jocul ăsta cu mintea.
Hai să vedem ce-am învățat:
Ar fi bine să-i acordăm mentalului cel puțin la fel de multă pregătire pe cât îi acordăm fizicului
Sau, cu alte cuvinte, nu te baza doar pe pregătirea fizică și antrenamente, mai ales într-o cursă montană, pentru că pe asta mă concentrez. De ce spun mai ales într-o cursă montană? Pentru că pe plat e cu totul altă poveste. Pe munte, dacă ești pus în fața unei urcări la care nu te așteptai sau pe care o înjuri în minte, ai pierdut. Pe plat, n-ai provocarea asta. Pe munte, ea există permanent.
Cu o zi înainte de cursă, am stat câteva ore bune și-am analizat traseul, kilometru cu kilometru, astfel încât să-mi fac o idee de ansamblu cât mai precisă despre ceea ce urma să parcurg: Unde urc și unde cobor? Cât de mult urc și cât de mult cobor? Cât de dificilă va fi o urcare și cât de abruptă? Cât de lungă va fi coborârea și aproximativ cât timp îmi va lua? Unde sunt punctele de alimentare și unde sunt cele de hidratare?
Toate astea și alte detalii sunt jaloane importante pe care ar fi indicat să ți le setezi în minte, chiar dacă n-o să fie 100% corecte și vor exista mici elemente de surpriză. E bine să te pregătești pentru tot și să fii conștient de cursa și de traseul pe care urmează să le parcurgi. Iar dacă acoperim bine acest punct…
Șansele de reușită cresc atunci când ești pregătit mental pentru ceea te așteaptă
Bine, nu știi niciodată cu siguranță, 100%, ce te-așteaptă pe traseu. Dar poți încerca să fii cât mai bine pregătit.
Cel mai bun exemplu care-mi vine în minte este numărul de alergători pe care i-am lăsat în urmă pe două dintre urcările de pe traseu, la Peștera de Lapte și ultima urcare spre Șaua Tâmpei.
Asta s-a întâmplat pentru că le-am studiat bine înainte și știind cam în ce punct urma să le parcurg, le-am străbătut cu relativă ușurință și fără prea multe plângeri, cel puțin din partea creierului meu. Te vei lovi, inevitabil, de multe momente dificile, crede-mă. Nu spun asta ca să te sperii. Spun asta ca să știi că se va întâmpla, fie că vrei sau nu. nu
Am auzit alți alergători spunând, într-o formă sau alta, același lucru: ”Voi mai puteți?”.
Pentru că, da, va veni momentul când fizicul o să înceapă să doară. Când o să vrei să te oprești pentru că ai senzația că nu mai poți. Când o să blestemi traseul și-o să vrei să renunți la următorul punct de alimentare.
Și vei avea dreptate, o să vină momentul în care fizicul tău n-o să mai fie în stare să facă prea multe multe.
Aici intră în joc mintea. Aici stă diferența dintre a termina o cursă și a abandona-o. Iar cu o pregătire mentală puternică, poți depăși orice, absolut orice moment dificil care-ți apare în cale. Pot să-ți promit asta! 🙂
Brașov Marathon a fost o experiență prin care mi s-a confirmat că fac bine ceea fac. Și că planurile de acasă s-au potrivit, într-o măsură destul de bună , cu cele din târg. Sau mai bine zis, cu cele de pe poteci și din pădure, că doar am fost pe munte, da? 🙂
Urmează EcoMarathon Moeciu de Sus, pe 9 mai 2015. Urmează cei 42 de kilometri oficiali ai unui maraton pe care îi voi parcurge cu drag și spor. Și da, tot pe munte vor fi, cu vreo 2300 m diferență de nivel pozitivă.
În două vorbe: abia aștept!
Ne-auzim la povești după,
Alex
