Am început să fac sport ….
încă de când eram la şcoala generală. Mi-a plăcut foarte mult tenisul de masă pe care îl practicam cu băieţii din cartier la locul de joacă dintre blocuri. Am fost atât de pasionat încât am început să joc din ce în ce mai bine şi am ajuns campion pe şcoală. La liceu m-am îndrăgostit şi de baschet, ceea ce m-a ajutat să cresc mult în înălţime. Dacă în clasa a 9-a eram printre cei mai mici, în clasa a 12-a am ajuns printre cei mai înalţi, cu ai mei 1,83 m. Am rămas prieten cu tenisul de masă.
Tot la liceu m-am apucat şi de karate, practicând cam până prin anul doi de facultate, apoi, din cauze pe care nu le pot identifica acum, m-am lăsat. A fost o influenţă foarte bună, pentru că m-a ajutat să am un psihic din ce în ce mai puternic şi cred că mi-a definit firea mea calmă.
Baschetul şi tenisul de masă m-au însoţit şi în facultate, pentru că la ASE Bucureşti am avut o sală de baschet foarte bună pentru anii respectivi, adică sfârşitul anilor 90, începutul anilor 2000. După facultate m-am apucat şi de tenis de câmp, pentru că am abandonat baschetul din cauză ca nu mai aveam cu cine să joc.
Începând cu anul 2003 am devenit angajat şi nu ştiu cum se face că, odată cu trecerea timpului, a cam trecut şi apetitul meu pentru sport. Am devenit sedentar şi am practicat din greu schimbatul vitezelor la maşină şi doar din când în când tenis de masă şi de câmp. Aşa am continuat până la sfârşitul anului 2013, când am luat o hotărâre: am 34 de ani şi îmi doresc să fac un sport regulat în viaţa mea. Punct. Extrem de hotărât.
Probabil universul mi-a auzit şi simţit dorinţa, astfel că mi-a adus în cale un prieten vechi şi de suflet, căruia îi mulţumesc ori de câte ori am ocazia, şi anume Traian Ştefănoiu. El era cu alergatul, din ce văzusem pe Facebook. Viaţa ne-a adus cumva aproape şi am început să alerg alături de prietenul meu.
Îmi amintesc că la început…
m-a atras faptul că doar iei ceva pe tine, pui ceva în picioare şi ai plecat. La început mi-a fost foarte greu şi vă mărturisesc că după 800 de metri, maxim 1 kilometru eram rupt. Mă dureau toate cele pe interior, febră musculară… în schimb dormeam bine.
Uşor, uşor am început să trec de faza de început. Prietenul meu Alexandru Kelerman se apucase şi el de alergat, din cu totul alt motiv, şi anume să slăbească. Aşa că am mai avut încă un factor de motivaţie. Şi ca să fie totul bătut în cuie şi alergatul să devină un obicei în viaţa mea m-am înscris la proba de 10 km de la Semimaratonul Internaţional Bucureşti din 18 mai 2014.
Prima mea competiție ….
a venit şi era clar că este un test. Atât din punct de vedere al faptului că trebuia să-mi demostrez mie că pot, dar şi pentru că oarecum aveam nevoie să-mi validez încrederea în mine. Am luat startul la ora 11.30 şi îmi aduc aminte că a fost foarte cald, în jur de 27 de grade, ceea ce mi-a creat ceva disconfort.
A fost super cursa şi am terminat-o cu brio, cu toate că pe ultimul kilometru mă simţeam doborât. Una peste alta, uitându-mă în urmă la timp, am ajuns la finish în 50 de minute, ceea ce nu este rău deloc, având în vedere că în urmă cu aproximativ două luni mă apucasem de acest sport şi nu aveam obiective prea mari sau prea ambiţioase. Repet, scopul a fost să fac un sport regulat în viaţa mea.
Antrenamentele mele …
se desfăşoară acum după un plan bine stabilit. Alerg de minim 4 ori pe săptămână, cu variaţii de alergări uşoare de 5 km, medii ca intensitate şi ca distanţă 8-12 km, dar şi alergări lungi de peste 16 km, cu grad mediu de confort.
Planul meu în acest moment urmăreşte antrenarea pentru primul maraton din viaţa mea, şi anume Ecomaraton Moeciu din data de 9 mai 2015. Înainte, dar şi după antrenament fac şi câteva exerciţii de stretching cu care m-am obişnuit, dar cel mai uşor am început să mă încălzesc alergând efectiv.
Daniel împreună cu Alexandru, bunul său prieten
Acum pot să spun cu mâna pe inimă că sportul meu preferat este alergatul. Îmi place să alerg doar în aer liber, indiferent de vreme. Nu îmi place vremea noroioasă şi ploioasă, dar m-am obişnuit și cu acest aspect. În schimb am experimentat prima alergare pe zăpadă şi viscol şi a fost foarte tare! 🙂
Alergarea mă face să mă simt bine, îmi clarifică gândurile, mă motivează, îmi dă încredere de sine, mă binedispune, îmi dă energie. Nu mai spun de faptul că mi-a reglat şi alimentaţia. Alergatul devenind un obicei cheie în viaţa mea, am decis că doresc să-mi schimb alimentaţia, să mănânc din ce în ce mai sănătos, porţii mai mici, mâncare cu aport de energie, mai multe lichide şi fructe.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este …
Momentan, cea mai pregnantă amintire este terminarea primului semimaraton din viaţa mea, pe 5 octombrie 2014, în cadrul Maratonului Internaţional Bucureşti. De ce? Din două motive, primul fiind acela că am trecut linia de finish împreună cu prietenul meu Alex şi în al doilea rând pentru că am scos exact timpul pe care mi-l propusesem, adică sub 1 oră şi 50 de minute.
Competiția mea preferată este…
Încă nu am o competiţie preferată, pentru că nu am apucat să particip la foarte multe până acum, dar pot să declar că cea mai importantă şi preferată, să spunem, este competiţia cu mine însumi.
Cel mai mândru sunt de faptul că am implementat cu succes sportul regulat în viaţa mea. Simt din plin această schimbare şi s-a resimţit atât la nivelul familiei mele, în special părinţii, care au fost uimiţi de ceea ce fac, dar şi prietenii care îmi spun că am devenit un alt om.
Prietenii mei spun că mă apreciază pentru ceea ce fac. Glumesc, doar prietenii apropiaţi mă apreciază şi poate mai sunt câţiva pe facebook, nu foarte mulţi. Alţii mă consideră nebun şi nu îşi închipuie de ce fac asta, când am timp şi de ce nu consider că activitatea de alergat este una plictisitoare. Eu le respect părerea, dar fiecare alege în fiecare zi ce face cu viaţa lui.
Am aflat despre mine că pot mult mai mult decât aş fi crezut vreodată. În ultimii ani, am devenit o persoană complet schimbată şi caut mereu oportunităţi de creştere şi dezvoltare personală. Alergatul face parte din dezvoltarea mea personală, iar beneficiile acestuia pentru mine sunt nemăsurate.
Sportul mă face să mă simt al naibii de bine. Am energie, mă simt puternic, simt cum îmi curge sângele în vine, simt că trăiesc şi nu doar exist, aşa cum face majoritatea oamenilor. Sportul este cheia unei vieţi din ce în ce mai bune şi mă face să afirm că cine nu face nu sport nu trăieşte. A nu face sport sau a ignora mişscarea în viaţa ta este ca şi cum ţi-ai sabota singur fericirea, obiectivele, viaţa în ansamblul ei.
Mai presus de toate sportul mă face să mă simt eu, iar când mă întorc de la un antrenament şi mă uit în oglindă, mă văd transpirat, cu sarea pe frunte, îmi îndrept degetul arătător către oglindă şi îmi spun cu voce tare: „You’re the man! Yes!”
Daniel a mobilizat mai mulți alergători, pentru un ultramarton caritabil, în sprijinul unui copil de 3 ani diagnosticat cu ADHD şi autism. Așa a bifat primul lui ultramaraton.
Uneori, mi se întâmplă să alerg şi să uit cum trece timpul sau pe la ce kilometru sunt. Odată, eram aşa de dezorientat încât aşteptam vocea feminină din telefon să-mi spună kilometrii și ceilalți indicatori de viteză, etc. Culmea este că, pierdut în alte gânduri, tocmai ce bifasem un nou kilometru şi am tot asteptat să aud vocea. Dar nu m-am obosit prea mult din cauza asta şi m-am bucurat de peisajul din parc şi de liniştea dimineţii. Alergarea este bucurie de viaţă, nu-i aşa?
Obiectivul meu în 2015 este să particip la cât mai multe competiţii de alergare. Mă voi axa pe alergarea montană, pentru că este cu siguranţă mai faină decât cea pe plat şi îmi şi doresc acest lucru. Primul maraton din viaţa mea va fi unul montan şi asta spune totul.
Mi-am fixat aproximativ 10 competiţii pentru acest an în diverse locuri din ţară, astfel mă voi bucura şi de călătorii şi de faptul că îmi place să cunosc mereu oameni noi. Este foarte posibil ca anul acesta să fac şi primul ultra din viaţa mea. Dacă totul decurge conform planului, se va întâmpla prin toamnă.
De asemenea, un alt obiectiv major este să alerg pentru susţinerea unei cauze sociale, a unei organizaţii sau ONG. De ce? Pentru că îmi place să ajut oamenii, iubesc oamenii şi îmi doresc să fac orice pot în acest sens.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că… cel mai dificil este să începi. Ştiai că indiferent de ce activitate faci, fie că vorbim aici de alergat, citit, scris, făcut curat, făcut de mâncare sau orice altceva, cel mai dificil este începutul, primele 2 minute? De ce? Pentru că odată ce te-ai apucat doar nu te vei opri brusc. Cel puţin aşa cred eu.
Sfatul meu este: oameni buni de pretutindeni, indiferent ce sport alegeţi, doar alegeţi unul şi implementaţi sportul regulat în viaţa voastră. Aşa veţi adăuga ani vieţii voastre. Succes!
