Despre noi

Salut! Ce bine că ai aterizat pe Adrenallina! :) Dacă nu ai fi tu să citești ce scriu aici, împreună cu colegii mei, acest spațiu nu ar avea sens. O fac însă și pentru mine, trebuie să recunosc. Iți spun imediat de ce. Citeste mai mult

#inspiratie. Petru Arcana: “Sportul m-a învățat să caut mai mult soluții decât scuze”

Am descoperit o poveste frumoasă în lumea sportului amator și am zis că trebuie să v-o împărtășim. Petru Arcana se apropie de vârsta de 27 de ani și în ultimii ani a descoperit 2 lucruri fundamentale în viața lui: faptul că simte că trebuie să facă bine oamenilor, într-un mod coerent și concret, că ăsta este unul dintre rolurile lui aici, pe Pământ; apoi a descoperit sportul. Așa că le îmbină creativ și ne dă un exemplu despre cum povestea ta personală se poate împleti pentru a ajuta oamenii.

Petru vrea să strângă fonduri pentru copiii bolnăviori de cancer de la Asociația Little People făcând sport.

Haideți să îi aflăm povestea.

 

(c) arhiva personala
(c) arhiva personala

 

Adrenallina.ro: În primul rând, spune-ne câteva lucruri despre tine, cine ești, cu ce te ocupi… Apoi spune-ne despre relația ta cu sportul. Cum ai început să faci sport, ce anume, de ce.

Petru Arcana: Cine sunt? La această întrebare încă nu am găsit un răspuns. Sper să nu mai dureze mult până-l găsesc. 🙂

Că tot vorbim de sport, momentan colaborez cu Infinity Trophy, o companie de producție trofee și medalii sportive. Am venit aproape de acest brand pentru a fi aproape și la job de ceea ce am descoperit că mă pasionează.

De sport m-am apucat în urmă cu 4 ani. La început doar ocazional, însă mai târziu i-am dat de gust. Îmi amintesc faptul că primele ture serioase de alergare le-am făcut prin 2014, în vară. Mă trezeam la 4:30 dimineața, iar la 5:00 mă întâlneam cu un prieten și mergeam la alergat în Grădina Botanică din Iași.

De unde vine aceasta dorință de a face bine și cum ți-ai ales cauza?

Dorința de a face bine vine din interior. Vine din dorința de a face tot ce simt că pot face ca pe acolo pe unde am trecut să las un pic lumea mai bună, sau măcar o urmă, un semn, o umbră. Trăim într-o lume care suferă prea mult, mult prea mult, și mă doare când văd atâta suferință.

Adevărata dorință de a mă implica în acte de caritatea venit tot în urmă cu 4-5 ani. Eram student și făceam voluntariat în Iași. Atunci am simțit că pot face mai mult decât ceea ce credeam că pot face.

Tot în acea perioadă, am trăit o experiență pe care și astăzi mi-o amintesc perfect. Eram într-un autobuz, pe Copou. În fața mea era o mamă cu fiica ei, cred. Mama era în vârstă, poate 70 de ani. Mânca un covrig… Se vedea ușor că fac parte dintr-o familie modestă, foarte modestă. Mânca acel covrig cu așa o plăcere de parcă era cel mai bun lucru pe care-l mâncase vreodată. În acel moment părea că a uitat toate greutățile pe care viața i le-a pus în față și citeam pe fața ei cea mai autentică bucurie pe care am întâlnit-o vreodată. Am început să plâng și am coborât la prima stație…

 

(c) arhiva personala
(c) arhiva personala

 

Atunci mi-am promis că mereu voi face tot ce pot pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru, al meu. Și așa am făcut.

Proiectul la care lucrez acum, cel în care am ales ca beneficiari copiii bolnavi de cancer de la Asociația Lettle People – aici se pot citi mai multe detalii – a pornit de la ideea de a face o campanie legată de vârsta mea, 27 de ani.

Mi-am propus să strâng pentru ei 2700 de euro – se pot face donații pe platforma Galantom – să alerg 2700 km, să pedalez 2700 km și să strâng 2700 de cărți. Am ales ca beneficiar Little People deoarece am făcut voluntariat pentru ei. Am stat alături de copii, m-am jucat cu ei, am citit povești, iar atunci am văzut că membrii Little depun atât de multă pasiune în ceea ce fac încât acei copii păreau și se comportau ca fiind perfect sănătoși. Cred că acesta este cel mai frumos rezultat când te ocupi cu astfel de activități.

Inteleg ca intenționezi să pleci pe jos în pelerinaj spre Santiago de Copostela, celebrul Camino. Te-ai gândit cum îți vei structura călătoria?

Într-adevăr, pe 27 martie pornesc spre Camino, celebrul pelerinaj pe drumul Sf. Iacob. Singurele lucruri stabilite sunt data plecării, faptul că voi face camino francez și zilnic voi merge în medie 25-30 km. În rest, nu cred că mai este ceva de stabilit. Merg să trăiesc fiecare experiență pe care pelerinajul îmi va da să o trăiesc.

Care este sensul acestei călătorii pentru tine?

Voi parcurge peste 900 de km pe jos pentru a-mi da timp să fiu eu mine; îl fac pentru a vorbi cu mine și cu Dumnezeu; îl fac pentru a mă asculta, pentru a mă descoperi. Îl fac liber, pentru a primi răspuns la întrebări pe care le am, dacă răspunsurile vor vrea să vină, sau pentru a mă întoarce și cu mai multe întrebări.

Ce sport practici in mod obișnuit? La ce competiții ai participat până acum?

Îmi place să alerg și să pedalez. Alerg aproape zilnic în medie 9-10 km, indiferent de vreme. Până acum am participat la câteva semimaratoane organizate în București, iar anul acesta îmi propun să alerg primul semimaraton montan.

Cum te-a schimbat sportul?

Ce am învățat prin sport este că lucrurile trebuie făcute. Indiferent că ai chef sau nu, plouă, ninge sau e prea mult soare, dacă ai stabilit să faci ceva, fă-l. Sportul m-a învățat să caut mai mult soluții decât scuze. Această atitudine am început să o aplic în viața de zi cu zi, în toate activitățile pe care le desfășor.

Câți bănuți ai vrea să strângi și unde pot dona oamenii?

Mi-am propus ca principal obiectiv pe anul acesta să susțin copiii bolnavi de cancer de la Asociația Little People, așa cum spuneam. Pe lângă toate acțivitățile pe care le voi desfășura, mi-am propus să strâng pentru acești copii 2700 de euro. Oricine poate contribui la strângerea acestei sume prin donații pe platforma Galantom – Petru Arcana sau în contul personal RO78INGB0000999905880908.

Spuneai că în 2017 vrei să și alergi și să pedalezi destul de mult…

Anul acesta împlinesc 27 de ani. În jurul acestei vârste am stabilit obiectivele campaniei pe care tocmai am început-o.

Mi-am propus să strang 2700 de euro, iar pentru această sumă, pe parcursul anului, voi alerga 2700 km, voi pedala 2700km și voi strânge 2700 de cărți.

Dacă sunt mulți sau puțini km, asta depinde de cine îi privește. Ce contează cu adevărat este sprijinul pe care-l putem oferi copiiilor care au nevoie de ajutorul nostru.

Un mesaj pentru cei care te citesc:

Fiecare dintre noi are o parte de îndeplinit în această lume, mai mică sau mai mare. Indiferent care este partea ta, îndeplinește-o și trăiește fiecare zi conștient și cu bucurie.

Ține cont că viața este imprevizibilă! Trăiește-o astăzi!

About Roxana Lupu

Roxana Lupu
Fondator & editor Adrenallina.ro, Roxana a inceput sa faca sport la 29 de ani, cand a descoperit bicicleta. A invatat sa inoate la 30 de ani si a inceput sa participe la curse de triatlon, finalizand o cursa tip Ironman – 3.8 km inot, 180 km bicicleta, 42 km alergare. Este una dintre primele 10 femei din Romania care a finalizat acest tip de cursa. Ulterior, a devenit campioana nationala la triatlon, amatori, categorie de varsta, atat in circuitul de sosea (2014) cat si in cel offroad (2016) si continua sa caute curse prin care sa isi depaseasca limitele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *