Ronaldo. Despre motivație.

(c) Soccer Legends

 

Nu am înțeles niciodată fotbalul sau adorațiile, palpitațiile și fanatismul pe care le stârnește. Nici măcar atunci când la mine în oraș s-a ieșit pe străzi cu drapel și vuvuzele, cu chiote și urlete de bucurie pentru o calificare a echipei naționale, la un Campionat European sau Mondial, nu mai știu ce anume era exact.

Dar asta nu înseamnă că nu respect acest sport și performerii săi.

Cristiano Ronaldo, un nume care a făcut și continuă să facă istorie.

Deține un palmares aiuritor: nenumărate Baloane de Aur, titulaturi mondiale de Cel mai bun marcator, Cel mai bun jucător, a fost declarat cel mai îndrăgit jucător de fotbal de către fani din întreaga lume.

Anul trecut a fost, așa cum a spus și el, cel mai bun din cariera lui, căci 2016 a arătat cam așa pentru Ronaldo:  a câștigat împreună cu echipa națională de fotbal a Portugaliei, țara lui de baștină, UEFA EURO 2016, (fiind prima dată în istorie când Portugalia câștigă titlul european), a câștigat Liga Campionilor cu Real Madrid, echipa unde joacă, dar și Club World Cup.

Un titlu european, două titluri mondiale… Un an glorios, dar Ronaldo este obișnuit cu gloria, o trăiește de ceva timp și totuși continuă să joace la cel mai înalt nivel, an după an.

Nu poți să nu te întrebi cum se menține motivat: a câștigat tot ce se putea câștiga în sportul pe care îl practică, și totuși nu se oprește. Ce îl mână în luptă?

L-au întrebat și jurnaliștii de la World Soccer treaba asta, și iată ce a răspuns:

Pentru mine, fiecare nou sezon este o provocare. Mulți mă întreabă cum voi continua să mă motivez pentru a câștiga în continuare, având în vedere că am câștigat deja totul.

Dar fotbalul este pasiunea mea și pot în continuare să îmi fac fanii fericiți. Oamenilor le place să mă vadă jucând așa că încerc să fac tot posibilul, să marchez, să îmi ajut echipa să câștige trofee, individual și colectiv. Fiecare an este o provocare, anul acesta va fi la fel ca în ultimii 10 ani. Vreau să marchez cele mai bune goluri, să îmi mențin performanța, asta încerc să fac tot timpul“.

 

Asta putem să apreciem cu toții, fie că ne uităm sau nu la fotbal. Asta înseamnă măreție.

Să ajungi cel mai bun din lume în ceea ce faci și să nu te oprești.

Să te hrănești cu asta zi de zi. La vedere sunt poate trofeele, rezultatele, dar după cortina roșie este transpirația, este dedicarea, este energia consumată din fiecare zi. Ronaldo are deja tot ce își dorește și probabil bani cât să îi trăiască familia până la al 7-lea an pe-o plajă în … (insert cea mai tare plajă :D). Și totuși nu se oprește.

Îți scrie și își rescrie povestea în fiecare zi.

Putem lupta pentru asta, nu? Putem să ne străduim, să încercăm de o sută de ori, să ne ridicăm de și mai multe ori, în spatele cortinei roșii.

Vă las cu un interviu realizat de către Herbalife cu Ronaldo, în cadrul campaniei #truetoyourstory, în cadrul căreia campionul răspunde la 7 întrebări.

Până la urmă, asta înseamnă #truetoyourstory: să îți cauți drumul, al tău și numai al tău, și când l-ai găsit, să depui efort în fiecare zi pentru asta. Credeți cumva că titlurile lui vin ușor? Nu, în fiecare zi sau săptămână este în sala de forță sau pe teren și deși urăște să alerge pe bandă o face aproape în fiecare zi.

(Ronaldo este sportiv sponsorizat Herbalife.)

Enjoy:

 

Previous Post

Sportul pe mine m-a salvat

Next Post

O tură de recunoaștere inedită – avem primul soundtrack al unei competiții sportive de amatori!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top