Un studiu eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, arată că 2 din 3 angajați s-au îngrășat în ultimul an, iar cauzele invocate ar fi lipsa sportului, oboseala și mesele neregulate.
66% dintre participanții la sondaj care au spus că s-au îngrășat în ultimul an spun că lipsa practicării unui sport este cauza principală a îngrășării.
Majoritatea au recunoscut că nu au fost la sală sau nu au practicat niciun sport în ultimele 6 luni, din pricina oboselii și a lipsei de timp.
Alături de lipsa sportului, respondenții au indicat oboseala și mesele neregulate ca factori în acest proces al acumulării de kilograme.
Majoritatea celor care s-au îngrășat mănâncă pe fond de stres, consumă carbohidrați cel puțin o dată pe zi (pâine covrigi, paste, cartofi, dulciuri, s.a) și se culcă după ora 23:00.
Este îngrijorător că 2 din 10 participanți (19%) la sondaj obișnuiesc să sară peste masa de prânz în zilele de lucru și e interesant de urmărit aceste cifre, și anume banii alocați pentru masa de prânz.
Majoritatea (75%) respondenților alocă sub 15 lei pentru masa de prânz!
E clar că în acest caz gustările sănătoase dintre mese nu mai intră în calcul.
O treime (32%) alocă sub 10 lei! (ce poți mânca la prânz de banii ăștia?!), 43% – cheltuie între 10 și 15 lei, 19% – între 15 și 20 de lei și doar 6% obișnuiesc să dea pentru prânz peste 20 de lei.
Cei chestionați care spun că practică regulat sportul se află în grupul respondenților care și-au menținut greutatea: 29% merg la sală sau fac sport cel puțin o dată pe săptămână. Și, în plus, majoritatea celor din această categorie merg la somn înainte de ora 23.00
*
Sondajul a fost realizat în perioada mai-iunie 2017 în parteneriat cu centrul de nutriție Body Engineering, pe un eșantion de 1.516 de persoane active profesional. Majoritatea (64%) au între 26 și 45 de ani, 19% având poziție de management sau sunt antreprenori, iar 73% au studii superioare. O treime dintre respondenți sunt din București, iar domeniile de activitate cu cele mai mari ponderi sunt Contabilitate/Finanțe, Bănci, Client Service, Administrație, Secretariat și Vânzări.