Sub sloganul „Aleargă și zâmbește!”, în 2015 ViitorPlus și Telekom te așteaptă cu noi curse și voie bună pe 28 martie, în Parcul Tineretului, la o nouă ediție, a 6-a, a Crosului Pădurii powered by Telekom. Dacă anul trecut pijamalele au fost uniforma de alergare, anul acesta nu contează cum te îmbraci atâta timp cât îți aduci zâmbetul cu tine și îl păstrezi cât mai mult de la start până la finish.
Te poți înscrie la una dintre cele 3 curse pentru adulți: de 5, 10 sau 15 km, iar pentru copiii mici și mari au fost păstrate cursele clasice de 500 m (4-7 ani) și 1 000m (8-13 ani).
Participând la Crosul Pădurii susții viața activă și sănătoasă și împădurirea sudului țării cu câte un puiet pentru fiecare nou-născut din România, prin proiectul Pădurea Copiilor. Sunt încă taxe reduse de înscriere la acest moment, aici se pot face înscrierile.
Mai multe detalii și noutăți găseşti pe site-ul Crosul Pădurii și pe pagina oficială de Facebook a evenimentului.
Proiectul „Pădurea Copiilor” a început în 2007, sub îndemnul „Adoptă un copac!” contribuind până în acest moment la realizarea a peste 37 de hectare de pădure (prin plantarea a peste 235.000 de puieți) pe terenuri degradate, în judeţele slab împădurite din sudul ţării.