SportGuru – BCR Racing Team, prima echipă privată de alergare, ciclism și triatlon din România, și-a prezentat cei 20 de componenți, lotul de alergători, cicliști și triatloniști fiind alcătuit din sportivi care acoperă mai multe niveluri de performanță, de la amatori la profesioniști, cu vârste cuprinse între 9 și 48 de ani. Printre ei, Marius Ionescu, cel mai bun maratonist român al momentului, și Alexandru Ciocan, unul din cei mai buni cicliști din România. Recrutarea sportivilor s-a făcut atât pe criterii de performanță cât și ținând cont de modelul pe care aceștia îl reprezintă în comunitățile în care activează.
Marius Ionescu și Alexandru Ciocan au fost primii sportivi pe care SportGuru – BCR Racing Team i-a cooptat în echipa ”construită” de retailerul sportiv SportGuru.ro, echipă caracterizată prin abnegație, competitivitate și, nu în ultimul rând, prin dorința de a face sport.
”Alex Ciocan a făcut sport cu pasiune și cu rezultate încă de mic! Cred că asta contează în primul rând! Pasiunea! Important la acest grup este că toți suntem entuziaști, la toți ne place ceea ce facem și atâta timp cât continuăm pe acest drum totul va fi bine!”, a spus Marius Ionescu, atlet care în acest moment deține a doua performanță românească din toate timpurile la maraton. ”Marius este clar atletul cu cel mai mare bun-simț pe care l-am văzut vreodată. Faptul că s-a calificat la Jocurile Olimpice, ceea ce extraordinar de puțină lume reușește, spune totul despre calitățile lui ca sportiv. Sunt onorat să fac parte din aceeași echipă cu el”, a precizat Alex Ciocan.
SportGuru – BCR Racing Team este o ”brigadă” de maratoniști și ultramaratoniști, alergători montani și de ”asfalt”, cicliști, de offroad sau de șosea, duatloniști sau triatloniști care, pe lângă cele două ”vârfuri de lance”, mai are în componență încă 18 sportivi: Alexandru Corneschi (maraton); Andrei-Iustin Onofrei (maraton); Radu Milea (ultramaraton); Daniel Stroescu (ultramaraton); Iuliana Stroescu (alergare montană); Florin Totalcă (alergare montană); Ștefan Dan (alergare montană); Rebecca Neagu (9 ani, triatlon); Victor Ștefănescu (ultramaraton, triatlon); Ana-Maria Estera Coteață (ciclism); Adriana Ceaușescu (ciclism); Gerhard Dumitrescu (ciclism); Andrei Cojanu (ciclism); Valentin Țecu (ciclism); Robert Dorobanțu (ciclism); Andrei Cojanu (ciclism); Răzvan Ilie (48 de ani, triatlon, alergare, ciclism); Răzvan Staicu (triatlon, alergare, ciclism); și Petre Dumitru (triatlon, alergare, ciclism). SportGuru – BCR Racing Team rămâne deschisă pasionaților de alergare, ciclism sau triatlon, indiferent de nivelul de performanță, și așteaptă alături pe orice sportiv care dorește să i se alăture.
”Încă din 2010, de când ne-am început activitatea comercială ca pasionați de sport, am considerat că este de datoria noastră să întoarcem ceva comunității practicanților, fie că vorbim despre amatori sau profesioniști, și să participăm activ la dezvoltarea acesteia. Dacă pe parcursul timpului acțiunile noastre au fost punctuale și fără o legătură între ele, odată cu începutul acestui an am decis să ne concentrăm eforturile în înființarea și susținerea primei echipe private de ciclism, alergare și triatlon”, a declarat Mircea Rasovan, fondator SportGuru.ro.
”Considerăm acest parteneriat un pas firesc în continuarea abordării începută de BCR în 2013, când am decis implicarea activă în susținerea ciclismului, triatlonului și alergării. Sportul creează modele, ceea ce ne dorim și noi de la parteneriatul pe care îl anunțăm astăzi. Modele de determinare, ambiție, disciplină, putere de a îți depăși limitele. Dorim să vedem cât mai des echipa SportGuru – BCR pe podium, iar primele rezultate promit mult în acest sens”, a precizat Cornelia Pleșoianu, Șef Departament BTLMarketing, BCR.
Alături de BCR, sponsorul principal, SportGuru – BCR Racing Team se bucură și de sprijinul Rexona – deodorantul antiperspirant numărul 1 în lume; Ghost – compania germană este unul dintre cei mai mari producători de biciclete din Europa; High 5 – cel mai important producător de nutriție sportivă din Marea Britanie și unul dintre cei mai mari de pe ”Bătrânul Continent”; și Salewa – cel mai mare producător de echipament montan din Italia și unul dintre cei mai mari din Europa.
SportGuru – BCR Racing Team a fost înființată de SportGuru.ro în parteneriat cu BCR, atât pentru a susține sportul de performanță românesc și pentru a promova și sprijini sportivii profesioniști români, cât și pentru a dezvolta comunitatea amatorilor de alergare, ciclism și triatlon și pentru a încuraja practicarea sportului indiferent de vârstă.