Pe 17 iunie, la Poiana Brașov, are loc cea de-a opta ediție a Maratonului DHL Ștafeta Carpaților. Crosul copiilor este o competiție unde participarea este gratuită și se adresează celor mici, cu vârste între 5 şi 13 ani, fiind o categorie de concurs separată, cu distanțe mai mici de alergare.
Competiția se va desfăşura pe platoul de la Stâna Turistică şi va beneficia de arbitraj şi numere de concurs separate de restul maratonului, iar finaliștii vor fi premiați cu medalii. Pentru deliciul copiilor, o echipă de animatori va asigura distracția pe platoul de la Stâna Turistică, iar cei mici se pot întâlni cu Albă ca Zăpada, Spiderman sau Mickey Mouse. După festivitatea de premiere, copiii se vor bucura de un spectacol inedit și un concert plin de energie la Stâna Turistică.
Toate detaliile legate de eveniment sunt disponibile pe site-ul www.maratondhl.ro
Toţi copiii sub 14 ani trebuie să fie însoţiţi la înscriere de un părinte, tutore sau profesor, care va semna declaraţia de consimţământ pentru participarea copilului în competiţie.
DHL încurajează practicarea sportului în aer liber în rândul tinerilor, de aceea ei se pot înscrie gratuit și în competiția de ștafetă (limita de vârstă 14 ani) sau semimaraton (limita de vârstă 16 ani).
Înscrierile pentru oricare dintre cele trei categorii de probe ale Maratonului DHL Ștafeta Carpaților – Ştafetă (7km x 6 persoane), Semimaraton (21km) și Maraton (42,195 km) – continuă până pe 31 mai pe http://maratondhl.ro, secțiunea Înscrieri.
Sute de participanți de toate vârstele s-au înscris deja și pe 17 iunie vor fi la linia de start! Evenimentul se bucură de susținerea și participarea marilor campioni Gabriela Szabo, Constantina Diță, Andreea Răducan, Monica Roșu, Miodrag Belodedici, dar și a multor persoane publice, precum Sonia Argint Ionescu, Carmen Brumă, Eli Roman, Adi Hădean, Dragoș Bucurenci, Andrei Roșu, Șerban Damian sau George Baltă.
”Dacă vrei să miști lumea, începe cu tine! Participă!” spun toți susținătorii ediției 2017 a Maratonului DHL, mesaj ce are o puternică legătura emoțională cu cauza pe care o susținem, sprijinirea sportivilor paralimpici, cei care zilnic luptă pentru a demonstra că nimic nu este imposibil, toate fondurile din taxa de înscriere fiind donate Comitetului Național Paralimpic.