Ana Dana Balmău (c) arhiva personala
Am cunoscut-o pe Dana acum câteva zile, la Maratonul Olteniei. Este impropriu spus că am cunoscut-o: am participat amândouă la cursa de mountain bike, traseul scurt, și am văzut-o pe podium, la premiere. Și-a câștigat categoria de vârstă și a ocupat locul 4 la general – da, m-a întrecut :). A, și a doua zi și-a câștigat categoria de vârstă la proba de alergare, pe 10 kilometri.
Dar nu asta m-a frapat la Dana, ci faptul că am văzut pe podium o tipă care arăta de 30 și ceva de ani, premiată la categoria +50. Sincer, am zis că e o greșeală. Cum poți arăta așa la 52 de ani?! Și cum poți să întreci la vârsta asta junioare sau tipe mult mai tinere?
Păi, am aflat chiar de la ea, pentru că sigur deține poțiunea tinereții fără bătrânețe, și am de gând s-o rog să ne dea și nouă din ea 😀 .
Deocamdată, avem formula, ne mai rămâne doar s-o aplicăm! 😀 Ne-a spus-o chiar ea, mai jos:
Roxana Lupu, Adrenallina.ro: Salut, Dana, şi felicitări pentru performanta ta de la Maratonul Olteniei – ai câştigat categoria de vârstă atât la MTB, cât şi la alergare.
Spune-ne pentru început câteva lucruri despre tine: unde locuieşti, ce lucrezi, ce vârstă ai, ce îţi place să faci… O scurtă introducere ca să ştie oamenii puţin despre tine :).
Dana Balmău: Locuiesc în Bucureşti, sunt informatician într-o bancă şi am 52 ani. Nu fac sport de performanţă, dar la nivel de amatori fac mişcare la modul consecvent.
Merg la sală 8-10 ore săptămânal, îmi place să merg cu bicicleta de câte ori am ocazia (mă deplasez cu ea şi la serviciu) şi nu ratez nicio ocazie de a alerga.
Cât de mult te-ai antrenat pentru acest concurs?
Nu m-am antrenat în mod special, dar l-am aşteptat cu mare bucurie.
Care este relaţia ta cu sportul? Când ai început să practici sport? Şi ce sport anume?
Nu am practicat vreun sport de performanţă. Am început să fac sport consecvent acum aproximativ 10 ani şi de atunci merg regulat la sală şi fac antrenamente de grup combinate: cycling, TRX, switching, pilates, yoga, metabolic, c-core și altele.
Dana Balmău (c) arhiva personala
Eşti într-o formă extraordinară şi crede-mă că nu îţi arăţi deloc vârsta! Ce te menţine frumoasă? Sportul? Alimentaţia? O combinaţie dintre cele două?
Sunt convinsă că mişcarea face bine şi alimentaţia echilibrată face minuni. Încerc să le combin pe amândouă.
Deşi nu eram o fire sedentară, profesia mă făcuse să devin. Fără să-mi dau seama, am acumulat kilograme şi la un moment dat cineva m-a întrebat dacă sunt gravidă. Deşi îmi propusesem de mai multă vreme să fac ceva, ăsta a fost momentul hotărâtor.
Ca să-mi fac curaj mi-am făcut un abonament la o sală din apropierea casei, împreună cu fiica mea – care atunci era la liceu.
Nimeni din anturajul meu nu făcea sport. Am avut noroc să o întâlnesc pe Luiza Bucur, antrenor, care pe lângă sport m-a determinat să-mi schimb şi dieta, lămurindu-mă că nutriţia este hotărâtoare în slăbire, şi nu e suficient doar sportul.
A fost o luptă de lungă durată cu mine însămi să nu renunţ la antrenamente. Apăreau tot felul de obstacole mai mult sau mai puţin justificate, care păreau a complota să mă las de sport. Luiza a fost persoana care m-a mobilizat şi prin atitudinea ei a fost un exemplu pentru mine. M-am dus după ea de câte ori a schimbat sala la care era instructor şi, încet încet, au apărut şi rezultatele. Începusem să mă simt mult mai bine, nu mai umblam cu pastile în geantă (antinevralgic, nurofen…), nu mai aveam dureri de picioare, de cap, de spate.
Ca să nu mai mănânc dulciuri îmi autosugeram că zahărul mă otrăveşte. Aşa am reuşit să rezolv problema prăjiturilor. Şi pentru că nimic nu e întâmplător şi universul conspiră deasupra noastră, din cauza unor probleme de sănătate şi soţul meu a început să facă sport!
Am început amândoi să fim mai atenţi cu ce “băgăm în gură” şi încet încet din meniul nostru au dispărut complet mezelurile, tocăturile, alimentele procesate. Nu prea mai adăugăm nici sare în ceea ce pregătim iar zahărul l-am exclus complet din meniu.
Când ai intrat în lumea sportului amator?
Prima competiție la care am participat a fost un super-sprint la triatlonul de la Mamaia 2015 (400 m înot, 10 Km bicicletă și 2,5 km alergare).
A fost excelent! Am reuşit să ajung la finish! Eram la 4 luni după o accidentare stupidă, fără nicio legătură cu sportul, soldată cu cinci coaste rupte și concediu medical 1 lună… Dar veneam după o recuperare la mare cu mult soare, alergări uşoare şi înot.
Care este tipul de mișcare preferat? Ce tip de curse îţi plac?
Cu timpul, mersul la sală a devenit al doilea job şi este în continuare modul meu preferat de a face sport.
Cu aceeaşi plăcere merg şi cu bicicleta. Alerg pentru că simt că îmi face bine şi îmi completează antrenamentele. Am de lucru cu înotul… de fiecare dată când ies din apă la triatlon mă şi văd la linia de finish, îmi spun că am scăpat.
Anul 2016 a fost anul competiţiilor, triatlon, duatlon, alergare, mtb… astea erau cuvintele care se auzeau la noi acasă.
La triatlonul de la Mamaia, în 2015, am concurat cu o bicicletă de oraş cu coşuleţ. Eu eram mulţumită dar ulterior soţul meu mi-a cumpărat o bicicletă competitivă.
Cu bicicleta nouă am spart gheaţă şi la propriu şi la figurat la Trichallenge Izvorani 2016 – sprint, unde am şi luat prima buşitura zdravănă. M-am dat peste cap cu bicicleta, s-a strâmbat roata, s-a rupt frâna pe faţă, m-am julit la mâini dar m-am ridicat şi am terminat cursa – locul 1 , singura participantă la 50 +.
Căzătura a fost un semn să continui. Nicu, prietenul nostru, triatlonist mai vechi, a zis că e de bine. Şi el a căzut la primul triatlon. De atunci particip la astfel de curse de câte ori am ocazia. E competiţia mea favorită.
Dana Balmău (c) arhiva personala
Te-a inspirat cineva anume să faci sport?
Mai mult m-a inspirat un prieten. L-am sustinut la triatlonul de la Mamaia 2014 şi aşa am început competiţiile.
Îmi place determinarea sportivilor de a-şi depăşi de fiecare dată limitele. Nu mă inspiră un sportiv anume ci spiritul ce însufleţeşte competiţiile, indiferent de nivelul lor. Ca să simţi asta trebuie să fii acolo să participi.
Vii dintr-o familie sportivă? Ai făcut sport în copilărie?
Sport am făcut ca toată lumea la şcoală, nu provin dintr-o familie sportivă, dar am devenit eu.
Spre deosebire de noi, fiica noastră, care are 26 ani, are alte hobby-uri. Deşi aleargă şi ea, îi place cel mai mult să danseze (diverse stiluri: salsa, belly-dance). Ea şi colegii ei sunt într-o continuă mirare şi admiraţie vis-à-vis de preocupările noastre sportive.
Prietenii noştri consideră că am devenit un pic excentrici (ca să nu zic ciudaţi), ei nu înţeleg prea bine ce ne motivează pe noi să facem atât de multă mişcare.
Colegii de la birou sunt la curent cu fiecare competiţie şi aşteaptă să vin cu trofee şi bomboane (a devenit deja tradiţie).
Cum te împarţi între familie, job, antrenamente?
Nu mai am timp să fac ciorbă pentru soţul meu. Cu toate că preferă sportul în aer liber, l-am corupt să vină şi el la sală.
Programul meu obişnuit începe la 6 dimineaţa când ne trezim, ne facem bagajele, mâncăm un iaurt cu cereale, bem o cafea, un ceai şi plecăm la serviciu.
După ora 18 încep antrenamentele, aproximativ 2 ore zilnic. După antrenamente ajungem acasă şi pregătim împreună masa de seară…
De obicei salată, legume, peste, pui, un pahar de vin şi ceai. Din când în când vorbim cu copilul pe skype. Apoi citesc câteva pagini şi adorm…
Vara, în weekend-uri, evadăm la mare, unde ne place să alergăm pe nisip la răsărit şi să înotăm.
Ce ţi-a plăcut la Maratonul Olteniei? Cum ţi s-a părut traseul de bicicletă?
În primul rând îmi place că se vorbeşte olteneşte. Sunt născută la Craiova aşa că am o legătură specială cu Oltenia.
Mi-a plăcut mult atmosfera competiţiei. Organizarea a fost excelentă, voluntarii foarte drăguţi ne-au susţinut şi încurajat pe traseu, zona de refresh de la final extraordinară, traseul foarte bine marcat şi cu destule provocări.
Ştiam de anul trecut că este greu, dar satisfacţia de la final merită orice efort. Traseul de bicicletă a fost dificil, dar aşa trebuie să fie la MTB. Cu toate că mi-am îmbunătăţit mult timpul faţă de anul trecut, îmi dau seama că am mult de învăţat la tehnica de căţărare.
Au fost multe porţiuni la care am trecut la push-bike, mi-a căzut şi lanţul la prima ascensiune, am parcurs o bună parte din traseu cu emoţii să nu se defecteze bicicleta şi mai rău, schimbam vitezele cu multă grijă să nu se rupă ceva… Emoţii şi adrenalină.
Cum te face sportul să te simți? De ce ai nevoie de el?
Să ştii că sportul dă dependență. Dacă trece o zi şi nu fac mişcare nu mă simt bine. Pot spune că am înlocuit medicamentele cu mişcarea.
Ce ai învăţat practicând sport?
Sunt mai disciplinată şi mai hotărâtă.
Eşti genul competitiv sau preferi mai degrabă plimbările în natură sau turele alături de prieteni?
Îmi plac plimbările în natură, dar şi acolo îmi dau seama că am devenit genul competitiv. Mă simt bine când ajung printre primii la destinaţie…
Ce altceva îţi place în aceeaşi măsură precum sportul?
Îmi place mult să călătoresc, să merg cu prietenii la munte sau la mare, să merg cu maşina la plimbare. Îmi place să privesc focul şi să ascult prietenii cântând în jurul lui, mă relaxez când citesc o carte bună … şi am multe momente în care îmi place să stau fără să fac nimic.
O cursă la care îți dorești să ajungi?
Mi-am propus pentru sfârșitul anului să particip la primul meu maraton. Am ales in mod simbolic locul unde s-a născut această cursa: Maraton Athena. Voi fi la start pe 12 noiembrie.
Doar adidași trebuie să-mi mai iau, altfel totul e stabilit.
