Dacă nu știați, prima femeie care a făcut turul lumii pe jos este o româncă, și numele ei este Mariea Crâșmaru.
Românca în vârstă de 66 de ani acum este deținătoarea recordului Guiness pentru cea mai lungă călătorie în jurul lumii fără întrerupere, pe jos – 3 ani și 5 luni i-a luat să parcurgă 102 de țări și 7 continente, între 1997 și 2001.
Cum pe atunci nu exista internet, fotografiile realizate de ea în călătorie sunt toate pe print și, tot din acest considerent, planurile pe care și le-a făcut de acasă, cu harta în mână, au fost adaptate din mers, la realitatea din teren, la climă și la bunătatea oamenilor – căci Mariea a primit sprijin, prin cazare, mâncare sau o vorbă bună de la ambasadele României în străinătate și de la comunitățile de români din diaspora, pe toată perioada călătoriei.
Am vorbit cu Mariea despre explorările ei în lumea întreagă:
Mariea Crâșmaru, Antarctica
Cum ați decis să plecați în această călătorie incredibilă? Prologul a fost un record național.
Așa este, în 1988 am realizat turul României în 114 zile, străbătând 3.210 kilometri. Un globe-trotter nu parcurge toate distanţele numai pe jos (n.r. Globe-trotterii se numesc călători pe jos, îşi cară rucsacul în spate şi pot folosi orice formă de transport în comun), dar cum acţiunea mea constituia o premieră naţională feminină, m-am ambiţionat să merg doar pe jos.
Am avut un traseu bine stabilit, am fost mediatizată în fiecare oraş pe care l-am traversat, iar primăriile mi-au oferit mâncare şi cazare. Nu mi-a fost greu să merg numai pe jos, media zilnică a fost între 28 și 30 de kilometri.
În februarie 1990 am plecat în turul Europei, apoi a urmat marea aventură în lumea întreagă, timp de trei ani şi cinci luni.
Monaco
Cum mi-a venit ideea asta de a călători? Am citit în revista România Pitorească depre Neculai Ghimpu, care se întorsese din turul lumii. (n.r. celebru globe trotter roman, în 1977, la 67 de ani, pleacă în înconjorul lumii, care îi va lua 3 ani).
Spuneti-ne, va rugăm, câteva lucruri despre dumneavoastră, o descriere generică, pentru cititori.
Am 2 băieți și 4 nepoți, sunt pensionară, pasiunea mea este de Radio amator, am indicativul YO6GSZ.
Înteleg că ați plecat cu 600 de dolari în buzunar? Cum ați avut acest curaj? V-ați gândit cum vă veți întreține pe parcursul acestor ani? Cum ați reușit să o faceti?
Am fost sprijinită de Ministerul de Externe, prin ambasadele noastre în străinătate. Pe atunci nu eram în spațiul Shenghen, am avut nevoie de obținerea vizelor și ei m-au ajutat cu mai mult decât atât, mi-au oferit și cazare și mâncare. Sponsori am găsit în românii din diaspora pe care îi întâlneam, de obicei, la biserici ortodoxe, penticostale, baptiste, toți mi-au dat o mână de ajutor.
Marele zid chinezesc
Cum v-au primit în general oamenii? Și ce traseu aveați, în general, într-o țară? Mergeați să vizitați obiectivele turistice importante sau aveați altă strategie?
Oamenii m-au primit mai mult decât bine, uimiți de curajul, tenacitatea, voința, perseverența mea și mi-au deschis uși și inimi. Traseul l-am făcut de 9 ori până am plecat, pe hărți de hârtie – atunci nu aveam posibilitatea să-l fac online, nu era internet pe atunci. Pe drum însă s-a modificat de mai multe ori, l-am adaptat climei, obținerii vizelor și efortului financiar.
Australia
Am fost foarte ocupată pe tot parcursul proiectului, pe lângă parcurgerea distentelor trebuia să merg la consulate pentru vize, interviuri la radiouri, ziare și televiziuni unde eram invitată, la întalnirea cu primarul capitalei pentru ștampila din jurnalul oficial, care era vitală pentru verificarea recordului Guinnes… În felul acesta am cunoscut aproape toți primarii capitalelor Lumii.
Erau apoi întâlniri cu românii din diaspora și da, îmi făceam și timp să văd orașul și punctele turistice. Nu de puține ori am parcurs distanțe considerabile ca să le vad.
Ecuador
Ce țări v-au plăcut cel mai mult? Unde v-ați simțit cel mai acasa?
Oriunde ajungeam pentru mine era acasă, cu excepția sălilor de la spitalele de urgență, a secțiilor de poliție, a stațiilor de autogări, aeroporturi sau hoteluri, unde ceream permisiunea să petrec câteva ore în așteptarea dimineții, când mă așezăm din nou la drum. Evitam pericolul străzilor în noapte.
Pentru mine toate țările sunt frumoase, ca relif mă refer, nu cred că pot să enumăr doar câteva, totuși Brazilia cu măreața ei cascadă Foz de Iguazu m-a impresionat.
Îmi amintesc ca acum cum am ajuns la primul palier al cascadei. Mi-am scos din borsetă o punguliţă din plastic, îmi bag actele în ea după care, înapoi în borsetă. Este o zi nouroasă şi plouă mărunt. Suntem deja ude leorcă, eu și ghidul meu, Celia. Nu ne deranjează ploaia. Celia filmează, eu fac fotografii. Radem că două fetițe năzdravăne, dansăm și cântăm în ploaie și din când în când ştergem aparatele foto de apă. Plecăm către o altă balustradă în ritm de dans, cânt tare fără să îmi pese de nimeni și nimic. Am o stare euforică, o energie pe care cu siguranță mi-o dă acest loc.
cascada Foz de Iguazu
Mai sunt multe locuri care m-au atins, Machu Picchu, spre exemplu. M-am simțit mică, neînsemnată și simt totul cu nemărginit respect, pentru că tot ce este aici este sacru. Pe vârfurile munţilor sunt porţiuni mari acoperite de zăpadă care se înalţă mai sus de nori. Bucăţi imense de granit, râuri ce coboară hohotitor pe praguri, în vale, orhidee, (sunt mai mult de 90 de specii de orhidee!), ici colo câte o lamă care se plimbă, mănâncă sau stă întinsă, răsfăţându-se la razele soarelui.
Ador toată America Latină, Antarctica la polul Sud, Argentina cu Țară de Foc, Ushuaia – orașul de la capătul lumii unde m-am întâlnit cu pinguinii, Chile, America Centrală, Asia, Orientul mijlociu și cel îndepărtat, Africa, Oceania…
Egipt
Ce a spus familia dumneavoastră când ați decis să faceți asta?
Tata era în lumea celor drepți, mama s-a împotrivit cât a putut, copiii și nurorile mele mi-au fost alături. Înainte să plec s-a făcut foarte multă mediatizare, cei mai mulți au considerat că sunt nebună, și sunt convinsă că și acum sunt destui ce care cred asta.
Ce făceați, cu ce va ocupați în momentul în care ați început această călătorie?
Eram redactor colaborator la revista Femeia.
Ati avut mereu acest impuls al aventurii și al explorării? Sau a venit pe parcurs? Cred că toți ne dorim să călătorim în lumea întreagă, să cunoaștem oameni, tradiții, să vizităm locuri îndepărtate… Visam cu ochii deschiși la astfel de aventuri dar nu am crezut că voi și face asta.
Capul Bunei Sperante
Ce v-a revelat călătoria despre dumneavoastra?
Am văzut că pot să mă depășesc și chiar am făcut acest lucru.
Când v-a fost cel mai greu?
Când băiatul meu cel mare a avut un accident cu mașină și nu am avut banii și timpul necesar să ajung la el, a fost cumplit. S-a terminat totul cu bine, mulțumesc lui Dumnezeu și celor ce au fost alături de el.
Malaezia
Ce faceți acum, cu ce vă ocupați?
Plec în Austria să muncesc, la 66 de ani, pensia îmi este foarte mică, am 540 de lei. Nu îmi ajunge. Îl am pe fiul meu cu familia acolo, mă vor ajută să găsesc ceva de lucru, e mai greu la vârsta mea, dar trebuie.
Ce va amintiți pregnant din copilăria dumneavoastra?
Imi plăcea să citesc, să cânt și să dansez.
Fotografii arhiva personală*
Certificatul Guiness World Records
