Alice Schreiner
(c) weheartit.com
În fața mea marea se întindea liniștită, sufletul îmi vibra de entuziasm și nerăbdare, iar în cap îmi alergau acele întrebări. Ce caut eu aici? Ce a fost în mintea mea?
Puteam să stau eu frumos acasă, să înot în bazin și să mă pregătesc pentru concursurile pe distanțe scurte, din bazin. Cam asta făcusem câțiva ani, mai puțin partea cu concursurile, la care începusem să particip de puțin timp.
Acum eram înscrisă la proba de 1500 de metri, iar organizatorii tocmai anuntasera amânarea concursului cu câteva ore, din cauza vântului. Destul timp cât să trec prin toate stările anxioase. Teama cea mai mare era că nu voi termina concursul în timpul maxim stabilit de organizatori. Habar nu aveam că există așa ceva, iar când am aflat m-am îngrozit că nu voi reuși să ies din apă la timp.
Chiar dacă eram antrenată, era primul concurs în mare și nesiguranța se instalase de-a binelea. Apa mi se părea super rece (în realitate nu era chiar așa) și glumeam cu o prietenă că până la urmă e o motivație în plus să mă facă să ies mai repede din apă.
Atunci, in ciuda tuturor temerilor, am terminat concursul pe locul 3 la categoria mea varsta, și m-am bucurat ca un copil. Era primul concurs în ape deschise pentru mine și depășisem o barieră.
Unui pasionat de înot, dar uneori chiar și unui profesionist, înotul în ape deschise nu îi vine chiar la-ndemână. Lipsa controlului (nu mai ai culuare, nu mai vezi fundul bazinului și capătul lui) te scoate din zona de confort. Chiar dacă fac înot de câțiva ani, am înotat de prea puține ori la mare sau în alte ape deschise.
Pana la urma, concursul a fost una dintre cele mai faine experiențe pe care le-am trăit. Senzația de libertate pe care marea mi-a oferit-o, lumina soarelui care dădea apei o sclipire aparte și cerul limpede m-au ajutat să mă bucur la maximum de moment. Am trăit din plin bucuria de a mă conecta la natură prin sportul pe care îl adoram, de a da pasiunii mele o altă dimensiune.
Multă vreme am practicat înot fără să merg la concursuri. Nu știam prea multe despre întrecerile sportive de masters, iar despre concursurile în ape deschise nici atât. Am ajuns să particip la primul concurs de masters dintr-o întâmplare și mi-a plăcut. Cred că mai mult decât competiția în sine, mă încânta ideea că pot să înot încă și încă o dată, că pot să împărtășesc cu oamenii pasiunea pentru apă și mișcare, și că pot să râd și să mă distrez într-o atmosferă foarte faină.
Tot mergând la concursuri, ca participant sau ca susținător, a început să mă obsedeze o întrebare. Cât este despre drumul parcurs și cât este despre destinație? Mi-au plăcut foarte mult cuvintele Ioanei Moldovan care a documentat în imagini pregătirea și participarea delegației României pentru prima dată la jocurile Invinctus de la Toronto (întrecere destinată veteranilor răniți în teatrele de operațiuni). Toată lumea vrea să câștige, vrei să vezi că ești bun, dar cel mai important este să te depășești pe tine, nu pe alții. (DOR, #30, Pași mici, iarnă 2017/2018,p. 201).
Competiția este bună și necesară pentru evoluție, însă între a ocupa locul 1 cu un timp mai slab decât la o competiție precedentă și a ocupa locul 2 cu un timp mai bun decât înainte aleg întotdeauna a doua variantă.
Poate tendința mea de a mă orienta mai mult spre interior decât spre exterior își spune cuvântul, însă cred că a câștiga o luptă cu tine însuți este mult mai benefică pe termen lung decât cele câteva minute de pe podium.
Să te cunoști, să înțelegi contextul în care te dezvolți ca iubitor de sport, care îți sunt limitele și cât ești dispus să investești ca să le depășești este un proces care îți aduce mult mai multe câștiguri decât raportarea continuă la X sau la Y.
Când nu îți este foarte clar cine ești și ce poți să faci, este foarte greu să fii realist, să îți stabilești obiective clare și, poate ce este cel mai important, să te bucuri. Competiția și dorința de a câștiga este în natura noastră, însă când sportul este doar o parte din viața ta, care mai înseamnă și job full-time și viață de familie, esența poate ar trebui să fie despre pasiune, relaxare, bucurie, momente plăcute împărtășite cu altii.
Sportul poate fi despre cei mai buni timpi, echipament scump și încrâncenare, sau despre pasiune, bucurie, uneori chiar extaz.
Pentru mine sportul este despre sentimentul ăla pe care îl trăiești după ce ai câștigat o luptă cu tine însuți, când ai închis gura demonilor care ți-au picurat în suflet frici și neîncredere, este cărămida pe care ai pus-o la baza încrederii de sine. Sau este despre oamenii simpatici și plini de povești pe care îi descoperi într-o după-amiază blândă de septembrie, undeva, la mare, după un concurs.
Mă uitam în oglindă și zâmbeam. Eram fericită și mi-am dat seama că se vede când doamna de lângă mine m-a întrebat dacă am fost la concurs. Își dăduse seama după costumul de baie și după bucuria de pe chip.
La anul vii la 5.000, nu?, mi-a spus.
