Pe 29 aprilie 2018, toți pasionații de alergare sunt invitați în pădurea Băneasa, la evenimentul de alergare pentru amatori Băneasa Forest Run. Înscrierile sunt deja deschise pe www.baneasaforestrun.ro!
Băneasa Forest Run este o cursă de alergare prin pădure, care se adresează celor pasionați de ceea ce înseamnă mișcare în natură. Alergarea are două probe, de distanțe diferite, crosul de 11 kilometri și proba de semimaraton. de 21 de kilometri. Noutatea absolută a traseului, mai cu seamă pentru cei care au mai alergat la alte curse în pădurea Băneasa, este că de dată această se aleargă… în sens invers.
Organizatorii au luat această măsură pentru o mai bună fluidizare a startului (la început, se aleargă pe o porțiune mai lungă de asfalt, singura pe această suprafață, de altfel, din toată cursa), pentru o mai bună poziționare a punctelor de hidratare și alimentare și pentru a schimba peisajul – pentru cei familiarizați cu alergarea în această pădure.
Aceasta nu este singură noutate cu care vine cursa Băneasa Forest Run pentru alergători. Clasamentul va fi realizat pe patru categorii de vârstă (18-29, 30-39, 40-49, 50+), pentru fiecare dintre cele două probe și gen. Valoarea totală a premiilor este de peste 11.000 de lei, fiind premiate locurile 1-5 open și locurile 1-3 pentru fiecare categorie.
Kitul de participare este compus din bandana tubulară, medalie de finisher, săculeț de pânză, bidon de hidratare, baton energizant, fotografii de la cursă, număr de concurs personalizat.
Pe traseu există 6 puncte de alimentare și hidratare, la start, finish și pe traseu organizatorii au prevăzut puncte de servicii medicale, clasamentul este live și toți alergătorii pot participa la tombola de la finalul cursei. Un iaurt, o salată și o porție de paste cu sos roșu vin să răsplătească efortul alergătorilor de la Băneasa Forest Run.
Taxa de participare începe de la 79 de lei.