Ioana, start Cupa Hamsia 2016 – 5000m
Am început să fac sport, de fapt m-am reapucat în mod serios de sport în 2015, după două accidentări în ani consecutivi la ambele picioare.
Cea de-a doua foarte urâtă : ruptură în cinci locuri tibie și peroneu, tijă introdusă în tibie și trei intervenții chirurgicale care au rezultat în 12 kg în plus și o stare fizică și psihică proaste.
Îmi amintesc că la început m-am chinuit să alerg 5k pentru ștafetă la semimaraton.
Aveam dureri îngrozitoare la nivelul genunchilor iar prin tibie îmi treceau săgeți la fiecare pas. După aproape două luni durerile au început să dispară.
Astăzi, după 3 ani de antrenamente, pot spune că am scăpat de durerile în genunchi și tibie prin alergare, în ciuda părerilor „consacrate”.
Am prins curaj și încredere în mine și mi-am setat obiectivul de a mă antrena pentru triatlon.
Așa că a trebuit să reinvat să înot. Întâi bras, că altfel leșinam la jumătatea culoarului. Maria Pajereanu – antrenor de înot cu mulți ani de experiență și cu un tact pedagogic extraordinar, mi-a deschis apetitul pentru înot. Acum iubesc să înot – crawl – nu mai înot bras fiindcă obosesc ?).
Bicicleta a fost de la început coșmarul meu.
Era singura proba unde aveam șanse să mă accidentez grav și mă îngrozea gândul reîntoarcerii în cârje, imobilizare la pat si tot ce vine odata cu asta.
60 km bike – provocare la Ocean Lava Mamaia 2017
Între timp am învățat să îmbrățișez frica și am facut-o să mă determine să mă antrenez mai mult.
Mă simțeam mai în siguranță pe MTB. Acum mă gândesc să vând MTB-ul, pe care merg maxim de două ori pe an ?). Alergarea este un fel de love to hate, dar cu ajutorul antrenamentelor Anei Gut am reușit să înclin balanța spre plăcere. Oricum, sunt pe stilul diesel turtle ?.
Prima mea competiție de triatlon a fost Trichallenge Mamaia, proba de supersprint, în 2015.
Înotul bras, bicicletă pe MTB, alergarea ca melcul. Vai, cât de grea a fost alergarea de 2.5k la final!
Antrenamentele mele au fost la început… precaute.
După Trichallenge Mamaia, mi-am format foarte repede o disciplină și o rutină, dar uitându-mă în urmă erau mult prea puține ore alocate. Am decis și am reușit să mă las de fumat după 25 de ani de practica dedicată 🙂.
În 2016 mi-am indeplinit planul de a participa la toate cursele de triatlon șosea pe distanță sprint, semi-maratonul de la București și Cupa Hamsia – proba de 5000m (cea mai frumoasă cursă din 2016).
locul 1 categorie de varsta la Campionatul National de Triathlon RTS 2016 – Sprint
În 2017 am decis să debutez pe distanța olimpică și am zis să o fac în stil mare: prima etapă din circuitul mondial WTS: ITU Abu Dhabi.
Tot în 2017 am făcut și Traversarea Tarnitei – superbă cursa!
Traversarea Tranitei – introspectie pura in aproape 7000m de inot
Sportul meu preferat este triatlonul, pe care l-am descoperit relativ târziu, dar care m-a schimbat.
M-a făcut mai puternică și mai încrezătoare în mine. Am învățat să mă iubesc, să acord mult mai multă atenție corpului meu și să îl respect.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este finish-ul de la WTS ITU Hamburg din iulie 2017, despre care am scris în jurnalul de cursă: Pe ultimii 800m m-am simțit “vedetă”, totul arăta ca finish-ul de la Tour de France: oamenii sarisera gardurile și intraseră pe traseu, făcând boltă cu brațele lor, aplaudand fiecare concurent. Impresionant, emoționant, extraordinar! Am alergat cu furnicături pe piele și lacrimi în ochi de emoție, am bătut palma cu acei minunați, frumoși oameni și m-am încărcat de toată energia (uitându-mă pe ceas după aceea, pe ultimul km am avut cel mai bun timp…).
Mă emoționez de fiecare dată când îmi amintesc.
Este greu să spun că am o competiție preferată. În fiecare weekend sunt zeci de competiții în toată lumea, sau locale. Și îmi doresc să ajung la cât mai multe.
Fiecare cursă la care am participat in 2016 si 2017 și la care îmi doresc să revin și în 2018 a avut ceva care m-a făcut să mă simt bine: fie că a fost peisajul, fie organizarea, fie mediul sau anturajul…
Cea mai mândra sunt de rutina pe care mi-am creat-o, de stilul de viață pe care l-am descoperit și l-am îmbrățișat.
Rezultatele, progresul antrenamentelor sau al timpilor la curse sunt intrinseci.
Prietenii mei spun fie că este o nebunie ceea ce fac: anul acesta half-ironman și 10k înot la Beliș. Alții nu înțeleg cum pot să mă bucur de peste 3 ore sau 7 ore de efort sau de un înot de 7000 m în Lacul Tarnița ori li se pare imposibil să depună un asemenea efort, alții au fost inspirați și s-au apucat la rândul lor să facă sport.
Mi-a devenit evident că limitele sunt doar în mintea noastră și că un antrenament constant te va duce să poți alerga 10k, de exemplu, fără să ți se mai pară atât de imposibil.
În prezent mă antrenez după un program al Trisutto și Brett „the Doc” Sutton. Inițial am fost contrariată de volumul mare de înot din program (nu că mi-ar displăcea). După fiecare antrenament însă mă simt energizată, iar recuperarea este ușoară. În noiembrie 2017 am fost într-o tabără de antrenament organizată de Brett Sutton și am înțeles filozofia din spatele planului de antrenament.
În prima săptămâna după tabără am șters 10 sec / 100m la înot și am devenit mai eficientă la alergare. Plănuiesc să repet experienta acestei tabere și anul acesta.
Obiectivul meu în 2018 este să trec la distanță medie (half-ironman) și voi debuta în mai la Ocean Lava Muntenegru.
Simt că mi se va potrivi această distanță și că voi mai face încă două curse în 2018 pe distanța asta.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea de până acum atunci aș spune că nu contează motivul: vrei să slăbești, vrei să îți faci prieteni, vrei să nu te mai doară genunchii, vrei să ai o stare de bine, vrei să mănânci orice, vrei să te auto-depășești, găsește orice motiv să faci sport și vei fi un om mai bun și mai fericit.
