Cea de-a treia ediție a festivalului Winterfest a pregătit anul acesta o serie de surprize pentru iubitorii de sporturi de iarnă. În perioada 13-16 februarie 2020, Stațiunea Parâng din Petroșani va deveni terenul de întâlnire a unor activități sportive diverse, menite să aducă zâmbete pe buzele tuturor participanților.
Se va putea participa la cursuri de ski și snowboard desfășurate în două zile ale festivalului, la concursuri de ski și snowboard slalom destinate atât începătorilor, cât și celor avansați, concursuri de sărituri la trambulină prin foc ski/snowboard/bicicletă, concursuri de sărituri pe apă ski/snowboard sau concursuri de volei în zăpadă.
Pentru a achiziționa bilete la festival și pentru mai multe detalii despre acesta puteți accesa: www.winterfestromania.ro
Cupa Winterfest Parâng
Cupa Winterfest Parâng este un concurs care se adresează iubitorilor de ski și snowboard. Competiția se va desfășura pe pârtia Europarâng și va consta într-un concurs de ski în paralel și un concurs de snowboard în paralel. De asemnea, participanții vor avea posibilitatea să se înscrie la una din categoriile: Amatori sau Profesioniști, în funcție de nivelul de pregătire pe care îl au.
Pedalează pe zăpadă
Pe 15 februarie, iubitorii de sporturi de iarnă vor putea paticipa la Pedalează pe zăpadă,care este un concurs de cross country, care se va desfășura pe drum forestier și va presupune un traseul cu o lungime de o lungime de aproximativ 5 km prin zăpadă. Categoriile la care se vor putea înscrie cei care doresc să participe sunt copii (12-18 ani), adulți (18-29 ani) sau adulți (+30 de ani).
Despre Winterfest
Festivalul Winterfest este unul dintre cele mai complexe festivaluri de iarnă din România, realizat de români pentru români, de iubitori de munte pentru iubitori de munte.
Acest festival aduce împreună muzică potrivită pentru munte (Folk, Rock), muzică de festival (Electronică, Trap, House, Hip-Hop), cursuri de ski/snowboarding pentru începători și avansați, concursuri de ski/snowboard și, bineînțeles, un plăcut AprésSki.
Astfel, Winterfest oferă o gamă complexă de oportunități pe care participanții o pot accesa, fie că sunt împătimiți ai sporturilor de iarnă, începători sau, pur și simplu, iubitori de festivaluri.
Scopul conceptului Winterfest este de a dezvolta și crește acest gen de festival în România, de a oferi publicului o gama complexă și diversă de activități de iarnă potrivite tuturor nivelelor de pregătire și preferințe. Totodată se urmărește și promovarea și dezvoltarea stațiunilor montane din România și încurajarea turismul montan românesc.
Parteneri:
- Partenerul media oficial: Virgin Radio România
- Parteneri media: Adrenallina.ro, Cluj.ro
- Partenerii „Cupa Winterfest”: Cabana Iulian, Cabana „La Răzvan”, Școala Sportivă
- Partenerul „Pedalează pe zăpadă”: Cabana „La Răzvan”
Sponsori:
- Vitamin Aqua
- H20
- Skullcandy
- J&B
- Pepsi