*
Când am ajuns aici, când ne apropiam, de fapt, era o noapte cu lună și din mașina tăcută și încălzită priveam în jur. Copilul adormise la el în scaun, iar noi, părinții, nu puteam decât să privim întinderea nesfârșită de zăpadă, luminată de lună, un drum pierdut, singuratic, străbătut doar de zgomotul de motor.
Nu puteam să spunem nimic, eram absorbiți. Nu mai văzusem zăpadă noaptea sau chiar prea multă zăpadă în general de nici nu mai știu când. Cum de Sărbători nu am călătorit și am stat cuminți acasă, la București, să simt în cele din urmă iarna, cu toate ale ei, îmi părea un dar prețios. Dar cel mai mult venisem aici pentru ea. În probabil ultimele zile de iarnă veritabilă.
Am ajuns târziu la căsuța noastră de weekend, în miez de noapte. Pastel Chalet ne-a așteptat cu căldurică și un pat moale, cu munți la geam, în depărtare. Nu mai fusesem niciodată aici, în Vama Buzăului, la 50 de km de Brașov și 15 minute de Întorsura Buzăului, în rezervația naturală Munții Ciucaș. Liniștea asta de aici era tot ce îmi doream. Am descoperit că atunci când aleg un loc departe de casă trebuie să simt vibe-ul ăla de liniște și izolare pentru că zgomotul în București este omniprezent. Vreau să uit de el. Când am coborât din mașină am știut că am ajuns unde trebuie.
**
Am adormit – undeva pe la 4 dimineața, căci a durat ceva până copilul s-a obișnuit cu noul loc 😀 – si cred că am visat prima dată cappuccino de a doua zi. Gras, cu lapte, cu spuma aceea pufoasă și ușoară, promisiunea pentru o nouă zi. Când devii părinte, momentul ăsta de liniște al dimineții, tu cu tine, cu cafeaua sau cappuccino în față, capătă valențele unei meditații budhiste. Dacă ești părinte înțelegi perfect ce spun aici :). Iar eu l-am primit pe însuși Dalai Lama lângă mine la masă, pentru că dimineața la Pastel Chalet m-a primit cu un răsărit de soare minunat, o lumina caldă și totusi încă rece, revărsată peste întinderea de nea sclipitoare. Am drăgălit unul din câinii pensiunii, un ciobănesc imens și foarte prietenos, și, cu obrajii reci de la dimineața înghetată, am îmbrățișat o cană aburindă cu cappuccino, lângă prietenul Dalai Lama, care rostea ceva zen în legea lui. N-am vrut să îl deranjez, mai ales că nu aveam nici eu chef de conversație. Voiam doar să fiu. În acel moment. Fără gânduri, fără planuri. Fără zumzetul din capul meu din fiecare zi.
morning breakfast
***
Când mi s-a trezit zvârluga ritmul zilei s-a schimbat. Urma să ajungă în fața pensiunii chiar o căruță cu cai, cu care să plecăm – noi, familiile cu copii din pensiune – la un drum spre întinderea de zăpadă. I-am povestit că asta vom face, o plimbare cu căruța, astfel că de când s-a trezit a spus în continuu, cu accentul ei inconfundabil, prin care cuvintele capătă o melodie doar de ea cântată: caaaaaaaai, caaaaaaaai. 🙂
S-a și urcat pe cal, apoi pe lavița din căruță, lângă noi. Am realizat că nu am mai călătorit cu o căruță din copilărie… Și mi-am amintit bucuria asta simplă, trăită de mine în copilăria de la țară în fiecare zi, ca mâncatul de mămăligă la fiecare masă, devenită o activitate exotică în programe de turism. Și bine că există. Fără bunici la țară, ea nu ar fi trăit fericirea asta nici acum.
Am luat la noi în căruță o sanie, cu care ne-am întors pe drum înapoi. Nicio șansă să reziste într-un loc timp de jumătate de oră (este, totusi, fiica-mea :D), așa că le-am urat drum bun celor din căruță, care au plecat mai departe spre un săniuș îndepărtat, cu ceai cald și vin pentru părinți. Noi am coborât din căruță și ne-am trezit în mijlocul unei feerii albe, cu un pârâu vesel înghețat pe jumătate, pe dreapta, înconjurați de brazi încărcați și un drum de țară devenit derdelușul nostru personal. Într-o liniște maiestuoasă, spartă doar de râsul ei cristalin de copil.
După o masă caldă și îndestulată la gazdele noastre, toată lumea a capitulat într-un somn adânc. Ne-am trezit și am aterizat într-un atelier creativ pentru copii și părinți: cu desenat și pictat, cu jocuri de lego, cu modelat lut și plastilină făcută în casă, acolo, pe loc, sub ochii noștri, cu zeci de acuarele și pensule și creioane colorate și jucării. În liniștea și lumina după-amiezii, în tihna sfârșitului de săptămâna, la adăpost și căldură, cu zăpadă în geam, fără așteptări, fără deadlines, fără tensiune. Privindu-i pe copii cum experimentează, cum se mânjesc cu culorile, cum se joacă. Totul firesc și armonios.
****
Și așa ajungem la gazde. Pentru că ele au gândit acest program de weekend pentru familii. Cea care a condus atelierul creativ este… însăși ownerul pensiunii. Enisa. Care are un dar aparte de a vorbi pe limba copiilor și a-i atrage în povești fantastice cu legende ale locului. Când nu face asta, o găsești… cam peste tot: inclusiv la recepție. Chiar și la 1 noaptea, când ajungi la Pastel Chalet. Tot ea ne-a fost ghid a doua zi, când am vizitat rezervația de zimbri Valea Zimbrilor, din Vama Buzăului.
Implicarea lor, a Enisei și Bogdan, soțul ei – care ziua este și el peste tot, de la instalația electrică sau reconstrucție prin vreun colț al domeniului, până la servit masa oaspeților! – se simte în locul ăsta și face minuni. Sunt tineri, muncesc de dimineață până noaptea și fac asta cu zâmbetul pe buze mereu, Pastel Chalet este investiția lor financiară, emoțională, de efort, de creație. Tot ce este aici și ce se petrece poartă amprenta lor. Pentru că au știut să simtă locul și să integreze tot ce are autentic acest cătun izolat de la intrarea în munți: pădurea și potecile ei, viața simplă a oamenilor care încă merg din loc în loc cu căruțe trase de cai, merindele lor încă neatinse de e-uri, de la brânză la ouă la dulcețuri.
Au fost două zile minunate pentru noi, într-un loc așa cum visam, pentru noi și bebelina, în ultimele zile din ceea ce a devenit, iată, în vremea noastră, ceva exotic: iarna. Aici s-a plimbat pentru prima dată fetița noastră cu căruța trasă cu cai. Cu sania. Aici am fost fericiți.
