Soooo, avem onoarea sa stam de vorba cu prima Ironwoman din Romania! O cunosc pe Alina de cativa ani, ne-am gasit de multe ori la competii de mountainbike, unde ea urca mai mereu pe primele trepte ale podiumului. Ne-am cunoscut mai bine acum doua veri, cand ea si Gabi, sotul ei, se pregateau pentru concursul de Ironman de la Oradea, iar eu tocmai ce realizam ca voi face Half-ul.
Cu ei am fost prima data sa inot intr-o apa deschisa, in lacul Mostistea, langa Bucuresti, si pastrez o amintire delicata a acelei zile. Daca nu ma incurajau ei nu cred ca traversam lacul ala, daramite sa ma mai si intorc, pe aceeasi distanta. Zilele urmatoare am mers impreuna la triatlonul Fara Asfalt (primul meu triatlon), si apoi ne-am regasit la Oradea, doua saptamani mai tarziu.
Am fost martora la ultimii kilometri de maraton ai Alinei din cursa Ironman, dupa ce inotase 4 km si pedalase 180 pe o caldura insuportabila si pe un traseu anevoios. Mi s-a parut ireal ca a reusit performanta asta, a unui efort care dura de la ora 7 dimineata iar eu o vedeam aproape terminand maratonul, 15 ore mai tarziu.
Asadar, Alina Ursu (26 de ani) deschide seria mini interviurilor I AM IRONMAN :). Pentru ca oameni ca ea inspira, motiveaza si ne arata ca se poate face orice, oricat de greu sau imposibil pare la prima vedere.
Mi-am dorit foarte mult sa vin anul asta la Gerar, dar initial nu am mai prins locuri la semimaraton. S-au ocupat in timp record anul acesta, si trebuie ca e ceva cu 2014, caci asa se intampla cam cu majoritatea competitiilor – la triatlonul de iarna care vine acusi, Winter Tri Challenge, s-au inchis inscrierile la cateva ore dupa deschidere 😉
Toata lumea face miscare, merge la sala, sfideaza temperaturile cu minus si alearga prin parcuri, isi conecteaza telefonul la FB, ca sa afle competitorii cate calorii a mai ars sau cati kilometri a mai parcurs si cu ce medie. Cand nu sunt competitii organizate aproape ca se concureaza pe Endomondo, Strava si care or mai fi.
Gerar e o cursa speciala – un semimaraton in ianuarie e diferit fata de o cursa similara in oricare alta perioada a anului. E inceput de an, abia te dezmortesti… Apoi, se mai intampla sa ninga agresiv cu doar o zi inainte de cursa, ba chiar sa se instaleze un cod portocaliu de toata frumusetea. Si, daca ai reusit sa te inscrii la timp, te intrebi daca se mai tine totusi cursa in conditiile date. Ei, bine, s-a tinut! 🙂
Aveam 29 acum patru ani, cand am participat la prima competitie sportiva din viata mea, si nu-mi trecea prin cap ca mi se vor intampla in viitor urmatoarele chestii: ca voi deveni dependenta de bicicleta si concurs, ca voi urca pe un podium dupa un concurs, ca voi invata sa inot la 30 de ani, ca voi participa la primul meu triatlon, ca voi face parte dintr-un club de sportivi amatori, ca voi merge prin toata tara la competitii sportive; prima data cand m-am prezentat cu bicla mea de 400 de lei la concurs am avut de parcurs 20 de km pe munte. Mai erau zece minute pana la start si eu intrebam o tipa cum se schimba viteza cand ai de urcat ceva!
Am stat puțin de vorbă cu Ștefania Ion, campioana națională en titre la triatlon, căci am prins-o cu câteva zile înainte de a pleca acasă de Sărbători, la Brăila. Ștefania s-a mutat în Capitală acum câțiva ani, pentru că a fost remarcată de antrenorii lotului național la un concurs de triatlon și a fost chemată la Clubul Sportiv Olimpia. Și n-a fost chemată degeaba, pentru că a confirmat în scurt timp că poate face perfomanță – în 2011 a luat aur la Balcaniada de Triatlon, în 2012 argint, iar anul acesta a câștigat Campionatul Național de Triatlon.
Ați aflat deja din titlu ce face de Sărbători ;), hai să vedem mai departe:
De ce să te trezești duminică dimineața la ora 7? De ce să te trezești duminică dimineața la ora 7 când afară e cam întuneric și plouă?
Cei care au alergat duminica trecută la Ștafeta de alergare The No Project, powered by Bancpost aveau deja răspunsurile, pentru că am ajuns acolo și i-am văzut. Ploaia se întețise mai tare decât ce vedeam pe geam înainte să îndrăznesc să cobor din pat, iar de luminat se mai luminase puțin, dar foarte puțin, era frig, că mai bătea și vântul, dar când am ajuns în IOR era așa ceva care plutea prin aer; oamenii se întâlneau unii cu alții și se bucurau, stăteau frumos la rând să- și ia pachetul de concurs, numărul și cipul, și erau mulți, foarte mulți, și era o energie care fremăta.
Georgeta Berbec este din Galati, are 48 de ani, e de profesie economist si este indragostita iremediabil de calatorii. “Microbul plecatului il ai in sange sau nu il ai”, ne-a spus, caci am stat de vorba si ne-a povestit despre acest hobby si despre cea mai frumoasa calatorie din viata ei – Patagonia. Regiunea este situata pe teritoriul a doua state din America de Sud, Chile si Argentina, asa ca a avut norocul sa ajunga in amandoua.
Adrenallina incepe o serie de mini interviuri cu oameni obisnuiti dar nu chiar atat de obisnuiti, pana la urma – sunt virusati de calatorie, il au pe “vreau sa plec” si “trebuie sa plec”; vor să cunoască, vor să descopere. Nu sunt multumiti cu acelasi si acelasi drum, de acasa spre job si inapoi.
Georgeta Berbec din Galati, economist, ne povesteste prima.
Constantin Lucutar (23 de ani) a descoperit acum cativa ani cursiera si n-a mai lasat-o. Obisnuieste sa pedaleze doar distante lungi, si in general fara companie: bicicleta il lasa timp de meditatie la ce a facut in viata lui si la ce va face sau ar fi bine sa faca. La competitii de ciclism nu prea ajunge, pentru ca l-ar costa ceva sa ajunga: locuieste in comuna Vama, judetul Suceava.
Constantin pleaca vineri, 6 septembrie, intr-o cursa inedita: va incerca sa pedaleze 1.000 de km, continuu, in mai putin de 45 de ore. Ne-a povestit despre cum si-a fixat acest obiectiv si de ce prefera sa pedaleze distante lungi, din ce in ce mai lungi.
Imi amintesc ziua cand am sarit prima data cu parasuta, mai ales momentul acela cand m-am pomenit in buza avionului, privind in jos de la 4.000 de metri. Deja raul meu de inaltime – care intra in functiune inca de la etajul 4 al unui bloc, se transformase in altceva: eram paralizata de frica, sau atat de coplesita de situatia in care ma gaseam, incat nu stiam cum sa reactionez.
N-am mai alergat de vreo doua luni, si pentru ca ma mobilizez destul de greu pentru o tura in parc, de una singura, am zis sa ma duc si eu la alergarea de grup organizata de Florin Simion in Tineretului, la capatul lacului, dinspre parcul Carol.
Am vazut ca traseul de 5 km jumatate, in regim de circuit (n.r. repeti acelasi traseu de mai multe ori), presupune si o panta – asta am tradus-o eu la liber prin “teren accidentat!”, mult mai motivant decat asfaltul.
Si facem voluntariat! 🙂
Pentru ca Transmaraton este un eveniment sportiv cu scop caritabil, in cadrul caruia alergatorii participanti strang bani pentru trei cauze umanitare:
HOSPICE Bucuresti – Ingrijire medicala gratuita pentru 2,000 de copii si adulti cu boli incurabile,
Padurea Copiilor – plantarea si ingrijirea a cate unui copacel pentru fiecare nou nascut din Romania,
Gândește pentru Tine – atelier nonformal de învăţare experienţială pentru elevii de liceu
Oricine poate dona pentru cele trei cauze, alegand sa sustina unul dintre alergatori.