tudor

“Unii oameni găsesc că e ciudat că îmi place să înot goală dar eu nu văd niciun sens în a pune ceva între mine și apă.”

Așa începe filmul de scurt metraj al Natashei Brooks – Blue Hue – cu aceste cuvinte rostite de ea, pe un ton moale și cald, într-un décor de iarnă veritabilă, pe munte, cu vântul vajaind ușor deasupra lacului înghețat în care se pregătește să între ca să înoate, goală.

Poezia imaginilor cu ea înotând în lacuri, iarna, m-a făcut să îmi doresc să vorbesc cu ea, și așa am descoperit o tipă fascinantă, pentru care sportul capătă valențe de poem artistic, într-o combinație cu forța mentală și perseverența cerute de ceea ce face ea: freediving și înot de anduranță, surf.

Natasha Brooks este producător de film și artist vizual și în creațiile ei folosește apa, ca simbol al barierei dintre fizic și spiritual, intern și extern. Opera ei este influențată de Marcus Coates, Joseph Beuys, James Turrell și Carl Gustav Jung.

Am vorbit cu Natasha despre această împletire minunată dintre sport, fizicul uman și limite ale andurantei și revelația personală și artistică ce derivă din acestea.

Căci opera Natashei este foarte personală și legată ombilical de trăirile ei în experimentarea scufundatului liber și înotului liber în ape deschise.

Mai multe despre Natasha, pe site-ul ei oficial: http://tashbrooks.com/

Roxana Lupu, Adrenallina.ro : Apa predomină în expresia ta artistică și ador conexiunea pe care o faci între sporturile de anduranță și artă, prin intermediul ei. Care este rădăcina legăturii tale cu sportul și cu apa?

Natasha Brooks: Deși am fost foarte creativă toată viața mea, dar cu un puternic accent pe “a face”, nu am ajuns să fac din artă o profesie decât mai târziu în viață.

Actul creativ  este o expresie a experienței individuale, poate pentru a încerca să înțelegi lumea sau cel puțin să îți pui întrebări cu privire la ea. Munca mea este deseori foarte personală și viscerală și provine din experiențele mele interioare, generate adesea de mișcare și control al respirației.

Sporturile pe care le-am practicat în viața mea de adult mi-au oferit experiențe atât de vaste, emoționante și pline de smerenie. Simt că mă ancorează, că mă leagă de lumea naturii, din care suntem toți parte.

Doar fiind afară în natură, fie că înot, fac surf sau mă cațăr pe munte,  mă face să dezvolt o relație tactilă cu mediul, imersandu-mi simțurile în texturi, modele, temperaturi și atât de mai mult de atât.

În acest context, sportul oferă, de asemenea, o creștere mentală, fie că e vorba despre  depășirea fricii de a te cățăra pe o stâncă, fie că e vorba de a învața să te relaxezi în adâncimea unei ape. Sunt aceste experiențe pe care le valorific în arta mea.

Cu toții experimentăm aceleași senzații mentale, doar că ajungem la ele în moduri diferite. Sper doar că exprimând versiunea mea asupra lor munca mea va rezona cu condiția noastră general umană.

Ce sporturi ai practicat în copilărie?

Copil fiind, nu am crescut practicând sport într-o formă organizată.

Mama mea a crescut 4 copii pe cont propriu, astfel încât nu erau bani sau infrastructură pentru asta. In schimb, mi-am petrecut copilăria jucându-mă cu rudele și prietenii mei în locurile sălbatice din jurul nostru. Sunt norocoasă să fi crescut  într-un mic sat rural din Dealurile Penine din nordul Angliei. Terenul nostru de joacă era format din mlaștini, dealuri, râuri și diguri. Prin jocul și explorarea din copilărie se formează cu adevărat o legătură cu natura.

Abia în adolescență am descoperit sportul. La aproximativ 13 ani am descoperit că îmi place să alerg pe trail și câțiva ani mai târziu am descoperit că îmi place să fac mountainbiking, pe același tip de teren. Aceste două sporturi au fost o extensie a jocului meu din copilărie, în mijlocul unui peisaj în care crescusem, una cu el, dar bineînțeles că a implicat și jocul mental al determinării.

Acest lucru a dus apoi la descoperirea dragostei adevărate pentru înot, pe când aveam 20 de ani, iar asta s-a transformat curând într-o obsesie pentru antrenament, pentru a vedea cât de departe puteam să-mi împing limitele de fitness.

Așadar înotul de anduranță a venit înaintea surfului? Ce senzații îți provoacă fiecare în parte?

Am devenit târziu un înotător dar nu mi-a luat mult să devin un obsedat al înotului. Mă simt ca acasă în apă și iubesc senzația de a fi capabilă să călătoresc prin ea, cu forță și grație.

Înotul are mult de-a face cu anduranța și datorită naturii sale repetitive este de asemenea foarte meditativ.

Surful este foarte diferit și este un sport dificil din punct de vedere tehnic. Cu siguranță că backgroundul puternic în înot m-a ajutat să fac față frustrărilor din perioada când învățăm să fac surf, până când microbul acestui sport și-a înfipt colții în mine.

Surful te pune în perspectivă, îți arată cât de mic ești în dimensiunea ta umană, și e tot timpul altfel. Fiecare sesiune este complet diferită de cealaltă pentru că atât de mulți factori afectează valurile.

În Marea Britanie, sistemele meteorologice sunt atât de nestatornice, iar condițiile de surfing reflectă acest lucru. Pentru a lua ce e mai bun din valuri trebuie să urmărești îndeaproape vânturile, valurile și multe altele. Devii extrem de conștient cu privire la lună și la forțele mareei, care pulsează ritmic și continuu. Când ești în apă simți acest puls, înconjurat de păsări de mare și foci ore întregi. Adaugă la asta puterea, forța și uneori zgomotul asurzitor al valurilor și obții un cocktail magic.

Care este rutina ta sportivă în privința acestor două sporturi?

Nu am făcut înot de anduranță ani de zile, m-am canalizat în schimb pe înotul în peisaje, doar pentru plăcerea momentului. Surf fac oricând pot.

Care este de obicei temperatura apei în lacurile în care înoți și cum ți-ai adaptat corpul la asta?

Nu mă interesează să înregistrez temperatura apei deoarece cred că asta mi-ar influența modul în care experimentez apa. În loc de asta îmi place să folosesc lacurile ca pe un indicator a ceea ce simt. Dacă mă simt într-o formă bună atunci și cea mai rece apă se simte ok. Pe de altă parte, dacă nu am o stare prea bună atunci și o zi de vară se simte rece.

Îți poți ține respirația sub apă 5 minute. Spui că freedivingul este “cea mai directă, primară și pură formă de meditație”. Cum ai ajuns în punctul în care te încrezi complet în tine, ca să cobori în apa rece și întunecată?

M-am simțit mereu confortabil în apă și nivelul de fitness pe care mi l-a oferit antrenamentul de înot m-a făcut să îmi pot ține respirația cu mult înainte de a afla orice despre freediving. Totuși, momentul revelator a fost când eram în Tailanda, acum 15 ani. Petrecusem mult timp făcand snorkelling și scufundări ca să privesc lumea subacvatică.

Eram în vârf de formă și eram în elementul meu, pur și simplu înmărmurită de lumea acvatică psihedelică care se întindea sub mine. Apoi, într-o zi am luat o barcă să mergem la adâncimi mai mari, ca să încercăm să observăm specimene mai mari. Spre încântarea mea ne-am apropiat de 3 diavoli de mare  enormi.

Inițial am fost speriată de acești pești cu aspect extraterestru dar am realizat rapid că erau extrem de prietenoși, curioși și jucăuși. Am petrecut următoarele 3 ore cu aceste ființe magnifice, cu ele stând aproape de noi și însoțindu-ne jucăuș în nenumărate imersiuni în adâncul oceanului.

Veneau pe sub tine și te lăsau să te ții de aripioarele lor și apoi te duceau în adâncimile oceanului, în nenumărate rânduri. Pentru că ele erau cele care înotau am reușit să mă relaxez total și să-mi conserv oxigenul pentru a înota înapoi, la suprafață. Grația mișcării lor și natura lor jucăușă însemna că eu sunt într-o stare de relaxare totală și prezență și așa am fost capabilă să mă duc atât de adânc, cum nu credeam că va fi vreodată posibil.

Îmi amintesc că am privit o dată în sus, după ce m-au scufundat prima dată, ca să privesc suprafața apei, atât de îndepărtată, ca un cer mare și strălucitor, punctat de picioarele în miniatură ale celorlalți. Priveliștea era atât de grea și de descurajantă și sublimă în același timp. Am înțeles că suntem capabili să ne împingem limitele umane, sub apă, mult mai mult decât credem și chiar dacă mulți se simt inconfortabil cu asta, eu am simțit că e parte din ființa mea.

Abia câțiva ani mai târziu am mers la primele mele cursuri de calificare în freediving, ca să înțeleg și să explorez mai mult sentimentul acesta, iar asta m-a dus lângă alți oameni care împărtășesc această pasiune și cu care mă antrenez.

Arta ta este influențată de Carl Gustave Young, care spunea despre apă că este cel mai comun simbol al inconștientului. În ce fel te fascinează apa?

Am avut mereu o credință a conectivității și unității și teoriile lui Jung asupra inconștientului colectiv se potrivesc cu ceea ce cred. În arta mea sunt interesată să evoc trăiri care ne sunt comune tuturor, prin condiția noastră umană, înțelese mai mult la un nivel instinctual decât intelectual.

Cred că majoritatea operelor de artă profunde care le-am văzut sunt așa pentru că vorbesc conștiinței mele adânci, ca și cum ar fi o înțelegere profundă pe care o simt dar totuși nu pot să pun degetul pe ea, s-o numesc.

Cred că apa simbolizează subconștientul pentru Jung pentru fluiditatea și nemărginirea ei dar pentru mine sentimentul de a fi scufundat în apă nu este reprezentativ, este mai degrabă un sentiment direct care evocă o înțelegere interioară a acestui lucru.

Când citesc teoriile lui Jung regăsesc acolo explicate unele dintre experiențele pe care le practic de obicei.

Știu că explorezi în arta ta starea meditativă indusă de controlul respirației. Spune-ne mai multe despre asta.

Mă antrenez de obicei în bazin cu un grup, special pentru a-mi controla respirația prin apnee dinamică și statică. Este un mediu în care mă simt în siguranță și unde pot să-mi împing limitele și să călătoresc total în această experiență mentală de a-mi ține respirația.

Este un sport ciudat deoarece cu siguranță este inconfortabil în cea mai mare parte dar când reușești să treci peste acest discomfort, undeva spre final, când aproape trebuie să începi să respiri din nou, discomfortul este înlocuit cu euforie și cu un puternic simț de pace și odihnă. Toate gândurile se evaporă și experimentezi cu adevărat momentul prezent.

Este cea mai eficientă formă de meditație pe care am descoperit-o si  când funcționează depășește cu mult toate celelalte experiențe pe care le-am mai avut în zona asta.

Sunt fascinată de această stare mentală temporară și așa cum o explorez în mod fizic vreau să fac asta și în mod creativ, să văd ce poate să iasă.

Ești mamă a doi copii, cum te-a schimbat maternitatea în general și, mai specific, în ceea ce privește activitatea sportivă și artistică.

Maternitatea îți schimbă în mod evident viața în atât de multe feluri. Cel mai mare shift este sentimentul de sine. Brusc ai o altă persoană pe care o așezi înaintea nevoilor tale iar asta îți schimbă gândurile și percepția asupra lumii. Un alt shift este pierderea timpului liber.

Eu am continuat antrenamentul la înot și în timpul sarcinii dar apoi, peste noapte, cu apariția fiicei mele, a trebuit să mă opresc pentru că nu mai aveam timp. Mi-am crescut copiii singură de când erau foarte mici așa că restricția de timp liber a fost masivă. Și totuși în această perioadă a înflorit dragostea mea pentru înotul în ape deschise.

Mi-am dus copiii să înoate în lacuri, râuri și mare și asta m-a făcut să îmi schimb focusul din “antrenament de înot” în plăcerea de a admira peisajul unde se întâmplă înotul și în conectarea la natură prin înot.

Să ai copii în preajmă este minunat. Acum au deja 11 și 13 ani si când mă gândesc la cât ne-am maturizat și am crescut cu toții în tot acest timp realizez că m-au învățat și ei tot atât cât i-am învățat și eu. Această creștere îți hrănește arta, cu siguranță.

Ai mers în turneu în 40 de țări cu filmul tău scurt, multipremiat, Blue Hue. Ce îți spun oamenii dupa ce îl vizionează, care este reacția lor?

Am fost puțin tensionată când a ieșit Blue Hue, căci este atât de personal pentru mine și erau îngrijorată că oamenii ar putea reacționa negativ la nuditate. Din fericire reacția la film a fost pozitivă și chiar copleșitoare uneori.

M-au contactat oameni din toate colțurile lumii să îmi spună poveștile lor despre această pasiune împărtășită de a înota sălbatic în lacuri și mulți mi-au spus că filmul i-a inspirat să iasă afară și să încerce înotul liber. Când faci orice fel de artă sau film speri ca măcar cineva să rezoneze dar reacția la film a fost incredibilă, a depășit cu mult așteptările mele.

Ce vrei să înțeleagă oamenii care intră în contact cu arta ta?

Cred că vreau ca oamenii să vadă munca mea și ceea ce fac prin perspectiva  lor personală.

Fiecare dintre noi aducem experiența noastră de viață și experimentăm diferit un act artistic. Pot să fac o instalație de film care să însemne ceva pentru mine și sunt conștientă că pentru cel care privește va însemna cu totul altceva. Sunt fericită cu asta și cred că luăm din lucruri exact ce avem nevoie la acel moment.

Filmul Natashei, Blue Hue, multipremiat la Festivalurile de profil:

copyright imagini si film : Natasha Brooks

Natasha on social networks:

FB: https://www.facebook.com/tashbrooksartist/

Insta: https://www.instagram.com/natasha_brooks_/?hl=en