Recunoașterea traseelor de la Maratonul Olteniei

 

Tura de recunoaștere a traseelor de la Maratonul Olteniei powered by CEZ România a avut ca obiectiv principal testarea „genei de maratonist” a participanților și s-a desfășurat sub forma unei provocări venite din partea lui Martin Zmelik, Country Manager Grupul CEZ în România. Testarea „genei de maratonist” și-a propus să investigheze în ce măsură performanțele sportive se datorează datelor genetice sau competențelor dobândite.

Martin Zmelik, Country Manager Grupul CEZ în România

 

Actrița Diana Dumitrescu și Martin Zmelik, gazda evenimentului, au fost protagoniștii turei de recunoaștere a traseului de mountain biking de la Maratonului Olteniei, desfășurate pe data de 28 iunie. În aceeași zi a avut loc, pentru prima dată, tura de recunoaștere a celei mai noi curse, cea de maraton (42 km), avându-i în centru pe Carmen Albisteanu, trail runner și blogger, și pe Jan Burnea, angajat al Grupului CEZ în România.

 

 

Fire sportivă și dornică să experimenteze lucruri noi, Diana Dumitrescu a acceptat provocarea și a pornit în descoperirea traseului de MTB, ghidată de Martin Zmelik și membrii cluburilor locale Lykaios și Cozia. După finalizarea cursei, Diana s-a declarat încântată de experientă și a demonstrat că dincolo de genetică, mai importante sunt spiritul, atitudinea și dedicarea cu care practici sportul. „Nu a fost un traseu ușor, dar am avut ocazia să descopăr un sport dinamic, plin de provocări. Indiferent de sportul pe care îl practici, cred că cel mai important lucru este să te bucuri de moment și să iubești să experimentezi”, a concluzionat Diana Dumitrescu.

 

„Genetica poate fi importantă, iar unii oameni chiar au abilități înnăscute pentru anumite sporturi, însă cred că nu există o abordare generală, care să se aplice tuturor. Dacă ești pasionat, dedicat și dorești să îți depășești limitele, poți oricând evolua și deveni foarte bun la o anumită activitate. De aceea, îi încurajez pe cât mai mulți să dea o șansă evenimentelor sportive și, bineînțeles, să se înscrie la Maratonul Olteniei!”, Martin Zmelik, Country Manager Grupul CEZ în România.

Cel mai nou traseu de trail run al Maratonului Olteniei – 42 km, a fost testat de Carmen Albisteanu, o împătimită a curselor pe munte, care l-a călăuzit pe Jan Burnea pe traseul primului sau maraton. Jan este angajat al Grupului CEZ în România și va participa pentru a treia oară la Maratonul Olteniei.

Iata si un mic video de la tura de recunoaștere a Maratonului Olteniei:

https://www.facebook.com/MaratonulOlteniei/videos/1285087644961787/

 

Ediția din 2018 a Maratonului Olteniei – un eveniment CEZ România – este organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, HyperSport, SmartAtletic, și este susținută de partenerii Adrem, RC Europe (parteneri platinum); Ciga Energy, Tucă Zbarcea & Asociații (parteneri gold); Ernst & Young, Fine Consulting, Hervis Sports & Fashion, Inform Lykos, Ness, Comranado, Gold Nutrition (parteneri silver); Telekom Sport, Realitatea, Kiss FM, Adevărul, Gazeta Sporturilor, Running Mag, Adrenallina.ro, Biciclistul.ro (parteneri media); Club Sportiv Lykaios, Cozia Racing Team, Buridava (parteneri locali).

Alergătorii și bicicliștii doritori se pot înscrie la cursele de Trail Run și MTB Cross-country ale Maratonului Oltenei, desfășurate pe 25-26 august, la Râmnicu Vâlcea, pe www.maratonulolteniei.ro/inscrie-te.

Previous Post

Sun Challenge – cros în Parcul Natural Văcărești

Next Post

Carpathian Adventure 2018. Pregătiți de start?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to top