Antrenament cu Baractaru: Cum construiești anduranța de triatlon (I)
Mihai Baractaru, foto arhiva personala
Intrăm direct în pâine, cum îi stă bine oricărui atlet în ianurie :), așa că haideți să vedem cum facem să exploatăm la maximum perioada aceasta pentru a ne construi anduranța de triatlon!
ÎNOT
Primul lucru care ar trebui spus, în introducere, ar fi că ai nevoie de ședințe de înot cât se poate de apropiate în timp și să fii cât mai consecvent cu putință. Mai exact, dacă vrei să progresezi foarte mult la înot trebuie să faci antrenamente aproape zilnic.
Timp pentru antrenamente
În principiu, recomand un interval pe sesiune de 45 de minute pâna la două ore de stat în bazin, și lucrat foarte mult pe tehnică. După ce efectiv ai lucrat foarte mult pe tehnică și ai început să deprinzi tehnica de înot, după ședințele de înot urci la sală și mergi să lucrezi acele grupe musculare care te avantajează și-ți cresc nivelul de anduranță.
Trebuie să lucrezi la sală bicepși, tricepși, trapez etc, toate grupele musculare care împreună angrenează mișcarea pentru înot. Bineînțeles, nu poți progresa dacă nu ai și un timp de odihnă suficient. De exemplu, eu nu pot să dau randament la antrenamente dacă nu dorm minimum opt ore pe noapte. Dacă dorm șase ore pe noapte, resimt oboseala și va trebui ca în următoarele zile să compensez acele ore pierdute.
Pentru mine, înotul a fost teribil de greu, chiar și până în ziua de astăzi a rămas ultima probă pe care aș vrea să o practic la antrenament, dar mă duc pentru că trebuie, e foarte importantă. În triatlon, dacă nu încerci să ai toate cele trei discipline la același nivel, la un moment dat, în cursă, vei începe să plătești pentru acel deficit. Antrenamentele mele de înot sunt în fiecare zi, și durează cam o oră și jumătate. Este destul de obositor să stai o oră și jumătate în bazin, deși asta este recomandat la probele de rezistență: să stai cât mai mult în apă.
Aș vrea să mai punctez și faptul că, pentru înot, ai nevoie de o mobilitate extraordinară. Știu că mulți dintre noi suntem foarte rigizi și asta ne împiedică să progresăm. Înotul se desfășoară într-un alt mediu decât suntem noi obișnuiți și trebuie să ne adaptăm cât mai bine.
Ca să îmi cresc mobilitatea la toate articulațiile, am introdus un program de stretching combinat cu exerciții de respirație. Nu trebuie să dureze mult, maxim 10-15 minute, când vă treziți.
BICICLETĂ
La bicicletă ar fi indicat în perioada asta să faci antrenamente și pe trainer și pe bicicleta de spinning. Este foarte important să ai zilnic (sau măcar o dată la două zile) mișcarea de bicicletă, de alergare, pentru că mușchiul uită. În cazul meu, timpul de antrenament pe bicicletă este de la o oră până la trei ore pe zi.
Antrenamentele pe trainer sunt mult mai bune decât antrenamentele la spinning, deoarece te apropie de condițiile de antrenament de pe șosea… Simulează mult mai bine poziția ta, mișcarea… Pentru că în sezonul rece temperatura nu ne permite, putem să lucrăm destul de ușor și pe trainer. Evident, nu se compară cu un antrenament afară, cu toate condiițle meteorologice. Pe bicicleta indoor, poți să insiști foarte mult pe poziție (să găsești modalități noi prin care să-ți găsești un confort mai bun. Un prieten mi-a spus odată: „confort is performance”. Nu poți să dezvolți foarte multă putere, dacă nu stai confortabil pe bicicletă. Eu mi-am facut bike fitting-ul la bicishop.ro și am simțit o îmbunătațire de cel puțin 25% legat de poziție.
Acum că am început să vorbim despre poziția bicicletei, ne întoarcem la exercițiile de stretching, deoarece fără o mobilitate bună nu poți obține cea mai bună poziție pentru tine. Te vei chinui mereu să stai înt-o anumită poziție, încordat, stresat că nu-ți iese, și într-un final să-ți dai seama că ai dezvoltat o putere mult mai mică față de cea din poziția inițială.
Pe lângă poziția pe bicicletă, contează mult și respirația. Cât de bine ne oxigenăm în timp ce pedalăm. Cu cât respiri mai bine, cu atât ai mai multă forță în pedale. Cu cât te oxigenezi mai bine, cu atât începi să deții controlul asupra situației.
ALERGARE
Eu alergare fac aproape zilnic. De la 45 de minute (undeva la 10 km) până la 30 km, care înseamnă două ore, două ore jumătate de alergare, de acumulare. Atât la alergare cât şi la bicicletă este foarte important ca antrenamentele să nu fie făcute în grabă. Majoritatea atleţilor au tendinţa să facă antrenamentul doar pentru că trebuie să-l facă şi apoi să meargă direct la birou. Nu este chiar ok. Pentru că dacă tu îl faci mecanic, într-adevăr poţi menţine tonusul muscular, dar tu de fapt nu ai lucrat nimic în ziua respectivă, nu ai făcut un antrenament de calitate. L-ai făcut pur şi simplu doar pentru că trebuia, este doar o stare de tonus muscular.
Dar că să progresezi mai mult, trebuie să înţelegi ce se întâmplă acolo în interior, trebuie să vezi exact care sunt limitele tale şi cât de mult poţi să tragi de ele şi estimativ să vezi cam până unde ai putea să ajungi în sezonul respectiv.
Ca să ai parte de un antrenament calitativ, încearcă pe parcursul şedinţelor de antrenament să nu te mai gândeşti la familie, job, prieteni sau altele, pentru că nu fac decât să-ţi distragă atenţia de la ceea ce este important, şi anume să fii prezent la antrenament.
Nu te mai gândi cum o să te simţi la km X, pentru că nu vei şti dinainte, se pot întâmpla multe în decursul sesiunii de antrenament şi corpul este intr-o continuă schimbare, atât fizic cât şi emoţional.
Vei reuşi să înţelegi mai bine cum funcţionează lucrurile doar atunci când vei avea timp să te asculţi şi pe tine. Corpul îţi trimite foarte multe informaţii şi noi alegem ce vrem să „ascultăm”; foloseşte-te de ele. O să dureze un timp, dar trebuie să fii răbdător cu tine.
Încearcă să nu mai alergi cu căşti în urechi, pentru că nu fac decât să te distragă de la ceea ce se întâmplă cu tine şi ce se află în jur.
Alergarea ar trebui să fie cât se poate de naturală, dar noi alegem să o complicăm al naibii de mult, devenind din ce în ce mai dependenți de gadget-uri. Sunt bune, şi eu le folosesc, şi îmi arată anumite informaţii pe care le iau ca reper. Atâta tot, nimic mai mult.
Alergaţi de plăcere, şi pentru că puteţi. Bucuraţi-vă de fiecare dată când mergeţi la antrenament. Nu ar trebui să devină o corvoadă. Când faci ceea ce-ţi place o faci cu drag şi nu simţi că depui vreun efort.
*Mihai Baractaru este primul triatlonist român calificat la Campionatele Mondiale Ironman de la Kona, Hawaii. Deține recordul național pe distanța de Ironman – 3, 800 km înot, 180 de km bicicletă și 42 de km alergare. Îl găsiți pe Mihai pe Facebook, aici.
Mihai Baractaru, finish Ironman Kona, octombrie 2015
Răzvan Norocel: Îmi amintesc că la început era să leşin după 300 metri de alergare
Am început să fac sport pe la 6 ani. Am început cu înot, hochei şi apoi a urmat atletismul. Am avut noroc deoarece stăteam foarte aproape de zona Lia Manoliu.
Am făcut atletism cam 10 ani apoi am continuat să fac sport doar de întreţinere. Au urmat nişte ani de pauză şi deja nu-mi plăcea cum mă simţeam şi cum începusem să arăt. Aşa că m-am reapucat de alergare în 2014. Inspirat de Dragoş Rouă şi Andrei Roşu.
Ultramaraton 100forchildren, credit foto Radu Cristi, Donez Amintiri
Îmi amintesc că la început era să leşin după 300 metri de alergare. Îmi lăsasem băiatul la înot şi am zis să folosesc ora pe care o aveam la dispoziţie. Planul era să dau o tură de parc IOR. Restul turei am mers. Data următoare am alergat două bucăţi de 300 metri şi tot aşa. În 2 săptămâni am reuşit să alerg o tură întreagă şi eram tare mândru. A venit şi tura 2 şi apoi întâlnirile cu Dragoş Rouă şi Andrei Roşu, şi am decis să alerg la Maratonul internaţional Bucureşti, în octombrie 2014, proba de semimaraton. Aşa au început antrenamentele, 2 -3/ săptămână .
Prima mea competiţie …. 21 km în octombrie 2014. O zi frumoasă , cald. M-am întâlnit cu Dragoş Rouă la start. El urma să alerge un maraton. Am avut mare noroc să alerg cu el căci am alergat constant toată cursa, m-am hidratat şi totul a ieşit bine. Am reuşit să termin primul meu seminmaraton în 2 ore şi 7 minute.
Am 3 antrenamente pe săptămâna: unul de viteză, unul de forţă şi un long run. Între ele alergare uşoară. Deşi am făcut atletism în adolescenţă, ce fac acum e cu totul şi cu totul diferit. Atunci am făcut sărituri (săritură în înălţime ) Acum alerg de la 5.000 metri în sus, plat sau pe munte, până la ultra. Fiind încă la început, experimentez.
Sportul meu preferat este alergarea montană, pentru că mă forţează să îmi depăşesc limitele într-un cadru special. De asemenea, mă atrage şi triatlonul.
Retezat SkyRace
La câte curse au fost anul ăsta e greu de zis care a fost cea mai tare. Fiecare cursă a avut ceva special. Amuzant a fost la Campionatul Naţional de Duathlon. Îmi luasem bicicletă de 10 zile şi am mers de 4 ori pe ea. Practic am învăţat atunci să merg. Bicicleta era un MTB decent, dar nu de şosea. Ştiam că nu am nicio şansă, dar cum visul meu este IronMan am zis că trebuie să acumulez experienţă. Planul de acasă era să trag tare pe primii 5 km de alergare, apoi să termin cei 20 de bicicletă şi să recuperez cât pot pe ultimii 2 km. Şocul a fost după ce am coborât de pe bicicletă şi am vrut să alerg! Râdea un arbitru de pe margine de mine căci primii paşi au fost un fel de mers apoi picioarele şi-au mai dat drumul.
O altă experienţă interesantă a fost la un ultra montan. Trebuia să fie o alergare de 82 km. La km 12 am călcat strâmb de 2 ori şi a început distracţia. Se spune ce distanța ce depășeșete 42 de km în alergare e considerat ultra, iar eu voiam să alerg cât mai mult aşa că am decis să continui şi am reuşit 68 km, scurtând puţin din traseu pentru a evita punctul de hidratare de la km 45, deoarece ştiam că acolo riscam ca organizatorii să mă oprească, pentru că ajunsesem târziu. În astfel de momente nu e despre alergare, ci despre minte. Mi-am imaginat că trebuie să-mi duc băiatul acasă, că suntem numai noi doi şi aşa am mers/alergat până la finish, uneori cântând urcă soldăţeii urcă, aleargă soldăţeii aleargă.
Competiţia mea preferată este orice cursă în care este şi o componentă socială caritabilă.
Cel mai mândru sunt de faptul că am început să inspir oameni să iasă din casă. Nu am performanţe dar fac asta cu pasiune și asta se simte. Prietenii mei spun că sunt nebun şi că deja am luat-o razna cu atâtea antrenamente şi competiţii.
Dar mă simt bine când fac mişcare. Am slăbit mai bine de 10 kg. Starea de sănătate este mult mai bună şi nu am mai răcit de un an jumătate, chiar dacă uneori alerg pe munte, în ploaie sau frig doar în tricou.
Am aflat despre mine că …am multe resurse interioare. Se spune că fizic putem îndura aproape orice şi doar mintea trebuie convinsă. Cred că asta fac şi asta caut.
Maratonul Zapezii Isostar
Sportul mă face să mă simt… puternic, încrezător şi îmi dă o stare de bine. La sfârşitul antremanentelor am o stare de satisfacţie. Este senzaţia lucrului bun dus la capăt. La competiţii ador să mă întâlnesc cu ceilalţi concurenţi. Cu fiecare competiţie, legăturile dintre noi devin din ce în ce mai puternice.
Uneori, mi se întâmplă să am câte o problemă în cursă dar concurenţii care trec pe lângă mine şi mă întreabă dacă sunt ok îmi dau putere. Sunt momente când vreau să renunţ de epuizare dar mă montez şi îmi spun : Astăzi este ziua în care o să termin această cursă. Și de cele mai multe ori termin şi asta mă ajută apoi şi în viaţa de zi cu zi.
Obiectivul meu în 2016 este să am un parcurs competiţional cât mai bun, fără accidentări, dar marele meu obiectiv este legat de Lions Running Program, un program de mers, alergare şi nutriţie de 3 luni. Are ca scop principal formarea obiceiului de a face mişcare şi vreau să-l împărtăşesc cu cât mai mulţi oameni.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţa mea, aş spune că în viaţă avem perioade bune şi mai puţin bune, dar alergarea şi o sănătate bună ne ajută în orice situaţie. După 37 de ani garantez oricui că nu există scurtături în niciun capitol al vieţii, aşa că ia-o treptat şi antrenează-te zi de zi.
S-a lansat Cyclo 200, navigatorul inteligent pentru bicicletă
Mio Technology, liderul pieței autohtone de dispozitive GPS, lansează pe piața locală Mio Cyclo 200, navigatorul inteligent pentru bicicletă, cu GPS încorporat, special creat pentru cei care practică ciclismul ca activitate de relaxare.
Mio Cyclo 200 are un design robust, este rezistent la apă (standard IPX5) și la șocuri, fiind un companion de încredere indiferent de condițiile meteorologice, în timp ce ecranul tactil cu strat anti reflexie de 3.5 inci asigură o vizibilitate crescută a informațiilor afișate și accesul facil la meniu. Mai mult, durata de funcționare a dispozitivului între încărcări este de aproximativ 10 ore, suficient pentru parcurgerea chiar și a unui traseu dificil.
Intuitiv și ușor de folosit, Mio Cyclo 200 vine echipat cu hărți pentru 21 de țări din Europa, inclusiv România, care generează rute ce pot fi parcurse cu bicicleta, inclusiv hărți rutiere preinstalate, astfel încât cicliștii să poată naviga în siguranță chiar și pe carosabil. Indiferent de traseul ales, offroad sau în oraș, utilizatorii vor fi avertizați printr-un semnal sonor la fiecare schimbare de direcție.
Spre deosebire de alte dispozitive asemănătoare, care permit cicliștilor să navigheze pe un traseu predefinit sau setat de utilizator, Mio Cyclo 200 integrează funcția unică Surprise Me™, ce oferă pasionaților acestui sport o gamă de trei trasee de ciclism, în funcție de timpul pe care l-au introdus, distanța sau destinația. Această caracteristică este ideală pentru cei care doresc să economisească timpul necesar pentru descărcarea de trasee noi.
Noul echipament de navigație Mio Cyclo 200 indică poziția ciclistului pe hartă și măsoară nivelul altitudinii, distanța parcursă, durata în care a fost încheiată o cursă, fiind dispozitivul ideal pentru cei care doresc să își monitorizeze evoluția performațelor sportive.
Navigatorul pentru bicicletă Mio Cyclo 200 vine în întâmpinarea nevoilor cicliștilor cu ajutorul punctelor de interes preinstalate (POI), care permit identificarea celor mai apropiate magazine de biciclete, restaurante sau chiar spitale, în cazul unor urgențe. Acestea sunt grupate pe categorii și semnalate pe ecranul navigatorului.
Mio pune la dispoziția utilizatorilor aplicația pentru desktop Mio Share: după ce a fost conectat la PC, Mio Cyclo 200 poate fi actualizat cu rute noi, cicliștii putându-și gestiona de asemenea istoricul traseelor şi împărtăşi rezultatele cu prietenii.
Noul Mio Cyclo 200 este disponibil pe piaţa din România la prețul de 799 lei.
Monica Serachitopol: Trebuie să găsesc o cale de a lua bicicleta după mine la şedinţe & întâlniri
Monica
Am început să fac sport în 2007, atunci când mi-am luat prima bicicletă, studentă fiind. Era o chestie extrem de grea, din oţel, cu care mă luptam de fiecare dată la urcatul/coborâtul scărilor. Astfel, am început să practic alternativ două sporturi: ciclismul şi ridicatul greutăţilor 😀
Îmi amintesc că la început aş fi mers non stop pe bicicletă. Eram atât de fermecată de sportul pe care tocmai îl descoperisem încât, oricând prindeam ceva timp liber, îl petreceam pedalând. Şi de la ture urbane sau prin apropierea Bucureştiului am ajuns la prima tură mai lungă de 90 kilometri pe care am savurat-o la maxim şi crede-mă că am avut timp…în aproape 9 ore pe drum!
Prima mea competiţie a fost în 2009, la Băile Tuşnad. Un maraton cu un profil nu tocmai uşor dar de care nu m-am speriat foarte tare pentru că oricum nu aveam habar ce înseamnă diferenţa de nivel, zone tehnice şi alţi termeni de acest fel. La start se puneau pariuri…Roşioru sau Logigan? Eu încă încercăm să îmi dau seama cum schimb lanţul pe foaia mică. Am ajuns la finish stoarsă de puteri dar fericită că terminasem primul meu maraton de mountain bike.
Antrenamentele mele au început să aibă o formă mai organizată abia anul acesta. Se desfăşoară în cursul săptămânii, după serviciu sau în weekend-uri, atunci când nu sunt la competiţii şi, de cele mai multe ori, reprezintă partea preferată a unei zile obişnuite 🙂
Sportul meu preferat este…surpriză…ciclismul, pentru că pe bicicletă am descoperit locuri, oameni dar mai ales cât de simplu e să fii fericit.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursa este gustul noroiului de câmpie pe care l-am încercat în 2011 la competiţia Prima Evadare. Îmi place să spun că a reprezentat primul meu triathlon pentru că, pe lângă proba de bicicletă, a fost şi alergare(cu bicicleta alături, desigur) dar şi ceva înot prin numeroasele bălţi pe care le străbăteam. Cele 7 ore de luptă cu frigul şi noroiul au transformat cursa într-un exerciţiu extrem de voinţă în care am experimentat diverse stări şi senzaţii de la determinare şi perseverenţă la frustrare, disperare, resemnare şi aproape hipotermie : ))
Şi că să completez tabloul sumbru cu alte câteva detalii, îmi amintesc de primul kilometru de cursă (din cei 55) în care deja mă udasem până la piele, îmi amintesc momentul în care m-am oprit pe câmp să mă descalţ de şosetele îmbibate în apă sau când îmi înfigeam mâinile în noroiul rece, strâns deasupra roţilor, pentru a putea înainta. Totuşi, ceva m-a îndemnat să continui până la finish… nu am aflat nici acum ce!
Competiţia mea preferată rămâne Argeş Spring Race 2010. A fost a doua mea cursă de MTB şi m-am declarat complet cucerită de traseul şi atmosfera specială pe care au creat-o oamenii de la Piteşti. Când în organizarea unui concurs se pune suflet, lucrul asta se simte cu vârf şi îndesat printre noi, participanţii. Chiar mi-aş dori să se mai organizeze o ediţie de toamna…
Cea mai mândră sunt de părinţii mei care, anul acesta, au început să îmi spună din ce în ce mai rar: „Mai lasă bicicleta aia!” atunci când s-au prins că eu chiar iau în serios ciclismul.
Prietenii mei spun că arăt ciudat fără bicicletă : ))
Am aflat despre mine că sunt cu totul altă persoană atunci când sunt în şa. Nu ştiu prin ce minune se întâmplă lucrul ăsta dar pe bicicletă mă simt mult mai puternică, mai încrezătoare în propriile forţe, chiar şi mai sociabilă decât sunt în viaţă de zi cu zi aşa că trebuie neapărat să găsesc o cale de a-mi lua bicicletă după mine la şedinţe sau întâlniri 😀
Sportul mă face să mă simt liberă. Şi puternică. Şi aproape de natură. Şi veselă. Şi liniştită. Şi aş putea continuă la nesfârşit.
Uneori, mi se întâmplă să mă port ca un om mare…dar îmi revin repede.
Obiectivul meu în 2015 a cam fost atins. La începutul sezonului mi-am făcut o lista cu competiţiile la care vreau să merg şi nu numai că le-am bifat pe toate, dar am mai şi adăugat alte câteva, în total 14. Acum, pe sfârşit de sezon, îmi rămâne doar să mai adun nişte kilometri care să „îmi ţină de cald” la iarnă.
Dacă ar fi să recomand ceva din experientă mea, aş spune că sportul şi fericirea merg mână în mână!
Cu echipa din care face parte
EXCLUSIV. Interviu Mihai Baractaru: “Psihologic, cursa Ironman Kona este extrem de greu de controlat”
Mihai Baractaru, primul sportiv român care reușește performanța calificării la cel mai important eveniment al triatlonului de anduranță tip Ironman (la Age-Group, amatori), vorbește în exclusivitate pentru Adrenallina despre cum a fost cursa lui Ironman Kona la Campionatul Mondial Ironman, care are loc anual în Hawaii, și strange laolaltă cei mai buni sportivi profesioniști și amatori din lume, pentru a-l încorona pe cel mai bun dintre ei.
Steagul României a fost prezent la Kona anul acesta în premieră istorică, iar Mihai Baractaru a reușit o performanță frumoasă: loc 48, din 112 concurenți la categoria lui de vârstă, 25-29 de ani, și un 390 la general, din 1705 concurenți bărbați, amatori!
Anul acesta au fost înscriși 2.381 atleți înscriși la Campionatele Mondiale, cel mai mare număr din istoria edițiilor acestui Campionat, care a debutat în 1981. (probele unei competiții de triatlon tip Ironman sunt: 3,86 kilometri înot, 180,25 kilometri ciclism, maraton – 42,185 kilometri).
Condițiile cursei de pe insula fierbinte au fost și mai vitrege în 2015: valuri enorme la înot, vânturi laterale și frontale foarte puternice, căldură năucitoare, umiditate crescută, ploaie. Mihai ne povestește de la Kona cum i-a fost în cursa vieții lui (încă nu a revenit în țară):
Mihai Baractaru, Romania, la Ironman World Championship, 2015
Adrenallina: Salut, Mihai, şi felicitări pentru o performanţă minunată! Te-ai calificat la Campionatele Mondiale Ironman, visul tău de peste 8 ani, şi apoi ai făcut o cursă foarte bine acolo, la Kona, proba de foc (la propriu) a triatlonului tip Ironman. Suntem nerăbdători cu toţii, cei de acasă, să ne povesteşti cum ţi-a fost cursa. Hai să începem cu înotul.
Mihai Baractaru: A fost cea mai grea probă de înot din viaţa mea. În loc să înot 3,8 km, cum e distanţa standard într-un Ironman, am înotat 4,5 km cel puţin, aşa mi-a spus ceasul. Au fost curenţi foarte puternici, în larg valuri foarte înalte şi la un moment dat, când am întors după nava din larg care marca punctul de întoarcere, a fost crunt: toţi sportivii se înghesuiau să întoarcă acolo, pe o porţiune de 300-400 m, aşa că a fost irespirabil, la fel că la start! Toată proba de înot nu am ştiut de mine!
Înotul în ocean este foarte diferit, eşti într-o continuă schimbare iar tehnica mea de înot din lac şi bazin nu m-a ajutat foarte mult.
La întoarcere am avut valuri din spate, care mă ridicau în poziţie verticală şi aveam senzaţia că stau efectiv în picioare! După ce trecea valul aveam senzaţia de cădere în gol, ca atunci când treci cu maşina peste hopuri mari.
Adrenallina: Ok, deci înotul la Kona este un înot Ironman înmulţit cu vreo 4, cel puţin anul ăsta. Spune-ne despre bicicletă, deşi nu ne aşteptăm să fi fost mai uşor. Am urmărit mulţi dintre noi transmisiunea live, şi vântul a fost năucitor la bike.
Mihai si bicicleta lui de cursa, Scott Plasma Team Issue, de la Bicishop, inainte sa plece la antrenament pe traseul Campionatului Mondial Ironman, in Hawaii
Mihai Baractaru: După ce am ieşit de la înot am alergat să-mi iau punga de tranziţie pentru bicicletă, am alergat apoi rapid către locul unde aveam bicicleta, m-am echipat şi am pornit. Primii 14 km i-am făcut în Kona pe lângă Ali’i Drive, (str Kuakini), după această porţiune am plecat către vestita Queen K (Queen Kaahumanu), pe care am visat-o atâta timp.
La bicicletă am avut constant vânt de faţă! Până în Waikoloa am avut câteva dealuri line dar foarte greu de abordat, pentru că panta era între 5 şi 7 %. Vântul de faţă era foarte frustrant, uneori nu puteam atinge mai mult de 25 km/h.
După ce trec de Waikoloa, traseul devine mult mai agresiv pe urcări iar vremea se schimbă, începe ploaia… Am pedalat cam 15 km pe ploaie până în Hawi. Era o ploaie mocănească, ajutată de vântul puternic. Asta făcea să pătrundă apă sub ochelarii de ciclism şi nu vedeam nimic în faţă. Pe porţiunea asta am atins viteză maximă pe urcare de 15 km/h.
Priveam în jurul meu atât cât puteam şi vedeam sportivi căzuţi sau cu pană la bicicletă. Mi-era teamă să nu o păţesc şi eu!
La întoarcere din Hawi a urmat o coborâre de 10 km, unde am reuşit să îmbunătăţesc puţin media orară – am mers cu 55-60 km/h.
Ajuns în apropiere de Waikoloa, condiţiile meteo se schimbă drastic, aici fiind extrem de cald, vânturi extrem de puternice şi umiditate crescută. Simţeam nevoia să mă răcoresc în permanenţă, aşteptam cu sufletul la gură următorul punct de revitalizare, să mă pot stropi cu apă pentru a mă răcori!
Adrenallina: Par regizate toate condiţiile astea meteo, că să facă din cursa asta una de Campionat Mondial! Alergarea este proba ta favorită, spune-ne că aici ţi-a fost mai uşor!
Mihai Baractaru: M-am echipat şi am ieşit din tranziţie liniştit, pentru că urma într-adevăr proba mea favorită, alergarea!
Prima porţiune de alergare a fost pe Ali’i Drive, cam 16 km, au fost destul de multe puncte de revitalizare, pe care le aşteptam cu nerăbdare. Pe la km 4, care a fost pe lângă faleză, încep să simt cu adevărat căldura şi umiditatea cursei. Soarele îmi arde pielea, pantofii simt că mă ard, aveam senzaţia că alerg pe cărbuni încinşi sau pe lavă. Îmi repetam în mod constant: “este cu adevărat foarte cald dar poţi să faci faţă! Fii puternic!”. Încercam să mă focusez doar pe tehnică şi hidratare, încercam să-mi eliberez mintea de alte gânduri! Eram în mod constant preocupat să-mi răcesc corpul prin diferite metode, pentru a nu mă supraîncălzi!
Mihai porneste in proba de alergare – 42 de km
După ce am trecut de Ali’i Drive, a urmat o pantă de 10-12 % pe o porţiune de 500 m, aici am simţit că urmează să am o contractură musculară, aşa că două minute am mers, ca s-o previn!
Ajuns în vârful pantei, a urmat o coborâre lină, unde am reînceput să alerg. Simţeam că am tălpile umflate şi efectiv ard, încep să fac bătături din cauza apei luate în pantofi la tranziţie, unde un tip de la organizare mi-a aterizat un prosop ud în cap, şi apa mi s-a scurs în pantofi. Am știut de atunci că nu e bine.
Pe Qeen K, de la km 15 la km 28, simţeam că alerg prin deşert fără pic de umbră, sub soarele arzător. Sunt eu şi o linie valonată-traseul, pe care trebuia să-l parcurg; greu şi cam demoralizant!
Am alergat cu bureţii uzi în mână, mă opream la punctele de revitalizare, mă hidratam şi după 4-5 minute gura îmi era tot uscată!
Pe ultimii 14 km la întoarcere, asta e ceea ce m-a ţinut motivat: “eşti primul român din istorie care termină acest concurs”. Şi mă inunda o bucurie că nu fac asta doar pentru mine.
Bucuros că se apropie de finish
“Pain is temporary. It may last a minute, or an hour, or a day, or a year, but eventually it will subside and something else will take its place. If I quit, however, it lasts forever.” Asta se derula continuu în mintea mea pe ultimii kilometri.
Adrenallina: Te apropii de finish… Cum este finish-ul la Kona?
Mihai Baractaru: Mă simţeam ca într-o poveste, foarte mulţi oameni care aclamă pe margine, zâmbesc, sunt zgomotoşi, mă încurajează, le zâmbesc şi văd poarta de finish, văd cum visul meu devine realitate!
Toate acele ore petrecute în sala de antrenament, vizualizând acest moment… Sunt fericit, mândru şi împlinit de ceea ce am realizat astăzi la concurs, mi-am spus.
Astăzi am scris istorie şi am adus România la Compionatul Mondial de Ironman din Hawaii. Am trecut de zona de Finish, încep să fiu copleşit de dureri şi simt cum tot corpul este acaparat de asta. Mă îndrept spre food court, mănânc ceva şi încerc să mă hidratez cât pot de mult.
Când am ajuns la cazare mi-am dat costumul jos am constatat că pe spate mi-au rămas efectiv siglele sponsorilor: m-am bonzat cu ele pe spate! Soarele a fost atât de puternic încât a trecut prin trisuit!
cu sponsorii tatuati: Emag, Arobs, Bicishop, Global Vision, JPS Group, Solaris, Shimano
Adrenallina: A fost Ironman Kona aşa cum ţi-ai imaginat?
Mihai Baractaru: Înainte de a veni pe insulă ştiam că o să fie cald şi umezeală mare, eram pregătit să întâmpin multă căldură şi umiditate. Însă netrăind înainte aceste senzaţii nu ştiam exact cu ce mă voi confrunta, puteam doar să-mi imaginez, iar asta nu a fost suficient!
Acum că am simţit pe propria piele, îmi dau seama că numai trăind aceste senzaţii poţi afla cu adevărat cum este Ironman Kona.
Să vizionezi nişte filmări şi să mergi de câteva ori pe traseu nu este suficient, este nevoie de mult mai mult.
Aclimatizarea nu constă doar în obişnuirea cu fusul orar şi temperatura, este nevoie de o perioadă de cel puţin o lună înaintea competiţiei, în care trebuie să faci antrenamente intense pe traseul conpetiției, să te obişnuieşti cu alimentaţia locală (să găseşti mâncare sănătoasă aici este o adevărată provocare, va spun sincer, în ultimele două săptămâni am mâncat kilograme de fructe ca să pot compensa deficitul de hrană sănătoasă).
Ironman Kona a fost peste aşteptările mele. Din punct de vedere psihologic, cursa este extrem de greu de controlat şi nu există grad de comparaţie între această cursa şi celelalte. După competiţia asta, mă dor toţi muşchii din corp, mai puţin muşchii fetei. 🙂
Cursele din circuitul Ironman reprezintă doar biletul de intrare şi nu garantează că eşti suficient de pregătit încât să poţi termina!
finish Ironman World Chapionship pentru Mihai
Steagul Romaniei pentru prima data la Campionatul Mondial Ironman, Kona. Multumim, Mihai Baractaru!
Ediția 2015 a Ironman World Championship, care a avut loc sâmbăta ce a trecut în Hawaii, a fost câștigată de către Jan Frodeno la masculine, cu timpul de 8 ore, 14 minute si 40 de secunde și de către Daniela Ryf la feminin, cu 8 ore, 57 de minute si 57 de secunde. Mai multe despre ediția Kona 2015, aici.
Roxana Ghilţ: Adrenalina concursului te face să dai de 1000 de ori mai mult decât eşti capabil
Am început să fac sport … de mică. Eram mereu foarte agitată şi nu aveam stare. Simţeam nevoia să alerg în permanenţă. Îmi amintesc că la un moment dat, când am mai crescut, aveam o prietenă cu doi ani mai mare care atunci când ieşea afară se plimba cu o altă prietenă şi povesteau. Mie mi se părea super plicticoasă activitatea lor. Eu trebuia să alerg în permanenţă, iar toate jocurile pe care le practicam trebuiausă implice cât mai multă activitate fizică. Prietena mea, atunci când am întrebat-o ce găseşte distractiv în plimbarea asta mi-a zis că voi înţelege mai târziu, când voi mai creşte. Binenţeles că am crescut. Şi tot la aceeaşi părere am rămas. Şi în prezent cele mai interesante întâlniri cu prietenii mi se pare cele în care alergăm, mergem cu bicicleta sau urcăm pe munte.
Cu prietenii la tura in muntii Latoritei
Îmi amintesc că la început…am fost selecţionata să fac parte dintr-un club de atletism, prin clasa a 3 a. Ieşeam în fiecare zi pe terenul de sport al şcolii, a cărui pistă avea 200 m şi îmi plăcea cel mai mult proba de sărit garduri. Într-o zi, prin clasa a 5 a, împreună cu o colegă, ne-am gândit cum ar fi dacă am încerca să alergăm multe ture de pistă….şi am dat 55 de ture. La final, am fi vrut să continuăm, ne simţeam în stare să alergăm şi 100 de ture, dar ne era frică că ni se va întâmpla ceva rău după atâta alergat, aşa că ne-am oprit după cele 55 programate. Băieţii, când au văzut performanta noastră s-au ambiţionat şi ne-au bătut recordul, au dat c-o tură în plus.
Prima mea competiţie memorabilă a fost, binenţeles, una la care am câştigat locul 1. De fapt au fost două pe care mi le amintesc. Una de alergat. La care am câştigat un pix la care am ţinut mult şi-l foloseam în permanentă la şcoală. A fost o proba scurtă, de sprint, în fața Ministerului Transportului. Iar cea de-a doua, de schi, în 1988. Îmi amintesc anul pentru că am primit drept cupă o vază de flori pe care ai mei au păstrat-o mulţi ani şi pe care erau însemnate denumirea concursului şi anul.
Dar prima competiţie cu adevărat importantă a fost în 2008, când am participat la Carpathian Adventure. Atunci am descoperit că munţii pot fi parcurşi în timpi mult mai rapizi decât ne imaginăm până atunci când planificăm o ieşire. De atunci am cam cochetat cu ideea că mai bine merg 18 ore pe traseu decât să car bagaj greu ca să am unde dormi noaptea.
Carpathian Adventure 2011, o aventura extrema
Antrenamentele mele au o frecvenţa mult mai mare atunci când mă înscriu în prealabil la o competiţie. Mă motivez mult mai mult să-mi monitorizez minutele de activitate zilnică în aşa fel încât să încapă în ele şi cele 40—60 de minute pentru antrenamente. Cel mai mult îmi place să particip la antrenamente cu prieteni, atunci parcă antrenamentul e mai uşor şi însăşi ideea de socializare mă face să mă simt mai împlinită. Scopul antrenamentelor nu este doar creşterea performanţei, cât mai ales încărcarea cu energie pozitivă.
finish Delta Triatlon 2015
Sportul meu preferat este atletismul sau poate ciclismul sau poate înotul, poate de fapt schiul. Nici nu ştiu să spun în prezent dacă am un sport anume care mă face să mă simt mai fericită decât altul. Însăşi ideea de mişcare mă face să mă simt perfect. Poate de-aia sportul meu preferat ar putea fi triatlonul. Şi asta pentru că într-adevăr, în definiţia aceea spusă în glumă, sunt una din persoanele care nu înţelege că un singur sport e suficient. Toate sunt interesante, toate îmi captează atenţia şi interesul.
la o tura de 100 km in Bulgaria
Ce mai pregnantă amintire dintr-o cursă este cea în care am fost supuşi unor condiţii foarte dificile, în care a trebuit să ne testăm atât capacităţile fizice, cât şi pe cele psihice. Carpathian Adventure 2011. Am făcut rafting pe Arieş, am fost luaţi de un vârtej şi izbiţi cu putere de un copac. Era să-mi rup piciorul, care rămăsese atârnat în el, în timp ce curentul mă trăgea cu putere în aval. Apoi toată lupta de a ieşi la mal, de a recupera pluta, de a nu fi descalificaţi, de a continua concursul. A urmat traversarea Cheilor Râmetului noaptea, în apă până la brâu la 10 grade. Un început de hipotermie pentru colegii mei de echipă şi muncă de lămurire cu al 4-lea coleg care refuza să între în apa aceea super rece. Când l-am întrebat ce l-a convins până la urmă să între, din tot ce i-am spus, mi-a răspuns că nimic, ci faptul că eu stăteam dezbrăcată în pielea goală în apă aia înfiorător de rece şi tremuram îngrozitor în timp ce încercam să-l mobilizez pe el.
O alta cursa de aventura, Propark 2015
Competiţia mea preferată este triatlonul sau aventurile montane. Îmi plac de fapt cel mai mult competiţiile în care fac parte dintr-o echipă. Cred despre mine deja că pot realiza tot ceea ce îmi propun, aşa că în ceea ce mă priveşte nu prea simt nevoia să mai testez lucruri, să văd dacă mă pot autodepăşi. Am testat, ştiu că pot. Este adevărat că doar adrenalina concursului te face să dai de 1000 de ori mai mult decât eşti capabil în condiţii normale. Dar atunci când competiţia implică echipă, atunci ceea ce se sudează este unic şi grandios. Atunci ne arătăm capacităţile, în complexitatea lor, nu doar cele fizice ci şi cele organizatorile, logistice, psihologice, sociale şi emoţionale.
Marathon 7500
Cel mai mândră sunt când reuşim împreună, când suntem toţi mulţumiţi. Nu pot să spun că am fost mândră de mine la vreo competiţie. Dar am fost de multe ori surprinsă de rezultate. Şi recunosc că atmosfera aceea mă face să descopăr alte tipuri de capacităţi, că şi cum s-ar deschide o uşiţă, iar cheia e acel 10,9,.8,7….2, 1, START.
Prietenii mei spun că sunt nebună, binenţeles. Cred că am auzit cuvântul asta mai frecvent decât oricare altul. Deja îl iau ca pe un compliment. Sigur că acest cuvânt este de cele mai multe ori spus admirativ, dar şi desemnând ceva misterios, de neînţeles, de neatins.
Am aflat despre mine că pot orice. Tatăl meu avea o vorbă, pe care când o spunea mă pufnea râsul. „Eu ştiu orice”. Cum să ştie orice? E imposibil. Mult mai târziu am înţeles ce voia să spună de fapt. Că are capacitatea să înţeleagă orice, să facă orice, să înveţe orice, să pună în practică orice. Aşa şi eu, am capacitatea să POT orice, asta însemnând că pot găsi oricând soluţiile şi resursele pentru a atinge acest orice.
Sportul mă face să mă simt eliberată de orice energie negativă, liberă şi puternică. Am libertate şi deţin controlul. Regândesc kilometrii, distanţele îmi par mici, posibile, iar eu pot ajunge în locuri ce pot părea dificile sau îndepărtate pentru că mi-am testat această rezistenţă şi a devenit parte din mine.
Pe ultima sută la Transfier 2015, triatlon halfironman
Uneori, mi se întâmplă să nu am timp să mă antrenez, să nu am timp să fac sport. Iar când reiau activitatea, pentru că m-am înscris la un concurs, mi se pare că renasc, că toată frumuseţea din lume se concentrează acolo, în sportul pe care l-am reactivat.
Podium la Fara Asfalt la Munte, triatlon
Obiectivul meu în 2015 a fost și este să particip la câteva triatloane (parte din ele amintiri ce trebuie an de an reactivate, dar şi o parte noi), aventuri montane, probe de forţă. Nu-mi plac deloc competiţiile comerciale. Îmi pace tot ce-i nou şi inedit, tot ce implică doar 20% competivitate şi 80% prietenie, frumuseţe, inedit, amintiri de neuitat.
Dacă ar fi să recomand ceva din experienţă mea, aş spune că trebuie să ne testăm capacităţile, limitele, să descoperim că putem şi mai ales cât de liberi putem fi.
Roxana Vatrici: Obiectivul meu în 2015 e să călătoresc mai mult pe bicicletă
Am început să fac sport la vârsta de 12 ani.Tenisul a fost primul sport început cu îndrumător, căci fotbal jucam necontenit pe motiv să nu joc elastic.
Îmi amintesc că la început, în mintea mea, era o încrengătură stranie legată de sport sau cel puţin începusem să fac sport pe motiv de imagine. După un an de zile de tenis, m-am apucat de karate, shotokan-fudokan. Am supravieţuit vreo 3 ani acolo. Spun supravieţuit deoarece era prea pedant când era vorba să dau un pumn. Am încheiat totul exact înaintea examenului de centură maro.
Prima mea competiție a fost în clasa a VIII-a, la 14 ani. Locul? Ultimul. Mai exact, rămăsesem fără public, doar tata rămăsese la finish. Prima mea alergare şi ultima până în anul 2012, la 32 de ani. Am alergat un semimaraton, cel de la Ciucaş. Loc 16 din 50 la categorie. În anul 2013, am participat la primul triatlon de sprint, alături de cei de la NoStress, în Mogoşoaia. Am ieşit pe locul I şi, desigur, am plecat fericită de acolo. Aşa că m-am tot înscris la competiţii şi a fost un an 2013 foarte fericit.
Antrenamentele mele sînt trifoi cu patru foi, dar mă străduiesc să am o constanță. Fericirea dată de reuşite nu e o constantă. Sînt o fire cu program, altfel nu funcţionez. Asta mă ajută. În principiu, sînt un om de cursă lungă, nu mă plîng, şi prietenii profită de asta :).
Sportul meu preferat este ciclismul pentru că ador să merg cu bicicleta! În oraş, oriunde am nevoie şi acolo unde îmi doresc să mă relaxez, mă duce fără menajamente, fără să pună întrebări, fără să mă înghesui, fără să-i cer voie, fără să vrea ceva în schimb. Cu bicicleta mereu regăsesc neobişnuitul şi astfel mă echilibrez.
Cea mai pregnantă amintire dintr-o cursă este …vai, nu! …am facut pe mine? :))
Competiția mea preferată este…Road Grand Prix, una din cursele lungi.
Cea mai mândră sunt de faptul ca nu am renunţat şi a ajuns alergarea o plăcere şi nu o amintire fără public.
Prietenii mei spun că Roxana s-a “stricat”: cică aleargă de plăcere şi nu urmărită de urs, aşa cum e normal, că fac pe mine din cauza vârstei, că nu mai vin la bere pentru că beau singură acasă, să nu mă fac de râs prin baruri.
Am aflat despre mine că oricât caut ceva nou sa ies din obişnuit, într-un timp scurt devine obişnuit.
Sportul mă face să mă simt sigură pe mine.
Uneori, mi se întâmplă să uit cât de mult îmi plac dimineţile.
Obiectivul meu în 2015 este să călătoresc mai mult pe bicicletă fără un scop anume, să vizitez un pic mai mult ţara şi să găsesc acel ceva care să nu-mi mai spună: e foarte frumos, dar să se termine odată…Referitor la concursuri, îmi doresc să alerg mai mult şi să particip la semimaratoane.
Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că dacă încerci mereu sa fii cel mai bun în ochii altora, oricând apare altcineva să-ţi spulbere strădania.
Sfaturi pentru ținuta business pe bicicletă
Recent a apărut în România un nou participant la trafic: cel care își lasă mașina personală acasă și, fără să renunțe la ținuta profesională impecabilă, își ia bicicleta și pornește spre birou.
Vlad Mariș, unul dintre cei mai cunoscuți consultanți în domeniul vestimentar din România, are câteva sfaturi pentru cei care se pregătesc să uite de orele nesfârșite petrecute în trafic și să călătorească relaxat și cu eleganță spre birou:
- Primăvara și toamna ținutele recomandate sunt de culori închise și nu foarte groase. Mersul pe bicicletă este un efort fizic constant și trebuie să evităm supraîncălzirea. Sfatul este să aveți un impermeabil de rezervă în servietă, pentru orice eventualitate.
“Vara recomand ținute deschise la culoare, din materiale specifice verii: lână subțire, bumbac, in. Devine obligatorie purtarea unei pălării pentru protecția de soare a capului și gâtului – asta dacă vă deplasați exclusiv pe trotuar. Dacă sunteți participant la trafic, veți purta automat cască de bicicletă”, precizează Vlad Mariș, fondator al Mariș – Made to Measure, vestimentație la comandă, pentru bărbați.
- Dacă aveți o întâlnire de business importantă, poate ar fi mai bine să lăsați bicicleta acasă. Luați mai bine un taxi sau mașina proprie. Trebuie să arătați impecabil.
- La capitolul accesorii – o servietă sau un rucsac ce pot fi ținute pe după umăr. Indiferent de anotimp e bine să purtați ochelari de soare, atât pentru protecția împotriva razelor solare, dar mai ales pentru a vă proteja de vânt. Ar fi bine să renunțați la cravată în timpul mersului, o puteți păstra în servietă până la sosirea la birou.
“Dacă purtați sacou, acesta va fi întotdeauna descheiat, chiar dacă este sacou la două rânduri de nasturi. Și veți avea nevoie de pantofi cu talpa cauciucată. În cazul pantofilor cu talpa de piele, există riscul să alunecați pe asfalt sau la contactul cu pedalele”, adaugă Vlad Mariș.
Cererea de piață pentru bicicletele de oraș a crescut semnificativ în ultima vreme, spun reprezentanții magazinelor de profil.
“Acest lucru se întâmplă și pentru că oamenii au început să facă mai multă mișcare și să se gândească mai mult la mediul înconjurător. O bicicletă de oraș este în primul rând foarte confortabilă.
Unele au portbagaj în spate sau coșuleț în față pentru a depozita geanta sau servieta pentru serviciu, dar este foarte util și pentru alte accesorii. Dacă vorbim de preferințe, domnii aleg de obicei cadre clasice drepte și înalte iar doamnele sunt adeptele cadrului ondulat și jos– tip gât de gâscă – care le permite o urcare și o coborâre fără bătăi de cap.“, spune Răzvan Popescu – Coordonator departament ciclism la SportGuru.ro – magazin specializat de articole sportive.
Reprezentantul SportGuru.ro spune că există cereri foarte multe și pe biciclete de oraș pliabile. Acestea sunt foarte utile, pentru că după pliere își reduc volumul ocupat, putând fi transportate chiar și în genți de umăr special adaptate, fiind o variantă ideală pentru deplasările la birou.
# # #
Foto: Mihai Ungureanu
Concept foto: PINK STRIPE Group
Forestier si single track pe bike, la Dumbrava cu Mărgăritar
Cea de-a treia ediție a competiției „Dumbrava cu Mărgăritar” organizată de Riders Club va avea loc pe 8 august 2015 în Parcul Natural Comana. 500 de rideri au dat deja curs invitației și vor goni în încercarea de a cuceri un loc pe podium, sau cel puțin vor lua startul cu intenția de a se distra în natură.
40 de curse de poveste la Dumbrava cu Mărgăritar
Pe cele trei traseele pregătite de Echipa MPG împreună cu Răzvan Jugănaru, multiplul campion național la MTB, Ciclocros și Velodrom, drumurile forestiere se îmbină cu single-track-urile speciale.
Primul traseu este unul scurt, de 13 km, pe care orice rider începător poate pedala și se poate bucura de o cursă reușită. Al doilea este unul standard, de 20 km, dedicat celor cu ceva mai mult experiență competițională, iar ultimul este traseul Epic, de 40 km, care va provoca cicliștii cu antrenament și vechime în MTB să arate cât de bine stau la capitolele îndemânare și forță. Pe aceste trei rute se vor desfășura nu mai puțin de 40 de curse, împărțite pe 4 niveluri și 7 categorii de vârstă. Toate au ca punct de plecare localitatea giurgiuveană Mihai Bravu.
Până pe 19 iulie, taxa de participare la Dumbrava cu Mărgăritar este de 75 de lei, așadar grăbiți-vă să vă rezervați un loc la preț redus. Pentru copii, prețul de înscriere este unic de 25 de lei. Plata locului rezervat se poate efectua până în ultima zi deschisă înscrierilor online, respectiv 5 august.
Mountainbike la Trofeul Muscelului
Dacă vă doriți să pedalați într-un cadru natural deosebit, pe un traseu solicitant, dar care să vă ofere satisfacții extraordinare la final, atunci Câmpulung vă așteaptă pe 18 iulie! Răzvan Jugănaru, multiplu campion național la MTB, Ciclocros și Velodrom împreună cu Riders Club 2015 organizează concursul „Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului”, o competiție plină de adrenalină, dar care oferă și posibilitatea unei aventuri pentru cei care au mai puțină experiență în ciclism.
Aventura montană începe la concursul Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului
Organizatorii au amenajat două trasee care se întind pe drumurile forestiere și potecile ce străbat poienile și pajiștile alpine ale Muntelui Strâmtu, pădurile întunecoase de conifere ale Culmii Măgura, cursul râului Bughea, precum și cărărui adăpostite de fagii Dealului Ciocanu. Primul traseu este unul standard, de 29 de km, pregătit pentru cei care își doresc mai multă plimbare, și mai au de acumulat la capitolele abilități tehnice și rezistență fizică.
Traseul Epic, cel de-al doilea, este amenajat pentru riderii cu experiență, căliți bine în urcări istovitoare și coborâri rapide, ce solicită manevre tehnice. Prima parte coincide cu cea a traseului Standard, iar restul drumului până la 53 de km va avea o succesiune de urcări relativ lejere și scurte, urmate de single trail-uri special amenajate pentru mountainbike.
Va exista un concurs special, destinat puștilor sub 14 ani, înscrierea se va face la fața locului și va fi gratuită. Concursul pentru copii se va desfășura pe un traseu delimitat în centrul Municipiului Câmpulung, parcurs ce va fi adaptat posibilităților fizice și tehnice ale acestora.
Peste 500 de participanți s-au înregistrat până acum în cea de a treia ediție a competiției Lupii Dacilor – Trofeul Muscelului. Pentru cei care încă nu și-au rezervat locurile la start înscrierile sunt deschise online până pe 16 iulie pe pagina dedicată concursului. Totuși, dacă vă grăbiți , până pe 12 iulie este valabilă taxa de participare de 85 de lei de persoană.
