Rezervă-ți locul la Maratonul Olteniei 2018!
Maratonul Olteniei, powered by CEZ România, pune pentru al 6-lea an consecutiv Râmnicu Vâlcea pe harta marilor competiții de MTB și alergare montană și lansează sportivilor amatori invitația de a-și rezerva în agenda datele de 25 august și 26 august pentru o porție de energie și adrenalină. Înscrierile încep la 1 martie 2018 pe site-ul maratonulolteniei.ro.
La ediția din 2018, iubitorii de sport în aer liber își vor putea testa rezistența pe traseele antrenante de MTB Cross-country și Trail Run. Startul competițiilor va avea loc în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, iar organizatorii au pregătit multe surprize și noutăți care explorează noi tehnologii, precum și cele mai noi atracții în domeniul evenimentelor sportive.
Până atunci, amintim câteva dintre cifrele magice ale Maratonului Olteniei în 2017:
– 574 de participanți
– 15.000 EUR donați Centrului de Transfuzii Sangvine Vâlcea
– 85 de competitori angajați ai Grupului CEZ în România
– 43 de competitori angajați ai partenerilor Maratonului
– 96 de voluntari angajați ai Grupului CEZ în România
„În cele cinci ediții de până acum, Maratonul Olteniei a îmbinat perfect promovarea unui stil de viață sănătos și echilibrat cu o cauza nobilă, din comunitatea locală. Aceste repere rămân prioritățile noastre și în 2018. Rețetei de succes ii vom adaugă, însă, noi ingrediente – pregătim premiere și surprize participanților, astfel încât Maratonul Olteniei să rămână evenimentul sportiv preferat de amatorii de sport, desfășurat într-un cadru natural spectaculos.”, spune Martin Zmelik, CEO CEZ România.
Pentru a afla din timp noutăți despre eveniment: maratonulolteniei.ro și pagina de Facebook www.facebook.com/MaratonulOlteniei/.
Mountainbike la Maratonul Dunării, la Giurgiu
La final de octombrie, după un sezon plin, cu trasee variate și frumoase, cu multe provocări, echipa Riders Club se îndreaptă către hotarul cu Bulgaria, scăldat de apele Dunării unde va avea loc deja cunoscutul concurs ciclist de la Prundu, din județul Giurgiu.
Traseele sunt desenate în sudul județului Giurgiu, de Răzvan Jugănaru și echipa Riders Club, oferind variante generoase de a explora toate frumusețile naturale ale zonei de câmpie, pe distanțe de 16 km și 45 km. Pe traseul scurt de 16 km pot concura participanți începând cu vârsta de 5 ani, la curse Family, sau individuale, în funcție de vârstă și abilitate. Riderii experimentați, care vor să își testeze limitele pe final de toamnă, pot aborda cursa de 45 de km, accesibilă de la vârsta de 13 ani, cu gradul 3 din 5, ca dificultate, și cu diferențe de nivel de până la 300 de metri.
(c) Marian Dumitru
După această aventură MTB, fiecare concurent se va putea delecta cu un pahar de vin fiert, produs din roadele podgoriilor locale.
Înscrierile se fac online în pagina dedicată competiției Maratonul Dunării de pe platforma Riders Club – www.ridersclub.ro, până miercuri, 26 octombrie, inclusiv. Tot acolo se regăsesc informații despre trasee, pachetul competițional și serviciile evenimentului.
Mountainbike – Călătorie între Cer şi Pământ, Tîrgu Ocna 2016
Duminica 2 octombrie 2016 va avea loc a 4-a ediţie a concursului mountainbike de ciclism offroad cross country Călătorie între Cer şi Pământ , la Tîrgu Ocna, Bacău. Concursul este special datorită traseului care se desfăşoară atât la suprafaţă, pe drumuri forestiere şi poteci, cât şi în subteran prin tunelurile din mina de sare Trotuş.
Organizatori sunt Societatea Naţională a Sării SALROM, Primăria Tîrgu Ocna şi Asociaţia Sportiva Transalpin Bike.
Partea deosebită a concursului este parcurgerea serpentinelor care coboară spre centrul pământului la 240 m adâncime. Traseul din subteran durează 3,1 km timp în care concurenţii pedalează prin tuneluri sporadic luminate după care ajung în mina turistică, unde mai au de parcurs încă 600m.
Apoi tot ce s-a coborât trebuie urcat, aşadar încă 3,1 km de pedalat la deal pentru a ajunge înapoi la suprafaţă, la lumina naturală. Traseul continuă apoi peste mina de sare traversând pe drumuri forestiere şi poteci dealurile şi pădurile din regiune.
(c) Dragos Constantin
(c) Petrut Floroiu
În plus faţă de obligativitatea purtării căştii de protecţie concurenţii trebuie să monteze pe bicicletă o lumină albă în faţă şi una roşie în spate. Fără aceste două accesorii plus casca de protecţie ei nu pot pleca în concurs.
Evenimentul durează două ore timp în care concurenţii trebuie să parcurgă cât mai multe ture de 15 km. La finalul celor 120 minute câştigători la fiecare categorie de vârstă vor fi declaraţi cei care au efectuat cele mai multe ture.
Website eveniment www.calatorie.transalpinbike.ro
Pagina Facebook www.facebook.com/Calatorie
Pagina Facebook Event www.facebook.com/events/334467063558577/
Înscrierile se fac la: www.calatorie.transalpinbike.ro/#inscrieri
Maratonul Olteniei – de câte ori poți să cazi? O dată, de două ori, de trei ori…
Prima dată…
M-am trezit într-un șanț. De ciment. La nici 4 minute de când se dăduse startul la Maratonul Olteniei. Eram pe urcarea inițială (sau cum se numește o urcare continuă de câțiva kilometri care apoi continuă cu alte urcări).
Pornisem la startul probei lungi de mountainbike de la Maratonul Olteniei – 52 de km cu 1600 de metri diferență de nivel – conștientă că voi fi usor pe modul survival.
Anunțasem aici într-un post anterior că anul ăsta e hardcore la MO, și că mă bag la turele lungi, sâmbătă la mtb și duminică la semi, la alergare. La momentul postării aveam vise mari de antrenament! dar chiar daca ele nu s-au materializat nu puteam da înapoi!
Anyways. Pregătită sufletește pentru câteva ore bune de tras și împins și pedalat, eram în lumea mea când, la urcarea de pe ciment, înainte de a intra în pădure, simt că mă împinge cineva. Next thing I know e că sunt în șanț, cu bicicleta mea peste mine, cu picioarele într-un fel de șpagat. Peste mine, un domn + bicicleta sa. Știu că nu gândeam decât: oare mi-am rupt vreun picior? Și dacă l-am rupt, când începe să mă doară?
La impact norocul meu a fost că eram pe viteză foarte mică, pe urcare. Căzătura a fost așadar aproape fără urmări, mai puțin faptul că m-a enervat teribil domnul ciclist. Și-a cules frumos bicicleta și a plecat mai departe în cursă ca și cum nimic nu s-a întâmplat. I-am strigat din urmă să mă ajute să ies din șanț, că din cauza lui sunt acolo, și mi-a răspus că nu e adevărat, că trebuie să mă dau la o parte, că el a strigat. Wow. Este cel mai non fairplay comportament peste care dau în 6 ani de competiții. Ca să nu spun altfel.
M-a extras un alt tip din șanț, pentru că singură nu prea avem cum, blocată fiind cu bicla peste mine, în șpagat. 🙂
Am plecat mai departe!
A doua oară
A urmat cazna lui Sisisf, pe urcarea interminabilă, continuată cu alte urcări, dar măcar nu așa abrupte. Ăsta e profilul traseului :D:
traseu mountainbike, tura lunga, Maratonul Olteniei
Am ajuns în punctul unde se despart cele 2 trasee – cel lung mai face o buclă sănătoasă, de 18 km cu vreo 700 de metri diferență de nivel. Am sărit pe bunătățile de la punctul de alimentare – aveau mure proaspete printre altele, puteți să vă imaginați așa ceva?? Am balotat glucoză, stafide, portocale, lămâie…
punctul de alimentare 😀
Am stat frumos de vorbă cu oamenii de acolo, mi-am luat apă proaspătă în bidon… Bine, bidonul nu era al meu… Uhm, era al altcuiva, nu știu cine!
Pe coborârile lungi am dat peste cimitirul bidoanelor de energizant – am văzut vreo 6 pe drum!, căzute de la hurducături. Când am terminat coborârea mă uit în suport – plecase și al meu în lumea celor drepți.
Așa că m-am holbat cu ochi de beduin (ăla din deșert :)) la un copil dintr-o curte și l-am rugat să-mi dea ceva apă. Un tip care făcea ca și mine push bike pe urcarea din sat, îmi întinde efectiv un bidon și zice: uite, p-ăsta l-am găsit pe drum… dacă ai nevoie. Aleluia, brother! (insert church bells). După ce am murit de sete anul trecut pe același traseu, pen’ că plecasem fără bidon, îmi învățasem bine lecția și știam că e fundamental să am apă la mine!
Am luat frumos recipientul salvator, care nu încăpea în suportul meu, și l-am băgat în buzunarul de ciclism de la spate!! Acolo a stat cuminte toată cursa, l-am scos de câte ori am avut nevoie. Sigur, cu oprire, frumos, ca la picnic :).
M-a mai salvat ceva în cursa asta: energizantele sărate de la Isostar, din noua gamă!
Am descoperit cracker-ii cu cremă de șuncă și brânză. OAU. Au un gust absolut genial și te hrănesc instant.
Sunt ca un fel de sandwich, crocanți, doar că exact în formula care îți trebuie pentru efort susținut, care trece de 3, 4 ore. Sunt bogați în proteine dar și carbohidrați. Iar trebușoara asta contribuie la hranirea fibrei musculare in efort. Și îți dau senzația de sațietate!
Am trăit pe traseu și cu 2 pliculețe de băutură izotonică cu roșii și busuioc. Faza mișto la ele este că au rolul de a compensa pierderile de electroliți – tot ce ne pleacă din corp la efort susținut. Are sodiu mult, iar asta e grozav pentru că reface ceea ce pierzi prin transpirație, carbohidrați, ca să îi dai înainte și vitamine.
Am băgat și tablete energizante, tot de la Isostar: pline cu magneziu, potasiu și vitamine. Ce mai, am avut toate condițiile :)). Am înțeles într-un târziu cât de important este să îi dai corpului ce îți cere în efort. Înainte nici nu opream punctele de alimentare! Dar acum nu mai fac asta.
Mai ales la turele lungi. Ador bucla suplimentară de la cursa lungă în aceeași măsură în care o urăsc. 🙂 Știți cum e acolo? E ca și cum intri într-o altă dimensiune. Pădurea este mult mai … stufoasă și mai sălbatică și mai umbroasă, potecile mult mai înguste, iar râpa de jos, care răsare în partea dreaptă a primei poteci, este un hău pe care e bine să îl observi la timp :). Mai ales că poteca single track este pe coborâre abruptă, cu rădăcini. Chiar trebuie atenție acolo.
Nu, n-am căzut în râpă. Dacă se întâmpla asta, nu mai apucam să povestesc. Dar imediat după ce m-au chinuit urcările acestei bucle, când simțeam că nu mai am vlagă, i-am dat tare pe o coborâre și m-am trezit pe jos. Of, ce singurătate! Eu cu bicla, pădurea și căzăturile. 🙂 Măcar să mă plâng și eu cuiva! Nu trecea nimeni. La punctul de alimentare 2, în bucla suplimentară, o doamnă zice: Tu ai fost și anul trecut, nu? (uitându-se la ceas și la fața mea cam distrusă) Și… parcă atunci ai venit puțin mai bine la noi la punct, nu? Ha, cine mai știe. De fapt, dacă mi-aș fi amintit corect, nu știu dacă mai eram tot pe aici :))), pe tura lungă.
A treia
2 căzături și nicio durere pe nicăieri. E bine. Totuși, ce naiba se petrece? N-am căzut atâta în toate concursurile din ultimii 6 ani! Ori am început să îi dau prea tare pe coborâri, ori nu am apucat să mă obișnuiesc cu noile frâne ale biclei (luată direct din revizie în concurs. Nu faceți asta!) ori … it was that kind of day… Când nimic nu pare să meargă.
Și a venit a treia. Eram pe o coborâre. Spre finish. Mai aveam maximum 4 kilometri. Eram nervoasă. Tocmai o luasem anapoda, ieșisem din traseu și când m-am prins a trebuit, nu-i așa, să urc ce coborâsem greșit!! Superb. Când făceam și eu sfeștanie că am scăpat de coborâri, mi-am făcut singură rost de urcări inutile.
Îi dădeam tare, eram pe un single track printre copaci, și am pus o frână brusc, pentru că trebuia să ocolesc un copac întrucât părea că mă îndrept spre el! Mda, bicla peste mine, am căzut cumva pe lateral, piciorul era încă prins în spd, iar la pulpa stângă aveam o rană deschisă, plină de praf. În cap mi se învârteau niște steluțe, ca-n desene animate.
Hai sus! Eram cam dezumflată și dezamăgită de prestația mea – pe bune, să cazi de 3 ori într-un concurs pe care l-ai mai făcut de nenumărate ori??, și n-aveam niciun chef să merg la ambulanță.
Am ajuns la finish în starea asta, m-a curățat doamna doctor cu ceva apă oxigenată de am zis că mă urc pe ambulanță, am mers să fac un duș și m-am culcat :))).
Și cumva, a doua zi, la tura scurtă, de 10 km (nu, chiar nu mai eram în stare să susțin semimaratonul) m-am simțit grozav. Pe coborâri mai ales. Așa se face că am scos cu vreo 4 minute mai bine decât anul trecut :). Asta m-a mai înveselit.
Cu prieteni, la start: eu, Toni Dumitru, Bogdan Ciubuc, Narcis Drejan (Sport Total FM)
La anul voi fi uitat iarăși urcările și căzăturile și îmi voi aminti doar răcoarea pădurii, libertatea coborârilor, apa băută exact atunci când ți-e sete, strategul din tine, pe care-l descoperi atunci, când ai nevoie să știi ce trebuie să faci, oamenii care se bucură de traseu, cu tine, și care te ajută cum pot: anul trecut mi-au dat apă, anul ăsta mi-au dat bidon :). O să îl uit pe tipul care m-a aruncat în șanț. O să uit epuizarea de la tura lungă. O să uit căzăturile. Și o să mă înscriu iar, cu aceeași emoție și același entuziasm. 🙂
cu amicul Cezar, jurnalist la Sport Total Fm
start proba de mountainbike
Curse memorabile de MTB – reverii estivale
Țin minte că stăteam la baza muntelui, mă uitam în sus la creste și mă întrebam cum o să ajung acolo cu… bicicleta. Apoi am rugat pe cineva să îmi arate cum se schimbă vitezele atunci când urci ceva… În jur concurenții se încălzeau pe bicicletele lor futuriste, abia priveau pe sub ochelarii de cursă fumurii iar eu aveam așa multe emoții că am uitat să mă mai întreb ce naiba caut acolo.
Tocmai primisem o bicicletă cadou – un calorifer de 15 kg – și mi-am zis (nici acum nu îmi amintesc cum și de ce) că trebuie să particip la o competiție! Mai pedalasem de câteva ori în copilărie… și cam la asta se rezuma trecutul meu ciclist.
Aveam 29 de ani și ajunsesem la prima mea competiție de mountainbike, MTB Predeal Trophy. A fost prima dată când am intrat cu o bicicleta într-o pădure, pe munte.
Experiența asta mi-a schimbat viața
Am pedalat atunci 20 de kilometri, cu o diferență semnificativă de nivel, pe furtună și ploaie torențială, alunecând pe rădăcinile umede ale copacilor, coborând în viteză pe pietriș și poteci înfrunzite pe Valea Azugii (era toamnă), cărând după mine cele 15 kg de fier pe Creasta Cocoșului, unde e imposibil să stai pe bicicletă.
Pe final am căzut peste un buștean, mi-a sărit lanțul, am terminat cursa alergând pe lângă bicicletă, dar când am trecut linia de finish eram altă persoană.
Din momentul ăsta a început o altă viață pentru mine, viața mea sportivă. Am participat la majoritatea competițiilor de ciclism montan din România, am intrat într-o echipă de ciclism de amatori, am început să urc pe podium. Devenisem dependentă de adrenalina din competiții, de efortul până la epuizare, de peisajele de vis din pădurile și munții din România.
6 ani mai târziu sunt la fel de infestată cu virusul ăsta, ba s-au mai adăugat și alte nebunii, cum ar fi alergarea sau înotul. Acum mă holbez la calendarul competițional ca mâța-n calendar și nu știu cum/ ce să aleg. Maraton? Trail sau șosea? Mountainbike? Tura lungă sau tura scurtă? Duatlon? Triatlon? E greu 😀
Undeva in cretacic, prin 2012… 🙂 Pe atunci nu aveam totusi dilema asta 😀
De tradiție
Am câteva curse totuși la care merg anual, e deja tradiție. Am început să prefer și evenimentele duble – o zi alergare, o zi bicicletă – Maratonul Olteniei (Râmnicu Vâlcea) e un exemplu bun.
Aici am avut o cursă de mountainbike memorabilă anul trecut, unde era cât pe ce să abandonez… Mă băgasem la tura lungă – 51 de km cu 1.700 de metri diferență de nivel – probabil pentru că uitasem ce înseamnă să urci atâta… Nu-i nimic, mi-am reamintit la fața locului. 😀
Și nici nu e munte plin acolo, sunt dealurile dintre Râmnicu Vâlcea și Băile Olănești, dar ai de urcat, frate. Noroc că sunt puncte de alimentare și mai ai parte de hidratare și încurajări de la voluntari ;).
Cu un an în urmă parcursesem tura scurtă – are 33 de km cu 900 de metri diferență de nivel. Ce să zic, dacă e scurtă nu înseamnă că e și mai ușor J). Trebuie să ai ceva kilometri acumulați dacă te înscrii la ambele, sunt și tehnice traseele… Peisajele sunt absolut minunate, cărări în păduri, coborâri pe iarbă deasă pe pășuni deschise…
Nu tratați acest concurs ca pe o plimbărică, indiferent de proba pe care o veți alege, scurtă sau lungă. Asta e important de știut. Anul ăsta vreau să ajung la tura lungă și intenționez să am ceva kilometri la bord până atunci. Timp e, cursa are loc la final de august, pe 27.
Aici aveți un mic preview de pe traseu (cred că cel scurt), l-am găsit pe Youtube, e filmat de un participant la ediția Maratonul Olteniei 2013.
Voi la ce curse de tradiție personală mergeți în fiecare an? 🙂
Hai, spor la pedalat pe coclauri 🙂
Irina Dumitru: “Vreau să mă relaxez și să uit de tot”
Irina Dumitru, arhiva personala
Irina Dumitru, multiplă campioană națională la ciclism, atât la șosea cât și la mountainbike, a decis de curând să renunțe la a urma o carieră în domeniu. Irina devenise în ultimii ani un nume în ciclismul românesc feminin de performanță și o obișnuită a podiumului.
Cu decența ce o caracterizează, Irina s-a mărginit să ne dezvăluie că nu vedea un viitor pentru ea în această carieră sportivă, deoarece piața din România nu poate încă susține un ciclist junior în drumul către marea performanță.
Irina a concurat timp de 5 ani, în ultimii ani devenind un nume de referință pe scena competițiilor interne. Din 2014 a făcut parte din echipa BikeExpert, de care s-a despărțit recent. Irina a renunțat și la acreditarea ca ciclist profesionist în cadrul Federației Române de ciclism.
Pare pornită să uite un episod dureros, despre care nu e pregătită să dea detalii, și își dorește să rămâne cu amintirea unei perioade frumoase din viața ei. Un scurt interviu pentru Adrenallina, mai jos:
Adrenallina.ro: Salut, Irina. Am aflat despre decizia ta radicală, aceea de a renunţa la ciclismul profesionist. Poţi să ne spui ce a provocat această decizie bruscă? Ce s-a întâmplat?
Irina Dumitru: Salut! Da, aşa este. Am renunţat la tot ce înseamnă ciclism. Decizia finală am luat-o în urmă cu o lună şi ceva, când pur şi simplu am încercat să pun cap la cap unele lucruri, care nu ieşeau cum mi-aş fi dorit. Și evident că am ales să mă opresc.
Bineînţeles, motive sunt mai multe, este clar, altfel nu aş fi putut să fac pasul ăsta atât de important… dar cred că nu mai este cazul acum să dezbatem amănunţit problema, ceea ce contează în momentul de faţă este să mă relaxez şi să uit de tot.
Tu eşti un sportiv care a evoluat foarte rapid în ultimii 2,3 ani, ai dovedit cu rezultate talentul în ciclism şi munca depusă. De ce nu ai încredere într-o carieră în ciclism?
Aşa este. Am fost pe o pantă ascendentă. Factorii care au influenţat această evoluţie pozitivă sunt numeroşi. Munca individuală a fost esenţială şi pot afirma că nu este un sport uşor. Dar nici nu puteam avea randament fără sprijinul masiv al sponsorilor, ocazie cu care le aduc încă o dată multe mulţumiri.
Ca să mai sper la o carieră în ciclism este puţin greu, având în vedere nivelul din ţara noastră.
Ce anume ţi-a plăcut în anii ăştia şi ce anume te-a deranjat?
M-a fascinat ideea de a face sport în mijlocul naturii, chiar şi pe şosea. Foarte interesant este modul în care acest sport a evoluat în ultimii ani, atât prin numărul de participanţi cât şi prin numărul de evenimente din această sferă.
Îmi doresc să nu fie doar un foc de paie, ci lucrurile să avanseze pe toate planurile în acest domeniu.
Cât despre lucrurile care mi-au displăcut, îmi este incomod să vorbesc. Îmi place să uit repede tot ce este negativ şi ce nu mă ajută. Aşa că în momentul de faţă vreau să spun că am lăsat în urmă o periodă frumoasă din viaţa mea, de care vreau să-mi amintesc oricând cu mare plăcere.
foto arhiva personala
Cum simţi piața asta, acum că ai o experienţă în spate, de sportiv sub contract cu o echipa de ciclism dar şi legitimată la Federaţia Română de Ciclism. Cum ţi se pare că arată condiţiile pentru un tânăr ciclist care vrea să facă performanţă?
Acum, când deja am încheiat orice fel de contract cu echipa, iar legitimaţia la Federaţia Română de Ciclism nu mai este valabilă, din experienţa pe care am trăit-o în toţi aceşti 4 ani pot să spun că este destul de greu pentru un junior, de exemplu, să avanseze foarte repede, astfel încât să poată să ajungă la un nivel cât de cât mediu, comparabil cu cel din alte ţări.
Dar cum am spus şi mai sus, acest sport este în creştere şi cred că deja în următorii câţiva ani lucrurile se pot discuta mult diferit.
Road Grand Tour (c) Events Photographer
La ce te gândeşti pentru viitor?
Planurile de viitor sunt la stadiul de idei care se vor dezvoltă în perioada următoare. Deocamdată nu am decis ce voi face… este timp pentru toate.
Palmares
În primul ei sezon competițional, în 2012, când încă nu făcea parte din nicio echipă de ciclism, Irina a câștigat 3 curse de mountainbike și la celelalte 4 la care a participat a fost pe podium, pe locurile 2 și 3.
În 2013 era deja luată în vizor de echipa Giant, cu care semnează primul contract și devine ciclist profesionist.
În anul acela, obține locul 3 la ambele probe de la Campionatele Naționale de Șosea – fond și contratimp – și locul 3 și la Campionatul Național de MTB –XCO, de la Păltiniș.
La Campionatul Național de Velodrom, Irina a obținut de-a lungul timpului de 3 ori locul 1 și o data locul 2.
2014
- se alătură echipei BikeExpert
- ocupă iarăși locul 3 la Campionatele Naționale de Șosea, la ambele probe. Participă la Balkaniada de Ciclism în Macedonia-Scopje, unde face pană când se afla pe poziția 4 în cursă. În 2014, Irina Dumitru a câștigat 18 curse de ciclism interne (șosea și mountainbike), s-a clasat a 2-a de 9 ori și a 3-a de 5 ori.
2015
– Campionatele Naționale, locul 3 la ambele probe
– Câștigă Campionatul Național de MTB – XCO
– participă în Grecia la Thasos Cup, unde câștigă proba de mountainbike și se clasează a 2-a la șosea
– câștigă 26 de curse interne
2016
Participă la 6 competitii, dintre care cele mai importante sunt:
Avrig – 1
Ziua B – 1
Road Grand Tour- Casa Seciu- 2
Napo Cup XCO (UCI) – 3
În toți cei 5 ani cât a concurat a câștigat 63 de curse.
Geiger Mountain Bike Challenge 2015, foto arhiva personala
credit foto arhiva personala
Maratonul Olteniei: anul ăsta e hardcore!
Este marți dar am început ziua cu o veste bună! 😀 S-au deschis înscrierile la Maratonul Oltenieiiiii :D.
Este deja o tradiție pentru mine să ajung la Vâlcea spre final de august, să mă “rup în două“ la ambele curse, și cea de mountainbike și cea de alergare! 🙂 Până acum am alternat gradele de dificultate, într-un an am băgat tura lungă la bike și tura scurtă la alergare și în alt an invers.
A fost greu în ambele situații :D, dar minunat în același timp. Anul ăsta cred ca va fi hardcore total 😀 – o să fac turele lungi și la alergare și la biclă! Trebuie să variem în viață, altfel ne plictisim, dragilor :))).
Deci voi avea:
- mountainbike – 51 km
- trail running – 22 km
Din seria “dacă doriți să revedeți“, aveți Jurnalul de cursă de la tura de bike anul trecut, când era să fiu aproape Did Not Finished și m-am intersectat cu niște mafioți prin pustiu ;), și aici e Jurnalul de la running, când am decsoperit eu alergarea de trail prima și prima dată și m-am amorezat iremediabil.
Ne vedem așadar la start la a patra ediție a celui mai important eveniment de mountain bike și trail running din Oltenia, dar pentru asta trebuie să vă înscrieți, aici – http://www.maratonulolteniei.ro/inscrie-te
Suma strânsa din taxele de participare, completată de CEZ România, va asigura dotarea Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea cu echipamente medicale vitale.
Stați aproape de www.maratonulolteniei.ro si paginile de Facebook www.facebook.com/MaratonulOlteniei si https://www.facebook.com/energiepentrubine pentru update-uri despre competiții!
Și pe Adrenallina.ro pentru că venim acuși cu sfaturi și diverse metode mai mult sau mai puțin ortodoxe de abordare a traseelor, dar sigur eficiente! :))
Pregătește-te de aventură
Bran Epic Bike Ride
Ești gata de aventură? Dacă răspunsul este da, asigură-te că ești liber între 22 și 24 iulie. Bran Epic Bike Ride promite să îți ofere o experiență strașnică. Ai nevoie de o bicicletă, musai mountain bike, și de poftă de viață.
Nu este o competiție, ci o călătorie pe munte cu bicicleta, în zona Bran, cu o mulțime de lucruri de văzut. Ai de ales între două trasee, unul mediu de 146 de km și unul provocator de 210 kilometri. La oricare de înhami, o să ai multe obiective de vizitat în aventura de la Bran. O să vezi, bineînțeles, Castelul Bran, dar și rezervația de urși Libearty, cetatea Râșnov, Prăpăstiile Zărneștilor, Peștera Valea Cetății și o mulțime de alte lucruri interesante.
Castelul Bran
Bran Epic Bike Ride
Indiferent ce traseu alegi, o să mergi în grupuri de 4-10 aventurieri care vor pedala în ritmul tău, că doar nu se ia nimeni la întrecere. Va fi un leader în echipă și veți avea navigator, așa că nu aveți nicio șansă să vă rătăciți. Vei dormi la cort, dar, nu-ți fă griji, vei avea acces la dușuri, grupuri sanitare, vestiare și vei avea chiar și curent electric, pentru că vei înnopta într-un camping.
Bran Epic Bike Ride
Înscrierea la aventură se face până pe 4 iulie pe Bran Epic Bike Ride și sunt 150 de locuri disponibile. Taxa de participare este 370 de lei și include un kit cuprinzător.i
Corcova Trail Race, alergare & bike în podgoriile din județul Mehedinți!
credit foto Corcova Trail Race
Pe 27 august, Corcova Trail Race powered by Intersport, competiție ajunsă la ediția a patra, va da drumul la distracție. Cursele de alergare și de MTB, cu traseul prin vița-de-vie din podgoria Roy&Dâmboviceanu, vor fi acompaniate, la lăsarea serii peste dealuri, de petrecere, muzică, voie bună, foc de tabără și, bineînțeles, mult vin.
Traseul de alergare mai lung, Jirov, are 15 kilometri și 400 de metri diferență pozitivă de nivel.
Proba mai scurtă, care se desfășoară pe dealul Corcova, are doar 6 kilometri și +200m. La MTB, se pedalează 21 de kilometri lungime și 600 de metri diferență pozitivă de nivel, pe un traseu care este de fapt o combinare a celor două de alergare.
Copiii au și ei cursa lor, de 500 de metri, o buclă în interiorul cramei, înscrierile urmând a se face la fața locului începând din 26 august, ora 16.00, startul fiind programat sâmbătă de la ora 16.00. Un bonus, ca și anul trecut, este concursul de orientare de duminică, 28 august, de la ora 10.00, o cursă cu caracter demonstrativ care se va desfășura în interiorul cramei Corcova Roy&Dâmboviceanu. Prezentarea traseelor, în detaliu, pe site-ul oficial: corcova.trailrace.ro.
Accesoriul haios este obligatoriu!
La Corcova Trail Race, în afară de numărul de concurs, un alt accesoriu este obligatoriu, unul care să exprime originalitatea și inventivitatea purtătorului: un costum haios! Poți fi clovn, poți fi soldat în armata împăratului roman Traian, poți fi o fată cu părul violet chiar dacă ești băiat, sau poți doar purta o perucă ciudată, ochelari ”suspecți”, o mască colorată sau incoloră. Orice! La Corcova se îmbină sportivitatea cu buna dispoziție și fair-play-ul cu umorul! La MTB, accesoriile de carnaval sunt facultative, dar foarte recomandate.
credit foto Corcova Trail Race
Înscrieri online până pe 19 august
Corcova Trail Race este o combinație ”naturală” între alergare sau ciclism și distracție care nu este ocolită nici de atleții profesioniști. Anul trecut, Vitalie Gheorghiță a câștigat cursa (1.18.34), fiind urmat în clasament de Claudiu Surlea, Alex Staicu, Marius Bușcă și Daniel Lupulescu. La fete, pe primul loc a venit Liliana Danci (1.36.15), pe podium urcând și Adela Bălțoi și Elena Moagă. Premiile, în acest an, vor consta în vouchere Intersport în valoare totală de 13.000 de lei. Înscrierile online, pe corcova.trailrace.ro, unde deja sunt 180 de persoane, vor avea loc până pe 19 august 2016, valoarea taxei crescând cu 10 lei la fiecare 100 de participanți, până se atinge limita de 500.
Jurnal de cursă Cozia MTB: sus, la munte suuus
credit foto Cozia MTB
Când a sunat ceasul la 5, m-am gândit că aș putea să îl inchid pur și simplu și să-mi acord șansa unui weekend cu somn, lectură și păpică. Dar antamasem un lanț întreg de resurse externe: cineva își luase din timpul lui și se întâlnise cu mine ca să-mi dea bicicleta cu care să concurez, Purcaru vorbise cu un prieten de-a lui care ne aștepta să ne ia cu mașina de undeva de prin Militari și să ne ducă la Călimănești, Purcaru însuși mă aștepta la el la Piața Sudului, la ora 6 fix, ca să plecăm cu mașina lui spre cealaltă mașină… Complicat.
Mă culcasem la 2 și în cele 3 ore de somn am dormit iepurește, cu gândul că nu voi reuși să mă trezesc. Ce să mai, eram fresh. Numai bună de demarat spre un concurs la distanță, cu 1.000 de metri diferență de nivel îngrămădită în puțini kilometri: 32. Cozia MTB.
Știam deja de la Maratonul Olteniei că pare ceva total lejer din afară distanța asta, dar pe traseu te ia naiba la diferența asta de nivel dacă nu ai antrenament, pentru că urci de ți s-apleacă. Mă rog, eu am mai urcat pe bicicletă… Uite, acum 2 luni am făcut o tură de 80 de km… Și…. acum 3 am fost la oră de spinning!! Și… am mai mers și cu bicla prin oraș de cîteva ori! Mergem la concurs!
Am decis că trebuie să-mi șochez organismul ca să reintru brusc în formă! :D, iar Cozia MTB e ocazia perfectă. Citisem un raport de recunoaștere a traseului pe Freerider și scria acolo că nu prea sunt abordări tehnice. Purcaru nu prea era de acord – el a fost la toate edițiile competiției și știa traseul.
Fast forward la start, cu Purcaru și Alex, prietenul lui. Mă uit în jos în timp ce toată lumea se grupează deja spre plecare și realizez că roata spate e mult prea moale. Cer o pompă în jur, un băiat drăguț se oferă să-mi umfle roata și cum vorbeam noi așa începe să iasă aer din roată și în câteva secunde mă uit la cauciucul flasc. Teroare! Purcaru e la toaletă, îl sun disperată și-i zic că avem o problemă. Alex pleacă în goană la mașină – parcată la mama naibii, ca să aducă o nouă camera. Nu, eu nu am toate aceste ustensile la mine niciodată. Nu știu de ce, cred că îmi plac momentele astea de adrenalina :))). Începem să facem pana, în câteva minute oamenii pleacă la concurs, noi rămânem uitându-ne cum se îndepărtează cu poliția. E ok, ni s-a mai întâmplat și altă dată! 😀 Dacă nu erau ei nu mai luam startul la concurs. Au terminat pana și pornim și noi.
Îi ajungem oricum din urmă, gonind ca la nebuni printre mașinile din Călimănești. Ușoară încălzire pentru ce avea să urmeze. O urcare interminabilă de…. 7 kilometri!!! Cam așa arată profilul cursei.
Ce să zic, picam ca muștele de pe bicicletă, așa că am făcut push bike și pe porțiunea asta destul de mult. Zic și pe asta pentru că au urmat și altele! 🙂
Eram deja cu suflul în gât dar când am realizat că sunt din nou, după atâta timp, pe cărări de munte; că miros copacii, că-mi intră greieri în ochi :))– bine, exagerez, dar tot mi s-a urcat un greiere gigantic pe față! :), că ajung în sate departe de asfalt și că văd în curte animăluțe și fâneață în poduri și simt mângâierea vântului, toate astea m-au făcut brusc și iremediabil fericită.
În această stare de beautitudine m-am uitat în jos la picioarele mele și am observat că sunt încleiată în nămol, în mijlocul unui șanț, că trag după mine bicicleta plină de noroi și că în jurul meu alți oameni fac același lucru. Unii se încăpățânează să urce pe ea, dar nu s-au inventat roțile care să facă față la urcarea asta năclăită. Mai apare câte un dâmb care promite o vale sau măcar un plat, dar sunt rare și, mai ales, scurte. Sunt condamnată să urc până la epuizare.
credit foto Cozia MTB
Nici nu-mi ia mult să ajung la acest punct, având în vedere forma în care mă aflu. Dar apar apoi niște coborâri interesante și-mi mut atenția. Îi dau cu toată puterea la vale și sar peste pietre și mă gândesc ce fain e că pot fi aici. Cât de dor îmi fusese de libertatea asta.
Au venit și altele, foarte abrupte și cu nămol, pe care toată lumea a fost nevoită să descalece. Apoi au fost coborârile pe poteci umbroase, printre copaci, apoi au fost cele tehnice, pe pietre de râu sau pe forestier… Îmi amintesc ca prin vis și ceva coborâre cu asfalt, dar nu bag mâna în foc, am totuși o vârstă. Am vorbit despre ele mai mult ca să nu-mi amintesc de interminabilele urcări, unde, din păcate, am făcut mult push bike. În una din ele, ajunge un tip lângă mine și-mi spune, epuizat și el ca mine: Uite, ne așteaptă la check point să ne facă poze. Crezi că ar trebui să urcăm pe bicicletă? Zic: Nu mă urc pe ea nici să-mi dea de mâncare. Ne bătea soarele în cap și ne miscam cu încetinitorul, eram la kilometrul 20 și ne apropiam de punctul de alimentare. Apoi tipul zice: oricum, se vede că faci asta des, ești în formă. Mă uit la el și mă gândesc: M-ai văzut cum merg pe lângă ea, sau după ce te-ai luat? Lui îi zic: mm, nu chiar…
Și paradoxul va continua și la finish, unde am ajuns aproape a doua zi :))), dar unde am auzit la microfon că sunt pe locul 2. Purcaru m-a întâmpinat și m-a întrebat dacă am pățit ceva pe traseu, că el voia să anunțe autoritățile, deoarece până am venit eu el a mâncat și a dormit, sau ceva de genul.
Împrejurimile sunt absolut minunate acolo, în județul Vâlcea, dacă s-ar putea să trăiesc într-o căsuță de lemn într-un copac și pe geam să văd în vale Călimăneștiul și vârful Cozia, ar fi grozav. Marcajele foarte bune pe traseu, echipă de intervenție cu ATV-uri, puncte de alimentare cu absolut tot ce trebuie (glucoza m-a ținut în viață!!), premii faine, un super trofeu lucrat de un meșter popular și o echipă de organizatori inimoasă, asta a fost experiența Cozia MTB. Nu înțelegeam ce tot preaslăveau colegii mei de Club concursul ăsta. Că ce frumos, că mergem la toate edițiile, că traseul și oamenii sunt super și pun suflet în treaba asta, de aceea iese mișto de fiecare dată. Ok, în cele din urmă, la ediția a V-a, m-am convins și eu. 🙂
Purcaru, incadrat de mine si Ana. Toata lumea premiata si fericita
