Didona Goanță
Vine un moment în viața ta când toate lucrurile se schimbă, nimic nu mai e la fel. Și poate că unele lucruri destinate să se întâmple, se întâmplă. Așa a fost și cu Didina, când într-o iarnă a alergat puțin în Herăstrău, dintr-o întâmplare. Avea să revină aici în aproape fiecare dimineață din viața ei. Ca să alerge.
Căci asta i s-a întâmplat, undeva la vârsta de 40 de ani. A fost chimia pe care o aștepta și asta a transformat-o în alergătorul pasionat, pur, un cuvânt pe care îi place să îl folosească des, dimineața, atunci când aleargă.
Cu anii, Didina a rămas fidelă acestei descoperiri și bucuria i-a rămas neschimbată, iar acum, la 47, a ajuns să parcurgă distanțe de ultramaraton, să se claseze pe podium la multe dintre competițiile la care participă, să își programeze vacanțele în funcție de locurile în care vrea să alerge.
Am vorbit puțin cu Didina și am rugat-o să ne povestească mai multe despre asta.
Adrenallina: Cum a început relaţia ta cu sportul ?
Didina Manole: Încă de mică mi-a plăcut să mă joc, dar nu static ci dinamic, jocuri de copii, apoi au urmat excursii pe munte cu tot ce era necesar, cort, rucsac, mâncare pentru câteva zile, cât dura traseul.
În studenţie am tot făcut drumeţii pe munte, cu cazare la cort şi gătit mâncare la ceaun sau mâncând crutoane cu supă instant.
Mult mai târziu, am început să merg la aerobic, de fapt m-a tentat de la început taebo, şi la câteva luni de aerobic+taebo cu o antrenoare destul de dură, am ales să merg la un aerobic-taebo intens.
Am simţit totuşi o rutină după câţiva ani, astfel că a apărut pur şi simplu alergarea, întâi tot aşa ca un joc (o tură de Herăstrău, uşor), fără să resimt oboseală. Era iarnă, iar în primăvară am început să alerg cu perseverenţă, pentru că simţeam o stare de bine peste zi. Dimineţile sunt sublime pentru alergare.
A fost ceva anume care te-a făcut să iei decizia de a face sport ?
Nu a fost o decizie ci a venit pur şi simplu de la sine, şi mă refer la alergare. În general îmi place să fac mişcare.
Ai un sportiv preferat ?
David Goggins, ultramaratonist şi triatlonist. Pe el l-am descoperit ca exemplu motivaţional când am început să mă bucur de alergare.
Ai şi alţi prieteni care s-au apucat mai târziu în viaţă lor de alergare ?
Cunosc alergători care mi-au împărtăşit că s-au apucat să alerge după ce au citit un articol despre mine, vorbind despre alergare, în revista Alerg.
Alergi şi distanţe lungi ?
100 km este distantă cea mai lungă, am alergat în scop umanitar la Ultramaratonul 100 for Children, eveniment 100% caritabil cu scopul strângerii de fonduri pentru copiii aflaţi în tabăra de la Valea Plopului. Am alergat de la Bucureşti la Valea Plopului şi a fost o experienţă minunată.
Ultramaraton Valea Plopului, 30 mai 2015 – 100 km
Care este timpul pe care îl dedici antrenamentelor ?
Alerg de 4-6 ori pe săptămâna. În weekend mă bucur cel mai mult pentru că sunt mai relaxată, dar şi alergările din timpul săptămânii mă încarcă de energie pentru întreagă zi. Îmi place foarte mult să alerg dimineaţa, când totul în jur este liniştit şi pur.
Cum arată o zi din viața ta?
Ziua începe cu o alergare de cele mai multe ori. Atunci când nu alerg, pentru că mă simt mai obosită şi trebuie să fac pauză, ziua începe puţin mai trist, dar încerc să compensez cu altă formă de mişcare, mers, gimnastică…
Apoi ziua decurge normal, merg la birou, la întoarcere spre casă fac o plimbare în mers rapid şi mă relaxez ascultând muzică, îmi admir florile mele, merg la filme, teatru sau concerte de muzică.
Ce anume te motivează ?
Fiind o pasiune nu am nevoie de o motivaţie, dar pot spune că simt o energie şi mai bună când văd în preajma mea alergători ca mine, cu drag de alergare. Îmi place şi când îi văd pe cei începători şi nerăbdători să devină competitivi dintr-odată.
Îţi aminteşti acum o cursă specială din viaţă ta ?
Da, Maratonul de la Berlin de anul trecut. Cu o săptămână înainte de Berlin am participat la un Campionat Balcanic, care s-a desfăşurat la Bucureşti , unde am avut nenorocul de a fi însoţită toată cursa de o durere cumplită la un călcai. Am scos totuşi un timp bun, am ieşit pe locul 2, dar într-o suferinţă cumplită.
Consecinţa acestei competiţii a fost că următoarea zi nu mai puteam călca pe piciorul respectiv, iar eu în 5 zile trebuia să alerg la Berlin. Eram răvăşită total, nu mă mai puteam retrage nicicum, vacanţa nu îmi surâdea… Şi totuşi miracolul s-a întâmplat în aduminica aceea la Berlin.
Aveam în minte să îl termin doar, în limita de timp maximă, am alergat cu bucurie, am interacţionat cu oamenii prietenoşi care ne-au admirat de pe margine, nu am simţit oboseală sau epuizare şi la final am constatat că am terminat în 3.28.58. Şi acum retrăiesc emoţia, sunt nişte trăiri pe care nu le pot transpune în cuvinte, ceva magic, sublim şi da, pot spune că eu cred în miracole.
Maratonul Berlin, 2014
Decizia de a alerga o consideri un bun exemplu şi pentru alţii?
Este o decizie bună să te apuci de alergare din inima, şi nu din dorinţa de a bifa competiţii, a strânge medalii precum bancnotele. Asta nu mi se pare o realizare.
Eu alerg cu bucurie în suflet, fără încrâncenare, şi de când am descoperit această pasiune, mi-am promis că nu voi transforma alergarea într-o sursă de stres. Rezultatele vin natural.
Ce deosebire există între Didina Manole cea dinainte de a se apuca de sport şi cea de acum?
Sunt o persoană care pune suflet în tot ceea ce face, dar până la alergare nu aveam o pasiune aşa de arzătoare. Acum îmi regăsesc starea de bine prin alergare, alergare pur şi simplu.
Maratonul International Brasov, 14 iunie 2015
